Tradiţionalismul

ACI SOSI PE VREMURI

Ion PILLAT

Context:

Poezia Aci sosi pe vremuri este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în volumul Pe
Argeş în sus, apărut în 1923.

1. Încadrarea în curent literar sau orientare tematică:

- Curent literar: tradiţionalismul – idilizarea trecutului, cadrul rural, tema timpului trecător,
prozodia clasică, elementul religios, continuitatea generaţiilor, antiteza trecut-prezent.

- Viziunea despre lume: este de influenţă tradiţionalistă, conform poetului.

2. Imagini/ idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre lume

- Specie, temă şi motive literare: este o meditaţie nostalgică, pe tema trecerii ireversibile a timpului,
asociată cu repetabilitatea destinului uman. Tematica rurală (specifică tradiţionaliştilor) se
armonizează cu tema iubirii şi cu tema timpului, particularizate prin motive specifice.

3. Elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic

- Lirismul obiectiv – evocarea iubirii de odinioară

- Lirism subiectiv – comunicarea directă a eului liric, la persoana I, sg.

- Titlul: fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii şi are sonoritate nostalgică

- Compoziţie: - 19 distihuri + un vers final, liber, cu rol de laitmotiv

- două planuri: trecut – prezent

- trei părţi organizate simetric.

- Incipitul (primele două distihuri): fixează, prin intermediul metaforei, „casa amintirii”, spaţiul
rememorării nostalgice a trecutului. Trecerea tmpului este sugerată de versul: Păienjeni zăbreliră şi
poartă şi zăvor. Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor: Aci sosi pe
vremuri bunica-mi Calyopi.

- Secvenţa elegiacă (două distihuri) dezvoltă tema timpului trecător: Te recunoşti în ele, dar nu şi-n
faţa ta,/ Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...

- A treia parte surprinde simetric faţă de cea dintâi scenariul iubirii din prezent: Ca ieri sosi bunica... şi
vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

- Versul liber, final: De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat – repetabilitate.

1
- Figurile de stil: sunt folosite pentru a marca paralelismul dintre trecut şi prezent. Expresivitatea se
realizează prin alternanţa timpurilor verbale. Sugestia poetică se concretizează mai ales la nivel
lexical, prin câmpul semantic al naturii.

- Elemente de prozodie: rima împerecheată, ritmul iambic şi măsură versurilor de 13 – 14 silabe.

4. Concluzie: Aci sosi pe vremuri este o poezie tradiţionalistă prin compoziţia de factură clasică şi
prin abordarea unei tematici specifice: universul rural, nostalgia trecutului, trecerea timpului, iubirea.

COMENTARIU

Context:

Poezia Aci sosi pe vremuri este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în volumul Pe
Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului, deoarece
poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească,
interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită
de amintirile copilăriei.

1. Evidenţierea unor trăsături care fac posibilă încadrarea peoziei studiate într-o tipologie,
curent cultural/ literar, într-o orientare tematică.

Poezia aparţine tradiţionalismului prin: tema timpului trecător, respectarea prozodiei clasice,
orientarea spre trecut (motivul amintirii, casa părintească), descrierea cadrului natural, rural şi a
trecutului legendar.

Viziunea despre lume, specifică tradiţionalismului, poate fi redusă, conform mărturisirilor

poetului, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu
(Mărturisiri, 1942).

2. Prezentarea a două imagini/ idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre lume din
textul studiat

Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu

repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii.

Tematica rurală, preferată de tradiţionalişti, se armonizează cu tema iubirii şi cu tema

timpului, într-o construcţie simetrică, de factură clasică.

Cadrul natural este particularizat prin utilizarea unor motive literare specifice: casa cu pridvor,
lanuri de secară, berzele, clopotul din turnul vechi. Povestea de iubire se desfăşoară sub semnul
ocrotitor al nopţii şi al lunii, motive romantice, revalorizate în cheie tradiţionalistă. Temei timpului îi
este subordonat motivul roamntic al plopilor care străjuiesc drumul, simboluri ale melancoliei şi al
aşteptării.

3. Ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative
pentru tema şi viziunea despre lume.

Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, în evocarea iubirii de

odinioară a bunicilor, cu elemente de narativitate şi meditaţie cu caracter general-uman şi lirismul
subiectiv, cu prezenţa eului liric, în comunicarea directă a trăirilor şi sentimentelor, la persoana I
singular şi în meditaţia asupra trecerii timpulu. Lirismul subiectiv este susţinut de mărcile lexico-

2
gramaticale ale subiectivităţii (pronume personale, adjective posesive şi verbe de persoana I şi a II-a
singular), iar sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport elemente deictice spaţiale şi temporale: aci
– acolo, acum – atunci.

Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit –
aci – pe vremuri). Forma verbală, de perfect simplu, sosi, marchează legătura dintre trecut şi prezent.
Aci este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului: ieri – acum.

Compoziţional, poezia este alcătuită din 19 distihuri şi un vers final liber, având rol de
laitmotiv şi sugerând îndepărtarea de modelul clasic. Poezia este construită pe principiul simetriei.
Cele două planuri temporale, trecutul şi prezentul, sunt dispuse succesiv, accentuând ideea de
repetabilitate a vieţii şi a iubirii. Între ele se intercalează o secvenţă elegiacă, astfel încât textul are trei
părţi: evocarea iubirii de ieri a bunicilor. Este alcătuită din două secvenţe poetice: în primele trei
distihuri, este descris decorul poveştii de dragoste, iar următoarele şapte distihuri cuprind scenariul
iubirii bunicilor.

Partea a doua este o meditaţie pe tema trecerii timpului; ea face legătura dintre planurile
trecutului şi prezentului. A treia parte surprinde, simetric faţă de cea dintâi, în cele şapte distihuri,
scenariul iubirii din prezent. Versul independent din final, cu rol de laitmotiv, De nuntă sau de moarte,
în turnul vechi din sat, încheie planul prezentului prin reluarea unei imagini simbolice din prima parte,
în care turnul şi clopotul devin simboluri ale repetării destinului.

Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul metaforei casa
amintirii, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului, un spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie loc
al sacrei perechi (V. Fanache).

Elementele asociate casei: obloane, pridvor, păienjeni, poartă, zăvor şi versul Păienjeni
zăbreliră şi poartă şi zăvor sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a casei
strămoşilor, dar şi un spaţiu izolat, accesibil numai urmaşului, care poate reînvia trecutul în amintire.

Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: Iar
hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc.

Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor. Dacă în poezia
romantică natura era eternă, în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane, în poezia lui Ion Pillat,
natura devine solidară cu omul, fiind marcată de semnele îmbătrânirii, ca şi fiinţa umană: În drumul
lor spre zare îmbătrâniră plopii. Versul Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi reia titlul poeziei şi
evocă imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic Calyopi – Kalliope, muza poeziei epice şi a
elocinţei, în mitologia greacă. Sugestia mitică a numelui, faptul că poetul este urmaşul care eternizează
în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia” – oglindirea de acum a poveştii de iubire de ieri sunt aspecte
care pot susţine caracterul de artă poetică a textului.

Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiţii de odinioară, respectă un ceremonial romantic: bunicul

aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului în largă crinolină.

Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii”, frecvent în opera lui Pillat, având rolul de a
asocia viaţa cu literatura şi, de asemenea, indicând epoca cu preferinţele literare. Astfel, bunicul îi
recită iubitei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac de Lamartine şi Sburătorul de I. H.
Rădulescu. Atmosefera evocată, peisajul selenar sunt romantice: Şi totul ce romantic ca-n basme se
urzea. Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, însoţeşte protector clupul de îndrăgostiţi: Şi cum
şedeau... departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

3
 Meditaţia poetică, tonul elegiac evidenţiază ideea că eternizarea fiinţei umane este posibilă
doar prin iubire: Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână.... eternitatea iubirii, clipa de fericire
este urmată, în versul următor, de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: De mult
e mort bunicul, bunica e bătrână..., portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară
ale strămoşilor: Ce straniu lucru: vremea! – Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ştersele
portrete.// Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,/ Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita....

În a treia parte a poeziei, este reluată, simetric în raport cu prima parte, experienţa trecutului.
În distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparaţii, se realizează o paralelă trecut-prezent şi
se produce trecerea la planul prezent: Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura
ta stătu. Ca într-un ritual, nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. Diferenţele ţin de moda vremii:
iubita coboară din trăsură, iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste, Balada lunei de Horia Furtună
şi poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat, imaginea
ochilor, ieri ochi de peruzea, acum ochi de ametist.

Un alt element comun celor două secvenţe poetice, construite pe opoziţia prezent-trecut, este
simbolul berzei, pasăre de bun augur, simbol de pietate filială (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant,
Dicţionar de simboluri), dar şi simbol al fidelităţii, al devoţiunii.

Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează

repetabilitatea existenţei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea ireversibilă a
timpului: De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Muzicalitatea, uşor desuetă, e conferită atât de elementele prozodiei clasice – rima

împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe, cât şi de numele cu sonorităţi din secolul al XIX-
lea (Francis Jammes, Horia Furtună).

La nivel morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent
evocate în poezie. Verbele la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire ( vii,
calci, tragi), fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului (te vezi, te recunoşti, uită, nu poţi).
Verbele la perfect simplu (sosi, sări, spuse) au rolul de a reda rapiditatea gesturilor, iar verbele la alte
timpuri trecute susţin narativitatea iubirii.

O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională, în

evocarea trecutului: haiduc, poteră, berlină, crinolină. Din punct de vedere stilistic, la nivel structural,
se utilizează paralelismul, simetria, antiteza, iar dintre tropi, se foloseşte cu precădere metafora: casa
amintirii, ochi de peruzea, ochi de ametist şi comparaţia care susţine ideea repetabilităţii existenţei
umane: Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu.

Ion Pillat este un poet tradiţionalist, care îşi asumă principiile acestei orientări culturale, dar
într-un stil stil personal, care nu presupune simpla preluare de modele. Problematica trecutului şi cea a
universului rural sunt privite într-o manieră originală. Nostalgia vizează trecutul în măsura în care
acesta permite situarea sub semnul inocenţei. Însăşi tema iubirii primeşte o dimensiune rafinată prin
raportarea la elementul livresc.

În concluzie, Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine literaturii tradiţionaliste prin
compoziţia de factură clasică şi prin abordarea unei tematici specifice acestei direcţii literare:
universul rural, cadrul natural, nostalgia trecutului, trecerea implacabilă a timpului.