Asta-i forța literaturii, știți, să fie ca mici scrisori de dragoste între oameni care nu pot vorbi despre

sentimentele proprii decât prin cuvintele altora.”

Căci ăsta e rolul părinţilor – să fie umeri. Umeri pe care copiii să se urce când sunt mici, ca să vadă
lumea, umeri pe care să stea când sunt mari, ca să poată atinge norii, umeri pe care să se sprijine când
paşii le şovăie sau se clatină sub lovituri. Se bazează pe noi şi asta e o responsabilitate uriaşă, pentru că
ei încă n-au înţeles că habar n-avem de nimic.”

Oameni anxiosi, daca Un barbat pe nume Ove m a uimit si m-a facut sa percep anumite lucruri, Bunica
m-a facut sa uit cand visez si cand sunt in viata reala, Scandalul si Noi contra voastra sa calatoresc in
Bjornastds si sa iubesc hockeiul fara sa am vreo legatura cu el, la fel ca si personajele cartii, Oameni
anxiosi m a facut sa vad ce viata rapida traim, cum trecem in graba ca niste particule de praf , unii pe
langa ceilalti fara sa ne oprim nicio secunda sa ne uitam la cel de langa in statia aglomerata de metrou
sau cand asteptam sa traversam o strada agitata si ea de masinile care se grabesc….

Apreciez sinceritatea si nonsalanta cu care se abordeaza subiectele, care de fapt sunt micile probleme
cotidiene iar personajele reprezinta cate o temere pe care fiecare dintre noi o aveam in anumite moment
de vulnerabilitate si care sunt normale, important este se ne redresam si sa nu ne lasam purtati spre o
cadere libera.

Mi-a intrat la suflet acest roman si il recomand cu cel mai mare drag!