Mecanismele Comunicării

MODULUL 7:
LIMBAJ, COMUNICARE ŞI CUNOAŞTERE

Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.
Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe şi aptitudini:
- SĂ DEFINEŞTI LIMBA ŞI ELEMENTELE STRUCTURALE ALE ACESTEIA;
- SĂ DEFINEŞTI LIMBAJUL;
- SĂ DESCRII MECANISMELE NEURO-FIZIOLOGICE ALE LIMBAJULUI;
- SĂ ARGUMENTEZI ROLUL LIMBAJULUI ÎN ACTIVITATEA UMANĂ.
Cuvinte cheie:
limbă, limbaj, comunicare, cunoaştere .
Cuprinsul Modulului:
Modulul 7: LIMBAJ, COMUNICARE ŞI CUNOAŞTERE.......................

Obiective educaţionale...................................................................................
Cuvinte cheie...................................................................................................
Cuprinsul Modulului......................................................................................
7.1 Delimitări conceptuale: limbă versus limbaj.........................................
7.1.1. Definiţia şi caracteristicile generale ale limbii...................................
7.1.2. Limbajul:dimensiuni psihologice şi mecanisme neuro-fiziologice...
7.2 Funcţiile limbajului..................................................................................
7.2.1 Funcţia de comunicare..........................................................................
7.2.2 Funcţia cognitivă...................................................................................
7.2.3 Funcţia emoţional-expresivă.................................................................
7.2.4 Funcţia imperativ-persuasivă...............................................................
7.2.5 Funcţia ludică.........................................................................................
Subiecte pentru autoevaluare:.......................................................................
Întrebări de autoevaluare..............................................................................
Teste grilă pentru autoevaluare....................................................................
Subiecte pentru evaluare şi control...............................................................
Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor....................................................
Teste grilă:.......................................................................................................
Rezumatul acestui Modul...............................................................................
Bibliografie obligatorie..................................................................................
Bibliografie......................................................................................................
7.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE: LIMBĂ VERSUS LIMBAJ
Definirea limbajului face în mod obligatoriu trimitere la un alt concept, cel de limbă, cele
două fenomene fiind interdependente.
7.1.1. Definiţia şi caracteristicile generale ale limbii

Limba reprezintă un ansamblu de mijloace lingvistice (fonetice, lexicale şi
gramaticale) cu ajutorul carora se realizează comunicarea interumană.
Limba este o realitate extraindividuală, în sensul că existenţa acesteia nu depinde
de existenţa unui individ singular, ci de existenţa unei naţiuni, a unui grup social vast care o
foloseşte ca mijloc de comunicare şi de gândire. În numeroase cazuri, aria de răspândire, utilizare
şi cunoaştere a unei limbi depăşeşte limitele teritoriale ale unei ţări; cele mai ilustrative exemple
în acest sens sunt limbile engleză şi spaniolă.
Limba are un caracter social-istoric. Apariţia şi evoluţia oricărei limbi este strâns legată
de cristalizarea unei mase de oameni ce se concentrază într-un anumit teritoriu, interacţionează
şi comunică; acest proces are la bază un consens cu privire la simbolurile utilizate ca substitut
pentru diferitele elemente ale realităţii, care se generalizează ajungând să fie adoptate de toţi
membrii comunităţii respective. Totodată, limba reflectă trecutul istoric al unei naţiuni. De
exemplu, limba română conţine atât elemente latine, cât şi reminiscenţe dacice şi influenţe
slavone.
Odată constituită, o limbă nu este fixă, rigidă şi inflexibilă, ci dimpotrivă, ea cunoaşte o
dinamică lentă şi continuă. Caracterul evolutiv al limbii este atestat de fenomene cum sunt:
 modificarea sensului unor cuvinte – să ne amintim de exemplu ce însemna în evul
mediu cuvântul “domn” şi câţi domni erau în ţările române, versus ce înţelegem azi prin acelaşi
cuvânt;
 intrarea în limbă a unor neologisme;
 ieşirea treptată din uz a unor cuvinte (arhaisme);
 modificarea regulilor gramaticale etc.
Din punct de vedere structural, orice limbă include trei componente fundamentale:
fonetica, vocabularul şi gramatica. Putem vorbi despre existenţa unei limbi doar în măsura în
care aceste trei elemente sunt întrunite.
Fonetica reglementează repertoriul sunetelor dintr-o limbă şi modul de articulare al
acestora. Fiecare limbă are propria melodicitate dată de specificul sunetelor sale. Există sunete
specifice unei limbi, foarte familiare, chiar fireşti pentru membrii naţiunii respective, dar aproape
imposibil de pronunţat pentru un străin (vezi ca exemplu sunetele ö, ò, ü din limba maghiară),
după cum sunt şi cazuri în care aceeaşi literă sau grup de litere este pronunţat diferit în limbi
diferite (“che” în limba română versus în limba franceză).
Vocabularul (lexicul) reuneşte ansamblul semnelor / cuvintelor cu valoare de simbol
existente în acea limbă. Chiar dacă la prima vedere asemuim cunoaşterea unei limbi asimilării
vocabularului limbii respective, în realitate acesta reprezintă doar elementul static de elemente ce
urmează a fi utilizate selectiv şi combinate în structuri cu sens necesare comunicării.
Gramatica reprezintă un ansamblu de reguli de combinare a simbolurilor (cuvintelor)
dintr-o limbă. Sunt incluse aici:
 reguli fonetice – de exemplu, în limba română, înaintea literelor “p” şi “b” nu
vom avea niciodată “n”, ci întotdeauna “m”; spunem astfel “a împodobi” şi nu “a înpodobi”,
“dimpotrivă” şi nu “dinpotrivă” etc.;
 reguli sintactice şi morfologice – cum sunt acordul subiectului cu predicatul,
acordul adjectivului cu substantivul pe care îl determină, reguli de conjugare a verbelor şi de
declinare a substantivelor etc.;
 reguli logice – un exemplu este regula conform căreia într-o frază, nu putem şi să
negăm şi să afirmăm ceva despre altceva în acelaşi timp.
Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog
să răspunzi la următoarea întrebare:
Care sunt componentele structurale ale unei limbi?
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă

nu, atunci te rog să revii asupra paragrafelor parcurse până
acum, pentru a le aprofunda.
Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

fonetica, vocabularul şi gramatica.
Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse
până acum, pentru a le aprofunda.
7.1.2. Limbajul:dimensiuni psihologice şi mecanisme neuro-fiziologice
Limbajul este o activitate psihică prin care, cu ajutorul limbii, se realizează

comunicarea interumană şi gândirea verbal-noţională.
În fiecare moment în care suntem în stare de veghe (nu dormim) „vorbim cu
noi înșine” chiar și când ne propunem să nu ne gândim la nimic, vorbim și ne spunem în gând că
nu vrem să ne gândim.
Spre deosebire de limbă, care este un dat obiectiv ce se constituie în cursul filogenezei
independent de existenţa individului singular, limbajul are un profund caracter individual şi
subiectiv; el reprezintă modul particular de însuşire şi utilizare a unei limbi de către o persoană
anume.
Din punct de vedere funcţional, limbajul implică două dimensiuni:
 latura activă, implicată în emiterea de semnale către alte persoane;
 latura pasivă, responsabilă de receptarea şi decodificarea semnalelor emise de alţii.
În cazul limbajului oral, dimensiunea activă este vorbirea, iar cea pasivă ascultarea; la
nivelul limbajului scris, latura activă este scrierea, iar cea pasivă este citirea. Doar împreună cele
două laturi constituie un întreg funcţional şi util actului comunicării.
Sub aspect neuro-fiziologic, limbajul presupune două categorii de mecanisme:
 mecanisme centrale situate la nivel cortical, responsabile de dimensiunile de conţinut ale
comunicării (stabilirea ideilor ce urmează a fi transmise, interpretarea mesajelor receptate
etc.);
 mecanisme periferice, responsabile de aspectele executive, legate de forma pe care o
îmbracă un mesaj.
Dacă restrângem nivelul de analiză doar asupra limbajului oral, mecanismele periferice
specifice rezidă în următoarele componente:
1) componenta energetică: aparatul respirator şi sistemul muscular aferent acestuia
(diafragma şi muşchii intercostali);
2) componenta generatoare: laringele;
3) componenta articulatorie şi de rezonanţă: buzele, dinţii, limba, palatul dur, vălul
palatin, cavitatea bucală şi cea nazală per ansamblu.
Astfel, fluxul emisiilor sonore are la bază aerul expirat cu ajutorul plămânilor şi a
musculaturii aferente (componenta energetică) trece prin laringe determinând vibraţia acestuia.
În acest mod se produce un sunet brut, ce poate fi modulat doar în materie de înalţime şi
intensitate, însă fără a fi purtătorul unor mesaje specifice (componenta generatoare). Laringele
este cel care dă timbrul vocii specific fiecărei persoane. Următorul segment care intră în uz este
cel articulator, în care, cu aportul limbii, al buzelor şi dinţilor (componenta articulatorie), sunetul
brut capătă forme specifice, distincte şi inteligibile, articulate în silabe şi cuvinte cu sens. În fine,
sunetul odată obţinut rezonează în cavitatea bucală, respectiv cea nazală (componenta de
rezonanţă). Orice deficienţă sau funcţionare defectuoasă la nivelul unuia dintre mecanismele
periferice enumerate îşi pune amprenta asupra calităţii şi clarităţii emisiilor orale, afectând
implicit caracterul inteligibil al celor spuse. Drept dovadă, lipsa incisivilor superiori,
malformaţiile de la nivelul buzelor sau al palatului dur (cazul copiilor ce se nasc cu
cheiloschizis / buză de iepure), momentele în care salivăm abundent, am stat mult în frig şi nu
putem să ne mişcăm buzele firesc sau avem nasul înfundat de la o răceală sunt toate situaţii în
care nu reuşim să articulăm cuvintele în mod corect.
să rezolvi următorul test grilă:
Mecanismele periferice specifice limbajului oral
includ următoarele componente:
a. componenta energetică;
b. componenta generatoare;
c. componenta articulatorie şi de rezonanţă;
d. toate variantele de mai sus (a + b + c).
Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

...........................................................................................
şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Răspunsul corect este:

d.
1.2. FUNCŢIILE LIMBAJULUI
În cadrul activităţii umane, limbajul îndeplineşte mai multe funcţii, dintre care cele mai
importante sunt funcţia de comunicare, funcţia cognitivă, funcţia emoţional-expresivă, funcţia
imperativ-persuasivă şi funcţia ludică.
7.2.1. Funcţia de comunicare
Funcţia de comunicare desemnează rolul primordial al limbajului, de a servi ca mijloc de

transmitere şi recepţie a informaţiilor. În cea mai restrânsă perspectivă, actul comunicării implică
în mod obligatoriu următoarele elemente:
 emiţătorul (E)
 receptorul (R)
 repertoriul emiţătorului (RE)
 repertoriul receptorului (RR)
 un sistem de coduri
 canalul de comunicare
 feedback
E C D R
RE RR
RE ∩ RR
Esenţa procesului de comunicare orală sau scrisă constă în vehicularea unor informaţii
între două persoane: emiţătorul (entitatea care iniţiază comnicarea, are un rol activ) şi receptorul
(destinatarul mesajului, cu rol pasiv). Dacă ne raportăm la comunicarea interumană, receptorul şi
emiţătorul vor fi două persoane, însă nu trebuie să omitem faptul că există comunicare şi în
rândul animalelor şi între sistemele artificiale inteligente. Cei doi intră în actul comunicării cu un
bagaj de cunoştinţe (repertoriul emiţătorului, respectiv repertoriu receptorului); cu cât zona de
intersecţie a celor două repertorii este mai vastă, cu atât mai eficientă va fi comunicarea. Între
emiţător şi receptor se interpune canalul de comunicare, reprezentat de mediul fizic ce face
posibilă transmiterea semnalelor. La nivelul acestuia pot interveni perturbaţii, stimuli ce
parazitează acurateţea semnalelor emise. De exemplu, canalul de comunicare pentru limbajul
oral este mediul aerian, ce permite răspândirea undelor sonore, iar posibile perturbaţii sunt
zgomotele de fond.
Cel mai important element al comunicării este sistemul de coduri utilizat. Informaţia are
un caracter abstract; pentru a putea fi transmisă altei persoane, e necesar să-i dăm o formă
concretă şi specifică (codare). Acelaşi mesaj poate fi transmis folosind coduri diferite,
formulându-l, de pildă, în limba maternă, într-o limbă străină ori apelând la la limbajul nonverbal
(gesturi, semne, semnale vizuale sau sonore). Pentru ca receptorul să poată înțelege (decodifica)
mesajul primit, e absolut necesar ca el să cunoască sistemul de coduri utilizat de emițător.
Altminteri, receptorul doar doar va percepe un stimul fără a-i putea extrage semnificaţia, mesajul
fiind neinteligibil.
Prin definiţie, comunicarea implică şi elemente de fedback, prin care emiţătorul primeşte
semnale despre impactul mesajului său asupra receptorului, semnificaţiile extrase de acesta,
atitudinile lui etc.
Care sunt componentele obligatorii ale unui act de
comunicare?
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................


emiţătorul, receptorul, repertoriul emiţătorului,
repertoriul receptorului, sistemul de coduri, canalul de
comunicare şi feedback-ul.

7.2.2. Funcţia cognitivă
Dincolo de transmiterea de informaţii, limbajul are un rol foarte important în dobândirea

de cunoştinţe noi. O mare parte din cunoştinţele stocate în memorie sunt obţinute prin
intermediul limbajului.
Există trei căi de acces ale informaţiilor în sistemul de cunoaștere al fiecărei persoane
cognitiv, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de sisteme de semnalizare:
 procesele de cunoaştere senzorială (prin simțuri) (primul sistem de semnalizare),
prin intermediul cărora avem acces direct la informaţiile din mediu. Cunoaşterea senzorială are
însă un caracter limitat, permiţând accesul doar la aspectele concrete şi imediate ale stimulilor,
cum ar fi: cald-frig, lumină-întuneric, liniște- zgomot şi evenimente din ambianţă (pentru mai
multe detalii, revezi modulele 3 şi 4);
 limbajul (al doilea sistem de semnalizare), care prin funcţia sa cognitivă este cea
de-a doua poartă de intrare a informaţiilor în sistemul cognitiv. Cunoaşterea prin intermediul
limbajului are un caracter mijlocit, în sensul că nu venim în contact direct cu sursa primară a
informaţiilor, ci indirect, prin intermediul unui emiţător.
 gândirea, care prin intermediul raţionamentului ne permite să extragem cunoştinţe noi
prin combinarea logică a datelor deja existente. Cunoaşterea prin intermediul gândirii este o
formă superioară întrucât permite accesul la informaţiile abstracte şi esenţiale, nefiind limitată la
concretul sezorial (pentru mai multe detalii, revezi modulele 5 şi 6).
Să ilustrăm cele spuse aici printr-un raţionament silogistic celebru. Pornind de la două
aserţiuni date (numite în limbaj tehnic premise)
P1: Toţi oamenii sunt muritori.
P2: Socrate este om.
prin combinarea lor şi eliminarea termenului mediu (oameni), obţinem o informaţie nouă,
numită concluzie:
C: Socrate este muritor.
Acestă informaţie nu exista anterior în sistemul nostru cognitiv, nu a fost dobândită nici
pe cale senzorială şi nici prin mijlocirea limbajului, ea fiind o mostră de cunoştinţe autogenerate.
Valoarea de adevăr a cunoştinţelor generate pe bază de raţionamente este dependentă de
doi factori:
1) valoarea de adevăr a premiselor;
2) respectarea normelor logicii.
Alături de aportul informaţional, funcţia cognitivă a limbajului rezidă şi în rolul acestuia
de mijlocire a cunoaşterii prin gândire, de organizare a datelor stocate în memorie, de orientare a
proceselor senzoriale şi de organizare a output-urilor acestora etc.
În baza funcţiei cognitive, limbajul este:
a. primul sistem de semnalizare;
b. al doilea sistem de semnalizare;
c. al treilea sistem de semnalizare;
d. toate variantele de mai sus (a + b + c).

...........................................................................................


b.
7.2.3. Funcţia emoţional-expresivă
Funcţia emoţional-expresivă evidenţiază faptul că, odată cu comuniarea şi cunoaşterea,

limbajul are un rol important şi în viaţa emoţională: permite exprimarea stărilor emoţionale
proprii şi identificarea stărilor emoţionale ale altor persoane. Acest rol se realizează în primul
rând prin expresiile verbale utilizate (ce spunem despre ceea ce simţim la un moment dat), dar şi
printr-o serie de mijloace de expresivitate specifice de tip nonverbal şi paraverbal specifice.
Dintre mijloacele nonverbale amintim:
 mimica (ansamblul expresiilor date de modificarile elementelor mobile de la nivel facial:
ochi, sprâncene, buze şi comisuri bucale, frunte, pomeţi, bărbie etc.);
 gestica (ansamblul expresiilor la care participă alte elemente mobile ale corpului:
mişcarea mâinilor, direcţia privirii, înclinarea capului, orientarea corpului etc);
 modalitati de expresie de care e responsabil sistemul nervos parasimpatic: transpiraţia,
tremurul, paloarea sau înroşirea feţei, ritmul şi amplitudinea respiraţiei, dilatarea
pupilelor, etc.
Toate acestea sunt putătoare de semnificaţii despre stările emoţionale şi atitudinile
subiectului faţă de o anumită temă. Specific lor este faptul că pot să apară independent de orice
exprimare orală.
Spre deosebire de mijloacele nonverbale de expresivitate, mijloacele de tip paraverbal
însoţesc întotdeauna vorbirea şi au semnificaţie doar coroborate cu conţinutul semantic al celor
spuse. În rândul acestora se numără intensitatea vorbirii, intonaţia, ritmul vorbirii, topica,
pauzele, dificultăţile de exprimare etc.
Pentru ilustrare, vom prezenta succint un posibil tablou emoţional-expresiv al stării de
frică acută: ochi larg deschişi, sprâncene ridicate, gura întredeschisă, postură cataleptică, tremur,
transpiraţie, respiraţie accelerată etc.
În ceea ce priveşte raportul dintre conţinutul semantic al mesajului verbal şi expresiile
emoţionale concomitente, se conturează trei ipostaze:
1) Expresiile emoţionale întăresc şi susţin cele exprimate în plan verbal. În acest caz,
mesajul verbal devine unul foarte viu şi persuasiv, elementele nonverbale venind ca o confirmare
a celor spuse.
2) Expresiile emoţionale completează enunţurile orale. În general, această situaţie este
specifică persoanelor cu deficit de vocabular, care nu reuşesc să se exprime adecvat în cuvinte.
3) Expresiile emoţionale contrazic declaraţiile verbale ale persoanei. O aplicaţie practică
a acestei situaţii este tehnica poligraf (detectorul de minciuni) utilizată în identificarea
comportamentului simulat, care are la bază disonanţa dintre conţinuturile verbale şi elementele
nonverbale concomitente. În general, mesajul nonverbal este mai credibil, deoarece este relativ
insensibil la controlul voluntar.
Din categoria mijloacelor paraverbale de expresivitate
a limbajului fac parte:
a. mimica şi gestica;
b. intonaţia şi intensitatea vorbirii;
c. transpiraţia şi tremuril;
d. niciuna din variantele de mai sus.

...........................................................................................


b.
7.2.4. Funcţia imperativ-persuasivă
Într-o primă accepţiune, funcţia imperativ-persuasivă atestă capacitatea de a influenţa,

prin intermediul limbajului, voinţa altor persoane, de a induce altora o idee sau o stare afectivă
proprie. Această funcţie se realizează prin conţinutul semantic al mesajului, prin latura expresivă
a acestuia, dar şi printr-o serie de mijloace de persuasiune, cum sunt:
 mijloace prin care solicităm unei persoane să săvârşeasc un anumit act: aluzia, apropos-
ul, rugămintea, cerinţa fermă, ordinul, comanda etc. Alegerea unuia sau altuia dintre
mijloacele existente depinde de raportul existent între emiţător şi receptor;
 mijloace prin care solicităm întreruperea unor acţiuni: rugămintea, reproşul, interdicţia,
ameninţarea etc;
 mijloace de convingere a interlocutorului: propunerea, invitaţia, prevenirea, sfatul, etc.
Toate aceste mijloace de persuasiune sunt importante şi utile în domeniul vânzărilor, al
actoriei, negocierii etc.
Un al doilea aspect acoperit de funcţia imperativ-persuasivă a limbajului este influenţarea
voinţei şi a stărilor afective proprii, sub formă de imbolduri, fraze autoîncurajatoare, mesaje
pozitive etc.

Enumeră cel puţin două mijloace de persuasiune prin
care se solicită întreruperea unei acţiuni:
...........................................................................................
...........................................................................................


rugămintea, reproşul, interdicţia sau ameninţarea

7.2.5. Funcţia ludică
Funcţia ludică se referă la posibilitatea construirii prin limbaj a unor asociaţii verbale de
efect, care pot merge de la rime, consonanţe, ciocniri de sensuri, până la creaţia artistică în forma
poeziilor, proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor etc. În alţi termeni, prin această funcţie limbajul
răspunde nevoii umane de joc, ce poate să meargă de la simplul joc de cuvinte până la creaţia
artistică.
să completezi cuvintele lipsă în textul de mai jos:
Funcţia ludică se referă la posibilitatea construirii
prin limbaj a unor asociaţii verbale de efect, care pot
merge de la ....................................... până la creaţia
artistică în forma ....................................................etc.

...........................................................................................

rime, consonanţe, ciocniri de sensuri (...) poeziilor,
proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor

Subiecte pentru autoevaluare:
Întrebări de autoevaluare
1. Care este definiţia limbajului?

Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Limbajul este o activitate psihică prin care, cu ajutorul limbii, se realizează comunicarea
interumană şi gândirea verbal-noţională.
2. Ce include componenta energetică, parte a mecanismelor periferice specifice limbajului

oral?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Aparatul respirator şi sistemul muscular aferent acestuia (diafragma şi muşchii intercostali)
3. Care sunt factorii de care depinde valoarea de adevăr a concluziei unui raţionament?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Valoarea de adevăr a premiselor şi respectarea normelor logicii.
4. În ce constă diferenţa esenţială dintre mijloacele de expresivitate de tip nonverbal şi

cele de tip paraverbal specifice limbajului oral?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Mijloacele de expresivitate de tip nonverbal pot să apară independent de orice exprimare
orală, în timp ce mijloacele paraverbale de expresivitate însoţesc întotdeauna vorbirea şi au
semnificaţie doar coroborate cu conţinutul semantic al celor spuse. Această funcţie se realizează
prin conţinutul semantic al mesajului, prin latura expresivă a acestuia, dar şi printr-o serie de
mijloace de persuasiune
5. Prin ce modalităţi se realizează funcţia imperativ-persuasivă a limbajului?

.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Funcţia imperativ-persuasivă a limbajului se realizează prin conţinutul semantic al mesajului,
prin latura expresivă a acestuia şi printr-o serie de mijloace de persuasiune specifice.
Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă răspunsurile date
confruntându-le cu materialul teoretic prezentat în acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.
Teste grilă pentru autoevaluare:

1. Formele de creaţie artistică, cum sunt poeziile, proverbele, zicătorile şi ghicitorile atestă una
din funcţiile limbajului. Care este aceasta?
a) funcţia emoţional-expresivă
b) funcţia ludică
c) funcţia de comunicare
d) funcţia imperativ-persuasivă
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................
2. Mecanismele neuro-fiziologice ale limbajului sunt:

a) latura activă şi latura pasivă
b) mecanismele centrale şi mecanismele periferice
c) componenta energetică şi componenta generatoare
d) componenta articulatorie şi cea de rezonanţă
3. Ansamblul regulilor de combinare a simbolurilor dintr-o limbă constituie:

a) fonetica
b) lexicul
c) vocabularul
d) gramatica
4. Funcţia imperativ-persuasivă atestă capacitatea de a influenţa prin intermediul limbajului:

a) doar alte persoane
b) doar propria persoană
c) atât propria persoană cât şi alte persoane
d) niciuna din variantele de mai sus
5. Sunt fenomene ce dovedesc caracterul evolutiv al unei limbi:

a) intrarea în limbă a unor neologisme
b) ieşirea treptată din uz a unor cuvinte (arhaisme)
c) modificarea normelor gramaticale de către forurile abilitate
d) toate variantele de mai sus (a + b + c)
Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă răspunsurile date
confruntându-le cu cele din tabelul următor:
Nr. întrebării Răspunsul corect:

1. b
2. b
3. d
4. c
5. d
Subiecte pentru evaluare şi control
Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor

1. Eficienţa comunicării depinde, alături de alţi factori, şi de amploarea zonei de intersecţie
dintre repertoriul emiţătorului şi repertoriul receptorului. Imaginează-ţi o situaţie în care aria
de intersecţie dintre repertoriile celor doi poli să fie cât mai mică, tinzând spre zero şi
răspunde la următoarele întrebări / sarcini:
a) Cine sunt cei doi interlocutori şi ce caracteristici au (unde trăiesc, în ce condiţii au
crescut, ce limbă vorbesc, ce deficienţe au etc.)?
b) Identifică cel puţin 5 elemente (semne, simboluri, gesturi etc.) care, dincolo de
diferenţele extreme dintre cele două persoane, rămân totuşi în zona comună a celor
două repertorii. Argumentează caracterul universal al acestor elemente.
c) Descrie minimum 5 elemente care se află în afara zonei de intersecţie a repertoriilor
celor doi interlocutori. Argumentează caracterul local, specific al acestora.
Termen: sfârşitul săptămânii 6.
Teste grilă:
1. Funcţia de comunicare a limbajului rezidă în:
a) influenţa asupra voinţei proprii şi asupra voinţei altora
b) dobândirea unor cunoştinţe noi
c) transmiterea şi recepţia de informaţii
d) exprimarea stărilor emoţionale şi a atitudinilor
2. Modificarea în timp a semnificaţiei atribuite unor cuvinte atestă:

a) caracterul social-istoric al limbii
b) caracterul evolutiv al limbii
c) evoluţia ontogenetică a limbajului
d) caracterul subiectiv al limbajului
3. Dimensiunile funcţionale ale limbajului oral sunt:

a) emisia şi recepţia de informaţii
b) ascultarea şi vorbirea
c) citirea şi scriere
d) mecanismele centrale şi mecanismele periferice
4. Fonetica reglementează:
a) repertoriul sunetelor dintr-o limbă şi modul de articulare al acestora
b) ansablul cuvintelor din limba respectivă
c) regulile de combinare a simbolurilor în structuri cu sens
d) niciuna din variantele de mai sus
5. Mijloacele emoţional-expresive specifice limbajului nonverbal se referă la:

a) mijloace prin care solicităm unei persoane să săvârşeasc un anumit act
b) mijloace prin care solicităm întreruperea unei acţiuni
c) mijloace de convingere a interlocutorului
d) niciuna din variantele a), b) sau c)
Rezumatul acestui Modul

 Limba reprezintă un ansamblu de mijloace lingvistice (fonetice, lexicale şi gramaticale) cu
ajutorul carora se realizează comunicarea interumană; ea este o realitate extraindividuală cu
caracter social-istoric şi evolutiv.
 Limbajul este o activitate psihică prin care, cu ajutorul limbii, se realizează comunicarea
interumană şi gândirea verbal-noţională. Din punct de vedere funcţional, limbajul presupune
o dimensiune activă, implicată în emisia de semnale şi o dimensiune pasivă responsabilă de
recepţia şi decodificarea semnalelor
 Principalele funcţii ale limbajului sunt funcţia de comunicare, funcţia cognitivă, funcţia
emoţional-expresivă, funcţia imperativ-persuasivă şi funcţia ludică.
Bibliografie obligatorie
Bibliografie disponibilă on-line

Exemplu – link: ......................................
Bibliografie suplimentară (facultativă)

 Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de
mâine;
 Stan, R. (2006). Limbajul. În Bonchiş E. (coord.), Psihologie gerenală, Oradea, Editura
Universităţii din Oradea;
 Zlate, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Pro Humanitate;
BIBLIOGRAFIE
Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de mâine;
Miclea, M. (1999). Psihologie cognitivă. Modele teoretico-experimentale (ed. a II-a revăzută),
Iaşi, Ed. Polirom;
Miller, G.A. (1956). The magical number seven, plus or minus two: Some limits on our capacity
for processing information, Psychological Review, 63, 81-97;
Preda, V. (1991). Atenţia. În Radu, I. (coord.), Introducere în psihologia contemporană, Cluj-
Napoca, Editura Sincron;
Ribot, T. (1924/2000). Atenţia şi patologia ei (ediţie în limba română, traducere de Leonard
Gavriliu), Bucureşti, Ed. Iri;
Roşca, A. (1976). Psihologie generală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
"Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca.“
Neil Postman
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE
Coordonator Stiintific: Prof. Univ. Dr. Ion TOMA

Doctorand: Lector Univ. Filip Cristian Valeriu BACALU
Achiziţia structurilor lingvistice la preşcolari
Studiu contrastiv româno-englez
Specialitatea: 25.08.08 ─ Lingvistică contrastivă aplicată

REZUMAT
al tezei de doctor în filologie
CRAIOVA
2008
Caracterizarea generală a lucrării
Dintre toate subramurile lingvistice, achiziţia limbii materne a fost şi este cea mai văduvită în
literatura de specialitate de limbă română. O investigaţie, chiar superficială, ne convinge că
planul conţinutistic include mai multe subiecte neexplorate ale achiziţiei limbii la preşcolari.
Lucrarea de faţă îşi propune o trecere în revistă succintă a experimentelor anterioare şi, în
coroborare cu rezultatele la propriile teste, o analiză contrastivă a celui mai fascinant fenomen
lingvistic: achiziţia limbii.
Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia
Tema aleasă de noi este actuală în măsura în care omenirea ar putea vreodată să se lipsească de
limbajul articulat pentru comunicare, sau ar putea învăţa orice limbă ca limbă maternă la orice
vârstă. Cum aceste lucruri sunt utopii, considerăm tema de importanţă covârşitoare pentru
înţelegerea fenomenului lingvistic. O abordare contrastivă a acestei teme nu a mai fost realizată
în literatura română. Actualitatea temei investigate poate fi stabilită sub diverse raporturi. În
prezent, în studiile de sintaxă tot mai mult îşi face loc semantica, se acordă o deosebită atenţie
aspectului dinamic al sintaxei, bazat pe studierea limbii în permanentă mişcare, în context şi
situaţie. Astfel, din punct de vedere funcţional, analiza faptelor de limbă s-a efectuat în lucrare de
la conţinut spre expresie, conform principiului mentalist (sau onomasiologic).
Scopul şi sarcinile tezei constau în a elabora în limba română un studiu pluriaspectual al
achiziţiei limbii materne, având în vedere toate componentele constitutive: emoţional,
paralingvistic, metalingvistic, non-verbal, verbal, psiho-social, psiho-lingvistic, fiziologic şi
medical.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în faptul că se întreprinde o încercare
de a aprofunda cercetările anterioare asupra achiziţiei limbii materne şi de a realiza un studiu
pluriaspectual al acestora în baza investigaţiei materialului faptic românesc, precum şi de a
definitiva un studiu contrastiv româno-englez.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării
Aplicativitatea lucrării reiese din latura eminamente practică a acesteia, rezultatele investigaţiilor
noastre putând fi utile pentru cercetarea ulterioară a achiziţiei limbii române precum şi pentru o
înţelegere multietajată a fenomenului. De asemenea, pot fi aplicate la alcătuirea manualelor de
comunicare pentru studenţi şi liceeni, a îndreptării deficienţelor logopedice, fiind însă extrem de
utile în mod direct, nemijlocit, oricărei familii ce doreşte a înţelege puţin mai bine copilul lor.
Limbajul abordabil şi concluziile limpezi fac din această lucrare un bun ghid pentru educatorii
din grădiniţe sau învaţătorii din şcoli. Nu în ultimul rând, pe baza acestei lucrări se pot dezvolta
cursuri şi seminare speciale.
Suportul metodologic
Am aplicat metode moderne: contrastivă, comparativă, confruntativă, transformaţională,
statistică, etc. În calitate de metodă de bază, în toate etapele de realizare a tezei, am folosit însă
metoda descriptivă.
Obiectul concret al cercetării îl constituie dorinţa de a răspunde la o întrebare
complexă: este limbajul înnăscut sau dobândit? Răspunsul găsit de noi poate fi formulat
metaforic şi astfel: „sfânta cale de mijloc”.
Structura lucrării
Teza este alcătuită din opt capitole, concluzii, lista abrevierilor, 20 de tabele şi figuri, bibliografie
şi rezumate.
Conţinutul lucrării
În capitolul 1, Concepte fundamentale, am definit un cadru structural de lucru, ce va veni în
sprijinul ideilor, ipotezelor şi teoriilor pe care le vom lansa în capitolele următoare. Astfel, am
analizat condiţiile sine-qua-non ale realizării unei comunicări eficiente în general. De asemenea,
am discutat despre componentele de bază ale limbii şi am amintit două perspective teoretice
privind dezvoltarea cogniţiei. Pentru buna comunicare între copii şi adulţi, am observat
importanţa factorilor non-verbali precum sistemul vizual, expresiile faciale universale sau
specifice, perceperea stimulilor, gestica şi privirea, toate aceste elemente contribuind decisiv
acolo unde fonetica, sintaxa sau semantica nu şi-au făcut încă loc.
În capitolul 2, Dezvoltarea limbajului, am dezvoltat cele două teorii fundamentale ale achiziţiei
limbii: nativitatea şi dobândirea prin imitaţie, analizând problema pe diferite paliere (social,
lingvistic, cognitiv) şi arătând interdependenţa lor inevitabilă şi indubitabilă. De asemenea, am
etapizat dezvoltarea limbii, am stabilit rolul vital al intonaţiei şi achiziţiei fonemelor şi am
explicat primii paşi ai înţelegerii proprietăţilor semantice. Nu în ultimul rând, am arătat care sunt
stadiile de evoluţie morfo-sintactică printr-o abordare contrastivă româno-engleză.
În capitolul 3, Elemente modulare ale productivităţii sintactice, am urmărit copiii înaintând în
stadiul sintactic şi am evaluat caracteristicile structurale şi semantice ale propoziţiilor iniţiale. În
achiziţia sintaxei, copiii dobândesc principiul ordinii cuvintelor, anume că înţelesurile noi,
relaţionare pot fi alcătuite prin ordonarea cuvintelor în relaţie unul cu altul. Anterior acestei faze,
copilul achiziţionase principiul lexical al expresiei semantice, anume că pot face referire la
lucruri prin etichete verbale. Aceste două principii alcătuiesc baza utilizării mature a limbii de
către copil.
În capitolul 4, Strategii complementare învăţării, am observat cum, după trecerea de la
holofraze la enunţuri formate din două cuvinte, copiii stabilesc primele relaţii sintactice (prezenţa
subiectului sau nu în structura de suprafaţă, formularea întrebărilor) şi corelează elementele
fonetice, fonologice şi semantice deja cunoscute de ei cu aceste reguli sintactice. Factorul
emoţional atât la copii cât şi la adulţi afectează achiziţia limbii în sens pozitiv sau negativ, ceea
ce conduce la concluzia că nu se poate desfăşura o activitate ştiinţifică de cercetare a
fenomenului de achiziţie exclusiv din perspective lingvistice. Comunicarea, comunicativitatea şi
dialogul contribuie la însuşirea sintaxei în primii ani de viaţă.
În capitolul 5, Povestea lui Genie, am înaintat unele presupuneri ce pot fi supuse interpretărilor.
Astfel, am concluzionat că toţi copiii cu un vocabular şi o gramatică subdezvoltată vor dovedi
activităţi cerebrale şi maturitate cerebrală tipice copiilor mai mici decât cei supuşi testelor. De
asemenea, copiii cu un vocabular şi o gramatică subdezvoltată care realizează progrese
lingvistice semnificative vor experimenta o încetinire în procesul de dezvoltare al funcţiilor de
cogniţie socială şi de cogniţie din emisfera cerebrală dreaptă. Acest proces rezultă în performanţe
scăzute, în legătură cu funcţiile de control aferente, la testele asociate emisferei drepte, de
exemplu, acele funcţii vizual-spaţiale de exprimare nearticulată, de interpretare a expresiilor
verbale şi faciale şi, posibil, conceptele şi procesele asociate evaluării. În acest caz, mecanismele
emisferei drepte responsabile de progresul lingvistic vor apărea ca mult mai active în timpul
procesării limbajului prin asociere cu imagini şi relativ active faţă de mecanismele omoloage din
emisfera stângă. Aşadar, la aceşti copii, zonele atipic de active din emisfera dreaptă se vor
dezvolta şi extinde în timpul perioadei de dezvoltare a capacităţilor lingvistice, atingând sau
depăşind complexitatea şi, eventual, mărimea mecanismelor omoloage din emisfera stângă.
În capitolul 6, Achiziţia formelor flexionare, am arătat că mecanismele morfologice apar în
limbajul copiilor după apariţia sintaxei. Am exemplificat aceasta prin morfologia flexionară şi
două tipuri de flexiune: flexiune a cărei înţelesuri nu sunt exprimate sintactic înaintea apariţiei
morfologiei (ex.: pluralul şi timpul trecut) şi flexiunea ale cărei înţelesuri sunt exprimate
sintactic înaintea morfologiei (ex.: posesivul în engleză şi marcatorii de caz în română). Există
două explicaţii pentru apariţia relativ târzie a primei categorii de flexiune. Prima, înţelesurile
acestor flexiuni sunt prea subtile şi relativ neimportante. A doua, sunt relativ neremarcabile ca
forme fonetic-perceptive.
În capitolul 7, Achiziţia fonetică şi fonologică – un început al dezvoltării vorbirii, am
demonstrat cum evoluţia limbajului poate fi împărţită în două perioade: pre-lingvistică, până la
12 luni şi lingvistică, de la 12 luni în continuare. De la bun început, copiii dau dovadă de atenţie
la limbaj şi de abilitatea de a distinge sunete în baza caracteristicilor fonetice relevante. În
decursul perioadei de gângureli, îngânări şi imitaţie, bebeluşii îşi dezvoltă abilităţile articulatorii
şi de deosebire. Apoi, odată cu emergenţa abilităţilor simbolice la începutul celui de-al doilea an,
ei sunt pregătiţi să întrebuinţeze toate cunoştinţele acumulate despre percepţia limbajului şi
mecanismele producerii de sunete articulate pentru a construi un sistem lingvistic de vorbire.
Sistemul de sunete construit de copii face parte din sistemul lingvistic ca un întreg. Ei dezvoltă
categorii de sunete în baza diferenţelor de semnificaţie a cuvintelor şi în scopul de a putea
distinge înţelesul acestora. Copiii îşi asumă un rol activ în construirea unui sistem de vorbire:
sunt ascultători, atenţi, se joacă şi experimentează cu sunetele. O analiză amănunţită a vorbirii
copiilor în perioada lingvistică arată că şi copiii mai mici tratează limbajul nu ca pe un inventar
de sunete izolate, ci ca pe un sistem de relaţii.
În capitolul 8, O scanare conceptual-fiziologică a creierului: antropologia limbajului, am
evidenţiat faptul că schimbările de-a lungul evoluţiei sunt influenţate către modificarea
mecanismelor pre-existente şi îndepărtarea de construirea unor dispozitive noi. Aceasta înseamnă
că vom căuta dovezi ale continuităţii, indiferent de unicitatea adaptabilităţii. Un sumar al
dovezilor existente până în momentul de faţă sugerează mai multe zone de continuitate.
Aspectele limbajului în care continuitatea este cel mai puţin vizibilă sunt sintaxa şi gramatica.
Însă, din moment ce proprietăţile universale ale gramaticii sunt esenţialmente descrieri ale
aspectelor universului nostru conceptual de bază, în timp ce reguli specifice variază de la limbă
la limbă, cel mai restrâns model este acela care, mărind complexitatea conceptuală/semantică,
conduce la achiziţia sintaxei şi a gramaticii (care ar însemna manifestări culturale ale acestui
univers intern conceptual pre-lingvistic). Înţelegerea modului în care conceptele sunt
transformate în instanţe în creier, împreună cu o perspectivă comparativă despre relaţiile dintre
structura/funcţia creierului, argumentează creşterea mărimii creierului în timp ce evoluţia
hominizilor reflectă o sporire a complexităţii conceptuale. Este posibilă simularea acestui proces
la un nivel simplu, cu populaţii interacţionând cu subiecţii reţelelor neuronale. Toate acestea
indică spre rădăcinile adânci ale originii limbajului.
Concluzii
Dezbaterile cu privire la ipoteza nativistă versus imitaţie, noi le încheiem nedecis: toate
cercetările noastre au arătat ca există structuri fizice şi fiziologice, de cogniţie şi emoţionale în
favoarea susţinerii ipotezei nativiste a lui Chomsky, însă fără componenta socială, propusă de
Piaget, care presupune de la sine imitaţie şi interacţiune, achiziţia limbii materne nu se poate
realiza în bune condiţii şi în timpul considerat acum normal. Calea de mijloc este cea care pune
punct disputei dintre cei doi, care, dealtfel, niciodată nu au exclus categoric şi definitiv cealaltă
varianată.
Lista abrevierilor
GU – Gramatica Universală
MDP – Principiul distanţei mimime
MLU – Mărimea lungimii medii
SSC – Diferenţiere în cogniţia socială
VOT – Momentul începerii vibraţiei
Creierul bebelusului este un burete care absoare toate informatiile din jurul lui. Mecanisme
complicate il fac pe cel mic sa inteleaga lumea, sa aseze fiecare senzatie, acustica, vizuala si
tactila in locul potrivit astfel incat sa interactioneze si sa comunice cu cei din jurul sau.
Plansul copilului mic este prima cale de comunicare, atingerile si primele senzatii vizuale
sunt temelia sistemelor complexe de comunicare pe care cel mic o sa le invete in primii lui ani de
viata.
Studiile au demonstrat ca bebelusii in varsta de 4-6 luni pot face distinctie intre limbile
care se vorbesc in jurul lor, distingand daca o persoana sau alta i se adreseaza intr-o limba
diferita. Minunatii nostri bebelusii ajung sa inteleaga ce vor cei din jurul lor sa-i spuna, inainte de
a intelege exact sensul cuvintelor si ce anume exprima acestea. De aceea si ajung sa diferentieze
limba materna fata de alte limbi.
Dupa varsta de 6 luni, copilul incepe sa observe si sa inteleaga ce se intampla in jurul lui.
Primul pas este incercarea de a copia si intentia de a reproduce ceea ce aude. De la o saptamana
la alta veti constata ca acestia pronunta sunete tot mai variate si pe tonuri diferite, in functie de
starea lor emotionala. Copilul va fi tot mai incantat de sunetele pe care le scoate, iar gangureala
este formata din repetarea silabelor simple. Va ganguri intr-una daca este bine dispus si ii dai
atentie, dar va vorbi mult si cand este singur.
Dupa varsta de 9 luni copiii incep sa-si piarda capacitatea de a ganguri fara sir, pentru ca
perioada antrenamentului este terminata si vei avea concret senzatia ca cel mic te intelege. O sa
poata identifica cana, masa, patul, o sa inteleaga ca-i spui ca mergeti la plimbare, ca faceti baie
sau ca este ora de masa sau de somn. O sa inteleaga limba materna si o sa poată comunica foarte
bine cu cei din jur, reusind performanta de a-si exprima dorintele si necesitatile.
Un caz aparte il reprezinta copiii care au parte de o familie bilingva, cu parinti care vorbesc
fiecare in alta limba, inca de la nastere. De cele mai multe ori in cazul acestor familii, copilul o
sa inceapa sa vorbeasca mai greu sau o sa amestece cuvintele. Cu toate acestea copilul pus intr-o
astfel de situatie o sa inteleaga ambele limbi desi, poate ca nu la fel de bine. Daca evolueaza, mai
departe in mediul bilingv, copilul o sa reuseasca performanta de a intelege ambele limbi si, in
final o sa reuseasca sa se exprime in ambele limbi. Trebuie avut insa mult tact si rabdare, trebuie
ca celui mic sa i se vorbeasca alternativ in cele doua limbi, nu simultan, si trebuie permanent
incurajat si ajutat.
Cea mai mare parte din abilitatea limbajului se dezvolta plecand de la intonatia si la ritmul
in care sunt spuse cuvintele, de aceea este foarte important sa-i vorbesti copilului, inca din
primele zile de viata, chiar daca evident, nu intelege. Adopta un tot protrivit fiecarui moment,
foloseste poezii si melodi simple care au ritmicitate si care vor stimula si sustine interesul
copilului pentru comunicarea verbala. .
Dupa 12 luni, copilul pronunta din ce in ce mai multe cuvinte si se mareste numarul
silabelor. El nu se adreseaza inca nimanui, ci se joaca si exerseaza. Singurele cuvinte cu adresa
sunt "mama", "tata", "papa", "bebe", sau altele in functie de cat s-a vorbit cu el. De asemenea
copilul incepe sa inteleaga tot mai mult ce i se spune, daca este intrebat identifica persoana sau
obiectul, indreptandu-si privirea in acea directie si chiar mai mult va executa si comenzi simple.
Dupa 1 an este momentul marilor cuceriri. Fiintele si obiectele importante din viata
copilului sunt nominalizate, iar ei inmagazineaza din ce in ce mai multe cuvinte. Dar nu toti
copiii sunt inca pregatiti sa le articuleze. Dupa 15 luni, micutul intelege zeci de cuvinte, dar
pronunta mult mai putine, poate identifica obiecte si persoane, chiar mai mult poate aduce
obiectele cerute. Cuvintele pe care le stie copilul reflecta experientele sale si temperamentul.
Pe masura ce se apropie de 2 ani, micutii pot construi propozitii simple, exprimarile sunt
insa in majoritate telegrafice.
Limbajul bebelusului este temelia comunicarii verbale de mai tarziu. Cele mai bune solutii
daca vrei sa i un vorbaret este sa spui cate in luna si cate in stele permananet. In plus nu-l lasa
niciodata singur in fata televizorului. Acesta nu poate invata sa vorbeasca din ceea ce aude la
televizor, indiferent daca sunt sau nu programe dedicate copilului. Daca il lasi la televizor, stai
impreuna cu el si povesteste-i tot ceea ce vede. Copilul invata sa vorbeasca de la parintii lui si de
la cei pe care ii are in permanenta in preajma.
Limbajul este ceea ce-l face pe om ceea ce este. Dezvoltarea limbajului trebuie sa fie una
din principalele preocupari ale parintilor pentru ca prin limbaj, se dezvolta inteligenta si toate
celelalte abilitati ale omului.
Cei mai multi dintre copii au la 18 luni un vocabular de baza de 50 cuvinte, chiar daca
unele dintre cuvinte sunt incorect spuse, iar cuvintele nu sunt legate in fraze. De aici, bagajul
lexical creste vertiginos. Ce poti face pentru a creste limbajul.
Fii un partener de dialog interactiv si competent, sprijinind copilul sa practice comunicarea
verbala.
Invata-l denumirea a cat mai multor obiecte, dar nu direct ci indirect in fraza scurte care
aduc cuvinte noi. Grupeaza numele obiectelor in categorii: vase, jucarii, piese de imbracaminte,
partile corpului. "Degetul arata nasul!", "Cuburile stau in cutie", "Laptele se bea cu cana", si asa
mai departe.
Invata-l ca fiecare obiect este caracterizat prin forma, culoare, dimensiune si scop. Tehnica
este similara. Fraze scurte, simple si logice, adaptate la capacitatea lui de intelegere. Bazeaza-te
pe ceea ce stie ca sa adaugi elemente noi de vocabular.
Vorbeste in permanenta, in timp ce faceti o anumita treaba. In felul acesta copilul o sa faca
asocierile necesare intre gesturi, obiecte si numele acestora si actiunile pe care le face.
Folositi numere, culori, timpul si categoriile. De exemplu: "E ora doisprezece, e pranzul,
asadar e timpul sa mancam". Sau: "E ora unu si jumatate, e vremea de somn". Sau: "Unu, doua,
trei, patru, cinci degetele curate".
Vorbeste la descriptiv, si, de cate ori poti, demonstraza-i practic la ce anume va referiti: de
exemplu, folositi adjective. De exemplu: "mare"- "mic", si apoi intrebati-l "care e mai mare?"
sau "In care pahar e mai mult lapte?"
Provoaca-l la dialog. Ai rabdare sa-ti va raspunda. Nu-l intrerupe si nu spune niciodata "nu
am inteles". Gaseste formule prin care sa intelegi ce ti-a spus. Repetă ce spune, in forma corecta,
doar daca esti sigura ca ai inteles bine. Daca va simti ca nu intelegi ce spune o sa aiba retineri in
a mai vorbi. Vorbeste singura. In preajma ta sunt doua urechi mici, ciulite, care sorb fiecare
cuvant pe care il spui, scrie

Mecanismele Comunicării

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Mecanismele Comunicării

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

MODULUL 7:

LIMBAJ, COMUNICARE ŞI CUNOAŞTERE

Modulul 7: LIMBAJ, COMUNICARE ŞI CUNOAŞTERE.......................

7.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE: LIMBĂ VERSUS LIMBAJ

7.1.1. Definiţia şi caracteristicile generale ale limbii

Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

7.1.2. Limbajul:dimensiuni psihologice şi mecanisme neuro-fiziologice

Limbajul este o activitate psihică prin care, cu ajutorul limbii, se realizează

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Răspunsul corect este:

7.2.1. Funcţia de comunicare

Funcţia de comunicare desemnează rolul primordial al limbajului, de a servi ca mijloc de

Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dincolo de transmiterea de informaţii, limbajul are un rol foarte important în dobândirea

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Răspunsul corect este:

7.2.3. Funcţia emoţional-expresivă

Funcţia emoţional-expresivă evidenţiază faptul că, odată cu comuniarea şi cunoaşterea,

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Răspunsul corect este:

7.2.4. Funcţia imperativ-persuasivă

Într-o primă accepţiune, funcţia imperativ-persuasivă atestă capacitatea de a influenţa,

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Răspunsul corect este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

1. Care este definiţia limbajului?

2. Ce include componenta energetică, parte a mecanismelor periferice specifice limbajului

4. În ce constă diferenţa esenţială dintre mijloacele de expresivitate de tip nonverbal şi

5. Prin ce modalităţi se realizează funcţia imperativ-persuasivă a limbajului?

Teste grilă pentru autoevaluare:

2. Mecanismele neuro-fiziologice ale limbajului sunt:

3. Ansamblul regulilor de combinare a simbolurilor dintr-o limbă constituie:

4. Funcţia imperativ-persuasivă atestă capacitatea de a influenţa prin intermediul limbajului:

5. Sunt fenomene ce dovedesc caracterul evolutiv al unei limbi:

Nr. întrebării Răspunsul corect:

Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor

Termen: sfârşitul săptămânii 6.

2. Modificarea în timp a semnificaţiei atribuite unor cuvinte atestă:

3. Dimensiunile funcţionale ale limbajului oral sunt:

5. Mijloacele emoţional-expresive specifice limbajului nonverbal se referă la:

Rezumatul acestui Modul

Bibliografie disponibilă on-line

Bibliografie suplimentară (facultativă)

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Coordonator Stiintific: Prof. Univ. Dr. Ion TOMA

Achiziţia structurilor lingvistice la preşcolari

Studiu contrastiv româno-englez

Specialitatea: 25.08.08 ─ Lingvistică contrastivă aplicată