Professional Documents
Culture Documents
Cursul 8 CI
Cursul 8 CI
Politica comercială reprezintă o parte componentă a politicii economice a unui stat care
vizează relaţiile externe ale acelui stat. Reprezintă un atribut al suveranităţii oricărui stat
independent din punct de vedere economic.
În sens larg în politica comercială sunt incluse toate reglementările adoptate de stat în scopul
promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării producătorilor autohtoni
de competiţia externă.
Obiectivele politicii comerciale pot fi structurate în funcţie de perioada de timp în:
a. pe termen lung orice politică comercială vizează stimularea dezvoltării economiei
naţionale.
b. pe termen mediu şi scurt sunt desprinse din obiectivul pe termen lung :
- perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe;
- restrângerea sau stimularea comerţului cu anumite produse;
- promovarea exporturilor pentru realizarea importurilor necesare în
vederea echilibrării dinamice a balanţei comerciale;
- protejarea unor sectoare economice strategice, de interes economico-social;
- modificarea orientării geografice;
- îmbunătăţirea raportului de schimb prin creşterea puterii de cumpărare a
exporturilor.
Funcţiile politicii comerciale vizează:
a. impulsionarea exporturilor;
b. reglementarea şi controlul importurilor;
c. realizarea unui echilibru dinamic în balanţa comercială şi în balanţa de plăţi externe;
d. sporirea rezervelor valutare ale ţării.
Instrumentele politicii comerciale
a. tarifare (vamale)
b. netarifare (la import)
1
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE
Cursul 8 Tipologia şi componentele politicilor CURS
comerciale
c. promovare şi stimulare a exportului
Privite atât retrospectiv, cât şi în diversitatea lor actuală, luând în considerare o multitudine de
criterii, politicile comerciale se pot sistematiza, obţinându-se o anumită tipologie a acestora după
cum urmează:
1. După criteriul domeniului de aplicabilitate politicile comerciale externe pot fi clasificate
în:
3
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE
Cursul 8 Tipologia şi componentele politicilor CURS
comerciale
cazuri practică numai un singur tip de politică comercială externă. Şi dacă, totuşi, apar astfel de
situaţii, ele nu se desfăşoară pe perioade foarte lungi de timp, statele alternând în comerţul exterior
tipurile de politică comercială externă, îndeosebi protecţionismul cu liberalismul comercial (liberul
schimb), în funcţie de stadiul lor de dezvoltare economică, de perioadele de avânt sau de recesiune
ori în situaţii speciale. Istoria comerţului internaţional mai relevă faptul că politica protecţionistă şi
cea de liber schimb s-au succedat, în timp, şi în funcţie de conjunctura internaţională. De asemenea,
în funcţie de interesele statelor s-au utilizat în aceeaşi etapă a economiei mondiale atât măsuri de
liber schimb, cât şi măsuri protecţioniste.
Studiul evoluţiei politicii comerciale externe demonstrează că, de-a lungul timpului,
componentele acesteia: 1) tarifară (vamală), 2) netarifară (alte măsuri decât cele tarifare) şi 3)
promoţională şi de stimulare (vizând încurajarea exportului) au variat ca importanţă.
Politica comercială tarifară (vamală) a dominat cel mai mult în timp, ca importanţă, între
componentele politicii comerciale externe. Astfel, o regăsim, prin perceperea de taxe vamale, încă
din Antichitate, la fenicieni, greci, egipteni, romani, chinezi. În Evul Mediu, practicarea taxelor
vamale proliferează în Europa, pentru ca din secolul al XIX-lea să fie prezentă în SUA, Japonia şi
Rusia. Este de reţinut faptul că, încă în secolul al XIX-lea, în cadrul unor state, se menţineau vămi
interioare, aplicându-se taxe vamale fie în mod permanent, fie ocazional, asupra unor diferite părţi
ale teritoriului sau la intrarea în anumite oraşe. La sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul
secolului al XXI-lea, rolul politicii comerciale tarifare s-a diminuat mult, prin reducerea nivelului
taxelor vamale. În acest context, un rol deosebit a revenit negocierilor comerciale multilaterale
desfăşurate în cadrul GATT, care au contribuit, prin cele opt runde ce au avut loc între 1947 şi
1994, la diminuarea nivelului mediu al taxelor vamale la import în ţările dezvoltate de la 40% în
1948 la mai puţin de 4% după Runda Uruguay. De menţionat este şi faptul că, urmare a rundei
amintite, „nu mai puţin de 43% din importurile neagricole ale ţărilor dezvoltate nu mai sunt afectate
de nici un fel de taxe vamale, faţă de o proporţie de doar 20% înregistrată anterior”.
Politica comercială netarifară are, din punctul de vedere al componentelor politicii
comerciale externe, un caracter mult mai ferm, de apărare a intereselor producătorilor naţionali în
faţa produselor concurente străine. Statele au trecut la practicarea politicii comerciale externe
netarifare atunci când prin politica comercială tarifară (vamală) nu s-a reuşit să se protejeze
ramurile economiei naţionale. Această orientare spre politica netarifară a fost de natură să creeze
obstacole mult mai greu de depăşit în calea exportatorilor străini. Astfel, dacă în cazul taxelor
vamale de import, fie ele şi mari, atât producătorii, cât şi firmele comerciale străine, prin unele
4
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE
Cursul 8 Tipologia şi componentele politicilor CURS
comerciale
sacrificii de preţ, reuşeau să se alinieze preţului pieţei importatoare, în momentul în care se aplică
măsuri şi instrumente netarifare, riscurile exportatorilor străini cresc până la imposibilitatea de a
mai pătrunde pe pieţele externe respective. Această stare de incertitudine privind accesul pe pieţele
străine, cu care se confruntă exportatorii, a transformat treptat politica netarifară în cea mai
protecţionistă componentă a politicii comerciale externe a statelor. Particularitatea politicii
netarifare constă în faptul că statul se implică, îndeosebi direct, prin măsurile restrictive luate, în
timp ce, în politica tarifară, intervenţia sa este numai indirectă – prin intermediul taxei vamale –,
lăsând pe cumpărător să opteze între preţul produsului de import, de regulă, mai scump, ca urmare a
taxei vamale aplicate, şi preţul produsului indigen, care în mod obişnuit ar trebui să fie mai ieftin.
Politica comercială netarifară a evoluat rapid, ca urmare a marii crize financiare din anii 1929-1933,
aducătoare de recesiune şi stagnare economică şi, mai ales, în anii ulteriori celor două „şocuri
petroliere” din anii ’70 ai secolului al XX-lea. Fenomenul de accentuare a protecţionismului
netarifar pe plan internaţional, în deceniile opt şi nouă ale secolului al XX-lea, a căpătat denumirea
generică de „neoprotecţionism”.
Diversificarea barierelor netarifare şi utilizarea lor într-o largă măsură atât la importurile de
produse industriale, cât şi mai ales la produsele agricole au făcut ca politica netarifară să devanseze
ca importanţă politica tarifară în ansamblul politicii comerciale externe la sfârşitul secolului al XX-
lea şi începutul secolului al XXI-lea.
Politica comercială promoţională şi de stimulare a exportului este componenta cea mai
recentă, ca manifestare activă, în politica comercială externă. Ultima jumătate a secolului al XX-lea
a arătat că exportul se manifestă tot mai pregnant ca factor şi condiţie a dezvoltării şi creşterii
economice. Astfel, statele naţionale s-au dovedit tot mai interesate să-şi amplifice exporturile şi să
încaseze valută cât mai multă pe calea acestei activităţi, pentru a creşte capacitatea de cumpărare a
ţărilor respective şi a putea rambursa, după caz, creditele obţinute din străinătate. Dacă celelalte
două componente ale politicii comerciale externe – cea tarifară şi cea netarifară – au un caracter
defensiv, de apărare faţă de concurenţa mărfurilor din import, în schimb, politica promoţională are
un caracter ofensiv, de promovare şi stimulare a exportului. Decalajele mari, faţă de ţările
dezvoltate, în ce priveşte competitivitatea produselor provenite din ţările în curs de dezvoltare,
determină aceste ţări să pună un accent deosebit pe politica promoţională în cadrul politicii lor
comerciale externe.
Dar componentele politicii comerciale externe pot fi privite şi dintr-un alt unghi de vedere, cel
legat de dimensiunea internă şi dimensiunea externă ale acestei politici. Astfel, componenta
internă grupează politicile (tarifară, netarifară şi promoţională şi de stimulare a exportului), în timp
ce componenta externă vizează, îndeosebi, acordurile şi aranjamentele comerciale internaţionale de
5
COMERŢ INTERNAŢIONAL NOTE DE
Cursul 8 Tipologia şi componentele politicilor CURS
comerciale
natură să permită deschiderea pieţelor pentru export şi pentru import în relaţia cu alte ţări şi grupe
de state (figura nr. 1).
Figura nr. 8.1 Relaţia dintre dimensiunea internă şi dimensiunea externă a politicii comerciale
Pentru a înfăptui obiectivele politicii comerciale externă, este necesară o gamă extrem de
diversificată de instrumente. Întrucât politica comercială externă a unui stat este o componentă
importantă atât a politicii economice, în ansamblu, cât şi a politicii externe a statului respectiv,
instrumentele utilizate în politica comercială externă trebuie să fie bine selectate, să aibă coerenţă în
utilizarea lor şi să fie în aşa fel articulate, încât să-şi poată îndeplini obiectivele propuse pe termen
scurt, mediu şi lung. Aplicarea diferitelor instrumente este în funcţie atât de structura şi nivelul de
dezvoltare al economiei, cât şi de obiectivele cuprinse în programul de guvernare”. Succesele în
politica comercială externă depind în mare măsură de alegerea unor pachete de instrumente,
îmbinând cu profesionalism instrumentele de politică tarifară, netarifară, promoţională şi de
stimulare a exportului.