COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS

Cursul 6 Teorii contemporane privind comerţul internaţional

Cursul 6

TEORII CONTEMPORANE PRIVIND COMERŢUL INTERNAŢIONAL

6.1. Abordarea neo-factorială

6.2. Abordarea neo-tehnologică
6.3. Abordări privind comerţul internaţional bazate pe similarităţi
6.4. Abordări privind comerţul internaţional bazate pe diferenţe

Conform opiniilor exprimate de numeroşi autori, principalele limite ale teoriilor clasice
şi neo-clasice constau, în principal, în următoarele:
• ipotezele pe care se sprijină sunt excesiv de simplificatoare. Astfel:
- ipoteza conform căreia naţiunea este reprezentată de existenţa unui spaţiu în care
factorii de producţie sunt imobili este invalidată de realitatea contemporană, în care
capitalurile sunt chiar mai mobile decât mărfurile;
- ipoteza concurenţei pure şi perfecte este şi ea improprie lumii contemporane.
• concluziile care derivă din aceste teorii nu sunt conforme cu evoluţiile economice
concrete:
• specializarea ţărilor era explicată pornind de la diferenţele existente între ţări, diferenţe
legate de: costuri, productivităţi, dotarea cu factori, structura cererii, nivelul de industrializare
sau modul de organizare economică şi socială. Logica diferenţelor ar trebui, cel puţin din
punct de vedere teoretic, să determine curente de schimb diferite, gama exporturilor unei ţări
urmând a fi complet diferită de cea a importurilor.
În realitate, ţările dezvoltate exportă şi importă produse asemănătoare, realizează, cu
alte cuvinte, „schimburi încrucişate” de bunuri similare.
• În prezent, schimburile dintre ţări sunt cu atât mai intense cu cât ţările sunt mai
apropiate din punct de vedere economic (nivelul de dezvoltare şi structura cererii sunt
asemănătoare)
Discrepanţa între realităţile lumii contemporane şi suportul teoretic oferit de teoriile
clasice a generat abordări diferite:
• Un prim punct de vedere aparţine celor care consideră că abordarea realizată prin
intermediul modelelor tradiţionale este pertinentă şi poate furniza un cadru de reflecţie
valabil, nefiind necesară decât uşoara modificare a ipotezelor, respectiv a numărului de factori
implicaţi şi a calităţii lor.
S-au dezvoltat astfel teoriile cunoscute sub numele de neo-factoriale şi neo-tehnologice,
care au pus accentul pe calitatea forţei de muncă şi pe avansul tehnologic, ca factori

1
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 6 Teorii contemporane privind comerţul internaţional
determinanţi ai specializării internaţionale.
•Al doilea punct de vedere, consideră că schimburile intra-ramură cu produse
asemănătoare, între ţări cu niveluri de dezvoltare economică asemănătoare, invalidează
veridicitatea teoriilor bazate pe existenţa diferenţelor factoriale sau tehnologice, ceea ce
impune necesitatea unor noi abordări, în termeni de concurenţă imperfectă.
Acest hiatus între ipotezele şi concluziile teoriilor clasice şi observaţiile concrete a
generat numeroase intervenţii, prin care s-a urmărit perfecţionarea teoriilor privind
schimburile internaţionale. Cu titlu de exemplu, am selectat dintre multiplele contribuţii aduse
în domeniul teoriilor contemporane privind comerţul internaţional câteva pe care le-am
considerat reprezentative:
1. abordări neo-factoriale şi neo-tehnologice
2. abordări privind specializarea internaţională bazată pe similarităţi;
3. abordări privind specializarea internaţională bazată pe diferenţe;
4. abordări privind politica comercială strategică.

6.1. Abordarea neo-factorială

Abordarea neo-factorială rămâne în logica modelului HOS, dar ia în considerare mai

mulţi factori de producţie, legaţi în principal de existenţa capitalului uman, respectiv a muncii
calificate, aflată, în fiecare ţară, în proporţii diferite. Această nouă abordare permite luarea în
considerare a educaţiei drept factor primordial în industrializarea unei ţări şi în evoluţia
avantajelor comparative.
Teoriile care au în vedere capitalul uman, din perspectiva specializării, se constituie şi
într-o replică la paradoxul lui Leontief. Capitalul uman reprezintă rezultatul investiţiilor în
educarea mâinii de lucru şi permite obţinerea de muncă calificată, suport pentru creşterea
productivităţii muncii. R. L. Findlay şi H. Kierzowski au realizat un model econometric, prin
care au demonstrat faptul că munca calificată este rezultatul combinării a doi factori primari,
munca şi capitalul. În modelul propus de cei doi, activitatea educaţională, care transformă
muncitorii necalificaţi în muncitori calificaţi, corespunde unui factor numit capital educativ,
care poate fi asimilat capitalului în general.
În modelul propus, au fost luate în considerare două bunuri, unul intensiv în muncă
calificată, celălalt în muncă necalificată şi două ţări, în ţara A fiind mai abundent factorul
capital decât în B. Cum capitalul serveşte la formarea forţei de muncă calificate, se poate
vedea cu uşurinţă că preţul relativ al produsului intensiv în muncă calificată va fi mai puţin
ridicat în ţara A decât în B.

2
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 6 Teorii contemporane privind comerţul internaţional
Rezultatul general este următorul: O ţară relativ abundentă în capital va exporta bunuri
intensive în muncă calificată, iar o ţară în care capitalul este mai puţin abundent va exporta
bunuri intensive în muncă necalificată.

6.2. Abordarea neo-tehnologică

Ipoteza tradiţională a modelului HOS porneşte de la premisa că în producerea bunurilor

se folosesc aceleaşi tehnologii (chiar dacă nu şi aceleaşi funcţii de producţie). Pentru a depăşi
limitele acestei ipoteze, noile teorii introduc, ca determinanţi ai schimburilor, evoluţiile
tehnologice şi apariţia de bunuri noi. Cele două elemente sunt baza abordărilor neo-
tehnologice, care regrupează mai multe curente, în special pe cele privind diferenţele
tehnologice şi ciclul de viaţă al produselor
Ecartul tehnologic şi performanţele la export
Modelul propus de P. Krugman porneşte de la două ţări sau zone: Nordul şi Sudul. Spre
deosebire de Sud, Nordul inovează, inovaţia luând forma noilor produse fabricate cu
rapiditate în Nord şi abia după un timp în Sud. Autorul arată că noile industrii trebuie să ofere
permanent ceva nou în Nord pentru a permite acestei zone să-şi menţină veniturile. Industriile
noi intră în declin şi dispar, mai devreme sau mai târziu, în faţa competiţiei create de salariile
mici din Sud. Salariile ridicate din Nord reflectă renta de monopol pentru noile tehnologii.
Conform lui Krugman, monopolul tehnologic al Nordului este în mod continuu erodat
prin transferurile tehnologice şi nu poate fi menţinut decât prin inovaţii constante în noile
produse.
Abordarea propusă de Krugman îşi are suportul în teoria ciclului de viaţă al produselor.
Ciclul de viaţă al produselor şi comerţul internaţional sau teoria lui R. Vernon
Raymond Vernon este cel care a explicat comerţul internaţional cu produse manufacturate
prin prisma ciclului de viaţă al produselor.
Astfel, în evoluţia sa, orice produs cunoaşte patru faze: apariţia, creşterea, maturitatea şi
declinul. Într-o primă fază, produsul este intensiv în tehnologie, apoi, în faza producţiei de
masă, va necesita o intensivitate ridicată în capital (investiţii), în faza de maturitate şi declin
urmând a avea de a face cu un produs banalizat, intensiv în mână de lucru puţin calificată şi
care se va perima încetul cu încetul.
Faza de apariţie nu influenţează comerţul internaţional: noile produse apar deoarece
răspund unei nevoi existente pe respectiva piaţă, fiind fabricate şi consumate în ţara de origine
a inovaţiei. Producţia naţională este în funcţie de cererea internă, singura reprezentativă în
a

3
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 6 Teorii contemporane privind comerţul internaţional
exprima aspiraţiile şi achiziţiile potenţiale ale consumatorilor naţionali.
În a doua fază a ciclului, de creştere, apar şi se multiplică exporturile ţării inovatoare
spre ţări partenere dezvoltate. În această perioadă, producătorul va căuta să-şi extindă piaţa,
iar acest lucru se va realiza, în special, spre alte ţări dezvoltate, în care consumatorii dispun de
venituri care să le permită achiziţionarea produsului. Firma novatoare încearcă să-şi
prelungească monopolul temporar, fiind prima care explorează pieţele străine; pe teritoriul
naţional au apărut imitaţiile, iar segmentul său de piaţă este permanent atacat.
În cursul celei de-a doua faze, balanţa comercială a ţării inovatoare, în raport cu noul
produs, devine excedentară, în vreme ce balanţa comercială a altor ţări dezvoltate este
puternic deficitară.
În ultimele două faze, de maturitate şi declin, fluxurile comerciale se inversează. Ţara
inovatoare devine importatoare, iar ţările imitatoare devin exportatoare. Această răsturnare
este rezultatul următoarelor circumstanţe: produsul s-a banalizat, firma inovatoare îl
abandonează treptat şi se consacră noilor produse; piaţa naţională devine saturată şi cererea
reziduală este satisfăcută prin importuri; în acelaşi timp, apare cererea pentru produse de nouă
generaţie; produsele banalizate devin intensive în muncă puţin calificată, costurile de
producţie devin esenţiale pe o piaţă pe care concurenţa este extrem de puternică. Treptat, în
special în faza de declin, fabricarea produsului se delocalizează spre ţări în curs de dezvoltare
care răspund cerinţelor legate de cost.

6.3. Abordări privind comerţul internaţional bazate pe similarităţi

Realitatea demonstrează că similitudinile între economiile naţionale nu numai că nu

reprezintă un obstacol în calea comerţului internaţional, ba chiar îl stimulează. Cea mai
cunoscută explicaţie îi aparţine lui S. B. Linder (1961).
Noua abordare propusă de Linder se sprijină pe următoarele premise:
- Condiţiile de producţie nu sunt independente de condiţiile cererii. Producţia este cu
atât mai eficientă cu cât cererea este mai mare.
- Condiţiile producţiei naţionale sunt în principal influenţate de cererea internă. Cererea
internă reprezentativă este cea care reprezintă suportul producţiei, „condiţia necesară dar nu
şi suficientă” pentru ca un bun să devină exportabil.
- Piaţa externă nu este decât o prelungire a pieţei naţionale, iar schimbul internaţional nu
reprezintă decât o extindere a schimburilor regionale.
De aici rezultă următoarea concluzie:

4
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 6 Teorii contemporane privind comerţul internaţional
Cu cât ţările sunt mai asemănătoare, respectiv, cu cât sunt mai dezvoltate din punct de
vedere economic în mod asemănător, cu atât „gama produselor pentru export va fi identică
sau inclusă în gama produselor pentru import”. Prin urmare, schimburile se fac între ţări
asemănătoare ca nivel de dezvoltare economică, cu produse comparabile sau asemănătoare.
Linder afirmă că Legea dotării factoriale nu explică decât o mică parte a comerţului
internaţional, ea aplicându-se numai comerţului cu produse primare, desfăşurat între ţările
dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare. În urma schimburilor nu apare însă ca evidentă
tendinţa de egalizare a remunerării factorilor de producţie, ba chiar dimpotrivă, discrepanţele
dintre N şi S tind să crească.
Modelul HOS nu are însă nici o influenţă asupra comerţului cu produse manufacturate,
desfăşurat între ţările dezvoltate. În cazul acestora se aplică Legea avantajului comparativ,
avantaj care îşi are originea în existenţa unei importante pieţe interne de desfacere (principiul
„cererii reprezentative”). La rândul ei, piaţa internă este prelungită prin piaţa externă. „Piaţa
internaţională nu reprezintă decât o extindere, dincolo de frontiere, a activităţilor proprii ţării
respective”, afirmă Linder. Exporturile se dezvoltă, cel mai adesea, plecând de la condiţiile
oferite în plan intern, piaţa internă servind drept „pistă de încercare” pentru cucerirea pieţei
externe. Ca urmare, avantajul comparativ la export este rezultatul experienţei acumulate de
firmele naţionale pe piaţa internă, al perfecţionării cunoştinţelor (learning by doing) şi, mai
ales, al efectelor pozitive ale economiilor de scară, oferite de o producţie internă desfăşurată
la scară mare.
În plus, deoarece caracteristicile unui bun reflectă gusturile şi nivelul de trai al
locuitorilor ţării care-l fabrică, acest bun va fi cu atât mai uşor admis în exterior dacă va
ajunge pe pieţele unor ţări cu o structură a cererii asemănătoare celei din ţara de origine. Acest
lucru implică, pentru cele două ţări, dotări factoriale comparabile. Cererea depinde de factori
diverşi, precum gusturi, nivel de cultură, religie etc., cel mai important factor fiind însă
nivelul venitului mediu pe locuitor. Acesta influenţează, pe de o parte, cantitatea cerută şi, pe
de altă parte, calitatea cererii, respectiv gradul de sofisticare.
Cu alte cuvinte, similitudinile în structura şi nivelul de dezvoltare al economiilor
naţionale favorizează schimburile, în vreme ce disparităţile le defavorizează.

6.4. Abordări privind comerţul internaţional bazat pe diferenţe

În legătură cu existenţa schimburilor încrucişate, care ocupă în zilele noastre o pondere

tot mai mare în comerţul internaţional, au existat trei posibile răspunsuri, reflectând trei
atitudini

5
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 6 Teorii contemporane privind comerţul internaţional
diferite.
- Atitudinea conservatoare, conform căreia existenţa schimburilor încrucişate nu pune
sub semnul întrebării teoriile clasice privind comerţul internaţional. La mijlocul anilor 70,
autori precum Finger sau Lipsey au explicat că schimburile de produse similare (intra
industry trade) se pot explica pornind de la premisa că în producerea acelor bunuri se folosesc
în proporţii diferite factorii de producţie din ţară. Rezultă de aici o specializare mai „fină”,
mai subtilă, care se poate realiza în interiorul aceleiaşi ramuri industriale.
O asemenea explicaţie venea în sprijinul logicii neo-clasice:
„Schimburile intra-ramură vor fi determinate, la fel ca şi cele inter- ramură, de
diferenţele în dotarea cu factori.” (Finger)
- Atitudinea „revoluţionară”, adoptată de autori precum Gray, Agmon, Walter,
conform cărora existenţa comerţului internaţional cu produse similare demonstrează faptul că
edificiul teoriilor clasice şi neo-clasice a fost erodat şi trebuie integral reconstruit: „Existenţa
schimburilor încrucişate reprezintă o dovadă a inadecvării teoriei dotării cu factori de
producţie şi a incapacităţii sale de a constitui o bază realistă de analiză a fluxurilor actuale”
(Gray).
- Atitudinea moderată, conform căreia teoriile tradiţionale sunt considerate ca
insuficiente pentru a explica lumea contemporană, dar perfectibile, putând fi completate, fără
a fi distruse fundamental. Vom exemplifica acest punct de vedere prezentând teoria lui
Bernard Lassudrie Duchene.
Teoria cererii de diferenţe (Bernard Lassudrie Duchène)
Bernard Lassudrie Duchene este cel care a perfecţionat şi completat teoria lui Linder,
realizând astfel o sinteză a teoriei disparităţilor, diferenţelor şi a similarităţilor.
Conform acestui autor, chiar dacă în realitate schimburile încrucişate vizează produse
asemănătoare, acestea nu sunt şi identice. Bunurile manufacturate posedă un potenţial uriaş de
diferenţiere, prin calitate, caracteristici, marcă, imagine etc.
La un anumit nivel al preţului, este aproape imposibil ca un bun să reunească în acelaşi
timp, la cel mai ridicat nivel, toate calităţile posibile, concilierea acestora fiind extrem de
costisitoare. Diferenţierea produselor este rezultatul alegerii făcute privind selecţionarea
calităţilor necesare, fiecare tip de selecţie răspunzând unei categorii particulare de nevoi.
Prin urmare, la un prim nivel de analiză, produsele sunt diferenţiate orizontal prin
calitatea lor. Se poate presupune că orice consumator doreşte să poată alege dintre mai multe
calităţi diferite. Alături de preferinţele consumatorilor, schimbul de bunuri diferenţiate
calitativ este motivat prin faptul că extinde aria posibilităţilor pentru acelaşi bun.
La un nivel de analiză secund, putem considera că fiecare individ doreşte un singur tip de
6
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE CURS
Cursul 6 Teorii contemporane privind comerţul internaţional
produs, diferenţiat în funcţie de gusturile sale. Datorită marii diversităţi de gusturi şi
preferinţe, la nivel global se manifestă o cerere variată. Această cerere va fi mai bine
satisfăcută prin deschiderea frontierelor decât în autarhie.