Curs 3 – Metode si tehnici de tonifiere musculară

Morfologia fibrei musculare

Mușchiul este o structură organică care convertește energia dinamică derivată din
alimenete în energia fizică (forîa) devenind astyfel elementul motor al mișcării, deoarece
trece prin articulații realizând mișcarea segmentelor (cu excepția mușchilor faciali)
Sistemul muscular somatic este alcătuit, la om, din aproximativ 434 muşchi, compuşi
din 25 x 106 fibre musculare, reprezentând circa 40% din greutatea corpului. Din acest
procent, cam 10% îl reprezintă muşchii netezi, pereţii organelor şi muşchiul cardiac.
Din punct de vedere histologic şi funcţional, există trei categorii de muşchi:
 muşchi striaţi sau scheletici, care reprezintă 40% din greutatea corpului şi
participă la realizarea mişcărilor, menţinerea stabilităţii articulaţiilor, alcătuirea
formei generale a corpului;
 muşchii netezi, care intră în alcătuirea viscerelor, vaselor şi pielii;
 muşchiul cardiac.
Una din cele mai reprezentative definiţii ale muşchiului striat o datorăm lui Lapique:
„muşchiul striat este un organ diferenţiat, care produce, prin contracţie, lucru mecanic”. Un
muşchi striat este alcătuit din mai multe elemente: corpul muscular, tendonul, joncţiunea
tendino-musculară, inserţia muşchiului, tecile sinoidale, vasele şi nervii muşchilor.

Mușchiul este un organ foarte bine vascularizat, 1 mm2 suprafață musculară are 2000
capilare. Ea formează o rețea de 100 000 km. În repaus, majoritatea capilarelor sunt închise,
deschizându-se alternativ pe zone în timpul contracției.
Muşchiul striat (scheletic) este alcătuit din următoarele structuri anatomice distincte:
corpul muşchiului, tendonul, vase sanguine şi nervi. Fiecare dintre ele are o structură proprie.
Corpul reprezintă partea cea mai voluminoasă a muşchiului, fiind zona contractilă, activă, a
acestuia.
Muschii scheletici sunt componente ale corpului uman, compusi din tesut muscular,
capabil sa se contracte sub influenta impulsurilor nervoase. Muschii, înpreuna cu scheletul
formeaza sistemul locomotor si determina constitutia corpului. Activitatea muschilor
scheletici este dirijata de sistemul nervos, care asigura legatura acestora cu creierul si cu
maduva spinarii si regleaza transformarea energiei chimice in energie mecanica.

ln figura 1 sunt prezentate detalii privind

structura muschilor scheletici.
 Muschii scheletici au o serie de proprietati caracteristice — excitabilitate,
conductibilitate, contractilitate, extensibilitate si elasticitate.

Excitabilitatea reprezinta capacitatea muschiului scheletic de a reactiona la actiunea

impulsului nervos prin aparitia procesului de excitatie;

Conductibilitatea este capacitatea structurii muschiului de a transmite excitatiile;

Contractilitatea este capacitatea muschiului de a se contracta, urmare a acestui fapt

fiind miscarea oaselor legate de acesta;

Extensibilitatea este insusirea care permite muschiului sa se intinda pana la starea

care depaseste substantial lungimea lui, in stare de repaus;

Elasticitatea este capacitatea muschiului de a reveni dupa intindere la starea ințială.

Fiecare dintre aceste proprietăți ale mușchiului este supusă educării/reeducării si se

foloseste pe scară largă în procesul de pregatire sportive/recuperare, predeterminand in mare
măsura eficienta perfectionarii tehnice si fizice a sportivilor.

Se deosebesc două tipuri de contractii musculare: izometrice si izotonice.

În timpul contracțiilor izometrice, muschiul efectueaza incordarea, fără modificarea
lungimii acestuia.
Contractiile izotonice au loc atunci cand rezistenta produsa de muschi este insotita de
modificarea lungimii lui si pot avea un caracter concentric si excentric.
 Contractiile concentrice prevad invingerea unei rezistente, ca urmare a acestui fapt
muschiul se scurteaza.
 Contractiile excentrice au loc in cazul unei activități cu caracter concesiv, cand
muschiul efectueaza incordarea prin marirea lungimii acestuia.
Muschii se caracterizeaza prin vascularizatie intensa. Arterele si venele patrund in
tesutul conjunctiv al muschiului, iar ramificatiile numeroase, sub forma de capilare si venule,
formeaza o larga retea in interiorul si in jurul endomisiului. Acest fapt garanteaza furnizarea
sangelui imbogatit cu oxigen, prin sistemul arterial, si eliminarea produselor de metabolism,
prin sistemul venos.
Fibrele nervoase senzitive (aferente) si cele motoare (eferente) sunt situate, de obicei,
in muschi, de-a lungul vaselor sanguine. Multiplele ramificatii ale nervilor motori, sub forma
de axoni, trec prin tesutul conjunctiv si ajung la fiecare conexiune musculara (vezi fig. 1).
Nervii senzoriali transmit informatia de la receptorii aparatului motor (proprioreceptori ai
muschilor, cartilagiilor, capsulelor articulare, ligamentelor) la sistemul nervos central.
Majoritatea muschilor scheletici sunt fixati de schelet. Acestia se gasesc sub controlul
constientei si sunt reglati de catre sistemul nervos central.
Un corp muscular este alcătuit deci din fascicule musculare, iar fiecare fascicul
muscular este alcătuit din mai multe fibre musculare.
Fibra musculară este formată din:
→ endomisium (la exterior) – un țesut conjunctiv fibros;
 → sarcolema (membrana fibrei musculare) – o membramă plasmatică, care la capătul
fiecarei fibre, se unește cu tendonul;
→ sarcoplasma (citoplasma fibrei musculare) – spațiul dintre miofibrile, un lichid
vîscos, care conține glicogen, mioglobină, grăsimi, microelemente etc.
Miofibrilele, care se întind pe toată lungimea fibrei musculare, sunt compuse din
filamente proteice – actinice (subțiri) și miozinice (groase). Interactiunea dintre aceste
elemente asigură contracția fibrelor musculare.

Miofilamentul de actină contine molecule de forme sferice, care formează o spirală

dublă. ln afară de actină, miofilamentul subtire mai contine două proteine importante:
tropomiozină și troponină.
Tropomiozina reprezintă o moleculă lungă subtire, care stă la suprafata complexului
actinic. Capetele moleculelor de tropomiozină se termină cu molecule sferice de troponină.
Principala sarcină a tropomiozinei o reprezintă blocarea mecanică a centrilor activi ai actinei,
ca in absenta impulsului nervos să nu se producă formarea puntilor transversale intre actină și
miozină și să nu existe contractia mușchiului. Acest lucru este extrem de important intrucât
in procesul de contractie musculară, miofilamentul de actină nu reprezintă o structură pasivă
pe care alunecă miofilamentul de miozină, ci participă in procesul de contractie la nivelurile
chimic și mecanic.
Miofilamentul de miozină este compus dintr-o multime de molecule miozinice,
fiecare dintre acestea având o parte centrală și un cap. Capetele moleculelor de miozină se
deosebesc printr-o serie de caracteristici, care asigură alunecarea miofilamentelor actinice, in
raport cu cele miozinice. Capetele se pot lega de portiunile active pe moleculele de actină și
formează așa numitele punti transversale. Capetele se caracterizează prin activitate
enzimatică, care asigură descompunerea adenozintrifosfatului și formarea energiei necesare
pentru deplasarea ciclică a punților transversale și pentru alunecarea miofilamentelor in
timpul contractiei musculare.
Miofibrilele se impart in discuri clare și discuri întunecate, care alternează intr-o
succesiune strictă. Portiunile clare se numesc discuri l (izotrope), iar cele intunecate —
discuri A (anizotrope). Amplasarea transversală a acestor discuri conferă fibrei o striatie
transversală. Din această cauză, mușchii scheletici sunt definiti adesea ca transversal-striati.
ln mijlocul fiecărui disc I se delimitează o linie intunecată, așa numita linie Z — o
retea filiformă de proteină, de care se fixează miofilamentele de actină. Discul I contine doar
miofilamente de actină. Discul A contine atăt miofilamente de actină, cât și de miozină. Pe
sectiunea transversală a discului A se vede că fiecare miofilament de miozină este inconjurat
de șase miofilamente de actină (fig. 2). ln
mijlocul discului A este situată zona H,
care se formează ca urmare a absentei
miofilamentului actinic. În centrul zonei H
se află o fâșie întunecată, așa numita linie M,
care este compusă din filamente subtiri,
fixate de centrul miofilamentelor
miozinice și care le retine pe loc.
Fig. 2 - Sarcomerul
 O miofibrilă este compusă dintr-o multime de unităti functionale — sarcomere,
formatiuni legate una de alta la liniile Z. Sarcomerul este situat între două membrane Z
succesive.
Micșorarea lungimii sarcomerelor, în timpul alunecării miofilamentelor, pe seama
îngustării zonei H și discului I, conduce la scurtarea miofibrilelor, compuse din sarcomere,
fixate una de alta prin capete, și astfel la contractia fibrei musculare.
În timpul relazării mușchiului, sarcomerile se lungesc, iar filamentele revin în poziția
inițială.

Fig 3
Contractia sarcomerilor