„...

Să ucizi o pasăre cântătoare” - avocat într-o societate nedreaptă

„Cred că și oamenii legii

au fost cândva copii.”1

Cititul îmbogățește mintea și liniștește sufletul, dar poate un roman să influențeze

sistemul juridic?
„Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee este un clasic al canonului de drept și
literatură foarte iubit și apreciat datorită temelor sale universale articulate prin acea
înțelegere fără greșeală a condiției umane care este semnul distinctiv al marii
literaturi.
Romanul își desfășoară acțiunea în orașul fictiv Maycomb din Alabama, în timpul
Marii Crize.2 „Să ucizi o pasăre cântătoare” spune povestea trecerii tinerei naratoare
Jean Louise, poreclită Scout, de la inocență la maturizare.
Jean Louise Finch, “Scout”, este o fetiță inteligentă, în vârstă de 6 ani, care
locuiește cu fratele ei, Jeremy, poreclit Jem și cu tatăl lor, Atticus. Mama lor a murit,
așa că întreaga educație le este oferită de tatăl lor, un avocat cunoscut și respectat în
comunitate, care își învață copiii să fie empatici și corecți. El le spune că “este păcat
să ucizi o pasare cântătoare, deoarece pasările sunt inocente și inofensive”, Thomas
Robinson fiind comparat de unul dintre personaje cu o astfel de pasăre.
Romanul ne amintește de copilărie și de cât de bine ne simțeam atunci când tot ce
aveam de făcut era să ne jucăm cu prietenii prin pasajele în care ne sunt descrise
momentele petrecute de Scout, fratele ei Jem și Dill, un băiețel ce venise să locuiască
în orășelul lor pe perioada verii. Cei trei fac tot felul de pozne în încercarea de a-l
face pe vecinul lui Jem și Scout, de care se temeau, domnul Radley, poreclit de către
ei Boo Radley, un om bătrân și bolnav, să iasă afară din locuința sa.

1 Charles Lamb
2 Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste datorată supraproducției, între anii 1929-1937,
caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat
încă din anul 1928.
 Când Tom Robinson, un rezident de culoare, ce face parte din comunitatea
Calpurniei bucătăreasa și dădaca lor, este acuzat că a violat o femeie albă, Atticus
acceptă să îl apere, în ciuda aversiunii stârnită în comunitate și a amenințărilor pe
care le primesc atât el cât și copiii.
„Să ucizi o pasare cântătoare” este un roman despre creșterea unei fetițe, dar și o
dramă întunecată despre rasism și consecințele prejudecăților, o mărturie a faptului că
binele și răul pot conviețui într-o comunitate. Educația moralei pe care o primește
Scout are două înțelesuri: nu trebuie să îi abuzeze pe ceilalți cu negativitate
nefondată, dar și să reacționeze, atunci când alții fac asta.
Una dintre temele centrale ale romanului este inocența/nevinovăția. În justiție,
inocența este totul. Una dintre cele mai critice idei juridice este că cei acuzați de o
infracțiune sunt „nevinovați până când se dovedesc vinovați”. Cu alte cuvinte,
procesul penal și toți cei implicați trebuie să funcționeze sub ipoteza că presupusul
infractor este nevinovat. La urma urmei, scopul unui proces este de a oferi probe care
să susțină nevinovăția sau vinovăția inculpatului. Conform Codului de procedură
penală al României „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea
vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”3, iar dacă după administrarea
întregului probatoriu există orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare,
aceasta se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. În roman lui Tom
Robinson suspectul, iar mai apoi inculpatul acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol
asupra Mayellei Ewell nu îi este aplicat acest principiu, de la aflarea săvârșirii faptei
de către ceilalți cetățeni el este considerat automat vinovat.
Când Harper Lee a scris „Să ucizi o pasăre cântătoare”, prejudecățile rasiale și
violența au fost acceptate social în majoritatea Statelor Unite. Procesul lui Tom
Robinson a fost o reflectare a fricii pe care multe femei albe și familiile lor o aveau
față de bărbații de culoare. Copiii albi au fost învățați să urască oamenii de culoare –
în același mod în care copiii Finch, Scout și Jem, purtau o frică înnăscută de Boo
Radley, fără dovezi care să le susțină temerile.

3 Codul de procedură penală, Art. 4, alin. (1)

 Problema juridică a romanului este centrată pe săvârșirea unei infracțiuni de viol.
Inculpatul este un bărbat de culoare ce mai fusese condamnat anterior pentru
săvârșirea infracțiunii de „tulburare a ordinii publice” ,așa cum este ea incriminată în
Statele Unite, la 30 de zile de închisoare. Singurii martori ai faptei, exceptând-o pe
persoana vătămată, tânăra Mayella Ewell, sunt tatăl acesteia Bob Ewell și domnul
Tate șeriful comunității care fusese chemat de către tatăl victimei.
Victima Mayella Ewell alături de tatăl ei Bob Ewell susțin o variantă diferită a
celor întâmplate față de cea a inculpatului Tom.
În fapt, conform celor spuse de către domnul Tate , acesta fusese chemat de către
domnul Ewell în noaptea de 21 noiembrie la cel din urmă acasă deoarece un bărbat de
culoare îi violase fiica. Șeriful spune că a găsit-o pe victimă întinsă pe podea
prezentând semne de violență aplicate asupra ei. Acesta a întrebat-o dacă a fost
violată, iar ea a răspuns afirmativ. L-a adus pe Tom Robinson în fața ei pentru ca
aceasta să-l poată identifica. După ce aceasta a spus că el este bărbatul care o violase
șeriful l-a dus la închisoare. În cadrul procesului avocatul Atticus îi adresează o
întrebare deosebit de importantă și cu o relevanță mare în rezolvarea cazului:
„Domnule șerif, ai chemat un medic? A chemat cineva un medic?”4. Răspunsul
șerifului este unul negativ ceea ce ne poate face să concluzionăm că modul de
rezolvare al cazului a fost de la început unul greșit, ineficient sau chair tardiv. Șeriful
se apără spunând faptul că nu era nevoie de un medic, că se vedea foarte clar faptul
că avusese loc un act violent. În momentul în care a fost rugat să explice cum arăta
victima, ce fel de răni avea, acesta s-a bâlbâit și încurcat susținând că avea vânătăi pe
brațe, pe care el nu le văzuse, dar așa îi spusese domnul Ewell și ca avea un ochi
vânăt, nefiind sigur care, hotărându-se în cele din urmă că era ochiul drept.
Următorul chemat să depună mărturie a fost tatăl victimei, domnul Ewell, acesta a
declarat faptul că în seara de 21 noiembrie se întorcea de la pădure cu o legătură de
vreascuri pentru foc și când a ajuns la gardul ce îconjura locuința a auzit-o pe fiica sa
țipând din casă. A aruncat lemnele pe care le avea în brațe și a fugit către casă,
văzându-l prin geam pe Tom bruscând-o pe Mayella. Acesta a afirmat că l-a văzut pe

4 Să ucizi o pasăre cântătoare, p.220

pârât având contact sexual cu victima. Domnul Ewell a fugit imediat în casă, moment
în care văzându-l Tom a ieșit. Mayella se afla pe podea. Martorul susține că din cauza
tulburării nu a putut fugi după inculpat, dar că îl cunoaște și că de aceea a plecat să îl
aducă pe șerif. Avocatul Atticus i-a pus și acestuia aceiași întrebare pe care i-a pus-o
șerifului și anume: „Domnule Ewell, începu Atticus, s-a alergat foarte mult în seara
aceea. Ia să recapitulăm puțin: spui că ai alergat spre casă, ai alergat la fereastră, ai
alergat înăuntru, ai alergat la Mayella, ai alergat după domnul Tate. Dar, în timpul
tuturor acestor alergături, ai alergat oare și după un doctor?” 5. Răspunsul domnului
Ewell a fost unul mai mult decât dezamăgitor, și anume: „Nu era nevoie, văzusem eu
ce se întâmplase.”6Martorul a mai recunoscut faptul că nu-i trecuse așa ceva prin cap,
că nu chemase niciodată un doctor pentru nimeni din familia sa și că dacă ar fi
chemat asta l-ar fi supus la cheltuieli nedorite. Astfel se poate observa modul
ineficient și deficitar de gestionare a situației, lipsa probelor medico-legale fiind un
impediment în aflarea adevărului și în dovedirea vinovăției sau nevinovăției
inculpatului.
Martorul a mai recunoscut faptul că este de acord cu tot ceea ce a spus șeriful legat de
vânătăile fizice ale Mayellei, susținând și el că avea ochiul drept vânăt. Avocatul i-a
pus o întrebare inteligentă și anume dacă știe să scrie și să citească și dacă își poate
scrie numele. Martorul a acceptat și astfel s-a demonstrat faptul că era stângaci,
moment de fericire deplină pentru Jem „ Jem părea că râde în sinea lui. Lovea ușor cu
pumnul în balustrada balconului și la un momen dat chiar l-am auzit spunând: L-am
prins!”7.
Următoarea persoană chemată la bara martorilor a fost Mayella Ewell, persoana
vătămată, o tânără în vârstă de nouăsprezece ani, ce a fost rugată să relateze cu
proprile ei cuvinte ce se petrecuse în seara zilei de 21 noiembrie. Aceasta a declarat
că se afla pe verandă atunci când Tom, inculpatul, trecea pe stradă. Mayella i-a cerut
să îi spargă un șifonier pe care îl avea în curte, deoarece ea era obosită, spunându-i că
îl va plăti pentru munca depusă. Tom a intrat în curtea imobilui, iar ea s-a dus în casă

5 Op. cit. p. 231

6 Op. cit. p. 231
7 Op. cit. p. 234
să-i aducă banii. Când s-a întors cu banii Tom a apucat-o pe după gât în timp ce îi
spunea vorbe murdare. Conform celor spuse de ea a încercat să fugă, s-a luptat și
țipat, însă el o ținea strâns de gât, a aruncat-o la podea și a profitat de ea. Persoana
vătămată afirmă că s-a opus și că nu și-a dat consimțământul. Întrebată de avocat
dacă a fost lovită peste față victima a ezitat spunând mai întâi că nu își amintește, iar
mai apoi a afirmat că a fost lovită.
Ultimul chemat la bara martorilor a fost chiar inculpatul Thomas Robinson, în
vârstă de 25 de ani, căsătorit și tatăl a trei copii. A fost mai întâi întrebat despre
condamnarea pe care o primise în trecut și în ce a constat, Tom a recunoscut că
exercitase acte de violență aflându-se în stare de legitimă apărare, deoarece cealaltă
persoană încercase să îl taie cu un cuțit. Ambele persoane au fost condamnate la 30
de zile de închisoare, însă doar Tom a executat pedeapsa deoarece nu și-a putut
permite să plătească amenda.
Atticus l-a întrebat pe Tom dacă o cunoștea pe Mayella și acesta a răspuns
afirmativ. Inculpatul a declarat că a fost rugat să îi spargă spargă șifonierul primăvara
trecută, nu în data de 21 noiembrie, așa cum declaraseră martorii și persoana
vătămată. După acel moment a mai intrat în acel imobil deoarece Mayella l-a chemat
de mai multe ori pentru a o ajuta cu diverse treburi ce țin de întreținerea casei.
Întrebat despre ce s-a întâmplat în seara de 21 noiembrie acesta a declarat
următoarele: în seara aceea se întorcea acasă de la muncă și când a trecut prin fața
casei Ewell a văzut-o pe Mayella pe verandă. Aceasta l-a chemat pentru a-i da o mână
de ajutor. L-a invitat în casă unde l-a rugat să îi repare ușa. Văzând-o Tom și-a dat
seama că de fapt ușa nu are nicio problemă. Deoarece era foarte liniște a întrebat-o pe
Mayella unde sunt frații ei mai mici, în număr de 7, iar aceasta i-a spus că i-a trimis
în oraș să mănânce înghețată și că a avut nevoie de un an pentru a strânge banii cu
care ei își cumpără înghețatele. Inculpatul i-a spus că va pleca acasă deoarece nu are
ce treabă să facă pentru dânsa, iar persoana vătămată i-a spus să se urce pe scaunul
aflat în încăpere și să îi dea jos cutia aflată pe șifonier. Fiind urcat pe scaun Tom a
fost luat prin surprindere deoarece a fost îmbrățișat de picioare de către Mayella,
moment în care acesta s-a dezechilibrat și a căzut. Ridicându-se în picioare aceasta l-
a sărutat pe obraz în timp ce inculpatul îi spunea să înceteze. Deodată s-a auzit tatăl
Mayelley strigând la ei și spunându-i Mayellei că o va omorî. Tom s-a speriat și a
părăsit imobilul în fugă.
În drept conform jurisdicției americane de la acea vreme dacă ar fi fost găsit
vinovat de către jurați Tom ar fi primit pedeapsa cu moartea, tocmai riscul punerii
vieții unei persoane în pericol dacă pedeapsa ar fi fost dată pe nedrept ar fi trebuit să
facă organele de cercetare și de judecată să realizeze procesul într-un mod cât mai
echitabil și corect. De la aflarea despre fapta săvârșită până la primirea verdictului
totul a fost realizat într-un mod greșit, nu s-a chemat un medic atunci când a fost
găsită victima, inculpatul a fost imediat luat în arest și considerat vinovat fără a
beneficia de prezumția de nevinovăție, mai mult de atât în momentul în carese afla în
arest preventiv mai mulți cetățeni veniseră să îl ia pentru a-și face singuri dreptate.
În concluzie tema justiției este prezentată în „Să ucizi o pasăre cântătoare” prin Boo
Radley, amenințările la adresa familiei lui Atticus cauzate de rasism și căutarea lui
Tom pentru dreptate prin procesul său. Rasismul și discriminarea sunt cauzele
nedreptății în roman, iar atitudinile negative ale oamenilor din oraș sunt
reprezentative pentru oamenii care au trăit în această perioadă în Statele Unite. Prin
reprezentarea ei a diferitelor povești ca idealizare supremă a justiției, Harper Lee
demonstrează că într-o perioadă de rasism și dezbinare, americanii de culoare au fost
victimele unor nedreptăți și părtiniri severe. Faptul că Tom a fost acuzat pe nedrept,
dar condamnat pur și simplu pentru că juriul era format din toți bărbații albi despre
care se știa deja că fac parte dintr-o mafie de linșare demonstrează șansele stivuite ale
vremii. Aducând la lumină aceste probleme, Lee joacă un rol semnificativ în
modelarea istoriei rasismului în America și a originilor ideilor Mișcării pentru
Drepturile Civile8 care aveau să aibă loc în curând.

8 Legea drepturilor civile din 1964, a fost un act legislativ de o importanță deosebită în istoria modernă a Statelor
Unite ale Americii, care a eliminat majoritatea formelor de discriminare împotriva afro-americanilor și femeilor,
incluzând segregarea rasială. Legea a stopat, de asemenea, și aplicarea inegală a cerințelor de calificare pentru
drepturile de a vota și a fi votat. Segregarea rasială, care fusese aplicată anterior în locurile de muncă, în școli și în
general în locurile publice (numite cvasi-eufimistic, "public accommodations") a fost îndepărtată.