8.

SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL MEDIULUI – SUPORT

DECIZIONAL PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ

1. DEFINIRE

Sistemul informaţional al mediului (SIM) reprezintă un cadru instituţional

distribuit, care funcţionează într-un context juridic unitar şi este dedicat gestiunii
informaţiilor specifice. El se bazează pe geoinformaţii şi pe tehnologia informaţiei şi
comunicării, permiţând colectarea, integrarea, partajarea şi analiza datelor de mediu,
utilizarea şi diseminarea informaţiei rezultate ca suport pentru elaborarea deciziilor la
toate nivelurile, în cadrul dezvoltării durabile.
Sistemul informaţional al mediului este un instrument de observare şi de
înţelegere a fenomenelor care se derulează pe un teritoriu dat şi poate fi privit ca
un sistem informatic global, care integrează tehnologia specifică Sistemelor
Informatice Geografice (GIS), bazele de date, modelarea matematică, sistemele expert
etc. Accesul României la structurile Comunităţii Europene este condiţionat şi de
construirea imediată a unui sistem informatic global rezervat protecţiei mediului,
conceput şi ca un instrument al dezvoltării durabile a ţării noastre.

2. FUNCŢIILE GENERALE ALE SIM

Sistemul informaţional al mediului trebuie să genereze o bază de rezultate,

funcţiile sale generale clasificându-se în trei mari categorii:
- de gestiune:
o colectarea şi validarea datelor – validarea datelor este primordială
deoarece nu este suficient să fie stocate datele, indiferent de formatul
lor, şi să fie utilizate ca atare;
o constituirea şi administrarea bazelor de date: administratorul trebuie
să actualizeze sistematic bazele de date şi să asigure accesul la
aceste date atât în interiorul sistemului informaţional al mediului cât şi
către public.
- lucrări statistice:
o tratarea statistică a datelor;
o analiza şi sinteza datelor, permiţând astfel asigurarea calităţii datelor
colectate;
o răspunsuri la chestionarele internaţionale;
o publicaţii.
- sarcini pur administrative:
o coordonare instituţională;
o cooptarea tuturor reţelelor care pot contribui la realizarea sistemului
informaţional al mediului.

3. ETAPELE IMPLEMENTĂRII SIM

Principalele etape parcurse pentru implementarea unui sistem informaţional al

mediului sunt următoarele:
1. Sensibilizarea şi realizarea consensului factorilor implicaţi, etapă
indispensabilă pentru evitarea suspiciunilor care blochează partajarea datelor
de mediu.

8-1
 2. Modificarea situaţiei actuale a gestiunii mediului din punctul de vedere al
profilului instituţional: înainte de a vorbi despre reţea informatică şi
parteneriat este indispensabilă cunoaşterea participanţilor, a atribuţiilor lor, a
proiectelor şi programelor aflate în curs de desfăşurare, a patrimoniului
existent al mediului, a convenţiilor şi acordurilor în vigoare, a nivelului de
circulaţie şi schimb de date referitoare la mediu, a capacităţii participanţilor
de a organiza şi genera propriile lor date, a bazelor de date existente etc.
3. Crearea unui cadru instituţional şi adoptarea unei carte informaţionale: se
poate crea un cadru nou sau se poate folosi unul existent, lărgi sau întări
atribuţiile acestui cadru pe baza unui plan naţional de acţiune pentru
protecţia mediului. Un astfel de cadru poate facilita participarea eficientă a
tuturor grupurilor implicate în gestionarea mediului (agenţii guvernamentale,
inspectorate de mediu, întreprinderi private, organizaţii neguvernamentale,
sectorul cercetării publice, mass-media etc.). Carta informaţională enunţă
principiile de bază ale atribuţiilor şi obligaţiilor partenerilor, precum şi
drepturile lor în activitatea de gestiune a informaţiei de mediu în interiorul
reţelei. Acesta este punctul de plecare al viitoarei legislaţii asupra gestiunii
informaţiei de mediu.
4. Căutarea unui consens în jurul marilor probleme ale momentului referitoare
la mediu. Acest obiectiv implică întâlniri care să se concentreze asupra
diagnosticării problemelor majore, a atuurilor şi mizelor în materie de mediu
şi o definire a priorităţilor şi obiectivelor legate de acestea, precum şi
elaborarea programelor de acţiune pe componente.
5. Definirea unei baze consensuale a indicatorilor şi criteriilor de performanţă.
6. Identificarea nevoilor de date şi colectarea datelor necesare reţelei. În acest
caz, este importantă definirea noţiunilor de deţinător şi gestionar al datelor.
Este raţional să se responsabilizeze fiecare partener pentru pregătirea şi
managementul datelor pe care le gestionează şi punerea lor la dispoziţia
altor utilizatori fără intermediari. Deţinătorul şi gestionarul datelor este de
asemenea responsabil de calitatea, fiabilitatea şi actualizarea datelor proprii.
7. Crearea bazelor de date fundamentale şi a meta-datelor în cadrul reţelei:
fiecare partener trebuie să construiască date spaţiale pentru gestiunea
datelor de care răspunde, cu respectarea normelor tehnice stabilite de
comun acord pentru a permite integrarea şi analiza datelor din surse diferite
în structura reţelei. De asemenea, în responsabilitatea comună a reţelei intră
construirea meta-datelor şi actualizarea lor printr-un mecanism simplu.
8. Dezvoltarea aplicaţiilor „orientate spre client” pentru satisfacerea necesităţilor
exprimate public (studii de impact asupra mediului, rapoarte asupra stării
mediului, statistici şi calcule de mediu, punerea în practică a convenţiilor,
gestionarea parcurilor naţionale, supravegherea eco-turismului etc.).
9. Autoîntreţinerea şi perenitatea sistemului. Aceasta implică un efort de
adaptare a sistemului la schimbările care intervin în mod inevitabil (politici,
tehnologii, persoane etc.) şi respectarea riguroasă a angajamentelor luate de
către membrii reţelei, mai ales în ceea ce priveşte întreţinerea bazelor de
date şi actualizarea meta-datelor.

4. ANALIZA CERERII DE INFORMAŢII ŞI TEME PRIORITARE ALE

SIM

Implementarea unui SIM care se doreşte a fi peren şi fiabil este o operaţie

îndelungată şi dificilă, deoarece mediul acoperă mai multe domenii care suferă
schimbări multiple şi continue. Cererea de informaţii referitoare la mediu este din ce în

8-2
ce mai mare, ca urmare a numeroaselor presiuni asupra resurselor naturale limitate, în
timp ce disponibilitatea şi fiabilitatea informaţiilor de bază lasă adesea de dorit. Aceste
date, colectate prin intermediul recensămintelor sau anchetelor care au uzual alte
obiective majore, se găsesc dispersate la mai multe servicii de stat, private sau la
organisme internaţionale.
Neputând să răspundă imediat la mulţimea de solicitări care apar după înfiinţare,
primele sarcini ale unui sistem informaţional al mediului vor consta în efectuarea unei
analize a cererii în scopul de a putea selecta temele prioritare asupra cărora se vor
concentra activităţile sale. Analiza cererii constă în evaluarea ansamblului de utilizatori
reali şi potenţiali ai rezultatelor utilizării sistemului. Concret, va fi vorba despre
identificarea nevoilor reale ale Sistemului Informaţional al Mediului şi de punerea în
practică a cererilor (cerere politică, socială, ştiinţifică, etc.).
După analiza cererii, sistemul informaţional al mediului va încerca într-o primă
etapă să satisfacă utilizatorii de informaţii referitoare la mediu:
- Ministerul Mediului, care are nevoie de aceste date pentru elaborarea politicii
naţionale în domeniul mediului (amenajarea teritoriului, gestiunea resurselor
etc.), urmată de evaluarea modului de aplicare;
- organismele internaţionale al căror câmp de acţiune acoperă domeniul
mediului şi care sprijină diferite ţări în elaborarea şi finanţarea politicii lor de
mediu (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, Comisia de Dezvoltare
Durabilă, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Banca Mondială,
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
Agricultură, World Conservation Monitoring Centre, etc.);
- centrele de cercetare naţionale şi internaţionale;
- societatea civilă - pentru o informare corectă şi oportună a publicului şi, în
acelaşi timp pentru sensibilizarea sa (ONG, întreprinderi, marele public, etc.);
- unităţile administrative regionale şi locale (regiuni, oraşe, staţiuni turistice
etc.);
- alte ministere:
o Ministerul Agriculturii: este un partener important al sistemului
informaţional al mediului. Acesta are nevoie de date referitoare la
resursele de apă, utilizarea solurilor, îngrăşămintelor şi pesticidelor,
păduri, pescuit, date asupra creşterii animalelor, care este adesea
practicată pe terenuri mărginaşe, fragile, supuse riscului de a fi în
întregime distruse, ş.a.. Din acest punct de vedere, Ministerul
Agriculturii trebuie să fie profund implicat în realizarea unui sistem
informaţional al mediului, deoarece dispune de o mare parte a datelor
necesare prin serviciile sale tehnice;
o Ministerul Industriilor şi Resurselor: este direct interesat de datele
asupra emisiilor şi reziduurilor industriale, asupra utilizării energiei
(deoarece 80% din poluarea atmosferică provine din utilizarea
energiei), asupra investiţiilor anti-poluare, starea resurselor naturale
(resurse energetice, miniere, etc.); datele asupra resurselor de apă
sunt necesare şi Ministerului Sănătăţii (apa potabilă) şi Ministerului
Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (apa utilizată pentru toate
marile şantiere, aducţiuni de apă, amenajarea barajelor, etc.);
o Ministerul Finanţelor este în mod special interesat prin evaluarea
cheltuielilor pentru justificarea eficienţei politicilor implicate în materie
de mediu (evaluarea economică cost/beneficiu, evaluarea cheltuielilor,
pagubelor, etc.).
În vederea acestei cereri, temele prioritare asupra cărora se vor focaliza primele
lucrări ale sistemului informaţional al mediului sunt:

8-3
 - calitatea mediilor fizice, adică a tot ceea ce se referă la natură şi resursele
naturale (apă, aer, sol, etc.);
- aspectele teritoriale: evaluarea tuturor zonelor ţării (aride, deşertice, etc.);
- aspectele economice: vor rezulta atât date financiare cât şi date fizice cum ar
fi resursele naturale, utilizarea pământurilor, reziduurile. Datele financiare vor
acoperi următoarele aspecte:
o costul pagubelor asupra mediului (aceste evaluări se vor face pe
sectoare de activitate deoarece este dificil de estimat un cost global al
pagubelor);
o consecinţele absenţei politicii de mediu;
o costuri şi cheltuieli pentru protecţia mediului;
o economia protecţiei mediului şi mai ales locurile de muncă care se pot
crea în acest sector.
- beneficiile relative la sănătătatea publică: problemele de sănătate legate de
protecţia mediului costă foarte mult comunitatea naţională dacă sunt tratate şi
mult mai mult dacă nu sunt tratate (absenteism, productivitate scăzută,
mortalitate, etc.).
Alegerea temelor prioritare care trebuie urmărite sistematic depinde de situaţia
mediului din fiecare ţară iar obiectivul principal care trebuie atins este crearea unei baze
de date naţionale asupra mediului.

5. SURSE DE DATE ŞI PRODUSE INFORMATICE ALE SIM

După stabilirea temelor prioritare, trebuie formulate întrebări importante relative

la disponibilitatea datelor:
- unde se găsesc aceste date;
- cine le deţine;
- care este adresa datelor (adresa electronică a organismului sau chiar a
persoanei care le actualizează în mod frecvent);
- pentru cele care nu există - ce măsuri trebuie luate pentru a le obţine
(recensământ, anchete sau orice alte metode de colectare).
Obiectivul imediat este de a inventaria toate sursele de date şi de a structura
reţeaua furnizorilor de date în vederea disponibilizării lor permanente. În cazul tipic al
mediului, statisticianul trebuie să caute datele şi să le organizeze pe domenii tematice,
deoarece organismele care le deţin le-au colectat pentru nevoile lor proprii şi prin acţiuni
proprii, conform unui obiectiv specific.
Principalele organisme deţinătoare de date sunt:
- agenţiile tehnice, ministerele, Institutul Naţional de Statistică, Institutul de
Geografie, etc.;
- centrele de cercetare: acestea efectuează sistematic inventare şi colectări de
date în cadrul programelor tematice cu durată limitată ca programul asupra
faunei şi florei, programe de teledetecţie, etc.;
- programele internaţionale de cercetare şi protecţie a mediului.
În acelaşi timp trebuie exploatate rezultatele diverselor studii care se găsesc în
centrele naţionale de documentare.
Primul produs al sistemului informaţional al mediului trebuie să fie un document
global de tip general care să conţină:
- obiectivele sale;
- programul său de activitate;
- lista viitoarelor produse: cataloage ale surselor de informare, rapoarte anuale
asupra stării mediului, indicatori specifici, hărţi tematice (atlase de mediu),
baze de date, colecţii de legi şi reglementări asupra mediului.

8-4
 6. STRATEGII DE PUNERE ÎN PRACTICĂ A SIM

Obiectivul practic al unui sistem informaţional al mediului este difuzarea

informaţiilor referitoare la mediu. Din acest punct de vedere există patru aspecte
principale:
- ciclul de viaţă al informaţiilor,
- fazele de tratare a datelor,
- organizarea datelor,
- participanţii.
Tehnologia informatică constituie nucleul sistemului informaţional. La bază se va
afla infrastructura iar la nivelele superioare, proiectele. Aceste proiecte rezultă din
cerinţele utilizatorilor identificaţi prin studii prealabile. Alături de aceste proiecte se află
atât serviciile de administrare şi asistenţă, cât şi tratarea informaţiilor care revine ca
sarcină informaticienilor. Informaţiile colectate şi care urmează a fi folosite în cadrul unui
sistem informaţional al mediului pot fi organizate în bănci de date şi baze de date.
În prezent există mai multe mijloace de difuzare a datelor către utilizatorii
sistemului informaţional al mediului:
- pentru informaţii detaliate care permit accesul la cantităţi importante de date,
mai ales pentru o utilizare profesională: CD şi Web;
- pentru mesaje (scrisori informative) care permit difuzarea rapidă a
informaţiilor selecţionate şi comentate şi furnizarea de informaţii despre
informaţii: Web şi hârtie;
- pentru referinţe care au misiunea de a oferi informaţii generale dar constituie
în acelaşi timp şi un suport pentru pregătirea în utilizarea datelor: CD şi
hârtie;
- pentru studii şi analize care contribuie la dezbateri ştiinţifice şi cunoaşterea
generală: Web şi hârtie.
În prezent există două filiere de difuzare a informaţiilor: fişierele şi bazele de date
difuzabile. Pentru a putea difuza pe Web, este necesar un tratament prealabil al
fişierului şi anume: formatarea, validarea şi apoi extragerea informaţiilor care vor fi
afişate în pagini Web. În viitor însă, se are în vedere utilizarea fişierelor şi a bazelor de
difuzare pe Internet.
Din punctul de vedere al punerii în practică şi al funcţionării, sistemul
informaţional al mediului trebuie să se integreze în ansamblul politicilor de mediu şi a
dezvoltării durabile a ţării conform priorităţilor naţionale şi cerinţelor internaţionale.

8-5