You are on page 1of 11

ară că a renunţat la moştenire

succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea

moştenirii şi calitatea lui de succesibil, nu şia exercitat dreptul de opţiune succesorală,

prin acceptarea moştenirii sau renunţarea

expresă la moştenire, în termenul de un an

prevăzut la art. 1103. Prezumţia de renunţare

operează, după împlinirea termenului de un

an de la deschiderea moştenirii, dacă

succesibilul, citat în condiţiile legii, nu face

dovada exercitării dreptului de opţiune

succesorală. Citaţia trebuie să cuprindă, sub

sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă

elementele prevăzute de Codul de procedură

civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu

şi-a exercitat dreptul de a accepta moştenirea

în termenul de decădere prevăzut la art.

1103, este prezumat că renunţă la moştenire.”

Desigur, prezumţia reglementată de art.

1112 C. civ. este o prezumţie relativă ceea ce

implică posibilitatea răsturnării ei prin proba

contrară.

Se observă că regimul juridic al

opţiunilor succesorale (acceptarea sau

renunţarea la moştenire) nu clarifică pe

deplin situaţia succesibililor existând, cel


puţin teoretic, posibilitatea apariţiei unor

moştenitori care să promoveze cu succes

petiţia de ereditate după declarerea vacanţei

succesorale.

Sintagma “dacă succesibilul nu este

Tacit acceptance of inheritance

could create problems in succession since

the onset vacation anytime perhaps heirs of

the deceased could argue that tacitly

accepted the inheritance within a year.

To overcome the drawbacks of

uncertainty that could hovering over a

succession of declaring holidays (may

declare holiday succession and then heirs

to request a certificate proving that the heir

tacitly accepted sequence) legislature has

regulated the presumption the waiver.

Under art.1112 of Law 138/2014,

"is presumed, until the contrary is proved

to have waived the inheritance succesibilul

that, although aware of the opening of

heritage and quality of success, has not

used the option succession, inheritance

acceptance or express renunciation of

inheritance, within one year referred to in


art. 1103. The allegation of waiver operates

after expiry of one year from the opening

of the inheritance, if succesibilul quoted in

the law, no proof of exercising the right of

inheritance option. The summons shall

contain, under penalty of nullity thereof, in

addition to the requirements of the Code of

Civil Procedure, and shall state that if

succesibilul not exercised the right to

accept the inheritance within the period of

limitation provided for in art. 1103, is

deemed waived his inheritance. "

Of course, the presumption

regulated by art. 1112 of the Civil Code is

a rebuttable presumption which implies its

overthrow by evidence to the contrary.

It is noted that the legal regime of

options inheritance (inheritance acceptance

or waiver) not fully clarify the situation of

succesors ,there is , at least theoretically,

the possibility of heirs to promote

successful petition heredity succession

after declaring holidays.

T he phrase "if succesor not

known" in turn induces some uncertainty


regarding the obligations of persons or

authorities to do research, verification, on

the existence or nonexistence succesors.

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 3/2015

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 3/2015

22

cunoscut” induce la rândul ei o oarecare

incertitudine în privinţa obligaţiilor unor

persoane sau autorităţi de a face cercetări,

verificări, cu privire la existenţa sau

nonexistenţa succesibililor. Asemenea

obligaţii ar putea intra în atribuţiile

curatorului special numit de notar în

condiţiile art. 1.136 alin. (1) C. civ.4

Etapa următoare este somarea

succesibililor, o instituţie nouă consacrată de

noul Cod civil, prin dispoziţiile art. 1137.

Astfel, “Dacă în termen de un an şi

şase luni de la deschiderea moştenirii nu s-a

înfăţişat niciun succesibil, notarul, la cererea

oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi

succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul

deschiderii moştenirii, la locul unde se află

imobilele din patrimoniul succesoral, precum

şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala


moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în

termen de cel mult două luni de la publicare

[alin. (1)]. Dacă niciun succesibil nu se

prezintă la termenul fixat în publicaţie,

notarul va constata că moştenirea este

vacantă” [alin. (2)].

Textul evocat este clar, confirmând

faptul că orice demers pentru constatarea

vacanţei succesorale trebuie început după

expirarea termenului de un an pentru

exprimarea opţiunii succesorale de către

succesibili. Nu se poate evita situaţia, nu atât

de rar ivită în practică, de a nu se cunoaşte

succesibilii lui de cujus.

Pe cine va soma notarul?

Se apreciază că procedura somării

succesibililor poate fi îndeplinită numai în

ipoteza în care orice persoană interesată în

declararea vacanţei succesorale ar putea

furniza date, informaţii despre existenţa unor

eventuali succesibili ce ar putea fi somaţi. În

caz contrar, procedura somării succesibililor

va fi imposibil de executat. Excludem reauacredinţă a persoanelor interesate în declararea

vacanţei succesorale în a nu furniza date

despre eventualii succesibili tocmai pentru a


face imposibilă somarea acestora.

Se observă şi modificarea de esenţă pe

care Codul civil o aduce în privinţa celui/

Such obligations could enter the special

trustee appointed notary duties under art.

1136 par. (1) of the Civil Code11.

The next step is challenging

succesors, a new institution dedicated to

the new Civil Code, the provisions of art.

1137.

Thus, "If within one year and six

months of opening the inheritance did not

appear any successor, notary, at the request

of any interested person will summon all

successors, by a publication made at the

opening of inheritance, the place where are

the buildings of the estate, and in a

newspaper of general circulation at the

expense of inheritance, to appear at his

office no later than two months from the

publication [para. (1)]. If no successor not

present at the time specified in the

publication, the clerk will find that heritage

is vacant "[para. (2)].

Text is clearly evoked, confirming


that any approach to finding holiday

succession should begin after the expiry of

one year for the option of succession to

success. We can not avoid the situation, not

so rarely arisen in practice, not known his

successors deceased.

Who will summon the notary?

It is estimated that challenging

succesors procedure can be carried out

only in the event that any person interested

in declaring vacant succession could

provide data, information about the

existence of eventual successors could be

summoned. Otherwise, the challenging

succesors procedure will be

unenforceable. We exclude bad faith of the

persons concerned in not declaring vacant

inheritance provide data about possible

successible just to make it impossible to

summon them.

Observe and substantive change

that brings the Civil Code on the / those

who may / may require succesors

challenging and ultimately finding vacant

succession. Thus, in the old regulation


(Law no. 36/1995 - Law notaries public

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 3/2015

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 3/2015

23

celor care poate/ pot cere somarea

succesibililor şi, în final, constatarea vacanţei

succesorale. Astfel, dacă în vechea

reglementare (Legea nr. 36/1995 – Legea

notarilor publici şi a activităţii notariale),

certificatul de vacanţă succesorală se elibera

“la cererea reprezentantului statului”,

înţelegând prin aceasta Ministerul Finanţelor

prin direcţiile judeţene, în prezent, întreaga

procedură de declarare a vacanţei succesorale

poate fi cerută de orice persoană interesată

(care va trebui să justifice totuşi interesul

personal şi direct pe care-l are în constatarea

vacanţei succesorale)5

Nu se pune problema somării însă, în

ipoteza în care toţi succesibilii au renunţat la

moştenire (întrucât, potrivit dispoziţiilor art.

1120, aceasta trebuie realizată în formă

autentică şi trebuie înscrisă în Registrul

Naţional Notarial). O astfel de situaţie


echivalează cu absenţa moştenitorilor şi

justifică constatarea vacanţei succesorale,

independent de somarea succesibililor. Într-o

asemenea ipoteză, vacanţa succesorală va

interveni de îndată ce succesibilii au renunţat

la moştenire, chiar mai înainte de împlinirea

termenului de un an de prescripţie a dreptului

de opţiune succesorală, termenul de un an şi

şase luni, dispus pentru somarea

succesibililor, neprezentând în acest caz nicio

relevanţă.

Această concluzie rezultă şi din

interpretarea dispoziţiilor art. 1139 alin. (1)

NCC, potrivit cărora “Comuna, oraşul sau,

după caz, municipiul intră în stăpânirea de

fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii

cunoscuţi au renunţat la moştenire…”.

Aşadar problema somării se pune

numai în ipoteza în care există succesibili,

însă aceştia nu se adresează notarului în

termen de un an şişase luni de la data

deschiderii moştenirii. Rezulă implicit, că

aceştia nu şi-au exercitat dreptul de opţiune

succesorală în termenul statuat de lege.

Dimpotrivă, dacă există indicii că


moştenirea urmează a fi declarată vacantă (nu

există moştenitori sau aceştia sunt

renunţători), se impune luarea măsurilor

and notary activities), certificate of

inheritance is free vacation "at the request

of the state," meaning the Ministry of

Finance by county departments, now the

whole procedure declaration of succession

vacant may be requested by any interested

person (though you have to justify direct

personal interest and that it is in finding

vacation succession)12.

There is no question of challenging

succesors but assuming that all successors

have renounced the inheritance (because,

according to art. 1120, it shall be

conducted in an authentic and entered in

the National Register Notarial). Such a

situation is tantamount to finding justifies

the absence of heirs and inheritance

vacancy, independent of succesorsr

challenging. In such a case,vacant

succession will occur as soon as the

successors have renounced the inheritance,

even before the expiry of one year


limitation the right to inheritance option

term of one year and six months, ordered to

summon succesors, showing no in this case

irelevant.

This conclusion results from the

interpretation of art. 1139 par. (1) NCC,

that 'village, town or, where appropriate,

the city actually enter into possession of

the inheritance once all known successors

have renounced the inheritance ... ".

So , challenging problem arises

only if there is successors, but they do not

address the notary within one year and six

months from the

You might also like