E.

CIOBANU  Factorii sociali explicativi și determinanţi ai comportamentului delincvent la tineri

FACTORII SOCIALI EXPLICATIVI ȘI DETERMINANȚI

AI COMPORTAMENTULUI DELINCVENT LA TINERI

Elvira CIOBANU, doctorand,

Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM

Summary. Although there are a multitude of studies elaborated by the best spe-
cialists and there are also initiated various programs to prevent juvenile de-
linquency, we are witnesses to unwanted growth of this social phenomenon. Ju-
venile delinquency is still an actual social problem for the next generation gap.
The decreasing and control of juvenile delinquency as a phenomenon that has
multiple consequences both at macro and microsocial as well as at and indivi-
dual level and It can be achieved only after understanding and explaining the
etiology, dynamics and evolution of criminal behavior doubled by the prediction
/ forecast related to the further evolution of this phenomenon.

Ponderea importantă a tinerilor în structura actuală a societății contem-

porane, ca și contribuția lor tot mai marcantă în diferite domenii ale vieții eco-
nomice, sociale și spirituale, revigorează discuțiile și controversele mai vechi și
mai noi privind statutul și rolul acestei categorii de vârstă extrem de mobilă și
creatoare. Tinerii reprezintă o categorie socială supusă diferitelor determinări
biopsihice și socioculturale, dar care se individualizează printr-o serie de trăsă-
turi de vârstă, gândire, aptitudini, mentalități și comportamente.
Perioadele de criză duc la amplificarea problemelor sociale, implicit a
criminalității și delincvenței în rândul generației tinere. Sociologul francez
Emile Durkheim aprecia că “efectele perioadelor de criză în societate, depre-
siunea economică și schimbarea socială duc la amplificarea tendințelor de
devianță manifestate de indivizi” [1, p. 145]. Multiplele probleme sociale, eco-
nomice și politice au influenţat mai mult negativ decât pozitiv tânăra generaţie.
Delincvenţa în rândul tinerilor, la nivel naţional, reprezintă un fenomen
care a determinat, în ultima perioadă, orientarea cercetătorilor din mai multe
domenii de studii (sociologie, psihologie, criminologie, medicină, pedagogie
etc.) în vederea explicării și predicţiei comportamentelor deviante și delincven-
te ale tinerilor în scopul declarat (în repetate rânduri) de combaterea acesteia.
Delincvenţa poate fi caracterizată ca fenomen cu implicaţii negative atât
pentru societate, cât și pentru destinul ulterior al tinerilor. În limbajul comun
și în cel știinţific, câmpul semantic al conceptului de delincvenţă deseori se
◄ 343 ►
INEGALITĂȚI SOCIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA. CONSTITUIREA CLASEI DE MIJLOC

suprapune cu cel al termenilor devianţă și criminalitate. În accepţiunea pre-

zentului demers, în ansamblul formelor de devianţă se include și delincvenţa,
care cuprinde atât totalitatea delictelor (acte nepermise de lege și sancţionate
printr-o pedeapsă corecţională) și crimelor (violare a legii penale, dar și cele
mai grave infracţiuni din încălcările aduse legii), incluzând, astfel, în înţelesul
ei criminalitatea (totalitatea faptelor criminale considerate într-o societate), cât
și contravenţiile și chiar unele acte de încălcare a normelor morale (cerșetoria,
vagabondajul, prostituţia, actele săvârșite de minorii ce nu răspund penal).
Spre deosebire de teoriile biologice și psihologice, teoriile sociologice își
propun să evidenţieze influenţa structurilor și condiţiilor sociale asupra delin-
cvenţei juvenile. Nici în domeniul cunoașterii sociologice nu există o concepţie
etiologică unitară, existând o mare diversitate de teorii și modele teoretice (teoria
anomiei, teoria subculturilor delincvente, a bandelor de la marginea străzii etc.).
Printre factorii de ordin social ce generează delincvenţa juvenilă se des-
prind câteva, care sunt, în general, sesizate, acceptate și analizate de majoritatea
sociologilor și a oamenilor de știinţă, precum: disfuncţii ale mediului familial;
inadaptarea și neintegrarea socioprofesională; insuficienţe ale grupului de pri-
eteni și ale modului de petrecere a timpului liber.
Cele mai multe explicaţii pare să le reunească familia ca un context social
particular, care poate potenţa, în anumite condiţii, conduita delincventă. În
acest sens, delincvenţa este rezultatul erorilor, carenţelor, distorsiunilor și ori-
entărilor socializării în mediul familial. Delincventul este, astfel, victima pro-
priului educator, a acelor părinţi care ignoră drepturile minorilor sau tinerilor,
aplică un sistem deficitar de sancţiuni (în sensul că o serie de conduite pozitive
sunt pedepsite, iar o serie de conduite negative sunt recompensate), accentuând
fie latura supraconformistă a educaţiei, fie stilul “laissez faire”, prin libertatea
deplină acordată tânărului. Supraconformismul împiedică, astfel, creativitatea,
iar libertatea deplină determină o creativitate de tip “anomic”.
Familia este factorul primordial al formării și socializării copilului, repre-
zentând în viziunea structural-funcționalistă “cureaua de transmisie a norme-
lor culturale din generație în generație” (R. Merton). Ca prim factor educativ,
familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoștinţele uzuale. Familia se
preocupă și de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă
spiritul de observaţie, memoria și gândirea. În familie se formează cele mai
importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceri-
tatea, decenţa în vorbire și atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile
încredinţate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult;
◄ 344 ►
E. CIOBANU  Factorii sociali explicativi și determinanţi ai comportamentului delincvent la tineri

părintele este un exemplu pentru copil. Parinţii le spun copiilor ce e bine și ce e

rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urât în comportamente. Aceste
noţiuni îl ajută pe tânăr să se orienteze în evaluarea comportamentului său și a
celor din jur.
Socializarea este definită ca fiind „procesul prin care individul, în interacţi-
une cu semenii săi, acumulează deprinderi, cunoștinţe, valori, norme, atitudini
și comportamente” [3, p.91]. Toate formele de socializare (primară, secundară,
continuă, adaptativă sau anticipativă) au rolul de a crește șansele individului
de adaptare socială prin dezvoltarea de competenţe și abilităţi de respectare
sau chiar de asimilare a regulilor, normelor, valorilor grupului de apartenenţă
sau a celui de referinţă. Intensitatea socializării este maximă în copilărie sau în
perioada de tranziţie de la un stadiu de viaţă la altul, dar ea se realizează pe tot
parcursul vieţii, astfel încât pot să apară și corelate ale socializării, cum sunt
procesele de desocializare și resocializare.
Unii sociologi consideră că resocializarea este un proces de reorientare și
remodelare a personalităţii individului deviant, de reeducare a acestuia în ra-
port cu normele de conduită acceptate social. Ea presupune schimbări funda-
mentale în conduita individului, implicând abandonarea unui mod de viaţă și
adoptarea altuia, prin dirijarea comportamentului individului deviant spre sco-
puri prosociale. Prin intermediul controlului social, ca principal factor de or-
ganizare a conduitelor individuale și a raporturilor sociale, societatea formează
și impune indivizilor motivaţia asimilării și respectării valorilor și normelor
sociale dezirabile, recompensând conduitele conforme cu modelul său etico-
juridic și respingând pe cele care se abat de la acest model. Astfel, controlul
social pozitiv se fundamentează pe asimilarea și cunoașterea de către indivizi a
valorilor, normelor și regulilor de convieţuire socială, ca și pe motivaţia acesto-
ra de a le respecta din convingere în timp ce controlul social negativ se bazează,
în special, pe temerile individului că va fi sancţionat în cazul nerespectării sau
încălcării normelor și regulilor sociale.
Situaţia economico-socială a familiei poate condiţiona apariţia unor con-
flicte și tensiuni între părinţi, pe de o parte, și între părinţi și copii, pe de altă
parte, datorită fie unui spaţiu locativ limitat, sau a unei gospodării și admi-
nistrări defectuoase a bugetului familial, sau a unor condiţii igienice de trai
necorespunzătoare.
Multe teorii criminologice apreciază că delincvenţii provin din clasele joase
și vor să explice de ce se întâmplă astfel. Albert Cohen, de exemplu, în urmă cu
peste 50 de ani, susţinea că minorii din clasele de jos (sărace) reușesc cu greu să
ajungă la standardele claselor de mijloc, fiindcă părinţii lor tind să nu-i înveţe
◄ 345 ►
INEGALITĂȚI SOCIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA. CONSTITUIREA CLASEI DE MIJLOC

să amâne satisfacţiile imediate în favoarea celor pe termen lung. În multe cer-

cetări criminologice, delincvenţii și non-delincvenţii sunt egali în faţa SES (sta-
tusul socioeconomic). De altfel, despre relaţia dintre SES și comiterea de delicte
există un volum impresionant de literatură care este caracterizată de contra-
dicţii, deși multe alte opinii înclină să creadă că între statusul socioeconomic
(SES) și comiterea de delicte nu există o corelaţie [2]. Privarea părinţilor de un
status socioeconomic adecvat este asociată deseori și cu o posibilitate lărgită,
oferită copiilor de a comite delicte. Se apreciază că, și după ce copilul crește și
se dezvoltă, se mai poate încă observa în comportamentul său, care este unul
normal, obișnuit, privarea socioeconomică pe care a avut-o în copilărie. În ţă-
rile unde economia de piaţă funcţionează, privarea socio-economică constituie
un important factor de risc pentru producerea infracţiunilor, în general pentru
încălcarea legii, iar copiii din familiile cu un venit scăzut sunt mai expuși la a
comite infracţiuni, decât copiii celor cu un prestigiu ocupaţional scăzut dar cu
posibilităţi financiare.
În concluzie, carenţele mediului familial defavorizează dezvoltarea normală
și echilibrată a copiilor. Deși nu determină în exclusivitate consecințe negative
asupra dezvoltării sub aspectul maturizării sociale a copiilor, carențele mediului
familial prezintă însă un mare risc. Riscul constă în nerealizarea în perspectivă
a tinerilor pe plan sociocultural la nivelul capacităților și aspirațiilor. De ase-
menea, riscul se poate concretiza și în delincvență sau alte forme de devianță,
totul având ca punct de plecare imitarea unor defecte și “vicii” de realizare
socială și de integrare civică, dar și cazurile de nereușită socioprofesională, de
delincvență a părinților. Bineînțeles că există și cazuri care nu confirmă aceste
situații, sunt unele în care defecte și vicii ale tinerilor nu-și găsesc explicația în
modul de viață al familiei, ci în firea sugestibila aflată sub influența nocivă a
mediului extrafamilial. De altfel, în tendințele sale, se pare că familia urmează
cadrul general al societății. În urma unor studii s-a constatat că și cadrul larg
societal generează și favorizează în mare parte fenomenele de deficit de inte-
grare a individului.
Grupul de prieteni oferă tânărului nu numai cadrul de afirmare, de expri-
mare liberă, ci și securitate, șiguranţă. În grup tânărul găsește niveluri de as-
piraţie și tabele de valori apropiate cu ale sale. În devianţa comportamentală a
tânărului se înregistrează o multicauzalitate în planul psihosocial, plecând de
la climatul familial neadecvat, de la o situaţie economică precară și de la anu-
mite carenţe în educaţia timpurie, integrarea în grupuri dubioase, vagabondaj,
consumul de alcool, droguri.
◄ 346 ►
E. CIOBANU  Factorii sociali explicativi și determinanţi ai comportamentului delincvent la tineri

Mediul extrafamilial influenţează comportamentul minorilor, deoarece pot

dobândi în cercul de prieteni, de la vecini, colegi, gașcă și/sau grup de cartier,
prin exemplele negative o „contaminare” cu ușurinţă a unei conduite deviante,
mai ales atunci când familia nu se implică și nu realizează că, lăsând totul în
grija celor din jur, minorul va deprinde atitudini antisociale lipsite de coerenţă
și motivaţie.
Actuala criză economică generează numeroase provocări cu care vor tre-
bui să se confrunte tinerii pe piața muncii. Tranziția de la școală la ocupare în
muncă va fi dificilă pentru noua generație care a dobandit o anumită calificare
profesionala. Aceasta va fi în concurență cu un numar crescut de persoane care
se află deja în cautarea unui loc de muncă, pentru un număr de posturi din ce
în ce mai redus, cel puțin pe termen scurt [4, 182]. 
Potrivit factorilor explicativi și determinanți ai delincvenței în rândul ti-
nerilor, se conturează necesitatea elaborării unei concepții noi în legătură cu
formarea tinerei generații în concordanță cu cerințele obiective ale etapei actu-
ale. Pentru proiectarea unei strategii unitare asupra acestei categorii de tineri
delincvenți este importantă implicarea tuturor instituțiilor și organismelor care
pot contribui la soluționarea problematicii grave cu care se confruntă societa-
tea în prezent în acest domeniu. 
Dacă la nivel macrosocial (politic, economic, administrativ) rezultatele stu-
diilor și cercetărilor pot constitui o sursă de informare pentru decidenţi, la
nivel microsocial (familie, școală și grup de apartenenţă) și individual (factori
psihologici) se pot elabora programe, planuri și propuneri concrete de inter-
venţie în vederea eficientizării activităţii tuturor celor implicaţi direct sau in-
direct în studierea, abordarea și controlul fenomenului delincvenţei juvenile.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Durkheim E. Regulile metodei sociologice. Bucureşti: Editura Stiinţifică, 1974.

2. Rădulescu S., Banciu D. Sociologia crimei şi criminalităţii. Bucureşti: Editura Şansa, 1996.
3. Rotariu T., Iluţ P. Sociologie. Cluj-Napoca: Editura Mesagerul, 1996.
4. Otovescu A. ş.a. Criza mondială. Bucureşti: Editura Pro Universitaria, 2011.

◄ 347 ►