You are on page 1of 4

Microsoft Excel: Formule şi funcţii

Obiective educaționale
La sfârșitul acestei lucrări practice, studentul va fi capabil să:
 Explice, identifice și să dea exemple de date calitative și date cantitative
 Explice diferența dintre date/variabile brute și date/variabile derivate
 Obțină date derivate cunoscând criteriul/criteriile (funcția IF) sau formula de
calcul (utilizând referințe relative și absolute de celule)
 Aplice următoarele funcții predefinite: IF, COUNT, COUNTIF, SUM, SUMIF
 Aplice formula de calcul pentru funcții definite de utilizator.

SCENARIUL

Avem datele de spitalizare a 10 pacienți. Au fost colectate datele pentru


următoarele variabile: Sex (M/F), Vârsta (ani), ritmul cardiac (RC/min), presiunea
arterială sistolică (PAS (mmHg)), presiunea arterială diastolică (PAD (mmHg)),
Glicemia (mg/dL), și durata spitalizării (DS (zile)).

Sex Vârsta RC PAS PAD Glicemia Durata


(F/M) (ani) /min (mmHg) (mmHg) (mg/dl) spitalizării (zile)
F 75 92 90 60 160 4
M 84 97 140 90 78 5
M 71 85 110 70 179 6
F 79 61 100 60 210 7
F 65 82 90 60 170 13
F 27 100 90 60 71 3
M 62 92 110 80 187 10
F 89 92 120 80 181 13
M 51 72 120 80 175 5
F 58 66 150 90 150 9

CERINȚE

1. Creaţi un nou fişier Excel şi denumiţi-l Functii_Formule.xlsx.


2. Copiați datele brute din tabelul de mai sus în foaia de calcul Sheet 1.
Redenumiţi foaia de calcul Sheet 1 ca Date.

1
3. Formataţi coloanele în conformitate cu tipul de date conţinute:
a. Coloana A = Text
b. Coleanele de la B la G = Număr fără zecimale
c. Celulele care conţine costul de spitalizare: currency, RON
4. Inseraţi o nouă foaie de calcul denumită Variabile. În această foaie de calcul
creaţi un tabel după modelul de mai jos şi pentru fiecare variabilă scrieţi tipul
acesteia şi scala de măsură.
Tip Scala de măsură
Variabila
(calitativ/cantitativ) (nominal / ordinal / interval / raţie)
Sex (F/M)
Vârsta (ani)
RC /min
PAS (mmHg)
PAD (mmHg)
Glicemia (mg/dl)
Durata spitalizării
(zile)

5. În foaia de calcul Date inseraţi la dreapta coloanei PAD o nouă coloană


denumită PAM1 (Presiunea Arterială Medie). Calculaţi pentru fiecare subiect
valoarea PAM1 utilizând formula (folosiţi referinţe relative de celule):
PAM1 = PAD+1/3*(PAS-PAD)
PAM reprezintă presiunea de perfuzie la nivelul organelor şi are valori normale
cuprinse între 70 şi 110 mmHg.
Afișați în această coloană valori numere întregi (număr fără decimale).
6. Inseraţi la dreapta coloanei PAM1 o nouă coloană denumită PP (Presiunea
Pulsului, coloană numerică fară zecimale). Calculaţi pentru fiecare subiect
valoarea PP utilizând formula (folosiţi referinţe relative de celule):
PP = PAS-PAD
7. Inseraţi la dreapta coloanei PP o nouă coloană denumită PAM2 (Presiune
Arterială Medie) [Razminia M, Trivedi A, Molnar J, Elbzour M, Guerrero M,
Salem Y, Ahmed A, Khosla S, Lubell DL. Validation of a new formula for
mean arterial pressure calculation: the new formula is superior to the standard
formula. Catheter Cardiovasc Interv. 2004 Dec;63(4):419-25.]. Calculaţi pentru

2
fiecare pacient valoarea PAM2 utilizând formula de mai jos (utilizaţi referinţe
relative de celule):
PAM2 = PAD+(0.33+(RC*0.0012))*PP
8. Inseraţi la dreapta coloanei PAM2 o nouă coloană denumită PAM3. Calculaţi
pentru fiecare pacient valoarea PAM3 utilizând formula de mai jos (utilizaţi
referinţe relative de celule):
PAM3 = PAD+40%*PP
9. Inseraţi la dreapta coloanei Glicemie o nouă coloană denumită Diabet.
Utilizând funcţia IF, afişaţi pentru fiecare subiect dacă are sau nu diabet,
utilizând următorul criteriu:
Un subiect se consideră că are diabet (se va afişa “da” în coloana Diabet) dacă
valoarea glicemiei este mai mare sau egală cu 100 mg/dL
10. Inseraţi la dreapta coloanei Durata spitalizării o nouă coloană denumită CS
(CS= Costul Spitalizării). Calculaţi pentru fiecare pacient valoarea CS utilizând
formula de mai jos (utilizaţi referinţe relative şi absolute de celule):
CS = (Durata spitalizării)*(Costul spitalizării per zi)
Utilizați un cost al spitalizării de 450 lei/zi.
11. Utilizând funcţia predefinită COUNT, număraţi câte valori sunt în coloana
Vârsta. Afişaţi rezultatul obţinut în coloana Vârsta după ce lăsaţi o celulă liberă
faţă de ultima intrare din tabel.
12. Utilizând funcţia predefinită COUNTIF, creaţi tabelele de frecvenţă pentru
variabila Sex.
13. Utilizând funcţia predefinită SUM, calculaţi costul total al spitalizării pentru
eşantionul studiat:
14. Utilizând funcţia predefinită SUMIF, calculaţi costul spitalizării pentru
pacienții cu și fără diabet.

DE REȚINUT!

o Data ≠ Variabila.

3
o Implicit textul e aliniat la stânga în celula Excel iar datele numerice sunt
aliniate la dreapta.
o Datele cantitative se pot utiliza pentru a realizat date derivate utilizând criterii.
Funcția Excel care ne ajută în acest proces de transformare este funcția IF.
o Funcția COUNT se utilizează pe variabile cantitative.
o Funcția COUNTIF se utilizează pe variabile calitative și necesită
definirea/cunoașterea criteriului.
o Funcția SUM se utilizează pe variabile cantitative.
o Funcția SUMIF face suma unei variabile cantitative aplicând un criteriu al unei
variabile calitative.

RESURSE EDUCAȚIONALE ONLINE

Formule și funcții: https://support.microsoft.com/ro-ro/excel

You might also like