ACTIVITATEA DE POVESTIRE ȘI REPOVESTIRE

Prin intermediul literaturii, copilul poate să cunoască tot ceea ce îl înconjoară. Povestirea ca specie
epică în proză, reprezintă conform Dicționarului explicativ al limbii române, o „narațiune literară de
dimensiuni relativ reduse, care conține un fond liric”. Mai mult decât atât, conceptul de povestire implică
arta de a nara, formă esențială a genului epic. Spre deosebire de schiță, povestirea fabulează o întâmplare
încheiată, presupunând un conflict, un crescendo spre punctul culminant și un deznodamânt. Toate aceste
momente se remarcă printr-o desfășurare restrânsă, tocmai pentru a nu depăși timpul optim relatării ei.
Povestirea este cea mai veche specie epică cultă ce își are originea în folclor, dezvoltând un singur plan, o
întâmplare neîntreruptă, apelând de cele mai multe ori la modalități plastice.
Acest mijloc de realizare a activității de educare a limbajului trebuie să respecte o serie de
condiții. Astfel:
- conținutul acesteia trebuie să fie foarte bine structurat din punct de vedere metodic,
- educatoarea trebuie să aleagă cel mai potrivit moment pentru introducerea materialului didactic,
- educatoarea trebuie să dețină capacitatea de a captiva copiii în timpul expunerii,
- educatoarea trebuie să asigure accesibilizarea cuvintelor noi, prin folosirea sinonimiei sau a
materialelor didactice,
- crearea unui context propice pentru cultivarea exprimării orale, corecte din punct de vedere
gramatical,
- crearea unei atmosfere propice acestui gen de activitate,
- optarea pentru un final optimist (Damșa, Toma-Damșa, Ivănuș,1996).
Activitatea de povestire contribuie la dezvoltarea proceselor psihice, amintind aici de gândirea
logică, de memoria voluntară, imaginație, atenție și limbaj. În cadrul învățământului preșcolar, se
utilizează două forme ale povestirii: povestirea educatoarei și povestirile copiilor.
În ceea ce privește prima categorie de povestire, cea a educatoarei, aceasta se transpune sub forma
expunerii unor opere literare, potrivite cu obiectivele educaționale și particularitățile de vârstă ale
copiilor. Povestirea educatoarei îndeplinește câteva funcții esențiale. În primul rând, îl determină pe copil
să urmărească, să sesizeze conținutul și firul acțiunilor prezentate cu ajutorul poveștii, apoi să descopere
diferite trăsături și comportamente ale personajelor din poveste și nu în ultimul rând să identifice posibile
relații între personaje. Pe lângă aceste contribuții, povestirile educatoarei îi ajută pe copii să se
familiarizeze cu structura limbii, cu expresivitatea și bogăția acesteia. Astfel, copiii își pot îmbogați
vocabularul cu diferite structuri gramaticale, expresii, cuvinte noi, structuri ritmate și rimate, diferite
zicale și proverbe (Balint, 2008). Importanta și necesitatea povestirilor reies și din caracterul lor formativ
– educativ, în sensul în care copiii își dezvoltă anumite trăsături etice și morale, formându-și cu acest
prilej o serie de comportamente dezirabile.
Problematicile abordate cu ajutorul povestirilor sunt multiple; de la lumea copiilor și viața
oamenilor, până la povești despre viețuitoare sau cele fantastice. Desigur, abordarea temelor trebuie
realizată în acord cu vârsta preșcolarilor, asta însemnând că la grupele mici de vârstă întinderea
povestirilor va fi de dimensiuni reduse, foarte acesibile și cu un conținut ușor de receptat, complexitatea
povestirilor, a faptelor prezentate crescând la grupele mai mari.

Varianta/mijlocul de Momente ale activității didactice

realizare
Organizarea activității
Captarea atenției - ghicitori, poezii
Reactualizarea cunoștințelor anterioare
Povestirea educatoarei Anunțarea scopului și a obiectivelor
Dirijarea învățării –expunerea poveștii de către educatoare
Obținerea performanței – copiii povestesc cu ajutorul educatoarei, pe
baza ideilor principale
Retenția –se reamintesc: titlul și ideile principale ale poveștii
Evaluarea – aprecieri individuale și colective
(Ezechil, Păiși Lăzărescu, 2002)
 Ca și în cazul memorizărilor, expunerea conținutului povestirii trebuie să fie foarte clară și
accesibilă copiilor, trebuie să fie cât mai expresivă, fapt ce se poate realiza prin modularea corectă a vocii,
prin schimbarea ritmului și intensității pe parcursul povestirii, prin gestica și mimica adecvate, utilizarea
unor mijloace imitative potrivite conținutului. Important este ca pe parcursul povestirii, educatoare să vină
în sprijinul copiilor prin utilizarea unor imagini ce pot sugera diferite momente ale acțiuni, permițând în
acest mod asimilarea conținutului povestirii de către copii.
Reţinem că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate – constau în valoarea lor
cognitivă, etică şi estetică. În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează
deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă,
coerentă şi expresivă.