Psiholingvistică și

Fonetică

Studentă: Cioflan Simona

Terapia Logopedică în Procesele Comunicării
Anul I, Sem al II-lea
 Muzicoterapia

Ce este muzicoterapia?
Muzicoterapia poate fi definită ca o terapie non-verbala care utilizează sunetul și
muzica, sub toate formele sale, în vederea promovării, menținerii și restaurării sănătății
mentale, fizice, emoționale și spirituale.
Muzica are multiple calități non-verbale, creative, emoționale și structurale. Aceste
calități sunt utilizate în relația terapeutică pentru a facilita contactul, interacțiunile,
conștientizarea de sine, înțelegerea, exprimarea emoțiilor, comunicarea si dezvoltarea
personală (Canadian Association for Music Therapy, 1994).
Muzicoterapia este metoda de vindecare și atenuare a simptomelor prin intermediul
muzicii care are capacitatea de a induce armonie și echilibru energetic prin fenomenul de
biorezonanță indus de vibrațiile sonore. Muzica îl însoțește pe om în evoluția sa spirituală.
Efectele benefice ale muzicii au fost relevate de către mulți înțelepți, ca de exemplu Pitagora,
Platon, Aristotel. Muzica se aplică atât omului sănătos (căruia îi procură o stare de confort
mintal și o sănătate mai bună), cât și omului aflat într-o stare de impas existențial: dificultăți
de relaționare, o boală somatică, blocaje emoționale și cognitive.
Pe de o parte, este o formă privilegiată de art-terapie, iar pe de altă parte o tehnică
științifică ce se bazează pe descoperirile de psihologie, neurofizilogie, electroacustică, etc.
Muzica acționează asupra organismului, agresându-se atât regiunii instinctelor și a emoțiilor
primare, legate de activitatea subcorticală și a etajelor superioare ale trunchiului cerebral, cât
și regiunii funcțiilor psihice superioare realizate în scoarța cerebrală. Această structură
“plurietajată” lucrează ca un tot unitar, iar muzica se adresează în același timp diferitelor etaje
ale acestui sistem. Se pare însă că unele compoziții muzicale s-ar adresa cu predilecție unor
etaje, altele altora, producând modificări la nivel afectiv, cognitiv, energetic, volițional,
neurofiziologic, relațional, perceptiv, senzitiv, etc.
Eficacitatea terapiei prin muzică apare acolo unde “ea solicită și stimulează toate
elementele pozitive ale individului: voință, perseverență, inițiativă, încredere în sine,
inteligență, memorie” (J. Verdeau – Paillès şi Kiefer - 1994 ). Groddek afirmă chiar că
,,muzica nu vine dinspre partea conștientă a spiritului, ea a inconștientului” (cit. de B. Luban-
Plozza şi colab. - 1988)
Cui se adresează?
Muzicoterapia se adresează unui mare număr de persoane, indiferent de vârsta,
maladie sau formare muzicala.
Copii
- dificultăți de învățare; tulburări senzoriale; tulburări de comportament; probleme de
dezvoltare; autism; maladii psihice; handicap fizic sau mintal; copii cu nevoi emoționale
ridicate, victime ale abuzului fizic, sexual sau emoțional.
Adulți
- dezvoltare personală; handicap fizic sau mental; dependentă de substanțe sau alcool;
încarcerare în penitenciare; maladii psihice; geriatrie, psiho-geriatrie.
Muzicoterapia are efecte pozitive în reducerea durerii și a stresului apărut în timpul travaliului
și al nașterii. De asemenea, terapia prin muzică poate fi folosită extrem de eficient în spitale,
în scopul ameliorării durerii fizice generate de diferite intervenții chirurgicale, cât și pentru
îmbunătățirea și echilibrarea stărilor emoționale perturbate de boli grave în stadiu terminal.
Muzicoterapia se poate desfășura în cadrul ședințelor individuale sau de grup, în instituții sau
în cabinet privat.
Metode
Identificarea cu muzica este o condiție esențială pentru ca terapia prin muzică să
funcționeze. Ea se poate realiza fie prin intermediul tehnicilor active (improvizația
instrumentală, cântul vocal, compoziția unei piese muzicale), fie prin tehnicile receptive
(audierea unei lucrări muzicale).
1. Muzicoterapia activă se bazează pe improvizația vocală sau instrumentală, precum și pe
compoziția unor piese muzicale. Improvizație se face fie dual, împreună cu muzicoterapeutul,
fie în grup. Un instrument simplu, ales in mod liber, reprezintă contactul fizic cu realitatea.
Acesta îi va permite clientului să se exprime non-verbal și să pătrundă într-o zonă a minții
poate neexplorată până la acel moment.
Alegerea instrumentului are la bază, mai degrabă motive psihologice, decât muzicale,
cel mai adesea ele fiind inconștiente. Grație tehnicilor active bazate pe improvizație,
instrumentul ales devine o prelungire a corpului.
Muzicoterapia activă este foarte eficientă în lucrul cu cei care au dificultăți în a
verbaliza și are un efect foarte profund prin faptul că permite o mai bună eliberare, defulare a
afectivității sau agresivității. În cadrul activității, clientul va renunța încet, încet la mijloacele
sale de apărare, odată cu jocul improvizatoric și cu procesul creativ apărând și conștientizarea
problemelor existente.
Tehnicile active ale muzicoterapiei nu presupun necesitatea existenței unor cunoștințe
muzicale prealabile ale clientului și nici nu au ca scop învățarea cântatului la un instrument.
Relația terapeut-client este cea care contează, muzica fiind doar mijlocul prin care aceasta se
consolidează.
Improvizația muzicală nu este judecată din punct de vedere estetic, ci din punct de
vedere al emoțiilor transmise. În timpul improvizației este luat în considerare absolut fiecare
mișcare, fiecare gest, fiecare privire, fiecare sunet, fiecare liniște, modul în care se situează
spațial terapeutul și clientul, poziția de simetrie/asimetrie dintre cei doi, gradul de similaritate
sau similitudine al discursurilor muzicale etc. Jocul cu instrumente le, jocul muscular, sunetul
obținut, plăcerea resimțită odată cu apariția muzicii, tăcerea, toate acestea vor facilita apariția
comunicării și a deblocării emoționale.
2. Metoda receptivă de muzicoterapie are la baza muzica înregistrată ce urmează a fi audiată
de către client, în compania terapeutului. Atunci când o lucrare muzicală ne impresionează
profund, muzica în sine devine expresia sentimentelor, emoțiilor și senzațiilor trăite.
 O identificare cu muzica (aici incluzând toate elementele componente ale acesteia, de
la melodie până la orchestrație), sau cu cel care interpretează muzica, poate avea efecte foarte
puternice la nivel emoțional. Experiența identificării cu muzica sau cu instrumentul permite
întâlnirea individului cu propriul eu. Muzica poate provoca apariția amintirilor foarte adânc
îngropate. Ea poate elibera tensiunea interioară și facilita exprimarea emoțiilor care nu s-au
vrut sau nu au putut fi exprimate verbal. Astfel, clientul poate asocia sau proiecta de-a lungul
muzicii o trăire personală care se eliberează treptat, de asemenea poate avea acces la emoții
până atunci necunoscute sau, dimpotrivă, refulate.
Verbalizarea se realizează ulterior, în momentul în care clientul va putea discuta cu
terapeutul despre ceea ce a resimțit în timpul audiției. În situația în care acesta fie nu poate
verbaliza, fie nu dorește, poate totuși comunica un feedback (tot într-o manieră non-verbala)
prin intermediul desenului sau al mișcării corporale.
Concret, ce anume poate realiza muzicoterapia…
Cântul vocal are un rol foarte important în îmbunătățirea ritmului și controlului
respirator, ajută persoanele cu dificultăți în exprimare, contribuie la o mai buna articulație a
cuvintelor. Asumarea efectului pe care propria voce îl produce asupra celorlalți conduce la
dezvoltarea stimei și acceptării de sine. De asemenea, cântatul în grup facilitează o mai bună
conștientizare a celorlalți și o mai buna integrare.
Jocul cu instrumentele muzicale permite dezvoltarea independenței, a stimei de sine,
a încrederii și a propriei discipline. Pentru persoanelor cu dificultăți de comportament cântatul
la un instrument permite îmbunătățirea controlului propriilor impulsuri, iar atunci când terapia
se face în grup, o mai bună integrare și atenție la ceilalți. Pentru persoanele cu dificultăți
motorii mânuirea instrumentului conduce la ameliorarea coordonării motricității fine si
globale.
Compoziția unei piese muzicale are efect cathartic și permite împărtășirea de
sentimente, idei și experiențe. Scrierea unui cântec facilitează conștientizarea și acceptarea
propriilor emoții, de asemenea este un mijloc eficient de a explora universul imens al
sentimentelor legate de teme fundamentale ale vieții: libertatea, iubire, pierdere, moarte etc.
Ascultarea muzicală permite dezvoltarea atenției și a memoriei. De asemenea,
muzica evocă amintiri și asociații, stimulează gândirea, scoate la suprafață imagini și
sentimente refulate urmând ca acestea să fie examinate și discutate cu terapeutul, în cadrul
ședinței individuale, sau cu ceilalți membrii ai grupului, în cadrul ședințelor de grup.
Mituri despre muzicoterapie
Contrar opiniei multora, muzicoterapia nu constă în tehnici de relaxare pe ritmurile
unor piese muzicale new-age. Muzicoterapia este un proces terapeutic de lunga durata,
asemenea altor psihoterapii, în care relația dintre terapeut și client se clădește încetul cu
încetul, schimbările survenite în comportamentul clientului apărând pe măsură ce acesta
devine într-adevăr conștient de problemele sale și este pregătit să îmbunătățească sau să
schimbe anumite aspecte ale propriei existențe.
De asemenea, în muzicoterapia receptivă ideea de farmacopee muzicală nu are o bază
solidă de susținere. O lucrarea muzicala poate da naștere la reacții total diferite celor care o
ascultă, în funcție de istoria personală a fiecăruia și de mediul cultural în care a trăit. Muzica
preferată a unei persoane poate fi muzica detestată a alteia, astfel încât modul de lucru se
schimbă fundamental.
Atunci când se începe procesul terapeutic există anumite teste de receptivitate aplicate
clientului, în funcție de care se va stabili viitorul program muzical care va fi parcurs în
terapie. Nu contează ce muzică îi place terapeutului, contează doar ceea ce este eficace pentru
client (terapeutul fiind pus în poziția de a lucra, poate, chiar și cu o muzică pe care el o
detestă.
În lucrarea sa „Muzicofilia”, reputatul medic și profesor de neurologie și psihiatrie
Oliver Sacks a descris experiențele unor pacienți care, cu ajutorul muzicoterapiei, au reușit să
amelioreze unele boli psihice grave, ba chiar să dezvolte anumite înclinații muzicale pentru un
instrument, în timpul tratamentelor.
Cântatul și muzica în sine pot transforma emoțiile și sentimentele oamenilor,
schimbându-le starea într-un timp scurt. Muzica poate diminua stresul, durerea, sporind
atenția și poate aduce pozitivitate și calm în viața noastră de zi cu zi. Muzica deține puterea de
a aduce oamenii împreună în diferite moduri. Ne poate face expresivi și ne poate ajuta să ne
înțelegem mai bine sentimentele și emoțiile noastre, dar și pe ale celorlalți. Muzica creează o
adevărată simfonie neuronala. Ne activează și modelează creierul în întregime. Astfel, muzica
e capabilă să schimbe anatomia și funcționalitatea organismului uman.

Practica muzicoterapiei se situează în rândul psihoterapiilor de inspirație psihanalitică,

ele fiind psihoterapii de activare, stimulând participarea și creativitatea. Analiza efectului
muzicii asupra ființei umane, permite o sistematizare capabilă să contureze adevărate funcții
ale acestei arte, capabilă să modeleze sufletul omenesc. În cadrul acestei sistematizări, bazată
pe considerațiile autorilor Iamandescu -2005- Heidelberg; s-a atribuit impactului psihosomatic
al muzicii următoarele funcții:
- funcția emoțională subdivizată în funcția cathartică/relaxantă și activatoare/energetică;
- funcția cognitivă ce transmite mesaje inteligibile, memorie și imaginație;
- funcția fiziologică produce modificări neurofiziologice inductoare prin releu psihosomatic
ale unor modificări somato-viscerale;
- funcția pedagogică folosește proceselor de învățare, memorizare și înlătură
oboseală intelectuală;
- funcția socială favorizează comunicarea interindividuală și de grup;
- funcția terapeutică de la efectul general antidistres cu eliberare de endorfine și efect
antialgic până la stimularea sau liniștirea unor funcții afectate de boală;
- funcția de divertisment cu rol profilactic.
Mecanismele implicate în receptarea muzicii și efectele psihoterapeutice ale acesteia
au ca suport sistemul limbic, care constituie – după Ruch – ,,sediul integrării experienței
psihice” transmite organelor interne prin conexiunile sale cu lobul frontal, relațiile cu
talamusul (considerat ca ,,sediu al trăirilor subiective”) și cu hipotalamusul (considerat
,,creierul vegetativ”), deci reglator al activității organelor interne.
Muzicoterapia se aplică numai după testări prealabile cu privire la cultura și
preferințele muzicale ale subiectului: muzică barocă sau clasică, muzică vocală sau
instrumentală, interpretul preferat, instrumentul preferat. Pe lângă rolul benefic al muzicii,
trebuie amintit faptul că există anumite praguri după care aceasta devine nefavorabilă. Când
muzica audiată depășește 65 decibeli ea devine nocivă, iar peste 90 decibeli produce: dilatarea
pupilei, creșterea adrenalinei, palpitații, perturbarea somnului, declanșarea crizelor de
epilepsie, surditate temporară sau definitivă, etc. Însă și izolarea sonoră (0 decibeli) poate
produce tulburări. O echipă ce cercetători de la Institutul de Cercetare și Coordonare Acustică
de la Paris au ajuns la concluzia că după un anumit timp un subiect izolat sonor începe să-și
perceapă bătăile inimii și zgomotul fluidului din sânge. De asemenea, aceste modificări în
sens negativ pot apărea, nu numai datorită decibelilor, dar și a tipului de muzică ascultat
(frecvența schimbărilor de ritm, accelerarea unor pasaje muzicale, dizarmonia sunetelor).
Participarea activă la muzicoterapie constituie un avantaj întrucât poate îmbina
activitatea mentală cu activitatea fizică.
În obiectivul terapeutic muzica depășește rolul de divertisment și desfătare pentru a
servi ca suport unor tehnici particulare de psihoterapie. Oamenii sănătoși văd muzica în
contextul învățării unui instrument muzical, cântatul în cor sau interpretare vocală solo, însă,
de exemplu, pentru copiii cu nevoi speciale și dificultăți de învățare, muzica are un alt rol.
Pentru ei frecvența sunetelor, limbajul, mișcarea au un rol de control în joc și în procesul de
învățare.
Muzica s-a dovedit deosebit de eficientă pentru scoaterea din izolare a persoanelor cu
probleme de comunicare. La copiii care suferă de autism s-a constatat că stimulii sonori
diminuează anxietatea legată de realitatea exterioară, ameliorează comportamentul socio-
afectiv și crește încrederea în sine. În mod asemănător, la copiii cu dificultăți de vorbire
muzica și cântecele contribuie la ameliorarea articulării cuvintelor.
Astăzi există pe glob numeroase instituii de cercetări care utilizează cu succes muzica,
ameliorând și vindecând afecțiuni din mai multe domenii.
Un veritabil succes a fost înregistrat la Cogresul Mozart & Science 2008(Viena 15 –
19 noiembrie) , dedicat progreselor cercetării științifice consacrate efectelor muzicii asupra
ființei umane, unde s-au reunit cercetători cu renume mondial în domeniile muzicoterapiei și
psihologiei muzicii, de talia Ch.Dileo, J.Thayer, G.Schlaug(USA), VeraBrandes, H.U. Balzer,
G.Tucek(Austria), J.Fisher, A. Kramer(Germania) LucanneMagill(Canada), etc. Analizând
tematica comunicărilor orale și a posterelor prezentate la Congres, putem face o clasificare în
funcție de mijloacele utilizate în aprecierea efectelor muzicii, și anume:
• clinice (MT aplicată în diverse domenii medicale)
• psihologice (studiul unor markeri psihoneurofiziologici, umorali, biomoleculari,etc.,
modificai sub influența muzicii).
Bibliografie:
1.Iamandescu,I.B., Stresul psihic, din perspectivă psihologică și psihosomatică, Ed.
InfoMedica, Buc. 2002
2. Iamandescu,I.B., Muzicoterapia receptivă, premise psihologice și neurofiziologice, aplicații
profilactice și terapeutice, Ed. Infomedica, Buc.2004
3. Iamandescu, I.B., Psihologie medicală, Ed. InfoMedica, Buc. 2008
4. Iamandescu, I.B.,Mozart & Science, Viața Medicală, 8 DEC. 2008
(https://symphonyschool.ro/importanta-muzicii-ce-efecte-are-muzica-in-viata-noastra/)

(https://www.scribd.com/doc/132129402/Ce-Este-Muzicoterapia)

(Licență în Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar)