Caracterizare Alexandru Lapusneanul

Actiunea nuvelei este oglindita prin intermediul unor personaje puternic individualizate,
construite cu minutiozitate sau portretizate succint. Alexandru Lapusneanul constituie personajul
principal al operei, celelalte personaje gravitand in jurul acestuia.
Imaginea domnitorului este conturata de Grigore Ureche in ,,Letopisetul Tarii Moldovei”,
cronica din care Negruzzi preia scene, replici, distantandu-se prin apelul la fictiune si prin
viziunea romantica. Asadar, autorul porneste de la personaje reale si creeaza personaje literare,
aflate in situatii exceptionale. Lapusneanul constituie un personaj romantic, intruchipand tipul
domnitorului tiran si crud. Viclean, hotarat, disimulat, inteligent, cunoscator al psihologiei
umane, abil politic, personajul este puternic individualizat.
Hotararea de a detine puterea domneasca este formulate inca in incipitul nuvelei, in raspunsul
acordat soliei: ,,Daca voi nu ma vreti, eu va vreu […]”. Aceasta atitudine este sustinuta prin
guvernare, apeland la teroare si uciderea eventualelor opozitii. Abilitatea in relatiile umane si
cunoasterea psihologiei umane sunt folosite pentru consolidarea puterii, devenind mijloace
perfide. Domnitorul are capacitatea de a manipula multimea revoltata, constient fiind de puterea
acesteia si da dovada de stapanire de sine in momentul pedepsirii lui Motoc. Disimulat, regizeaza
invitatia la ospatul de impacare, care constituie o cursa, de la alegerea locului si a momentului
pana la integrarea frazelor biblice in discurs. Cruzimea este o insusire comuna in Evul Mediu
dominat de luptele pentru putere. In cazul lui Lapusneanul, cruzimea are manifestari
exceptionale : personajul asista razand la macelul boierilor si ameninta sa isi ucida propriul fiu.
In conturarea portretului sau, remarcam mijloace diverse de caracterizare. Personajul este
caracterizat direct (de narator, alte personaje, autocaracterizare), cat si indirect (prin fapte, limba,
gesturi, vestimentatie, atitudine, relatia cu alte personaje).
Naratorul realizeaza, in mod direct, portretul fizic al domnitorului prin descrierea
vestimentatiei: ,,Purta coroana Paleologilor, si peste dulama poloneza […] avea cabanita
turceasca”. De asemenea, evidentiaza gesturile personajului, iar prin substantive precizeaza
ipostazele personajului ,,rotund’’, in timp ce inversiunile sunt marci ale subiectivitatii
(,,nenorocitul domn, aceasta desantata cuvantare’’). Caracterizarea realizata de alte personaje
este sumara (,,Crud si cumplit este omul acesta”).
Caracterizarea indirecta reiese din faptele personajului: uciderea boierilor, distrugerea cetatilor.
Prin inlantuirea scenelor, se dezvaluie complexitatea portretului moral al lui Laspusneanul, care
isi pune in aplicare planul diabolic. Replicile sale sunt memorabile, doua dintre ele constituind
motto-ul capitolelor 1-(reiese vointa de neclintit), respectiv 4-(dorinta de razbunare) .
Forta exceptionala a personajului reiese din relatiile cu alte personaje. Cruzimea sfarsitului ales
pentru fiecare personaj este in raport cu vina pe care o poarta fiecare: pe boieri ii macelareste, pe
Motoc il da multimii, doamnei ii da ,,un leac de frica”. De altfel, propriul sfarsit va sta sub
semnul cruzimii si al razbunarii celorlalte personaje.
Relatia cu doamna Ruxanda este construita pe antiteza romantica angelic-demonic. Diversitatea
atitudinilor adoptate de domnitor fata de Ruxanda releva ipocrizia si disimularea acestuia. Nu o
respecta nici pentru originea ei nobila, nici pentru ca ii este sotie (scena discutiei din capitolul al
doilea). Se bucura de spaima doamnei la vederea piramidei de capete si nu o iarta pentru
indrazneala de a-i fi cerut sa opreasca uciderile. Insistentele boierilor si amenintarea din final o
determina pe Ruxanda sa il otraveasca.
Avand capacitatea ,,de a ne surprinde, intr-un mod convingator’’, Lapusneanul este un
personaj ,,rotund’’, spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvela, care sunt
personaje ,,plate’’, construite in jurul unei singure calitati sau idei”.
Monumentalitatea personajului, cruzimea, forta de a isi duce planurile la bun sfarsit, indiferent
de mijloacele la care apeleaza, spectaculosul actiunilor, concizia replicilor il transforma pe
Alexandru Lapusneanul, personajul principal al nuvelei ce ii poarta numele, intr-o figura puternic
individualizata si care ramane in memoria afectiva a cititorilor.