Manual Muzeologie - CURS ISTORIA MUZEELOR - AlisVasile

CURS
Istoria muzeelor
1. Muzeul – evoluţia istorică a conceptului de muzeu
O istorie a muzeelor, oricât de scurtă ar fi aceasta, trebuie să ne poarte către originile ideii de
muzeu, către resorturile care au dus la apariția și materializarea acestei idei și la uimitoarea ei
transformare ei în timp.
Pentru a ajunge la începuturile muzeului, nu putem folosi decât o arheologie inversă, pornind de la
ceea ce este muzeul astăzi – o rețea complexă de activități și obiective care se cer analizate
individual și împreună.
Așadar, ce este un muzeu? „O instituție non-profit, permanentă, aflată în serviciul societății și al

dezvoltării acesteia, deschisă publicului, care colecționează, conservă, cercetează, comunică și
expune patrimoniul material și imaterial al umanității și al mediului înconjurător, în scopuri legate
de educație, studiu și agrement”, potrivit definiției integratoare adoptate de Consiliul Internațional
al Muzeelor, în Statutul său. 1
Dincolo de orice definiție formulată de un organism de specialitate (în acest caz, pentru prima oară
în 1946), este general cunoscut faptul că muzeul există în jurul patrimoniului pe care îl are în grijă.
Descrierea dată de I.C.O.M. surprinde istoric, cronologic, această dezvoltare a instituției muzeale în
relație directă cu patrimoniul deținut: pentru a exista, muzeul a avut mai întâi nevoie de o colecție
de obiecte; aceste obiecte, pentru a continua să existe, au avut nevoie de un muzeu care să le
păstreze și care să explice de ce ele trebuie să continue să existe și de ce trebuie să continue a fi
înțelese.
Cu toții am colecționat sau colecționăm obiecte – jucării în copilărie, timbre, cărți, muzică, obiecte
de podoabă sau alte lucruri, mai puțin obișnuite; albumele de fotografii de familie sunt niște muzee
în miniatură. Înclinația de a colecționa este o constantă a comunităților umane și am putea, deci,
afirma că muzeul răspunde unei nevoi fundamentale. O nevoie fundamentală, dar, totodată, foarte
selectivă, pentru că nu colecționăm orice, ci doar obiecte „de valoare”.
Care este valoarea pe care o căutăm sau pe care o găsim în lucrurile colecționabile? Ce le face
colecționabile? Raritatea, faptul că sunt neobișnuite, vechimea, frumusețea, legăturile afective pe
care le avem cu ele, amintirile pe care le poartă. De cele mai multe ori, obiectele de colecție, odată
intrate în această categorie, și-au pierdut utilitatea, funcția imediată; această trans-utilitate este
trăsătura lor comună, chiar și în cazul obiectelor cu rol decorativ la origine. Depășindu-și condiția
inițială, bunurile de colecție ne învață, demonstrează lucruri extraordinare, ne conectează la un
trecut aproape dispărut, la teritorii necunoscute și îndepărtate, la universuri imaginate, ne fac să
transcendem cotidianul, reflectă asupra noastră câte ceva din natura lor singulară.
1
”A museum is a non-profit, permanent institution in the service of society and its development, open to the public,
which acquires, conserves, researches, communicates and exhibits the tangible and intangible heritage of humanity and
its environment for the purposes of education, study and enjoyment.” – Statutul ICOM (revizuit 2016), art. 3, pct. 1 -
http://icom.museum/the-organisation/icom-statutes/3-definition-of-terms/#sommairecontent (Accesat: 4 mai 2017),
(tr.a.).
Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

1/27
Teoriile privind originea muzeelor au atribuit acumularea de bunuri culturale fie înclinației
înnăscute pentru frumos, care ne face să ne încojurăm de obiecte purtătoare de emoție estetică
(teoria „subiectivo-estetică”), fie înclinației naturale către obiecte strălucitoare, deosebite, chiar
dacă nefolositoare practic, proprie nu doar oamenilor, ci și unor animale (teoria „biologică”); o altă
teorie, cea „filologică”, explică răspândirea muzeelor prin imitarea modelului templelor muzelor din
Grecia Antică. 2
Termenul „muzeu” este considerat a fi derivat din latinescul „museum”, la rândul său provenit din
greaca veche – „mouseion”, templu al muzelor, spațiu pentru studiul științei și al artelor. 3 Era, de
asemenea, un spațiu al contemplației și al filosofiei 4 – ca acel Mouseion din Alexandria, înființat de
Ptolemeu I Soter, în secolul al III-lea î.e.n. și menționat de Strabon, sau ca cel din Școala lui Platon
din Atena, considerat primul proto-muzeu cunoscut 5.
În Occident, mouseion-ul antichității clasice grecești a fost însușit de romani, care l-au transformat
în „museum” și l-au transmis mai departe.
De la conceptul antic de spațiu (clădire, construcție) dedicat preocupărilor înalte, „muzeul” va primi
sensul mai larg de colecție și spațiul aferent acesteia abia în secolul al XV-lea, în epoca Renașterii
florentine, când renaște și el pentru a desemna colecția de artă și antichități a lui Lorenzo
Magnificul; două sute de ani mai târziu, termenul „museum” era folosit în Europa pentru a numi
colecțiile de curiozități 6 - cea a lui Ole Worm, din Copenhaga, de exemplu, sau Musaem
Tradescantianum – colecția lui John Tradescant de la Londra, denumită „muzeu” în catalogul
propriu, editat în 1656, și care a devenit fondul principal al Muzeului Ashmolean din Oxford,
deschis în 1683 7.
Între aceste epoci, autorul primului tratat de muzeografie 8, Samuel Quiccheberg, lansează ideea de
origine teatrală, a muzeului ca teatru (imagine) complet al universului – „Theatrum amplissimum”,
care poate cuprinde și împărtăși întreaga cunoaștere a lumii 9. Categoriile pe care muzeul lui
Quiccheberg le aducea împreună (și pe care le putem identifica și astăzi în muzee) erau: Naturalia,
Mirabilia, Artefacta, Scientifica, Antiquites şi Exotica.
2
P.I. GALKINA, V.K. GARDANOV, I.P. IVANIȚKIN, K.G. MITEAEV, G.A. NOVIȚKI, N.N. PLAVILȘCIKOV,
„Bazele muzeologiei sovietice”, Ministerul Culturii, București, 1957, p.11-12.
3
Paula FINDLEN, ”The Museum: Its Classical Etymology and Renaissance Genealogy” în ”J. Hist Collections”,
1989; 1 (1): 59-78. doi: 10.1093/jhc/1.1.59.
4
Geoffrey D. LEWIS; ”History of Museums” în ”Encyclopaedia Britannica”, https://www.britannica.com/topic/history-of-
museums-398827 (Accesat: 4 mai 2017)
5
Henry George LIDDELL. Robert SCOTT, ”A Greek-English Lexicon” revised and augmented throughout by Sir
Henry Stuart Jones, with the assistance of Roderick McKenzie. Clarendon Press, Oxford, 1940.
http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.04.0057%3Aentry%3D%2368883&redirect=t
rue (Accesat: 4 mai 2017).
6
Henry George LIDDELL. Robert SCOTT, op.cit, loc.cit.
7
Geoffrey D. LEWIS; op.cit.
8
Titlul lucrării lui Samuel Quiccheberg este ”Inscriptiones vel Tituli Theatri amplissimi, complectentis rerum
universitatis singulas materias et imagines eximias, ut idem recte quoque dici possit” (1565).
9
Susanna PETTERSSON, Monika HAGEDORN-SAUPE, Teijamari JYRKKIÖ, Astrid WEIJ (ed.), ”Encouraging
Collections Mobility – A Way Forward.”, Finnish National Gallery, Helsinki, 2010, ISBN 978-951-53-3286-8, p.16-17.

2/27
La noi, <<Cuvântul muzeu a apărut în cultura română pentru prima dată la Dimitrie Cantemir
(1717), acesta utilizându-l în sensul de „cămări” care adăpostesc valorile istorice utile
învățăturii.>>. 10
În sec. al XVIII-lea va apărea muzeul modern, sub forma muzeului național, după modelul Luvru –
expresie a celor mai înalte realizări ale unei națiuni, emblemă identitară și reper social.
Denumirea de „muzeu” este universal consacrată din acest moment și replicată mai întâi în toate
marile imperii europene și, nu mult mai târziu, în întreaga lume. Muzeul era, așadar, un tezaur de
obiecte de valoare excepțională pentru civilizația umană, adunate cu grijă, păstrate, expuse în locuri
excepționale și ele, spre a fi admirate, pentru publicul larg (deși, după normele de astăzi, ar fi mai
potrivit să numim acel public „privilegiat”). Cum cele mai multe colecții naționale au fost și rodul
erudiției și cercetării, rolul educativ și științific al muzeelor a fost și el consacrat odată cu muzeul
modern.
Secolul al XIX-lea a adus o expansiune teritorială importantă a muzeelor și, totodată, o specializare
a acestora, potrivit tipului de colecții deținute – de istorie, artă, știință și, desigur, mixte.
Secolul XX marchează profesionalizarea completă a muzeelor și muzeologiei și internaționalizarea

domeniului muzeal, în special prin înființarea organismelor multinaționale din domeniu – în primul
rând, Consiliul Internațional al Muzeelor și comitetele asociate acestuia. Colectarea patrimoniului
este încă prioritară, ca și dezvoltarea științei și tehnicilor de conservare și restaurare a bunurilor
culturale și pregătirea specialiștilor în domeniul muzeal. Cercetarea și publicarea colecțiilor devin
activități muzeale de bază, inventarierea și metodele de catalogare se perfecționează și se
standardizează, iar programele educaționale se dezvoltă masiv în a doua jumătate a secolului. Pe
lângă profesionalizare, secolul XX desăvârșește și democratizarea muzeelor – accesul este asigurat
pentru un public mereu mai numeros, uneori muzeele devin componentă permanentă a educației
formale.
Secolul al XXI-lea găsește muzeul sub forma sa de instituție de cultură, cu un rol social consolidat,
chiar dacă uneori aflat în incertitudini financiare, care caută să se dezvolte dincolo de granițele
culturii în sensul ei tradițional. Muzeul este nu doar păstrător de patrimoniu, laborator științific și
educator, ci este și vector de dezvoltare economică, brand local sau național, actor-reactor și
integrator social, rampă pentru avangarda artistică a contemporaneității și spațiu pentru experimente
cu noile tehnologii.
2. Antichitatea și proto-muzeele
Ne întoarcem la originile antice ale muzeului, pentru a aminti câțiva premergători ai muzeului
contemporan.
Tezaurele sunt forme pre-muzeale istorice care s-au păstrat până astăzi – fie ele tezaurele oricărei
cetăți antice importante, ale unor conducători sau comunități din epoci trecute; termenul ne este
cunoscut sub mai multe forme azi: vorbim în mod curent despre tezaurele dacice, vedem tezaure
monetare în expozițiile muzeale permanente, dezbatem problema tezaurului românesc trimis la
Moscova în primul război mondial sau a tezaurului Băncii Naționale; muzeografii români lucrează
10
Ioan OPRIȘ, „Managementul muzeal”, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2008, p.126.

3/27
în mod curent cu bunurile culturale clasate în categoria juridică „tezaur” a patrimoniului cultural
național mobil iar legislația internațională operează cu termenul „tezaur național”.
„Thesauroi”(gr.)/”tezaurele” originale, cum ar fi cele construite de cetățile grecești la Delfi, în sec.

VI-V î.e.n., erau construcții dedicate zeilor, pentru a comemora victorii militare și adăposteau
obiecte de preț, de obicei o parte din prada de război a învingătorului; aceste rezerve puteau fi
folosite de orașele-state în situații de urgență, pentru nevoi publice sau pentru refacerea
construcțiilor-thesauroi. Cele mai cunoscute sunt tezaurele ridicate la Delfi de corintieni și atenieni.
Alte thesauroi, edificate în apropierea templelor, conțineau obiecte de artă, curiozități și erau
deschise publicului, uneori percepându-se o taxă de intrare 11; cei care aveau în grijă tezaurele erau
hieropii, ei inventariind bunurile primite ca ofrandă prin consemnarea descrierii acestora, a zeului
pentru care erau depuse, a numelui și locului de origine al donatorului 12. De asemenea, ca urmare a
numărului mare de obiecte donate, apare tot acum și necesitatea creării „depozitelor” de obiecte în
alte spații decât cele principale ale construcțiilor votive destinate pelerinajelor și vizitării, astfel
încât vor fi săpate în stâncă locuri subterane de depozitare, „favissae”, pentru bunurile mai puțin
importante 13.
Toate acestea ne conduc la concluzia evidentă că aceste tezaure pot fi considerate forme antice
complexe ale muzeului și modul lor de organizare este echivalent cu cel actual, având reguli, norme
pentru inventariere, documentare, conservare și valorificare a bunurilor deținute.
Galeriile de artă își găsesc precursoarele tot în Grecia Antică și, ulterior, în Imperiul Roman;
pinacotecile [„pinakothēkē” din „pinak” - tăbliță, pictură și „thēkē” – cutie, cufăr (gr.) 14] erau
galerii pentru picturi votive, dedicate zeilor; în sec. al V-lea î.e.n., exista o pinacotecă la Atena, pe
Acropole, în aripa de nord a Propileelor, unde erau expuse picturi vestite, printre care și cele ale
pictorului Polygnot (după care se vor face mai târziu copii în Pergam-ul elenistic și în villa din
Tivoli a împăratului roman Adrian, construită în secolul al II-lea e.n.) 15; alte pinacoteci cunoscute în
Grecia Antică se aflau la Efes și la Samos 16.
Cum am amintit deja, conceptele de „thesauroi”, „mouseion”, „pinakothēkē” vor fi preluate și în

Roma antică și se vor transmite mai departe, în timp și spațiu.
Roma va da „muzeului” sensul de loc de întâlnire al cărturarilor 17, mai degrabă decât cel de loc al
obiectelor. Obiectele de valoare își vor găsi locul propriu în edificiile publice sau în reședințele
patricienilor romani care au preluat modelele artistice ale Greciei Antice și în arhitectură, sculptură
și pictură. Asociate artei oficiale, publice, sculpturile reprezentând personalități politice, militare și
culturale alcătuiesc adevărate galerii în biblioteci și în alte clădiri cu destinație publică, prelungind
în spațiul cetății tradiția galeriei de busturi ale strămoșilor expuse în atrium-ul caselor romane.
Europa nu este, însă, singurul leagăn al muzeelor.
11
Geoffrey D. LEWIS; op.cit.
12
Corina NICOLESCU, „Muzeologie generală”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1979, p. 14.
13
Ibidem.
14
"Pinacotheca" Merriam-Webster.com. https://www.merriam-webster.com/dictionary/pinacotheca (Accesat: 4 mai
2017).
15
Corina NICOLESCU, op.cit., p. 14-16.
16
The Editors of Encyclopædia Britannica, “Pinacotheca”, ”Encyclopædia Britannica”,
https://www.britannica.com/topic/pinacotheca (Accesat: 4 mai 2017).
17
Corina NICOLESCU, op.cit., p.16.

4/27
În orașul babilonian Ur (aflat astăzi pe teritoriul Iraq-ului), în secolul al VI-lea î.e.n., fiica regelui
Nabonidus, Ennigaldi-Nanna, alcătuise o colecție de antichități care a fost descoperită împreună cu
o tăbliță ceramică ce conținea descrierea unor inscripții din secolul al XXI-lea î.e.n..
Această tăbliță nu este singulară, o altă descoperire a fost făcută în aceeași zonă geografică, la
Larsa, ea conținea mai multe tăblițe datând din secolul al XX-lea î.e.n., ce reproduceau inscripții
mai vechi, utilizate în școli, ca „material didactic”.
„Vechiul Testament” menționează în „Cartea Regilor” că, în Palestina, Ezechias a arătat solilor
babilonieni încăperile sale destinate păstrării obiectelor din metale prețioase, armelor, mirodeniilor
și altor bunuri rare, aflate în aceste tezaure 18.
În China, dinastiile imperiale sunt legate de colecțiile de obiecte prețioase încă din secolul al XVI-
lea î.e.n.; este binecunoscută armata războinicilor de teracotă care protejează mormântul împăratului
Shih Huang-ti (secolul al III-lea î.e.n.) și la fel de cunoscut este și faptul că în palatul său se aflau
numeroase obiecte rare și de preț; împăratul Wu-ti (sec. II – I î.e.n.) a înființat o academie de artă
înzestrată cu o colecție de lucrări de pictură și caligrafie din fiecare provincie chineză; în secolul al
III-lea e.n., împăratul Hsien-ti deținea o galerie de portrete ale miniștrilor săi. 19
Încheiem această scurtă istorie a proto-muzeelor antice amintind că cele mai vechi „colecții” de
obiecte prețioase (de cult sau decorative) provin din inventarele mormintelor paleolitice.
3. Evul Mediu – creștinismul și negarea Antichității
Răspândirea creștinismului și recunoașterea sa drept credință oficială a Imperiului Roman în secolul

al IV-lea, căderea Imperiului Roman de Apus în secolul al V-lea și ocuparea Europei de către
populațiile migratoare războinice, „barbare”, străine de tradiția culturală greco-romană, au dus la
pierderea a nenumărate vestigii artistice ale lumii antice și la răsturnarea pentru mai multe secole a
valorilor umaniste ale acestei tradiții la care se va reveni în epoca Renașterii, începând cu secolul al
XIV-lea.
Primele viziuni creștine din Imperiul Roman, asupra artei antichității, erau marcate de respingerea
reprezentărilor figurative și, mai larg, de respingerea oricăror forme de manifestare plastică ce ar fi
putut fi considerate idolatre. Astfel, Clement din Alexandria (sec. II-III), unul dintre primii teologi
creștini, apreciază materialitatea artei drept incompatibilă cu spiritualitatea creștină și întocmește
chiar și un inventar al statuilor – obiecte ale idolatriei păgâne -, aflate în temple 20. Tezaurele, însă,
colecțiile de bunuri de preț vor supraviețui și în Evul Mediu și își vor găsi adăpost în noile temple
ale noii credințe, printre popoare vechi și noi – în mănăstirile, catedralele și bisericile creștine.
Dintre comorile lumii antice, gemele și cameele vor fi păstrate și integrate ca elemente decorative în
obiectele de cult creștine 21. Un nou tip de obiecte va deveni obiect al fervorii religioase, al
comerțului și al colecționării: relicvele sfinților, fie ele autentice sau nu 22.
18
19
Geoffrey D. LEWIS; op.cit., https://www.britannica.com/topic/history-of-museums-398827#ref608824 (Accesat: 13
mai 2017).
20
Corina NICOLESCU, op.cit., p. 17.
21
Ibidem.

5/27
Mănăstirile sunt păstrătoarele manuscriselor antice, biblioteci și „centre de conservare” a acestora –
„scriptoriile”. Arta miniaturilor atinge rafinamentul cel mai profund, noile manuscrise alăturându-se
tezaurelor celor vechi. Unele dintre colecțiile de artă și carte excepționale ale Evului Mediu sunt
cele din Perioada Carolingiană (748 – 814); din această perioadă, se păstrează și în țara noastră, la
Biblioteca Batthyaneum din Alba-Iulia, lucrarea cunoscută sub numele de „Codex Aureus”.
În Imperiul Bizantin, fastul imperial și bogăția artei acestei epoci se vor regăsi și în practica
tezaurizării prăzilor de război importante, a darurilor primite, a veștimintelor și obiectelor de
podoabă de la curțile împăraților bizantini. Tezaurul Imperial de la Constantinopol avea un spațiu
special alocat în palat și o administrație proprie 23, noua capitală de la Ravenna va fi înzestrată nu
doar cu palate și construcții religioase, ci și cu tezaure (obiecte prețioase) pentru fiecare dintre
aceste noi simboluri ale puterii. Clisiarnițele sunt noile „muzee”, în aceste clădiri special amenajate
în incinta mănăstirilor fiind depuse și îngrijite odoarele bisericești. Similare, întrucâtva,
clisiarnițelor erau și relicvarele – locuri pentru păstrarea moaștelor -, și veștmintariile – încăperi în
special pentru haine și broderii de rit sau decorative.
Devoțiunea creștină a fost dovedită public, de-a lungul întregului Ev Mediu european, prin daniile
generoase făcute bisericilor și mănăstirilor de către principi și nobilime, inclusiv în Țările Române,
tezaurele monastice ajungând să adune „daruri opulente, inclusiv manuscrise costisitoare și
relicvare cu o tehnică elaborată, sculpturi și splendide obiecte liturgice” 24.
Și în Orientul Apropiat apar noi edificii religioase asociate noii credințe musulmane: la Mecca
exista un tezaur încă din secolul al VIII-lea, iar în Irak, la Nadjab, la mormântul vărului Profetului
Mohamed, Ali, a fost descoperit un alt tezaur datând din secolul al XIX-lea 25.
În Evul Mediu târziu, vor reapărea la Roma marile colecții particulare, deschise publicului:
cardinalul Giordano Orsini, spun cronicile, a adunat vestigii romane pe care le-a expus sub forma
unui cabinet de antichități, în secolul al XII-lea, tot atunci când, într-un gest de recuperare a tradiției
antice, Columna lui Traian este declarată „monument al eternității” printr-un edict din 1162. 26
Chiar dacă semnificația spirituală și aura simbolică atribuite obiectelor considerate prețioase în Evul
Mediu au fost diferite de cele ale Antichității greco-romane, chiar dacă interpretarea creației
artistice a trecut din registrul credințelor păgâne și al forului public-cetățenesc în cel al dogmei
creștine, fundamentul convențiilor sociale a rămas același: „frumosul”, oricare ar fi acesta, este
prețuit, materialele-valoare de schimb își mențin universalitatea; colecțiile supraviețuiesc, cresc și
merg înainte, în timp. Prin mijlocirea acestor bunuri materiale, omul își apropie și înțelege
universul. 27
4. Renașterea și nașterea muzeului

22
Edward ALEXANDER, ”Museums in Motion: An Introduction to the History and Functions of Museums”,
Nashville, 1979, p. 5.
23
24
Jean SORABELLA, “Monasticism in Western Medieval Europe.” în ”Heilbrunn Timeline of Art History”, The
Metropolitan Museum of Art, New York, 2000 –. http://www.metmuseum.org/toah/hd/mona/hd_mona.htm (originally
published October 2001, last revised March 2013): ”All over Europe, rulers and aristocrats demonstrated their
adherence to Christian ideals by presenting monastic communities with lavish gifts, including costly manuscripts and
elaborate reliquaries, sculpture, and splendid liturgical objects.” (Accesat: 17 iulie 2017.)
25
Ibidem.
26
27
Susanna PETTERSSON, Monika HAGEDORN-SAUPE, Teijamari JYRKKIÖ, Astrid WEIJ (ed.), p.12.

6/27
Este deja consacrată asocierea aforismului atribuit de antici lui Protagoras, „Omul este măsura
tuturor lucrurilor”, cu perioada Renașterii, epocă a recuperării tradiției greco-romane a Europei și,
într-un fel, a recuperării unui mileniu de scindare și transformare culturală, a depășirii austerității de
gândire medievale și reînodare a esenței umaniste a civilizației europene. Nu putem afirma fără
reținere că muzeul s-a născut între contestarea mecanismelor mercantile ale catolicismului și
victoria raționalismului, pe de-o parte, și proliferarea opulenței artistice a Contra-Reformei, însă el
este cu certitudine o expresie a acelei epoci și, în fond, o imagine a fiecăreia dintre epocile pe care
le-a parcurs.
Renașterea muzeului antic în această perioadă a însemnat și nașterea muzeului în accepțiunea sa

modernă, contemporană – la Florența, în Italia secolului al XV-lea, la curtea familiei Medici.
Lorenzo de Medici (Lorenzo Magnificul, 1449-1492), reprezentantul unei clase sociale noi, în
ascensiune, care nu deținea noblețea de sânge, reînvie tradiția greacă a academiei platoniene și
memoria mouseion-ului din Alexandria, adăugând numelui său noblețea artelor și a științelor. 28
Colecția de manuscrise și de geme antice pe care o alcătuiește primește denumirea de „Museo dei
codici i cimeli artistici” 29 („cimeli” însemnând „memorabilia”).
Intocmirea de inventare ale colecțiilor, practică pe care am amintit-o ca deja instituită în Evul
Mediu, se extinde acum. Din inventarele familiei Medici, care s-au păstrat până astăzi, aflăm că
fuseseră adunate șaptesprezece mii de geme, camee și medalii, icoane bizantine, tapiserii flamande,
argintărie, fildeș și alte obiecte de preț 30, într-o colecție enormă și diversă, începută de Cosimo de
Medici (1389-1464), în prima jumătate a secolului al XV-lea, cu vase de piatră antice, monede
vechi din aur și argint și geme și care a servit drept exemplu și altor curți europene, ca oglindă
pământească a cosmosului, a idealului platonician 31.
La începutul secolului al XV-lea, în Franța, Jean de France, duce de Berry, lăsa la moartea sa, în
1416, o colecție impresionantă de manuscrise și pietre prețioase, monede antice de aur și argint,
broderii, sculpturi, picturi și miniaturi și un cabinet ce conținea și ouă de struț, cochilii, antidoturi
pentru otrăvuri. 32
Papalitatea își va încununa și ea cu opulență artistică forța și influența politică. Astfel, în secolul al
XV-lea, Paul al II-lea ridică la Roma Palazzo Venezia pentru colecțiile sale de antichități greco-
romane, monede, icoane bizantine și alte obiecte prețioase, iar Sixt al IV-lea ridică muzeul de pe
Capitoliu în 1471.
Cel datorită căruia nou-regăsitul termen de „muzeu” a căpătat popularitate a fost Paolo Giovio 33 a
cărui colecție de efigii ale unor personalități contemporane sau istorice a devenit, în prima jumătate
a secolului al XVI-lea, la Como, „Museum Jovianum” – „Sanctissimo tempio dell’immortal virtu
sede sacrata”. Copii ale acestor efigii au circulat în întreaga Europă.
28
Susanna PETTERSSON, Monika HAGEDORN-SAUPE, Teijamari JYRKKIÖ, Astrid WEIJ (ed.), op.cit., p.16.
29
30
Ibidem.
31
Susanna PETTERSSON, Monika HAGEDORN-SAUPE, Teijamari JYRKKIÖ, Astrid WEIJ (ed.), loc.cit.
32
Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER, op.cit., p. 24.
33
Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER, ”Museums in Motion: An Introduction to the History and Functions of
Museums”, Ediția a II-a, Editura AltaMira Press, Plymouth, Marea Britanie, 2008, p. 115.

7/27
Cosimo I de Medici (1519–1574) va comanda și el realizarea de copii după portretele de la Museum
Jovianum, 280 de lucrări astfel obținute fiind expuse în galeria florentină numită de Cosimo I
„Museo mediceo”. Cosimo I a pus și bazele unui muzeu de științe naturale, cuprinzând atât
exponate autentice, cât și mulaje și reproduceri după natură 34.
Principii germani preiau modelul italian sub denumirea de „kunstkammer”. Unul dintre aceștia,
Albert al V-lea de Bavaria, îi încredințează lui Samuel von Quiccheberg rolul de conservator al
colecției sale, „Theatrum Amplissimum” – concept inspirat de „Teatrul Memoriei” sau „Teatrul
Cunoașterii” inventat și construit de Guillo Camillo la curtea regelui Francisc I al Franței și care
reprezenta cosmosul și întreaga cunoaștere, într-o perspectivă platoniciană. 35
Regele Francisc I (1494-1547), amintit mai sus, este el însuşi un colecţionar şi, mai mult decât atât,
este fondatorul colecţiilor regale franceze, picturile comandate artiştilor italieni (printre care
Leonardo da Vinci), antichităţile aduse din Italia şi mulajele realizate după lucrări de artă celebre
vor fi păstrate şi expuse la reşedinţa de la Palatul Fontainebleau şi vor constitui, mai târziu, baza
colecţiilor Muzeului Luvru. 36
Dacă secolul al XV-lea se va concentra mai cu seamă asupra colecționării și muzeificării

antichităților clasice și a operelor de artă, în secolul următor își vor găsi locul în colecții și obiectele
preistorice, creațiile unor culturi îndepărtate sau mostre și specimene naturale.
Această diversificare și lărgire a domeniilor de interes și de studiu vor duce la crearea unei noi
forme de organizare a colectării de obiecte speciale: cabinetul de curiozități – wunderkammer,
chambre des merveilles sau museum naturale -, care va conduce colecţionismul şi colecţiile spre o
nouă etapă.
5. Epoca modernă
5.1. Secolul al XVII-lea: curiozităţi, acumulare, colecţii regale şi drumul către muzeele publice
Secolul al XVII-lea consolidează colecţionismul şi mecenatul intrate în bunele uzanţe ale claselor
conducătoare, în secolele anterioare, şi extinde acest fenomen de la spaţiul particular sau restrâns
către un acces din ce în ce mai larg, anunţând apariţia muzeelor publice din veacul următor. Acum
creşte numărul deţinătorilor de cabinete de curiozităţi, capătă o nouă anvergură colecţiile şi galeriile
regale (muzee ale curţilor princiare europene, apărute în secolul al XVI-lea), sunt fondate colecţiile
academiilor şi societăţilor ştiinţifice – acestea din urmă, grupuri de studiu şi cercetare, fiind şi ele o
inovaţie a epocii (Royal Society din Londra ia fiinţă în 1660, iar Academia de Ştiinţe din Paris se
înfiinţează în 1666 37).
Răspândirea cabinetelor de curiozităţi este atât de mare, încât apare ideea realizării unui inventar al
acestora: Pierre Borel publică, în anul 1649, lucrarea „Les Antiquités” 38, care cuprindea şi o listă a
celor mai importante cabinete de curiozităţi din Europa.
34
Corina NICOLESCU, op.cit., p. 21-22.
35
Susanna PETTERSSON, Monika HAGEDORN-SAUPE, Teijamari JYRKKIÖ, Astrid WEIJ (ed.), op.cit., p.16-17.
36
37
Geoffrey D. LEWIS; op.cit.(Accesat: 20 iulie 2017).
38
Pierre BOREL, „Les antiquitez, raretez, plantes, minéraux & autres choses considérables de la ville et comté de Castres
[Texte imprimé]... Avec le roole des principaux cabinets et autres raretez de l'Europe, comme aussi le catalogue des choses
rares de maistre Pierre Borel” - http://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb36389281x (Accesat: 20 iulie 2017).

8/27
La începutul secolului, împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg (1522–1612) acumulase şi instalase
în reşedinţa sa de la Praga, proaspătă capitală a Imperiului Romano-German, o colecţie excepţională
de pictură germană, flamandă şi italiană (Cranach, Dürer, Holbein, Bruegel, Archimboldo, Tiţian,
Veronese, Coreggio), dispersată de-a lungul timpului 39, şi un cabinet de curiozităţi cu o selecţie
mineralogică şi ea excepţională, alcătuită şi inventariată de Anselmus Boetius de Boodt 40.
În Franţa, alături de colecţiile regale care încep să ia amploare odată cu invitarea lui Rubens la
curte, de către Maria de Medici, în 1622 41, se alcătuiesc şi impresionantele colecţii ale cardinalilor
Richelieu (1585-1642) şi Mazarin (1602-1661). Richelieu își donează colecţia de pictură franceză şi
italiană lui Ludovic al XIII-lea, iar remarcabila sa bibliotecă este lăsată moştenire familiei sale, cu
obligația de a fi deschisă şi publicului. Cardinalul Mazarin alcătuieşte o vastă colecţie de artă, ce
număra aproximativ 40 000 de obiecte, potrivit inventarului întocmit după moartea sa, incluzând
877 de tablouri (adunase şi 241 de portrete ale papilor), 411 tapiserii, 21 de cabinete cu tipologii
diverse. 42
Sub domnia lui Ludovic al XIV-lea şi coordonarea lui Charles Le Brun, prim-pictor al regelui și
conducător al Academiei Regale de Pictură şi Sculptură, se construiesc şi se organizează marile
galerii de artă ale reşedinţelor regale – Galeria Oglinzilor la Versailles şi Galeria Apollo la Luvru. 43
În 1681, şapte săli ale Galeriei Apollo sunt deschise publicului, la iniţiativa lui Colbert, atunci
ministru al finanţelor.
Dacă primul muzeu universitar se deschidea la Basel, în 1671 44, în sfârşit, în 1683, se deschide
Ashmolean Museum la Oxford, în Anglia, considerat a fi primul muzeu public din lume, graţie
donaţiei făcute Universităţii de Elias Ashmole (donaţie ce conţinea colecţia londoneză a
grădinarului John Tradescant, ajunsă în posesia lui Ashmole la moartea lui John Tradescant-fiul,
împreună cu monede şi cărţi din colecţia donatorului), sub patronaj regal şi cu sprijin ştiinţific oferit
de Royal Society 45. Muzeul avea nu doar o galerie pentru expunerea colecţiilor (în marea lor parte
de istorie naturală), ci şi săli de lectură şi un laborator, toate în clădirea special alocată de
Universitate pentru muzeu, aşa cum ceruse Ashmole. Vizitarea era permisă contra-cost, preţul fiind
variabil, în funcţie de timpul petrecut în muzeu (un regulament de funcționare este publicat în
1714 46). Deşi clădirea există încă, aparţinând acum Muzeului de Istorie a Ştiinţei, colecţia iniţială a
fost împărţită între mai multe instituţii, noul Ashmolean Museum of Art and Archaeology, înfiinţat
în 1894, păstrând doar câteva obiecte, printre care portretele lui Ashmole şi ale celor doi
Tradescant. 47
5.2. Secolul al XVIII-lea: muzeul specializat, muzeul public, muzeul național și muzeul-model.
Până la muzeul-model, secolul al XVIII-lea va asista la ridicarea, propagarea cu rapiditate,
recunoașterea și preluarea de modele culturale în genere.
39
40
Arthur MacGregor; Book Reviews în ”J Hist Collection”, 1996; 8 (1): 129-130. doi: 10.1093/jhc/8.1.129 -
https://academic.oup.com/jhc/article-abstract/8/1/129/615207/Book-Reviews?redirectedFrom=PDF (Accesat: 20 iulie
2017).
41
Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER, op.cit.,, p.25.
42
Corina NICOLESCU, op.cit., p.22-23.
43
Ibidem, p.23.
44
Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER, op.cit., p.5, 28.
45
46
47
Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER, op.cit., p.58.

9/27
În Rusia țaristă, Petru cel Mare (1672-1725) impune o recivilizare după canoanele occidentale pe
care și el și le însușise, înzestrează Academia de Ştiinţe din noul său oraș, Sankt-Petersburg, cu un
cabinet de curiozități ce conținea obiecte etnografice și exponate de istorie naturală – Kunstkamera,
primul muzeu științific rus, înființat în 1814 48 -, și adună la Ermitaj o colecție de obiecte din aur.
Cabinetul Academiei este deschis publicului începând cu anul 1734. 49
Ecaterina a II-a (1729-1796), o colecționară redutabilă, participă la licitațiile europene și

achiziționează masiv colecții integrale 50, sporind substanțial tezaurele rusești cu bibliotecile lui
Diderot şi Voltaire, colecţia Croazat cu 400 000 cărţi și 400 de lucrări de pictură veche europeană,
colecția Napole cu 498 de tablouri și altele 51. Țarina construiește noi aripi la Ermitaj pentru colecția
sa de pictură, care, în anul 1785, conținea 2658 de lucrări 52.
Tot mai multe colecții devin accesibile publicului, în primul rând mari colecții regale, cele ale
Vaticanului și ale familiilor princiare europene, dar și colecțiile marii burghezii ale cărei averi
înfloritoare, în condițiile unei piețe și ea înfloritoare, i-au permis să facă achiziții de opere de artă
noi, de obiecte exotice aduse de pe alte continente și, uneori, să intre în posesia unor colecțiilor
vândute de aristocrația care își pierdea treptat forța economică. Diversitatea și cantitatea crescândă a
bunurilor colecționabile au fost, probabil, cauzele tendinței de sistematizare a colecțiilor, respectiv
de specializare a lor, în funcție de tipul de obiectelor conținute.
În Germania, cabinetele pot fi acum de rarități, de curiozități, de științe naturale, de numismatică, de

eșantioane minerale – Raritätenkabinett, Curiositätenkabinett, Naturalienkabinett, Münzenkabinett,
Mineralienkabinett – sau de porțelanuri, ca cel de la palatul Charlottenburg din Berlin și cel de la
Dresda - Porzellankabinett. 53
Galeriile de artă nu rămân doar o formă frecventă de organizare a colecției, ci capătă o importanță
socială mai mare când ies din circuitul privat, restrâns; câștigă și în anvergură, beneficiind de spații
mai ample, amenajate în acest scop.
La Vatican, Muzeul Capitoliului este deschis publicului în 1734, în Palazzo dei Conservatori se
amenajează o galerie de pictură în 1749, iar Muzeul Pio-Clementino se deschide și el, în anul 1772,
expunând o colecție de antichități. 54 La Florența, ultima descendentă a familiei Medici, Anna Maria
Luisa de' Medici, donează statului Galeria Uffizi, în 1743. 55
Și în Imperiul Romano-German, la Viena, devin publice mai multe galerii de artă ce etalau
colecțiile imperiale, în timpul domniile lui Carol al VI-lea și Iosif al II-lea; în anul 1782 se
inaugurează Kunsthistorisches Museum. 56 Fondarea de muzee de știință pe lângă societățile
științifice, academii și universități devine tot mai importantă, ca și rolul acordat științei, studiului,
cunoașterii. În 1712, apar la Bologna Academia de Științe și Muzeul Universității, se creează un
48
op.cit., p.14.
49
50
51
52
53
54
55
56

10/27
muzeu universitar și la Torino, un muzeu public însoțește Academia Etruscă din Cortona, galerii de
artă se alătură academiilor de artă în Italia, Franța și Anglia. 57
Modelul societăților științifice care administrează și muzee este transferat de europeni, în special de
britanici, și în coloniile din Asia: la Jakarta, în 1778, exista o colecție a Societății de Arte și Științe,
integrată mai târziu în Muzeul Național, iar în India, la Calcutta, în 1784, se afla colecția Societății
Asiatice din Bengal, devenită ulterior The Indian Museum. 58
Și în Statele Unite ale Americii secolul al XVIII-lea aduce primele muzee: în 1773, în Carolina de
Sud, se anunță înființarea unui muzeu de istorie naturală a regiunii, de către Library Society din
Charleston, pentru promovarea unei mai bune cunoașteri a agriculturii și a medicamentelor produse
din plante. În acest caz, colecția lipsea, Societatea invitând cetățenii să contribuie voluntar cu
mostre și specimene naturale. 59 În 1786, pictorul Charles Wilson Peale deschide un muzeu în
locuința sa din Philadelphia, care va fi mutat ulterior într-un spațiu public mai generos, cel al
American Philosophical Society. Muzeul nu va rezista financiar, iar colecția Peale se va dispera în
secolul al XIX-lea, după moartea fondatorului ei. 60
Toate aceste spectaculoase evoluții ale muzeului, în secolul al XVIII-lea, au culminat cu două
momente sau, mai bine spus, două concepte extrem de importante, care au schimbat statutul
muzeului aducându-l în sfera publică și în sferele înalte ale importanței sociale și culturale. Aceste
momente au fost crearea muzeului național, odată cu British Museum, și a muzeului-instituție de
drept public, odată cu înființarea Muzeului Luvru la Paris. Ambele formule au devenit concepte-
model replicate în întreaga lume în secolele următoare și cele două instituții însele sunt astăzi
etaloane muzeologice.
British Museum a devenit, în 1759, primul muzeu național, înființat prin hotărâre a Parlamentului
Britanic care decisese cumpărarea colecției de 80 000 de obiecte a lui Sir Hans Sloane (medic,
important om de știință, președinte al Societății Regale) și alocarea unui sediu pentru viitorul centru
de studiu și cercetare - după cum fusese gândit la acea vreme. La început, deși nu se percepea o taxă
de intrare, muzeul era mai degrabă elitist, biletele fiind dificil de obținut, vizita limitată la maximum
o oră și copiilor nefiindu-le permis accesul în expoziții. 61
Revoluţia Franceză din 1789 dă tonul deschiderii muzeelor publice, de stat: în 1792, se înfiinţează
Muzeul Republicii şi, în 1793, Galeria de Artă la Palatul Luvru; în 1797, se deschide și Palatul de la
Versailles, cu colecţii provenite din mănăstiri şi din averile naționalizate ale familiilor marii
aristocraţii. În scurt timp, în anul 1800, sunt inaugurate alte 22 de muzee publice, municipale.
Reconsiderat din perspectiva iluministă a Revoluției, muzeul se transformă în bun public, în
așezământ de cultură și educație pentru cetățeni și în spațiu de cercetare a istoriei, artei și
științelor. 62 Diderot, cel care a avut inițiativa muzeului național, propune un model de organizare a
muzeelor în „Enciclopedia franceză”, care va fi urmat în amenajarea Muzeului Republicii. 63
57
Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER, op.cit., p.28
58
59
Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER, op.cit., p.61-62.
60
Ibidem.
61
62
Corina NICOLESCU, op.cit., p.27-28.
63
Ibidem, p.31.

11/27
5.3. Secolul al XIX-lea: muzeul național, muzeul generalizat.
În secolul al XIX-lea, cursul istoriei europene va fi determinat de apariţia conştiinţei naționale și de
încercările de reconfigurare politică a granițelor, în căutarea autodeterminării. Acest curent de
gândire se manifestă și destinul colecțiilor muzeale – este nu doar epoca de aur a muzeelor 64, ci și
epoca marilor muzee naționale.
Tot acum se consolidează în practică ideea de specializare a colecțiilor: muzeele lasă în urmă
idealul enciclopedic iluminist și se organizează urmând sistemul francez de după Revoluția din
1789 65, potrivit domeniului pe care îl reprezintă – artă, istorie, istorie naturală, știință și tehnică.
Epopeea muzeului național continuă la Luvru și radiază în teritoriile cucerite de Napoleon la

începutul secolului al XIX-lea. În 1803, Luvru va primi numele împăratului și, mai apoi, cele mai
prețioase piese din prada de război dobândită de acesta. Însă Luvrul nu este singurul beneficiar al
victoriilor militare franceze și al celebrării acestor triumfuri – colecții de pictură sunt aduse și la
Bruxelles, Mainz, Geneva și celebra Galerie Brera se deschide în 1809, la Milano. Fratele lui
Napoleon, încoronat rege al Olandei, înființează în 1808, la Amsterdam, Muzeul Regal, predecesor
al actualului Rijksmuseum.
În Imperiul Austro-Ungar se răspândește tipologia muzeului național sub denumirea de

„landesmuseum”, simbolistica acestuia suprapunându-se identității naționale regăsite în provinciile
imperiale. Muzeul Național Maghiar, cu profil istoric, este primul de acest tip, în 1808, urmat de cel
din Graz în 1811, Muzeul Național din Brno (1817), Muzeul din Praga (1818) și cel din Ljubljana
(1821). 66
După ce Muzeul Brukenthal se născuse în 1817 ca primul muzeu public de pe teritoriul de astăzi al
României, la Madrid, Prado se deschide în 1819, după decenii de la fondarea sa în secolul anterior;
la Berlin este înființat Muzeul Orașului în 1830 și este construită pentru colecțiile regale germane
prima clădire destinată a fi muzeu, Altes Museum, de către arhitectul Karl Friedrich Schinkel, în
perioada 1824-1830 67; în celebra Insulă a Muzeelor de la Berlin se vor ridica și Neues Museum
pentru colecțiile de antichități (1855), Galeria Națională pentru pictură germană (1876) și, în secolul
XX, Kaiser Friedrich Museum (purtând în prezent numele celebrului muzeolog Wilhelm von Bode,
director general al complexului între 1872 și 1905) și Pergamon Museum; 68 colecțiile Medici sunt
reunite de Marele Duce Leopold în Galeriile Uffizi, în 1833, iar la Londra, în 1838, se inaugurează
Galeria Națională în spațiul actual, având ca nucleu colecția achiziționată de guvern de la John
Julius Angerstein, comerciant și filantrop care expusese fondul respectiv în propria casă încă din
1824.
Un nou concept muzeal - muzeul în aer liber, asociat unei grădini botanice și uneia zoologice -, este
pus în operă la Stockholm, în 1891, prin Skansen Museum, model ulterior al muzeelor în aer liber
din întreaga lume. 69
64
65
66
Ibidem, p.36.
67
Marjorie SCHWARZER, ”Riches, Rivals and Radicals – 100 Years of Museums in America”, American Association
of Museums, Washington DC, 2006, p.30-31.
68
69
Geoffrey D. LEWIS, op.cit.(Accesat: 25 iulie 2017).

12/27
În Rusia, societățile științifice proaspăt apărute își deschid muzee proprii, asociate studiului istoriei
naționale – Comisia Arheologică de Stat de la Sankt-Petersburg, Societatea de Istorie și Antichități
Ruse de la Moscova și Odessa. 70
Arta și expozițiile-eveniment dedicate artei sau marilor artiști își stabilesc acum un rol major în
activitatea muzeală și își manifestă mereu mai pregnant în spațiul public poziția fundamentală pe
care au avut-o mereu în dinamica fenomenului colecționismului.
Noi mari instituții apar și pe alte continente, în număr tot mai mare: în America de Sud - Muzeul de
Ştiinţe Naturale din Buenos Aires, în 1812, Muzeul Naţional din Rio de Janeiro, în 1818, Muzeul
Naţional din Bogotá, în 1824, Muzeul de Istorie Naturală din Santiago de Chile, în 1830, Muzeul de
Istorie Naturală din Montevideo, în 1837; în a doua jumătate a veacului, numărul muzeelor
naționale va crește în America Latină; 71 în Canada, colecţia de zoologie deţinută de Pictou
Academy devine publică în 1822; în Africa de Sud, colecţia zoologică Andrew Smith funcționa la
Cape Town, în 1825; în Australia, Australian Museum e stabilit la Sidney, în 1829; influența
culturii colonialiste se manifestă și în apariția Muzeului Egiptean stabilit de arheologii francezi în
Egipt, în 1863, a muzeului înființat de britanici în Calcutta (1814) și a primelor muzee din China –
Muzeul Heude ridicat de francezi la Shanghai, în 1868, Muzeul Shanghai înființat de britanici în
1874; 72 fabuloase muzee sunt inaugurate în Statele Unite ale Americii – Muzeul Naţional din cadrul
Institutului Smithsonian (1858), American Museum of Natural History la New York (1869),
Metropolitan Museum of Art tot la New York, în 1870 73, în același an – Boston Museum of Fine
Arts, Detroit Institute of Art.
O importanță deosebită pentru îmbogățirea colecțiilor muzeale au avut-o campaniile arheologice și

expedițiile științifice desfășurate în secolul al XIX-lea.
Deja cunoscute din secolul al XVIII-lea, în special prin opera savantului suedez Carl Linnaeus
(1707-1778), considerat părintele taxonomiei moderne, expedițiile științifice devin tot mai
numeroase și mai complexe în secolul al XIX-lea.
5.4. Mari muzee, mari campanii arheologice

Campaniile arheologice din această perioadă au avut ca rezultat aducerea în colecțiile europene a
numeroase și extrem de valoroase mărturii materiale ale unor civilizații dispărute sau îndepărtate.
Fără îndoială, conservarea în muzeele europene a unor obiecte sau ansambluri de obiecte aparținând
civilizațiilor mediteraneene și orientale a contribuit la cunoașterea acestor culturi și, foarte probabil,
la salvarea a numeroase elemente de cultură materială istorică din întreaga lume. Pe de altă parte, nu
este mai puțin adevărat că o bună parte din arheologia de „peste hotare” practicată de europeni a
avut drept consecință și distrugerea unor situri antice, ruperea unor bunuri culturale din contextul
lor istoric original, dislocarea acestora și sărăcirea patrimoniului cultural al unor națiuni. În prezent,
disputa etică și muzeologică dintre susținătorii vocației universale a muzeelor occidentale și cei ai
70
op.cit., p.14.
71
Grace L. McCANN MORLEY, ”Museums in Latin America”, în ”Museum International”, vol. 12, nr. 4, 1959, p.
254, nota nr.1, DOI: 10.1111/j.1468-0033.1959.tb01429.x (Accesat: 31 iulie 2017).
72
Donghai SU, ”Chinese museums’ tradition and changes” în „Museologia e patrimônio” - vol.I, nr. 1, Rio de Janeiro,
2008, p.120, http://revistamuseologiaepatrimonio.mast.120 br/index.php/ppgpmus (Accesat: 2 august 2017).
73
Susanna PETTERSSON, Monika HAGEDORN-SAUPE, Teijamari JYRKKIÖ, Astrid WEIJ (ed.), op.cit., loc.cit.

13/27
returnării bunurilor muzeale către țările lor de origine continuă la mai multe niveluri – teoretic,
diplomatic, juridic.
Campaniile lui Napoleon în Egipt sunt considerate a fi și primele expediții arheologice în

străinătate. Una dintre cele mai cunoscute descoperiri din acea epocă este „Rosetta”, fragmentul de
piatră cu ajutorul căruia orientalistul francez Jacques-Franҫois Champollion a descifrat scrierea
hieroglifică egipteană. La retragerea armatei franceze din Egipt, stela a fost capturată de britanici, în
prezent fiind expusă la British Museum. 74
La începutul secolului, Thomas Bruce Elgin, ambasadorul britanic în Imperiul Otoman, inițiază
dislocarea și transportarea la Londra, în perioada 1802-1812, a Frizelor Parthenonului, a unor
elemente din Erehteionul din Atena și a altor antichități grecești. Colecția Elgin va fi ulterior
achiziționată de stat și cele mai importante piese ale sale sunt expuse acum la British Museum. 75
Germanul Heinrich Schliemann (1822-1890) este recunoscut drept descoperitorul Troiei și al unor
spectaculoase tezaure antice („Comoara lui Priam”) pe coasta asiatică a Turciei, alături de
diplomatul britanic Frank Calvert. 76 Arheologii germani au condus cercetări asupra așezărilor
greco-romane antice și la Priene, Magnesia, Milet, Samos, Valea Bekaa din Liban, asupra așezării
asiriene de la Sam’al, 77 și, până în prima parte a secolului al XX-lea, asupra așezărilor antice
mesopotamiene –Assur, Babylon, Fara, Abu Hatab, Uruk.
Această perioadă de acumulări de patrimoniu și de afirmare în spațiul public și în conștiința publică

va fi urmată de căutarea unor noi sensuri pentru muzeu, de rafinarea rolului său social și de
profesionalizarea instituției muzeale – toate acestea, în secolul următor, al XX-lea.
6. Muzeul contemporan
6.1. Secolul XX – prima jumătate

Prima jumătate a secolului aduce o reconsiderare a rolului muzeelor – ele nu sunt doar depozitare de
patrimoniu, ci au și un rol social şi educativ. Ridicarea de instituții muzeale de mari dimensiuni, ale
căror colecții sunt nu doar impresionante, ci și în permanentă evoluție, dezvoltarea bazelor
științifice ale activității muzeelor și profesionalizarea acesteia și internaționalizarea colaborării
profesionale în domeniul muzeologiei sunt elemente definitorii pentru această perioadă – trebuie
amintite aici organizarea primului Congres Internațional de Muzeologie, în 1934, la Madrid și
înființarea, sub auspiciile Ligii Națiunilor, a Oficiului Internațional al Muzeelor la Paris, în 1926, cu
scopul de a susține colaborarea dintre specialiștii marilor muzee europene. 78
74
”Encyclopædia Britannica”, ”Rosetta Stone”, data publicării: 8 ianuarie 2017,
https://www.britannica.com/topic/Rosetta-Stone (Accesat: 28 iulie 2017).
75
”Encyclopædia Britannica”, ”Elgin Marbles”, data publicării: 31 iulie 2013, -
https://www.britannica.com/topic/Elgin-Marbles (Accesat: 28 iulie 2017).
76
Glyn Edmund DANIEL, ”Heinrich Schliemann” în Encyclopædia Britannica, data publicării: 6 aprilie 2016 -
https://www.britannica.com/biography/Heinrich-Schliemann (Accesat: 28 iulie 2017).
77
Martin MAISCHBERGER, Ralf-B. WARTKE, Julia GONNELLA, Ursula KÄSTNER, Volker KÄSTNER, Joachim
MARZAHN, Beate SALJE, Anna BESELIN, Ute FRANKE, Gisela HELMECKE, Katharina MEINECKE, Thomas
TUNSCH, Stefan WEBER, ”Pergamon Museum”, ediția a III-a, Editura Prestel Verlag și Staatliche Museen Berlin,
2013, p.32-35.
78
Loièc VADELORGE, ”European Museums in the Twentieth Century” în ”Contemporary European History”, 10, 2
(2001), p.309, Cambridge University Press, 2001, https://doi.org/10.1017/S0960777301002077 (Accesat: 29 martie
2017).

14/27
În același timp, însă, evenimentele istorice care au marcat lumea în prima jumătate a secolului au
lăsat o amprentă gravă asupra patrimoniului cultural european devenit țintă a actelor de distrugere
inclusiv în considerarea calității lui de simbol al identității naționale și culturale.
Cele două războaie mondiale au avut un impact enorm asupra colecțiilor de artă, colecțiilor muzeale
și circulației bunurilor culturale: campaniile militare din Africa au adus în muzeele occidentale noi
loturi de antichități și „curiozități”, tezaurele naționale (printre care și Tezaurul României trimis la
Moscova în timpul primului război mondial, cel al Spaniei depozitat în Elveția) au luat calea
exilului, arta considerată decadentă de regimul hitlerist a fost exclusă din muzee și chiar distrusă,
bunurile comunităților evreiești au fost confiscate sau înstrăinate forțat.
După primul război mondial, Uniunea Sovietică va vinde piese din colecțiile sale istorice pentru a-și
acoperi nevoi economice stringente. 79
Germania nazistă vinde în S.U.A. lucrări de artă indezirabile pentru regim și, totodată, cumpără artă
națională germană conformă ideologiei fasciste 80; vinderea colecțiilor europene peste ocean (celor
germane și sovietice alăturându-se colecțiile aristocrației britanice sărăcite) va conduce, la celălalt
capăt al tranzacțiilor, la nașterea unor importante colecții private americane care vor deveni mai
târziu mari muzee.
Aceste dislocări și agresiuni asupra patrimoniului cultural, fără precedent ca anvergură în istoria
lumii, au făcut ca specialiștii din comunitatea internațională constituită după cel de al doilea război
mondial să propună măsuri de protejare a muzeelor și a patrimoniului și să impună colaborarea între
state pentru evitarea repetării unor asemenea circumstanțe catastrofale; astfel, în 1954 este lansată
Convenția de la Haga privind protejarea bunurilor culturale în caz de conflict armat, U.N.E.S.C.O.
se înființează în 1945, iar I.C.O.M. - Consiliul Internațional al Muzeelor în 1946.
Din păcate, măsurile diplomatice și juridice adoptate după cel de-al doilea război mondial în scopul
prevenirii unor acte criminale similare au rămas, trebuie să constatăm, inutile nu de puține ori. Pe de
altă parte, înțelegerea importanței și semnificației patrimoniului cultural național și universal a atins
un nou nivel de recunoaștere socială și de pondere politică.
Întorcându-ne la începutul secolului, în 1917 Revoluţia rusă aduce o revoluţie şi în organizarea şi

extinderea reţelei de muzee publice, în concentrarea patrimoniului cultural inclusiv prin
naţionalizări și în apariţia rolului propagandistic declarat și programatic al muzeelor devenite
instrument de educare în spiritul materialismului dialectic. Muzeul sovietic va cuceri întregul
teritoriu al U.R.S.S. și va servi drept model și sistemelor muzeale din țările aparținând blocului
comunist, în a doua jumătate a secolului XX. Dacă înainte de 1917 existau pe teritoriul U.R.S.S.
180 de așezăminte muzeale, dintre care 149 pe teritoriul Rusiei, în anul 1954 numărul muzeelor
sovietice ajunsese la aproximativ 1000, fiind reprezentate istoric, artistic, științific în colecțiile
muzeale toate republicile și regiunile sovietice. 81 Creșterea nu se va opri aici: în anul 1977, existau
cca 1400 de instituții muzeale, iar în 1985, cca 1800. 82 Și în Germania, după primul război mondial,
79
Marjorie SCHWARZER, op.cit., p.13.
80
S.N. BEHRMAN, „Arta de a vinde arta”, Ed. Baroque Books&Arts, București, 2017, p. 221.
81
op.cit., p.10.
82
Ahmed BAGHLI, ”The Development of World Museums” in ”History of Humanity”, vol. VII, UNESCO Publishing,
Paris, 2008, ISBN 978–92–3–104083–2, p. 511. http://unesdoc.unesco.org/images/0014/001473/147371e.pdf (Accesat:
29 iulie 2017).

15/27
naționalismul va fi servit drept fundament pentru apariția unor noi muzee dedicate unor
personalități istorice sau istoriei naționale. 83
Italia interbelică, sub conducerea lui Benito Mussolini, a cunoscut transformarea patrimoniului
cultural național, monumente și muzee, în instrument de propagandă naționalistă.
Însă există și alt tip de tendințe în prima jumătate a secolului XX: în țările din nordul Europei și în
Marea Britanie, apar muzee tehnice dedicate perioadei industriale, iar experimentele și
demonstrațiile științifice se juxtapun expunerii clasice.
Spre deosebire de muzeele europene, cele mai multe muzee americane s-au înființat în jurul unor
donații substanțiale făcute de persoane particulare cu resurse financiare considerabile, aceste donații
constând în colecții de bunuri culturale, în clădiri care să găzduiască muzeele viitoare, donații în
terenuri și bani, înființarea unor fundații („trust”) care să administreze donațiile pe termen lung.
Astfel, Galeria Națională din Washington a fost construită după acceptarea de către stat a donației
făcute de Andrew Mellon în 1936 84, Solomon R. Guggenheim înființa fundația ce-i poartă numele,
în 1937, și, în 1943, îi încredința arhitectului Frank Lloyd Wright misiunea de a ridica sediul
permanent al Muzeului Guggenheim din New York 85, la începutul secolului, în 1903, Isabella
Stewart Gardner deschidea la Boston, sub numele său, muzeul ce primea colecția familiei Gardner
și pe care îl finanțase integral.
Muzeele americane au fost pioniere în domeniul educației muzeale adresate în special copiilor,
primele programe educative existând deja în secolul al XIX-lea. În 1907, Boston Museum of Fine
Arts introduce termenul de „docent” pentru a desemna un ghid profesionist de muzeu și, în 1915,
Muzeul de Artă din Cleveland avea un departament intern pentru programe educative. 86
Și cafeteria de muzeu se pare că s-a născut în America, odată cu National Gallery din Washington,
aceasta fiind inițial destinată exclusiv fondatorilor și patronilor muzeelor și răspândindu-se cu
succes în scurt timp. 87 Cele aproximativ 1400 de muzee americane existente în 1928 aveau, în acel
moment, 32 de milioane de vizitatori anual. 88
În America Latină continuă și în această perioadă organizarea de muzee naționale, cu o anvergură

pe măsură a colecțiilor: Muzeul de Istorie Națională (1905), Muzeul Național al Republicii (1924),
Muzeul de Arheologie Peruană (1945) și un muzeu de artă cu un caracter special al colecțiilor,
Muzeul de Artă Modernă Italiană (1923) – toate în Perú, la Lima; Muzeul Național de Arte
Frumoase (1935) și Muzeul Național de Științe Naturale (1940) în Venezuela, la Carácas; Muzeul
Național de Arte Frumoase (1937) din Rio de Janeiro, Brazilia. 89
În China aflată încă sub dominație străină, apar noi muzee de factură colonială: Muzeul Jinan
înființat, în anul 1904, de un preot britanic în Provincia Shantong, Muzeul Haongho-Paiho, înființat
în același an de britanici în Tianjin, Muzeul Chinei de Nord deschis în Tianjin de doi preoți
83
84
National Gallery Washington website - https://www.nga.gov/content/ngaweb/about.html (Accesat: 29 iulie 2017).
85
86
Ibidem, p.11-12.
87
Ibidem, p.40.
88
Ibidem, p.6.
89
Grace L. McCANN MORLEY, op.cit., loc.cit.

16/27
francezi; în 1905, se deschide primul muzeu chinezesc, Nantong, care îmbina tradiția chineză a
colecționării și a artelor frumoase cu elemente caracteristice culturii muzeologice europene. 90
În Africa, Uganda Museum, unul dintre cele mai vechi muzee din Africa de Est, se înființa în 1908,
Muzeul Național Dar es Salaam, inaugurat în 1934 și inițial dedicat Regelui George al V-lea al
Regatului Unit al Marii Britanii, devine public în 1940 și, mai târziu, va expune istoria Tanzaniei. 91
6.2. Secolul XX – a doua jumătate

Putem spune că, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, are loc expansiunea accelerată a
sectorului muzeal în întreaga lume și nu este vorba doar de o creștere la nivel numeric a muzeelor,
ci și o creștere și o diversificare a activității muzeale, o creștere a numărului de vizitatori și de o
creștere a rolului economic al muzeelor, ele însele organizații non-profit prin definiție și menire.
Iată câteva exemple de dezvoltare a rețelelor muzeale naționale de-a lungul a câteva decenii:
Republica Democrată Germană avea 700 de muzee în anul 1973, 748 în 1985; Republica Federală
Germania avea 1550 de muzee în anul 1975 și 2415 în anul 1985, iar Germania reunită avea, în anul
1992, 4682 de muzee; Polonia avea 657 de muzee în 1974 și 750 în anul 1985; în Canada erau 471
de muzee în 1976 și 1515 în anul 1985; Statele Unite ale Americii înregistrau, de la cele 1400 de
muzee existente în 1928, 4988 în anul 1976 și 6120 în anul 1985 (în anii '80, în S.U.A., media
inaugurării de noi muzee era de unul la trei zile și 68% din populația țării era consumatoare de
servicii muzeale); Franța ajunsese de la 1250 de muzee, în 1977, la 1921 în anul 1985; Japonia își
dublase numărul de muzee între anii 1976 și 1985, de la 407 la 807; Olanda avea 483 de muzee în
1976 și 793 în 1985. 92
În deceniul următor, în Austria funcționau 712 muzee în 1993, în Spania 1054 în anul 1994, în Italia
3442 în 1992, în Marea Britanie 2000 în anul 1996, în 1993 Norvegia avea 475 de muzee,
Republica Cehă 254, România 404, Elveția 776, Ucraina 297 și Suedia 197. 93
Perioada post-belică a reprezentat și o epocă a unei noi grandori în muzeologie, inaugurându-se

acum alte centre realmente mondiale, muzee-etalon care se vor alătura celor mai vechi.
La Paris, în 1977, după mari controverse privind oportunitatea lui și separarea artei moderne de cea
nouă, contemporană, și în încercarea de a recontura centrul mondial al artelor la Paris (care pierduse
supremația în fața New York-ului), se deschide cu și către un succes extraordinar Centrul Pompidou
– muzeu de artă modernă, spațiu al artei contemporane, bibliotecă și centru de cercetare. Tot la
Paris, în 1986, este inaugurat, cu menirea de a expune arta secolului al XIX-lea, Musée d’Orsay,
într-un spațiu industrial reamenajat pentru a servi drept muzeu, acest tip de intervenție arhitecturală
constituind o soluție adoptată în timp de mai multe instituții, ca și adaptarea altor tipuri de clădiri
istorice la funcționalitatea de muzeu. 94 Semnificativ pentru importanța de simbol național pe care o
au muzeele franceze este și faptul că înființarea de noi instituții-monument a fost legată de numele
președinților republicii: Centrul Pompidou poartă numele inițiatorului și promotorului său,
președintele Georges Pompidou, Valérie Giscard d'Estaing inaugurează Pompidou și, în același an,
90
Donghai SU, op.cit., p. 120-121.(Accesat: 2 august 2017).
91
George H. Okello ABUNGU, ”East Africa: Museums” în ”Encyclopedia of Global Archaeology”, Springer New
York, 2014, p.2278, DOI: 10.1007/978-1-4419-0465-2_1249 (Accesat: 31 iulie 2017).
92
Ahmed BAGHLI, op.cit., loc.cit.
93
UNESCO Statistical Yearbook, 1997, apud Ahmed BAGHLI, op.cit., nota nr.6.
94

17/27
inițiază construirea Muzeului d’Orsay care va fi deschis de președintele Franҫois Mitterrand care, la
rândul său, decide începerea proiectului de extindere a Muzeului Luvru, finalizat în 1999. 95 În anul
2006, președintele Jacques Chirac vernisa noul muzeu de la Quai Branly care reunea colecțiile de la
Musée de l’Homme și de la Musée National des Arts d’Afrique et d’Océanie. 96
La Londra se deschide Muzeul Orașului – Museum of London, în 1976, care îngloba colecțiile a
două alte muzee anterioare; în Statele Unite ale Americii, așezămintelor Smithsonian (astăzi în
număr de paisprezece) li se adaugă National Air and Space Museum (1976) și Hirshhorn Museum
(1974), iar în 1993 este inaugurat Memorialul Holocaustului din Washington. 97
În 1959 este finalizată clădirea Muzeului Guggenheim din New York, denumită de autorul ei,
arhitectul Frank Lloyd Wright, „Archeseum”, cu un parcurs expozițional diferit – cel al pantei-
spirală – care impunea un discurs cinematografic, narativ. 98
Pe continentul african, după câștigarea independenței față de regimurile colonialiste, noile state vor
căuta o mai bună reprezentare a propriei identități culturale și în discursul muzeal – Muzeul
Național din Kenya, înființat în 1909, se redeschide în 1968 99, Muzeul Național din Ghana se
deschide în 1957 100, Burundi National Museum în 1955, Muzeul Național al Etiopiei în 1958, în
Tanzania se înființează, în 1977, Arusha Declaration Museum pentru celebrarea noului regim politic
socialist. 101
Conflictele armate și instabilitatea politică ce au marcat istoria recentă a Africii au influențat și

destinul muzeelor continentului; un exemplu trist este Muzeul Național al Ugandei, deschis într-un
spațiu special amenajat în anul 1950 și demolat în 2011 pentru a face loc unor noi construcții cu
destinație comercială; Uganda a înființat mai multe memoriale dedicate genocidului din 1994 și
Presidential Palace Museum care comemorează victimele regimului politic anterior. Muzeul
Național al Somaliei ce conținea colecții etnografice și arheologice este jefuit și distrus în timpul
loviturii de stat de la începutul anilor '90 și în prezent nu există niciun muzeu pe teritoriul
somalez. 102
Și în Asia a doua jumătate a secolului XX este catalizatoare pentru sistemul muzeal, fie prin
fondarea de noi instituții de anvergură națională sau reprezentative pentru contextul cultural local,
fie prin regândirea și refacerea unor așezăminte deja existente: în anul 1966, Iraq-ul își inaugura
impresionantul Muzeu Național la Bagdad, Muzeul Național al Pakistanului era modernizat în anul
1970, în 1976 se vernisa un nou Muzeu Național la Doha, în Qatar; după cel de-al doilea război
mondial, în Japonia se vor ridica la Kyoto și Kawasaki muzee cu un specific aparte – cele dedicate
păcii. 103 În China, după declararea independenței de stat și instaurarea regimului comunist în anul
95
Loièc VADELORGE, op.cit., p.310 (Accesat: 29 martie 2017).
96
Muzeul Quai Branly – Jacques Chirac website: http://www.quaibranly.fr/fr/collections/toutes-les-collections/histoire-
des-collections/ (Accesat: 3 august 2017).
97
98
99
Frederick Karanja MIRARA, ”Developing a 21st century museum in Kenya” - comunicare prezentată la Conferința
INTERCOM, 2006, http://www.intercom.museum/documents/3-3mirara.pdf (Accesat: 31 iulie 2017).
100
Arianna FOGELMAN, ”Colonial Legacy in African Museology: The Case of the Ghana National Museum” în
”Museum Anthropology”, vol. 31, nr.1, p.20, DOI:10.1111/j.1548-1379.2008.00002.x (Accesat: 31 iulie 2017).
101
George H. Okello ABUNGU, op.cit., p.2275.
102
George H. Okello ABUNGU, op.cit., p.7275-7280.
103

18/27
1949, o campanie națională de colectare de bunuri de patrimoniu a fost inițiată, pentru a înzestra
viitoarele muzee ale țării, destinate a avea și rol educativ și științific; sectorul muzeal va funcționa
coordonat, centralizat și va crește căutând să-și dezvolte un specific național. 104
În anii '80, pornind de la interesul social crescut pentru mediu și științele Pământului, se naște un
nou curent la nivel internațional, susținut de muzeologii din Franța, Canada, Africa și America
Latină, care propunea conceptul de „eco-muzeu”. 105
Mega-muzee de știință și parcuri științifice, cu o componentă educativă și interactivă substanțială,

propunând publicului o experiență – experiment își deschid porțile către un număr enorm de
vizitatori – „Exploratorium” din Chicago, în 1968 și Cité des Sciences et de l’Industrie de la Paris,
în 1986. 106
6.3. Secolul XXI – certitudini, incertitudini, căutări

Muzeele începutului de secol XXI și-au continuat tendința ascendentă și tematica lor expozițională
se diversifică permanent, domeniile abordate fiind mereu mai specializate sau în căutarea unui
inedit care să atragă un public și el de o mai mare diversitate: Muzeul de Microbiologie-Micropia
din Amsterdam, Muzeul Banilor din Lisabona, Muzeul Știrilor din Sintra (Portugalia), Muzeul
Spionajului din Berlin, Muzeul Filmului din Potsdam, Foof Museum – Muzeul Câinelui din
Mondragone (Italia), Muzeul Poveștilor din Ogulin (Croația), Ragnarock – Muzeul Muzicii Rock și
Pop din Roskilde (Danemarca), Muzeul Îngrijirii Medicale din Talllin (Estonia), Muzeul German al
Fotbalului din Dortmund, Muzeul Pâinii din Jeremija (Serbia), Muzeul Evantaiului și Muzeul
Desenelor Animate din Londra și exemplele ar putea continua.
Arhitectura de avangardă etalată deja obligatoriu în noile muzee cu aspirații de hit cultural devine
ea însăși obiect și obiectiv muzeal și soluție comună de revigorare urbană și de impulsionare a
turismului și a serviciilor conexe acestuia.
O preocupare constantă este creșterea numărului de vizitatori și atragerea unor categorii noi și
variate de public, fie că este vorba despre noile generații, despre categorii sociale cu nevoi speciale
de integrare – persoane defavorizate economic, comunități etnice, inclusiv comunitățile noilor
emigranți, persoane cu deficiențe fizice sau psihice.
Muzeul postmodern, țintă a turismului de masă și deținător de recorduri de audiență, este văzut,
dintr-o perspectivă critică, și ca exponent al consumerismului contemporan – „o zonă de intensitate
culturală menită să controleze mișcarea, să determine dorințe și să le transforme în practici de
consum”. 107
Așadar, cel puțin deocamdată, numărul muzeelor crește și la fel și numărul vizitatorilor. În anii '90,
în Statele Unite ale Americii se cheltuiseră între 4 și 5 miliarde de dolari pentru construirea de noi
104
Donghai SU, op.cit., p.122.
105
106
107
Nick PRIOR, ”Having One's Tate and Eating It” în Art and its Publics: Museum Studies at the Millennium, Editor:
Andrew McClellan, Blackwell Publishing Ltd, 2003, DOI: 10.1002/9780470775936.ch2 p.54: ”(...)Frederic Jameson,
Jean Baudrillard, and Mike Featherstone. According to these critics, the postmodern museum has become, like other
spaces of entertainment, an 'apparatus of capture' - a region of cultural intensity designed to control movement,
order desire, and translate them into habits of consumption.” (Accesat: 2 august 2017).

19/27
clădiri muzeale. 108 Deși metoda de înregistrare a numărului de instituții a fost și contestată,
observându-se o dublare a numărului de muzee față de raportarea anterioară 109, în anul 2014
autoritatea publică de resort, Institute of Museum and Library Service, a anunțat un număr de cca 35
000 de muzee existente la acel moment în S.U.A 110; rata apariției de noi organizații muzeale în
decada anterioară crizei economice din anul 2008 era de 20-40 de instituții pe an 111.
Într-o tendință politică declarată de extindere a rețelei muzeale naționale, China și-a atins obiectivul
de a avea 3500 de instituții până în 2015 cu trei ani în avans, înregistrând 3866 de muzee la sfârșitul
anului 2012, an în care se deschiseseră 451 de așezăminte noi. 112 În prezent, potrivit Asociației
Muzeelor Chineze, funcționează 4696 de instituții cu un public de cca 720 000 000 de vizitatori
anual. 113
În clasamentul celor mai vizitate muzee din lume, Luvrul a pierdut anul trecut primul loc, în
favoarea Muzeului Național al Chinei, din Shanghai. Într-un studiu 114 privind cele mai vizitate 20
de muzee din Europa, America de Nord și Asia, muzeele europene conduc încă, în privința
numărului net de vizitatori, însă distribuția publicului între cele trei continente analizate începe să se
echilibreze.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorată nici parte descendentă a sectorului muzeal, afectat în ultimul
deceniu de criza financiară mondială – un exemplu în acest sens este închiderea a 44 de muzee
britanice în perioada 2010 – 2016 115 -, și de acutizarea amenințărilor teroriste – scăderea numărului
de vizitatori ai Muzeului Luvru este cu siguranță legată și de acest fapt.
Discuțiile din jurul sustenabilității colecțiilor muzeale, începute la sfârșitul anilor '80, când British
Office of Arts and Libraries a realizat un studiu privind costurile dezvoltării și gestionării colecțiilor
– „The Cost of Collecting” (1989) 116, au devenit din ce în ce mai frecvente în comunitatea
profesională a muzeologilor și, uneori, în spațiul public; problemele ridicate sunt cele ale spațiilor
de depozitare devenite insuficiente, la o creștere constantă a patrimoniului (de aproximativ 1-2% pe
an 117), lipsa de flexibilitate în managementul colecțiilor – disputata posibilitate de a vinde
patrimoniul pentru a achiziționa noi piese muzeale sau pentru a utiliza fondurile obținute astfel
pentru îmbunătățirea condițiile asigurate de muzeu (au existat și cazuri, în Marea Britanie, de
108
J. TRESCOTT, ”Exhibiting a New Enthusiasm Across US Museum Construction, Attendance Are on the Rise” în
”Washington Post”, 21 iunie 1998.
109
Isaac KAPLAN, ”A Government Agency’s Calculation Made the Number of Museums in America Double
Overnight”, în ”ARTSY”, 6 martie 2016 - https://www.artsy.net/article/artsy-editorial-the-number-of-museums-in-
america-doubled-overnight-here-s-how (Accesat: 4 august 2017).
110
Institute of Museum and Library Service website: https://www.imls.gov/about-us (Accesat: 4 august 2017).
111
”The Economist” – ”Mad about Museums”, ”The Economist” Group Limited, 21 decembrie 2013 -
https://www.economist.com/news/special-report/21591710-china-building-thousands-new-museums-how-will-it-fill-
them-mad-about-museums (Accesat: 4 august 2017).
112
Ibidem.
113
Chinese Museums Association Exhibition Exchange website: http://en.chinamuseum.com/en/about (Accesat: 4
august 2017).
114
Judith RUBIN (ed.), ”Theme Index and Museum Index: The Global Attractions Attendance Report”, Themed
Entertainment Association, Publisher: TEA/AECOM, 2017 -
http://www.teaconnect.org/images/files/TEA_235_103719_170601.pdf (Accesat: 3 august 2017).
115
Mark BROWN, ”One in Five Regional Museums at Least Part Closed in 2015”, în ”The Guardian”, 12 ianuarie
2016, apud Steven Lubar, Lukas Rieppel, Ann Daly & Kathrinne Duffy, ”Lost Museums”, în ”Museum History
Journal”, 2017, vol. 10, nr.1, p.1-14, DOI: 10.1080/19369816.2016.1259330 (Accesat: 2 august 2017).
116
117
Ibidem, p.60.

20/27
exemplu, în care autoritățile locale au dorit vânzarea patrimoniului pentru acoperirea datoriilor
publice).
Ritmul rapid al schimbărilor sociale din Occident a alertat și comunitatea muzeală care se
străduiește să regândească rolul muzeului în lumea de astăzi, în secolul XXI – poate prematur sau
poate cu înțeleaptă prevedere. În documentul publicat de Comitetul Internațional de Muzeologie al
ICOM (ICOFOM) ca urmare a conferinței internaționale ce s-a desfășurat la Paris, în iunie 2017,
„Définir le musée du XXIe siècle”, căutările teoretice se desfășoară în jurul mai vechilor
instrumente ale muzeului (educație, cercetare, incluziune socială, turism cultural, cyber-museum),
cu puține propuneri noi – muzeul-militant, mai implicat în activismul social, inclusiv în integrarea
minorităților sexuale. 118
Există însă și certitudini la acest început de secol: și muzeul va avea un destin digital în
întâmpinarea căruia a ieșit deja cu succes prin digitizarea colecțiilor, prin deschiderea către un
public care depășește limitele fizice ale muzeului, prin integrarea materialelor digitale proprii în
portofoliul industriilor creative (în cazul spațiului Uniunii Europene). De la experimente cu
tehnologia realității virtuale la aplicații pentru dispozitive mobile, de la platforme online integrate,
destinate în egală măsură publicului general, specialiștilor, operatorilor economici, la programe
educaționale online și curatoriat digital, muzeul își păstrează poziția de promotor al cunoașterii.
7. Istoria colecțiilor și muzeelor din România
Istoria muzeelor în România nu ajunge foarte departe în timp, însoțind destinul istoric al țării
noastre – Unirea Principatelor, crearea statului național modern, epoca regimului comunist și
perioada actuală, care a urmat momentului 1989.
Căutând mai departe de secolul al XIX-lea, cel în care au luat ființă primele muzee românești, am
putea găsi semnele alcătuirii de ansambluri de bunuri prețioase în tezaurele preistorice și antice
descoperite pe teritoriul României.
Totuși, așa cum am amintit deja, termenul de „muzeu” este folosit pentru prima oară de Dimitrie
Cantemir, la începutul secolului al XVIII-lea, cu semnificația de încăperi ce adăposteau obiecte
istorice ce puteau servi studiului, învățării.
Colecțiile, însă, sunt ceva mai vechi, fiind consemnate și pe teritoriul României începând cu secolul
al XVI-lea; în această perioadă, Iohan Mezerzius, arhidiacon la Cluj, deținea o colecție de inscripții
antice. 119
În același secol al XVI-lea, cărturarii sași din Transilvania - Iohannes Honterus, Peter Surius, Ștefan
Adami, Michael Pankratius și Hermann Lukas - sunt printre primii colecționari de manuscrise și
documente din această zonă. 120
118
Franҫois MAIRESSE (coord.), „Définir le musée du XXIe siècle”, ICOFOM, Paris, 2017, ISBN : 978-92-9012-424-
5,
http://network.icom.museum/fileadmin/user_upload/minisites/icofom/images/LIVRE_FINAL_DEFINITION_Icofom_
Definition_couv_cahier.pdf. (Accesat: 4 august 2017).
119
Constantin DAICOVICIU, „Există monumente creștine în Dacia traiană din sec. II-III” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria
muzeelor din România”, Ed. Museion, București, 1994, p.30.
120
Adolf AMBRUSTER, „Dacoromano-Saxonica” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p.30.

21/27
În secolul al XVII-lea, Nicolae Mavrocordat colecționa cărți și monede vechi 121, iar Constantin
Mavrocordat deținea nu doar o bibliotecă impresionantă, ci și cărți rare, manuscrise și medalii din
colecțiile cantacuzine 122.
Printre colecționarii de bunuri culturale care au fost incluse mai târziu în patrimoniul unor muzee s-
au numărat Franz Binder – farmacist din Sebeș, care a călătorit în secolul al XIX-lea în Africa,
obiectele aduse din călătorie alcătuind prima colecție etnografică străină din Europa, acum parte a
colecțiilor din Sebeș și Sibiu 123, Ilarie Mitrea - medic militar ce a donat actualului Muzeu Național
de Științe ale Naturii „Grigore Antipa”, în 1882, colecția sa de științe naturale și etnografie,
constituită în cursul misiunilor sale în Asia 124, Costache Negri – deținător al unei colecții de artă
devenită patrimoniu public în 1872 125; Muzeul Național de Antichități va primi colecțiile Scarlat
Rosetti, M. Ghica, N. Crețulescu, Calomfirescu, Burada, Anghelescu 126, Procopie Casotti, Cezar
Bolliac, D. Sturza, M. Kogălniceanu, P. Enciulescu, C Beldiman, D. Papazoglu, D. Zamfirescu, C.
Stuzu, D. Butculescu 127 și colecția domnitorului Alexandru Ghica, inițial parte a muzeului pe care îl
înființase la școala de la Sfântul Sava, în 1934 128; Pinacoteca Statului va fi înglobat „colecțiile I.
Movilă, Ar. Blank, I. Slătineanu, G. Cantacuzino, C. Garofild, E. Berkovitz, N. Iorga, Fr. Storck, B.
Catargi, T. Ionescu, D. Minovici” 129; Muzeul Național al Țăranului Român are acum colecții ce au
aparținut lui G. Balș, I.I.C. Brătianu, Fl. Berindei, H. Catargi, N. Ghica, Spiru Haret, N. Iorga, T.
Maiorescu 130.
În secolul al XVIII-lea apar primele așezăminte muzeale, organizate ca anexe ale spațiilor de
învățământ (muzee de școală), în număr de patru: mai întâi la Odorhei, în 1772, apoi la Aiud
(1796), la Hunedoara și la Sibiu.
Primul muzeu de sine stătător, înființat pe teritoriul actual al României, a fost Muzeul Brukenthal
(1790, deschis publicului în 1817), purtând numele întemeietorului său, guvernator al Transilvaniei
și având ca nucleu colecțiile de artă (tablouri, stampe) și numismatică ale baronului Samuel von
Brukenthal.
În Moldova și în Țara Românească, primele muzee apar în anul 1834: cel dintâi este Muzeul de
Istorie Naturală de la Iași, deschis în luna februarie de Asociația Medicilor și Farmaciștilor, urmat
de cel din București – Muzeul de Istorie Naturală și de Antichități, inaugurat în luna noiembrie.
Colecțiile de antichități adunate de pe teritoriul românesc prin grija Banului Mihalache Ghica, cele
121
Marcu BEZA, „Urme românești în Răsăritul Europei” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p.30.
122
Nicolae IORGA, „Știri nouă despre Biblioteca Mavrocordaților și despre vieața muntenească în timpul lui
Constantin Vodă Mavrocordat” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p.30.
123
Mihail ACKER, „Franz Binder, călător și colecționar etnograf” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”,
p.33.
124
Emil POP, „Medicul și naturalistul Ilarie Mitrea” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p.34.
125
Petre OPREA, „Cu privire la expertizele tablourilor de artă românească” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din
România”, p.34.
126
Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p.43.
127
Ibidem, p.34.
128
Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p. 42.
129
Ibidem, p. 35.
130
Ibidem.

22/27
ce au format nucleul muzeului de la Colegiul Sfântu Sava, fuseseră anterior expuse în casa familiei
Ghica. 131
În 1851, principele Barbu Știrbei înființează prima galerie de tablouri din țara noastră, director al ei
devenind Carol Wallenstein, pictorul de origine croată care fusese numit, în 1837, prim director al
Muzeului Național.
În jumătatea de secol următoare, până la momentul de răscruce al înființării „organizate” de muzee,

prin voința conducătorului țării – anul 1864, vor mai apărea încă unsprezece unități muzeale, cu
specific diferit al colecțiilor. 132
Modelul francez al noului muzeul național de la Luvru, ca, de altfel, întregul model cultural de
modernizare adus de Revoluția Franceză din 1789, a avut o importantă influență și în Țările
Române.
Printre măsurile de profundă modernizare introduse de Alexandru Ioan Cuza în Principatele Unite
s-a numărat și înființarea, în 1864, prin decret, a Muzeului Național de Antichități și a Muzeului
Național de Istorie Naturală (devenit, mai târziu, Muzeul „Grigore Antipa”), cel de-al doilea muzeu
al capitalei. Este înființată și Pinacoteca Națională care va prelua și o parte a bunurilor provenite din
secularizarea averilor mănăstirești din 1863.
Muzeul Național de Antichități va deveni parte a Academiei Române în 1948 (și a Institutului de
Arheologie în 1956) 133, iar în anul 1969 este reorganizat ca Muzeul Național de Istorie 134 (actualul
Muzeu Național de Istorie a României).
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, apar tot mai multe inițiative locale de înființare a unor muzee,
sub influența politicii culturale de stat și ca urmare a progresului social și cultural al provinciilor
române. Astfel, apar noi muzee la Constanța (1879), Craiova (1880), Turnu-Severin (1881), Brăila
(1881). 135
Pe teritoriul Transilvaniei, în prima jumătate a secolului al XIX-lea s-au înființat colecții pe lângă
liceele românești din Satu-Mare (1804), Mediaş (1840), Blaj (1850); mai târziu au fost fondate
primele muzee: Muzeul Ardelean (acum Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei) în 1859, Muzel
Naţional Secuiesc la Sf. Gheorghe, în 1875. Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi
cultura poporului român – ASTRA se înființează în 1861, la Sibiu 136; muzeul ASTRA va fi fondat
în 1905 137.
La începutul secolului al XX-lea, apar noi muzee importante, semnificative atât ca reprezentativitate
națională, cât și din perspectiva patrimoniului deținut, muzee ce au rămas și astăzi în prima linie a
instituțiilor muzeale din capitală și nu numai: Muzeul Național de Artă (1906), Muzeul de Istorie
131
Alexandru PĂUNESCU, „Istoricul Muzeului de Istorie Naturală și de Antichități”,
http://www.cimec.ro/arheologie/arhiva-digitala/2MNA/1MNA/IstoricMNA/IstoricMNA.htm (Accesat: 18 mai 2017).
132
Alexandru PĂUNESCU, „Istoricul Muzeului de Istorie Naturală și de Antichități”,
http://www.cimec.ro/arheologie/arhiva-digitala/2MNA/1MNA/IstoricMNA/IstoricMNA.htm (Accesat: 18 mai 2017).
133
Vlad DUMITRESCU, „Muzeul Național” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p.44.
134
135
Ibidem, p.124-131.
136
Asociațiunea ASTRA website - http://www.asociatiunea-astra.ro/site/repere.php (Accesat: 13 mai 2017).
137
Ioan OPRIȘ, op. cit., p.128.

23/27
Naturală (1908), Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” 138 (organizat de cel al cărui nume îl poartă și
care a făcut o donație majoră instituției - 1909); unul dintre primele muzee fondate de colecționari
particulari a fost Muzeul Atanasie Simu, deschis în 1910, donat statului român în 1927 și desființat
în 1960 (colecțiile sale fac acum parte din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României). Un
alt muzeu de artă privat este organizat în 1926 – Muzeul Toma Stelian; Muzeul Comunal București
(muzeul orașului) s-a înființat în 1921, Muzeul Național Militar în 1937 139, Muzeul Satului din
București (actualmente Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”) a fost înființat în 1936 de
Dimitrie Gusti, Henri H. Stahl și Victor Ioan Popa.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” are un trecut îndelungat, început în 1864,
când Alexandru Ioan Cuza semnează „Regulamentul pentru Administrarea și Organizarea Muzeului
de Istorie Naturală din București”; Grigore Antipa devine director în 1893, în 1908 este inaugurată
actuala clădire a muzeului, construită în acest scop prin eforturile lui Grigore Antipa al cărui nume
va intra în titulatura muzeului începând cu 1933.
Tot la începutul secolului al XX-lea sunt fondate, la București, Muzeul Comisiunii Monumentelor
Istorice (1909), Muzeul de Artă Religioasă (1910); în 1914 se deschid Muzeul de Istorie din
Târgoviște și Muzeul din Fălticeni, muzeele in situ de la Adamclisi și Histria; Muzeul Prahova și
Muzeul Caransebeș sunt deschise în 1919, Muzeul Herculane, Muzeul Făgărașului și Muzeul
Etnografic al Transilvaniei – în 1923, Muzeul-sit de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Muzeul Târgu-
Mureș și Muzeul din Dej – în 1924 140, Muzeul Regional Hunedoara și Muzeul „Avram Iancu” de la
Vidra se inaugurează în același an.
În 1936, Al. Tzigara-Samurcaș identifica mai multe tipuri de muzee, într-o clasificare a
așezămintelor existente atunci în România: regionale, județene, municipale, mitropolitane,
episcopale, mănăstirești, bisericești, confesionale, ale societăților (Ateneul Român), personale,
militare, arheologice, școlare, sătești. 141
După cel de-al doilea război mondial și instaurarea regimului comunist, fundamentarea și
dezvoltarea rețelei muzeale naționale a devenit, ca toate domeniile de activitate, o politică de stat,
centralizată și unitar implementată.
Fiecare oraș - reședință de județ va avea un muzeu județean de istorie ce prezenta și inerentele
elemente de propagandă comunistă și de naționalism. Propaganda va avea și consecințe pozitive în
ceea ce privește creșterea numărului de vizitatori, în această epocă vizitele muzeale devenind
obligatorii nu doar pentru elevi, ci și pentru diverse categorii socio-profesionale – militarii în
termen, organizațiile muncitorești și de tineret.
Sunt alocate acum resurse materiale și umane consistente pentru toate activitățile specific muzeale:
constituirea și colectarea patrimoniului (inclusiv prin cercetări de teren, săpături arheologice,
preluarea în custodie a bunurilor de patrimoniu aparținând persoanelor fizice și organizațiilor
nespecializate), conservarea și restaurarea – se înființează laboratoare în marile muzee și
laboratoare zonale, care deserveau mai multe județe arondate – spre exemplu, în București la
Muzeul Național de Istorie, la Muzeul Național de Artă, la Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Iași,
138
Ibidem.
139
140
Ioan OPRIȘ, op. cit., p.128.
141
Al. TZIGARA-SAMURCAȘ, „Muzeografia românească” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p.32.

24/27
Sibiu, Suceava, Timișoara; activitatea de curatoriat, deși marcată de izolaționism, începe și ea să se
dezvolte; cercetarea se regăsește constant în publicații specializate – „Revista Muzeelor” apărută
pentru prima oară în 1964 (în perioada 1974 – 1989 denumită „Revista Muzeelor și
Monumentelor”) 142, revistele editate și publicate de muzee, cataloage de expoziție; cum am
menționat anterior, funcția educativă a muzeului se generalizează, asociată politicii de propagandă,
însă nu limitată la aceasta.
Pentru a ilustra dinamica dezvoltării sectorului muzeal în țara noastră, în secolele XIX și XX,
menționăm că, dacă după 1864 și până la sfârșitul secolului al XIX-lea se vor fi înființat 13 muzee,
iar în perioada 1900 – 1945 apăreau 50 de noi instituții muzeale, în intervalul 1946-1973 se vor
înregistra nu mai puțin de 265 de muzee nou deschise. 143 În anul 1980 existau 429 de muzee, la
nivel național, în 1989 numărul lor ajunsese la 463. 144 În 2015, numărul muzeelor s-a redus la
431 145.
După 1989, și muzeele s-au confruntat cu dificultățile generate de adaptarea la noul sistem
economic și social și parcurgând etape noi în evoluția lor, multe dintre acestea nu neapărat faste –
reorganizare sau „comasare” a secțiilor, descentralizarea instituțională și trecerea din subordinea
Ministerului Culturii în subordinea autorităților locale (la începutul anilor 2000), reducerile de
personal și scăderea nivelului salarizării (în anii 2009-2010), reducerea finanțării, pierderi de
patrimoniu mobil ca urmare a retrocedării unor bunuri intrate în patrimoniul public în perioada
regimului comunist (un exemplu recent este cel al sculpturii „Cumințenia Pământului”, opera lui
Constantin Brâncuși sau cel al Colecției Dona, ambele aflate anterior în patrimoniul Muzeului
Național de Artă al României), pierderi de patrimoniu imobil, de asemenea ca urmare a unor acțiuni
de restituire (cele mai cunoscute cazuri sunt: Palatul Brukenthal din Sibiu, ce adăpostește secția de
artă a Muzeului Național Brukenthal, intrat în proprietatea Parohiei Evanghelice Sibiu în anul 2005,
Castelul Peleș din Sinaia – în proprietatea Familiei Regale a României din 2007, Castelul Bran – în
proprietatea urmașilor Reginei Maria, din anul 2006), modificarea sistemului de management al
instituțiilor de cultură 146.
Există și câteva exemple de muzee nou înființate și în sectorul public, începând cu cel mai
semnificativ, Muzeul Național de Artă Contemporană, în 2001 și continuând cu Muzeul Național al
Hărților și Cărții Vechi și Muzeul „Vasile Grigore – pictor și colecționar”, Muzeul Costumelor
Populare, în 2002, 2003 și, respectiv, 2004 (toate trei având la bază donații ale unor colecții
particulare) sau cu Muzeul Carpaților Răsăriteni (1996). Un succes important și, deocamdată,
singular, a fost câștigarea titlului de „Muzeu European al Anului” de către Muzeul Național al
142
Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală - http://www.culturadata.ro/categorie-publicatii/revista-
muzeelor/ (Accesat: 16 mai 2017).
143
Panait I. PANAIT, „Evoluția conceptului de muzeu în România”, în „Peuce” apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor
din România”, p.31.
144
Anuarul Statistic al României, 1990, 1991 apud Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, p.146.
145
Institutul Național de Statistică, „Activitatea unităților cultural-artistice – anul 2015”,
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_unitatilor_cultural_artistice_in_anul_2015.pdf
(Accesat: 17 mai 2017).
146
Prin Ordonanța Guvernului nr. 26 din 14 iulie 2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură, publicată
în Monitorul Oficial al României nr. 635/19 iulie 2005, abrogată prin Ordonanța de Urgență nr. 189 din 25 noiembrie
2008
privind managementul instituţiilor de spectacole sau concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi al
aşezămintelor culturale de drept public, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 817/5 decembrie 2008 (în
prezent în vigoare, cu modificări și completări ulterioare).

25/27
Țăranului Român, în 1996. Deși se află încă în faza de organizare, amintim și Muzeul Național
„Constantin Brâncuși” înființat prin lege în anul 2015 147.
Încercările de a păstra publicul și de a atrage noi vizitatori prin programe mereu mai variate și mai
atractive încep să devină realități constante, însă trebuie să admitem că România este în afara
circuitului marilor expoziții muzeale, în afara cercului marilor destinații turistice muzeale și în afara
grupului de primă linie a muzeologiei mondiale și, în fond, într-un impas structural.
8. Muzeul viitor
Se îndepărtează muzeul de obiect, de patrimoniu? Comunicarea, activităţile educaționale conexe,

digitizarea duc spre pierderea semnificaţiei concrete a obiectului, a interacţiunii directe, a simplei
vizite tradiţionale?
Philippe de Montebello, directorul Muzeului Metropolitan din New York în perioada 1977-2008,
afirma, recent, că aceste tipuri de „facilități” sunt doar conjuncturale și că muzeul își va regăsi, în
curând, menirea inițială de a permite vizitatorului experiența sublimă a dialogului individual cu
opera de artă, cu obiectul expus. 148
Vor apărea noi obiecte colecţionabile, din domenii noi sau doar actualizate? Experienţa vizitei
clasice la muzeu va avea nevoie de îmbunătăţire prin augmentarea realităţii, muzeul însuşi va
deveni virtual, în afara funcţiilor sale de bază – păstrare, conservare a patrimoniului material?
Cu siguranță, impactul noilor tehnologii digitale se regăsește deja și în muzee, anulând distanțele în
spațiu și timp și creând un alt tip de acces, mult mai vast decât cel tradițional, la patrimoniul cultural
și la formele de valorificare muzeală a acestuia.
Realitatea virtuală nu va înlocui vizitarea fizică a muzeelor, cel puțin nu în viitorul apropiat.
Obiectivele muzeale sunt încă centrale în industria turismului și a turismului cultural, sunt asociate
unor proiecte mai mari de revitalizare urbană sau de impulsionare culturală – spre exemplificare,
amintim proiectul Humboldt Forum din Berlin, care va crea noi muzee și se va alătura deja celebrei
Insule a Muzeelor.
În ceea ce privește categoriile de bunuri colecționabile, istoria a arătat că ele nu și-au pierdut
semnificația și valoare în timp, ci, dimpotrivă, s-au diversificat și continuă să se extindă, incluzând
noi categorii de patrimoniu, de la cel imaterial la cel tehnic și natural și, un domeniu în vogă acum,
la cel sportiv. Muzeul își depășește limitele fizice ale spațiului expozițional tradițional și se
redescoperă în muzee de sit, în muzee-circuit (cum este recenta inițiativă a rețelei muzeelor dedicate
apei 149, lansată în mai 2017 la Veneția) sau în muzee fără patrimoniu în sensul tradițional al
cuvântului (cum este Muzeul Copiilor, din Milano).
În paralel cu această tendință de îmbogățire continuă a patrimoniului, există și preocuparea pentru

cerințele și costurile tot mai ridicate pe care administrarea și conservarea unui număr în creștere de
147
Legea nr.199 din 16 iulie 2015 pentru înfiinţarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi", publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 539/20 iulie 2015.
148
Philippe de MONTEBELLO, discurs de acceptare a „Edmund Burke” Award for Service to Society and Culture,
acordat de ”New Criterion” în 2017. http://www.newcriterion.com/webcastembed.cfm/Philippe-de-Montebello-
receives-The-New-Criterion-s-Edmund-Burke-Award--105 (Accesat: 6 mai 2017).
149
”The Heritage of Water Civilizations in a Virtual and Open Air Museum”
http://www.watermuseumofvenice.com/project (Accesat: 6 mai 2017).

26/27
bunuri culturale le presupune. Politicile de flexibilizare a colecțiilor 150 inițiate în muzeele
occidentale din Europa, în special din Olanda, propun înlocuirea bunurilor deținute cu piese noi,
pentru a menține vitalitatea colecțiilor și pentru gestionarea eficientă a resurselor. La polul opus am
putea spune că se situează China, care inaugurează aproximativ de 100 de muzee anual și care alocă
fonduri și eforturi impresionante acestui sector cultural 151.
Unele dintre menirile considerate până recent fundamentale ale muzeului, cum ar fi caracterul de
reprezentativitate națională, sunt acum repuse în discuție și reanalizate, în contextul globalizării, al
Europei unite și al diversificării etnice, ca urmare a migrației și a mobilității crescute a populației 152.
Există și voci care propun o misiune de activism social pentru muzeele prezentului, o virare a
misiunii formative și instructive către militantism și implicare mai activă în schimbarea societății 153.
Deși cu origini milenare, muzeele sunt, încă, niște instituții tinere, al căror potențial e departe de a fi
epuizat, chiar și fără transformări fundamentale ale organizației muzeale așa cum o cunoaștem
astăzi.
Bibliografie selectivă
• Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER; ”Museums in Motion: An Introduction to the

History and Functions of Museums”, Ediția a II-a, Ed. AltaMira Press, Plymouth, Marea
Britanie, 2008.
• Germain BAZIN,”The Museum Age”, Ed. Universe Books, Inc., New York, 1967.
• Sharon MacDONALD (ed.),”A Companion to Museum Studies”, Blackwell Publishing
Ltd., 2006.
• Franҫois MAIRESSE (coord.), „Définir le musée du XXIe siècle”, ICOFOM, Paris, 2017.
• Corina NICOLESCU, „Muzeologie generală”, Ed. Didactică și Pedagogică, București,
1979.
• Ioan OPRIȘ, „Istoria muzeelor din România”, Ed. Museion, București, 1994.
• Ioan OPRIȘ, „Managementul muzeal”, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2008.
• Ioan OPRIȘ, „Provocarea noilor muzeografii”, Ed. Istros – Muzeul Brăilei, 2008.
• Susanna PETTERSSON, Monika HAGEDORN-SAUPE, Teijamari JYRKKIÖ, Astrid
WEIJ (ed.); ”Encouraging Collections Mobility – A Way Forward.”, Finnish National
Gallery, Helsinki, 2010.
• Marjorie SCHWARZER,”Riches, Rivals and Radicals – 100 Years of Museums in
America”, American Association of Museums, Washington D.C., 2006.
• ”Encyclopedia of Global Archaeology”, Springer, New York, 2014, DOI: 10.1007/978-1-
4419-0465-2_1249.
150
Termenul în limba engleză este ”deaccession”.
151
Rose EVELETH, ”China Is Opening Around 100 Museums Every Year”, în ”Smithsonian Magazine”, 21 mai 2013,
http://www.smithsonianmag.com/smart-news/china-is-opening-around-100-museums-every-year-74842851/ (Accesat:
6 mai 2017).
152
ICOM Europe Conference 2016 – ”National Museums past, present and future”, Lisabona, 28-29 noiembrie 2016.
153
https://www.museumnext.com/2017/04/should-museums-be-activists/ (Accesat: 6 mai 2017).

27/27

Manual Muzeologie - CURS ISTORIA MUZEELOR - AlisVasile

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Manual Muzeologie - CURS ISTORIA MUZEELOR - AlisVasile

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

CURS

1. Muzeul – evoluţia istorică a conceptului de muzeu

Așadar, ce este un muzeu? „O instituție non-profit, permanentă, aflată în serviciul societății și al

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Secolul XX marchează profesionalizarea completă a muzeelor și muzeologiei și internaționalizarea

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

„Thesauroi”(gr.)/”tezaurele” originale, cum ar fi cele construite de cetățile grecești la Delfi, în sec.

Cum am amintit deja, conceptele de „thesauroi”, „mouseion”, „pinakothēkē” vor fi preluate și în

Europa nu este, însă, singurul leagăn al muzeelor.

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

3. Evul Mediu – creștinismul și negarea Antichității

Răspândirea creștinismului și recunoașterea sa drept credință oficială a Imperiului Roman în secolul

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

4. Renașterea și nașterea muzeului

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Renașterea muzeului antic în această perioadă a însemnat și nașterea muzeului în accepțiunea sa

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Dacă secolul al XV-lea se va concentra mai cu seamă asupra colecționării și muzeificării

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Ecaterina a II-a (1729-1796), o colecționară redutabilă, participă la licitațiile europene și

În Germania, cabinetele pot fi acum de rarități, de curiozități, de științe naturale, de numismatică, de

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Epopeea muzeului național continuă la Luvru și radiază în teritoriile cucerite de Napoleon la

În Imperiul Austro-Ungar se răspândește tipologia muzeului național sub denumirea de

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

O importanță deosebită pentru îmbogățirea colecțiilor muzeale au avut-o campaniile arheologice și

5.4. Mari muzee, mari campanii arheologice

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Campaniile lui Napoleon în Egipt sunt considerate a fi și primele expediții arheologice în

Această perioadă de acumulări de patrimoniu și de afirmare în spațiul public și în conștiința publică

6.1. Secolul XX – prima jumătate

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Întorcându-ne la începutul secolului, în 1917 Revoluţia rusă aduce o revoluţie şi în organizarea şi

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

În America Latină continuă și în această perioadă organizarea de muzee naționale, cu o anvergură

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

6.2. Secolul XX – a doua jumătate

Perioada post-belică a reprezentat și o epocă a unei noi grandori în muzeologie, inaugurându-se

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Conflictele armate și instabilitatea politică ce au marcat istoria recentă a Africii au influențat și

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Mega-muzee de știință și parcuri științifice, cu o componentă educativă și interactivă substanțială,

6.3. Secolul XXI – certitudini, incertitudini, căutări

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

7. Istoria colecțiilor și muzeelor din România

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

În jumătatea de secol următoare, până la momentul de răscruce al înființării „organizate” de muzee,

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

Se îndepărtează muzeul de obiect, de patrimoniu? Comunicarea, activităţile educaționale conexe,

În paralel cu această tendință de îmbogățire continuă a patrimoniului, există și preocuparea pentru

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

• Edward ALEXANDER, Mary ALEXANDER; ”Museums in Motion: An Introduction to the

Istoria Muzeelor – Alis Vasile, 2017

You might also like