You are on page 1of 2

Alternative de organizare pentru activităţile de instruire şi educare a elevilor

“Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi,această lume nu va mai exista când ei vor fi
mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor.Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”.

Maria Montessori

Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate, spre
patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii
umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat. Devine tot mai
evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are
rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor.
Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele
extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o necesitate.
Aceste activităţi le oferă destindere, recreere, voie bună, satisfacţiile atmosferei de grup, iar unora dintre
ei posibilitatea unei afirmări şi recunoaştere a aptitudinilor. Aceste activităţi au caracter ocazional şi iau
forme foarte variate; excursii, tabere, vizionarea în grup a unor spectacole la teatrul de păpuşi; vizitarea
unor centre de plasament; orfelinate, case de bătrâni, tabere excursii; plimbări în parc;vizită la diferite
muzee,serbări cu diferite ocazii, etc)
Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun ”.
Deși este o inițiativă excelentă, care promovează ieșirile și activitățile de tip nonformal,
programul prezintă câteva dezavantaje pe care cadrele didactice le-au semnalat în ficare an, dar care
deocamdată au fost neluate în seamă de reprezentanții ministerului (ex.lipsa finanțării pentru realizarea sa,
de cele mai multe ori aceste costuri fiind suportate de către părinții copiilor).
Astfel, în săptămâna premergătoare sărbătorilor de iarnă, am derulat un proiect educaţional de
voluntariat “Inimă de Copil” în parteneriat cu ONG-Lions Club, copiii clasei I şi familiile acestora. În,
urma unui anunţ făcut în cadrul şcolii s-au strâns: jucării,cărţi, rechizite,articole vestimentare, donaţii
care mai apoi cu ajutorul părinţilor au fost aranjate în cutii pe categorii de vârste. În cadrul activităţilor de
Arte Vizuale şi Abilităţi practice, copiii îndrumaţi de cadrele didactice au confecţionat felicitări cu tema
“Sărbătorile de Iarnă”.Însoţiţi de voluntari ,copiii au vizitat copiii instituţionalizaţi la Fundaţia Caritabilă
din oraş pentru a le oferi cadourile ,felicitările şi un scurt moment artistic de colinde.
Scopul acestui proiect a fost responsabilizarea elevilor şi a cadrelor didactice prin implicarea în
acţiuni de voluntariat; revigorarea spiritului civic şi a mentalităţilor comunitare prin promovarea valorilor
de solidaritate şi generozitate. S-a insistat şi pe latura moral –civică a acestei iniţiative, stimulând astfel
copiilor dorinţa de a lega prietenii şi relaţii de într-ajutorare.
Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie prezentate în mod
echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite.

În cadrul acestor activităţi copiii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să


întocmească colecţii, să sistematizeze date,, învaţă să înveţe’’.
Deși se observă în ultimii ani un interes vădit pentru dezvoltarea acestor tipuri de activități, este
important ca instituțiile mezo și macro, respectiv inspectoratele școlare și ministerul educației să se
implice mai mult în organizarea lor și la nivel practic nu doar în mod teoretic și să faciliteze desfășurarea
acestui tip de activități atât de benefice dezvoltării copiilor.

You might also like