Professional Documents
Culture Documents
1
Educația pentru tehnologie și progres- vizează formarea și cultivarea
capacităților, aptitudinilor generale și speciale și a atitudinilor afective, motivaționale
și caracteriale, deschise în direcția aplicării sociale a progreselor științifice.
Educația față de mass media- informație furnizată de radio, Tv, presă, mass
media etc.
Educația demografică- cultivarea responsabilității civice în raport cu probleme
precum creșterea, scăderea, densitatea, migrația, structura profesională pe vârste, sex,
condiții sociale.
Educația pentru pace și cooperare- abordarea problemelor sociale prin dialog și
participarea la rezolvarea contradicțiilor ce apar la nivel național, teritorial, zonal,
local
Educația timpurie vizează intervalul de timp cuprins între naștere și pana la 6-7 ani. Ea se
realizează atât în mediul familial, cât și în cadrul serviciilor specializate, precum creșa și
grădinița. Educația timpurie este o necesitate în contextul social actual, deoarece copiii au o
dezvoltare rapidă. Neglijarea procesului de dezvoltare duce la pierderi dificile și costisitoare.
Beneficii ale educației timpurii: performanțe școlare superioare, diminuarea ratei eșecului
școlar și a abandonului.
• Copiii se simt mai atrași de școală, manifestă atitudini pozitive față de învățare,
sunt motivați;
• Ed. timpurie contribuie la egalizarea șanselor copiilor, la progresul acestora și
integrarea în societate.
2
• Contribuie la realizarea idealului paideic prin: calitatea personalului din grădiniță,
mediul educațional, numărul copiilor din grupă și calitatea demersurilor instructiv-
educative.
Învățarea pe tot parcursul vieții este îndreptată spre îmbunătățirea cunoștințelor și a
abilităților. Este un proces continuu care necesită o educație timpurie de calitate, ca bază
pentru întreaga educație ulterioară a individului. Oamenii trebuie să-și îmbunătățească
continuu cunoștințele și abilitățile pentru a aborda probleme imediate și a participa la un
proces de dezvoltare profesională continuă. Noul imperativ educațional este de a pregăti
oamenii să-și gestioneze propria învățare, într-o varietate de contexte, pe tot parcursul vieții.
Se urmărește creșterea inteligenței (prin îmbunătățirea nivelului de educație si formare
profesională), creșterea incluzivă și creșterea durabilă prin educație pe tot parcursul vieții.
Reprezintă variante de organizare școlară care propun modificări ale anumitor aspecte
legate de formele oficiale de organizare a activităților instructiv-educative.
Grădinița Waldorf
• Se bazează pe antropologia lansată de Rudolf Steiner, care analizează omul din trei
puncte de vedere: ca ființă trupească, sufletească și spirituală;
• Doar o educație liberă le va permite copiilor șă-și afirme înclinațiile și aptitudinile;
• Copilul învață prin imitație, proces care se manifestă în joc. Jocul trebuie să fie liber;
• Omul învață să fie om numai de la oameni;
• Clasa are un învățător-diriginte timp de 8 ani;
• Instrucția de bază (90-100 de min), apoi ore cu ritm săptămânal: lb. străine, sport,
abilități practice etc.;
• Totul se bazează pe interes de învăţare, nu pe presiune exterioară;
• Ritmul are un rol important în educarea voinței;
• Materiile cognitive sunt studiate în epoci;
• Absența manualului unic contribuie la creșterea respectului față de cărți și la
întărirea autorității educatorului. Elevii se obișnuiesc să se documenteze din mai multe
surse.
• Copilul scrie pe caiete fără liniatură, considerându-se că liniatura este folosită cu
scopul de a îngrădi și limita la norme scrisul copilului;
• Pondere ridicată a cursurilor artistice și practice: cultivă simpatia, apropierea, lucrul în
echipă și colaborarea;
• Este o școală fără note, cursurile sunt mult mai libere, elevii sunt deschiși, întreabă
când nu au înțeles și ies cu curaj la tablă;
• La sfârșitul anului școlar elevul primește un certificat din care părinții afla mai multe
despre copiii lor, decât dintr-o medie.
3
• O parte din materiile specifice: scrisul și cititul, lb. română, lb. străine, istorie,
aritmetică, desenul formelor, desenul geometric, matematică, zoologie, botanică,
geografie, fizică, chimie, muzică, ab. practice etc.;
• Jocul este activitatea principală prin care copilul învață să socializeze, prin utilizarea
materialelor naturale (jucării de lemn, lână, mătase, semințe, conuri etc.);
• Se pune accent pe relația de colaborare, constantă și armonioasă dintre educatoare și
părinți, care se răsfrânge pozitiv asupra copiilor.
Grădiniţa Montessori
4
• Școala centrată pe copil, muncă școlară motivată, activitate personalizată, expresie
liberă și comunicare, cooperare, globalitatea acțiunii educative;
• Libertatea de a alege între opțiuni diverse;
• Orice copil poate deveni cel mai bun la un moment al existenței sale, ierarhizarea nu e
cea mai bună idee;
• Tehnici: jurnal școlar, corespondența școlară, ancheta documentară, exprimarea
plastică, corporală;
• Instrumente: fișiere autocorective, fișiere documentare, planul de muncă individual,
brevetul, autoevaluarea, evaluarea;
• Centrată pe rezolvarea unor probleme de către grupurile de copii aflate sub îndrumarea
cadrelor didactice;
• Muncă în grupuri mici;
• Rolul educatoarei este: organizarea materialelor necesare educației, asigurarea și
menținerea climatului de încredere, cultivarea încrederii în părerile celorlalți;
• Educatoarea este doar un observator care dirijează și coordonează activitățile copiilor.
Step by step
5
• Principalele centre de activitate sunt: Artă, Materiale de construcție, Bucătărie, Joc de
rol, Alfabetizare, Matematică, Științe, Muzică, Joc în aer liber, Nisip și apă etc.;
• Fiecare grupă are două educatoare. La începutul zilei are loc întâlnirea de dimineață(8-
9). Este un prilej pentru copii să se salute, să comunice, dar și să afle tema și
activitățile zilnice;
• După aceasta copiii optează pentru activitățile în centrele de interes;
• Masa de prânz și somnul fac parte din programul zilnic;
• Activitățile de aranjare a jucăriilor încheie programul zilnic;
• Responsabilitatea cadrului didactic este de a asigura o ambianță stimulatoare din punct
de vedere intelectual, emoțional, motivațional și de a acorda sprijin tuturor elevilor în
învățare;
• Este importantă participarea familiei, dar și parteneriatul cu diverse instituții.
Planul Jena
6
• Un start de succes în viața școlară este corelat cu performanțele în învățare și
sociale viitoare;
• Adaptarea școlară exprimă calitatea și eficiența realizării concordanței dintre
personalitatea elevului și cerințele școlare;
• Copilul preșcolar trebuie să își însușească instrumentele intelectuale necesare
schimbării și o atitudine pozitivă față de schimbare;
• Aptitudinea pentru școlaritate presupune dobândirea unor capacități, abilități și
deprinderi;
• O trecere reușită a preșcolarului în școala primară depinde în bună măsură de felul
în care este abordată problema jocului: este necesară o etapă de tranziție de la
jocul preșcolarului la munca școlarului;
• Se pot realiza activități comune între învățători și educatoare: invitarea
învățătorilor la lecții deschise în grădinițe, preșcolarii și elevii pot participa la
activități cultural-artistice împreună, preșcolarii pot merge în vizită în școli.
Grădinița trebuie să fie sau să devină un mediu incluziv de învățare. Un mediu incluziv va
răspunde nevoilor individuale, va crește șansele pentru succes ale copiilor, va dezvolta
respectul și imaginea de sine.
O grădiniță incluzivă:
7
• Realizarea unor activități de informare despre integrarea și progresul copiilor cu CES,
despre politicile educaționale, despre resursele educaționale folosite;
• Asigurarea unor spații de învățare confortabile, sigure, adaptate nevoilor fizice,
psihologice și de educație qle fiecărui copil;
• Tratarea echitabilă a tuturor copiilor și părinților indiferent de etnie, nivel socio-
economic, tip de dizabilitate etc.;
• Participarea personalului școlii și a comunității la luarea deciziilor;
• Încurajarea participării angajaților la cursuri de formare și dezvoltare profesională;
• Scrierea unor programe și proiecte educaționale în domeniul educației incluzive;
• Încurajarea imaginării și implementării unor activități în care se pot implica și copiii
cu CES.
Ereditatea:
8
• Posibilitățile înnăscute ale copilului trebuie descoperite, stimulate și dezvoltate, în caz
contrar rămân latente și se pierd.
Mediul:
Metoda- ansamblu de principii, idei și procedee, care orientează actul cunoașterii și asigură
finalizarea lui.
OBSERVAȚIA:
9
• Toate observațiile trebuie consemnate în caietul de observații psiho-pedagogice sau alt
caiet.
Convorbirea:
• Anumite manifestări le putem afla prin intermediul convorbirilor ocazionale, libere
sau prin intermediul convorbirilor premeditate care au scop bine stabilit;
• Cu timpul copilul capătă încredere în educatoare în a-și destăinui toate frământările;
• Astfel putem afla informații despre viața lui în familie, despre activitățile pe card le
desfășoară, despre problemele care îl preocupă;
• Astfel se pot corecta unele comportamente sau, deopotrivă, cultiva anumite aptitudini
sau interese ale acestuia.
Metoda testelor:
Importanța evaluării:
Metoda convorbirii
10
• Este o conversație între două persoane, desfășurată după anumite reguli metodologice,
prin care se urmărește obținerea unor informații cu privire la o persoană;
• Trebuie să fie premeditată, să aibă un scop bine precizat și să respecte anumite reguli;
• Trebuie să evidențieze detalii referitoare la interesele și aspirațiile copiilor, la trăirile
lor afective, la motivația diferitelor conduite, la trăsăturile de personalitate ale
acestora.
Fișa psihologică
DOMENIILE DE DEZVOLTARE
11
• Domeniile d dezvoltare devin pe parcursul primilor ani de viață organizată ( creșă
și grădiniță) instrumente pedagogice esențiale pentru a realiza individualizarea
educației și a învățării.
A. Dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei personale- cuprinde o gamă largă de
deprinderi și abilități ( de la mișcări largi –săritul, alergarea, până la mișcări fine-
desenul, modelarea), dar și coordonarea, dezvoltarea senzorială, alături de cunoștințe
și abilități referitoare la îngrijire și igienă personală , nutriție etc.
B. Dezvoltarea socio-emoțională- vizează debutul vieții sociale, capacitatea lui de a
stabili și menține interacțiuni cu adulți și copii.
C. Capacități și atitudini față de învățare- modul în care copilul se implică într-o
activitate de învățare, modul în care abordează sarcinile și contextele de învățare,
precum și la atitudinea sa în interacțiunea cu mediul și persoanele din jur.
D. Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii- vizează
dezvoltarea limbajului (vocabular, gramatică, sintaxă, înțelegerea semnificației), a
comunicării (ascultare, comunicare orală și scrisă, nonverbală și verbală) și
preachizițiile pentru citit-scris.
E. Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii
• Abilitatea copilului de a înțelege relațiile dintre obiecte, fenomene, evenimente
și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice;
• Include abilități de gândire logică și rezolvare de probleme, cunoștințele
elementare matematice ale copilului și cele referitoare la lume și mediul
înconjurător.
12
1. Funcția de anticipare-ansamblu coordonat de operații de anticipare a
desfășurării procesului instructiv-educativ;
2. Funcția de orientare- se referă la resursele didactice pe care cadrul didactic le
utilizează în proiectare și care dau sens, direcționează activitatea didactică;
3. Funcția de organizare- face referire la modul în care cadrul didactic reușește să
îmbine resursele didactice pentru a desfășura optim activitatea și pentru a
eficientiza demersul didactic;
4. Funcția de dirijare- se referă la îndrumarea, orientarea demersului didactic în
funcție de finalități;
5. Funcția de reglare-autoreglare- raportarea rezultatelor finale la obiective
permite controlul și reglarea, autoreglarea proceselor pedagogice, oferă măsura
eficienței activității și optimizarea activităților educative;
6. Funcția de decizie- vizează ameliorarea și optimizarea activității instructiv-
educative prin raportarea rezultatelor obținute de copii la obiectivele
pedagogice formulate.
Etape:
1. Încadrarea lecției sau a activității didactice în sistemul de lecții sau în planul tematic;
2. Stabilirea obiectivelor operaționale;
3. Prelucrarea si structurarea conținutului științific;
4. Elaborarea strategiei didactice;
5. Stabilirea structurii procesuale a lecției/activității didactice;
6. Cunoașterea și evaluarea randamentului școlar.
Programa școlară:
13
• Ea cuprinde importanța disciplinei în planul de învățământ, valoarea ei instructiv-
educativă, obiectivele de atins la disciplina respectivă, natura si volumul cunoștințelor/
abilităților ce trebuie predate/ însușite de către copii, timpul afectat pentru fiecare
capitol, subcapitol, lecție, indicații metodologice privind predarea și evaluarea, temele
suplimentare, referințe bibliografice, standarde de performanță.
14
Toate proiectele tematice derulate pe parcursul anului școlar vor face parte din mapa
grupei, alături de caietul educatoarei și de celelalte documente: fișele de observație asupra
copiilor, evaluarea copiilor, caietul profesional.
Proiectul didactic
15
4.1.Conceptul de învățare în grădiniță. Mecanisme și procesualitate. Forme, tipuri și
niveluri de învățare
Învățarea:
Forme de învățare:
1. Învățarea spontană;
2. Învățarea neorganizată- din cadrul familiei sau al profesiunilor;
3. Învățarea școlară:
• Are un caracter sistematic, organizat;
• Este dirijată de către cadrul didactic;
• Se realizează cu ajutorul unor metode și tehnici eficiente de învățare
respectând principiile didactice;
• Este supusă feed-back-ului, pe baza verificării și evaluării permanente a
rezultatelor obținute de elevi
4. Învățarea socială- constă în însușirea experienței social-istorice de către tânăra
generație, în scopul formării comportamentului social.
Tipuri/stiluri de învățare
16
1. Vizual- își amintesc ce scriu și citesc, le plac prezentările și proiectele vizuale;
își pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole și hărți; înțeleg cel mai
bine informațiile când le vad.
2. Auditiv- își amintesc ceea ce aud; le plac discuțiile din clasă și cele în grupuri
mici; își pot aminti foarte bine instrucțiunile; înțeleg cel mai bine informațiile
când le aud.
3. Tactil-kinestezic- își amintesc ceea ce fac și experiențele personale la care au
participat cu mâinile și întreg corpul; le place folosirea instrumentelor sau
preferă lecțiile în care sunt implicați/activi; își pot aminti foarte bine lucrurile
pe care le-au făcut o dată, le-au exersat și le-au aplicat în practică; au o bună
coordonare motorie.
b. După eficiență: - receptiv-reproductivă;
- Inteligibilă;
- Creativă.
c. Conținutul învățării:
- Înv. senzorio-motorie (a deprinderilor);
- Înv. cognitivă (noțiunilor);
- Înv. afectivă (a convingerilor, sentimentelor, atitudinilor);
- Înv. conduitei moral civice.
d. După operațiile și mecanismele gândirii:
- Înv. prin observare;
- Înv. prin imitare;
- Înv. prin condiționare reflexă;
- Înv. prin discriminare;
- Înv. prin asociere verbală;
- Înv. prin identificare.
e. După modul de organizare a materalului de învățare:
- Înv. programată;
- Înv. euristică;
- Înv. algoritmică;
- Înv. prin modelare;
- Înv. prin rezolvare de probleme;
- Înv. prin descoperire.
Niveluri ale învățării:
1. Înv. conștientă;
2. Înv. neconștientă- în stare de veghe;
3. Înv. în stare de somn (hipnotică);
4. Înv. în mod spontan (bazată pe imitație);
5. Înv. în stare latentă (de la sine).
17
R. Mayer propune o sistematizare a modelelor:
1. Modele asociaționiste- susțin că învățarea se produce în contextul unor relații dintre cel
puțin 2 categorii de elemente: stimulii, pe de o parte, și comportamentele de cealaltă
parte(Skinner);
2. Modele constructiviste- pornesc de la premisa că sub acțiunea factorilor interni și sub
acțiunea factorilor externi are loc construcția progresivă a inteligenței, în contextul
echilibrării relației dintre organism și mediu (J. Piajet, L.S. Vigotski, J. Bruner);
3. Modelul învățării ca procesare a informațiilor- abordează fenomenele psihice în relație cu
mecanismele cognitive care stau la baza procesării informațiilor (psihologia cognitivă).
18
Teoria lui Piajet pune accent pe rolul interacțiuni dintre individ și mediu, cu scopul de a
construi structurile cognitive care, în opinia autorului, nu sunt înnăscute.
19
4. Învățarea pe baza asociațiilor verbale- reprezintă o subclasă a înlănțuirii. Ex: în
condițiile învățării unei limbi străine și având intenția de a reține semnificația
unor cuvinte noi, putem asocia anumite silabe ale cuvântului pe care dorim sa
îl însușim și semnificațiile unor cuvinte din limba-gazdă;
5. Învățarea prin discriminare- are rolul de a nuanța procesul de învățare atunci
când este vorba de înlănțuiri multiple, realizate în intervale diferite de timp, la
nivelul cărora se poate manifesta fenomenul de interferență sau care pot fi
uitate. Ex: când copilul învață să definească culorile, formele, obiectele,
numerele;
6. Învățarea conceptelor- are fundamente de ordin intuitiv și se bazează pe
reprezentările interiorizate ale realității pe care dorim să o cunoaștem;
7. Învățarea regulilor- accentul este pus pe ideea ce derivă din enunțurile date,
acesta fiind rezultatul unei înlănțuiri între două sau mai multe concepte;
condiția fundamentală în învățarea regulilor o reprezintă însușirea prealabilă a
conceptelor care le alcătuiesc; regula a fost învățată în momentul în care ea
poate fi aplicată, nu când a fost reprodusă;
8. Învățarea prin rezolvarea de probleme- soluția la o situație problematică poate
fi identificată printr-o combinare a unor reguli însușite anterior; ea presupune
un întreg proces în care se emit ipoteze, se generează alternative, se iau decizii
și nu numai că se găsește o rezolvare a situației problematice, ci se parcurge în
același timp un proces de învățare.
Cunoașterea și valorificarea teoriilor învățării în procesul didactic reprezintă o premisă a
unui act educațional de calitate, desfășurat ca urmare a asumării unei viziuni autentice asupra
formării personalității în acord cu o stadialitate a dezvoltării.
4.3 Condițiile interne ale învățării în grădiniță- în procesul învățării sunt implicate
majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, apoi atenția si limbajul, motivațiile ,
aptitudinile, interesele de cunoaștere și profesionale, fiecare având un rol bine definit.
20
• Viața afectivă- diversificare a gamei de trăiri emoționale a copilului în contextul
relației cu părinții, cu educatoarea , precum și o extindere a momentelor în care
experimentează trăirile emoționale;
• Aspectele activității volintare- orientarea în direcția unor scopuri dinainte stabilite,
planificarea modalităților de realizare și învingerea obstacolelor interne si externe;
treptat, preșcolarii își vor planifica și controla propriile acțiuni și vor perfecționa
calitățile voinței: inițiativa, independența, stăpânirea de sine, perseverenţa;
• Motivația- reprezintă ansamblul motivelor care sprijină orientarea comportamentului
persoanei într-o direcție preferențială; aceste mobiluri interne ale conduitei se
structurează sub forma trebuințelor (nevoia de acțiune, de relaxare, de realizare de
sine etc.), a impulsurilor, a intențiilor, a valențelor, a tendințelor.
a. Motivația intrinsecă- atunci când motivația se contopește cu acțiunea care îi dă
naștere. În centrul acesteia se află curiozitatea care asigură o bogăție de trăiri și
reprezintă o sursă de satisfacție.
b. Motivația extrinsecă- dorința de afiliere (acțiunile sale fac plăcere adulților, care îl
laudă și îl recompensează), conformismul derivat din tendințele normative (părinții
și cadrele didactice îl învață că trebuie să respecte niște reguli), teama de
consecințele neascultării, ambiția (dorința de a fi primul, de a răspunde primul).
Mielu Zlate este de părere că relația care se stabilește între intensitatea motivației și nivelul
de performanță este influențată de complexitatea activității care urmează a fi desfășurată.
Optim motivațional:
21
4.4 Condițiile externe ale învățării
Pe lângă acești factori mai există o serie de factori: stresanți, fizici (zgomote puternice, aer
poluat), fiziologici (starea sănătății, subnutriția), psihosociali (supraîncărcarea, relații
tensionate).
Analizând relația dintre condițiile interne și cele externe ale învățării sesizăm influențe
multiple în planul unei reciprocități care se traduce la nivelul unei interdependențe în acord cu
care trebuie proiectată, organizată, desfășurată și monitorizată întreaga activitate instructiv-
educativă.
22
Competențele psihopedagogice și științifice ale cadrului didactic îi dau posibilitatea de a
analiza situația de instruire în ansamblul ei, atât sub aspectul condițiilor de desfășurare, cât și
în privința țintelor urmărite, iar măiestria didactică îl va ajuta sa traducă la nivelul acțiunilor
concrete corelațiile dintre intern și extern, în sensul valorificării optimale a resurselor și cu
intenția de optimizare permanentă a demersului didactic.
23
unui inventar de probleme, strategiile utilizate în derularea proiectului (resurse
materiale, umane și de timp), conceperea planificărilor pe unități tematice;
3. Faza a III-a sau evaluarea temei- evaluarea propriu-zisă a temei pe o perioadă
de timp bine delimitată (convorbiri, dramatizări, portofolii cu lucrările copiilor,
machete, lucrări colective, fișe individuale).
Planul Dalton- este un concept creat de Helen Parkhurst. Obiective:
Utilizarea Planului Dalton la o vârstă foarte fragedă îi ajută pe copii să învețe să își
identifice propriile interese, să-și gestioneze eficient timpul și cum să-și asume
responsabilitatea pentru propria lor educație.
24
Avantaje:
• Se combină predarea directă cu învățarea de tip constructivist;
• Crește interacțiunea între elevi și profesor;
• Elevii își asumă responsabilitatea pentru propria lor învățare;
• Elevii nu rămân în urmă;
• Toți elevii sunt implicați în procesul de învățare;
• Conținutul informațiilor este păstrat permanent.
Dezavantaje:
• Nu toți elevii au calculatoare sau acces la internet;
• Mulți părinți nu sunt de acord cu folosirea mult timp a calculatorului și internetului;
• Lipsa motivării elevilor în rezolvarea temelor;
• Lipsa unor strategii de evaluare adecvată;
• Încărcarea timpului cadrelor didactice.
Metode folosite:
• Crearea unor prezentări video;
• Folosirea și adaptarea resurselor de tip deschis;
• Folosirea fișierelor video create de elevi.
Elevii practică lectura acasă, iar în clasă se clarifică conceptele, au loc dezbateri, se fac
proiecte, se creează conținuturi noi de învățare.
25
3. Inteligența spațial-vizuală- formarea unui model mental spațial al lumii și
rezolvarea problemelor prin intermediul reprezentărilor spațiale și ale imaginii;
4. Inteligența muzicală- sensibilitate la ritm, linie melodică și tonalitate;
5. Inteligența corporal-kinestezică- rezolvă probleme și dezvoltă produse cu ajutorul
mișcării corpului;
6. Inteligența interpersonală- capacitatea de a rezolva probleme și de a dezvolta
produse prin cunoașterea de sine;
7. Inteligența naturalistă- capacitatea de a rezolva probleme și de a dezvolta produse
cu ajutorul taxonomiilor și a reprezentărilor mediului înconjurător;
8. Inteligența existențială- aceasta este responsabilă de cunoașterea lumii, fiind
specifică filozofilor.
Pentru Piajet există patru structuri cognitive primare sau stadii de dezvoltare:
26
• Educatoarea trebuie să țină cont de predispoziția de învățare, modul în care
informația poate fi structurată în așa fel încât să poată fi asimilată, secvențele în
care este structurat materialul, natura recompenselor și a pedepselor;
• Bruner a extins cadrul teoretic, incluzând aspectele sociale și culturale ale
învățării, precum și aspectele practice ale legilor și existenței cotidiene.
Teoria inteligenței emoționale (John Mayer și Peter Salovey)
Dacă, istoric vorbind, prima reacție a societății față de copiii cu CES a fost respingerea, pe
măsură ce s-a dezvoltat înțelegerea naturii sociale și individuale a fiecărui copil, s-a început
intervenția prin dezvoltarea unui nou domeniu educațional: educația specială.
Din categoria copiilor cu CES fac parte atât copiii cu deficiențe proprii-zise, cât și copiii
fără deficiențe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigențele școlii:
Copiii cu CES pot prin joc să-și exprime propriile capacități. El capătă informații despre
lumea în care trăiește, intră în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul înconjurător și
învață să se orienteze în spațiu și timp.
27
Formele de integrare pot fi: clase diferențiate, integrate în structurile școlare obișnuite,
grupuri de câte 2-3 copii cu deficiențe incluși în clasele obişnuite, integrarea individuală a
acestor copii în clase obişnuite.
O grădiniță incluzivă:
28
Consilierii/psihologii/tutorii pot să inițieze campanii de informare în rândul copiilor,
părinților și educatoarelor, să organizeze cursuri de formare pe domeniul incluziunii copiilor
cu CES, să respecte diferențele individuale și de dezvoltare, să prevină și să identifice
situațiile de criză, să evalueze și să monitorizeze progresele copiilor, să inițieze evenimente
educaționale .
Comunitatea poate să asigure suport logistic și financiar grădiniței, să vină la întâlniri cu
copiii din grădiniță, cu educatoarele și părinții, să strângă fonduri pentru copiii cu CES și
familiile acestora, să inițieze parteneriate în dezvoltarea unor proiecte educaționale.
Educația incluzivă poate fi cel mai important remediu în problematica dizabilității și/sau
CES-ului, dar și pentru remedierea oricărei limitări funcționale din viața copiilor și indivizilor
în general. Cerințele speciale ale copiilor sunt în fapt obiective de atins prin educație, prin
măsuri adaptate și adecvate care să sprijine dezvoltarea acestora.
Familia- are rolul central în asigurarea condițiilor necesare trecerii prin stadiile de
dezvoltare ale copilăriei, condiții ce stau la baza structurării personalității individului.
Comunicarea intrafamilială influențează decisiv dezvoltarea psihofizică a copilului,
formarea personalității. Părinții sunt primele modele, unele cercetări făcute au demonstrat
că dezvoltarea copilului este influențată în proporție de 70,63% de familie.
Relația grădiniță-familie- este necesară cunoașterea familiei de către educatoare, a
caracteristicilor și potențialul ei educativ. Implicarea familiei în parteneriatul grădiniței
este condiționat de gradul de interes al familiei față de grădiniță. Se constată că acei copii
care sunt sprijiniți de părinți obțin performanțe școlare ridicate și manifestă un interes
ridicat față de activitățile grădiniței, față de teme, de rezultatele evaluării, de aprecierile
cadrelor didactice.
Forme de organizare ale relației grădiniță-familie:
• Ședințele cu părinții;
• Discuții individuale între cadrele didactice și părinți;
• Organizarea unor întâlniri cu părinții;
• Implicarea părinților în manifestări culturale și recreative;
• Voluntariatul;
• Asociațiile de părinți.
29
Grădinița și autoritățile locale (primarul și consiliul local)- aceștia sunt răspunzători de
asigurarea unui climat de ordine și liniște pe raza localității pe care o reprezintă. Sunt cei care
supervizează funcționarea serviciilor specializate destinate cetățenilor, gestionează fondurile
la nivel local, răspund de patrimoniu.
Grădinița dezvoltă parteneriat cu aceștia:
Grădinița și poliția- rolurile poliției în domeniul educațional pot fi împărțite în două categorii:
preventive și de intervenție în situații speciale.
Obiective:
30
• Pot iniția sau participa la acțiunile inițiate de grădiniță, la activități educative pentru
copii: educație pentru sănătate, reproducere, prevenirea transmiterii bolilor
contagioase, siguranța și sănătatea alimentației;
• Pot apela, în cazul sesizării unor situații de abuz asupra copiilor, la alți profesioniști:
asistenți sociali, polițiști etc.
• Temele care pot fi abordate în programele educative: igiena personală, a locuinței, a
spațiului grădiniței, a mediului înconjurător, acordarea de prim ajutor în caz de
urgență, educația sexuală și de sănătatea reproducerii, educația pentru prevenirea
consumului de droguri, alcool, tutun; educația pentru prevenirea îmbolnăvirilor și
accidentelor; educația pentru practicarea sporturilor, educația pentru organizarea
timpului liber, educația pentru consum alimentar sănătos.
Grădinița și biserica
• Din păcate oportunitățile de colaborare sunt mai rare, mai ales când instituția
preșcolară este plasată spațial mai departe de instituția școlară;
• Legătura dintre cele două se cere întărită pentru că trecerea de la una la alta să asigure
continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
Oportunități de întâlnire:
• Vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către preșcolari a acesteia;
• Vizitarea de către școlari a unei grădinițe pentru a le împărtăși copiilor primele lor
experiențe școlare;
31
• Organizarea unor ședințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de activitate unde să
fie invitați câțiva din viitorii învățători;
• Simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar cu grupa pregătitoare;
• Organizarea unor serbări comune.
Prin stabilirea primelor contacte cu școala și cu învățătorii, copii se vor familiariza din timp
cu instituția și cu cele mai importante personaje ale ei, reducând neliniștea și stările afective
negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
Calitatea resurselor umane din educație, mai precis a cadrelor didactice, este un rezultat atât
al pregătirii formale specializate cât și al aspirațiilor profesionale. Cadrele didactice joacă un
rol vital în dezvoltarea viitorului și în modelarea vieții generației următoare.
• După o vechime de doi ani și în baza unor inspecții de specialitate, fiecare dascăl este
obligat să susțină examenul de definitivare în învățământ;
• Acest examen se poate susține de maximum trei ori într-o perioadă de 2-5 ani
vechime;
• După patru ani de vechime de la definitivare- obținerea gradului didactic II;
• După alți patru ani vechime după gradul II- examen pentru obținerea gradului didactic
I.
• Pentru gradul I, după trei ani vechime și în baza unor concluzii ale inspecțiilor de
specialitate, dascălul participă la un colocviu de admitere la gradul I ce constă într-un
interviu din: specialitate, metodică, psiho-pedagogie și metodologia cercetării
științifice.
32
• Formarea continuă o dată la cinci ani, acțiune pe care fiecare dascăl trebuie s-o urmeze
până la pensionare;
• Dezvoltarea profesională a educatoarei este necesară, ca în toate profesiile, datorită
potențialelor pierderi cognitive;
• Perfecționarea profesională- se realizează prin forme organizate care au un caracter
formal sau informal. Ex: cursuri de perfecționare, cursuri postuniversitare, studii
aprofundate, doctorate, cercuri pedagogice, reuniuni.
• Formarea continuă este coordonată de Ministerul Educației Naționale și se realizează
prin unități de învățământ, case ale corpului didactic, centre și alte forme
instituționalizate pentru pregătirea și perfecționarea personalului de conducere,
îndrumare și control;
• La fiecare interval de cinci ani de la data promovării examenului de definitivare în
învățământ, cadrul didactic trebuie să acumuleze minim 90 de credite profesionale
transferabile;
• Programele de formare inițială și continuă urmăresc dezvoltarea competenței
profesionale didactice operaționalizată în competențele de organizare și structurare,
competențe de distribuție a comunicării, rezolutive și evaluative, de manifestare a
potențialului formativ, competențe referitoare la climatul socio-afectiv;
• Formarea continuă se constituie într-un răspuns al căutărilor de soluții valide menite a
asigura performanța și progresul;
• Prin formarea continuă se dezvoltă capacitățile fiecărui cadru didactic în a-și mobiliza
și utiliza în mod autonom potențialul de cunoaștere, priceperile și deprinderile în
formarea de competențe profesionale în acord cu cerințele pieței educaționale.
Nivelul de competență vizat este evaluat în funcție d:
1. Capacitatea cadrului didactic de a mobiliza, a combina și a utiliza în mod autonom
capacitățile de cunoaștere, abilitățile și competențele generale și de cele profesionale
în acord cu evoluția curriculumului național și cu nevoile de educație;
2. Capacitatea cadrului didactic de a face față schimbării, situațiilor complexe, precum și
unor situații de criză.
Formarea inițială și continuă a profesorilor pentru învățământul primar și preșcolar se
înscrie pe o traiectorie modernă, reformistă, cu accent pe formarea de competențe
profesionale didactice, ceea ce nu constituie un scop în sine, ci este o premisă a realizării unor
cariere didactice de succes în România.
În acest context, restructurarea formării continue a cadrelor didactice constituie obiectivul
prioritar al asigurării calității învățării, șansa reformei învățământului.
33