14.

SISTEMELE INFORMATICE GEOGRAFICE

1. INTRODUCERE
Sistemele Informatice Geografice (SIG, GIS) reprezintă un ansamblu organizat
de materiale informatice, de programe, de date geografice şi persoane capabile să
achiziţioneze, stocheze, actualizeze, manipuleze, analizeze şi să prezinte orice formă
de informaţie referită geografic.
GIS este acronimul denumirii din limba engleză pentru Sistemele Informatice
Geografice:
- Geographic Information Systems (SUA);
- Geographical Information Systems (Marea Britanie, Australia, Canada);
- Geographic Information Science (academic).
În spaţiul francofon au fost adoptate alte denumiri relativ echivalente:
- Systèmes d’Informations Géographiques
- Système d’Information Environnementale à Référence Spatiale (Sistem
informaţional de mediu cu referinţă spaţială) – SIERS;
- Système d’Information à Référence Spatiale (Sistem informaţional cu
referinţă spaţială) – SIRS;
- Système d’Information et d’Aide à la Décision Spatiale (Sistem informaţional
şi de ajutor la luarea deciziilor) – SIAD;
- Système de géomanagement (Sistem de management geografic);
- Système d’Information sur le Territoire (Sistemul informaţional al teritoriului) –
SIT.
Conform International GIS Dictionary (Dicţionarului GIS Internaţional) un Sistem
Informatic Geografic (GIS) este un sistem de calcul pentru achiziţia, gestionarea,
integrarea, manipularea, analiza şi afişarea datelor care sunt referite spaţial la
Pământ. (Computer system for capturing, managing, integrating, manipulating,
analysing and displaying data wich is spatially referenced to the Earth.)

1.1 DEFINIREA INFORMAŢIEI GEOGRAFICE

Conţinutul unui GIS este reprezentat de informaţia geografică. Aceasta este:

- georeferită, ceea ce înseamnă că ea are o referinţă spaţială definită prin
coordonatele X, Y şi Z;
- numerică;
- vizualizabilă, materializată prin intermediul hărţii potenţiale care poate fi
afişată sau tipărită la cerere.
Informaţia geografică se referă la locuri aflate pe suprafaţa pământului, la
evenimente care pot fi localizate sau la amplasamente cunoscute.
Sursele de informaţii geografice sunt hărţile, cadastrul, fotografiile aeriene,
tabelele de date statistice legate de delimitările administrative etc..
În general, orice tip de date care poate fi asociat unui amplasament (de exemplu,
adresa, codul poştal, numele unui loc sau oraş, coordonatele geografice) reprezintă
informaţii geografice.
Informaţia geografică este importantă pentru diferiţii „actori” ai societăţii cum ar fi
oamenii politici care doresc a avea o analiză a datelor sociale referitoare la populaţie,
militarii care vor să-şi amplaseze echipamentele specifice, distribuitorii care îşi
calculează itinerarul cel mai scurt pentru livrarea mărfurilor, specialiştii din domeniul
protecţiei mediului care doresc o inventariere a surselor de poluare sau a resurselor
naturale, etc..

14-1
 1.2 HĂRŢILE

Hărţile pe hârtie reprezintă suportul tradiţional al informaţiei geografice. Până de

curând, hărţile erau singura metodă de stocare şi de reprezentare a informaţiilor în
spaţiul geografic.
Cele mai comune sunt hărţile topografice, al căror obiectiv principal este
descrierea caracteristicilor fizice ale peisajelor: cursuri de apă, relief, drumuri, păduri şi
zone urbane.
Alte tipuri de hărţi sunt necesare pentru reprezentarea informaţiilor specifice
referitoare la spaţiul studiat, informaţii care nu sunt întotdeauna vizibile fizic: densitatea
populaţiei, natura solului, geologia, climatul, aria de influenţă a unei pieţe, fluxul de
informaţii, propagarea în spaţiu a unei epidemii, etc.. Acestea sunt hărţi tematice.
Avantajele şi dezavantajele hărţilor care au ca suport hârtia sunt următoarele:
 avantaje
- furnizează o vedere sinoptică a spaţiului (spaţializare a fenomenelor);
- relevă structura spaţială a fenomenelor şi poziţia relativă a obiectelor în
spaţiu (vecinătate, proximitate/distanţă, tip de contact lateral);
- subliniază structurile spaţiale luând în considerare dispunerea în spaţiu a
fiecărei caracteristici în comparaţie cu altele;
- sunt un instrument de previziune şi de ajutor la luarea deciziilor (urbanism,
gestiunea riscurilor).
 dezavantaje
- realizarea hărţilor este un proces lung şi costisitor care încetineşte
actualizarea lor;
- lizibilitatea hărţilor necesită în general simplificarea informaţiei originale şi
reprezentarea acesteia prin simboluri (de aici derivă o pierdere de informaţii);
- hărţile sunt documente fixe: selectarea şi extragerea informaţiilor pe care le
conţin sunt operaţii dificile;
- analiza cantitativă este aproape imposibilă atât pentru efectuarea de
măsurători de distanţe/suprafeţe, numărători, etc., cât şi pentru compararea
hărţilor prin combinarea informaţiilor.

2. SIG CA TEHNOLOGIE INTEGRATOARE

Răspândirea informaticii, dezvoltarea tehnicilor numerice de colectare,

gestionare şi de diseminare a datelor, combinate cu aplicarea noilor necesităţi în
informaţie pentru amenajarea teritoriului şi protecţia mediului au contribuit la
dezvoltarea Sistemelor Informatice Geografice.
Conceptul SIG a evoluat prin incorporarea progresivă a unui anumit număr de
tehnologii într-un ansamblu al cărui potenţial este mult mai mare decât suma părţilor
sale:
- concepţia asistată de calculator (CAD);
- sistemele de gestiune a bazelor de date (SGBD);
- teledetecţia şi procesarea imaginilor;
- metodele analizei spaţiale şi geostatistică.
Sistemele Informatice Geografice au contribuit la integrarea acestor noi
tehnologii şi mai puţin la crearea uneia noi. În general, ele furnizează un ansamblu de
instrumente necesare atât pentru achiziţia, gestiunea, analiza şi manipularea datelor,
cât şi pentru prezentarea rezultatelor sub formă grafică sau de rapoarte, cu un accent
deosebit pe caracteristicile esenţiale ale datelor spaţiale.

14-2
 Capacitatea de integrare, administrare şi analiză a datelor spaţiale pentru
furnizarea de informaţii sintetice asupra teritoriului, în scopul de a contribui la rezolvarea
problemelor existente, este caracteristica distinctivă a sistemelor informaţionale
geografice.

2.1 COMPONENTELE UNUI SISTEM INFORMATIC GEOGRAFIC

Conform ESRI (Environmental Systems Research Institute Inc.), un Sistem

Informatic Geografic integrează cinci componente cheie, esenţiale prin calităţile lor
pentru buna funcţionare a acestuia. Aceste componente sunt următoarele:
1. echipamentele (hardware)
2. programele (software)
3. datele
4. utilizatorii
5. metodele sau procedurile.

2.1.1 Echipamentele
În prezent, programele GIS pot fi folosite pe o gamă largă de sisteme de calcul,
de la servere centrale până la staţii de lucru individuale sau conectate în cadrul unor
reţele. La aceste sisteme sunt legate o serie de echipamente periferice comune pentru
orice Sistem Informatic Geografic:
- digitizorul, pentru convertirea datelor cartografice tipărite, în format digital:
- scanner-ul, utilizat pentru importul imaginilor ce pot fi ulterior digitizate pe
ecran;
- modem-ul, care asigură importul automat al imaginilor satelitare sau al altor
informaţii şi comunicarea cu alte reţele;
- imprimanta sau plotter-ul, pentru prezentarea rezultatelor obţinute în urma
prelucrării datelor.

2.1.2 Programele
Programele GIS oferă instrumente şi funcţii pentru stocarea, analizarea şi
afişarea tuturor informaţiilor.
Principalele componente software ale unui sistem informatic geografic sunt:
- instrumentele pentru achiziţia şi manipularea informaţiilor geografice;
- sistemele de gestiune a bazelor de date;
- instrumentele geografice de interogare, analiză şi vizualizare;
- interfaţa grafică prietenoasă pentru o utilizare simplă.
Un Sistem Informatic Geografic poate fi dezvoltat pentru o aplicaţie particulară
prin utilizarea unei game largi de programe care se încadrează într-una din următoarele
categorii:
- programe special proiectate pentru dezvoltarea GIS (de ex.: ARC/INFO);
- programe pentru proiectare asistată de calculator (Computer Aided Mapping
– CAM);
- programe cu obiectiv special, cum ar fi Sistemele de Gestiune a Bazelor de
Date (SGBD).

2.1.3 Datele
Datele reprezintă cea mai importantă componentă a sistemelor informatice
geografice. Datele geografice şi datele tabelare asociate pot proveni din sursele interne
ale unei organizaţii sau pot fi procurate de la un distribuitor specializat.
Principalele surse de date sunt următoarele:
 informaţiile topografice,

14-3
  reţelele de calculatoare,
 datele tabelare,
 hărţile în format standard,
 hărţile digitale,
 codurile poştale,
 fotografiile aeriene,
 sateliţii, etc..
Un SIG poate integra datele spaţiale cu alte resurse de date existente, adesea
stocate într-un Sistem de Gestiune a Bazelor de Date. Integrarea datelor spaţiale şi a
datelor atribut este o funcţie cheie a unui SIG.

2.1.4 Utilizatorii
Deoarece un Sistem Informatic Geografic este înainte de toate un instrument, el
se adresează unei largi categorii de utilizatori, pornind de la cei care creează şi menţin
sistemele până la persoanele care utilizează în activitatea lor cotidiană dimensiunea
geografică. Datorită implementării tehnologiei de comunicaţie prin Internet în cadrul
SIG, comunitatea utilizatorilor acestor sisteme creşte în fiecare zi, dar ea este
stratificată pe diferite nivele.

2.1.5 Metodele
Aplicarea şi exploatarea unui sistem informatic geografic nu se poate face fără
respectarea anumitor reguli şi proceduri proprii fiecărei organizaţii. Modul în care sunt
introduse, stocate şi analizate datele în cadrul unui sistem informatic geografic trebuie
să oglindească modul în care vor fi utilizate ulterior informaţiile în cadrul unei activităţi
de cercetare sau în luarea unei decizii.

2.2 SUB-SISTEMELE UNUI SISTEM INFORMATIC GEOGRAFIC

Un SIG este compus schematic din patru sub-sisteme principale. Acestea sunt:
1 – sub-sistemul de introducere a datelor; 2 – sub-sistemul de stocare şi căutare a
datelor; 3 – sub-sistemul de prelucrare şi analiză a datelor; 4 – sub-sistemul de ieşire şi
vizualizare a datelor.

2.2.1 Sub-sistemul de introducere a datelor

Înainte de a fi utilizate în cadrul unui sistem informatic geografic, datele
geografice trebuie convertite într-un format specific informatic. Această etapă esenţială
care realizează transpunerea datelor de pe hârtie (preluate din hărţi) în calculator (date
numerice) se numeşte digitizare. Tehnologiile GIS moderne permit automatizarea
completă a acestor procese pentru proiectele importante cu ajutorul tehnologiei
scanării. Alte operaţii sau proiecte mai puţin importante pot fi rezolvate prin digitizare
manuală cu ajutorul tabletelor digitizoare. În prezent, numeroase date geografice sunt
disponibile la furnizorii specializaţi în formate standard compatibile SIG şi pot fi integrate
direct într-un sistem informatic geografic.
În concluzie, sub-sistemul de introducere a datelor permite achiziţia, colectarea şi
transformarea datelor spaţiale şi tematice sub formă digitală. Datele introduse
reprezintă rezultatul unei combinaţii de hărţi digitale, fotografii aeriene, imagini
transmise la distanţă, rapoarte, documente de supraveghere etc..

2.2.2 Sub-sistemul de stocare şi căutare a datelor

Sursele de informaţii (cum sunt cele descrise mai sus) pot fi de origini foarte
diverse. Pentru realizarea unui anumit proiect GIS, aceste informaţii trebuie
transformate sau prelucrate astfel încât să fie compatibile cu sistemul respectiv (este

14-4
cazul scărilor, nivelurilor de detaliere, convenţiilor de reprezentare, etc.). Sistemele
informatice geografice integrează numeroase instrumente care permit manipularea
tuturor datelor pentru a le face coerente şi a nu păstra decât datele care sunt esenţiale
pentru proiect. Înainte de a fi integrate în sistem, ele trebuie aduse la aceeaşi scară
(grad de detaliere sau acurateţe). Aceasta poate fi o transfomare temporară în scopul
afişării sau una permanentă, necesară într-o analiză.
Dacă pentru proiectele mici este suficientă stocarea informaţiilor geografice ca
simple fişiere, atunci când volumul datelor creşte iar numărul utilizatorilor devine
semnificativ, este esenţială utilizarea unui SGBD (Sistem de Gestiune a Bazelor de
Date) pentru a uşura stocarea, organizarea şi gestiunea datelor. Un SGBD nu este
altceva decât un instrument de gestiune a bazei de date.
Din punct de vedere structural, există numeroase SGBD, dar pentru sistemele
informatice geografice cel mai utilizat este sistemul de gestiune a bazelor de date
relaţional (SGBDR). În acest caz, datele sunt reprezentate sub formă de tabele care
utilizează anumite câmpuri ca legătură. Această caracteristică care poate părea
simplistă, oferă o supleţe şi o flexibilitate deosebită permiţând sistemelor informatice
geografice să se adapteze tuturor situaţiilor practice.
GIS pune la dispoziţie atât posibilităţi simple de interogare de tipul "point and
query" (selectează şi întreabă), cât şi instrumente sofisticate de analiză care furnizează
managerilor şi analiştilor informaţii utile.
În concluzie, sub-sistemul de stocare şi căutare a datelor organizează datele
spaţiale şi datele atribut într-o formă care permite utilizatorului să le găsească rapid
pentru a le analiza şi, de asemenea, să actualizeze cu precizie şi într-un timp foarte
scurt baza de date.

2.2.3 Sub-sistemul de prelucrare şi analiză a datelor

Acest sub-sistem permite utilizatorului să definească şi să execute anumite
proceduri spaţiale şi de atribuire pentru a genera informaţii derivate. El este recunoscut
ca fiind nucleul sistemelor informatice geografice şi constituie elementul care le
deosebeşte de sistemele de gestiune a bazelor de date şi de proiectare asistată de
calculator (CAD).

2.2.4 Sub-sistemul de ieşire şi vizualizare a datelor

Pentru numeroase operaţii geografice, finalitatea constă în vizualizarea hărţilor şi
graficelor, hărţile reprezentând un instrument puternic de sinteză şi de prezentare a
informaţiei.
Tehnologia GIS oferă cartografiei moderne eficienţa şi puterea analitică a hărţilor
tradiţionale. Prin intermediul funcţiei de vizualizare, GIS-ul poate fi folosit pentru a
produce imagini (hărţi, grafice, animaţii şi alte produse) ce permit integrarea rapoartelor,
vederilor 3D, imaginilor fotografice şi tuturor elementelor multimedia.

3. REPREZENTAREA REALITĂŢII ÎNTR-UN SIG

3.1 SIMPLIFICAREA COMPLEXITĂŢII LUMII REALE

SIG stochează informaţiile referitoare la lumea reală ca o colecţie de straturi

tematice (sau layer-e) care pot fi legate geografic între ele. Această abordare permite
organizarea lumii reale complexe într-o reprezentare simplă care uşurează înţelegerea
relaţiilor dintre obiectele geografice. Toate straturile pot fi considerate în acest caz ca
variabile geografice.

14-5
 Dacă hărţile sunt înregistrate având un sistem referinţă comun, informaţiile
stocate în diferitele straturi pot fi comparate şi analizate concomitent.

De exemplu, drumurile de tranzit pot fi comparate cu poziţia super-magazinelor,

densitatea populaţiei poate fi comparată cu bazinele de utilizare, sau punctele de deversare a
apelor uzate cu zonele resurselor de apă.

Locurile sau zonele specifice pot fi separate de spaţiile înconjurătoare prin

decuparea tuturor straturilor proprii amplasamentului respectiv dintr-o hartă mai mare.
Fie că este vorba despre un loc specific sau regiunea întreagă, Sistemele Informatice
Geografice oferă metodele de căutare a configuraţiilor spaţiale particulare.

3.2 COMBINAREA STRATURILOR (LAYER-ELOR) PENTRU OBŢINEREA

UNOR NOI INFORMAŢII

Pentru efectuarea analizelor nu va fi necesară utilizarea ansamblului de straturi

simultan. În funcţie de problemele care trebuie rezolvate, sunt suficiente numai câteva
straturi pentru definirea unor relaţii spaţiale specifice. În plus, informaţiile din două sau
mai multe straturi pot fi combinate şi apoi transformate într-un nou strat pentru analize
ulterioare. Această procedură care constă în combinarea şi transformarea informaţiilor
din diferite straturi este uneori numită „algebră cartografică” (deoarece implică
adăugarea şi extragerea de informaţii).

4. DOMENIILE DE APLICARE A SIG

În prezent, Sistemele Informatice Geografice sunt utilizate în mai multe domenii

de activitate de către administraţiile locale şi naţionale, agenţiile de mediu, companiile
petroliere, bănci, universităţi etc. Transpunerea în practică a unui SIG şi importanţa
mijloacelor utilizate (echipamente, resurse umane, date şi obiective) pot varia
considerabil de la o aplicaţie la alta.
Se disting patru domenii de aplicare, care pot fi clasificate de la cel mai simplu la
cel mai complex astfel:
- cartografie
- gestiune
- analiză
- modelare.
Nevoia de informaţii geografice şi a instrumentelor de prelucrare a lor este în
creştere constantă. Cu cât realizarea hărţilor complexe şi a prelucrării datelor spaţiale
este mai rapidă, cu atât existenţa instrumentelor capabile să furnizeze funcţii eficiente
pentru analiză şi simulare este mai importantă.
Un sistem informatic geografic trebuie să fie considerat ca un instrument care
permite modelarea specifică a lumii reale şi experimentarea unor scenarii multiple de
gestiune şi evoluţie a spaţiului geografic.

5. DATELE ÎN SIG

Dintr-o hartă se pot desprinde două tipuri de informaţii care posedă caracteristici
geografice:
- date spaţiale: descriu atât poziţia absolută şi relativă a caracteristicilor cât şi
măsura şi relaţiile lor;
- date atribut (sau date descriptive): prin intermediul legendei şi al simbolurilor
sunt descrise caracteristici cantitative şi calitative ale obiectelor.

14-6
 Datele geografice definesc o anumită entitate în spaţiu, prin patru elemente
caracteristice:
- poziţie – exprimată de obicei prin coordonate spaţiale sau adresă poştală;
- atribute – constau în caracteristici ale entităţilor geografice (denumiri, altitudini,
diametre, tipuri de soluri etc.);
- relaţii spaţiale – definesc poziţia relativă faţă de alte entităţi, caracteristică
importantă în analize care introduce noţiunea cunoscută în GIS sub numele de
topologie;
- timp – indică momentul în care a fost culeasă data.

Funcţionalitatea datelor
În cadrul sistemului informatic geografic, datele pot avea următoarele funcţii:
- furnizarea materialelor necesare pentru modelări şi analize GIS;
- furnizarea cadrului geografic pentru baza de date;
- asigurarea asistenţei în procesul de căutare şi extragere a informaţiilor;
- furnizarea fundalului pentru prezentarea rezultatelor.

5.1 DATELE SPAŢIALE

Dacă se face abstracţie de simboluri, toate caracteristicile geografice care sunt

reprezentate pe o hartă pot fi caracterizate printr-unul din următoarele tipuri de obiecte
grafice: puncte, linii şi suprafeţe (poligoane).
Datele punctuale există atunci când un obiect este asociat unei locaţii unice în
spaţiu. De exemplu: amplasarea oraşelor.
Datele liniare există atunci când locaţia unui obiect este descrisă printr-un lanţ de
coordonate spaţiale. De exemplu: râuri, drumuri, canalizări.
Datele referitoare la suprafeţe există atunci când un obiect este descris printr-un
lanţ închis de coordonate spaţiale. Un obiect de tip suprafaţă face în general referinţă la
un poligon. De exemplu: limite administrative, zone climatice.

5.2 MODELUL DATELOR SPAŢIALE ÎN SIG

Pentru transformarea numerică şi stocarea datelor geografice sunt utilizate două

metode care corespund următoarelor tipuri de unităţi spaţiale de observare:
- vector (sau mod obiect) – descrierea geometrică a obiectelor geografice se
face prin intermediul coordonatelor (unitatea spaţială de observare este
obiectul spaţial el însuşi);
- raster (sau mod imagine) – rezultă din descrierea punct cu punct a spaţiului
geografic (unitatea spaţială de observare este pixelul imaginii).

5.3 DATELE ATRIBUT

Pentru stocarea şi menţinerea datelor atribut în SIG se utilizează modele de date

distincte. Aceste modele pot fi specifice Sistemelor Informatice Geografice sau
programelor externe de gestiune a bazelor de date (SGBD).
Modelele cele mai comune sunt următoarele:
1. Modelul ierarhic. Bazele de date ierarhizate organizează datele stabile într-o
structură arborescentă. SGBD ierarhizat este adecvat pentru seturile de date care sunt
evidente sau care se obţin uşor şi în care relaţiile primare dintre date se schimbă rar
sau deloc.
2. Modelul reţea. Acest model organizează datele într-o reţea. Orice coloană din
această structură poate fi legată la o alta. Modelul permite o reprezentare mai realistă a

14-7
fenomenelor geografice, dar orice reorganizare a datelor implică reconstruirea completă
a modelului.
3. Modelul relaţional. Acest model este cel mai des utilizat pentru gestionarea
atributelor datelor geografice. Utilizarea modelelor relaţionale este avantajoasă datorită:
- simplităţii în organizarea şi modelarea datelor;
- flexibilităţii – datele pot fi manipulate simplu prin intermediul unor tabele de
legătură;
- eficienţei stocării – prin concepţia adecvată a tabelelor de date, datele inutile
pot fi minimizate;
- naturii ne-procedurale – interogările unei baze de date relaţionale nu sunt
dependente de organizarea internă a datelor.

6. STRATEGIA IMPLEMENTĂRII SIG

Sistemele Informatice Geografice reprezintă sisteme complexe care pot

revoluţiona modul în care organizaţiile îşi gestionează informaţiile şi aplicaţiile.
Strategia de implementare a unui SIG trebuie să aibă în vedere următoarele cinci
probleme:
1. Alegerea echipamentelor
La implementarea unui SIG, tipul echipamentelor, numărul de terminale,
necesitatea conectării în reţea, scanarea şi tipărirea trebuie considerate ca un singur
element. Alegerea lor va depinde de bugetul disponibil, de numărul şi amplasarea
utilizatorilor potenţiali şi de tipul sistemului informatic geografic care va fi instalat.
2. Alegerea programelor
Sistemul de operare necesar, sistemul de gestiune a bazelor de date, pachetul
de programe SIG şi alte programe conexe trebuie să fie alese adecvat în funcţie de
modul de organizare, necesităţile, numărul şi tipul utilizatorilor, tipul aplicaţiilor implicate
şi de bugetul aflat la dispoziţie. Aplicarea unui SIG poate fi făcută pe un sistem de calcul
pentru utilizarea individuală sau pe posturi de lucru conectate în reţea, pentru utilizarea
în cadrul unei organizaţii întregi. În primul rând, este important gradul ridicat de
flexibilitate în aplicare oferit de un SIG. În al doilea rând, cu cât programul este mai
simplu şi are o interfaţă mai prietenoasă, cu atât poate fi pus în aplicare mai rapid.
3. Integrarea datelor
Precizia, sursele, proprietatea, drepturile de autor, secretul, securitatea, normele
şi formatul datelor sunt probleme importante care trebuie rezolvate. Tehnologiile SIG
permit integrarea datelor eterogene. Cea mai mare atenţie trebuie acordată achiziţiei şi
introducerii datelor, în scopul menţinerii unui ansamblu de date exacte şi fiabile. Acest
lucru este de o importanţă deosebită, deoarece achiziţia şi conversia datelor reprezintă
în general partea cea mai costisitoare a implementării unui SIG.
4. Aplicarea tehnologiei SIG
Este important să se aprecieze dacă tehnologia SIG este cea mai adecvată
pentru o aplicaţie particulară. Nu orice tip de aplicaţie poate beneficia de funcţionalităţile
unui SIG. Aplicaţiile care recurg la analiza spaţială necesită acces frecvent la date şi
implică actualizări constante. Ele satisfac exigenţele unui anumit număr de utilizatori şi
trebuie să automatizeze pe cât este posibil sarcinile repetitive. În schimb, o aplicaţie
care este destinată unui număr limitat de persoane implică o utilizare redusă şi
aplicabilitatea sa pentru un număr mai mare este mai puţin sigură.
5. Organizarea
Aplicarea unui SIG necesită cooperarea în interiorul unei organizaţii. Instalarea
unui SIG implică cooperarea şi partajarea informaţiilor între departamente care înainte
nu aveau nici o legătură. Utilizarea unui SIG într-o organizaţie depinde de
sensibilizarea, participarea şi formarea personalului.

14-8
 7. SISTEMUL INFORMATIC GEOGRAFIC – SURSA PRINCIPALĂ
DE DATE PENTRU SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL MEDIULUI

7.1 DEFINIREA SIG CA SURSĂ DE INFORMAŢII

Un Sistem Informaţional (Informatic) Geografic este un sistem care permite

gestionarea informaţiei geografice. De-a lungul timpului, sistemele informatice
geografice au făcut obiectul mai multor definiţii, dintre care următoarele două reflectă
cel mai bine rolul pe care aceste sisteme îl au în cadrul sistemului informaţional al
mediului:
 „Sistemul Informatic Geografic este un sistem de gestiune a bazelor de date
pentru achiziţia, stocarea, extragerea, interogarea, analiza şi afişarea datelor localizate”
(Pornon H., 1992). Această definiţie este orientată către necesităţile utilizatorilor,
prezentând SIG ca un instrument de gestiune.
 „Un SIG este un ansamblu de date reperate în spaţiu, structurate astfel încât să
permită extragerea de sinteze utile deciziei” (Didier M., 1990). Această definiţie este
orientată către necesităţile factorilor de decizie, prezentând SIG ca un instrument de
decizie.
În concluzie, se poate spune că un SIG este un sistem informatizat (echipamente
şi programe) capabil să gestioneze, analizeze şi reprezinte datele geografice pentru a
ajuta la înţelegerea fenomenelor de amenajare şi planificare.
Scopul final al unui SIG este furnizarea unei baze de luare a deciziilor în domenii
ca:
- cercetarea petrolieră - de exemplu, pentru elaborarea hărţii potenţialului de
minereu în scopul stabilirii priorităţilor de explorare;
- geologie – de exemplu, pentru evaluarea efectelor drenajelor acide în
scopul determinării celei mai eficiente modalităţi de intervenţie;
- socio-economie – de exemplu, pentru stabilirea impactului conflictelor
pastorale asupra degradării covorului vegetal, migrării în funcţie de practicile
culturale şi mediului de destinaţie;
- forestier – de exemplu, pentru analiza şi urmărirea biodiversităţii;
- pescuit – de exemplu, pentru evaluarea resurselor şi urmărirea migraţiilor;
- protecţia naturii – de exemplu, pentru măsurarea degradării ecosistemelor şi
evaluarea riscurilor viitoare datorate poluărilor.
Abordând toate sectoarele de activitate, utilizarea SIG a depăşit funcţia sa
iniţială. În prezent, această utilizare se extinde către analiza economică şi de mediu; ea
furnizează elemente de simulare care permit statisticienilor să influenţeze deciziile
viitoare prin prezentarea rezultatelor simulării.
Către mijlocul anilor 90, calificarea informaţiilor colectate a lărgit câmpul acestor
definiţii pentru a se putea ţine seama de:
- diferitele tipuri şi forme de informaţii pe care sateliţii sunt capabile să le
furnizeze sub o formă adaptată combinării şi analizei statistice;
- eliminarea compartimentărilor informaţiei de decizie în ceea ce priveşte
pregătirea, punerea în aplicare şi evaluarea programelor de dezvoltare, în
acest caz fiind vorba despre meta-date.
Noţiunea de geografie a evoluat şi ea, lărgindu-se şi diversificându-se către noi
concepte ca:
- geomatica - ştiinţa globală care studiază relaţiile dintre fenomenele
geografice, economice, socio-economice şi umane (geomarketing,
geosociologie, geoplanificare, etc.);

14-9
 - geocodificarea - care permite afişarea sub formă de puncte şi pe o hartă, a
datelor tabelare care conţin adrese.
Una dintre direcţiile de studiu ale geomaticii, importantă pentru statisticieni, este
bioeconomia care se bazează pe conceptele şi analizele referitoare la meta-date.
Bioeconomia este axată pe studii şi analize economice care utilizează combinarea
multidimensională a variabilelor economice şi de mediu, cu scopul final de a integra
diferiţii parametri de mediu în analiza economică clasică.
Ca orice ştiinţă, economia este pusă în aplicare pornind de la ipoteze care uneori
sunt neglijate din cauza concentrării asupra rezultatelor teoriilor elaborate pe baza
ipotezelor convenţionale. Bioeconomia operaţională utilizează aceste ipoteze
modificând condiţiile validităţii lor şi transformându-le în cazuri de aplicare particulară a
unui model mult mai complex.
Luarea în considerare a parametrilor de mediu, a căror manifestare nu trebuie
cercetată, determină relativitatea teoriilor economice şi utilizarea instrumentelor
derivate. Lărgirea bazei de construire a conceptelor şi a domeniilor de aplicare a
economiei clasice, a oferit noi posibilităţi de utilizare a sistemelor informatice geografice
de către statisticieni.
Sistemele informaţionale geografice au devenit astfel instrumente de dezvoltare
economică, cu efecte revoluţionare. În acest context, un sistem informatic geografic
poate fi definit ca un instrument economic de luare a deciziilor din perspectiva
durabilităţii care integrează sistematic funcţiile de mediu şi impactul lor asupra
dezvoltării economice, sociale şi culturale.
Deoarece dimensiunea mediului este intrinsecă variabilelor geografice, SIG
devine un element de structură fundamental în crearea şi gestionarea bazelor de date
geoeconomice. El este un puternic instrument de analiză şi de dezvoltare economică
durabilă. Eficienţa unui Sistem Informatic Geografic depinde în mare măsură de
cantitatea şi calitatea informaţiilor de bază incluse în bazele de date.

7.2 FUNCŢIILE UNUI SIG

Structura funcţională SIG poate fi descompusă schematic în cinci mari funcţii de

bază:
- funcţia de organizare a datelor;
- funcţia de vizualizare a relaţiilor;
- funcţia de interogare şi validare;
- funcţia de combinare şi de ajutor pentru înţelegere;
- funcţia de calcul, analiză şi modelare.

a. FUNCŢIA DE ORGANIZARE
În materie de prelucrare a informaţiei, datele pot fi organizate în mai multe
moduri în funcţie de tipul, natura, câmpul de validare, reperul ales pentru caracterizarea
lor, mărimea, structura şi suportul lor. Din acest motiv există mai multe scheme de
organizare a datelor, numite modele de date.
Pentru un SIG, principala caracteristică de organizare a datelor este localizarea
geografică, adică reperarea şi reprezentarea geocodificată. Pentru statistician, acest
model de date nu este direct exploatabil pe plan statistic şi economic fără ca un alt
model de date să furnizeze elementele şi parametrii de însoţire sau de cuplare necesari
definirii lor statistice sau economice.
Modelele de date statistice sau ne-geografice, pe care statisticianul le aplică pe
modelul de date intern al SIG, sunt numite modele de date catalizatoare. Ele permit
legarea la baza de date geofizice a SIG a altor baze de date externe (date economice,

14-10
sociale, sectoriale, demografice, industriale, miniere etc.) pentru construirea temelor şi
proiectelor statistice.
Relaţiile dintre variabilele economice şi sociale pot fi combinate cu variabile de
mediu pentru a înţelege mai bine atât impactul politicilor de mediu asupra mediului cât
şi modul în care starea resurselor naturale poate influenţa eficienţa şi costurile pe
termen lung ale modelului de dezvoltare ales.
Acesta reprezintă unul dintre aspectele acoperite de bioeconomie şi biostatistica
operaţională.

b. FUNCŢIA DE VIZUALIZARE
Posibilităţile grafice ale calculatoarelor sunt exploatate de SIG pentru restituirea
informaţiilor în imagini şi forme. Se vorbeşte despre vizualizare. Instrumentele cele mai
utilizate sunt ecranele calculatoarelor, imprimantele grafice şi plotterele grafice.

c. FUNCŢIA DE INTEROGARE SPAŢIALĂ

Vizualizarea nu este suficientă pentru a răspunde la întrebările specifice
referitoare la date şi nici la obţinerea rezultatelor căutate de statisticieni. De exemplu,
cunoaşterea numărului de fete care au terminat şcoala primară în regiunea X trebuie să
fie rezultatul combinării temelor sectoriale, dacă informaţia nu este disponibilă direct.
SIG poate ajuta la construirea combinaţiei suprapunând temele şi determinând
rezultatele prin executarea algoritmului definit de către statistician (funcţia de
programare, interogarea bazei de date relaţionale). Funcţia de interogare sau de filtrare
generală (pentru găsirea condiţiilor satisfăcătoare la unul sau mai multe criterii de
filtrare) este o activitate complementară vizualizării datelor.

d. FUNCŢIA DE COMBINARE
Funcţia de interogare este dependentă de funcţia de combinare. Capacitatea
SIG de a amesteca mai multe fişiere din diferite surse, a le afişa şi a le manipula,
permite o mai bună înţelegere şi o mai bună interpretare a fenomenelor spaţiale (adică
localizate sau geocodificate). De exemplu, se poate combina o hartă a unui lac extrasă
dintr-o digitizare a unei hărţi topografice, care indică elementele de drenare a apelor, la
o altă hartă radiometrică furnizată de imaginile aeriene. Harta radiometrică poate
conţine o multitudine de culori în timp ce imaginea lacului nu poate conţine decât două.
În acest caz, pentru a rezulta o hartă algebrică, vor fi combinate cele două hărţi
cu ajutorul unei formule algebrice.

e. FUNCŢIA DE ANALIZĂ
SIG autorizează realizarea calculelor, schimbările, distrugerea punctelor, liniilor,
textelor, caracterelor aşa cum ar face orice program de calcul sau de prelucrare a
textelor. Funcţiile elementare de transformare a scării, de schimbare a proiecţiei, de
suprapunere a poligoanelor, de joncţiune şi ajustare a hărţilor adiacente, de calcul şi
editare (tăiere, lipire), de înregistrare şi cercetare, de salvare, sunt disponibile în cadrul
SIG.
În general, fiind realizate în modul vizualizare, analizele pot fi conduse de
măsurări, calcule statistice, modele de încadrare de valori şi alte operaţii. De exemplu, o
analiză a zonelor poate conduce la elaborarea unei histograme. De asemenea, se vor
putea face comparaţii ale mediilor şi tipurilor de abateri dintre două măsurători.

7.3 IMPLEMENTAREA UNUI SIG

Ţinând seama de costul sistemelor informatice geografice generale, este

indispensabil să se treacă la o analiză organică şi funcţională a fezabilităţii unui astfel

14-11
de proiect. Procesul de decizie este asimilabil cu cel de elaborare şi punere în aplicare
a proiectului.
Pentru implementarea unui SIG, trebuie să se ţină seama obligatoriu de următorii
şapte parametri:
- alegerea echipamentelor;
- alegerea programelor;
- necesităţile personalului;
- planificarea şi gestiunea proiectelor SIG;
- infrastructura staţiilor de lucru şi dependinţelor;
- formarea utilizatorilor;
- mentenanţa materialului şi a programelor.
Specialiştii din domeniu aplică o procedură numită „S10 for GIS” (10 paşi pentru
implementarea unui SIG). Aceste etape convenţionale sunt următoarele:
Etapa 1: Evaluarea cerinţelor şi tipurilor de informaţii
Etapa 2: Ierarhizarea necesităţilor
Etapa 3: Evaluarea costului temelor fără aportul SIG
Etapa 4: Executarea încadrării temporale
Etapa 5: Reevaluarea costurilor fără SIG
Etapa 6: Reevaluarea cantităţii de informaţii de stocat
Etapa 7: Determinarea capacităţilor de stocare a informaţiilor
Etapa 8: Construirea unui tabel de întârzieri de răspunsuri şi servicii
Etapa 9: Tipărire – Vizualizare
Etapa 10: Digitizare

CONCLUZII

Gestiunea eficientă a bazelor de date generate de SIG este în prezent crucială

pentru statisticile de mediu în vederea punerii la dispoziţia factorilor de decizie a unor
date fiabile şi precise, pentru a-i ajuta la luarea deciziilor optime în scopul realizării unei
politici de dezvoltare durabilă.

14-12