Învăţarea prin cooperare – modalitate modernă pentru

asigurarea implicării active a studenţilor la

disciplina Limba engleză

Asist.univ.dr. Brânduşa-Oana NICULESCU

INTRODUCERE
Procesul de învăţământ superior, în general, şi al activităţilor
didactice, în special, cunosc noi şi importante schimbări ca urmare a
acumulărilor ştiinţifice şi a experienţei practicii educaţionale. Pentru a
putea răspunde noilor provocări declanşate de schimbările calitative şi
cantitative ce se cer a fi rezolvate într-o manieră modernă, care să
asigure standarde performante pregătirii studenţilor, sunt abordate şi
în domeniul limbii engleze, din perspective teoretice, metodologice şi
praxiologice, acele modalităţi care să asigure o corelare cât mai
adecvată între personalitatea studenţilor, măiestria psiho-pedagogică a
cadrelor didactice şi căile de relaţionare dintre educaţi şi educatori
printr-o folosire eficientă a organizării şi desfăşurării activităţilor
instructiv-educaţionale.
Între aceste noi abordări ce vizează modernizarea metodologiilor
educaţionale specifice predării-învăţării-evaluării limbii engleze în
vederea creşterii locului şi rolului studenţilor la propriul proces de
formare şi dzvoltare, un loc bine definit îl ocupă învăţarea prin
cooperare. Unele aspecte ce particularizează conţinutul învăţării prin
cooperare în cadrul formării cunoştinţelor şi deprinderilor specifice
limbii engleze, elemente definitorii şi metode folosite în cadrul acestei
noi orientări teoretice şi preocupări practic-educaţionale vor fi
abordate ca părţi distincte ale acestui capitol.
Având în vedere considerentele prezentate, din care rezultă
convingător rolul, locul şi necesitatea învăţării prin cooperare în
cadrul strategiilor active ale activităţilor didactice destinate învăţării
limbii engleze din învăţământul universitar, apreciem că punerea în
evidenţă a conţinutului acestui concept deschide noi oportunităţi
pentru lărgirea cunoaşterii şi înţelegerii dimensiunilor sale teoretice,
aspecte ce vor fi abordate în continuare.

1
 1. Învăţarea prin cooperare – delimitări conceptuale
Un prim scop al învăţământului centrat pe cooperare este
maximizarea capacităţilor intelectuale ale studenţilor, adică
capacitatea de a gândi pentru a rezolva probleme, a fi inovatori, a lua
decizii şi a comunica eficient. Pentru a atinge acest scop, academia,
amfiteatrele, sălile de clasă şi laboratoarele trebuie să ofere o
atmosferă care să promoveze gândirea, să încurajeze discutarea şi
exprimarea ideilor, a convingerilor şi a concepţiilor despre lume şi
viaţă, devenind, astfel, centre de stimulare intelectuală a gândirii şi
învăţării, în care informaţia se transformă într-un autentic catalizator
al gândirii. Mai mult, acţionând sub îndrumarea educatorului, educatul
îşi formează un stil de muncă independent, aptitudini de investigare
ştiinţifică, calităţi absolut necesare pentru propria sa dezvoltare, pe
baza unor relaţii de comunicare, cooperare şi încredere în propriile
capacităţi formative, necesare îndeplinirii viitoarelor roluri sociale,
profesionale şi ştiinţifice.
În această direcţie, un mijloc de creare şi dezvoltare propice a
gândirii este introducerea metodelor de învăţare prin cooperare între
metodele de predare, învăţare şi evaluare. În acest sens, relevante
devin definiţiile date de autori consacraţi din domeniul pedagogiei,
personalităţi recunoscute la nivel naţional şi internaţional. Astfel,
conform opiniei unui grup de profesori americani ai Universităţii din
Minnesota, învăţarea prin cooperare înseamnă ,,utilizarea ca metodă
instrucţională a grupurilor mici de elevi/studenţi, astfel încât aceştia
să poată lucra împreună urmând ca fiecare membru al grupului să-şi
îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea
performanţelor celorlalţi membri ai grupului.” [1]
Pe de altă parte, conceptualizarea acestui termen de către prof.
univ. dr. Miron Ionescu şi Muşata Bocoş de la Universitatea ,,Babeş-
Bolyai” din Cluj-Napoca scoate în evidenţă noi conţinuturi şi
semnificaţii, aşa cum rezultă din următoarele două definiţii ale
acesteia. Prima definiţie are următorul conţinut:
„Învăţarea cooperativă este o metodă didactică bazată pe
organizarea, în funcţie de obiective operaţionale bine stabilite, a unei
munci colective fondate pe complementaritate, orientată spre
asigurarea aspectului social al învăţării şi care vizează dezvoltarea
deprinderilor de comunicare interpersonală, a interacţiunilor,
competenţelor şi comportamentelor sociale” ale studenţilor. [2]

2
 Cea de-a doua definiţie dezvoltă noi dimensiuni ale acestui
concept, după cum urmează:
„Învăţarea prin cooperare, în accepţiunea noastră, este termenul
generic oferit pentru setul de metode şi tehnici ce detaliază diferitele
modalităţi de lucru cu grupurile mici de elevi. Munca într-un grup de
învăţare cooperant înseamnă asumarea de către toţi membrii grupului
a unui scop comun şi conştientizarea faptului că reuşita este posibilă
fie tuturora, fie niciunuia dintre participanţi.” [3]
Pornind de la aceste definiţii putem spune că, învăţarea prin
cooperare în cadrul învăţării limbii engleze este o strategie de instruire
structurată şi sistematizată, în cadrul căreia, grupe/echipe mici
lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun, urmând ca fiecare
membru al acestui grup să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi
să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membri ai grupului.
Deşi a apărut sub diverse denumiri (învăţare prin colaborare,
învăţare colectivă, învăţare comunitară, învăţare reciprocă, învăţare în
echipă, studiu de grup, studiu circular etc.), învăţarea prin cooperare
presupune colaborarea (munca alături de cineva), cooperarea, adică
participarea activă la realizarea unei acţiuni, bazată pe schimbul de
propuneri, idei şi comportamente. Învăţarea prin cooperare ajută
studenţii să înveţe mai profund, cultivând relaţiile bazate pe respect
reciproc şi colaborare constructivă. Tehnicile de învăţare prin
cooperare prezintă o serie de strategii de atribuire a unor roluri active
studenţilor, pentru ca aceştia să se sprijine reciproc în învăţare. Nu
mai este suficient să li se prezinte studenţilor date intuitive sau
verbale, pentru ca ei să le înregistreze şi să le interiorizeze, pentru a fi
redate în mod fidel; este nevoie de interacţiuni cognitive, sociale, prin
care învăţarea oferă studenţilor posibilitatea de a cunoaşte rezultatele
procesului de învăţare, evaluare, dar şi a proceselor mentale din cadrul
acestora.
Învăţarea prin cooperare în cadrul limbii engleze se referă la un
set de metode de predare ce presupun organizarea claselor în grupuri
mici, formate, de regulă, din 4-5 membri, în scopul responsabilizării
studenţilor atât pentru propria învăţare şi autocunoaştere, cât şi pentru
performanţele şi cunoaşterea colegilor. Ea pune accent pe dezvoltarea
unor deprinderi sociale (de învăţare permanentă) la studenţi prin
antrenarea acestora în activităţi didactice speciale de formare a acestor
deprinderi, scopul final fiind acela de creare a unui climat de

3
colaborare şi echilibru la nivelul întregii clase/academiii şi, pe viitor,
la nivelul societăţii.
Prin organizarea studenţilor în grupuri de lucru cresc şansele ca
aceştia să devină implicaţi şi, în acelaşi timp, ca aceştia să resimtă mai
puţină presiune atunci când li se cere să realizeze o sarcină împreună
cu un coleg, decât atunci când trebuie să facă acest lucru în mod
independent. În acest mod apare un nou beneficiu şi anume acela că se
pot concentra mai bine pe sarcini şi vor fi mai deschişi către
creativitate, imaginaţie şi inventivitate ştiinţifică şi practică, lucru
oarecum îngrădit atunci când răspunderea este individuală.
Un alt beneficiu al acestei tehnici este acela că fiecare student are
şansa de a descoperi experienţele celorlalţi şi de a învăţa din ele.
Fiecare va învăţa ceva de la ceilalţi într-o manieră dinamică,
antrenantă, fără riscul de a apărea plictiseala. Acest mod de învăţare,
pe lângă beneficiile aduse procesului de instruire, dezvoltă şi
capacitatea individuală de a lucra în echipă, o capacitate apreciată
destul de mult de către toate organizaţiile economice, sociale, militare,
culturale şi ştiinţifice.
Metodele de învăţare prin cooperare oferă o soluţie acestei noi
provocări a educaţiei centrate pe student, cercetările demonstrând că
metodele şi tehnicile de învăţare prin cooperare pot consolida
atitudinile pozitive faţă de învăţare, pot îmbunătăţi performanţele,
rezultatele şcolare şi stima de sine ale studenţilor, putând promova
interacţiunea pozitivă şi sprijinul reciproc între aceştia.
Învăţarea prin cooperare implică înţelegerea necesităţii conform
căreia modul în care sunt planificate activităţile determină calitatea
interacţiunii dintre studenţi. În plus, rezultatele activităţilor sunt
consecinţe ale interacţiunii dintre studenţi. Astfel, unul dintre
elementele principale care trebuie creat în clasă este interdependenţa
pozitivă sau cooperarea. Odată asigurat acest element, cooperarea
duce la acumularea de interacţiuni pozitive, pe măsură ce membrii
unui grup se încurajează şi se sprijină reciproc în procesul de învăţare.
Acest lucru este cu atât mai important cu cât se cunoaşte
dificultatea realizării comunicării într-o limbă străină şi teama de a nu
greşi atunci când se poartă dialog. Cooperarea ,,sparge gheaţa”
neliniştei şi nesiguranţei, dând noi imbolduri participării la activităţile
didactice.

4
 Prezentarea unor definiţii ale învăţării prin cooperare, ca şi
dezvoltarea unor idei despre conţinutul acesteia ne dau posibilitatea de
a concluziona înţelegerea acestui concept la nivelul educaţiei destinate
învăţării limbii engleze drept ansamblul metodelor, tehnicilor şi
procedeelor utilizate în educaţia universitară prin care este organizată,
desfăşurată şi evaluată contribuţia fiecărui student la formarea sa atât
prin propriul efort, cât şi a grupului din care face parte prin angajarea
sa, sub raport cognitiv, afectiv, motivaţional şi acţional în vederea
cunoaşterii şi utilizării limbii engleze. Din conţinutul acestei definiţii
rezultă necesitatea punerii în valoare de către cadrele didactice nu
numai a potenţialului intelectual al fiecărui student pentru formarea şi
dezvoltarea propriei personalităţi, ci şi a posibilităţilor educaţionale pe
care le are grupul din care face parte. Pe această bază putem analiza în
continuare şi alte aspecte edificatoare ale învăţării prin cooperare, din
care vom aborda principiile şi particularităţile acesteia.

2. Principii şi particularităţi ale învăţării prin cooperare

Trecerea la o metodologie mai activă, centrată pe cooperarea
dintre cadrul didactic şi student, implică studentul în procesul de
învăţare şi îl învaţă aptitudinile învăţării, precum şi aptitudinile
fundamentale necesare muncii alături de alţii şi ale rezolvării de
probleme. Metodele specifice cooperării implică studenţii în evaluarea
eficacităţii procesului lor de învăţare a limbii engleze şi în stabilirea
obiectivelor pentru dezvoltarea lor viitoare. Aceste avantaje ale
metodelor de cooperare ajută studentul la pregătirea atât pentru o
tranziţie mai uşoară spre viitorul loc de muncă, cât şi spre învăţarea
continuă.
În vederea asigurării cadrului general propice învăţării prin
cooperare, este necesar a situa la baza conceperii şi desfăşurării
acesteia unele principii, dintre care le amintim pe următoarele:
accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe studentul care învaţă şi
nu pe cadrul didactic; recunoaşterea faptului că procesul de predare, în
sensul tradiţional al cuvântului, nu este decât unul dintre instrumentele
care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe studenţi să înveţe; rolul cadrului
didactic este acela de a gestiona procesul de învăţare al studenţilor pe
care îi are în grijă; recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul
de învăţare nu are loc în sala de clasă şi nici când cadrul didactic este
de faţă; înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar

5
cadrului didactic – ea trebuie împărtăşită şi studenţilor; cadrele
didactice trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a
studenţilor în planificarea şi gestionarea propriului lor proces de
învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare atât
în sala de clasă, cât şi în afara ei; luaţi individual, studenţii pot învăţa
în mod eficient în moduri foarte diferite.
În condiţiile învăţării limbii engleze centrate pe cooperare,
studentul, viitorul profesionist, nu mai este perceput ca un subiect
pasiv în procesul de învăţământ, ci este considerat partener al cadrului
didactic în construirea cunoaşterii instructiv-educative, parte activă în
realizarea activităţilor, în evaluarea calitativă şi în conturarea
propriului traseu academic. Mai mult, din perspectiva învăţământului
centrat pe cooperare, predarea, învăţarea şi evaluarea sunt trei procese
care se intercondiţionează, se presupun unul pe celălalt. Predarea nu se
limitează la simpla transmitere a cunoştinţelor, ci îmbină instruirea cu
formarea şi învăţarea cu evaluarea în concordanţă cu finalităţile
educaţionale stabilite la disciplina limba engleză.
În învăţămîntul centrat pe cooperare, prin abordarea cunoaşterii ca
proces, cadrele didactice ,,urmăresc să pună accent pe gândirea
studenţilor, pe implicarea lor în realizarea de proiecte, pe rezolvarea
de probleme care au tangenţă cu viaţa practică, pe investigaţia
ştiinţifică şi învăţarea unor noi tehnici de cercetare, stimulând
gândirea, imaginaţia, creativitatea şi originalitatea educabilului şi
înlăturând astfel lipsa de motivare şi formalismul ambilor agenţi
educativi.” [4]
În sistemul de învăţământ centrat pe cooperare, între cadrul
didactic şi student se formează un parteneriat, în care cadrul didactic
facilitează învăţarea studenţilor, devenind astfel un consilier care îi
îndrumă în procesul cunoaşterii şi un moderator al cunoaşterii care îi
pune să experimenteze cognitiv, studentul acţionând prin efortul
propriu pentru cunoaştere şi prin acţiune, la propria dezvoltare şi
formare personală şi profesională, devenind, astfel, un participant
activ şi responsabil de construcţia propriei personalităţi, sub raport
cognitiv, atitudinal şi aptitudinal. Studentul este cel care trebuie să
acţioneze, să-şi mobilizeze forţele intelectuale, să manifeste
preocupare pentru cunoaştere, iniţiativă, să caute, să tatoneze, să
exploreze, să propună soluţii la probleme educaţionale, să vină cu idei
noi, să formuleze opinii, ipoteze, să extragă concluzii, să argumenteze,

6
să judece, să evalueze, să ceară ajutor, să comunice şi să colaboreze cu
colegii şi cu cadrele didactice.
Apreciem, astfel, că vocaţia învăţământulului universitar destinat
învăţării limbii engleze prin cooperare este de a forma viitori
profesionişti capabili de a opera cu informaţii, de a face din informaţiile
existente în memorie un instrument de căutare, cercetare şi descoperire
de noi sensuri şi semnificaţii. În acest fel, sarcina educatorului nu se
mai rezumă la predare, ascultare şi evaluare, rolul său este de a
organiza, îndruma şi evalua activitatea instructiv-educativă prin
solicitarea şi valorificarea la maximum şi pe multiple planuri a
potenţialului cognitiv, acţional, motivaţional şi afectiv al educaţilor.
Din cele subliniate până aici rezultă, aşadar, cu claritate, că în
centrul întregului proces de educare academică se situează studentul,
cu demersurile sale, cu mijloacele sale de a învăţa. El este cel care
deţine acum o poziţie-cheie, este participant activ şi responsabil de
identificarea şi folosirea celor mai bune strategii de pregătire. El este
cel care ,,trebuie să-şi mobilizeze propriile forţe intelectuale, să
deprindă şi să utilizeze strategii de învăţare euristică: să caute, să
tatoneze, să exploreze, să propună spontan soluţii, să vină cu o idee,
cu o iniţiativă, să rezolve probleme, să se confrunte cu alţii, să ceară
ajutor, să formuleze o opinie, să emită o ipoteză, să aducă o
argumentaţie, să judece, să evalueze etc. De atitudinea lui activă şi
constructivă cu care se implcă în actul învăţării depind propria
dezvoltare intelectuală, progresul propriei formaţii cognitive, în timp
ce mediului şcolar îi revine sarcina de a favoriza deplina manifestare
a acestui activism, respectiv de a oferi suficiente ocazii de învăţare
activă, prin descoperire, inclusiv prin prevederea de activităţi de
descoperire în programele analitice ale unor discipline.” [5]
Prezentarea principiilor şi particularităţilor învăţării prin cooperare
evidenţiază, în mod obiectiv, necesitatea stăpânirii aspectelor ce
caracterizează această posibilitate de modernizare a educaţiei
universitare. În această direcţie, abordarea elementelor componente, a
stadiilor şi a metodelor specifice acesteia deschide noi posibilităţi de
aprofundare a ceea ce configurează această nouă şi necesară
preocupare pentru creşterea performanţei învăţământului universitar.

7
 3. Elemente esenţiale ale învăţării prin cooperare
Fiecare grup educaţional este supus unui permanent sistem de
influenţare educaţională, în cadrul căreia metodele de predare-învăţare-
evaluare se constituie drept calea ce trebuie urmată pentru a îndeplini
finalităţile educaţionale. În acest sens, învăţarea prin cooperare, ca
metodă distinctă, are, la rândul ei, anumite componente prin a căror
aplicare în activitatea didactică se asigură eficienţă şi un randament
înalt de pregătire a studenţilor. Fiecare element, prezentat în continuare,
şi toate la un loc, atunci când devin componente ale practicii
educaţionale destinate cunoaşterii şi folosirii limbii engleze, deschid
perspectivele punerii în valoare a caracteristicilor învăţării prin
cooperare.
a. Interdependenţa pozitivă evidenţiază faptul că, în situaţiile de
învăţare prin cooperare, eforturile fiecărui membru al grupului sunt
necesare şi indispensabile grupului pentru a reuşi. Membrii grupului
trebuie să se bazeze unii pe alţii pentru a-şi atinge şi îndeplini scopul
propus, fiecare având două responsabilităţi: să înveţe materialul dat
spre studiu şi să se asigure că toţi ceilalţi membri ai grupului lor au
învăţat acel material. În felul acesta, studenţii se simt dependenţi unii
de alţii, conştientizând că succesul personal depinde de succesul
celorlalţi membri ai grupului. Rolul cadrelor didactice este de a
structura această interdependenţă pozitivă stabilind obiective comune,
acţiuni comune, recompense comune, roluri distincte etc.
b. Interacţiunea faţă în faţă are drept reper esenţial faptul că
învăţarea prin cooperare necesită şi menţinerea unei interacţiuni
pozitive, faţă în faţă între membrii grupului. O mare parte dintre
informaţii ar trebui să fie discutate interactiv. Este foarte important a
oferi studenţilor oportunitatea de a se sprijini, asista, încuraja, lăuda şi
stimula continuu unii pe alţii să înveţe. Cadrul didactic aranjează
grupurile în aşa fel încât studenţii să stea unii lângă alţii şi să discute
fiecare aspect al sarcinii pe care o au de rezolvat.
c. Responsabilitatea individuală există şi devine semnificativă
atunci când performanţa individuală a fiecărui student este evaluată şi
rezultatele sunt comunicate şi făcute cunoscute atât acestuia, cât şi
grupului. Este important ca fiecare membru din grup să-şi
îndeplinească sarcina ce-i revine, căci scopul muncii în grupuri
cooperante este de a îmbunătăţi nivelul performanţelor fiecărui
student. Cadrele didactice pot scoate în evidenţă răspunderea prin mai

8
multe metode cum ar fi examinarea orală, la întâmplare, a unui
membru al grupului, observarea fiecărui grup în parte şi înregistrarea
contribuţiei individuale etc.
d. Punerea în acţiune a deprinderilor interpersonale şi de grup
mic constă în utilizarea adecvată a unui set de deprinderi lingvistice şi
sociale ca un alt element esenţial al învăţării prin cooperare. Este
foarte important ca în timpul activităţilor din clasă să se acorde un
timp special formării acestor deprinderi absolut necesare. Printre
abilităţile de care studenţii au nevoie pentru a lucra cu succes în
grupuri mici se numără: clădirea încrederii unii în alţii, comunicarea
deschisă unii cu alţii, luarea deciziilor pe baza acordului comun al
membrilor, abilităţi de management în soluţionarea situaţiilor de
conflict şi capacitatea de a conduce. Cadrele didactice vor urmări cu
mare atenţie calitatea şi varietatea deprinderilor formate, intervenind
ori de câte ori este nevoie pentru ca fie să întoarcă acţiunea fiecărui
membru sau a grupului respectiv, fie să aducă corectivele necesare
acolo, când şi unde este nevoie.
e. Evaluarea muncii de grup este a cincea componentă a învăţării
prin cooperare. Scopul acestei activităţi de apreciere şi măsurare
calitativă şi cantitativă a activităţii grupurilor este îmbunătăţirea
contribuţiei membrilor în vederea atingerii scopurilor grupului şi
menţinerea relaţiilor eficiente de muncă între membrii acestuia. De
asemenea, este deosebit de importantă antrenarea studenţilor în
procesul de autoapreciere şi în aprecierea reciprocă a modului în care
se reuşeşte învăţarea limbii engleze. Cadrul didactic creează condiţiile
necesare acestei evaluări, monitorizează, în permanenţă, învăţarea
grupurilor şi le dă feedback despre cum lucrează pentru ca aceştia, la
rândul lor, să fie în măsură să realizeze autoevaluarea şi evaluarea
obiectivă a membrilor grupului din care fac parte şi a grupului ca un
întreg.
f. Rolurile studenţilor pot fi orientate spre sarcina de lucru sau
spre menţinerea grupului sau spre ambele. Pentru că studenţii trebuie
să se deprindă cu ambele categorii, uneori cadrul didactic poate
distribui roluri specifice. Studenţii trebuie să schimbe rolurile la
fiecare activitate pentru că scopul este să le poată îndeplini pe toate
simultan. Aceste roluri pot fi: verificatorul – verifică dacă toţi membrii
grupului înţeleg la ce se lucrează; cititorul – citeşte materialele primite
pentru grup; cronometrul – are grijă ca grupul să se concentreze pe

9
sarcina primită şi să respecte limitele de timp stabilite pentru rezolvarea
acesteia; iscoada – caută informaţiile necesare la alte grupuri, sau,
ocazional, chiar la cadrul didactic; ascultătorul activ – repetă sau
reformulează ce au spus ceilalţi membri ai grupului; interogatorul –
pune întrebări şi extrage idei de la toţi membrii grupului; rezumatorul –
trage concluziile în urma discuţiilor în aşa fel încât să aibă sens;
încurajatorul – felicită, ajută şi încurajează fiecare membru al
grupului; responsabilul cu materiale – distribuie şi adună materialele
necesare. Fiecare dintre aceste roluri sugerează şi numărul membrilor
din care ar trebui constituit grupul de învăţare şi diversitatea
activităţilor ce pot şi trebuie desfăşurate în cadrul grupului. Cadrul
didactic va gestiona activitatea grupului într-o manieră discretă dar
bine direcţionată pentru funcţionalitatea fiecărui rol ,,interpretat” de
membrii grupului şi pentru dezvoltarea coeziunii şi forţei de
influenţare educaţională a grupului respectiv. De asemenea, cadrele
didactice, pe baza unei foarte bune cunoaşteri a acestor elemente
specifice învăţării prin cooperare, vor asigura cadrul necesar punerii în
valoare a capacităţii de stimulare pe care o are fiecare dintre acestea.
Această cerinţă este influenţată şi de momentul în care se poate face
intervenţia respectivă, adică stadiul în care se află învăţarea limbii
engleze prin cooperare. De aceea considerăm important în a pune în
discuţie, în continuare, stadiile învăţării prin cooperare ca o nouă
perspectivă de abordare teoretică a acesteia în cadrul activităţilor
didactice destinate învăţării limbii engleze. [6]

4. Stadii ale învăţării prin cooperare

Având în vedere particularităţile constituirii, dezvoltării şi încetării
activităţilor educaţionale în cadrul grupurilor de învăţare, este necesar a
analiza în corelaţie cu acestea stadiile învăţării prin cooperare.
1. Primul stadiu, cel de orientare, cuprinde ceea ce face cadrul
didactic pentru ca studenţii să se cunoască, să se familiarizeze unii cu
alţii, să aibă încredere unii în alţii şi să discute principalele aşteptări.
Aceste activităţi de orientare au loc, de obicei, în primele zile de
şcoală atunci când studenţii vorbesc despre ei, despre cursurile şi
materiile preferate, despre ce aşteaptă şi speră să realizeze în noul an
universitar etc. Multe cadre didactice folosesc aceste activităţi de
orientare pentru a prezenta normele, regulile şi obiceiurile care trebuie
să guverneze activitatea în clasă.

10
 2. Stabilirea normelor, ca nou stadiu, reprezintă o aducere la
cunoştinţă şi o cunoaştere a responsabilităţii grupului, a capacităţii de
reacţie la ceilalţi, a cooperării, a luării deciziilor prin consens, a
rezolvării de probleme etc.
3. Rezolvarea conflictelor, ca stadiu distinct, evidenţiază prezenţa
inevitabilă a conflictului în procesul de dezvoltare a cooperării. De
exemplu, la conceperea şi impunerea unor reguli noi apare o stare de
disconfort atât la nivelul studenţilor, cât şi al cadrului didactic.
4. Productivitatea apare ca o identitate a grupului în care se
lucrează în cooperare. Acum coeziunea grupurilor mici, ca şi a clasei,
este puternică. Apar uneori conflicte, dar studenţii sunt conştienţi de
proces şi pot depăşi conflictele, continuându-şi activitatea.
5. Destrămarea se naşte atunci când are loc mutarea studenţilor
de la o grupă la alta. Aceasta poate produce disconfort pentru unii
dintre aceştia, deoarece trebuie să se acomodeze cu alţi coechipieri.
Cadrul didactic îi ajută pe aceştia să conştientizeze că parteneriatul cu
alţi colegi poate oferi şanse noi de împărtăşire a unor experienţe
eficiente de învăţare. [7]
Aceste stadii specifice punerii în relaţie şi comunicare a studenţilor
cu ceilalţi membrii ai grupului în vederea desfăşurării activităţii
educaţionale destinate învăţării limbii engleze necesită o abilitate
deosebită a cadrelor didactice pentru formarea fiecăruia dintre aceste
microgrupuri de învăţare pentru a realiza pe de o parte grupuri omogene,
iar pe de altă parte de a reuni studenţii şi pe baza propriilor afinităţi şi
dorinţe. Odată constituie aceste microgrupuri se va urmări ca prin
tehnicile şi procedeele specifice învăţării prin cooperare fiecare student
să devină un ,,actor” cât mai bine pregătit şi responsabil pentru grupul
din care face parte. Prezentarea unor aspecte ce particularizează
diversitatea şi specificul metodelor şi tehnicilor ce pot fi folosite în
învăţarea prin cooperare dovedesc înscrierea acesteia în ansamblul
modalităţilor ce asigură modernizarea şi creşterea performanţei
învăţământului universitar la disciplina limba engleză.

5. Metode şi tehnici moderne care promovează învăţarea prin

cooperare
Complexitatea învăţării prin cooperare, în primul rând, din
perspectiva angajării studentului în propriul proces de formare,
impune identificarea acelor modalităţi care să realizeze în mod concret

11
acest deziderat. Pentru aceasta cadrele didactice pot apela atât la
metode specifice mai multor modalităţi de desfăşurare a activităţilor
de învăţământ, cât şi la metode caracteristice numai învăţării prin
cooperare. Pentru început vom prezenta definiţia metodelor de
învăţământ, care, în opinia profesorului Ioan Cerghit, reprezintă ,,căile
folosite în şcoală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere
viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Ele sunt totodată mijloace prin
care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi
capacitaţile elevilor de a acţiona asupra naturii, de a folosi roadele
cunoaşterii transformând exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi
caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.” [8]
Metodele care promovează învăţarea prin cooperare sunt
metodele care implică fiecare student din clasă în procesul de învăţare.
Învăţarea prin cooperare este asociată cu conceptul de „a învăţa
făcând” – „learning by doing”. Orice activitate care încurajează şi
stimulează implicarea studentului în procesul de învăţare este
„activă”. Aceste metode interactive ale învăţării prin cooperare sunt
importante în vederea învăţării limbii engleze pentru că:
 stimulează implicarea activă în sarcina de lucru a studenţilor,
aceştia fiind mai conştienţi de responsabilitatea ce şi-o asumă;
 exersează capacităţile de analiză şi de luare a deciziilor
oportune la momentul potrivit, stimulând iniţiativa tuturor
studenţilor implicaţi în sarcina de lucru;
 asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor,
exersarea deprinderilor şi a capacităţilor în variate contexte şi
situaţii;
 asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară
a cunoştinţelor asimilate în sistemul noţional, devenind asfel
operaţionale;
 asigură un demers interactiv al actului de predare-învăţare-
evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de
lucru pentru fiecare student, valorificând şi stimulând
potenţialul creativ şi originalitatea acestuia.
În continuare, sunt prezentate câteva metode şi tehnici ale învăţării
prin cooperare cel mai des întâlnite în cadrul seminariile şi
laboratoarele de limba engleză şi care contribuie la dezvoltarea gândirii

12
critice, înscriindu-se în domeniul căutărilor şi preocupărilor creative de
sporire a eficienţei muncii cadrului didactic cu discipolii săi.
Metoda ,,Mozaic”(Jigsaw) constă în desfăşurarea următoarelor
acţiuni:
1. Sunt formate grupuri de câte 4 studenţi, fiecărui membru al
echipei atribuindu-i-se un număr de la 1 la 4;
2. Cadrul didactic stabileşte tema de studiu şi o împarte în 4-5
fragmente, în funcţie de numărul studenţilor din grupă;
3. Fiecare membru din grup primeşte materialul atribuit şi are ca
sarcină să-l studieze în mod independent, devenind un expert în
problema dată;
4. Toţi studenţii cu numărul 1 se vor se aduna într-un grup, cei cu
numărul 2 în alt grup etc. şi se vor numi ,,experţi” care discută şi
dezbat fragmentul atribuit, hotărând modul în care vor învăţa şi preda
colegilor din echipa iniţială;
5. Se refac grupele iniţiale şi ,,experţii” predau celorlalţi colegi de
grupă materialul pregătit şi învăţat;
6. Toţi studenţii sunt evaluaţi din conţinutul întregului material,
cadrul didactic putând pune întrebări, cere un raport sau un eseu ori da
spre rezolvare fiecărui student o fişă de evaluare. Dacă se recurge la
evaluarea orală, atunci fiecărui student i se va adresa o întrebare la
care trebuie să răspundă fără ajutorul echipei.
Metoda ,,Explozia stelară” (Starbusting) propune ca activităţi
distincte următoarele:
1. Se propune o temă;
2. Colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale;
3. Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe
întrebări şi cât mai diverse;
4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup;
5. Evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii
în echipă.
Metoda ,,Gândiţi-Lucraţi în perechi-Comunicaţi” (Think-Pair-
Share), la rândul ei, stabileşte parcurgerea următoarelor activităţi:
1. Cadrul didactic pune o întrebare sau ridică o problemă;
2. Fiecare student se gândeşte la întrebare/problemă în mod
independent;
3. Studenţii formează perechi, îşi comunică unul altuia
răspunsurile şi discută problema în continuare;

13
 4. Perechile se alătură altor perechi şi discută, în patru acum,
ideile pe care le au.
La rândul său, metoda ,,Mai multe minţi la un loc” (Numbered
Heads Together) are următoarele momente concrete:
1. Studenţii formează grupuri a câte 3 sau 4 persoane;
2. Profesorul pune o întrebare sau le dă o problemă;
3. Studenţii se gândesc la întrebare/problemă independent;
4. Studenţii discută apoi întrebarea/problema în grup;
5. Profesorul spune apoi un număr (1-4) şi toţi studenţii care au
acel număr raportează clasei ce s-a discutat în grupul lor.
Ultima metodă analizată, metoda ,,Masa rotundă” (The Round
Table) stabileşte ca repere distincte următoarele:
1. Profesorul ridică o problemă sau pune o întrebare studenţilor
grupaţi câte 3 sau 4;
2. Fiecare student se gândeşte independent la întrebare/problemă,
eventual scriindu-şi răspunsul;
3. Studenţii trec apoi pe la ceilalţi, în cerc, comunicându-şi
răspunsurile.
Rolul pe care îl are cadrul didactic în a alege şi folosi una sau mai
multe metode într-o astfel de învăţare prin cooperare este foarte
important. În timp ce studenţii lucrează, acesta se deplasează de la un
grup la altul monitorizând interacţiunile, punând întrebări, răspunzând
la întrebări şi reorientând atenţia studenţilor. Acesta este un moment
potrivit şi pentru a realiza o fişă de observare a modului în care fiecare
student se descurcă în activitatea de grup. După ce activitatea s-a
terminat, cadrul didactic evaluează performanţele fiecărui student şi
studenţii îşi evaluează propriile contribuţii, precum şi pe cele ale
membrilor grupului.

6. Concluzii
Beneficiile grupării studenţilor pentru a învăţa limba engleză prin
cooperare depăşesc cu mult orice dezavantaj. Prin utilizarea acestor
metode şi tehnici vor avea de câştigat nu numai studenţii, ci şi cadrele
didactice, prin crearea unui mediu centrat pe studenţi, în care toată
lumea interacţionează şi lucrează bine împreună. În concluzie, se poate
spune că toate aceste metode ale învăţării prin cooperare au în comun
faptul că acestea transformă studenţii din simpli receptori ai ştiinţei în
producători ai propriilor cunoştinţe şi abilităţi intelectuale practice.

14
 În condiţiile căutării celor mai eficiente modalităţi de asigurare şi
desfăşurare a activităţilor didactice specifice învăţării şi aplicării
cunoştinţelor de limba engleză, învăţarea prin cooperare asigură, în
condiţii deosebite, îndeplinirea finalităţilor educaţionale concretizate
prin formarea şi dezvoltarea la studenţi a capacităţilor şi abilităţilor de
citire, ascultare, vorbire şi scriere. Prin excelenţă învăţarea limbii
engleze implică, în mod vizibil, crearea unui mediu educaţional
participativ în cadrul căruia studentul şi microgrupul din care face
parte devin actorii angajanţi şi responsabili pentru calitatea şi nivelul
performanţei activităţilor de predare, învăţare şi evaluare în cadrul
orelor destinate cursurilor, seminariilor sau lucrărilor de laborator.
În cadrul învăţării prin cooperare sunt solicitate şi folosite într-o
manieră integratoare capacităţile vizuale, auditive, de vorbire, ale gândirii,
memoriei şi imaginaţiei creative împreună cu cele specifice relaţionării
interdisciplinare şi intragrupale. Astfel, învăţarea prin cooperare
contribuie, într-o manieră adecvată, la formarea şi perfecţioanarea atât a
aptitudinilor şi deprinderilor cognitive, volitive, afective şi practice, cât şi
a atitudinilor specifice comportamentului interrelaţional. Prin organizarea
activităţilor didactice desfăşurate în grup, aceste metode contribuie la
cunoaşterea membrilor grupului, la împărtăşirea de informaţii şi la
formarea unui climat favorabil şi de încredere.
Prezentarea unor aspecte referitoare la învăţarea prin cooperare
demonstrează, în mod evident, că atât pentru cadrele didactice, cât şi
pentru studenţi, cunoaşterea şi folosirea corectă a principiilor, cerinţelor,
metodelor şi tehnicilor specifice acesteia se constituie într-o posibilitate
modernă de realizare şi creştere a nivelului performanţei organizării şi
desfăşurării activităţilor didactice la disciplina Limba engleză.

NOTE
[1] David W. Johnson, Roger T. Johnson, Edythe J. Holubec, (1994),
Cooperative learning in the classroom, Association for
Supervision and Curriculuim Development, Alexandria, VA, p. 3.
[2] Miron Ionescu, Muşata Bocoş, (2001), Cercetarea pedagogică şi
inovaţia în învăţământ, în Pedagogie. Suporturi pentru formarea
profesorilor, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p. 15.
[3] Carmen Berce, Învăţarea prin cooperare – un model de predare
centrat pe elev, în Revista de Ştiinţe ale Educaţiei, nr. 1 (10)/2004,
Editura Universitatea de Vest, Timişoara, p. 91.

15
[4] Liliana-Luminiţa Teodorescu, Învăţământul centrat pe student –
reper principal al procesului Bologna, în Buletinul AGIR, nr. 1-
2/2009, aprilie-septembrie, p. 227.
[5] Ioan Cerghit, (2008), Sisteme de instruire alternative şi
complementare: structuri, stiluri şi strategii, Editura Polirom, Iaşi,
p. 106.
[6] Tasica Velicu, Florina Bota, Învăţarea prin cooperare – un plus de
inovaţie, online cddmureş.ro.
[7] Nicolae Creţu (coord.), Învăţarea prin colaborare, supliment al
revistei Pro Didactica ..., Chişinău, Nr. 7/2002, pp.10-11, online
prodidactica.md.
[8] Ioan Cerghit, (2006), Metode de învăţământ (ed. a IV-a rev.),
Editura Polirom, Iaşi, p. 58.

BIBLIOGRAFIE
1. Berce, Carmen, Învăţarea prin cooperare – un model de predare
centrat pe elev, în Revista de Ştiinţe ale Educaţiei, nr. 1 (10)/2004,
Editura Universitatea de Vest, Timişoara, pp. 91-97.
2. Bocoş, Muşata, (2007), Teoria şi practica cercetării pedagogice,
Ed. a II-a, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
3. Breben, Silvia, Gongea, Elena, Ruiu, Georgeta, Fulga, Mihaela, (2007),
Metode interactive de grup, Ghid metodic, Editura Arves, Craiova.
4. Cerghit, Ioan, (2006), Metode de învăţământ (ed. a IV-a rev.),
Editura Polirom, Iaşi.
5. Cerghit, Ioan, (2008), Sisteme de instruire alternative şi
complementare: structuri, stiluri şi strategii, Editura Polirom, Iaşi.
6. Cosma, Mircea, Cosma, Brânduşa-Oana, (2003), Elemente de
pedagogie, Editura Psihomedia, Sibiu.
7. Creţu, Nicolae (coord.), Învăţarea prin colaborare, supliment al
revistei Pro Didactica ..., Chişinău, Nr. 7/2002, pp.10-11, online
prodidactica.md.
8. Cucoş, Constantin, (2002), Pedagogie (ed. a II-a rev.), Editura
Polirom, Iaşi.
9. Flueraş, Vasile, (2005), Teoria şi practica învăţării prin cooperare,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
10. Ilinca, Anton, (2009), Pedagogia comunicării: repere pentru o
cultură organizaţională, Editura Universităţii ,,Aurel Vlaicu”, Arad.

16
11. Ionescu, Miron, Bocoş, Muşata, (2001), Cercetarea pedagogică şi
inovaţia în învăţământ, în Pedagogie. Suporturi pentru formarea
profesorilor, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
12. Ionescu, Miron, Radu, Ioan (coord.), (2004), Didactica modernă
(ed. aII-a rev.), Editura Dacia, Cluj-Napoca.
13. Johnson David W., Johnson, Roger T., (1991), Learning Together
and Alone: Cooperative, Competitive and Individualistic Learning,
Prentice Hall, New Jersey.
14. Johnson, David W., Johnson, Roger T., Holubec, Edythe J.,
(1994), Cooperative learning in the classroom, Association for
Supervision and Curriculuim Development, Alexandria, VA.
15. Pânişoară, Ion-Ovidiu, (2009), Profesorul de succes: 59 de
principii de de pedagogie practică, Polirom, Iaşi.
16. Teodorescu, Liliana-Luminiţa, Învăţământul centrat pe student –
reper principal al procesului Bologna, în Buletinul AGIR, nr. 1-2/
2009, aprilie-septembrie, pp. 226-234.
17. Velicu, Tasica, Bota, Florina, Învăţarea prin cooperare – un plus de
inovaţie, online cddmureş.ro.

17