Testament

de Tudor Arghezi
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, Am luat cenuşa morţilor din vatră
Decât un nume adunat pe o carte, Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
În seara răzvrătită care vine Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
De la străbunii mei până la tine, Păzând în piscul datoriei tale.
Prin rapi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci Durerea noastra surdă şi amară
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă O grămădii pe-o singură vioară,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă. Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Aşeaz-o cu credinţa căpătâi. Din bube, mucegaiuri şi noroi
Ea e hrişovul vostru cel dintâi. Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Al robilor cu săricile, pline Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
De osemintele vărsate-n mine. Si izbăveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
Ca să schimbăm, acum, intâia oară E-ndreptăţirea ramurei obscure
Sapa-n condei şi brazda-n calimară Ieşită la lumină din padure
Bătrânii au adunat, printre plavani, Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Sudoarea muncii sutelor de ani. Rodul durerii de vecii întregi.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite Întinsă leneşă pe canapea,
Şi leagane urmaşilor stăpâni. Domniţa suferă în cartea mea.
Şi, frământate mii de săptămâni Slovă de foc şi slovă faurită
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane, Împarechiate-n carte se mărită,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane. Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere, Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Lăsând întreaga dulcea lui putere Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Am luat ocara, şi torcând uşure Zace mania bunilor mei.
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.

I.TEORIE LITERARĂ
 ARTA POETICĂ [(ARS POETICA) în latină] = poezie reprezentativă pentru creația unui autor, în care acesta își exprimă
viziunea despre lume, concepția despre rolul poetului și al poeziei în societate, dând informații și despre laboratorul
de creație

II.CONTEXTUL APARIȚIEI
 Poezia ”TESTAMENT” este publicată în volumul ”CUVINTE POTRIVITE” din 1927 fiind reprezentativă pentru lirica
argheziană, deoarece poetul își exprimă crezul artistic prin ”cuvinte potrivite” , pentru ca mesajul poeziei să fie
receptat corect de orice lector
 ”TESTAMENT” este una dintre cele mai cunoscute arte poetice ale literaturii române interbelice, încadrându-se în
curentul literar MODERNISM
 Trăsăturile specifice modernismului pe care le regăsim în poezia lui ARGHEZI sunt: discursul liric profund
subiectivizat , limbajul poetic expresiv și inedit, prezența strofelor polimorfe și utilizarea ESTETICII URÂTULUI
 ESTETICA URÂTULUI este un procedeu specific modernismului prin care se dă “drept de cetate ” și cuvintelor de la
periferia vocabularului, atâta timp cât au sensuri metaforice și capătă valențe estetice - transfigurarea urâtului în
 frumos este evidențiată în următoarele două versuri: „Din bube, mucegaiuri şi noroi/Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”

III.TEMA VALORIFICATĂ
 Fiind o artă poetică, tema valorificată va fi CREAȚIA, TUDOR ARGHEZI expunându-și în această poezie
crezul său artistic
 Un ELEMENT PARATEXTUAL deosebit de important este TITLUL, poezia fiind un “TESTAMENT” literar
 TITLUL este compus dintr-un singur substantiv comun nearticulat, care poate avea două semnificații:
1. În sens denotativ, testamentul este un act juridic prin care se lasă moștenire materiale urmașilor, după
moarte
2. Sensul metaforei este însă cel folosit de autor : el lasă urmașilor săi o moștenire spirituală,„ un nume
adunat pe o carte” adică întreaga lui creație
 -întreaga poezie este un lanț de definiții metaforice ale “CĂRȚII” iar “CARTEA” trebuie înțeleasă ca întreaga
creație argheziană

VI.ANALIZA TEXTULUI
 Această artă poetică are în centru o succesiune de definiții metaforice ale obiectului creației, prezentate în
viziunea subiectivă autorului
 În incipitul poeziei, o astfel de definiție este moștenirea spirituală lăsată urmașilor, după moarte - creația este
“un nume adunat pe-o carte”
 Poetul își vede opera drept “o treaptă” pe scara valorică a literaturii române - el se adresează direct cititorului
prin substantivul în vocativ “fiule “ pentru a crea o relație apropiată, paternă, cu aceștia, cu scopul de ai
convinge să-i continue eforturile creatoare și să creeze și ei, la rândul lor, opere și mai valoroase prin care
literatura română să evolueze
 Chiar dacă poetul îi încurajează pe urmași să creeze, le atrage în același timp atenția și asupra dificultăților pe
care ar putea să le întâmpine în actul creației: procesul de creație este astfel un drum anevoios, presărat cu “râpi
și gropi adânci” metaforă care evidențiază dificultățile actului creator
 Poetul definește creație a drept „hrişovul vostru cel dintâi” - arhaismul „hrişovul ” semnifică la origine un act
domnesc din perioada medievală
 Pentru poet, creație este „hrişovul ” celor care au trăit înaintea lui, pentru că prin creație, ne putem recunoaște
și atestă identitatea culturală și națională
 ARGHEZI se simte dator să păstreze vie memoria înaintașilor, a „bătrânilor” care s-au sacrificat pentru a face
posibilă evoluția civilizației,instrumentele munci agricole fiind înlocuite de instrumente ale muncii intelectuale,
schimbând : „ Sapa-n condei şi brazda-n calimară”
 Așadar, poezia devine „Hotar înalt, cu două lumi pe poale” metaforă care subliniază unul dintre rolurile poezie, a
creație în general, acelora de a stabili o legătură între prezent și trecut a cărui amintire nu trebuie uitată
 Metafora „ Dumnezeu de piatră” accentuează două atribute ale creației și ale actului creator în general:
sacralitatea și durabilitatea în timp
 O altă definiție metaforică a creației este „biciul răbdat”, prin acestea poetul își exprimă opțiunea pentru poezia
socială
 Poezia socială presupune sancționarea nedreptățiilor prezente la nivelul societății, astfel, cum afirmă și poetul în
creația sa e adunat „ Rodul durerii de vecii întregi” iar poezia se va întoarce „pedepsitor” spre asupritorii: „ Pe
care ascultând-o a jucat/Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.”
 Prin creație, cuvintele capătă noi valori estetice, iar cuvântul se transfigurează - ARGHEZI folosește cuvintele și
structurile neobișnuite pentru literatură precum: „ ciorchin de negi ”;„zdrențe”;„bube” însă cu sensuri
metaforice, fiind prezentă astfel estetica uratului
 Ultima strofa a poeziei are în centru laboratorul de creație, prin prezența a două metafore sugestive: ”slova de
foc” și ”slova făurită”
 Cele două metafore denumesc două condiții esențiale, ambele necesare în actul creator ”slova de foc” semnifică
talentul nativ, inspirația atât de necesare unui creator, iar ”slova făurită” înseamnă munca, efortul creator
necesar să fie depus de un adevărat artist în scrierea unei opere cu adevărat valoroase
 Cele două condiții denumite la nivel stilistic prin metaforele menționate sunt ambele necesare și trebuie să
existe în același timp în actul creator: ” Împarechiate-n carte se mărită”
 Tot în ultima strofă se remarcă și modestia creatorului, care își asumă condiția de ”rob”: ” Robul a scris-o,
Domnul o citeşte”

 În opinia mea, poetul își exprimă în această artă poetică crezul artistic scriind poezii nu doar numele său, ci și în
numele celor de dinaintea sa lăsând cititorului un veritabil ”TESTAMENT” literar
 Așadar, poezia ”TESTAMENT” de TUDOR ARGHEZI aparține modernismului interbelic prin valorificarea esteticii
uratului ,prezenței strofelor poliformele , autorul prezentându-și concepția cu privire la procesul poetic într-un
limbaj expresiv și profund subiectivizat