Două loturi

de I. L. Caragiale

Caracterizarea personajului Lefter Popescu

1. Tipologie

Conceput în manieră realistă, Lefter Popescu este protagonistul nuvelei Două loturi, de
I.L. Caragiale, întrucât este prezent în fiecare dintre momentele subiectului, participă la toate
acțiunile și este prezentat în evoluție. Numele său complet este Eleutheriu Poppescu și este ales
intenționat de scriitor pentru a reliefa statutul social și material al eroului, căci Lefter trimite cu
gândul la un individ falit, fără bani, dar cu pretenții, în vreme ce Popescu, nume de familie atât
de frecvent întâlnit în spațiul românesc, sugerează anonimatul și banalitatea. I.L.Caragiale
construiește un erou-antierou, un personaj individual, dar tipic pentru o anumită categorie
socială, cea a “amploaiaților”, funcționarii mărunti care se autoiluzionează că printr-o lovitură a
sorții vor reuși să iasă din anonimat, dobândind faimă și avere. Personajul este, aşadar, prototipul
omului obişnuit,plasat brusc într-o situaţie neobişnuită, o marionetă în mâinile unui destin destin
capricios care îl face să treacă prin emoții extreme ce îl conduc spre nebunie.

2. Modalități de caracterizare

Portretul eroului se conturează progresiv, pe tot parcursul nuvelei, trăsăturile de caracter fiind
evidențiate direct, de către narator, celelalte personaje ale textului (căpitanul Pandele, comisarul
Turtureanu) sau prin autocaracterizare, dar și indirect, rezultând din gesturi, reacții, gânduri,
frământări sufletești, limbaj, dar și din profesie și nume.
Deși incipitul nuvelei ni-l prezintă cotrobăind ca scos din minți în căutarea celor două bilete
de loterie, Lefter Popescu, funcționar la minister, are mai degrabă o existență monotonă,
neînsemnată, trăind tihnit cu soția sa, Maria, într-o căsuță ,,cu săliță” și ,,geamlâc”, pe strada
Pacienței, la numărul 13. Personajul discută cu consoarta despre ,,cum se scumpește viața de zi
cu zi”, viață care scurge liniștit după reguli bine știute, până când vestea câștigului neașteptat îi
bulveresează întreg cursul existenței. Perspectiva de a deveni peste noapte un om bogat și
pierderea biletelor îl marchează dramatic pe micul funcționar.
Lefter nu este un jucător pasionat de loterie, nici nu are încredere în propriile șanse, dovadă
că nu a câștigat niciodată nimic, ceea ce îl face mai degrabă neîncrezător, chiar pesimist. Astfel,
prin caracterizare directă, personajul se plasează sub zodia ghinionului: “Ți-ai găsit! Eu și
noroc!”. Urmând sfatul prietenilor de la berărie va cumpăra bilete cu bani împrumutați. Sceptic
în privința norocului său, Lefter nu urmărește extragerile și este foarte surprins când căpitanul
Pandele îi aduce vestea cea mare: este norocosul posesor al celor două bilete, fiecare în valoare
de 50.000 de lei.
Cuprins de surescitare, el se învoiește de la serviciu, pretextând că e bolnav și răscolește toată
casa pentru a găsi biletele. Omul calm și apatic prezentat în debutul textului se transformă într-un
individ nestăpânit, irascibil și violent. Astfel, relațiile cu ceilalți devin conflictuale, devenind
suspicios cu toată lumea, inclusiv cu soția lui.
Un episod semnificativ pentru caracterizarea indirectă, reieșind din reacții și gesturi, este
cel în care, iritat la culme, își interoghează necruțător soția și face țăndări farfuriile, cu o bucurie
sardonică: “Așa sunt eu, galant, cocoană! când am chef, sparg; sparg cocoană, când am chef,
farfurii de câte zece mii de franci una! sparg, mă-nțelegi, sparg al dracului! “
Panica și tensiunea sufletească îl copleșesc, astfel că, ajuns la casa țigăncilor, devine
amenințător, violent și suspectând-o pe Țâca de hoție, o loveste cu brutalitate.
Neliniștea personajului se transformă în tortură, conflictul interior adâncindu-se. Își va pierde
încrederea și autocontrolul, cu un comportament instabil, trecând de stări aflate în opoziție, de la
deznădejde la speranță, de la furie la blândețe.
La berărie, trece prin cele mai cumplite stări depresive, mai întâi pentru că în gazetă scria ca
în șase luni banii vor intra în fondurile loteriilor, apoi pentru că vede privirea încărcată de
reproșuri și amenințări tacite a șefului său. Mai mult, reacțiile și replicile sale evidențiază
dezechilibrul psihic: ,,d.Popescu nu se putu stăpâni la propoziția finală din notița gazetei, și
izbucni într-un hohot de râs, un râs vânăt: – Hahaha! să știi nene Turturene, că le găsim tocma
a doua zi după termen... îmi cunosc eu norocul!... Hahaha!”
Sentimentul de vinovăție îl apasă, mai ales ca d. capitan Pandele îl acuză direct că e
neglijent, imprudent, ,,zevzec”, iar șeful îl disprețuiește fățis pentru minciună. Torturat de gândul
că nu va găsi biletele la timp, altfel spus că norocul neașteptat îi scapă printre degete, el încearcă
să schimbe tactica în relația cu chivuțele, sperând să le convingă cu duhul blândeții, dar nu
reușește, fiind umilit și alungat de țigănci.
Găsirea lozurilor se transformă în obsesie, personajul acționând ca un maniac, chinuit de
convingerea că toți complotează împotriva îmbogățirii sale, după cum observă și comisarul
Turtureanu: ,,De mare belea mi se pare că m-ai dat, nene Popescule, cu ipohondriile dumitale”.
Inițial umil, când află că inspectorul le eliberase pe chivuțe, încercând să le îmblânzească, Lefter
acuză autoritățile de corupție și complicitate la furt și ,,iese în fuga mare ca un nebun, strigând
că se duce să reclame la parchet.”
În final,soarta tristă a lui Lefter Popescu nu este înfățișată cu ironie de autor, ci mai mult cu
înțelegere și compasiune. Nuvela are accente aparent comice, în realitate este drama tulburătoare
a unui om simplu copleșit de soarta ostilă.
Prin nuvela Două loturi, ca și prin celelalte opere ale sale, I.L.Caragiale s-a dovedit a fi un
excepțional creator de viață, căci o anume naivitate a personajului, speranța și dorința tenace de
a-și depăși condiția modestă, îl fac simpatic pe Lefter Popescu: “Și de data aceasta, Caragiale a
realizat un personaj credibil, căruia i-a dat suflare de viață.” (Garabet Ibraileanu).