DREPTUL AFACERILOR

Curs 3
Lect. VIDAT ANA
24.10.2019

Reluarea informațiilor privind clarificarea normei juridice

1. Norme juridice imperative (obligatorii):

a). norme onerative (onus, onelis): obligă subiectele de drept la o anumită conduită.
Ex: Contractul X trebuie încheiat în scris pentru a fi valabil.
Indicii pentru a identifica o normă juridică imperativ-onerativă:
 Verbul trebuie să îmbrace forma imperativă (să transpară/să reiasă obligația)
 Să fie instituită o sancțiune.
b).Norme juridice prohibitive (cele care interzic o anumită conduită).
Ex: Este interzisă savărșirea infracțiunii de omor.
2. Norme juridice dispozitive:
a). permisive – Ex: Contractul X poate fi încheiat în scris.
b). normele suplitive stabilesc conduita părților (în sensul că suplinește/înlocuiește voința lor),
însă numai în cazul în care aceștia nu decid.
Ex: A și B au încheiat un contract V-C. Obiectul contractului constă într-un TV.
Părțile nu s-au înțeles cu privire la locul predării (TV aflându-se în București).
Având în vedere că părțile contractante nu au precizat nmic cu privire lalocul predării,
vor interveni dispoziții legale (normele juridice) conform cărora predarea bunului se va
realiza la locul unde se află (București).
Așadar, vorbim despre o normă juridică dispozitivă suplitivă.

Raportul juridic de dreptul afacerii

Definitie: Reprezintă o relație socială/patrimonială sau personală nepatrimonială

reglementată de normele juridice la care participă persoanele fizice și/sau juridice aflate între
el, de regulă, pe poziție de egalitate.
Caracterele/trăsăturile unui raport juridic:
1. Caracter social (relațiile sociale reglementate de normele jurice implică relații
interumane – persoane fizice și/sau juridice).

1
 2. Caracter volativ (relația socială se transformă în raport jurdic ca urmare a voinței –
voluțiunii – legiuitorului).
Ex: Relația socială care decurge din intenția unei persoane de a vinde un bun și dorința
unei alte persoane de a cumpăra, îmbracă forma unui raport juridic.
Argumente:
 Contractul de V-C este reglementat legal de Codul Civil (o lege/normă juridică).
 Așadar, relația socială reglementată (legal) de o normă juridică se transformă în
raport juridic.
 Poziția de egalitate a părților raportului juridic (existentă, de regulă). Precizare:
Folosirea sintagmei „de regulă” se justifică prin existența unei excepții. Dacă se
folosește în derularea afacerii folosirea Dreptului Muncii, părțile contractante sunt
egale numai la încheierea acestui contract; pe parcursul executării, salariatul va fi
subordonat angajatorului.

Dreptul Civil -folosit în afacere Dreptul Muncii – folosit în afacere

Încheiere
încetare
Încheiere încetare
Executare În toate Executare
cazurile
- Contract de prestări servicii -
există
Indiferent de momentul contractului, părțile egalitate În toate cazurile,
juridică. salariatul va fi
sunt egale în toate cazurile din punct de vedere subordonat juridic
juridic. angajatorului.

Subordonarea juridică implică unele puteri:

- Puterea de control;
- Puterea de a ordona;
- Puterea de a sancționa.

Structura raportului juridic:

- Implică existența cumulativă a trei elemente esențiale:
 Părțile (subiectele) raportului juridic.
2
  Conținutul raportului juridic.
 Obiectul raportului juridic.

Persoane fizice
Părțile raportului juridic
Persoane juridice

Structura Drepturi subiective

raportului Conținut
Obligații juridice
juridic

Obiectul Prestațiile părților contractante

Subiectele raportului juridic (persoane fizice și/sau juridice) care pot deveni părți într-
un contract. Pot fi de două feluri:
- Subiect activ, respectiv titularul dreptului.
- Subiect pasiv, titularul obligației.
Precizare: Comparația între noțiunea de parte și subiect al unui raport juridic: prin „parte” se
înțelege acel subiect/grup de subiecte cu un înțeles juridic comun.

Ex. 1. A+B=Contract de Vânzare-Cumpărare (C.V-C.)

Subiectul 2
Subiectul 1 Cumpărător 2
Vânzătorul 1 Partea cumpărător
Partea „vânzător”

Argumente: prin „parte” se înțelege subiectul/grupul de subiecți cu interes juridic comun.

Concluzie: În raporturile juridice simple, cele două noțiuni (subiect/parte) coincid.

Ex. 2. AA + BB = C.V-C.

S1(V 1) S2(V 2 S3(C 3) S4 (C 4

Partea numită
) )
„Cumpărător”

Partea numită
„Vânzător”

3
Concluzie: În raporturile juridice multiple, cele două noțiuni nu coincid.