În grădina Ghetsemani, de Vasile Voiculescu

- poezie tradiționalistă -

Prin tradiţionalism se înţelege continuarea vechilor curente tradiţionale, sămănătorism și poporanism,

preluându-se ideea că istoria şi folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste concepţii se
adaugă de către Nechifor Crainic factorul spiritual, credinţa religioasă ortodoxă care ar fi elementul esenţial de
structură a sufletului ţărănesc. Ideologia tradiționalistă se cristalizează în jurul revistei „Gândirea”, apărută la Cluj în
1921. Principalele trăsături tradiționaliste sunt: valorificarea specificului național, ortodoxismul, revigorarea
miturilor autohtone, filonul existenței rurale. Dintre scriitorii tradiţionalişti amintim: Ion Pillat, Vasile Voiculescu,
Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale, Adrian Maniu.
Poezia „În grădina Ghetsemani” face parte din volumul „Pârgă” şi deschide seria volumelor cu registru
tematic religios. Textul dat se încadrează în lirica tradiționalistă la toate nivelurile: inspirația biblică își asociază
simboluri și imagini care compun o gesticulație poetică de esență religioasă, vocabularul are o dimensiune populară
evidentă, iar structura clasică armonizează într-un tot opțiunea estetică a autorului.
Un prim argument al încadrării poeziei „În grădina Ghetsemani” în tradiționalism vizează inspirația de
factura religioasă. Motivul este acela al rugăciunii lui Isus în grădina Ghetsemani pe Muntele Măslinilor, din
„Sfânta Evanghelie după Luca” (22, 40-46). Momentul evocat este cel anterior arestării lui Iisus, când se retrage în
grădina de pe Muntele Măslinilor, pentru a se reculege.
Tonalitatea afectivă dominantă, fiorul religios, modelul de versificație clasică cu măsură fixă de 14 silabe,
rimă încrucișată și ritmul iambic, precum și limbajul accesibil cu arhaisme, cuvinte populare și termeni religioși sunt
elemente ce aparțin tradiționalismului în această poezie.
Motivul biblic devine la Voiculescu un suport metafizic al neliniştii omului în aspiraţia lui spre Dumnezeu,
tema poeziei fiind prezentarea condiției duale ale lui Iisus, transfigurând artistic condiția umană.
Compoziţional, poezia este alcătuită din patru strofe cu caracter descriptiv. Primele trei strofe surprind planul
subiectiv, starea sufletească a lui Iisus, iar ultima amplifică suferinţa, care se răsfrânge asupra planului exterior, al
naturii.
O primă imagine semnificativă pentru tema poeziei se desprinde din primele două versuri și surprinde
dramatismul interior al lui Isus. Acesta "lupta cu soarta şi nu primea paharul", fiind conştient de menirea ce-i fusese
hărăzită, aceea de a lua asupra sa păcatele omenirii, metaforizate aici prin "pahar". Versul al treilea ilustrează natura
duală a lui Isus, opoziţia uman-divin, imaginea vizuală "sudori de sânge" exprimând omenescul, iar "chipu-i alb ca
varul" sugerând puritatea, divinul. Latura umană domină în această primă strofă, suferinţa lui Isus fiind exprimată
prin "căzut pe brânci în iarbă", care capătă dimensiuni cosmice prin tragismul ei, "stârnea în slăvi furtuna.”
Ultima strofă surprinde cea de-a doua imagine semnificativă și anume dimensiunea cosmică a durerii, care
declanșează natura. Se reiterează imaginea grădinii, simbol recurent în mitologia biblică și în lirica tradiționalistă,
asociindu-i, de această dată, dimensiunea sacrului, prin sugestia „bătăilor de aripi”. Suferinţele lui Isus sunt
apocaliptice, personificarea măslinilor, "se frământau măslinii" oferind o imagine terifiantă a întregului univers:
"Păreau că vor să fugă din loc, sa nu-1 mai vadă.../Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii". Ultimul vers al
poeziei anticipează chinurile lui Isus, în urma trădării lui Iuda, martiriul şi moartea Fiului, care izbăveşte astfel
omenirea de păcate.
Un element compozițional al textului este titlul, „În grădina Ghetsemani”, care fixează cadrul de referință al
meditației lirice. Elementele inerente grădinii – verdeaţă, răcoare, îmbietoare linişte – implică o ademenire către o
periculoasă odihnă pentru cel pornit pe calea mântuirii. În această grădină, Ghetsemani, pe muntele Măslinilor
(măslinul – simbol al păcii), Isus îşi îndeamnă ucenicii: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40). În pacea
aparentă a grădinii, ucenicii cad pradă somnului, adormindu-şi astfel şi spiritul care s-ar fi „trezit” numai prin
rugăciune. Isus rămâne singur în „lupta cu soarta”. Este aici o sugestie a singurătăţii care însoţeşte orice autentică
experienţă spirituală.
Limbajul artistic este de un mare efect plastic și susține apartenența la tradiționalism, metaforele având
profunde semnificaţii ideatice şi biblice: "paharul", "grozava cupă", "infama băutură", "apa verzuie", "veninul
groaznic" sugerează chinurile şi suferinţele lui Isus pentru izbăvirea omenirii, iar "sterlici de miere" şi "dulceaţa"
sugerează fericirea ce va pogorî asupra omenirii după izbăvirea ei de păcate. Epitetele potenţează chinul lui Isus,
"apa verzuie", "veninul groaznic", "infama băutură", iar .personificarea măslinilor, care "se frământau" şi voiau "să
fugă", înspăimântaţi de suferinţele pe care urma să le îndure Isus, oferă dimensiuni cosmice zbuciumului divin.
Prezența verbelor la imperfect permite proiectarea acestei drame într-un timp mitic și creează impresia de continuă
suferință.
Concluzionând, putem afirma că esența atitudinii lirice a lui V. Voiculescu rezultă din credința în
posibilitatea răscumpărării ființei umane, a salvării sufletului printr-o imensă suferință. Din poezie se desprinde,
așadar, îndemnul la meditație asupra tragicei condiții umane „într-un veac de singurătate" care amenință cu pierderea
identității de sine a omului.