Prof. dr. ing.

Ichinur Omer

CURS 5
CONDUCTE SUB PRESIUNE ÎN REGIM PERMANENT
5.1. Determinarea experimentală a pierderilor de sarcină
5.2. Relaţia generală (Darcy – Weisbach) a pierderilor de sarcină
5.3. Distribuţia pe secţiune a vitezelor în regim laminar şi turbulent

5.1. Determinarea experimentală a pierderilor de sarcină

Problema principală hidraulică ce se pune la o conductă sub presiune prin care curge un
lichid în regim permanent este aceea a determinării pierderii de energie, respectiv a pierderii de
energie specifică (energie pe unitatea de greutate). Această pierdere de energie specifică, care
nu este riguros o pierdere ci o transformare a energiei hidraulice (mecanice) în alte forme (în
special în căldură), mai este denumită şi pierdere de sarcină, fiind notată hr. Ea poate fi
determinată pe două căi: pe cale experimentală, pentru instalaţii existente sau prin calcul, pentru
instalaţii care urmează a se construi sau sunt deja construite.
Pe o instalaţie care are conducte în componenţa sa se pot produce pierderi de energie pe
conducte, care pierderi sunt proporţionale cu lungimea conductei, denumite pierderi liniare, cât
şi pierderi concentrate pe anumite sectoare scurte datorate unor modificări ale curentului
(schimbări de secţiune, schimbări de direcţii) sau trecerii curentului prin unele piese speciale
(ramificaţii, vane, grătare etc.), care sunt denumite pierderi de energie locale.
Obiectul prezentului paragraf îl reprezintă doar determinarea experimentală a
pierderilor liniare de sarcină, urmând ca celelalte categorii de pierderi să fie studiate în cadrul
unor paragrafe următoare.
Se cunoaşte relaţia care arată cum variază energia specifică a unui curent lichid gradual
variat, denumită ecuaţia lui Bernoulli.
De obicei se utilizează acea formă a ecuaţiei în care energia este raportată la unitatea de
greutate a lichidului, denumită şi relaţia sarcinilor, deoarece termenii ecuaţiei au dimensiunea
de lungime, fiind astfel avantajoasă pentru reprezentarea grafică. Scrisă între două secţiuni,
numerotate astfel în sensul de curgere, ecuaţia este:

1v12 p1  2 v 22 p2
+ + z1 = + + z2 + hr1− 2  H1 = H 2 + hr1−2 (5.1)
2g  2g 

1
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer
În această ecuaţie a lui Bernoulli semnificaţia notaţiilor este următoarea:
α1,α2 – coeficienţii Coriolis, ce ţin cont de neuniformitatea distribuţiei vitezelor locale
pe secţiunea transversală;
v1,v2 – vitezele medii în cele două secţiuni considerate, egale cu raportul dintre debit şi
ariile respectivelor secţiuni transversale;
γ = ρg – greutatea specifică a lichidului, egală cu produsul dintre densitate şi acceleraţia
gravitaţională;

1v12  2 v 22
, − energii cinetice specifice ale curentului în cele două secţiuni;
2g 2g
p1 p 2
, − energii potenţiale specifice de presiune în cele două secţiuni (pe unitatea de
 
greutate);
z1,z2 – energii geopotenţiale specifice în cele două secţiuni;
H1,H2 – energii hidraulice (mecanice) totale specifice;
hr1-2 – pierderea de sarcină atunci când curentul curge de la secţiunea 1 la secţiunea 2.
În figura 2-4 sunt reprezentaţi grafic termenii ecuaţiei lui Bernoulli pentru un tronson
de conductă de lungime l, pentru situaţia în care conducta este pozată orizontal sau este pozată
oblic. Este de remarcat faptul că modul de pozare al conductei nu influenţează nici nivelurile
piezometrice şi nici nivelurile energetice, energia potenţială totală şi energia cinetică nu sunt
influenţate. Diferenţa între cele două situaţii constă doar în modul de repartizare al energiei
potenţiale între cele două componente ale energiei potenţiale: energia de presiune (elastică sau
de configuraţie) şi energia de poziţie (geopotenţială).
Având în vedere că secţiunea conductei şi debitul de-a lungul acesteia sunt constante,
rezultă că şi vitezele de curgere trebuie să fie constante, astfel încât energia cinetică este la
rândul său constantă în lungul conductei. Ca urmare a acestor implicaţii rezultă că pierderea de
energie la o conductă de secţiune constantă, funcţionând în regim permanent duce la scăderea
energiei potenţiale, respectiv la scăderea nivelului piezometric în lungul conductei. Cum
energia cinetică este constantă, rezultă că linia energetică este paralelă cu linia piezometrică.
Analitic, aceste considerente sunt exprimate prin relaţiile următoare, rezultate din ecuaţia lui
Bernoulli după reducerea termenilor asemenea:

2
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

Fig. 5.1 Determinarea experimentală a pierderii de sarcină

p1 − p 2
Schema a → hr1-2=H1-H2= (5.2)

- conductă orizontală -
p  P 
Schema b → hr1-2=H1-H2=  1 + z1  −  2 + z2  (5.3)
   
- conductă înclinată -

Din aceste relaţii rezultă şi modul în care se determină experimental pierderea de sarcină
într-o conductă şi anume cu ajutorul unor instrumente de măsurat presiuni sau diferenţe de
presiuni (piezometre simple cu apă sau mercur, piezometre diferenţiale cu apă sau mercur,
manometre metalice etc.) se determină diferenţa nivelurilor piezometrice, care este egală şi cu
diferenţa nivelurilor energetice corespunzătoare celor două secţiuni care delimitează tronsonul
de conductă considerat. Linia care indică modul în care variază înălţimea piezometrică în lungul
conductei se numeşte linie piezometrică; într-un limbaj geometric, linia pizometrică este locul
geometric al nivelurilor piezometrice în lungul curentului.
Pierderea de sarcină specifică pe unitatea de lungime, rezultă prin împărţirea pierderii
de sarcină la lungimea conductei şi se notează cu litera (J):

3
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer

hr12 H1 − H 2 H H dH
J12 = = = = − lim =− 0 (5.4)
l 12 l2 − l1 l l dl l
În cazul în care conducta este reprezentată cu axa orizontală, atunci pierderea specifică
de energie coincide cu panta liniei energetice, respectiv cu tangenta trigonometrică a unghiului
ascuţit care indică înclinarea liniei energetice faţă de orizontală:

H hr12 dh
tgα = − = =− 0 (5.5)
l l12 dl l
Aceleaşi consideraţii se pot face şi pentru linia piezometrică. Coborârea specifică (pe
unitatea de lungime) a nivelului piezometric notată cu litera (I) este:

 p1  p  p 
 + z1  −  2 + z 2   + z 
     =− 
J12 = I12 =  =
l 2 − l1 l

p  p 
 + z  d  + z 
  =− 
= − lim   0 (5.6)
l →0 l dl
l

În cazul în care conducta este reprezentată după orizontală atunci scăderea specifică a
nivelului piezometric coincide cu panta liniei piezometrice, respectiv cu tangenta
trigonometrică a unghiului ascuţit care indică înclinarea liniei piezometrice, faţă de orizontală:

p  p 
 + z  d + z 
  =−  H
tg = −   dH
=− =− = tg  0 (5.7)
l dl dl l
dl

Atât în cazul liniei energetice, cât şi în cazul liniei piezometrice valorile corespunzătoare
unei secţiuni a conductei sunt egale cu valorile corespunzătoare întregului sector de conductă
căreia îi aparţine secţiunea respectivă.

5.2. Relaţia generală (Darcy – Weisbach) a pierderilor de sarcină

Pentru determinarea prin calcul a acestei pierderilor de sarcină, operaţie necesară în
proiectare, se utilizează relaţia generală Darcy – Weisbach, valabilă atât în cadrul regimului
laminar cât şi în cazul regimului turbulent de curgere.

4
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer
Pentru a se ajunge la această relaţie se utilizează teorema produselor adimensionale. O
primă etapă în aplicarea teoremei o constituie alcătuirea listei mărimilor esenţiale. Se caută o
formulă pentru scăderea energiei potenţiale pe unitatea de volum [Δ(p+γz)], care este egală cu
pierderea de energie pe unitatea de volum (γhr), atunci când apa curge în regim permanent şi
uniform pe o conductă de diametru (d), având lungimea (l). Experienţe sumare arată că această
pierdere de energie depinde: de lungimea conductei (anume este direct proporţională cu
lungimea), de diametrul acesteia, de viteza medie de curgere (v), de acceleraţia gravitaţională
(g), de vâscozitatea dinamică (η) şi de rugozitatea absolută a peretelui conductei (k). Asupra
rugozităţii se va face o discuţie mai amplă, aici precizându-se doar faptul că din punct de vedere
dimensional, parametrul rugozităţii absolute are dimensiunea de lungime.
În consecinţă se postulează existenţa unei relaţii de forma:
Δ(p+γz) = l∙f(ρ, v, d, k, η) (5.8)
şi se scrie matricea dimensională a mărimilor care intervin în această relaţie:

ρ v d Δ(p+γz) l k η
L -3 1 1 -1 1 1 -1
M 1 0 0 1 0 0 1
T 0 -1 0 -2 0 0 -1

Calculând determinantul de ordinul trei format cu exponenţii dimensionali ai primelor

trei mărimi (ρ, v, d) se constată că are valoarea (-1), deci diferită de zero şi în consecinţă rangul
matricei dimensionale este trei. Cu aceste mărimi se formează un sistem coerent special de
unităţi de măsură, S(ρ, v, d) şi se determină unităţile de măsură ale celorlalte mărimi:
(p + γz)u = ρv2 ; ηu = ρvd; lu = d ; ku = d (5.9)
În acest sistem special de unităţi de măsură, ecuaţiei anterioare scrisă cu mărimi fizice
îi corespunde următoarea formă valorică:

( p +   z ) l   k
=  f 1,1,1, ,  (5.10)
v 2 d   vd d 
Făcând următoarele observaţii:

• raportul este numărul Reynolds inversat;
 vd

5
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer
k
• raportul este denumit rugozitate relativă;
d
  k 1  k  k
• funcţia 1,1,1, ,  se notează   Re,  , în care   Re,  este
  vd d  2  d  d
denumit coeficient de rezistenţă hidraulică Darcy – Weisbach, adimensional, fiind
de fapt o funcţie de numărul Reynolds şi de rugozitatea relativă.
Astfel relaţia anterioară capătă forma:

 k  l v2
( p +   z ) =   Re,   (5.11)
 d d 2
sau forma echivalentă:

( p +   z )  k  l v2
hr = =   Re,  (5.12)
  d  d 2g
Având în vedere că la curenţii gazoşi greutatea specifică (γ) este foarte mică, iar
diferenţele de nivel nu sunt mari se utilizează uzual relaţia sub forma:

 kl v2
p + (  z )  p =   Re,    (5.13)
 d d 2
în timp ce la lichide se preferă utilizarea formulei care dă pierderea de sarcină.
Mai rar, formula se scrie pentru pierderea de sarcină pe unitatea de lungime:

hr  k  1 v2
J = =   Re,   (5.14)
l  d  d 2g
2 gdJ
sau sub forma: v= (5.15)
 k
  Re, 
 d
5.3. Distribuţia pe secţiune a vitezelor în regim laminar şi turbulent
Legea de variaţie a vitezei depinde de regimul curgerii şi de rugozitatea pereţilor
conductei.

Există două regimuri stabile de curgere: regimul laminar şi regimul turbulent.

Regimul laminar apare foarte rar în cazul conductelor prin care se transportă apă. Mai
des apare în cazul transportului prin conducte a fluidelor vâscoase, cum este de exemplu ţiţeiul.
Pentru ca numărul lui Reynolds să aibă o valoare mai mică decât valoarea critică

6
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer
v𝑑
(𝑅𝑒 = < 2300) este necesar ca viteza şi diametrul să aibă valori foarte mici, iar vâscozitatea
𝜈

cinematică să fie mare.

După cum se observă în figura 5.2., datorită proprietăţii de adeziune a fluidelor viteza
stratului de lichid în contact cu peretele conductei este nulă. În axa conductei viteza are valoarea
maximă.

Fig. 5.2. Distribuţia vitezelor în regim laminar într-o conductă circulară

Relaţia de distribuţie a vitezelor în regim laminar este dată de relaţia:

𝑟 2
𝑢 = 𝑢𝑚𝑎𝑥 [1 − (𝑟 ) ] (5.16)
0

în care u – viteza locală, umax – viteza maximă care se realizează în axa conductei, r0 – raza
conductei.

Cunoaşterea distribuţiei vitezelor permite calculul debitului.

Scriind debitul corespunzător coroanei circulare de rază r şi lăţimea dr:

 r2 
dQ = udA = 2  rumax 1 − 2 dr
 r0 
(5.17)
r0 
 r 2    r02  u max
Q = A udA = 2  u max  1 − 2 r  dr =
0 r0  2

Pe de altă parte dacă lichidul ar curge având viteza constantă pe întreaga secţiune
transversală, care să conducă la aceeaşi valoare a debitului, atunci această viteză denumită
viteză medie şi notată v trebuie să satisfacă relaţia:

Q = r02 v (5.18)

7
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer
Din egalarea celor două expresii diferite ale debitului se obţine relaţia căutată dintre
viteza medie şi viteza maximă, anume viteza medie este chiar jumătate din viteza maximă:

1
v = u max (5.19)
2
În cazul regimului de curgere turbulent, distribuţia vitezelor în apropierea peretelui
conductei este ca în fig. 5.3. Ca şi în cazul regimului laminar, viteza particulelor de lichid în
contact cu peretele conductei este nulă. Datorită posibilităţilor reduse de deplasări transversale
ale particulelor fluide, vitezele cresc rapid în stratul de grosime mică δ din apropierea peretelui
conductei (substrat limită laminar). În straturile cuprinse între stratul de grosime δ şi axa
conductei unde viteza are valoare maximă, vitezele au o creştere mică, curba vitezelor fiind mai
aplatizată.

Fig. 5.3. Distribuţia vitezelor în regim turbulent într-o conductă circulară

În cazul regimului turbulent, distribuţia diferenţei de viteză (deficitul de viteză) dintre

viteza maximă (din axa conductei) şi viteza dintr-un punct oarecare (situat la distanţa y de
perete, respectiv r = r0 – y, de axa conductei) este dată de relaţia:

u max − u 1 r0
= ln (5.20)
u*  y

în care u - viteza tensiunii de frecare, numită pe scurt viteza de frecare,   0,4 - constanta
lui Karman, l = y , lungimea de amestec (l) - distanţa pe care particula fluidă îşi păstrează

individualitatea din punct de vedere mecanic, adică distanţa pe care îşi păstrează masa şi
impulsul.

Legătura dintre viteza medie şi viteza maximă este:

3 u*
v = u max −  u max − 3,75u* (5.21)
2

8
 Prof. dr. ing. Ichinur Omer
Cercetări exeperimentale efectuate de Nikuradze, au arătat că relaţia este aproximativă.
Pentru o bună concordanţă cu rezultatele experimentale relaţia ar trebui scrisă sub forma:

v = u max − 4,1u* (5.22)

Pe de altă parte, tot referitor la legătura care există între viteza maximă şi viteza medie
se poate demonstra că, independent de mărimea razei conductei, viteza medie se poate
determina (ca şi viteza maximă) printr-o singură măsurătoare a vitezei medii temporale într-un
anumit punct situat la distanţa yv de perete. În punctul în care viteza medie temporală este chiar
egală cu viteza medie, relaţia universală a deficitului de viteză capătă forma:

u max − u 1 r0
= ln (5.23)
u*  yv

Înlocuind acum viteza medie cu relaţia lui Nikuradze rezultă:

1 r0 y
ln = 4,1 → v = 0,194  0,2 (5.24)
 yv r0

Această proprietate poate fi folosită pentru determinarea debitului prin intermediul unei
singure măsurători de viteză, măsurând viteza la distanţa yv = 0,2r0 de peretele conductei şi
înmulţind această viteză cu aria secţiunii transversale. În încheierea acestui paragraf se
menţionează că în regimul laminar viteza medie este jumătate din viteza maximă în timp ce în
regimul turbulent, funcţie de unele condiţii, viteza medie reprezintă în general (0,8...0,9) din
viteza maximă.