PROCEDURI SPECIALE

Drept procesual penal

1.Notiunea si necesitatea procedurilor speciale.

"Procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata de organele

competente, cu participarea partilor si a altor persoane, în scopul constatarii la timp si în mod
complet a faptelor ce constituie infracţ 151n133b ;iuni, astfel ca orice persoana care a savârsit
o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie
trasa la raspundere penala."

Pentru a se putea atinge scopul procesului penal legiuitorul a instituit o serie de norme
juridice cuprinse in codul de procedura penala si în legile speciale, norme ce sunt menite a
disciplina desfasurarea procesului penal.

Ţinând cont de nevoia de unitate în reglementarea normelor aplicabile desfasurarii

procesului penal exista la momentul actual o serie de dispozitii aplicabile în toate cauzele
penale deservite justitiei, norme ce formeaza procedura comuna în dreptul procesual penal.

Procedura comuna se aplica nediferentiat în marea majoritate a cauzelor penale

deoarece este necesara normarea desfasurarii procesului penal si respectarea dreptului la
egalitate în fata legii penale.

În unele cazuri însa procedura obisnuita nu este suficient de eficace si nu poate alcatui
cadrul optim pentru aflarea adevarului si instrumentarea cauzelor. De aceea legea penala a
instituit anumite reglementari derogatorii de la procedura comuna, norme ce se aplica în mod
limitat în functie de cauza în discutie. Rolul lor este de a mentine functional mecanismul
justitiei fara a aduce atingere libertatilor garantate de lege si fara a influienta justa solutionare
a cauzei. Aceste derogari sunt numite proceduri speciale. Pentru a putea constitui o procedura
speciala normele derogatorii trebuie ca prin continut, sistematizare si mod de aplicare sa
formeze un complex de norme cu caracter complementar si derogatoriu,ceea ce presupune ca,
procesul penal se desfasoara dupa normele comune numai în masura în care nu exista
dispozitii speciale care au prioritate1.

În dreptul procesual penal român procedurile speciale sunt limitative ca numar si au o

arie restrânsa de aplicare. Ele sunt folosite în realizarea tragerii la raspundere penala dar si în
rezolvarea pe cale jurisdictionala a unor aspecte adiacente sarcinilor fundamentale ale
procesului penal.

Procedurile speciale nu sunt instituite aleatoriu ele fiind impuse de anumite împrejurari
bine determinate în lege cum ar fi : elementele speciale determinante în ceea ce priveste
persoana infractorului, imprejurarile în care s-a înfaptuit infractiunea sau caracterul
infractiunilor.
 Cu toate acestea trebuie retinut faptul ca nu orice element ce tine de aceste
considerente poate duce la instituirea unei proceduri speciale. Spre exemplu existenta unei
boli a inculpatului poate sa aiba implicatii în desfasurarea procesului penal - amanarea
executarii pedepsei, obligarea de a fi efectuata o expertiza - dar nu poate sa duca la aplicarea
unei proceduri speciale existente si cu atât mai putin nu poate sa duca la crearea unei
proceduri speciale.

De retinut este faptul ca normele speciale, desi au continut si sistematizare proprie,

sunt doar derogari partiale de la normele ce reglementeaza procedura comuna nefiind posibil
ca printr-o norma din cadrul unei proceduri speciale sa se aduca atingere unui drept
fundamental sau sa se incalce grav regulile de desfasurare a procesului penal. Aceste norme
juridiceconstituie categoria procedurii obisnuite sau de drept comun, care disciplineaza
procesul penal în vederea realizarii scopului sau1.

Un alt element ce trebuie luat în considerare este aplicabilitatea acestor proceduri

speciale. Nu poate fi niciodata acceptata aplicarea discretionara a unei proceduri speciale în
functie de elemente subiective existente de la o cauza la alta. Procedurile speciale se aplica în
toate cauzele penale care prin analiza obiectiva pot intra în aria de aplicare a unei proceduri
bine determinate.

Procedurile speciale sunt un complex de derogari cu o întindere variabila dar care

pastreaza întotdeauna un caracter complementar si derogatoriu. De aceea oriunde procedura
speciala nu reglementeaza expres anumite situatii va fi aplicabila procedura obisnuita. De
asemenea daca o anumita situatie este reglementata atât de procedura obisnuita cât si de
procedura speciala reglementarile derogatorii se vor aplica cu prioritate.

Legislatia în vigoare nu cunoaste o reglementare atât de larga a unei proceduri speciale

încât sa elimine aplicarea oricarei norme din procedura obisnuita, astfel încât nu ne vom putea
afla niciodata în fata unei cauze care sa se solutioneze exclusiv pe baza normelor derogatorii
si fara aplicarea macar minimala a dispozitiilor comune. Trebuie retinuta regula conform
careia orice cauza se solutioneaza prin aplicarea tuturor dispozitiilor comune incidente atât
din partea generala cât si din partea speciala a codului de procedura penala la care, în
probleme anume reglementate în procedura speciala, se adauga în completare dispozitiile
speciale. Deci aplicarea dispozitiilor din procedura speciala nu elimina ci completeaza
dispozitiile comune din codul de procedura penala iar orice cauza solutionata doar pe baza
dispozitiilor derogatorii nu va putea fi considerata instrumentata corect si complet.

Aceasta regula este prevazuta în codul de procedura penala care indica în art. 466 ca
infractiunile flagrante "se urmaresc si se judeca potrivit dispozitiilor prevazute în acest capitol
care se completeaza cu dispozitiile din prezentul cod."

Tendinta pe care legea procesual penala o îmbratiseaza în ceea ce priveste aceste

proceduri speciale este aceea de reducere pentru pastrarea unitatii de reglementare
procedurala.

Reglementarile existente înainte de 1 ianuarie 1969 cuprindeau un numar considerabil

mai mare de norme derogatorii, norme ce au fost eliminate prin modificarile codului de
procedura penala român. Astfel au fost eliminate proceduri speciale aplicabile infractiunilor
contra avutului obstesc precum si procedurile privitoare la infractiunile contra securitatii
statului.
2.Consideratii generale privind procedurile speciale

Procesul penal este definit de o activitate reglementata de lege, desfasurata de organele

competente, cu participarea partilor si a altor persoane, în scopul constatarii la timp si în mod
complet a faptelor ce constituie infracţ 151n133b ;iuni astfel ca orice persoana care a savârsit
infractiunea sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie
trasa la raspundere penala1.

Pentru atingerea scopului sau, procesul penal este reglementat de un ansamblu de

norme juridice cuprinse în Codul de procedura penala, norme care asigura o desfasurare
unitara a acestuia si care alcatuiesc ceea ce este cunoscut sub denumirea procedura de drept
comun2.

Sunt însa anumite situatii când, datorita unor particularitati, se impune adoptarea si a
altor reguli care deroga de la cele de drept comun, tocmai pentru atingerea scopului legii
penale si procesual penale, reguli ce compun procedurile speciale3.

Normele respective, cu toate ca nu constituiue decât derogari de la normele de drept

comun, au totusi un continut si o sistematizare proprie.

Deci, în aceste cazuri se aplica dispozitiile procedurale de drept comun, cuprinse în

partea generala si partea speciala a codului de procedura penala, la care se adauga aceste
dispozitii speciale,derogatorii.

În cazul în care anumite situatii sunt reglementate atât de procedura comuna, cât si de
cea speciala, dar diferit, se aplica procedura speciala.

Procedurile speciale, în sistemul actual al normelor juridice procesual penale, sunt

putine la numar. Acestea pot fi întâlnite în cauzele privind tragerea la raspundere penala
(proceduri speciale propriu-zise), cât si în realizarea, pe cale jurisdictionala, a unor aspecte
adiacente sarcinilor fundamentale ale procesului penal (alte proceduri speciale, auxiliare)4.

În functie de modul de reglementare, procedurile speciale propriu-zise sunt proceduri

în care se aplica, în principal, normele derogatorii de la procedura obisnuita (procedura de
urmarire si judecarea infractiunilor flagrante) si proceduri unde se aplica, în principal,
normele procedurale de drept comun, completate cu normele derogatorii (procedura în
cauzele cu infractori minori).

Celelalte proceduri speciale, auxiliare, apar în anumite situatii speciale, întâlnite fie în
cursul procesului penal, fie în faza de dupa executare (procedura reabilitarii judecatoresti,
procedura de reparare a pagubelor în cazul condamnarii sau al arestarii pe nedrept, procedura
în caz de disparitie a înscrisurilor judiciare, asistenta juridica internationala în materie penala).

De precizat ca normele speciale, desi se caracterizeaza printr-un continut si o

sistematizare proprie, sunt doar derogari partiale de la normele de drept comun.În sistemul
actual, cel al codului adoptat în 1968, cu modificarile ulterioare, s-a observat tendinta
reducerii reglementarilor speciale, ca de altfel si în sistemele de drept ale mai multor tari, în
ideea realizarii unei unitati a normelor procedurale.
 Însa, exista rezerve cu privire la aceasta tendinta de reducere a reglementarilor speciale
mai ales în cazul procedurilor cu infractori minori.Procedurile speciale sunt impuse de
anumite situatii particulare speciale, de axemplu în cazul minorului un rol deosebit jucându-l
starea sa psihica.Pe de alta parte, existenta unor reglementari speciale poate fi interpretata si
ca o preocupare a legiuitorului pentru asigurarea unor garantii procesuale suplimentare, în
desfasurarea procesului penal1.

3.Clasificarea procedurilor speciale

A. În literatura de specialitate, clasificarea acestor proceduri s-a facut dupa diverse

criterii.Astfel, dupa obiectul cauzelor ce trebuie rezolvate si care cad sub incidenta
procedurilor speciale, acestea se împart în proceduri speciale propriu-zise si alte proceduri
speciale (auxiliare)2.

a) Sunt considerate proceduri speciale propriu-zise cele în care sunt rezolvate aspecte
privind tragerea la raspundere penala a celor care savârsesc infractiuni. În cadrul acestor
proceduri, obectivul cauzei penale îl constituie lamurirea problemelor legate de existenta
raportului juridic procesual principal3. Din aceasta categorie fac parte: procedura de urmarire
si judecare a unor infractiuni flagrante, procedura privind tragerea la raspundere penala a
persoanei juridice, procedura în cauzele cu infractori minori si procedurile speciale cu
reglementari în forme procesuale simplificate prevazute în legi speciale.

Normele procedurilor speciale propriu-zise au o sfera de aplicare limitata la o anumita

categorie de infractiuni, aceste norme constituie doar derogari partiale de la ansamblul
normelor de procedura obisnuita. De aceea, sub aspectul normelor pe care le contin, în
doctrina, procedurile speciale propriu-zise, au fost împartite în doua categorii 4: proceduri în
care se aplica, în principal, norme derogatorii de la procedura obisnuita (procedura de
urmarire si judecare a unor infractiuni flagrante, procedura privind tragerea la raspundere
penala a persoanei juridice etc.) si proceduri în care se aplica, în principal, normele procedurii
obisnuite completate cu normele derogatorii din procedura speciala (procedura cu infractori
minori).

b) Procedurile speciale auxiliare au ca scop rezolvarea unor aspecte adiacente

raportului juridic procesual principal în curs de desfasurare sau deja încheiat 1 si, potrivit
actualei reglementari, sunt urmatoarele:procedura darii în urmarire, procedura reabilitarii
judecatoresti, procedura repararii pagubei în cazul condamnarii sau a luarii unei masuri
preventive pe nedrept, procedura în caz de disparitie a înscrisurilor judiciare, asistenta
judiciara internationala1.

B. Dupa izvorul de consacrare, procedurile speciale pot fi clasificate în proceduri

reglementate de Codul de procedura penala si proceduri speciale reglementate de unele legi
speciale2 (exterioare Codului de procedura penala). Cele reglementate de Codul de procedura
penala sunt procedurile speciale propriu-zise privind infractiunile flagrante, tragerea la
raspundere penala a persoanei juridice si cele pentru cauyele cu infractori minori, precumsi
procedurile auxiliare, mai putin procedura extradarii. În schimb, cele exterioare Codului de
procedura penala sunt prevazute în legi speciale cu reglementari în forme procesuale
simplificate, cum ar fi, de exemplu: procedura de urgenta de urmarire si judecare pentru unele
infractiuni de coruptie, procedura extradarii si altele.
 ,

4. Procedurile speciale prevazute de codul de procedura penala

4 . Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante. Procedura urmaririi si judecarii

unor infractiuni flagrante este reglementata în titlul IV al Codului de procedura penala în
vigoare în capitolul I "Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante".

Conform prevederilor legale este considerata infractiune flagranta infractiunea

descoperita în momentul savârsirii sau imediat dupa savârsire precum si infractiunile al caror
faptuitor este urmarit imediat dupa savârsire de catre persoana vatamata, martorii oculari sau
strigatul public ori este gasit în apropierea locului comiterii infractiunii cu arme sau obiecte de
natura a-l considera participant la infractiune. În cazurile de mai sus orice persoana are dreptul
de a-l prinde pe faptuitor în vederea aducerii lui în fata autoritatilor.

Procedura speciala este aplicabila infractiunilor flagrante pedepsite prin lege cu

închisoare de cel putin 1 an si de maxim 12 ani precum si formele lor agravate savârsite în
municipii, orase, târguri, mijloace de transport sau orice alt loc aglomerat.

Procedura nu se aplica infractiunilor savârsite de minori datorita caracterului special

pe care îl instituie calitatea faptuitorului.

O aplicare speciala a prevederilor din Titlul IV capitolul I C.proc.pen intervine în

cazul infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face numai la
plângerea prealabila a persoanei vatamate. În acest caz daca infractiunea este flagranta
constatarea ei se va face respectând dispozitiile referitoare la urmarirea si judecarea
infractiunilor flagrante însa continuarea urmaririi penale si a judecarii cauzei se va face cu
aplicarea prevederilor speciale doar daca persoana vatamata va depune plângerea prealabila în
termen de 24 de ore de la constatarea infractiunii. În acest sens organul de cercetare penala are
obligatia de a chema partea vatamata si a o intreba daca întelege sa faca cererea în termenul
aratat. În caz contrar se vor aplica prevederile de ordin general din codul de procedura penala.

În ceea ce priveste faza de urmarire penala legea stabileste anumite derogari de la

procedura comuna derogari ce privesc constatarea infractiunii, retinerea si arestarea
învinuitului sau a inculpatului, continuarea cercetarii dupa restituire precum si verificarea
lucrarilor de cercetare penala.

În art. 467 C.proc.pen. se prevede ca organul de cercetare penala sesizat trebuie sa

consemneze într-un proces verbal cele constatate cu privire la fapta savârsita precum si
declaratiile învinuitului si ale celorlalte persoane ascultate. Organul de cercetare penala are
obligatia de a strânge si alte probe pe care le considera importante pentru justa desfasurare a
procesului. Procesul verbal se va citi învinuitului si celorlalte peroane ascultate cu mentiunea
ca acestea pot face obiectii sau completari apoi va fi semnat atât de catre organul de cercetare
cât si de învinuit si persoanele ascultate. Procesul-verbal, odata încheiat, este si actul de
începere a urmaririi penale.
 În cazul infractiunilor flagrante învinuitul este obligatoriu retinut pe o durata de 24 de
ore. Daca se considera ca arestarea învinuitului este necesara procurorul poate solicita luarea
acestei masuri de catre judecator. Masura arestarii preventive nu va putea depasi 10 zile
calculate de la data expirarii ordonantei de retinere. Atunci când procurorul considera ca
exista suficiente dovezi pentru a fi pusa în miscare actiunea penala da rechizitoriul prin care
pune în miscare actiunea penala si dispune trimiterea în judecata. Dosarul trebuie trimis
instantei competente înainte de expirarea mandatului de arestare. Datorita caracterului
derogatoriu ce se impune în cazul acestei proceduri daca trimiterea în judecata nu a fost
dispusa în termen de 3 zile de la emiterea ordonantei de retinere cauza va continua sa fie
rezolvata prin aplicarea dispozitiilor din procedura obisnuita referitoare la arestarea
învinuitului sau inculpatului cuprinse în art. 146 si urm. C.proc.pen.

În situatia în care judecatorul a dispus arestarea preventiva iar procurorul a dispus

restituirea cauzei organului de cercetare penala acesta este obligat sa continue cercetarea si sa
restituie dosarul procurorului în termen de maxim 3 zile de la data la care a fost dispusa
masura arestarii preventive. Prelungirea cercetarii pe o perioada mai mare de 3 zile duce la
judecarea cauzei în concordanta cu procedura obisnuita. O problema în ceea ce priveste
procedura speciala survine în materia asistentei juridice obligatorii pe perioada retinerii
învinuitului. Parerile instantelor în aceasta problema sunt împartite astfel încat o parte a
instantelor rezolva aceasta problema în mod afirmativ considerând ca asistenta juridica
obligatorie este aplicabila în acest caz1 în vreme ce majoritatea instantelor considera ca daca
cercetarea penala se face în timp ce învinuitul este retinut fara sa fie pusa în miscare actiunea
penala împotriva sa dispozitiile codului de procedura penala în materia asistentei juridice
obligatorii nu sunt aplicabile1.

Din prevederile art. 470 C. proc. pen. rezulta faptul ca procurorul solutioneaza dosarul
în cel mult 2 zile de la data la care i-a fost înaintat. Analizând dosarul procurorul poate sa
dispuna fie trimiterea în judecata fie scoaterea de sub urmarire penala sau încetarea urmaririi
penale ori restituirea cauzei. În cazul în care se dispune trimiterea în judecata procurorul da
rechizitoriu prin care pune în miscare actiunea penala si dispune trimiterea în judecata cu
propunerea de arestare preventiva a inculpatului. Daca însa procurorul constata existenta
unuia din cazurile prevazute de art. 10 alin. (1) lit. a-e dispune scoaterea de sub urmarire
penala iar daca sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) lit. f,h,i,j, dispune încetarea urmaririi
penale.

Când urmarirea penala nu a fost completa sau nu s-au respectat dispozitiile legale
garante ale aflarii adevarului procurorul va restitui cauza organului care a efectuat urmarirea
penala spre completare sau unui alt organ de urmarire în vederea completarii sau refacerii
urmaririi penale. În cazul restituirii cauza nu se va mai judeca potrivit procedurii speciale
urmând ca rezolvarea ei sa fie facuta dupa dispozitiile procedurii obisnuite. În cazul în care se
constata ca cercetarea a fost efectuata de un organ necompetent procurorul va trimite cauza
organului competent în concordanta cu art. 268 C. proc. pen.

De asemenea în cazul restituirii procurorul va trebui sa decida asupra mentinerii sau

revocarii masurilor preventive care sunt de competenta sa precum si asupra masurilor de
siguranta sau asiguratorii luate în cursul urmaririi penale sau, daca este cazul, sa ia asemenea
masuri.

Daca procurorul decide ca dovezile din dosar sunt concludente si trimite cauza spre
judecare se va trece la faza a doua a procesului penal: faza de judecata.
 Judecata cuprinde etape procesuale procedurii comune diferentele în cazul
infractiunilor flagrante constând doar în modul realizarii etapelor procesuale.

Competenta de judecata este cea obisnuita nefiind desemnata o instanta speciala care
sa judece infractiunile flagrante. În art. 471 alin. 2 se prevede ca ministrul justitiei poate
desemna una sau mai multe judecatorii care sa judece aceste cauze dar numai în cazul
municipiilor împartite în sectoare. Alineatul 2 nu prevede o derogare de la regulile generale de
competenta, judecatoria desemnata de ministrul justitiei nu devine o instanta speciala cu
delimitarea unei anumite competente ci doar capata caracterul unei instante specializate în
solutionarea acestor cauze pentru o mai rapida înfaptuire a justitiei. În ceea ce priveste
masurile pregatitoare sedintei de judecata art. 472 C. proc. pen. prevede masuri speciale
impuse de specificul infractiunilor flagrante. Astfel, presedintele instantei va fixa termenul de
judecata în 5 zile de la primirea dosarului si totodata va dispune aducerea cu mandat a
martorilor si a partii vatamate. Inculpatul este adus la judecata si de asemenea în cazurile în
care este arestat presedintele instantei trebuie sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice.
Celelalte parti la proces nu se citeaza dar se pot prezenta si participa la judecata, presedintele
având îndatorirea sa stabileasca identitatea acestora. Participarea procurorului la judecata este
obligatorie conform alin. 3 art. 472 C. proc. pen. De asemenea în faza masurilor pregatitoare
instanta are datoria sa verifice daca în cauza sunt întrunite conditiile prevazute în art. 466 C.
proc. pen. iar atunci când constata ca nu s-au îndeplinit aceste conditii, are obligatia de a
continua judecata cu aplicarea regulilor procedurii obisnuite. Momentele procesuale prevazute
de procedura obisnuita de judecata în prima instanta sunt aplicabile si în cazurile infractiunilor
flagrante cu derogarile prevazute în art. 473 C. proc. pen. Articolul 473 C. proc. pen. prevede
ca judecata se face pe baza declaratiilor inculpatului, martorilor prezenti, a persoanei vatamate
daca este de fata si a lucrarilor din dosar. Nu poate fi amânata judecata în vederea audierii
martorilor absenti. În schimb instanta poate dispune din oficiu sau la cerere administrarea de
probe noi pentru acest lucru putând acorda termene care în total nu pot depasi 10 zile. Instanta
trebuie sa dispuna asupra starii de libertate a inculpatului atunci când se desesizeaza pentru
incompetenta, retine cauza pentru a fi judecata conform procedurii obisnuite sau amâna
judecarea cauzei pentru administrarea de probe noi. Potrivit art. 475 C. proc. pen,, instanta
este obligata sa se pronunte asupra cauzei în aceeasi zi în care s-au încheiat dezbaterile sau cel
mai târziu în urmatoarele 2 zile, si trebuie sa redacteze hotarârea în cel mult 24 ore de la
pronuntare. Inculpatul care se afla în stare de detinere este în mod obligatoriu adus la
pronuntare. Când instanta pronunta pedeapsa închisorii iar inculpatul a fost pus anterior în
libertate instanta poate dispune arestarea acestuia. În caz de achitare sau de încetare a
procesului penal, ori o pedeapsa cu închisoarea cel mult egala cu durata retinerii si arestarii
preventive sau daca pronunta pedeapsa amenzii, instanta îl pune de îndata în libertate pe
inculpatul arestat preventiv. Punerea în libertate a inculpatului arestat este obligatorie si în
cazurile prevazute de art. 350 alin. 3 C. proc. pen.

Datorita caracterului derogatoriu al procedurii în cazul infractiunilor flagrante precum

si datorita dezideratului de a solutiona rapid aceste cauze actiunea civila va fi examinata de
catre instanta numai daca persoana vatamata este prezenta si se constituie parte civila iar
pretentiile acesteia pot fi solutionate fara amânarea judecatii. Daca solutionarea actiunii civile
nu duce la amânarea cauzei instanta examineaza din oficiu actiune civila în cazul în care
persoana vatamata este fie o persoana lipsita de capacitatea de exerctiu sau cu capacitate de
exercitiu restrânsa, fie este o unitate dintre cele la care se refera art. 145 C. pen. În toate
celelalte cauze solutionarea actiunii civile se va face pe calea actiunii separate care este scutita
de taxe de timbru. În ceea ce priveste caile de atac termenul de apel cât si cel de recurs este de
3 zile de la pronuntare.
 Dosarul cauzei se va înainta instantei competente în 24 ore de la declarea apelului sau
recursului iar judecarea se va face de urgenta. 1 În cazul în care infractiunile care se urmaresc
si se judeca potrivit acestei proceduri speciale se afla în concurs ori în stare de indivizibilitate
sau de conexitate cu alte infractiuni carora li se aplica procedura obisnuita, modul de
solutionare al fiecarei cauze în parte este prevazut de art. 478 C. proc. pen. Astfel în alin. (1)
al acestui articol se prevede ca în cazul unui concurs de infractiuni când procedura speciala se
aplica numai unora dintre infractiunile în cauza se procedeaza la disjungerea lor, urmarirea si
judecarea infractiunilor facându-se separat. Când apar situatii de indivizibilitate sau
conexitate, daca procedura prevazuta pentru infractiunile flagrante se aplica doar unora dintre
fapte ori unora dintre infractori si disjungerea nu este posibila, urmarirea si judecarea se fac
potrivit procedurii obisnuite.1 De asemenea în art. 38 alin. 3 C. proc. pen. se prevede ca în
cazul de indivizibilitate prevazut în art. 33 lit. c) C. proc. pen. cauzele vor fi întotdeauna
reunite.

4.2. Procedura în cauzele cu infractori minori. Institutia minoritatii cunoaste în dreptul

penal o reglementare proprie, deoarece prin tragerea la raspundere penala a minorilor, având
în vedere capacitatea psihica a acestora, se urmareste, mai mult decât în cazul celorlalte
categorii de infractori, reeducarea lor si prevenirea savârsirii de fapte antisociale.

Potrivit art. 99 C. proc. pen., minorii sub 14 ani nu raspund penal, cei care au vârsta
între 14 si 16 ani raspund penal numai daca se dovedeste ca au savârsit fapta cu discernamânt,
iar minorii care au împlinit vârste de 16 ani, raspund penal.

În urma abrogarii Decretului nr. 218/1977 (prin Legea nr. 104/1992), s-a revenit la
aplicarea normelor din Codul penal, conform carora, fata de minorii infractorise poate lua o
masura educativasau se poate aplica o pedeapsa.

Reglementarii penale privind institutia minoritatii îi corespunde si o reglementarepe

plan procesual penal, prin instituirea unei proceduri speciale de de urmarire si judecare a
infractorilor minori. Aceste dispozitii specialese justifica prin faptul ca minorul nu are
maturitate psihica, dezvoltarea intelectuala si experienta necesara pentru folosirea eficienta a
drepturilor procesuale acordate de lege.

Prin instituirea acestei proceduri, s-a urmarit sa se asigure minorilor un plus de garantii
procesuale care sa-si dovedeasca eficienta în îmbinarea laturii respective cu latura educativa a
procesului penal.

Potrivit art. 480, urmarirea si judecarea infractiunilor savârsite de minori, precum si

punerea în axecutare a hotarârilor privitoare la acestia, se efectueaza potrivit procedurii
obisnuite, cu completarile si derogarile prevazute în art. 481-493 si sectiunea IV 1 a
Capitolului I din Titlul IV al Partii generale.

Urmarirea penala în cauzele cu infractori minori se desfasoara dupa procedura

obisnuita completata cu doua dispozitii speciale, prevazute în art. 481 si art. 482 la: -chemarea
unor persoane la ascultarea minorilor;

-obligativitatea referatului de evaluare.

Judecata în cauzele cu infractori minori se desfasoara conform procedurii obisnuite,

care se completeaza cu dispozitiile speciale.
 Derogarile in cazul judecarii minorilor de instanta se refera la: compunerea instantei,
persoanele chemate la ascultarea minorului, desfasurarea judecatii si apararea exercitata în
cazul inculpatului minor, cuprinse în art. 483-486.

Daca se stabileste ca minorul poate sa raspunda penal, fata de el se poate lua o masura
educativa sau i se poate aplica o pedeapsa.

Masurile educative care pot fi luate fata de minori sunt: mustrarea, libertatea
supravegheata, internarea într-un centru de reeducare si internarea într-un institut medical-
educativ.

Când instanta apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru
îndreptarea minorului, îi va aplica o pedeapsa.

4.3. Procedura privind tragerea la raspundere penala a persoanei juridice Modificarile

aduse Codului penal prin Legea nr. 278/2006 referitoare la raspunderea penala a persoanei
juridice au impus modificari în aceasta materie si în Codul de procedura penala. Datorita
nuantarii necesare în ceea ce priveste tragerea la raspundere penala a persoanei juridice s-a
considerat necesara introducerea în Titlul IV al Codului de procedura penala a unei proceduri
speciale ce vizeaza persoana juridica în întelesul dat acestui termen de catre codul penal în
vigoare. Ca si în cazul urmaririi si judecarii unor infractiuni flagrante dispozitiile codului de
procedura penala se aplica în cazul infractiunilor savârsite de persoanele juridice cu anumite
completari si derogari. În capitolul I din Titlul IV al Codului de procedura penala sunt
prevazute completarile si derogarile aplicabile persoanelor juridice.

Actiunea penala în ceea ce priveste persoanele juridice are ca obiect tragerea la

raspundere penala a persoanei juridice ce a savârsit o infractiune. Persoana juridica este
reprezentata în mod obisnuit de catre reprezentantul sau legal în ceea ce priveste îndeplinirea
actelor procesuale si procedurale. Reprezentantul legal nu va putea îndeplini actele
procedurale si procesuale în numele persoanei juridice daca împotriva sa s-a început
urmarirea penala pentru aceeasi fapta sau pentru fapte conexe. În acest caz persoana juridica
fie isi numeste un mandatar fie acest mandatar este desemnat de organul de urmarire penala
sau de instanta competenta. Acest mandatar este desemnat din rândul practicienilor în
insolventa autorizati potrivit legii. Acestor practicieni2 li se aplica prevederile art. 190 alin.
(1), (2) si (4)-(6) privitoare la cheltuielile judiciari si sumele cuvenite martorului, expertului si
interpretului. Consideram ca trimiterea la art. 190 C. proc. pen. dovedeste faptul ca
practicianul în insolventa este asimilat în ceea ce priveste sumele ce-i revin categoriei de
participanti la procesul penal din care fac parte expertul si interpretul.

O alta problema ridicata de introducerea raspunderii penale a persoanei juridice este

aceea a competentei teritoriale

Din dispozitiile art. 4793 C. proc. pen. se poate pune concluzia ca, competenta
teritoriala este alternativa, ea fiind determinata fie de locul unde a fost savârsita infractiunea,
fie de locul unde se afla sediul persoanei juridice sau locul unde locuieste persoana vatamata
sau locul unde aceasta îsi are sediul.1 Citarea persoanei juridice se face la sediul acesteia în
cazul în care este cunoscut iar daca sediul este fictiv sau persoana juridica nu mai
functioneaza la sediul declarat citatia se afiseaza la sediul consiliului local în a carui raza
teritoriala s-a savârsit infractiunea. Aceasta dispozitie nu e aplicabila atunci când noul sediu
este cunoscut. Citarea se face la locuinta mandatarului sau la sediul practicianului în
insolventa atunci când persoana juridica este reprezentata de unul dintre acestia.

Daca în cursul urmaririi penale sau în cursul judecarii exista motive temeinice care duc la
presupunearea ca persoana juridica a savârsit o fapta prevazuta de lega penala judecatorul la
propunerea procurorului sau instanta de judecata poate dispune o serie de masuri
preventive. Aceste masuri vor fi luate doar cand sunt necesare pentru asigurarea bunei
desfasurari a procesului penal. Art. 4795 enumera în alin. (1) lit. a-e masurile preventive ce
pot fi luate în cursul urmaririi penale sau a judecatii. Daca au foat luate aceste masuri
preventive instanta poate obliga persoana juridica la depunerea unei cautiuni care nu poate fi
mai mica de 5000 de lei. Cautiunea se va restitui la data ramânerii definitive a hotarârii de
condamnare, pronuntata în cauza atunci când persoana juridica a respectat masurile
preventive sau în cazul în care s-a dispus achitarea persoanei juridice, încetarea procesului
penal, sau o solutie de netrimitere în judecata. Daca nu se respecta masurile preventive
cautiunea nu se restituie facându-se venit la bugetul statului la data ramânerii definitive a
hotararii de condamnare. Masurile preventive pot fi dipuse de catre judecator prin incheiere
motivata data în camera de consiliul cu citarea persoanei juridice si cu participarea obligatorie
a procurorului. Masurile preventive se dispun pe o perioada de cel mult 60 de zile cu
posibilitatea prelungirii daca se mentin temeiurile care le-au determinat. Încheierea prin care
s-au luat masurile preventive poate fi atacata cu recurs în 3 zile de la pronuntare sau de la
comunicare în functie de prezenta sau absenta celor interesati la momentul pronuntarii.

Masurile preventive se vor revoca din oficiu sau la cerere când nu mai exista temeiuri
care sa justifice mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (4)-(6) se aplica în mod corespunzator.

Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate

masurile prevazute în art. 183 referitoare la aducerea silita.

De asemenea fata de persoana juridica se pot lua masuri asiguratorii. Masurile

asiguratorii sunt luate în vederea asigurarii confiscarii speciale, repararii pagubei produse prin
infractiune sau garantarii executarii pedepsei amenzii. Organul judiciar are obligatia de a
comunica organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a
înregistrat persoana juridica atât inceperea urmaririi penale, a punerii în miscare a actiunii
penale si a trimiterii în judecata a persoanei juridice cât si o copie de pe dispozitivul hotarârii
de condamnare la pedeapsa amenzii.

Comunicarea este necesara în vederea efectuarii mentiunilor corespunzatoare.

Organele care au autorizat infiintarea si care au înregistrat persoana juridica au de

asemena obligatia de a comunica organului judiciar în copie certificata si în termen de 24 de
ore de la data înregistrarii orice mentiune cu privire la persoana juridica. Abaterea de la
aceasta dispozitie se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 de lei la 5.000 de
lei. Persoana juridica are obligatia de a comunica intentia de fuziune, divizare, dizolvare,
reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social în termen de 24 ore organului judiciar.

Amenda judiciara aplicabila organelor care au autorizat si înregistrat persoana

jurididca este aplicabila si persoanei juridice care nu si-a respectat obligatia de informare.
Daca instanta decide ca persoana juridica se face vinovata de savârsirea unei infractiuni
aceasta nu poate initia fuziunea, divizarea, dizolvarea sau lichidarea în intervalul de timp
dintre ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare si executarea pedepselor. În cap.
IV1 din titlu III al Codului penal sunt prevazute pedepsele aplicabile persoanei juridice. Astfel
singura pedeapsa principala aplicabila persoanei juridice este amenda. Aceasta are un minim
special de 5.000 lei si un maxim special de 600.000 lei atunci când legea prevede pentru
infractiunea savârsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda si
un minim special de 10.000 lei si maxim 900.000 lei atunci când legea prevede pentru
infractiunea savârsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau închisoare mai mare
de 10 ani. Art. 4799 C. proc.pen. prevede normele aplicabile punerii în executare a acestei
pedepse. Astfel persoana juridica este obligata ca în termen de 3 luni de la ramânerea
definitiva a hotarârii de condamnare sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii la instanta
de executare. Atunci când persoana juridica nu poate achita integral amenda în termenul
prevazut de lege aceasta poate cere instantei de executare plata amenzii în rate lunare pe o
durata de cel mult 2 ani. Persoana juridica va fi supusa executarii silite a creantelor fiscale în
cazul în care nu-si îndeplineste obligatia de plata a amenzii sau a unei rate lunare în cazul
platii esalonate a amenzii. Persoanei juridice i se pot aplica si o serie de pedepse
complementare prevazute în acelasi capitol din codul de procedura penala.

Aceste pedepse complementare privesc dizolvarea persoanei juridice, suspendarea

activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice, închiderea unor puncte de lucru,
interzicerea participarii la procedurile de achizitii publice , precum si afisarea si difuzarea
hotarârii de condamnare. Ducerea la îndeplinire a pedepselor complementare precum si
supravegherea executarii lor sunt prevazute in art. 47910-47915 C. proc. pen. Articolul
47910 specifica modalitatile de punere în executare a pedepsei complementare de dizolvare a
persoanei juridice. Conform acestui articol o copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare
se comunica instantei civile competente care va deschide procedura de lichidare si va
desemna lichidatorul iar o alta copie se va comunica organului care a autorizat infiintarea
persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica pentru a lua masurile
necesare. Remunerarea lichidatorului se face de regula din averea persoanei juridice iar în caz
de imposibilitate din fondul de lichidare constituit potrivit legii. În ceea ce priveste punere în
executare a pedepsei complementare a suspendarii activitatii sau a uneia dintre activitatile
persoanei juridice, Codul de procedura penala prevede ca o copie de pe dispozitivul hotarârii
de condamnare se va comunica la data ramânerii definitive a hotarârii organului care a
autorizat persoana juridica si organului care a înregistrat-o pentru a lua masurile necesare.

În cazul în care instanta dispune pedeapsa complementara a închiderii unor puncte de

lucru se va aplica procedura prezentata în cazul suspendarii activitatii persoanei juridice. Art.
47912 prevede ca în cazul în care instanta decide aplicarea pedepsei complementare a
interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice o copie de pe dispozitivul hotarârii
de condamnare se va comunica la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare
organului care a autorizat infiintarea si organului care a înregistrat persoana juridica pentru a
lua masurile necesare si de asemenea o copie de pe dispozitivul hotarârii se va comunica
oficiului registrului comertului pentru efectuarea formalitatilor de publicitate în registrul
comertului, ministerului justitiei pentru efectuarea formalitatilor de publicitate în registrul
national al persoanei juridice fara scop patrimonial si altor autoritati care tin evidenta
persoanei juridice pentru efectuarea formalitatilor de publicitate. Instanta poate de asemenea
sa dispuna afisarea sau difuzarea hotarârii de condamnare caz în care un extras al acestei
hotarâri se va comunica în vederea afisarii în forma, locul si pentru perioada stabilita de
instanta, persoanei juridice.
 Un extras al hotarârii de condamnare poate fi comunicat persoanei juridice si în scopul
difuzarii lui în forma stabilita de instanta si prin mijloace de comunicare audio-vizuale
desemnate de aceasta. Persoana condamnata trebuie a înainteze instantei de executare fie
dovada începerii executarii afisarii fie dovada executarii publicitatii hotarârii de condamnare
în termen de 30 de zile de la comunicare dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea
executarii ori dupa caz de la executare. si în cazul acestei pedepse complementare o copie sau
un extras al hotarârii de condamnare va fi comunicat organului care a autorizat si înregistrat
persoana juridica pentru a se lua masurile necesare. În caz de neexecutare cu rea credinta a
pedepselor complementare instanta de executare dispune fie dizolvarea persoanei juridice fie
dupa caz suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pâna la
punerea în executare a pedepsei complementare a afisarii sau difuzarii hotarârii de
condamnare dar nu mai mult de 3 luni.

Daca aceasta ultima masura nu este suficienta pentru ca persoana juridica sa puna în
executare pedeapsa complementara se va dispune dizolvarea persoanei juridice. Sesizarea
instantei în caz de neexecutare cu rea credinta a pedepselor complementare se face din oficiu
de catre judecatorul delegat al instantei de executare ori de catre organele carora li s-a
comunicat hotarârea definitiva de condamnare.

Persoana juridica va fi citata la judecata iar participarea procurorului va fi obligatorie.

Instanta se va pronunta prin sentinta dupa ce va asculta concluziile procurorului si persoana
juridica condamnata.

4 . Darea în urmarire.

Procedura darii în urmarire este un alt caz în care legiutorul a considerat necesar sa se
deroge de la procedura obisnuita de judecata. Capitolul 21 din Titlul IV al C. proc. pen. în care
se trateaza problema darii în urmarire a fost introdus prin art. 1 punctul 29 din ordonanta de
urgenta a guvernului nr. 60/2006. Darea în urmarire este necesara pentru identificarea,
cautarea, localizarea si prinderea unei persoane în scopul aducerii acestuia în fata organelor
judiciare sau punerii în executare a hotarârii judecatoresti. Articolul 4931 C. proc. pen. alin. 2
prevede ca darea în urmarire este posibila în cazul în care nu s-a putut executa un mandat de
arestare preventiva, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, masura
educativa a internarii într-un centru de reeducare, masura internarii medicale, sau masura
expulzarii deoarece nu a putut fi gasita persoana fata de care s-au luat aceste masuri.

De asemenea darea în urmarire este posibila în cazul în care persoana a evadat din
starea legala de retinere sau detinere a fugit dintr-un centru de reeducare sau a fugit din
unitatea unde executa masura internarii medicale.

Un alt caz în care se poate dispune darea în urmarire este acela al depistarii unei
persoane urmarite international despre care exista date ca se afla pe teritoriul României.

Darea în urmarire poate fi solicitata de organul de politie care a constatat

imposibilitatea executarii mandatului de arestare preventiva, a mandatului executarii unei
pedepse privative de libertate, a masurii educative a internarii într-un centru de reeducare, a
masurii internarii medicale ori masurii expulzarii. În cazul în care persoana a evadat darea în
urmarire se solicita de catre administratia locului de detentie, centrul de reeducare sau unitatea
medicala, în care se executa masura. Daca situatia premisa este aceea a unei persoane
urmarite international darea în urmarire se solicita de catre procurorul competent potrivit legii.
Inspectoratul general al politiei române este organul competent sa dispuna prin ordin darea în
urmarire. Ordinul trebuie comunicat în cel mai scurt timp organelor competente sa elibereze
pasaportul pentru ca acestea sa poata refuza eliberarea pasaportului sau sa ridice provizoriu
pasaportul pe durata masurii, organelor de frontiera pentru darea în consemn, precum si celui
în fata caruia urmeaza a fi adusa persoana data în urmarire si parchetului competent care
supravegheaza activitatea de urmarire. În aceste ultime doua cazuri ordinul de dare în
urmarire se comunica în copie. Odata emis ordinul de dare în urmarire, acesta impune
anumite obligatii organelor statului: structurile competente ale Ministerului Administratiei si
Internelor sunt obligate sa puna în executare imediata ordinul si sa desfasoare la nivel national
activitatile pe care acesta le impune.

Institutiile publice au obligatia sa sprijine în limitele legii activitatea de urmarire ale

organelor de politie. În cazul urmaririi unei persoane arestate preventiv activitatea organelor
de politie este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul Parchetul de pe lânga
Curtea de Apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei competente ce a solutionat în
fond propunerea de arestare preventiva. În situatia în care mandatul de arestare preventiva
este emis într-o cauza de competenta Parchetului de pe lânga ICCJ supravegherea urmaririi
este efectuata de procurorii anume desemnati din cadrul structurii care efectueaza sau a
efectuat urmarirea penala. În celelalte cazuri în care persoana urmarita nu e arestata preventiv
urmarirea este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul Parchetului de pe
lânga Curtea de Apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei de executare ori al altei
instante competente potrivit legii speciale.

Darea în urmarire nu permite efectuarea oricarui tip de activitate care sa duca la

prinderea persoanei urmarite.

Activitatile permise în cadrul acestei proceduri sunt prevazute în art. 4933 C. proc. pen.
Conform acestui articol pentru identificarea, cautarea, localizarea precum si prinderea
persoanelor date în urmarire urmatoarele activitati pot fi efectuate respectand conditiile
prevazute de lege: a) interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate
prin telefon, sau prin orice mijloc electronic de comunicare precum si alte înregistrari b)
retinerea si predarea corespondentei si a obiectelor c) perchezitia d) ridicarea de obiecte si
înscrisuri e) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora.
Aceste activitati sunt permise în cadrul procedurii urmaririi dar sub conditia existentei unei
autorizari prealabile. În cazul în care darea în urmarire a fost dispusa deoarece nu s-a putut
executa mandat de arestare preventiva, mandatul de executare a unei pedepse privative de
libertate, o masura educativa a internarii într-un centru de reeducare, masura internarii
medicale, masura expulzarii precum si în cazul în care persoana a evadat, activitatile
prevazute de litera a-c pot fi desfasurate doar cu autorizarea instantei de executare. În cazul în
care darea în urmarire are ca obiect depistarea unei persoane urmarite international aceleasi
masuri pot fi dispuse cu autorizarea unui judecator al instantei competente potrivit legii
speciale. Ridicarea de obiecte si înscrisuri precum si punerea sub supraveghere a conturilor
bancare precum si a conturilor asimilate acestora pot fi efectuate cu autorizarea procurorului
care supravegheaza activitatea organelor de politie însarcinate cu efectuarea urmaririi.
Procurorul daca considera necesar poate dispune sa i se transmita înscrisuri, documente
bancare, financiare sau contabile. Daca în cazul retinerii si predarii corespondentei si
obiectelor, a perchezitiei si a ridicarii de obiecte si înscrisuri sunt aplicabile prevederile legale
fara nici un fel de derogare în ceea ce priveste celelalte doua activitati Codul de procedura
penala prevede modalitatea de efectuare a acestora în art. 4934-6 C. proc. pen. Astfel
interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicarilor se va face doar daca aceasta este
singura modalitate prin care se poate duce la îndeplinire activitatea de indentificare, cautare,
localizare si prindere a persoanei date în urmarire sau daca prin utilizarea altor mijloace aceste
activitati ar fi mult întârziate. Aceasta masura nu poate fi luata decât pe durata necesara
interceptarii si înregistrarii dar nu mai mult de 30 de zile si poate fi reînoita pentru motive
temeinice, fiecare reînoire neputând depasi 30 de zile iar durata totala a acestora neputând
depasi 120 de zile. Autorizarea se da în camera de consiliu de catre presedintele instantei iar
în lipsa acestuia de catre judecatorul desemnat de acesta. Actul prin care se da autorizarea este
o încheiere motivata care va cuprinde obligatoriu motivele pentru care a fost încuvintata
masura, persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii precum si perioada
pentru care s-a dispus interceptarea. Procurorul poate personal sa procedeze la efectuarea
interceptarilor sau poate dispune ca acestea sa fie efectuate de organul de urmarire penala.
Persoanele care se ocupa de suportul tehnic al înregistrarilor sunt obligate sa pastreze
confidentialitatea acestor înregistrari în caz contrar încalcând normele penale. În cazul în care
obtinerea autorizarii ar aduce grave prejudicii activitatii de urmarire, printr-o ordonanta
motivata înscrisa în registrul special prevazut în art. 228 alin. 1 1 C. proc. pen. poate dispune
cu titlu provizoriu interceptarea si înregistrarea convorbirilor pe o durata de cel mult 48 de
ore. În 48 de ore de la expirarea termenului provizoriu procurorul este obligat sa prezinte
judecatorului, în vederea confirmarii ordonantei, suportul pe care au fost fixate interceptarile
precum si un proces verbal rezumativ. Judecatorul, analizându-le, se va pronunta prin
încheiere motivata data în camera de consiliu în cel mult 24 de ore. Daca ordonanta e
confirmata si se cere o prelungire a masurii interceptarii judecatorul va dispune autorizarea pe
mai departe. Daca ordonanta nu este confirmata se va dispune încetarea de îndata a
înregistrarilor iar cele deja efectuate vor fi sterse sau distruse de catre procuror, acest lucru
fiind consemnat într-un proces verbal ce va fi transmis în copie judecatorului. În cazul în care
interceptarile au fost efectuate cu autorizarea judecatorului procurorul este obligat sa dispuna
încetarea imediata atunci când nu mai exista motive temeinice si sa comunice acest lucru
instantei. Convorbirile si comunicarile care nu corespund scopului pentru care au fost
interceptate si înregistrate se arhiveaza la sediul parchetului în locuri speciale în plic sigilat cu
asigurarea confidentialitatii. Acestea pot fi consultate la cerere de catre procurori, judecatori
sau completul investit cu solutionarea cauzei. Dupa ce persoana urmarita este prinsa acestea
vor fi sterse sau distruse de catre procurori si se va întocmi un proces verbal care sa certifice
acest lucru. În cazul în care convorbirile sau comunicarile contribuie la identificarea,
localizarea sau prinderea persoanei date în urmarire acestea vor fi certificate de catre
procurorul care supravegheaza activitatea organelor de politie implicate în urmarirea
persoanei. Dupa ce persoana data în urmarire e prinsa procesele verbale de redare a
convorbirilor sau comunicarilor precum si suportul pe care acestea sunt fixate se transmit
judecatorului care a emis autorizarea si se arhiveaza la sediul instantei, dupa care suportul
poate fi consultat numai cu încuviintarea presedintelui instantei. Daca în convorbirile sau
comunicarile interceptate si înregistrate sunt date certe si utile privitoare la pregatirea sau
savârsirea altor infractiuni ele sunt certificate si transmise împreuna cu suportul pe care sunt
fixate parchetului competent. Acestea pot fi folosite drept probe. Înregistrarilor în mediul
ambiental, localizarii sau urmaririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere
li se aplica aceeasi procedura ca si interceptarilor si înregistrarilor convorbirilor sau
convorbirilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare. Art.
4936 C.proc.pen. prevede ca în cazul în care este necesar identificarii, localizarii persoanei
urmarite procurorul poate dispune punerea sub supraveghere a conturilor bancare si conturilor
asimilate, durata acestei masuri nu poate depasi 30 de zile dar poate fi reînoita pentru motive
temeinice cu câte 30 de zile pâna la un maxim de 120 de zile în aceeasi cauza. Este important
de precizat ca aceste prevederi sunt aplicabile în cazul în care masura este dispusa cu privire
la aceeasi persoana în momentul în care nu mai exista motive pentru mentinerea masurii,
procurorul este obligat sa dispuna încetarea imediata a masurii de supraveghere. Urmarirea
unei persoane se poate finaliza fie prin prinderea persoanei urmarite fie prin disparitia
temeiurilor care au justificat-o. Revocarea urmaririi va fi dispusa prin ordin de IGP si se va
transmite în copie parchetului competent care supravegheaza activitatea de urmarire a
persoanei date în urmarire si organelor competente sa elibereze pasaportul precum si
organelor de frontiera. Se poate observa ca între procedura ce cârmuieste începerea urmaririi
si procedura revocarii acesteia este o simetrie necesara ce poate fi dusa la îndeplinire doar
printr-o colaborare eficienta între organele statului. În momentul în care se dispune revocarea,
procurorul este obligat sa dispuna încetarea activitatilor de supraveghere daca acestea sunt
înca în desfasurare.

4 . Procedura reabilitarii judecatoresti. Codul Penal în Titlul VII al partii generale

consemneaza reabilitarea printre cauzele care înlatura raspunderea penala sau consecintele
condamnarii alaturi de amnistie, gratiere, prescriptie, lipsa plângerii prealabile si împacarea
partilor. Alineatul 1 din art. 133 C. proc. pen. prevede ca realilitarea face sa înceteze
decaderile si interdictiile precum si incapacitatile care rezulta din condamnare. Tot art. 133
prevede ca reabilitarea nu are ca urmare obligatia de reintegrare în funtie, rechemarea în
cadrele permanente ale fortelor armate sau redarea gradului militar pierdut si nu are efecte
asupra masurilor de siguranta exceptând interzicerea de a se afla în anumite localitati.
Reabilitarea are doua forme. Reabilitarea de drept prevazuta în art. 134 C. pen. si reabilitarea
judecatoreasca prevazuta în art. 135 C. pen. Reabilitarea de drept a persoanei fizice intervine
în cazul condamnarii la amenda sau pedeaspa închisorii care nu depaseste un an, daca în
decurs de trei ani condamnatul nu a savârsit nici o alta infractiune. Reabilitarea persoanei
juridice are loc daca aceasta nu a mai savârsit nici o infractiune în decurs de 3 ani de la
executarea pedepsei amenzii sau a unei pedepse complementare. Reabilitarea judecatoreasca
nu poate fi acordata decât la cerere de catre instanta de judecata. Condamnatul poate fi
reabilitat în cazul condamnarii la pedeapsa închisorii între 1 si 5 ani dupa trecerea unui termen
de 4 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate. Daca condamnatul a
executat o pedeapsa între 5 si 10 ani poate fi reabilitat dupa trecerea unui termen de 5 ani la
care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate. În ceea ce priveste condamnarea la
pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani precum si a pedepsei detentiunii pe viata comutate sau
înlocuite cu pedeaspa închisorii comdamnatul poate cere realibilitarea dupa trecerea unui
termen de 7 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate iar în cazul
pedepsei detentiunii pe viata jumatate din durata pedepsei cu închisoarea. Normele de
procedura în cazul reabilitarii judecatoresti sunt prevazute în art. 494-503 C. proc. pen.
Conform prevederilor procedurale competenta în aceasta cauza revine fie instantei care a
judecat în prima instanta cauza fie instantei corespunzatoare în a carei raza teritoriala
domiciliaza condamnatul. Persoanele care pot introduce cererea de reabilitare sunt
condamnatul pe timpul vietii si sotul sau rudele apropiate dupa moartea acestuia. Sotul sau
rudele pot de asemenea sa continue în instanta procedura de reabilitare pornita de condamnat
înainte sa decedeze. Cererea trebuie sa contina în mod obligatoriu adresa condamntului
precum si adresa persoanei care face cererea când aceasta nu e persoana condamnata,
condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fapta pentru care a fost pronuntata
condamnarea, localitatile unde condamnatul a locuit precum si locurile de munca detinute de
acesta între momentul executarii pedepsei si momentul executarii cererii, iar în cazul în care
executarea pedepsei a fost prescrisa, între momentul ramânerii definitive a hotarârii si
momentul introducerii cererii, temeiurile cererii, indicatii pentru identificarea dosarului
precum si orice alte date necesare solutionarii cererii. Condamnatul este obligat sa anexeze la
cerere actele doveditoare pentru îndeplinirea conditiilor reabilitarii. În ceea ce priveste
masurile premergatoare presedintele instantei trebuie sa fixeze un termen, sa dispuna citarea
petitionarului si a persoanelor a caror ascultare o considera necesara, sa ia masuri pentru
aducerea dosarului în care se gaseste hotarârea de condamnare si sa ceara o copie de pe fisa cu
antecedentele penale ale condamnatului. Dupa acest moment cererea poate fi respinsa pentru
lipsa conditiilor de forma sau poate fi solutionata. În cazul în care este respinsa aceasta solutie
poate fi datorata fie introducerii cererii înainte de termenul legal, fie lipsei adresei
condamnatului coroborata cu lipsa acestuia la termenul de înfatisare, fie lipsei uneia dintre
celelalte elemente ale cererii coroborat cu necompletarea acestora în termenul legal. În cazul
în care a fost respinsa ca precoce ea poate fi repetata dupa împlinirea termenului. În cazul
respingerii pe alte motive cererea de reabilitare poate fi repetata oricând.

Daca cererea îndeplineste conditiile de forma se trece la solutionarea ei. La termenul

fixat instanta asculta persoanele citate, concluziile procurorului si verifica daca sunt
îndeplinite conditiile de fond ale cererii de reabilitare. Conditiile necesare pentru admiterea
reabilitarii sunt prevazute de codul penal în art. 137 din partea generala. Potrivit acestui
articol pentru a se admite reabilitarea condamnatul nu trebuie sa fi suferit vreo noua
condamnare în perioada prevazuta de lege în art. 135 C. pen., trebuie sa-si asigure existenta
prin munca sau alte mijloace oneste, sa aiba o conduita buna si sa fi achitat în întregime
cheltuielile de judecata si despagubirile civile la care a fost obligat.

Daca din datele existente la dosar instanta nu poate considera în mod indubitabil ca au
fost îndeplinite conditiile de reabilitare poate cere completarea materialului de la dosar sau
poate sa ceara relatii referitoare la conduita condamnatului organelor competente. Daca
deasemenea cel condamnat dovedeste ca din motive obiective nu a putut achita despagubirile
civile si cheltuielile de judecata instanta poate acorda reabilitarea sau poate acorda un termen
de maxim 6 luni pentru achitarea acestora în totalitate sau în parte. În cazul în care este vorba
de o obligatie solidara instanta trebuie sa fixeze suma ce trebuie achitata de condamnat sau de
mostenitorii acestuia pentru a se putea acorda reabilitarea. Indiferent de ceea ce decide
instanta cu privire la cererea de reabilitare nu vor fi afectate prin aceasta drepturile acordate
partii civile prin hotarârea de condamnare.

În mod simetric daca se poate cere reabilitarea este permis sa se ceara si anularea
reabilitarii. Anularea poate fi ceruta de catre procuror la instanta care hotaraste si cu privire la
cererea de reabilitare înaintata de condamnat. Cererea de anulare va urma aceeasi procedura
ca si cererea de reabilitare procedura ce a fost prezentata succint mai sus.

Hotarârea instantei prin care s-a decis referitor la acordarea reabilitarii este supusa
cailor de atac. Hotarârea prin care instanta rezolva cererea de reabilitare va fi supusa apelului
iar hotarârea instantei de apel va fi supusa recursului.

Dupa ramânerea definitiva a hotarârii de reabilitare instanta va dispune sa se

mentioneze acest lucru pe hotarârea prin care s-a pronuntat condamnarea pentru care s-a
dispus reabilitarea.

Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnarii pe nedrept sau
al privarii ori restrângerii de libertate în mod nelegal. O alta procedura speciala prevazuta de
C. proc. pen. se regaseste în capitolul 4 al Titlului IV sub denumirea de "repararea pagubei
materiale sau a daunei morale în cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii de libertate în
mod nelegal". Aceasta procedura a fost modificata prin art. I pct. 219 din Legea nr. 281/2003.
Repararea pagubei este prevazuta în 3 cazuri statuate în art. 504 C. proc. pen. Astfel, are
dreptul la repararea pagubei persoana care a fost condamnata definitiv iar în urma rejudecarii
s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.

Este important de retinut ca aceasta reparatie nu se poate acorda daca cele doua
hotarâri nu sunt definitive. Mai poate beneficia de repararea pagubei si persoana care a fost
privata de libertate dupa ce în cauza a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea
faptei. Un ultim caz în care se poate acorda repararea pagubei este acela al persoanei care în
timpul procesului penal a fost lipsita de libertate sau i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

De precizat ca restrângerea libertatii sau privarea de libertate în mod legal pe parcursul

procesului penal prin metodele prevazute de legea penala si procesual penala nu da dreptul la
repararea pagubei deoarece în aceste cazuri paguba nu exista. Pentru existenta pagubei este
necesar sa existe un element de nelegalitate care sa creeze un prejudiciu persoanei careia i s-
au încalcat drepturile. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuia sa fie
stabilita. Modurile prin care se poate stabili sunt : ordonanta procurorului de revocare a
masurii nelegale, ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a
urmaririi penale datorita faptului ca exista autoritate de lucru judecat, hotarârea instantei de
revocare a masurii privative sau restrictive de libertate sau hotarârea definitiva de achitare ori
hotarârea definitiva de încetare a procesului penal deoarece în cauza este incident art. 10 alin.
1 lit. j C. proc. pen. (autoritate de lucru judecat).

Actiunea pentru repararea pagubei are ca titular persoana care a suferit prejudiciul
material sau moral iar dupa moartea acestuia titulari pot fi persoanele care se aflau în
întretinerea sa. Aceste persoane pot continua actiunea pe care cel îndreptatit a pornit-o înainte
de deces. Termenul în care poate fi începuta actiune pentru repararea pagubei este de 18 luni
de la ramânerea definitiva a hotarârii instantei sau ordonantei procurorului. Daca actiunea este
introdusa mai târziu de acest termen va fi respinsa ca tardiva. Este inadmisibila si cererea care
a fost introdusa înainte ca hotarârea sau ordonanta sa ramâna definitiva deoarece ramânerea
definitiva a hotarârii sau ordonantei este o conditie pentru nasterea dreptului la actiune.

Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru. Este important sa se precizeze ca cel

îndreptatit nu se va adresa instantei penale ci va chema statul în judecata civila. Competenta
de judecata este a tribunalului în a carui raza domiciliaza reclamantul. Statul va fi citat prin
Ministerul finantelor publice.

În cazul în care persoanei care a initiat actiunea i se acorda repararea pagubei fie de o
instanta interna fie de o instanta internationala statul român este obligat sa initieze o actiune în
regres împotriva celui care a provocat situatia generatoare de daune. Este necesar ca referitor
la actiunea în regres sa fie facute 2 precizari. În primul rând actiunea are caracter obligatoriu
initierea ei nefiind lasata la latitudinea statului. Obligativitatea actiunii izvoraste din
necesitatea sanctionarii persoanei vinovate având atât un rol sanctionator cât si unul preventiv.

Realitatea raspunderii obligatorii pentru faptele cauzatoare de daune poate limita

existenta acestor situatii în rândul organelor statului care le pot cauza. O a doua precizare este
forma în care a fost cauzata situatia generatoare de daune. Pentru a exista premisa actiunii în
regres cel ce se face vinovat de crearea ei trebuie sa fi actionat fie cu rea credinta fie din grava
neglijenta. În cazul ipotetic în care s-a actionat în alta forma decât cele prevazute de art. 507
C. proc. pen. statul nu va avea o actiune în regres împotriva celui care a generat situatia ce a
dus la condamnarea statului.

Procedura în caz de disparitie a înscrisurilor judiciare. Pe parcursul procesului penal

este posibil sa existe situatia în care un înscris judiciar sa se piarda, sa fie distrus, sa fie
degradat sau sa fie sustras. Pentru aceasta premisa si luând în considerare necesitatea refacerii
acestui act Codul de procedura penala a instituit o procedura speciala asimilata care sa duca la
rezolvarea problemelor aparute în ipoteza disparitiei înscrisului judiciar.

Pentru initierea acestei proceduri este necesara realizarea cumulativa a unor conditii în
ceea ce priveste înscrisul disparut. Astfel înscrisul judiciar disparut trebuie sa fie reclamat de
un interes justificat si refacerea lui sa nu fie posibila prin procedura obisnuita. Daca aceste
conditii au fost îndeplinite cumulativ se poate trece la realizarea procedurii speciale. Primul
pas în aceasta procedura este constatarea disparitiei înscrisului. Constatarea poate fi facuta fie
de organul de urmarire penala fie de presedintele instantei la care se gaseste înscrisul.
Disparitia înscrisului se va consemna alaturi de masurile întreprinse pentru gasirea lui într-un
proces verbal. Acest proces verbal are atât un rol constatator cât si rolul de declansare a
procedurii speciale. Numai pe baza acestui proces verbal se poate trece la aplicarea
dispozitiilor din C. proc. pen. referitoare la înlocuirea sau reconstituirea înscrisului.

Trecerea la urmatoarea etapa, aceea de înlocuire sau reconstituire a înscrisului este

marcata fie prin ordonanta procurorului fie prin încheierea data de instanta. Încheierea prin
care instanta decide modalitatea de refacere a înscrisului disparut se va da fara citarea partilor
si nu este supusa niciunei cai de atac. Instanta are posibilitatea daca considera necesar sa
citeze partile pentru a fi prezente la pronuntarea încheierii.

Competenta în cazul disparitiei înscrisurilor judiciare difera dupa cum cauza este în
curs de solutionare sau este definitiv solutionata. În cazul în care cauza este în curs de
solutionare competenta în ceea ce priveste aplicarea procedurii speciale revine fie organului
de urmarire penala la care se afla cauza spre rezolvare fie instantei de judecata la care se afla
cauza spre solutionare. Daca a fost definitiv solutionata competenta revine instantei la care
dosarul se gaseste în conservare. În cazul în care constatarea se face de catre un organ
necompetent acesta este obligat sa trimita toate materialele necesare înlocuirii sau
reconstituirii catre organul competent potrivit art. 510 C. proc. pen.

În momentul în care toate etapele mentionate mai sus au fost duse la îndeplinire se
poate trece la refacerea înscrisului disparut. Modalitatea refacerii depinde de existenta unor
copii oficiale de pe acel înscris. În cazul în care aceste copii exista se poate proceda la
înlocuirea lui. Organul competent are obligatia de a lua toate masurile necesare a intra în
posesia copiei oficiale a actului disparut. În momentul în care intra în posesia acestei copii va
trebui sa elibereze o copie certificata persoanei care a predat copia oficiala. Copia oficiala va
tine locul înscrisului original pâna la momentul gasirii acestuia. De regula în practica
înscrisurile oficiale sunt întocmite în mai multe exemplare pentru a putea fi înlocuite în cazul
disparitiei sale fiind astfel usurata munca organului judiciar.

Daca însa nu exista nici o copie oficiala organul competent va trece la reconstituirea
înscrisului sau dosarului disparut. Daca este cazul sa fie reconstituit un dosar disparut acest
lucru se va efectua prin reconstituirea fiecarui înscris pe care îl continea. Pentru a duce la bun
sfârsit reconstituirea se pot folosi orice mijloace de proba: pot fi ascultati martori, partial se
pot face expertize noi toate acestea numai daca sunt cerute de corecta reconstituire a
înscrisurilor disparute.

Dupa ce s-a finalizat actiunea de reconstituire propriu-zisa rezultatele acesteia se vor

constata prin ordonanta procurorului sau prin hotarârea instantei în acest caz partile fiind
citate. Hotarârea instantei poate fi atacata cu apel iar hotarârea din apel poate fi atacata cu
recurs ambele cai de atac fiind supuse regulilor de procedura obisnuite.

Asistenta judiciara internationala. Pe fondul cooperarii internationale tot mai frecventa

între statele lumii si în materie penala s-a simtit nevoia unei forme de colaborare între statele
suverane care sa consolideze lupta comuna împotriva fenomenului criminal. În acest sens
statul român a considerat necesar sa ratifice o serie de tratate pentru asigurarea unui cadru
juridic stabil în ceea ce priveste asistenta juridica internationala. În materie penala asistenta
juridica internationala se infaptuieste prin doua modalitati: forme de asistenta cu caracter
informativ si forme de asistenta cu caracter procesual.

În ceea ce priveste formele cu caracter informativ scopul lor este acela de informare
între state pentru un management mai bun în ceea ce priveste politica penala. Acest tip de
asistenta ajuta îndeosebi la prevenirea infractiunilor si se manifesta pe baza conventiilor si
tratatelor prin transmiterea de date statistice, mesaje privind activitatea infractionala, copii sau
extrase de pe hotarâri de condamnare , buletine cu caracter informativ precum si fise de
antecedente penale. Un rol important în acest tip de cooperare îl are interpolul organizatie care
numara 124 de state membre.

Formele cu caracter procesual vizeaza cooperarea internationala pe care statele o

acorda în cursul desfasurarii procesului penal. În concret aceasta colaborare se manifesta prin
îndeplinirea unor acte procedurale sau predarea ori comunicarea unor astfel de acte care sunt
necesare statului ce le primeste pentru rezolvarea anumitor cauze penale.

În sistemul intern de drept se prevad prin legi speciale si prin codul de procedura
penala anumite proceduri speciale în ceea ce priveste asistenta internationala în materie
penala. Aceste norme îsi vor gasi aplicarea numai în cazul în care ele nu contravin
dispozitiilor din tratatele internationale la care România este parte.

În codul de procedura penala sunt prevazute trei proceduri speciale care vizeaza
cooperarea internationala: comisia rogatorie, recunoasterea hotarârilor nepenale sau a altor
acte judiciare straine si rejudecarea în caz de extradare.

În art. 513 C.proc. pen. se precizeaza ca asistenta judiciara internationala în materie se

va efectua conform dispozitiilor din legile speciale coroborate cu prevederile codului de
procedura penala daca prin conventiile internationale nu se prevede altfel.

Intrarea în vigoare a legii nr. 704/ 2001 a dus la abrogarea prevederilor codului de
procedura penala în materia comisiei rogatorii prin art. 40 pct. 6 din legea speciala si în cazul
recunoasterii hotarârilor penale sau a altor acte judiciare straine majoritatea normelor edictate
în codul de procedura penala au fost abrogate prin aparitia unei legi speciale, de data aceasta
legea nr. 302/2004. Prin aceasta lege art. 519-521 C. proc. pen. au fost abrogate, singura
norma înca în vigoare în codul de procedura penala în aceasta materie referindu-se la
executarea dispozitiilor civile. Asadar conform art. 522 C. proc. pen. executarea dispozitiilor
civile dintr-o hotarâre judecatoreasca penala straina se face conform regulilor prevazute
pentru executarea hotarârilor civile straine.

În ceea ce priveste rejudecarea în caz de extradare C. proc. pen. prevede ca în cazul în

care se cere extradarea unei persoane care a fost judecata si condamnata în lipsa instanta
româna poate rejudeca în prezenta cauza daca condamnatul o cere. Procedura rejudecarii este
cea de rejudecare dupa admiterea în principiu a cererii de revizuire procedura reglementata în
art. 405-408 C. proc. pen.