MINISTERUL EDUCAȚIEI

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA: INSTITUȚII DE DREPT PRIVAT

CONDIȚIILE DE ARBITRABILITATE A LITIGIILOR

Profesor coordonator,
Conf. univ. dr. HURBEAN ADA Masterand,
VLAD ALEXANDRA-LAVINIA

Alba Iulia
2023
 INTRODUCERE

În doctrină se deosebește, în general, între arbitrabilitatea obiectivă (rationae materiae),

capacitatea unui litigiu de a fi supus procedurii arbitrale cu privire la obiectul său și
arbitrabilitatea subiectivă (rationae personae), care include „condițiile de capacitate pentru a
supune un litigiu procedurii arbitrale”1.

Conform concepției legiuitorului român, noțiunile „arbitrabilitate obiectivă” și

„arbitrabilitate subiectivă” reprezintă componente ale instituției intitulate „obiectul arbitrajului”2.

Prevederile legale din Codul de procedură civilă nu se aplică oricărui arbitraj

internațional, fiind necesar să îndeplinească 3 condiții cumulative: locul arbitrajului să fie în
România, la data încheierii convenției arbitrale cel puțin una dintre părți nu avea
domiciliul/reședința obișnuită/sediul în România și de asemenea, părțile nu au exclus prin
convenția arbitrală numai prin înscris aplicarea acestora (părțile au posibilitatea de a decide
aplicarea regulilor arbitrajului intern, chiar și pentru litigii internaționale)3.

1. ARBITRABILITATEA OBIECTIVĂ

1
Tudor Chiuariu, „Arbitraj. Suport de curs ID”, pdf disponibil online pe site-ul:
https://www.academia.edu/8956237/Lector_dr_Tudor_Chiuariu_Arbitraj_Suport_de_curs_ID_CAPITOLUL_I_INT
ERESUL_RECURGERII_LA_ARBITRAJ.
2
Radu Bogdan Bobei, „Arbitrajul intern și internațional: texte, comentarii, mentalități”, Ed. C.H. Beck, București,
2013, p. 25.
3
Grenguța Leaua, „Unele aspecte de noutate aduse de Noul Cod de Procedură Civilă din România”, Revista
Națională de Drept, Nr. 7, 2014, articol disponibil online pe site-ul:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Unele%20aspecte%20de%20noutate%20aduse%20de%20noul
%20Cod%20de%20procedura%20civil%20din%20Romania.pdf .
 Legislațiile interne și regulamentele sau convențiile de arbitraj internațional stabilesc
criterii diferite pentru a determina arbitrabilitatea unui litigiu în funcție de obiectul său.4

1.1 Arbitrabilitatea obiectivă în dreptul intern

La art. 542, intitulat „Obiectul arbitrajului”, alin. (1), Cod de procedură civilă 5, se
prevede faptul că pot conveni să soluționeze litigiile pe calea arbitrajului acele persoane care au
capacitate deplină de exercițiu, cu excepția acelor litigii care privesc dezbaterea succesorală,
starea civilă, relațiile de familie, capacitatea persoanelor, precum și drepturi asupra cărora nu pot
să dispună.

În Codul de procedură civilă din 1865, arbitrabilitatea obiectivă este condiționată numai
de caracterul patrimonial și tranzacționabil al litigiului sub rezerva nesocotirii unei norme de
ordine publică (art. 340, C.proc.civ.), însă în actuala reglementare la art. 542, alin. (1),
C.proc.civ., arbitrabilitatea obiectivă este condiționată atât de tipul litigiului, cât și de
posibilitatea părților de a dispune de propriile drepturi, sub rezerva nesocotirii unei norme de
ordine publică6.

Spre deosebire de reglementarea din vechiul Cod de procedură civilă, care utiliza
sintagma „litigiile patrimoniale dintre ele”, în actuala reglementare, legiuitorul român a utilizat
sintagma „litigiile dintre ele”.

Utilizarea sintagmei „în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor,
dezbaterea succesorală, relațiile de familie […]” poate determina formularea concluziei
următoare și anume: litigiile nepatrimoniale reprezintă, conform și reglementării noi, o categorie
de litigii nearbitrale. Prin urmare, s-ar putea concluziona că arbitrabilitatea obiectivă a unui

4
Tudor Chiuariu, „Arbitraj. Suport de curs ID”, pdf disponibil online pe site-ul:
https://www.academia.edu/8956237/Lector_dr_Tudor_Chiuariu_Arbitraj_Suport_de_curs_ID_CAPITOLUL_I_INT
ERESUL_RECURGERII_LA_ARBITRAJ
5
Cod de procedură civilă.
6
Radu Bogdan Bobei, „Arbitrajul intern și internațional: texte, comentarii, mentalități”, Ed. C.H. Beck, București,
2013, p. 16-18.
litigiu este condiționată, potrivit art. 542, alin. (1), C.proc.civ., de natura patrimonială a litigiului
și de asemenea, de caracterul tranzacționabil al drepturilor părților7.

Natura dreptului litigios imprimă natura litigiului (patrimonială/nepatrimonială), însă

această aserțiune nu este absolută, întrucât pot apărea situații în care dreptul nesocotit este
nepatrimonial, dar litigiul care decurge din această nesocotire este patrimonial 8. În majoritatea
opiniilor doctrinare, „soluționarea unui litigiu nepatrimonial restabilește echilibrul, de exemplu,
în cazul rezoluțiunii/rezilierii unui contract, litigiul căpătând astfel, în mod indirect, un caracter
patrimonial”9.

În stabilirea arbitrabilității obiective a unui litigiu trebuie să se aibă în vedere

determinarea compatibilității/incompatibilității arbitrajului privat voluntar cu procedurile
speciale și de soluționare rapidă a litigiilor. Legea nr. 76/2012 abrogă atât O.G. nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, cât și O.U.G.nr. 119/2007 cu privire la măsurile pentru
combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Însă,
problema mai sus menționată nu își pierde valabilitatea la nivel de principiu și nici din
perspectiva art. 1013-1024, C.proc.civ.

Incompatibilitatea acestor categorii de proceduri cu arbitrajul privat voluntar a fost

evidențiată de literatura de specialitate. Așadar, au fost propuse soluții, precum: consacrarea
legală expresă a arbitrabilității cererilor de emitere a somației de plată/ordonanței de plată10.

1.2 Arbitrabilitatea obiectivă în dreptul internațional

7
Radu Bogdan Bobei, „Arbitrajul intern și internațional: texte, comentarii, mentalități”, Ed. C.H. Beck, București,
2013, p. 18-19.
8
Ibidem, p. 19.
9
Sebastian Bodu, „Arbitrabilitatea litigiilor în materia societăților comerciale. Aspecte corelative de drept
material și procesual”, 2019, articol disponibil online pe site-ul: https://www.juridice.ro/654901/arbitrabilitatea-
litigiilor-in-materia-societatilor-comerciale-aspecte-corelative-de-drept-material-si-procesual.html.
10
Radu Bogdan Bobei, „Arbitrajul intern și internațional: texte, comentarii, mentalități”, Ed. C.H. Beck,
București, 2013, p. 19-20.
 Privind arbitrabilitatea litigiilor internaționale se va aplica art. 1111, C.proc.civ. care
prevede condițiile arbitrabilității, respectiv a arbitrabilității obiective.

Alin. (1) al art. 1111, C.proc.civ. reglementează că „orice cauză de natură patrimonială
poate face obiectul arbitrajului dacă ea privește drepturi asupra cărora părțile pot dispune liber,
iar legea statului de sediu al instanței arbitrale nu rezervă compentență exclusivă instanțelor
judecătorești”.

În cazul litigului internațional, poate constitui obiectul arbitrajului voluntar orice litigiu
de natură patrimonială privind drepturi asupra cărora părțile pot să dispună liber.

În dreptul intern, arbitrabilitatea obiectivă nu este condiționată legal de natura

patrimonială/nepatrimonială a litigiului, spre deosebire de litigiile internaționale în care
arbitrabilitatea obiectivă a litigiului este condiționată legal, astfel că litigiul trebuie să aibă natură
patrimonială, să privească drepturi asupra cărora părțile pot dispune liber și de asemenea, ca
legea statului să nu stabilească competența exclusivă instanțelor statale. Textul se referă la
litigiile (cauzele) de natură patrimonială, nu la cauzele (litigiile) patrimoniale11.

2. ARBITRABILITATEA SUBIECTIVĂ

11
Radu Bogdan Bobei, „Arbitrajul intern și internațional: texte, comentarii, mentalități”, Ed. C.H. Beck,
București, 2013, p. 250-251.
 Condiția subiectivă se referă la condițiile de capacitate pentru a supune un litigiu
procedurii arbitrale. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este acea parte a capacităţii civile
a omului care constă în aptitudinea acestuia de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi
asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile. Capacitatea deplină de
exercițiu se dobândește, în general, la împlinirea vârstei de 18 ani. Persoana juridica își exercită
drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii
lor.

2.1. Arbitrabilitatea subiectivă în dreptul intern

Arbitrabilitatea subiectivă reprezintă capacitatea mai largă sau mai restrânsă a

persoanelor juridice de drept public de a încheia convenția arbitraj („ de a recurge la arbitraj”).

Art. 2, pct.1 din Convenția europeană de arbitraj comercial international (Geneva, 1961)
reglementează capacitatea persoanelor juridice de drept public de a se supune arbitrajului și nu
arbitrabilitatea litigiilor.

O dată cu intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, arbitrabilitatea subiectivă

(capacitatea mai largă sau mai restrânsă a statului și autorităților publice de a încheia convenții
arbitrale) devine un concept legal, iar înainte de intrarea în vigoare fiind doar un concept
doctrinar12. Începând cu intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, arbitrabilitatea
subiectivă (capacitatea mai largă sau mai restrânsă a persoanelor juridice de drept public-altele
decât statul și autoritățile publice), devine, de asemenea, un concept legal.

Alin. (2) al art. 542, C.proc.civ. reglementează că atât statul, cât și autoritățile publice „au
facultatea de a încheia convenții arbitrale numai dacă sunt autorizate prin lege sau prin convenții
internaționale la care România este parte”. Alin. (3) al aceluiași articol prevede că: „persoanele
juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate și activități economice au facultatea
de a încheia convenții arbitrale”, cu excepția cazului în care legea sau actul de
înființare/organizare prevede altfel.

12
Radu Bogdan Bobei, „Arbitrajul intern și internațional: texte, comentarii, mentalități”, Ed. C.H. Beck,
București, 2013 p. 22.
 În cazul desfășurării activităților economice, persoanele juridice de drept public „nu mai
activează în regim de putere publică”13, împrumutând fizionomia profesioniștilor care își asumă
mereu riscuri, chiar și încheierea convenției arbitrale putând fi un „risc”.

Autorizarea legală reprezintă „condiția valorificării facultății statului și autorităților

publice de a încheia convenții aritrale”14.

2.2. Arbitrabilitatea subiectivă în dreptul internațional

În ceea ce privește arbitrabilitatea litigiilor internaționale cu privire la care se va aplica

Codul de procedură civilă român, art.1111 reglementează condițiile arbitrabilității și anume, cele
ce se referă la arbitrabilitatea subiectivă.

Aplicarea art. 1111, alin. (2) se coroborează cu aplicarea art. 2 din Convenția de la
Geneva, 1961, care reglementează capacitatea persoanelor de drept public de a se supune
arbitrajului, de a încheia convenția arbitrală.

Condițiile manifestării arbitrabilității subiective sunt expres reglementate în situația în

care statul/organizația controlată de stat/întreprinderea de stat a încheiat o convenție arbitrală
internațională, iar după momentul încheierii acestei convenții, subiectele de drept nu se poate
prevala de propriul drept pentru a contesta propria capacitate de a fi parte în litigiul arbitral
internațional15.

CONCLUZII:
13
Ibidem, p. 24.
14
Ibidem, p. 23.
15
Radu Bogdan Bobei, „Arbitrajul intern și internațional: texte, comentarii, mentalități”, Ed. C.H. Beck,
București, 2013, p. 251-252.
 Arbitrabilitatea este definită în mod diferit în cazul litigiilor arbitrale internaționale față
de arbitrabilitatea litigiilor interne, însă ar fi de preferat o uniformizare a reglementării
arbitrabilității, întrucât o diferență de regim este greu de justificat pentru arbitrajele desfășurate
pe teritoriul României care ar crea restricții suplimentare arbitrabilității unor litigii numai
datorită faptul că le lipsește un element de extraneitate16.

BIBLIOGRAFIE:

16
Leaua Grenguța, „Unele aspecte de noutate aduse de Noul Cod de Procedură Civilă din România”, Revista
Națională de Drept, Nr. 7, 2014, articol disponibil online pe site-ul:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Unele%20aspecte%20de%20noutate%20aduse%20de%20noul
%20Cod%20de%20procedura%20civil%20din%20Romania.pdf.
1) Bobei Radu Bogdan, „Arbitrajul intern și internațional: texte, comentarii, mentalități”, Ed.
C.H. Beck, București, 2013.

2)Chiuaru Tudor, „Arbitraj. Suport de curs ID”, pdf disponibil online pe site-ul:
https://www.academia.edu/8956237/Lector_dr_Tudor_Chiuariu_Arbitraj_Suport_de_curs_ID_C
APITOLUL_I_INTERESUL_RECURGERII_LA_ARBITRAJ .

3) Crenguța Leaua, „Unele aspecte de noutate aduse de Noul Cod de Procedură Civilă din
România”, Revista Națională de Drept, Nr. 7, 2014, articol disponibil online pe site-ul:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Unele%20aspecte%20de%20noutate%20aduse
%20de%20noul%20Cod%20de%20procedura%20civil%20din%20Romania.pdf .

4) Bodu Sebastian, „Arbitrabilitatea litigiilor în materia societăților comerciale. Aspecte

corelative de drept material și procesual”, 2019, articol disponibil online pe site-ul:
https://www.juridice.ro/654901/arbitrabilitatea-litigiilor-in-materia-societatilor-comerciale-
aspecte-corelative-de-drept-material-si-procesual.html

5) Cod de procedură civilă