APA DIN SOL

Determinarea umidităţii solului

Determinarea umidităţii sau a substanţei uscate a solului prezintă o importanţă
deosebită, deoarece substanţa uscată reprezintă un etalon la care se raportează rezultatele
celorlalte analize de laborator.
Pentru determinarea umidităţii solului, prin care se înţelege cantitatea de apă pe
care o conţine solul în momentul în care se face analiza, se folosesc fiole mai mari de
cântărit, cu capac şlefuit. Determinarea se face în felul următor: se află greutatea fiolei
goale (tara = cântărirea 1), după care se introduce în ea o cantitate de 20-30 g de pământ
şi se recântăreşte (cântărirea 2). Se introduce apoi fiola descoperită într-o etuvă la
temperatura de 100-105oC pentru un interval de 4 ore. După aceasta se scoate fiola din
etuvă şi se introduce într-un exicator în care se găseşte o substanţă avidă de apă (clorură
de calciu sau acid sulfuric concentrat), unde se lasă până la răcire (15-30 minute). Se
recântăreşte apoi fiola cu sol, după ce în prealabil I se ridică pentru câteva clipe capacul
pentru a permite intrarea aerului în interiorul ei (cântărirea 3). După cântărire se introduce
din nou fiola în etuvă, unde se lasă timp de 4 ore tot la temperatura de 100-105 oC, şi apoi
se cântăreşte pentru a doua oară, respectând regulile menţionate anterior. Dacă greutatea
fiolei cu sol nu diferă de cea determinată la cântărirea precedentă sau diferenţa dintre cele
două cântăriri nu este mai mare de 5 mg, solul poate fi considerat uscat (ajuns la greutate
constantă). În cazul în care diferenţa dintre cele două cântăriri depăşeşte 5 mg, se repetă
uscarea în etuvă şi cântărirea, până se ajunge la greutate constantă.
Calcularea umidităţii solului se face după formula: , în care:
Gi – greutatea iniţială a solului, care se obţine scăzând tara din greutatea fiolei cu
sol înainte de introducerea ei în etuvă (Cântărirea 2 – cântărirea 1);
Gf – greutatea finală a solului (absolut uscat); aceasta se obţine scăzând tara din
greutatea fiolei cu sol uscat (cântărirea 3 – cântărirea 1).

Determinarea capacităţii minime pentru apă a solului

Prin capacitatea minimă pentru apă se înţelege cantitatea de apă pe care o poate
absorbi şi reţine solul în spaţiile sale capilare. Această cantitate de apă se raportează la sol
absolut uscat şi mai poartă denumirea de capacitate normală, relativă, absolută sau
capacitate pentru apă.
Pentru determinarea capacităţii minime se foloseşte tubul Wolff – Wahnschaffe
(fig. 15). Acesta are o înălţime de 16 cm, diametrul de 4 cm şi este confecţionat din
aluminiu, alamă sau zinc. Partea de jos a tubului este acoperită cu o plasă de sârmă rigidă
şi este prevăzut cu un manşon de metal, care prezintă o serie de orificii laterale.

Fig. 1. Tubul Wolff – Wahnschaffe

Înainte de a umple tubul cu solul a cărui capacitate minimă pentru apă urmează să fie
determinată, se pune în interiorul lui, pe plasa de sârmă, o hârtie de filtru de dimensiunile
fundului tubului. Se umectează apoi hârtia de filtru şi pereţii interiori ai tubului, se scurge
surplusul de apă şi se cântăreşte tubul după ce în prealabil a fost aşezat într-un cristalizor
(tara = cântărirea 1). După cântărire se umple tubul cu solul de cercetat. Umplerea se face
în trei reprize, luând de fiecare dată porţiuni de sol pe cât posibil egale şi după luarea
fiecărei porţiuni se bate tubul cu baza de 100 de ori pe o bucată de pâslă sau de cauciuc.
Dacă tubul s-a umplut cu pământ până la semnul circular aflat pe partea interioară la
distanţa de 1 cm de la gura lui. Se cântăreşte împreună cu cristalizorul folosit la stabilirea
tarei, iar în caz contrar, înainte de cântărire se va adăuga pământ până la semn. În cazul în
care se lucrează cu soluri bogate în humus, umplerea se face până la o distanţă de 2 cm de
la gura tubului, ca să rămână un spaţiu suficient pentru eventuala mărire de volum a
solului. Se notează greutatea obţinută la cântărire (tara + pământ = cântărirea 2) şi se
scufundă apoi tubul într-un vas cu apă, în aşa fel ca nivelul acesteia să se ridice peste
plasa de sârmă a tunului cu 0,5-1 cm. Pentru a împiedica în acest timp evaporarea apei
din sol se acoperă tubul cu cristalizorul. Se lasă tubul în apă până când acesta s-a urcat
până la suprafaţa solului, fapt ce se recunoaşte după închiderea la culoare a acestuia. Apa
se ridică până la suprafaţa solului în decurs de 24-48 ore şi în acest interval de timp
nivelul ei din vasul în care se găseşte tubul trebuie menţinut cât mai constant posibil.
După ce spaţiile din sol s-u umplut cu apă, se scoate tubul din vas şi se lasă timp de 2 ore
pentru ca să se scurgă apa care a intrat în spaţiile necapilare ale solului aflat în porţiunea
inferioară a tubului. În acest timp tubul va fi ţinut în continuare acoperit cu cristalizorul
(pentru a se împiedica evaporarea apei de la suprafaţa solului). Se şterge apoi manşonul
de metal de picăturile de apă care pot rămâne pe el, se aşează tubul în cristalizorul cu care
a fost acoperit şi se cântăreşte, pentru a afla greutatea tubului cu pământ şi apa absorbită
(tara + pământ + apă = cântărirea 3). Pentru a verifica dacă s-a scurs toată apa din spaţiile
necapilare ale solului se acoperă din nou tubul cu cristalizorul şi se lasă încă 30 minute în
repaus, iar după aceea se face o nouă cântărire. Dacă greutatea tubului a rămas
neschimbată, se trece la calcularea capacităţii minime pentru apă, iar în caz contrar, se
repetă operaţia amintită până se ajunge la greutatea constantă.
Întrucât capacitatea minimă se raportează la solul absolut uscat, se determină în
paralel şi umiditatea solului respectiv.
Calcularea rezultatului se face în felul următor: să presupunem că în cadrul unei
determinări greutatea tubului gol a fost de 132,41 g (cântărirea 1), greutatea tubului cu sol
– de 369,61 g (cântărirea 2), greutatea tubului cu sol saturat cu apă a fost de 428,25 g
(cântărirea 3), iar umiditatea solului – de 15 %.
În primul rând trebuie să se calculeze cantitatea de sol absolut uscat care se
găseşte în tub. Pentru aceasta se face întâi diferenţa dintre cântărirea 2 şi cântărirea 1
(369,61 – 132,41 = 237,20), ca să se afle greutatea iniţială a solului din tub, iar după
aceea se recurge la raţionamentul următor:
Dacă în 100 g sol există …………………………..….15 g apă
atunci în 237,29 g sol se vor găsi……………………..x g apă
de unde x = = 35,58 g apă.
De aici rezultă că greutatea solului absolut uscat din tub va fi egală cu: 237,20 g –
35,58 g = 201,62 g.
 Se află apoi cantitatea solului absolut saturat cu apă, făcând diferenţa dintre
cântărirea 3 şi cântărirea 1 (428,25 – 132,41 = 295,84 g). Cunoscând greutatea solului
absolut uscat şi greutatea lui când este saturat cu apă (295,84 g), se calculează capacitatea
minimă (în %) după formula: , în care:
A reprezintă greutatea solului saturat cu apă;
B – greutatea solului absolut uscat.
În cazul exemplificat: %

Determinarea capacităţii totale pentru apă a solului

Capacitatea totală pentru apă, denumită şi capacitate maximă, capacitate posibilă
sau capacitate completă, reprezintă cantitatea de apă din sol în situaţia când toate spaţiile
din interiorul lui sunt umplute cu apă. Această situaţie se poate întâlni în sol numai după
ploile mari sau după inundaţii şi este o stare instabilă, deoarece apa din spaţiile mai mari,
necapilare (apa gravitaţională), se infiltrează.
Determinarea capacităţii totale pentru apă se face tot cu ajutorul tubului Wolf –
Wahnschaffe. După ce s-a cântărit tubul gol (tara = cântărirea 1) şi s-a umplut tubul cu
pământ (cântărirea 2), acesta se introduce într-un vas cu apă, în aşa fel ca apa să ajungă
până la nivelul pământului din interiorul său. Se lasă tubul în apă până în momentul când
aceasta a ajuns la partea superioară a pământului, apoi se scoate tubul din apă. Se lasă să
se scurgă apa de la suprafaţa pământului, se şterge apa rămasă pe peretele tubului şi se
cântăreşte tubul cu solul îmbibat cu apă (cântărirea 3).
Întrucât capacitatea totală pentru apă se raportează la solul absolut uscat, este
necesar să se determine în paralel şi umiditatea solului de cercetat. Cunoscând umiditatea
solului de experienţă şi cantitatea de sol din tub (care se află făcând diferenţa dintre
cântărirea 2 şi cântărirea 1), se calculează cantitatea de sol absolut uscat din tub (vezi
experienţa anterioară). După aceea se trece la calcularea capacităţii totale pentru apă (%),
care se obţine după formula: , în care:
A – greutatea solului complet îmbibat cu apă (se calculează diferenţa dintre
cântărirea 3 şi cântărirea 1);
B – greutatea solului absolut uscat.

Aplicaţie: Având un ghiveci cu 100 g sol, cu o umiditate de 20%, calculaţi câtă apă
trebuie adăugată solului din respectivul ghiveci pentru a obţine o umiditate a solului
de 60% din capacitatea totală pentru apă!