Seminar Dreptul muncii

Speță
Dosar nr. 38381/211/2010
TRIBUNALUL CLUJ
Secția mixtă de Contencios Administrativ, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Instanța:
Prin sentinţa civilă nr.17011/03.11.2011 pronunţată de Judecătoria Cluj- Napoca, a fost respinsă plângerea
contravenţională formulată de JT în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE
MUNCĂ AL JUDEŢULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, str. George Coşbuc nr. 2, jud. Cluj privind anularea
procesului verbal de contravenţie seria CJ nr. 013724 încheiat la data de 15.11.2010, ca neîntemeiată. Pentru a
pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele :
Prin procesul verbal de contravenţie seria CJ nr.013724 încheiat la data de 15.11.2010 de către inspectorii de
muncă ai intimatului, petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârşirea
contravenţiei prevăzute de art. 24 alin.2 din HG nr. 938/2004 (f.4).
S-a reţinut că petenta, în calitate de angajator nu a respectat prevederile art.24 alin.2 din HG nr. 938/2004, în
sensul că a angajat persoane în scopul efectuării unor misiuni de muncă temporare fără a deţine autorizaţie în
acest sens. S-a reţinut astfel că petenta a angajat în perioada februarie 2010-octombie 2010 un număr de 14
persoane pe care le-a pus la dispoziţia unei firme cu sediul în Franţa, fapt dovedit cu contractele de muncă puse
de către petentă la dispoziţia organului de control.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenţie atacat, în raport de aspectele formale, instanţa de fond a
constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea cerinţelor impuse de art. 17 din OG nr.2/2001 fiind corect
completate sub aspectul numelui, prenumelui şi calităţii agentului constatator, numelui şi prenumelui
contravenientului, a faptei săvârşite şi datei comiterii ei, precum şi a semnăturii agentului constatator. Din punct
de vedere al temeiniciei, instanţa a reţinut în drept ca, potrivit art.24 alin.(2) din HG nr. 938/2004, desfăşurarea
activităţilor specifice agentului de muncă temporară de către o societate comercială neautorizată constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei. Totodată, instanţa a reţinut că, deşi OG
nr.2/2001 nu cuprinde prevederi exprese cu privire la forţa probantă a procesului verbal, din economia textului
art.34 si din împrejurarea că agentul constatator a perceput „ ex propriis sensibus” faptele consemnate in
procesul verbal contestat, fiind îndeplinite exigenţele impuse de principiul nemijlocirii in constatarea faptei
contravenţionale, rezultă că procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării
în drept până la proba contrară , sarcina probei revenind in acest caz, potrivit art.1169 Cod civil, petentei. In
cauza de faţă petenta nu a motivat în fapt plângerea sa şi nu a făcut proba contrară celor reţinute prin procesul
verbal contestat. Faţă de considerentele expuse şi având totodată în vedere şi împrejurarea că în speţă nu se poate
reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanţa a reţinut că forţa
probantă a acestuia nu a fost răsturnată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie
instituită de lege în favoarea sa.
În considerarea motivelor de fapt şi de drept enunţate, instanţa a apreciat că procesul verbal de contravenţie este
legal şi temeinic întocmit, motiv pentru care, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 a respins plângerea ca
neîntemeiată. Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs petenta recurentă JT, apreciind că sentinţa este
netemeinică şi nelegală. În esenţă, agentul constatator a sancţionat societatea petentă pentru efectuarea, fără
autorizaţie, a unei activităţi specifice agentului de muncă temporară. Munca prin agent de muncă temporară este
definită în Codul muncii (art.88) şi ea se aseamănă foarte mult cu instituţia detaşării „deoarece şi în acest caz
salariatul prestează munca pe o anumită perioadă de timp în favoarea unui terţ din dispoziţia angajatorului său".
Diferenţele esenţiale între activitatea de agent de muncă temporară şi detaşare sunt următoarele:
- societatea care desfăşoară activitatea de agent de muncă temporară o îndeplineşte cu caracter autonom şi
constant, în scopul obţinerii de profit, în sensul că această activitate are pentru ea un caracter profesionist
şi principal. In cazul detaşării, cel care pune la dispoziţie angajatul o face doar ocazional, în cadrul unei
colaborări punctuale şi, de regulă, fără intenţia obţinerii unui profit (din simpla punere la dispoziţie);
- activitatea de agent de muncă temporară, fiind prin chiar esenţa ei „temporară", salariatul nu poate fi
angajat altfel decât cu contract de muncă pe durată determinată.
În speţă, petenta apreciază că nu întruneşte condiţiile pentru ca activitatea ei să fie calificată ca agent de muncă
temporară. Societatea petentă are ca obiect efectuarea unor lucrări de amenajări, reparaţii şi construcţii,
desfăşurându-şi activitatea atât în ţară, cât şi în străinătate, prin colaborarea cu o serie de companii franceze. Este
adevărat că a trimis unii muncitori în Franţa, dar a făcut-o prin intermediul detaşării, neexistând între petentă şi
companiile franceze un contract de punere la dispoziţie (în sensul art.91 din Codul muncii). Nu a efectuat
detaşarea angajaţilor în scopul (autonom) al obţinerii de profit: profitul petentei rezultă din contractele
comerciale încheiate cu partenerii, având ca obiect executarea de lucrări de construcţii.
In plus, angajaţii petentei sunt angajaţi pe durată nedeterminată, nefiind astfel întrunit nici al doilea element
esenţial al muncii prin agent de muncă temporară. Ca atare, agentul constatator s-a aflat într-o eroare de fapt, la
momentul sancţionării, eroare explicabilă prin profunda asemănare între detaşare şi munca prin agent de muncă
temporară. Mai arată că alegaţiile primei instanţe conform cărora fapta a fost observată propriis sensibus de către
agentul constatator sunt aproape ilare: se poate observa astfel, de exemplu, încălcarea unei reguli de circulaţie.
Agentul constatator nu a văzut nici o faptă, ci doar a verificat nişte înscrisuri (contractele de muncă, actele de
detaşare), dându-le o interpretare legală proprie. Nu se pune deci problema unei contraprobe din partea petentei,
ci tot de o interpretare, din partea instanţei de judecată.
În acest context, apreciază totuşi că intimatul era obligat să probeze în faţa instanţei faptul că activitatea petentei
de punere la dispoziţie a salariaţilor constituie o activitate constantă a companiei, cu scop de profit - ceea ce în
acest dosar nu s-a dovedit. Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor şi
lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru
următoarele considerente:
Legislaţia relevantă în materie este următoarea:
[Art. 2 alin. 1 din HG nr. 938/2004 (1)] Potrivit prevederilor prezentei hotarari, pot angaja persoane in scopul
efectuarii unor misiuni de munca temporara in folosul si la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la
art. 87 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, numai societatile comerciale autorizate.
Art. 88 şi urm. din Legea nr. 53/2003
(1) Munca prin agent de muncă temporară este munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract
de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra
temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă.
(2) Salariatul temporar este persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă
temporară, în vederea punerii sale la dispoziţia unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea şi
conducerea acestuia din urmă.
(3) Agentul de muncă temporară este persoana juridică, autorizată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale, care încheie contracte de muncă temporară cu salariaţi temporari, pentru a-i pune la dispoziţia
utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilită de contractul de punere la dispoziţie sub supravegherea şi
conducerea acestuia. Condiţiile de funcţionare a agentului de muncă temporară, precum şi procedura de
autorizare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(4) Utilizatorul este persoana fizică sau juridică pentru care şi sub supravegherea şi conducerea căreia munceşte
temporar un salariat temporar pus la dispoziţie de agentul de muncă temporară.
(5) Misiunea de muncă temporară înseamnă acea perioadă în care salariatul temporar este pus la dispoziţia
utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia, pentru executarea unei sarcini
precise şi cu caracter temporar.
ART. 89
Un utilizator poate apela la agenţi de muncă temporară pentru executarea unei sarcini precise şi cu caracter
temporar, cu excepţia cazului prevăzut la art. 93.
ART. 90
(1) Misiunea de muncă temporară se stabileşte pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 de luni.
(2) Durata misiunii de muncă temporară poate fi prelungită pe perioade succesive care, adăugate la durata
iniţială a misiunii, nu poate conduce la depăşirea unei perioade de 36 de luni.
(3) Condiţiile în care durata unei misiuni de muncă temporară poate fi prelungită sunt prevăzute în contractul de
muncă temporară sau pot face obiectul unui act adiţional la acest contract.
ART. 91
(1) Agentul de muncă temporară pune la dispoziţia utilizatorului un salariat angajat prin contract de muncă
temporară, în baza unui contract de punere la dispoziţie încheiat în formă scrisă.
(2) Contractul de punere la dispoziţie trebuie să cuprindă:

a) durata misiunii;
b) caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesară, locul executării misiunii şi programul de
lucru;
c) condiţiile concrete de muncă;
d) echipamentele individuale de protecţie şi de muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze;
e) orice alte servicii şi facilităţi în favoarea salariatului temporar;
f) valoarea comisionului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum şi remuneraţia la care are
dreptul salariatul;
g) condiţiile în care utilizatorul poate refuza un salariat temporar pus la dispoziţie de un agent de muncă
temporară.
(3) Orice clauză prin care se interzice angajarea de către utilizator a salariatului temporar după îndeplinirea
misiunii este nulă.
Apreciem că instanţa de fond a stabilit în mod corect că fapta contravenţională a fost constatată de către
inspectorii de muncă prin propriile simţuri (ex propriius sensibus) fiind vorba de interpretarea naturii juridice a
unor acte, deci de verificarea unor acte încheiate de petentă cu o societate din Franţa.
Potrivit art. 24 alin. 2 din H.G. 938/2004 constituie contravenţia în discuţie „Desfăşurarea activităţilor specifice
agentului de muncă temporară de către o societate comerciala neautorizata”. Interpretarea activităţilor specifice
agentului de muncă temporară nu se face prin deplasarea în străinătate a inspectorilor, cum a interpretat petenta
prin avocat „alegaţiile ilare” ale instanţei, ci prin interpretarea juridică a naturii unor acte încheiate de petentă,
respectiv a contractelor de muncă încheiate sub autoritatea franceză puse la dispoziţia inspectorilor de către
petentă şi a contractelor de punere la dispoziţie denumite de petentă „contracte de prestări servicii”, prin prisma
dispoziţiilor HG 938/2004 şi ale art. 88 din Legea 53/2003.
Fapta fiind constatată de către agenţii constatatori prin propriile simţuri, procesul verbal de contravenţie se
bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, ceea ce înseamnă că revenea petentei obligaţia de a răsturna
prezumţia şi de a proba că, în realitate, petenta nu a desfăşurat activităţi specifice agentului de muncă temporară
ci şi-a delegat muncitorii în străinătate fără vreun interes propriu, aspecte pe care nu le-a probat.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de
petenta JT împotriva sentinţei civile nr. 17011/03.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care va fi menţinută în
totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de JT împotriva sentinţei civile nr. 17011 din
03.11.2011 pronunţată în dosarul nr. 38381/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca pe care o menţine în totul.
Decizia este irevocabilă. Datată şi pronunţată în şedinţa publică din 25.04.2012.