MOROMETII, de Marin Preda

 
Romanul realist postbelic
MOROMETII, de Marin Preda

I. Încadrarea autorului în context:

Marin Preda, important romancier posbelic, se impune în literatură ca o adevarată
conştiinţă, ca un autor care a rezistat în epoca ameninţată de cenzura comunistă, prin romanele
sale (Risipitorii, Delirul, Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni), care certifică rezistenţa
prin cultură a autorului lor.
Romanul Moromeţii creează în manieră realist-obiectivă universul specific al satului
românesc din Câmpia Dunării, aflat la răscrucea istoriei. Prin această operă Marin Preda
analizează probleme legate de mica proprietate ţărănească in raport cu relaţiile capitaliste şi
socialiste.
Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectivă a faptelor de către un narator
obiectiv, omnipresent şi omniscient, prin aspectul social al prezentării vieţii rurale interbelice,
prin crearea unei tipologii determinate istoric şi social, prin structura circulară a primului volum.
Opera literară “Moromeții” este publicată în două volume, volumul 1 apare în 1955 și
volumul al 2-lea în 1967, la diferență de 12 ani.

II. Titlul Moromeții așează tema familiei în centrul romanului, însă evoluția și criza
familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii.
Romanul prezintă destrămarea simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională a unei
familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea Gumești. Această temă se împletește cu
altele, care nuanțează fresca vieții rurale dinainte și de după cel de-al Doilea Război Mondial.

III. Tema o constituie destrămarea unei familii de ţărani din satul Siliştea-Gumeşti din
Câmpia Dunării, în perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Problematica celor
două volume este diferită, dar tematica este unitară, reconstituindu-se imaginea satului românesc
într-o perioadă de criză şi înregistrând transformări ale instituţiilor şi mentalităţilor. Romanul are
mai multe niveluri de interpretare: poate fi roman de dragoste, din perspectica cuplului Polina-
Birică, dar şi roman al formării unei personalităţi, prin evoluţia lui Niculae. Volumul al II-lea
propune altă lume şi alte concepţii şi vizează o realitate socială mai întinsă.
O altă temă este criza comunicării, absența unei comunicări reale între Ilie Moromete și
familia sa.Tema timpului viclean, nerăbdător (timpul nu mai are răbdare), relația dintre individ și
istorie nuanțează tema socială.

IV. Perspectiva naratorului obiectiv, care povestește întâmplările la persoana a III-a se

completează prin aceea a reflectorilor- Ilie Moromete în volumul I, și Niculae, în volumul al II-
lea- ca și prin aceea a informatorilor-personaje martori ai evenimentelor, pe care le relatează
ulterior altora, de exemplu, al lui Parizianu despre vizita lui Moromete la băieți, la București.
Pentru Marin Preda, literatura și, mai ales, romanul reprezintă reflectarea unor sentimente
ale scriitorului în anumite momente ale existenței sale.
Viziunea despre lume se conturează în roman prin tematica abordată, prin conflict, prin
particularitățile de compoziție, prin evenimentele prezentate și, mai ales, prin perspectiva
personajului Ilie Moromete asupra vieții și asupra întâmplărilor.
Naratorul este obiectiv, relatează la persoana a III-a, iar viziunea sa se completează cu
cea a naratorilor reflectori. Ca tehnici de compoziţie, Marin Preda utilizează în primul volum
tehnica decupajului şi naraţiunea lentă, iar în cel de-al doilea apare tehnica rezumativă, cu
întoarceri în timp şi eliminări de fapte. În ceea ce priveşte stilul, textul se remarcă prin oralitate,
prin îmbinarea stilului direct cu cei indirect şi cu cel indirect liber, cu rolul ambiguizării vocii
narative şi al prezentării gândurilor personajelor.

V. Indicii spaţio-temporali Romanul incepe simbolic cu aşezarea acţiunii sub semnul

unui timp ingăduitor, tolerant, care avea “nesfârşită răbdare cu oamenii”. In ceea ce priveşte
spaţiul intâmplărilor, acesta este satul Siliştea-Gumeşti din Câmpia Dunării. Finalul primului
volum arată că “timpul nu mai avea răbdare”, deci se poate vorbi despre o structură circulară.
După cum se observă, relaţiile temporale şi spaţiale sunt fixate incă din incipitul romanului.
Tensiunea romanului decurge tocmai din această pendulare între timpul istoric şi timpul
individual, aşa cum observă însuşi Moromete: “Nu am decât o singură viaţă de trăit, în timp ce
istoria este înceată şi nepăsătoare”.

VI. Acțiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative.
În prim plan, se află Moromeții, o familie numeroasă, măcinată de nemulțumiri mocnite.
Tăran din clasa de mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest,
pământul familiei sale, pentru a-l transmite apoi băieților. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete,
Paraschiv, Nilă și Achim își doresc independență economică.Ei se simt nedreptățiți pentru că,
după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a însurat cu altă femeie, Catrina, și că are încă trei
copii- Tita, Ilinca și Niculae. Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete poreclită Guica, cei trei
băieți pun la cale un plan distructiv, dându-și seama că problemele economice ale familiei nu vor
putea fi depăsite. Ei intenționează să plece la București, fără știrea celorlalți membri ai familiei,
pentru a-si face un rost. În acest scop, ei vor să ia oile cumpărate printr-un împrumut la bancă și
al căror lapte constitue principala hrană a familiei și caii, indispensabili pentru munca la câmp.
Prin vânzarea oilor și a cailor, ar obține un capital pentru a începe viața la oraș. Datoria la bancă
nefiind achitată, planul celor trei băieții urmează a da o grea lovitură familiei. Achim îi propune
tatălui să-l lase să plece cu oile la București, să le pască în marginea orașului și să vândă laptele
și brânza la un preț mai bun în capitală. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan,
amână achitarea datoriei la bancă și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și putea plăti
impozitul pe pământ. Însă Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților. După
amânările generate de refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului, cei doi fug
cu caii și cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din
pământ pentru a-și reface gospodăria, pentru a plăti foncierea, rata la bancă și taxele de
școlarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.
 Planurile secundare susțin acțiunea romanului, canferindu-i caracterul de frescă socială și
completând viziunea despre lume a autorului: boala lui Boțoghină, revolta țăranului sărac
Țugurlan, familia chiaburului Tudor Bălosu, iubirea dintre Polina și Birică, discuțiile din Poiana
lui Iocan, rolul instituțiilor și al autorităților în satul interbelic.

VII. Structura romanului:

Acţiunea volumului I este cuprinsă în trei mari secvenţe epice. Cea dintâi începe într-o
sâmbătă seara şi continuă până în după-amiaza zilei următoare, aspecte precum dragostea dintre
Polina şi Birică, foamea achizitivă de pământ a lui Tudor Bălosu şi fiul său, Victor, boala lui
Vasile Boţoghină, ţăran suferind de ftizie, pus pe neaşteptate in faţa destinului ireversibil,
răzvrătirea lui Tugurlan, spiritul distructiv al Guicăi, sora lui Ilie Moromete, realităţile rurale
(“premilitara”, adunările din poiana fierăriei lui Iocan, Căluşul din curtea lui Bălosu).
A doua mare secvenţă epică surprinde satul în febra secerişului. Oamenii treieră şi
macină îndată spre a gusta din pâinea noii recolte. Culegerea roadelor pământului este un
moment de bucurie, de consonanţă deplină a omului cu ritmurile naturii.
Secerişul are reguli precise, impuse de tradiţia străbună: cel mai vrednic dintre copii este cel
care, simbolic, porneşte recoltarea grânelor, măsurând cu pasul "staţiile", părţile de loc pe care va
trebui să le ducă fiecare secerător la capăt, apoi "începe să taie spicele şi să arunce mănunchiurile
în urmă", iar tatăl leagă snopii şi-i aşază în clăi. Femeile se ocupă de mâncare pentru secerători,
iar în anul acesta recolta fusese foarte bună, de aceea o veselie nemaipomenită îi cuprinsese pe
toţi, Catrina lăudându-l pe Cel de Sus pentru "mana cerească", cum îi spunea ea grâului, "cu care
îi milostivise Dumnezeu".
Ultima secvenţă infăţişează conflictul direct dintre Ilie Moromete şi fiii săi. Băieţii se află
în conflict şi cu tatăl lor, fiindcă acesta "nu face nimic, stă toată ziua", iar pe ei îi scoală cu
noaptea în cap ca să plece la muncă şi nu-i slăbeşte toată ziua cu ordine şi porunci. Il acuză pe
Moromete că nu e în stare de nimic, pe când "alţii, ca alde Bălosu", ştiu să câştige bani din
vânzarea produselor şi-l silesc să plece şi el la munte cu cerealele, dar nu iese nimic din această
călătorie. Băieţii cei mari plănuiesc să plece cu oile la Bucureşti, ca să facă bani, calculele
teoretice pe care le fac îl conving chiar şi pe Moromete că familia s-ar alege cu un câştig
important.

Există în primul volum al romanului Moromeții câteva secvențe narative de mare

profunzime, care susțin temele cărții.
Scena cinei este considerată prima schiță a psihologiei Moromeților. Descrierea cinei se
realizează lent, prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pentru a surprinde un moment din
existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar, dar semnele din text dezvăluie
adevăratele relații dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formată din
copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Așezarea în jurul mesei sugerează
evoluția ulterioară a conflictului, iminenta destrămare a familiei: ,,Cei trei frați vitregi, Paraschiv,
Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se
scoale de la masă și să plece afară.De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, stătea întotdeauna
Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe
Ilinca și pe Tita, copii făcuți cu Moromete”.
O altă secvență epică cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului.
 Ilie Moromete taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde
pământ sau oi: ,,Se pare că nimeni nu înțelegea că hotărându-se în sfârșit plecarea lui Achim la
București însemna că trebuie să li se facă celor trei pe plac până la capăt, să nu se mai atingă
nimeni de oi și cum altceva n-aveau ce vinde, salcâmul trebuia tăiat. Mai ciudat era că nici cei
trei în cauză nu înțelegeau încât răspunsul lui Moromete că a tăiat salcâmul ca să se mire proști
nu era o batjocură întâmplătoare la adresa fiilor”.
Tăierea salcâmului, duminică în zori, în timp ce în cimitir femeile își plâng morții,
prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete:
Grădina, caii Moromete însuși arătau bicisnici”.Apar ciorile, ca niște semne rău prevestitoare, iar
mama, care știe să citească în astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, cade la gânduri
întunecate.
Lumea Moromeților își pierde sacralitatea. Odată distrus arborele sacru, haosul se
instalează treptat.
În volumul al doilea, acțiunea se concentrează asupra a două momente istorice
semnificative: reforma agrară din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce și transformarea
socialistă a agriculturii după 1945, percepută ca un fenomen abuziv. O istorie nouă, tulbure și
violentă, transformă radical structurile de viață și de gândire ale tăranilor. Satul tradițional intră
într-un ireversibil proces de disoluție.
Romanul se încheie zece ani mai târziu. Niculae a devenit inginer horticol. La
înmormântarea lui Moromete, Niculae află de la Ilinca, sora lui, că tatăl se stinsese încet, fără a fi
suferit de vreo boală. Chiar dacă moartea lui Moromete lasă multe remușcări în sufletul lui
Niculae, în finalul romanului, tatăl și fiul se împacă în visul băiatului.
Moartea lui Moromete în finalul romanului simbolizează stingerea unei lumi.

Monografia satului este completată, în afara celor relevate, prin ilustrarea câtorva
obiceiuri şi datini populare: jocul băieţilor cu bobicul, aldămaşul băut după vinderea salcâmului,
chemarea fetelor la poartă prin fluieratul flăcăilor, jocul căluşarilor în curtea lui Bălosu
realizează o imagine sugestivă a spiritualităţii ţărăneşti, a satului interbelic din Câmpia Dunării.
Viaţa oamenilor este legată direct de cea a animalelor, care devin uneori adevărate personaje în
roman, având nume şi participând la intâmplări. Oaia Bisisica îl enervează peste măsură pe
Niculae, câinele Duţulache fură brânza pusă pe masă pentru cina familiei, caii sunt îngrijiţi cu
drag de băieţii mai mari, restul orătăniilor fiind mereu în preajma oamenilor prin zgomote
specifice.
Celelalte planuri de acţiune sunt reprezentate de destinele altor familii, care nu se
intersectează cu destinul familiei Moromete şi nu se influenţează reciproc.
Un destin priveşte conflictul dintre Tudor Bălosu şi fiica Iui Polina, pentru că aceasta "fuge"
cu un băiat sărac din sat, Birică, cu care tatăl nu e de acord. Fata este aprigă, nu renunţă şi-l
sileşte pe Birică să secere grâul de pe pământul care i se cuvenea ca zestre, apoi dă foc casei
părinteşti, iscându-se şi o bătaie între Birică şi tatăl şi fratele Polinei.
VIII. Conflictul este o contradicţie între două categorii sociale, idei. Personajul central,
Ilie Moromete, locuitor al satului Siliştea-Gumeşti este un ţăran tradiţionalist care are două loturi
de pământ. Unul este al său, iar celălalt ii aparţine Catrinei, cea de-a doua soţie a sa. El are forţa
de muncă asigurată de familie, adică de Achim, Nilă şi Paraschiv, feciori din prima căsătorie, şi
de Tita, Ilinca şi Niculae, copiii săi şi ai Catrinei. Pentru muncă are cai, iar hrana şi
imbrăcămintea familiei sunt asigurate de creşterea unor oi. Unitatea familiei Moromete este
măcinată de un triplu conflict.
 Unul constă in dezacordul dintre tată şi fiii din prima căsătorie. Aceştia au impresia că tatăl
lor economiseşte banii obţinuţi din cultivarea loturilor pentru a face zestre Ilincăi şi Titei şi
pentru a-l da la şcoală pe Niculae. Părerea celor trei fraţi este intreţinută cu rea voinţă de Guica,
sora lui Moromete, care speră de fapt să fie ingrijită de cei trei băieţi. In cele din urmă, ei fug la
Bucureşti cu oile şi caii familiei. Familia intră intr-un grav declin financiar.
Al doilea conflict, prezentat mai amplu in al doilea volum, este cel dintre Ilie şi Catrina.
Moromete nu reuşeşte nici măcar să-şi petreacă bătrâneţea alături de soţia sa. Supărată că Ilie a
vrut să-şi aducă băieţii de la Bucureşti şi pentru că nu a trecut casa şi o parte din pământ pe
numele ei, Catrina se mută la fiica ei din prima căsătorie.
Al treilea conflict de familie este desfăşurat in volumul intâi. Cei implicaţi sunt Moromete şi
sora sa , Maria, poreclită Guica. Ea ar fi vrut ca fratele ei să nu se recăsătorească şi să o ţină in
casă. Moromete insă i-a construit un bordei departe de casa lui, fapt care a atras ura mistuitoare a
Mariei. Ea este autoarea morală a plecării băieţilor celor mari. Guica moare uitată de nepoţi şi de
fratele ei, care nici nu participă la inmormântare.
Conflictul interior cu cea mai mare importanţă în roman este cel al lui Ilie Moromete, al
cărui sistem de valori este infirmat de alegerea fiilor. Diferenta dintre concepţia de viaţă a
protagonistului, autoiluzionarea lui referitoare la rezolvarea poblemelor şi importanţa valorilor
legate de viaţa spirituală, şi dificultatea de a accepta că acest sistem nu poate fi perpetuat de copii
face din Moromete, “cel din urmă ţăran în romanul deruralizării satului”.
IX. Personaje:
In centrul romanului stă Ilie Moromete – ţăranul care priveşte modul său de viaţă ca pe
singurul posibil. Ilie Moromete este păstrătorul neclintit al valorilor patriarhale, ţăranul cu spirit
meditative şi contemplativ, convins de importanţa existenţei sale. Marin Preda îşi modelează
personajul prin caracterizare directă şi indirectă.
a.Direct:
Naratorul prezinta vârsta lui Moromete, aflat la a doua căsnicie ( “acum avea acea vârstă intre
tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”; ”Era
cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent ‘911, făcuse războiul)”), îi conturează un vag
portret fizic (“fruntea largă, descoperită de golul părului căzut de o parte şi de alta a creştetului”),
îi precizează simpatia politică pentru liberali.
Caracterizarea făcută de alte personaje: Catrina îl vede negru la suflet “de păcate şi de tutun”,
“mort după şedere şi după tutun”, în timp ce Bălosu intuieşte spiritual duplicitar al vecinului său:
“om care eu îi zic una şi el se face că n-aude”.
Autocaracterizându-se, Ilie Moromete insistă, în finalul volumului al doilea, asupra verticalităţii
sale şi a modului de gândire tradiţionalist, neinfluenţabil: “eu totdeauna am dus o viaţă
independentă”
b. Indirect: cele mai multe trăsături ale lui Ilie Moromete sunt construite indirect, prin reliefarea
gândurilor, acţiunilor sau atitudinilor sale.

 prima scenă care conturează imaginea tatălui autoritar este cea a cinei Moromeţilor, în
care este prezentat ca “stând deasupra tuturor” şi stăpânind “cu privirea pe… fiecare”.
Mediind conflicte, el este cel care refuză şcolarizarea lui Niculae sau priveşte cu
neîncredere propunerea fiilor celor mari de a pleca la Bucureşti cu oile.
  Disimularea este o trăsătură definitorie a lui Moromete. Scena dialogului dintre el şi
Tudor Bălosu este semnificativă. La intrebarea vecinului dacă s-a hotărât să-i vândă
salcâmul, Moromete se gândeşte că acest lucru este posibil, dar se comportă ca şi cum
aspectul nu l-ar interesa. La fel, aflând că Paraschiv şi Nilă vor să fugă de acasă,
Moromete reuşeşte să-şi ascundă gândurile care il frământă, amânând sa intervină.

 Marin Preda creează un personaj de o inteligenţă ieşită din comun. Simţind nevoia
hranei spirituale, ţăranul cu fire reflexivă citeşte ziarele in fiecare duminică, impreună cu
alţi săteni, in Poiana lui Iocan. Aici el incearcă să clarifice ideile din articolele publicate,
să descifreze sensurile profunde ale politicii vremii.
 Ironic fiind, Moromete reuşeşte în situaţii critice să atenueze gravitatea momentului. De
exemplu, în scena tăierii salcâmului nu pierde nici o ocazie de a i se adresa caustic lui
Nilă, la care constată neputinţa de a raţiona în situaţii elementare.
 Finalul volumului I prezintă drama paternităţii rănite, Moromete trebuind sa accepte
plecarea fiilor şi abandonarea statutului de ţăran, în ciuda eforturilor lui de a le insufla
acelaşi sistem de valori ca al lui.

Om al pământului şi al satului tradiţional, Ilie Moromete este considerat unanim de criticii

literari drept cel mai complex tip de ţăran din literatura română prin adâncimea şi frumuseţea
spiritului său. Prin realizarea acestui personaj, Preda a infirmat prejudecata interbelicilor potrivit
căreia numai un intelectual poate fi eroul unei drame interioare, cu revelaţii la nivelul conştiinţei.

XI. CONCLUZII: Romanul Moromeţii reflectă estetica realismului postbelic prin tematica
socială, prin caracterul de frescă a lumii rurale ante- şi postbelice, prin persepctiva auctorială din
care sunt relatate evenimentele, prin verosimilitatea faptelor. Totodată, ambiguizarea vocii
narative prin împletirea stilului direct cu cel indirect liber şi cu intervenţiile naratorului, precum
şi crearea unui nou tip de ţăran în literatura română reprezintă elemente de modernitate ale cărţii.