Simpozion Naţional : ,,Evaluarea în învăţământul primar”

Propunător: institutor Olteanu Carmen Elena

Evaluarea în educaţie reprezintã procesul sistematic de colectare, analizã şi schimb de date

privind procesele educaţionale ale indivizilor, grupurilor sau organizaţiilor (instituţii etc), pentru a facilita
învãţarea la nivelul tuturor pãrţilor implicate, astfel încât judecata valorii şi luarea deciziilor sã se bazeze
pe evidenţe. Evaluarea este o componentă a procesului de învăţământ. Ea este un proces didactic complex,
integrat structural şi funcţional în activitatea didactică. Problematica pe care o generează acţiunea de
evaluare face parte din ansamblul teoriei educaţiei sau mai exact teoria evaluării- ca sistem de concepţii,
principii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare şi a procesului didactic - este
o componentă a tehnologiei didactice.
Evaluarea acoperã toate domeniile de pregãtire a educaţiei, metode de predare, finanţare,
management, direcţii generale, conducere şi urmãrire a obiectivelor pe termen lung. La un nivel mai
aprofundat, constatãrile evaluãrii pot conduce la prioritãţi noi şi/sau la o mai mare compatibilitate între
alegeri şi resurse. În principiu totul se reduce la învãţarea din experienţa personalã a fiecãrui individ.
Deoarece aceste procese de evaluare sunt iniţiate, dezvoltate şi autoreglate în şcoalã, ele sunt denumite
procese de autoevaluare pentru a le distinge de procesele de inspecţie sau evaluare externã.
Evaluarea serveşte ca funcţie de feed-back în procesele de învãţare a tuturor pãrţilor
implicate. Susţinem cã evaluarea are ca scop principal crearea de oportunitãţi pentru învãţarea sistematicã
din experienţele personale. Mai mult decât atât este clar cã în prezent punerea accentului pe autonomia
şcolii şi pe importanţa autoreglãrii sau pe abilitãţile de învãţare autonomã la elevi, îndreaptã şcolile şi
cadrele didactice într-o direcţie în care învãţarea devine activitatea şi provocarea centralã pentru toţi cei
implicaţi. Un alt element important este ideea cã evaluarea ca parte a cadrului profesional de învãţare
necesitã interacţiune între toţi acţionarii sau actorii care joacã un rol în şcoalã, în predare/consiliere şi în
procesele de învãţare. Pentru ca evaluarea sã ofere ocazii optime pentru toţi cei implicaţi, ea trebuie: sã fie
motivantã atât pentru problemele puse în discuţie cât şi pentru activitãţile incluse; sã ofere un bogat cadru
intern şi extern de învãţare; sã dea ocazia pentru experimentare; sã promoveze dialogul şi feed-back-ul;sã
includã (auto)evaluarea;sã asigure feed-back-ul de date despre rezultatele, efectele şi impactul învãţãrii.
Evaluarea este o acţiune complexă, un ansamblu de operaţii care precizează: obiectivele şi
conţinuturile ce trebuie evaluate; scopul şi perspectiva evaluării; momentul şi perspectiva evaluării;
modalitatea de evaluare; modul de prelucrare şi de valorificare a informaţiilor; criterii pe baza cărora se
evaluează.
Evaluarea constituie o acţiune complexă ce include trei operaţii principale: măsurarea,
aprecierea şi decizia.
Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabileşte o relaţie funcţională între
un ansamblu de simboluri (cifre, litere, calificative, buline) şi un ansamblu de obiecte şi fenomene
conform unor caracteristici pe care acestea le posedă în diferite grade. Când obiectul măsurării îl
constituie fenomene proprii educaţiei, aceasta trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, ca o operaţie prin
care lucrurile sunt observate şi diferenţiate. Procesul de măsurare se poate realiza şi prin observare, având
în acest caz un caracter informal. Măsurarea reprezintă primul pas în evaluare, exactitatea ei fiind
dependentă de calitatea instrumentelor utilizate şi de modul în care acestea sunt folosite. Măsurătorile,
chiar şi asupra rezultatelor şcolare pot atinge uneori un grad ridicat de obiectivitate.
Aprecierea presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra fenomenului evaluat pe baza
datelor obţinute prin măsurare, prin raportarea acestora la un termen de referinţă, la un sistem de valori sau
criterii. Calitatea ei este dependentă în mod sensibil de experienţa şi trăsăturile personalităţii evaluatorului.
De aceea aprecierile emise asupra rezultatelor şcolare prezintă în multe cazuri o oarecare notă de
subiectivism. Interpretarea rezultatelor evaluării se poate realiza în funcţie de următoarele criterii:
obiectivele stabilite la începutul programului instructiv-educativ, progresul sau regresul înregistrat faţă de
ultima evaluare, nivelul anterior de pregătire şi potenţialul psihopedagogic şi social al elevului.
Decizia se exprimă prin concluziile desprinse în urma interpretării datelor aferente măsurii şi
prin măsurile introduse pentru îmbunătăţirea activităţii în etapa următoare a procesului instructiv-educativ.
Evaluarea randamentului şcolar constituie o acţiune componentă a procesului educativ,
integrată structural şi funcţional în această activitate. În teoria şi practica educaţională se disting trei
strategii sau forme de evaluare. Acestea sunt: evaluarea iniţială, evaluarea continuă sau formativă,
evaluarea sumativă sau finală.
Evaluarea iniţială se realizează la începutul unui program de instruire şi este menită să
stabilească nivelul de pregătire a elevilor în acest moment, condiţiile în care aceştia se pot integra în
activitatea care urmează. Ea reprezintă una din premisele conceperii programului de instruire. Cunoaşterea
capacităţilor de învăţare ale elevilor, a nivelului de pregătire de la care pornesc şi a gradului în care
stăpânesc cunoştinţele şi abilităţile necesare asimilării conţinutului etapei care urmează, constituie o
condiţie hotărâtoare pentru reuşita activităţii didactice. Această relaţie devine evidentă în situaţia în care
educatorul începe activitatea cu elevii al căror potenţial nu-l cunoaşte, la începutul unui ciclu de
învăţământ sau al unui an şcolar, după cum poate fi necesară şi pe parcursul derulării programului, la
începutul unor capitole ca şi a fiecărei lecţii. În concordanţă cu rolul acestei modalităţi de evaluare,
preocuparea cadrului didactic pentru cunoaşterea elevilor ce vor fi primiţi în clasa pregătitoare şi clasa
întâi, preocupare încă din perioada frecventării grădiniţei de către copii, dobândeşte o importanţă
deosebită, aceasta constituind una din condiţiile integrării copiilor cu şanse de reuşită în activitatea
şcolară.
Evaluarea sumativă/finală este realizată prin verificări parţiale pe parcursul programului şi o
estimare globală de bilanţ a rezultatelor pe perioade lungi, în general corespunzătoare semestrelor şcolare,
anului şcolar sau ciclului de învăţământ. Ea operează un sondaj, atât în ceea ce priveşte elevii, cât şi
materia a cărei însuşire este supusă verificării. Datorită acestei caracteristici, evaluarea sumativă
(cumulativă) nu poate oferi informaţii sistematice şi complete cu privire la măsura în care toţi subiecţii
cuprinşi într-un program de instruire şi-au însuşit conţinutul ce trebuie asimilat. Evaluarea realizată în
acest mod nu însoţeşte procesul didactic în toate secvenţele acestuia şi nu permite ameliorarea lui decât
după perioade relativ îndelungate.
Evaluarea continuă/formativă constituie un proces ce se întrepătrunde multiform şi
funcţional cu acţiunile de instruire şi cu activitatea de învăţare. Notele definitorii ale evaluării formative
derivă din acest considerent:
*evaluarea formativă se realizează predominant pe parcursul desfăşurării procesului didactic şi
este menită să verifice sistematic progresele elevilor, cunoaşterea sistematică a rezultatelor având efecte
reglatoare asupra activităţii desfăşurate permiţând ameliorarea ei continuă;
*diminuează până la eliminare completă caracterul de sondaj al evaluării, propunându-şi
verificarea tuturor elevilor asupra conţinuturilor esenţiale predate, realizându-se astfel cunoaşterea
pregătirii elevilor şi adoptarea măsurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului elevilor şi a
procesului de învăţământ;
*determină schimbări atât în conduita didactică a profesorului, cât şi în comportamentul şcolar al
elevului, oferind elevilor care au învăţat o confirmare imediată cu efecte stimulatoare, având rol pozitiv şi
vizând în principal susţinerea activităţii de învăţare.
Profesorul Ion T. Radu defineşte evaluarea ca activitate prin care sunt colectate, prelucrate şi
interpretate informaţii privind starea şi funcţionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obţine, activitate
ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii şi prin care este influenţată evoluţia sistemului.