You are on page 1of 2

TEXTUL LIRIC

Textul liric exprimă stări, sentimente, idei, aspirații, fiind caracterizat de subiectivitate.

Vocea care enunță discursul poetic este ficțională, existând numai în interiorul textului și
reprezentând un sine imaginar. Această voce reprezintă o ipostază umană (artistul, geniul,
inadaptatul, îndrăgostitul, copilul etc.), uneori chiar un obiect.

Opera lirică se caracterizează prin lirism (transmitere de emoții, sentimente și stări).


Lirismul reflectă o percepție subiectivă asupra lumii. Subiectivitatea este vizibilă în utilizarea
persoanei I, singular și plural, a persoanei a II-a, singular și plural. Sunt mărci ale subiectivității
și verbele, substantivele, interjecțiile, exclamațiile ce exprimă percepții, trăiri, senzații, precum și
interogațiile la care nu se așteaptă un răspuns. De asemenea, subiectivitatea se observă în figurile
de stil ce exprimă un mod particular de a vedea lumea și de a o re-construi prin limbaj.

Tema unui text este ideea centrală dezvoltată în cadrul acestuia/aspectul general în jurul
căruia se construiește discursul. Pentru precizarea temei se folosește un substantiv: iubirea,
natura, copilăria, familia, școala, creația etc.

Identificarea cuvintelor-cheie este importantă pentru a ajunge la descifrarea mesajului


unui text poetic. Acestea reprezintă elemente care se repetă în text sau aupra cărora se
concentrează discursul liric.
Versificația sau prozodia se ocupă cu regulile de construcție a poeziei.

Versul

Măsura – scurtă sau lungă; poate fi constantă în întreaga poezie sau poate varia.

Strofa – distih, terțină, catren.

Rima – împerecheată, îmbrățișată, încrucișată, monorima; rimă imperfectă – când se


potrivesc numai vocalele accentuate de la sfârșit de vers, consoanele fiind diferite (creștet –
veșted); semirimă – când se combină încrucișat versuri cu rimă cu versuri fără rimă (a b c b).

Ritmul – succesiunea regulată și armonioasă a silabelor accentuate și neaccentuate


dintr-un vers.

Versurile albe – păstrează ritmul și măsura, dar nu au rimă.

Versurile libere – renunță la ritm și rimă și au măsură variabilă.

You might also like