PERSPECTIVELE UNUI CADRU LEGAL UNIFORM AL

CONTRACTELOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Lect univ dr. Bogdan Cristian TRANDAFIRESCU

Universitatea Ovidius Constanţa; Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative

Perspectives of Business Law Journal, Volume 2, Issue 1, November 2013, p.211-2019

Rezumat:
Idealurile şi obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene sunt constante în toată
istoria acestei organizaţii internaţionale – crearea unei pieţe interne unice şi integrarea cât mai
profundă.
În dreptul U.E. se regăsesc atât norme de drept material cât şi norme conflictuale
interesând activităţile de comerţ internaţional. Se poate observa cu uşurinţă, însă, inexistenţa
unui text (regulament sau directivă) privind dreptul comun al contractelor Lipsa unui text
privind dreptul comun al contractelor, care să conţină reguli generale face ca dreptul privat
european să apară ca un puzzel incomplet.
Nevoia unui drept comun al contractelor la nivelul U.E. a declanşat preocupări atât în
mediul academic cât şi la nivel instituţional.
Implicaţiile acestui proces de creare a unui cadru uniform al contractelor sunt evidente;
în opinia noastră, un asemenea cadru uniform ar definitiva integrarea europeană la nivel
economic şi ar marca definitiv maturizarea pieţei interne unice.
În lucrarea de faţă vom analiza procesul construirii cadrului uniform al contractelor în
Uniunea Europeană, pornind de la originile doctrinare până la ultimele dezvoltări
contemporane, iar în final vom încerca să vizualizăm viitoarele evoluţii.

Abstract:
The EU ideals and objectives are constant throughout the history of this international
organization: the creation of a single internal market and a complete integration.
The EU law provides for both rules of substantive law and rules of conflict regarding
international trade activities. It can be easily seen, however, that there is no text (Regulation or
Directive) on the common law of contracts. The lack of a text on the common law of contracts,
containing general rules, makes the European private law to look like an incomplete puzzle.
The need for a common law of contracts in the EU triggered concerns at both the
academic and institutional level.
The implications of this process of creating a uniform framework for these kinds of
contracts are clear; in our opinion, such a uniform framework would finalize the European
integration economically and would definitively mark the maturation of the single market.
In this paper we will analyze the process for the construction of a uniform framework of
contracts in the European Union, starting from the origins of the doctrine to the latest
contemporary developments, and, finally, we will try to visualize future developments.
 Cuvinte cheie / Key words: drept privat ; contracte; cadru legal uniform;  Uniunea
Europeană
Clasificare JEL / JEL classification: K12

I. Consideraţii introductive
Originile Uniunii Europene1 de azi se regăsesc la începutul anilor '50 ai secolului trecut,
când au fost constituite Comunităţile Europene. Obiectivele Comunităţilor şi apoi ale Uniunii
Europene pot fi esenţializate în ideea unei integrari continue cât mai profunde2.
Dezvoltarea economică trebuie să fie susţinută de un cadru juridic adevat. Tranzacţiile
economice, pe plan juridic, se realizează prin încheierea de contracte comerciale ; într-o
exprimare plastică contractele de comerţ internaţional sunt vehiculele tranzacţiilor şi
operaţiunilor comerciale internaţionale. Securitatea şi previzibilitatea raporturilor contractuale
sunt garantare de un cadru legal uniform, din această perspectivă crearea unei adevărate pieţe
comune presupune şi adoptarea unui cadru normativ pe măsură.
Legislaţia primară comunitară conţine foarte puţine dispoziţii privind materia contractelor
(civile şi comerciale), în legislaţia secundară (regulamente, directive, decizii) pot fi identificate
mult mai multe dispoziţii, chiar acte normative întregi dedicate acestei materii.
Deşi dispoziţiile Tratatelor constitutive interesând materia contractuală sunt puţine, pot fi
menţionate totuşi câteva articole din Tratatul CE3. În legislaţia comunitară secundară (în special
în regulamente şi directive) sunt întâlnite cele mai multe reglementări interesând materia
contractuală4 .

II. Stadiul actual al dreptului Uniunii Europene în materia contractelor -un puzzel
incomplet
În prezent, uniformizarea dreptului contractelor la nivelul Uniunii Europene urmează
două căi: a) armonizarea normelor materiale (pe calea regulamentelor şi a directivelor) şi b)
unificarea normelor conflictuale (pe calea convenţiilor şi a regulamentelor ).
Directivele au forţă obligatorie pentru fiecare stat membru numai în ce priveşte rezultatul
de atins, lăsându-se autorităţilor naţionale posibilitatea (competenţa) alegerii formelor şi
mijloacelor de aplicare a lor (art. 249 alin. 3 din Tratatul CE şi art. 161 alin 3 Euratom). Pot fi
citate numeroase directive reglementând, în mod special sau doar colateral, domeniul
contractelor : Directiva 85/577 CEE din 20 decembrie 1985 cu privire la protecţia
consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara stabilimentelor comerciale ; Directiva
1
La baza Comunităţilor Europene stau cele trei cunoscute Tratate constitutive – Tratatul de stabilire a Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului (18 aprilie 1951); Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene şi Tratatul privind instituirea
Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Roma, 25 martie 2957). Alături de Tratatele constitutive trebuie menţionate alte
câteva documente fundamentale: Actul unic European (semnat la 17 şi 28 februarie 1986 la Luxemburg); Tratatul de la
Maastricht privind instituirea Uniunii Europene (7 februarie 1992); Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997); Tratatul de la
Nisa (26 februarie 2001); Tratatul de la Lisabona (13 decembrie 2007).
Pentru o prezentare a originilor, structurii instituţionale şi a dreptului Uniunii Europene a se vedea Cornelia Lefter, Drept
comunitar instituţional, Editura Economică, Bucuresti, 2001; Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a 5-a, Ed.
CH BECK, Bucureşti, 2006; Ioana Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene. Cronologie. Izvoare. Principii. Instituţii, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
2
Ioana Nelly Militaru, Obiectivele Uniunii Europene potrivit Tratatului de la Lisabona, volumul ,,Istorie,
Cultură, Cetăţenie în Uniunea Europeană”;, Piteşti, ICCU, 2011, ISBN 978- 973-690-884-2
3
Aşa sunt art. 81 privind practicile restrictive şi art 82 privind poziţia dominantă pe piaţă din Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene (versiunea consolidată).
4
Stéphane Chatilon, Le contrat international, 2e édition, Ed. Vuibert, Paris, 2006, p. 26.
93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privitoare la clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii ; Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997
privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanță ; Directiva 1999/44/CE a
Parlamentului European si a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vanzarii de
bunuri de consum si garantiile conexe ; Directiva 1999/93/CE din 13 decembrie 1999 privind un
cadru comunitar pentru semnăturile electronice ; Directiva 2000/31/CE din 8 iunie 2000 privind
anumite aspecte juridice ale societăţii informatice şi în special a comerţului electronic în piaţa
internă; Directiva 2000/35/CE cu privire la lupta împotriva întârzierii efectuării plăţilor în cazul
tranzacţiilor comerciale5 .
Regulamentul este un act normativ, imediat inferior Tratatelor constitutive în ierarhia
surselor dreptului comunitar. Regulamentul prezintă trei caracteristici: aplicabilitate generală,
obligatoriu în toate elementele sale şi aplicabilitate directă . În ceea ce priveşte categoria
Regulamentelor, în contextul lucrării de faţă, prezintă un interes deosebit în primul rând
Regulamentul (CE) Nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008
privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I) şi în subsidiar, Regulamentul CE Nr.
864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II).
Regulamentul Nr. 593/2008 înlocuieşte6 Convenţia de la Roma din 1980 privind legea
aplicabilă obligaţiilor contractuale. Convenţia de la Roma (1980) a reprezentat o unificare a
soluţiilor conflictuale din statele membre ale Comunităţii europene aplicabile obligaţiilor
contractuale cu element de extraneitate (comportând un conflict de legi). Deşi la momentul
redactării Legii 105/1992, România era doar stat asociat la Uniunea Europeană, legiuitorul
român a folosit această convenţie ca pe o importantă sursă de inspiraţie.
Sistemul (normelor conflictuale) reţinut de Regulamentul Nr. 593/2008 păstrează, în
genere, aceeaşi arhitectură ca cel consacrat de Convenţia de la Roma: determinarea de către părţi
a legii aplicabile, determinarea lex contractus în lipsa exprimării voinţei părţilor şi soluţii
particularizate pentru anumite tipuri de contracte. Spiritul Regulamentului este dominat de
filosofia adoptată de Comisie - întărirea certitudinii şi previzibilităţii soluţiilor conflictuale
(această opţiune a fost clar exprimată în Expunerea de motive ce a însoţit propunerea de
regulament). Astfel noul Regulament conţine o serie de definiţii, clarificări şi norme conflictuale
formulate mai amănunţit şi de o mai mare precizie (faţă de formulările echivalente ale
Convenţiei).
Din cele arătate, rezultă cu claritate că în dreptul comunitar se regăsesc atât norme de
drept material cât şi norme conflictuale interesând activităţile de comerţ internaţional. Pe de altă
parte, însă, se poate observa cu uşurinţă inexistenţa unui text (regulament sau directivă) privind
dreptul comun al contractelor7.
Lipsa unui text privind dreptul comun al contractelor, care să conţină reguli generale face
ca dreptul privat european să apară ca un puzzel incomplet. Directivele acoperă un sector relativ
îngust din dreptul privat. Mai mult, „amalgamul directivelor” 8 are „efecte disruptive”9 asupra
integrităţii şi coerenţei sistemelor naţionale de drept privat. Directivele reglementează probleme
5
În acest sens a se vedea Camelia Toader, Aquis-ul comunitar în domeniul dreptului privat – o sinteză, Ed. All Beck, Bucureşti,
2002.
6
De multe ori în literatura juridică este folosit termenul „comunitarizează”.
7
Codrin Macovei, Unificarea dreptului contractelor. O perspectivă europeană, Ed. Junimea, Iaşi, 2005, p. 30; Codrin Macovei,
Perspectivele unui drept european al contractelor, în Revista de drept comercial, nr. 7-8/2004.
8
Expresia aparţine lui Reinhard Zimmermann, Dreptul comparat şi europenizarea dreptului privat, Ed. Themis Cart, Slatina,
2009, p. 8 şi urm.
9
În acest sens a se vedea Martijn Hesselink, Studii de drept privat comparat, Ed. Themis Cart, Slatina, 2008, p. 29 şi urm.
punctuale (protecţia consumatorilor la încheierea contractelor la distanţă, semnătura electronică
etc.), care nu reprezintă, în sistemele naţionale de drept privat, decât o anumită parte a unui
subiect mai larg, care la rândul lui este conexat cu alte instituţii de drept. Din această perspectivă,
Uniunea Europeană este interesată de anumite schimbări în domeniul dreptului, pe care le
consideră dezirabile din punct de vedere economic, social sau politic, însă nu şi de restul
sistemului naţional de drept unde acea directivă urmează a fi implementată. Având obligaţia
transpunerii unei directive în dreptul intern, unele state membre au fost nevoite să modifice zone
mai largi ale dreptului . Chiar presupunând că, în timp, prin directive s-ar armoniza o bună parte
a dreptului privat, această perspectivă este una îndepărtată şi, în plus, conţine germenul unor
posibile contradicţii dificil de soluţionat, din moment ce armonizarea nu s-ar face printr-un act
unic, ci printr-o serie de directive, care ar putea diferi ca filozofie şi a căror sferă de aplicare s-ar
suprapune ocazional.

III. Spre un cadru uniform al contractelor în Uniunea Europeană

Având în vedere aceste impedimente majore în calea dezvoltării dreptului privat
european şi ţinând cont că sistemele de drept ale ţărilor membre UE prezintă în linii mari soluţii
asemănătoare sau măcar compatibile, că există un set de valori culturale şi juridice comune,
numeroşi doctrinari ai dreptului au reflectat la posibilitatea alcătuirii unui corp de reguli juridice
coerente în materia dreptului privat. Modalitătile practice de înfăptuire au mers de la adoptarea
unui Cod civil european la instrumente opţionale (precum Principiile UNIDROIT).
Nu poate fi identificat un moment zero, o voce care să fi propus spre dezbatere subiectul,
însă la începutul anilor 1990 a luat naştere un curent de proporţii al europenizării dreptului
privat. În bună măsură demersurile întreprinse s-au bazat pe metoda comparativă. Această primă
decadă a dreptului privat european a fost una de mare efervescenţă. Au fost susţinute numeroase
direcţii pentru dezvoltarea dreptului european privat: educaţia juridică, compararea esenţei
comune, elaborarea principiilor, redescoperirea ius commune, concurenţa dintre sistemele
juridice, elaborarea unui drept privat european modern bazat pe fundamente complet noi10.
Eforturile celor implicaţi s-au materializat în numeroase forme: s-au scris articole
ştiinţifice şi monografii11 , au fost înfiinţate noi reviste, au fost lansate noi programe de masterat,
au fost organizate conferinţe internaţionale. Un fenomen nou a fost cel al creării grupurilor de
cercetare, care colaborau pentru realizarea de studii de drept comparat, alcătuirea de culegeri de
texte, identificarea şi cristalizarea de reguli şi principii ale dreptului privat european, în special
ale dreptului contractelor. Grupul Lando – Comisia privind dreptul european al contractelor
(Commission on European Contract Law)12 a fost, timp de un deceniu, singurul grup de
cercetare, îmsă în anii 1990 au apărut numeroase alte grupuri : Proiectul Esenţa dreptului privat
10
Martijn Hesselink, op. cit., p. 87.
11
Între lucrările privind dreptul privat european putem menţiona: Reinhard Zimmerman, Savigny’s Legacy: Legal History,
Comparative Law and the Emergence of a European Legal Science, 112 Law Quarterly Review, 1996; Reinhard Zimmerman,
Roman Law, Contemporary Law, European Law: The Civilian Tradition Today, Oxford University Press, 2001; Jan Smits, The
Making of European Private Law: Towards a Ius Commune Europaeum as a Mixed Legal System, Ed. Intersentia, Cambridge,
2002; Martijn W. Hesselink, The New European Private Law: Essays on the Future of Private Law in Europe, Ed. Kluwer Law
International, Londra, 2002; Arthur Reimann, Martijn W. Hesselink, Ewoud Hondius, Clara Jousta, Edgar du Perron, Muriel
Veldman, Towards a European Civil Code, ediţia a 3-a, 2004; Stefan Grundmann, Martin Shauer, The Architecture of European
Codes and Contract Law, Ed. Kluwer Law International,Londra, 2006.
12
Comisia privind dreptul european al contractelor (Commission on European Contract Law) este un organism fără nici un statut
oficial, născut din iniţiativa privată a profesorului Ole Lando din Copenhaga. Această comisie a reunit profesori universitari din
toate ţările Uniunii Europene; odată cu extinderea U.E. şi numărul membrilor comisiei a crescut. Obiectivul Comisiei Lando a
fost redactarea Principiilor dreptului european al contractelor; lucrările au debutat în anul 1982, iar Principiile au fost publicate
în trei părţi, în anii 1995, 2000, 2003 (a se vedea Reinhard Zimmerman, op. cit., p. 43).
european (The Common Core of European Private Law)13; Grupul Gandolfi Academia
specialiştilor in dreptul privat european (Accademia dei Giusprivatisti Europei) 14, Grupul de
studiu pentru un Cod civil european15 . Trebuie subliniat faptul că aceste grupuri reprezintă
iniţiative private, fără legătură directă cu structura instituţională a Uniunii Europene.
Nevoia unui drept privat european, care să ducă mai departe consolidarea şi maturizarea
pieţei interne, a fost resimţită nu numai la nivel academic, ci si la nivelul instituţional al Uniunii
Europene. Chiar dacă, în prezent, nu există încă un text (cu fortă juridică obligatorie), care să
conţină o reglementare unitară a contractelor comerciale (şi civile) 16, armonizarea dreptului
privat este o preocupare continuă şi importantă a autorităţilor europene. În acest sens, au fost
adoptate de către Parlamentul European mai multe rezoluţii în care s-a obiectivat această intenţie,
precum şi unele comunicate ale Consiliului Uniunii Europene. Mai mult, Comisia europeană a
adresat invitaţii specialiştilor şi statelor membre pentru a participa la dezbateri asupra problemei
codificării dreptului privat .
Un moment important, în acest sens, îl reprezintă Comunicarea Comisiei europene către
Consiliul şi Parlamentul Europei privind dreptul european al contractelor din 11 iulie 2001 17. În
anexa III din text, intitulată „Structura acquis-ului şi instrumentele internaţionale pertinente care
au forţă obligatorie”, Comisia europenă adună sub forma unui text unic ansamblul dispoziţiilor
comunitare care influenţează relaţiile contractuale. Aceste texte sunt grupate în diferite rubrici
care amintesc într-o manieră evidentă pe acelea care formează drepturile comune naţionale. Sunt
evocate, astfel, încheierea contractului, forma sa, obligaţia de informare, neexecutarea
contractului şi răspunderea în caz de violare a obligaţiilor contractuale. Trebuie remarcat faptul
că în documentul amintit sunt inserate, înaintea rezumatului dispoziţiilor comunitare referitoare
la fiecare din temele citate, dispoziţii ale Convenţiei de la Viena asupra vânzării internaţionale a
mărfurilor (1980). Dincolo de faptul că acest instrument internaţional priveşte doar contractul

13
Cea mai mare reţea ştiinţifică existentă în Europa de astăzi, în ceea ce priveşte numărul de participanţi, este cea creată în jurul
Common Core of European Private Law. Originnile sale sunt destul de modeste, s-a pornit de la o reuniune a cinci persoane la
Universitatea din Trento, în vara anului 1993. Scopul proiectului Trento este descriptiv – identificarea punctelor comune în
dreptul privat al statelor membre ale Uniunii Europene. În acest fel lucrările apărute sub egida Trento, încearcă să ofere o hartă a
dreptului privat, asa cum este el, mai degrabă decât un plan pentru armonizarea juridică. Temele de cercetare ale grupului se
referă la: buna credinţă în dreptul european al contractelor, dreptul contractelor (în general), răspunderea civilă delictuală, dreptul
de proprietate (a se vedea Reinhard Zimmerman, op. cit., p. 36-39, precum şi sit-ul grupului - http://www.common-core.org/).
14
Accademia dei Giusprivatisti Europei a fost înfiinţată în anul 1992 de către Giuseppe Gandolfi, iar în prezent are aproximativ
100 membrii. Scopul urmărit de acest grup este alcătuirea unei schiţe de proiect pentru un Cod european al contractelor. Proiectul
este munca, în cea mai mare măsură a unui singur om: Giuseppe Gandolfi, prezentat, cu multă modestie, în calitate de
coordonator. Academia nu a avut decât o funcţie consultativă : a dat sugestii, a comentat cu privire la proiectele preliminare şi s-a
întâlnit ocazional în sesiuni plenare sau în subgrupuri naţionale. Proiectul de cod al contractelor se inspiră din două surse: noul
Cod civil italian (care combină elemente de drept francez şi german) şi un Cod al contractelor întocmit de o Comisie la sfârşitul
anilor 1960 în Anglia (care nu a fost niciodată publicat). Principalele lipsuri ale acestui proiect de cod al contractelor este faptul
că el nu este rezultatul unui studiu comparativ detaliat şi nici nu este produsul unei autentice colaborări internaţionale (a se vedea
Reinhard Zimmerman, op. cit., p. 58-59 şi sit-ul grupului - http://www.accademiagiusprivatistieuropei.it/).
15
Grupul de studiu pentru un Cod civil european a fost înfiinţat in anul 1998 la ideea şi sub preşedenţia lui Christian von Bar.
Grupul a devenit o vastă reţea internaţională, constând în cercetători individuali, grupuri de lucru specializate, grupuri de
conducere; el este finantat, în foarte mare măsură, de un număr de organizaţii naţionale de cercetare. Într-un fel Grupul de studiu
pentru un Cod civil european continuă activitatea Comisiei Lando de elaborare a unor seturi de reguli-model privind anumite
domenii: dreptul contractelor, reprezentarea, răspundere delictuală, îmbogăţire fără justă cauză, garanţii personale, transferul
dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile, etc. Primele rezultate complete ale activităţii grupului au fost publicate în cursul
anului 2006 (a se vedea Reinhard Zimmerman, op. cit., p.59-60 şi sit-ul grupului -
http://www.sgecc.net/pages/en/home/index.htm).
16
Ne referim aici atât la dispoziţii privind dreptul comun al contractelor, cât şi la dispoziţii speciale privind diversele categorii de
contracte (de vânzare-cumpărare, de locaţiune, de mandat, de depozit etc.).
17
Comunicarea Comisiei europene către Consiliul şi Parlamentul Europei, COM (2001) 398 final privind dreptul european al
contractelor, publicată în JOCE C-255, 13.09.2001, p.4-44.
internaţional de vânzare de mărfuri, multe din prevederile sale au caracterul unui adevărat drept
comun al contractelor. Această alăturare trădează intenţia Comisiei europene de a schiţa
principiile şi reperele unui viitor drept european al contractelor (civile şi comerciale)18.
Comisia europeană a identificat (în documentul analizat) patru posibile soluţii pentru
uniformizarea dreptului contractelor, în legătură cu care a solicitat părţilor interesate să-şi
exprime opţiunea: 1. abandonarea uniformizării dreptului contractual în seama pieţei; 2.
promovarea dezvoltării unui set de principii ale contractelor fără ca acestea să primească forţă
obligatorie; 3. revizuirea şi îmbunătăţirea legislaţiei UE în materia contractelor; 4. adoptarea unui
text care să conţină reguli atât pentru realizarea unei teorii generale a contractului, cât şi pentru
diferite specii de contracte speciale.
În cazul în care cea mai bună soluţie avută în vedere ar fi adoptarea unui text coerent şi
global, Comisia afirmă că trebuie luate în considerare mai multe variabile şi invită la reflecţie pe
această temă. Astfel, ar trebui discutat în legătură cu: a) natura actului care urmează să fie
adoptat (regulament, directivă sau recomandare); b) relaţia cu legislaţia naţională (care ar putea fi
înlocuită sau ar putea coexista alături de legislaţia europeană); c) posibilitatea stabilirii unei
distincţii între normele obligatorii şi cele fără caracter obligatoriu; d) posibilitatea pentru părţile
contractante să aleagă aplicarea dispoziţiilor europene sau aplicarea automată a anumitor norme
în cazul în care nu ajung la un acord privind o soluţie specifică.
Comisia a cerut puncte de vedere (din partea statelor membre, a sectorului privat, şi a
lumii academice) cu privire la posibilităţile de uniformizare a dreptului contractelor în Europa. În
plus, Comisia a dorit să ştie dacă diferentele dintre sistemele naţionale de drept privat din statele
membre constituie obstacole în calea bunei funcţionări a pieţei comune.
Ca răspuns (la Comunicarea Comisiei europene privind dreptul european al contractelor),
tot în anul 2001 (la 15 noiembrie), Parlamentul european a adoptat o rezoluţie referitoare la
apropierea şi necesitatea armonizării dreptului civil şi dreptului comercial din statele membre, iar
Consiliul a adoptat (pe 16 noiembrie 2001) un Raport privind nevoia armonizării legislaţiilor
statelor membre în materia dreptului civil.
În continuarea acestui proces, la 12 februarie 2003, Comisia a emis o Comunicare, COM
(2003) 68, partea finală, având ca temă principală un Plan de Acţiune pentru o mai mare coerenţă
a dreptului european al contractelor. În această comunicare, Comisia porneşte de la
sistematizarea răspunsurilor primite în legătură cu cele patru opţiuni prezentate în COM (2001)
398, partea finală, pentru a ajunge la recomandări privind continuarea procesului uniformizării
dreptului contractelor la nivelul UE. Comunicarea privind dreptul european al contractelor a
provocat mai mult de 181 de reacţii ale guvernelor statelor UE, organizaţii ale comercianţilor, ale
consumatorilor sau din lumea academică. Cele mai multe dintre ele au susţinut opţiunea
perfecţionării legislaţiei UE în materia dreptului contractelor(opţiunea 3). În afara Marii Britanii,
optiunea 1 a avut o susţinere slabă. Optiunea 4 (un cod european al contractelor) a fost susţinută
de lumea universitară şi de membrii Parlamentului European, dar nu şi de către mediul de
afaceri. În sfârşit, un număr semnificativ de răspunsuri a sprijinut ideea unui instrument fără forţă
obligatorie, care să furnizeze părţilor un corp de reguli adaptat în mod special tranzacţiilor în
interiorul spaţiului UE.
În Planul de Acţiune (2003), Comisia ajungea la anumite concluzii specifice şi făcea niste
alegeri clare cu privire la viitorul dreptului privat european. Comisia a concluzionat că atât
diferenţele dintre sistemele naţionale de drept al contractelor, cât şi incoerenţa acquisului din
acelaşi domeniu, constituie impedimente in calea functionării corespunzătoare a pieţei comune.
18
Codrin Macovei, op. cit., p. 41-42.
 Ţinând cont de răspunsurile primite, în COM (2003) 68 partea finală, Comisia îşi
exprimă punctul de vedere, în sensul adoptării unui Cadru comun de referinţă pentru dreptul
contractelor (Common Frame of Reference). Această variantă este considerată a fi un pas
important în obţinerea consistenţei legislaţiei contractuale în UE. În plus, ca o recunoaştere a
suportului substanţial care s-ar putea obţine prin adoptarea opţiunii 2, în sine sau în completare
cu alte opţiuni, Comisia pare a fi în mod special interesată de examinarea ipotezei în care o
funcţionare mai bună a pieţei interne ar putea solicita soluţii care să iasă din tiparele clasice, cum
ar fi un instrument opţional aplicabil în materia dreptului european al contractelor19. În plus
Comisia a anunţat că va finanţa (prin programul de cercetare FP6) cercetarea academică care
vaduce la alcătuirea unui cadru comun de dreferinţă.
În perioada următoare, Comisia a emis mai multe comunicări privind stadiul lucrărilor
pentru elaborarea Cadrului comun de referinţă. Prin Comunicarea din 11 octombrie 2004 – COM
(2004) 651 final20, Comisia reia enumerarea lacunelor acquisului european în materia dreptului
privat, identifică modalităţile de valorificare ale unui viitor Cadru comun de referinţă, îşi
exprimă punctul de vedere privind forţa juridică şi natura instrumentului ce va încorpora acest
Cadru comun de referinţă şi totodată schiţează structura minimală a acestuia. Potrivit Comisiei
acquisul european în materie contractuală prezintă mai multe lacune: folosirea unor termeni care
nu sunt definiţi sau sunt prea larg definiţi, diferenţele între implementările naţionale ale
directivelor, diverse alte inconsistenţe (de ordin conceptual) în dreptul european al contractelor.
Cadrul comun de referinţă proiectat, în viziunea Comisiei, trebuia să conţină definiţii, clasificări,
principii fundamentale şi reguli model coerente. Cadrul comun de referinţă urma să devină
coloana vertebrală a acquisului european în materia dreptului contractelor, iar prin raportare la el
(în procesul de revizuire sau de redactare) să se poată asigura coerenţa şi rigurozitatea necesară
directivelor şi regulamentelor europene. O altă utilizare ar consta în aceea că legiuitorii naţionali,
cu ocazia revizuirii dreptului contractelor din ţările membre, vor avea la dispoziţie un set de
principii şi reguli de la care să pornească în demersul lor, iar prin aceasta s-ar asigura o mai
profundă armonizare (în timp) între legislaţiile naţionale. În sfârşit, Cadrul comun de referinţă ar
putea fi folosit de către cocontractanţi, ca un instrument opţional, asemănător Principiilor
UNIDROIT sau Principiilor dreptului european al contractelor. În privinţa discuţiei în jurul
statutului pe care îl va avea viitorul Cadru comun de referinţă, Comisia sublinia că nu
intenţionează să propună un instrument obligatoriu (regulament sau directivă), ci unul opţional,
care să fie folosit în modalităţile expuse anterior. În viziunea Comisiei structura minimală a
Cadrului comun de referinţă trebuia să cuprindă trei capitole: Capitolul I – principii (principiul
libertăţii contractuale, principiul bunei credinţe, principiul forţei obligatorii a contractului ş.a.),
Capitolul II – definiţii (privind termenii legali abstracţi folosiţi în dreptul contractelor), Capitolul
III – reguli model (obligaţii precontractuale, încheierea contractului, forma, reprezentarea,
validitatea, interpretarea, efectele, executarea/neexecutarea contractului, pluralitatea de părţi –
debitori sau creditori, substituirea debitorului, cesiunea contractului, prescripţia, reguli speciale
privind contractul de vânzare-cumpărare şi cel de asigurare).
Comisia europeană a finanţat două grupuri de cercetători (Study Group on a European
Civil Code şi Research Group on EC Private Law), ce şi-au unit eforturile (începând cu anul
2005), pentru alcătuirea unei versiuni academice a Cadrului comun de referinţă pentru dreptul

19
Pentru o analiză a Comunicării COM (2003) 68, partea finală, Un plan de acţiune pentru o mai mare coerentă a dreptului
european al contractelor, a se vedea Codrin Macovei, op. cit. p. 250-252.
20
Comunicarea Comisiei din 11 octombrie 2004 către Parlamentul European şi Consiliu: Dreptul european al contractelor şi
revizuirea acquis-ului: calea de urmat, COM(2004) 651 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial.
contractelor (Draft Common Frame of Reference) 21. Lucrarea a fost prezentată Comisiei în 2007,
iar în 2008 şi 2009 au fost publicate două ediţii ale acesteia sub titlul „Principii, definiţii şi reguli
model ale Dreptului european al contractelor. Proiectul pentru un Cadru comun de referinţă”
(„Principles, Definitions and Model Rules of European Private Law. Draft Common Frame of
Reference - DCFR. Interim Outline Edition”), varianta în formă electronică fiind publicată şi în
spaţiul virtual al Internet-lui22. Comisia a primit, în decembrie 2008, materialul conţinând ediţia
finală a Proiectului privind Cadrul comun de referinţă, împreună cu o notă explicativă şi
numeroase comentarii asupra fiecărei reguli model23.
Proiectul Cadrului comun de referinţă este structurat în zece cărţi: Cartea I Dispoziţii
generale; Cartea a II-a Contracte şi alte acte juridice (obligaţii precontractuale, formarea
contractului, reprezentarea, validitatea, interpretarea); Cartea a III-a Drepturi şi obligaţii
(executarea, remedii pentru neexecutarea contractului, transmiterea drepturilor şi a obligaţiilor,
prescripţia); Cartea a IV-a Contractele speciale şi drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea
(contractul de vânzare-cumpărare, donaţia, contractul de mandat, contractul de agency,
contractul de franciză şi de distribuţie, contractul de împrumut, contractul de leasing, contractul
de asigurare); Cartea a V-a Gestiunea intereselor altei persoane; Cartea a VI-a Răspunderea
extracontractuală; Cartea a VII-a Îmbogăţirea fără just temei; Cartea a VIII-a Dobândirea şi
pierderea proprietăţii asupra bunurilor mobile; Cartea a IX-a Garanţii reale mobiliare; Cartea a
X-a Trustul. Încă de la începutul studiului s-a stabilit că întreg textul va fi structurat în cărţi,
capitole, secţiuni, subsecţiuni (dacă este cazul) si articole. În cazul cărţii privind contractele
speciale , s-a optat pentru divizarea în părţi, în considerarea dimensiunilor mari ale acesteia,
fiecare parte tratând un anume contract.
Regulile conţinute în Cadrul comun de referinţă pentru dreptul contractelor (în forma
actuală) pot fi aplicate contractelor comerciale şi celor civile, atât celor desfăşurate exclusiv pe
paţa internă a unui stat, cât celor ce prezintă elemente de internaţionalitate, dacă părţile prevăd
acest lucru. Ele pot fi utilizate de către legiuitorul naţional pentru construcţia unor acte
normative (interne), pot fi folosite, de instanţe, pentru interpretarea legii interne, sau pot
reprezenta un material didactic, studiat în cadrul facultăţilor de drept24.
După publicarea documentului, Christian von Bar, preşedintele Grupului de studiu al
Codului civil european, aprecia că soarta variantei academice a Cadrului comun de referinţă
pentru dreptul contractelor, este incertă, în sensul că nu se ştie dacă această lucrare va căpăta
forţa juridică a unui act normativ al Uniunii Europene, sau va rămâne doar un instrument
facultativ, aşa cum sunt Principiile UNIDROIT sau Principiile europene ale dreptului
contractelor25.
În anul 2010 Comisia a adoptat Decizia de înfiinţare a Grupului de experţi pentru un
cadru comun de referinţă în domeniul dreptului european al contractelor 26. Grupul de experţi are
menirea de a asista Comisia la pregătirea unei propuneri pentru un cadru comun de referinţă în
21
În acest sens, a se vedea Christian von Bar, A Common Frame of Reference for European Private Law - Academic Efforts and
Political Realities, Electronic journal of comparative law, http://www.ejcl.org/121/art121-27.pdf şi sit-ul Grupului de studiu
pentru Codul civil european (Study Group on a European Civil Code) - http://www.sgecc.net/pages/en/home/index.htm.
22
Principles, Definitions and Model Rules of European Private Law. Draft Common Frame of Reference (DCFR). Interim
Outline Edition, http://webh01.ua.ac.be/storme/2009_02_DCFR_OutlineEdition.pdf.
23
Liviu-Marian Vîtcă – Proiectul Cadrului comun de referinţă în materia dreptului privat european: baza de pornire a viitorului
Cod civil european, Buletin de informare legislativă, Nr. 2/2009, http://www.clr.ro/eBuletin/2_2009/Buletin_2_2009.pdf.
24
Christian von Bar, op. cit., p. 1-3.
25
Ibidem
26
Decizia Comisiei din 26 aprilie 2010 de înfiinţare a Grupului de experţi pentru un cadru comun de referinţă în domeniul
dreptului european al contractelor a fost publicată în Jurnalul Oficial al Unuinii Europene, nr. L 105/109 din 27 aprilie 2010.
domeniul dreptului european al contractelor, inclusiv dreptul contractelor în ceea ce priveşte
întreprinderile şi consumatorii, folosind proiectul de cadru comun de referinţă ca punct de
plecare şi având în vedere alte lucrări de cercetare în acest domeniu, precum şi acquis-ul Uniunii.
Grupul ar trebui să ajute Comisia mai ales la selecţia acelor părţi din proiectul de cadru comun
de referință, care sunt relevante pentru dreptul contractelor, în mod direct sau indirect, precum şi
la restructurarea, revizuirea şi completarea conţinuturilor selectate. Mandatul grupului de experţi
se încheie la 26 aprilie 2012.
Grupul s-a reunit lunar şi a purtat un dialog permanent pe teme legate de activitatea sa cu
reprezentanţi ai întreprinderilor - inclusiv ai întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) -
organizaţii ale consumatorilor şi practicieni în domeniul juridic. Au participat, de asemenea,
observatori din partea Parlamentului European şi a Consiliului27.
În iulie 2010, în cadrul unei cărţi verzi28, Comisia a prezentat mai multe opţiuni vizând o
abordare mai coerentă în materia dreptului contractelor. Având in vedere faptul că diversitatea
sistemelor naţionale de drept pot genera costuri suplimentare ale tranzacţiilor şi incertitudine
juridică pentru întreprinderi, conducând la o lipsă de încredere a consumatorilor în piaţa internă,
Comisia a propus spre dezbatere mai multe opţiuni în vederea uniformizării dreptului contractual
la nivelul Uniunii europene. Acestea sunt în număr de şapte, după cum urmează: 1. publicarea pe
Internet a unor modele de norme contractuale (fără forţă obligatorie) care ar putea fi folosite pe
piaţa unică europeană; 2. un „set de instrumente” (obligatoriu sau nu) pentru factorii de decizie ai
UE atunci când aceştia adoptă o nouă legislaţie, în vederea asigurării unor norme mai bune şi
mai coerente; 3. o recomandare privind un drept al contractelor care ar cere statelor membre UE
să includă un drept european al contractelor în sistemele lor juridice naţionale, urmând, astfel, în
parte, modelul Statelor Unite, unde toate cele 50 de state, cu excepţia unuia, au adoptat în mod
voluntar Codul comercial uniform; 4. un drept european opţional al contractelor (sau „un al 28-
lea sistem”), care ar putea fi ales în mod liber de consumatori şi întreprinderi în relațiile lor
contractuale. Această legislație opţională ar constitui o alternativă la legislaţiile naţionale ale
contractelor existente la ora actuală şi ar fi disponibilă în toate limbile, fiind aplicabilă doar
contractelor transfrontaliere sau atât contractelor transfrontaliere, cât şi celor interne; 5.
armonizarea legislaţiilor naționale ale contractelor, prin intermediul unei directive a UE; 6.
armonizarea legislațiilor naționale ale contractelor, prin intermediul unui regulament al UE; 7.
crearea unui Cod civil european, de sine stătător, care să înlocuiască toate normele naţionale în
domeniul contractelor.
La consultarea lansată de Comisie prin Cartea verde din iulie 2010 s-au primit 320 de
răspunsuri Mai multe părţi interesate au considerat utilă opţiunea unui „set de instrumente”, în
timp ce opţiunea 4 (un instrument opţional de drept european alcontractelor) a beneficiat de
sprijin fie în mod independent, fie în combinaţie cu un „set de instrumente”, sub rezerva
îndeplinirii de către acesta a anumitor condiţii, respectiv asigurarea unui nivel înalt de protecţie a
consumatorilor, precum şi claritatea şi uşurinţa aplicării dispoziţiilor.
În luna mai 2011 Grupul de experţi a prezentat un studiu de fezabilitate privind dreptul
european al contractelor. Studiul de fezabilitate a fost publicat la 3 mai 2011 ca un „set de
instrumente” care să inspire activităţile viitoare ale instituţiilor UE şi a generat contribuţii
valoroase din partea părţilor interesate şi a experţilor juridici29.

27
Cu privire la activitatea grupului de experţi a se vedea sit-ul Comisiei -
http://ec.europa.eu/romania/news/030511_dreptul_european_al_contractelor_ro.htm
28
Carte verde a Comisiei privind opţiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori şi
întreprinderi, COM(2010)348 final.
 În iunie 2011, ca răspuns la cartea verde a Comisiei, Parlamentul European a votat cu o
majoritate de patru cincimi în favoarea instituirii unor norme contractuale aplicabile la nivelul
UE care ar facilita tranzacţiile transfrontaliere (opţiunea 4 din cartea verde) , iar Comitetul
Economic şi Social European a adoptat un aviz în favoarea unui regim opţional avansat privind
dreptul contractual30.
În urma consultărilor, Comisia a decis să prezinte o propunere de regulament al
Parlamentului European şi al Consiliului privind instituirea unei legislaţii europene comune în
materie de vânzare . Această propunere este concepută ca o contribuţie la promovarea creşterii şi
a schimburilor comerciale pe piaţa internă, având la bază respectarea libertăţii contractuale, a
unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii. Propunerea include „setul de instrumente” elaborat de Grupul de experţi
privind dreptul european al contractelor, luând în considerare contribuţiile pertinente din partea
părţilor interesate. Propunerea Comisiei privind o Legislaţie europeană comună în materie de
vânzare prevede un set cuprinzător de norme uniforme în materie contractuală care să
reglementeze întregul ciclu de viaţă al unui contract şi care să devină parte integrantă a dreptului
intern al fiecărui stat membru, ca un cadru alternativ de drept al contractelor.
În comunicarea Comisiei se arată că instrumentul propus este caracterizat de următoarele
trăsături: a) este un cadru comun de drept al contractelor pentru toate statele member; b) este un
cadru opţional; c) este axat pe contractele de vânzare-cumpărare; d) este limitat la contractele
transfrontaliere; e) set identic de norme în domeniul protecţiei consumatorilor; f) este un set
cuprinzător de norme de drept al contractelor ; g) are o dimensiune internaţională31.

IV. Concluzii
De aproximativ zece ani instituţiile europene sunt preocupate de crearea unui drept privat
comun. Acest demers este facilitat de cultura juridică comună; dincolo de diferenţele inerente,
soluţiile la marile probleme ale dreptului privat conţinute în legislaţiile naţionale ale tărilor
membre U.E. sunt compatibile. Sistemele de drept privat continentale au ca strămoş comun
dreptul roman, în procesul formării lor s-au influenţat reciproc (din moment ce s-au dezvoltat în
acelaşi cadru politico-geografic – Europa), în plus, aşa-numita perioadă a naţionalismului juridic,
când s-au adoptat codurile civile şi comerciale (secolul secolul XIX, începutul secolului XX), nu
a reprezentat o ruptură în cultura juridică europeană, din moment ce anumite coduri civile (dar şi
comerciale) au influenţat major alcătuirea codurilor celorlalte ţări, aşa sunt Codul civil francez de
la 1804 (Codul Civil Napoleonian) sau Codul civil german de la 1900.
Teoreticienii, prin diverse iniţiative, folosind cu precădere metodele dreptului comparat,
au demonstrat existenţa unei culturi juridice comune şi au căutat să identifice regulile şi
principiile dreptului privat european. Atât între procupările cercetătorilor, cât şi între cele ale

29
Kåre Lilleholt, Model Rules of European Contract Law. From Draft Common Frame of Reference to Draft Optional
Instrument, http://www.uio.no/studier/emner/jus/jus/JUS5240/h11/undervisningsmateriale/KursmaterialeJUS5240_h11.pdf.
30
Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Cartea verde a Comisiei privind opţiunile de politică în perspectiva
unui drept european al contractelor pentru consumatori şi întreprinderi, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 84/1 din 17 marie
201.
31
Propunerea are şi o dimensiune internaţională prin faptul că, pentru a fi aplicabilă, este suficient ca o singură parte să fie
stabilită într-un stat membru al UE. Comercianţii ar putea utiliza acelaşi set de clauze contractuale în raport cu alţi comercianţi
din interiorul şi din afara UE. Consumatorii europeni ar putea beneficia de o gamă mai extinsă de produse cu un nivel de
protecţie garantat de prevederile legislației europene comune în materie de vânzare atunci când comercianţi din ţările terţe sunt
dispuşi să-şi vândă produsele pe piaţa internă pe această bază. Această dimensiune internaţională permite legislaţiei europene
comune în materie de vânzare să devină un reper în stabilirea standardelor în cadrul tranzacţiilor internaţionale în domeniul
contractelor de vânzare-cumpărare.
instituţiilor europene un rol central l-a avut dreptul contractelor, astfel au fost alcătuite, după cum
am arătat, o serie de lucrări precum Principiile dreptului european al contractelor sau Proiectul
Cadrului comun de referinţă. Comunicarea Comisiei din anul 2001 a demarat oficial un program
de uniformizare a dreptului privat european, având ca problematică centrală dreptul contractelor.
La momentul de faţă, considerăm că este prea devreme să vorbim despre adoptarea Cod
civil european unificat sau a unui Cod al contractelor. Un cod unificat ar însemna înlăturarea
codurilor civile şi comerciale naţionale, unele cu o lungă şi bogată istorie (aşa cum este Codul
civil francez de la 1804), ceea ce cu siguranţă s-ar lovi de împotrivirea multor ţări membre U.E.
În plus la momentul de faţă procesul creării dreptului privat european nu pare să fi atins acel prag
de maturitate necesar unui demers atât de dificil. Ipoteza adoptării unui Cod al contractelor
uniform aplicabil doar contractelor internaţionale, prezintă avantajul de a nu înlătura legile
naţionale existente (deci o asemenea iniţiativă nu s-ar mai lovi de o opoziţie atât de puternică),
însă prezintă şi dezavantajul dublării legislaţiei în materia contractelor, ceea ce nu este chiar de
natură a atinge ţelul urmărit de instituţiile UE şi anume simplificarea chestiunii legii aplicabile
contractelor, pentru întărirea şi dezvoltarea pieţei interne. Din această perspectivă soluţia găsită
de Comisie pare a fi cea optimă pentru momentul actual – adoptarea unui instrument alternativ în
favoarea căruia părţile unui contract cu element de extraneitate pot opta (Comunicarea Comisiei
din 11. 10.2011 - COM(2011) 636 final). Cursul evenimentelor pare să indice că adoptarea unui
asemenea instrument are mari şanse de reuşită.
Pe termen îndepărtat, însă, odată cu maturizarea dreptului privat european, considerăm că
ipoteza adoptării unui Cod al contractelor sau chiar a unui Cod civil nu este una lipsită de temei.
În acest sens Jo Shaw nota: „Atunci când un domeniu politic se află la limitele competenţei
Comunităţii, evoluţia unei politici obişnuite a Comunităţii poate foarte uşor să treacă de la
instrumente cvasi-legale la reglementări in decursul unei perioade de timp, prin adoptarea iniţial
a unor măsuri neobligatorii … un preludiu util pentru impunerea unor măsuri mai riguroase”32.

English Translation

I. Introductory remarks
The origins of the European Union33 today are found in the early 50s of the last century,
when the European Communities were established. The objectives of the EU Communities and,
afterwards, of the European Union, can be summarized by the idea of a continuous and complete
integration34.
An adequate legal framework must support the economic development. The economic
transactions, from a legal perspective, are achieved through commercial contracts; in other
32
Jo Show, Law of the European Union, ediţia a III-a, Ed. Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2000, p. 248.
33
There are three known constitutive Treaties at the foundations of the European Communities: the Treaty establishing the
European Coal and Steel Community (18 th April, 1951), the Treaty establishing the European Economic Community and the
Treaty establishing the European Atomic Energy Community (Rome, 25 th March 2957). Besides these constitutive Treaties, there
should be mentioned other several fundamental documents: the Single European Act (signed on 17 th and 28th February 1986, at
Luxembourg), the Maastricht Treaty on the European Union (7 th February 1992), the Treaty of Amsterdam (2 nd October 1997);
the Treaty of Nice (26th February 2001), the Lisbon Treaty (13th December 2007).
For a presentation of the origins, institutional structure and law of the EU see Cornelia Lefter, Drept comunitar instituţional,
Editura Economică, Bucuresti, 2001; Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, 5th edition, Ed. CH BECK, Bucureşti,
2006; Ioana Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene. Cronologie. Izvoare. Principii. Instituţii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2011.
34
Ioana Nelly Militaru, Obiectivele Uniunii Europene potrivit Tratatului de la Lisabona, vol. ,,Istorie, Cultură, Cetăţenie în
Uniunea Europeană”;, Piteşti, ICCU, 2011, ISBN 978- 973-690-884-2
words, international trade agreements are vehicles of international commercial transactions and
operations. A uniform legal framework guarantees the security and predictability of contractual
relationships; in this respect, the creation of a true common market requires the adoption of an
adequate regulatory framework.
The primary Community legislation contains very few provisions relating to (civil and
commercial) contracts; within the secondary legislation (regulations, directives, decisions) there
can be identified much more provisions, even entire acts dedicated to this subject.
Although the provisions of the Treaties on contractual matters are few, there can be
mentioned, however, several articles of the EC Treaty 35. The secondary Community legislation
(regulations and directives, in particular) encompasses the most regulations on contractual
matters36 .

II. The current state of the EU law in the field of contracts – an incomplete puzzle
Currently, the uniformization of the contract law in the European Union follows two
ways: a) harmonizing substantive rules (via regulations and directives) and b) unifying the rules
of conflict (via conventions and regulations).
Directives are binding on each Member State only regarding the result to be achieved,
leaving national authorities the opportunity (power) to choose the forms and methods for their
application (article 249, paragraph 3 of the EC Treaty and article 161 paragraph 3 Euratom).
There are numerous directives covering, in particular or only collaterally, the field of contracts:
Directive 85/577 EEC of 20 December 1985 to protect the consumer in respect of contracts
negotiated away from business premises; Directive 93/13/EEC of 5 April 1993 on unfair terms in
consumer contracts, Directive 97/7/EC of the European Parliament and of the Council of 20 May
1997 on the protection of consumers in respect of distance contracts, Directive 1999/44/EC of
the European Parliament and of the Council of 25 May 1999 on certain aspects of the sale of
consumer goods and associated guarantees, Directive 1999/93/EC of 13 December 1999 on a
Community framework for electronic signatures, Directive 2000/31/EC of 8 June 2000 on
certain legal aspects of information society and in particular electronic commerce in the internal
market, Directive 2000/35/EC on combating late payment in commercial transactions37.
The regulation is a legislative act, situated immediately below the constituent Treaties, in
the hierarchy of Community law sources. The Regulation has three characteristics: general
application, binding in its entirety and direct application. Regarding the category of Regulations,
in the context of this paper, Regulation (EC) no. 593/2008 of the European Parliament and of the
Council of 17 June 2008 on the law applicable to contractual obligations (Rome I) and
subsidiarly, the EC Regulation no. 864/2007 on the law applicable to contractual obligations
(Rome II) present a particular interest.
The Regulation no. 593/2008 replaces38 the 1980 Rome Convention on the law applicable
to contractual obligations. The Rome Convention (1980) represented a unification of the
conflicting solutions in the Member States of the European Community applicable to the
contractual obligations with a foreign element (entailing a conflict of laws). Although Romania
was only a state associated to the European Union when the Law no. 105/1992 was drafted, the
Romanian legislator used this agreement as an important source of inspiration.
35
For instance, article 81 on restrictive practices and article 82 on the dominant market position, of the Treaty establishing the
European Community (consolidated version).
36
Stéphane Chatilon, Le contrat international, 2e édition, Ed. Vuibert, Paris, 2006, p. 26.
37
See Camelia Toader, Aquis-ul comunitar în domeniul dreptului privat – o sinteză, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002.
38
Often, in the legal literature, the term “communitised” is used.
 The system (of conflicting rules) held by Regulation no. 593/2008 basically retains the
same architecture as the one established by the Rome Convention: the determination of the
applicable law by the parties, the determination of the lex contractus without the express will of
the parties and the singularized solutions for specific types of contracts. The philosophy adopted
by the Commission dominates the spirit of the Regulation: strengthening the certainty and the
predictability of the conflicting solutions (this option was clearly expressed in the explanatory
memorandum that accompanied the proposed regulation). Thus, the new Regulation contains a
number of definitions, clarifications and conflicting rules formulated more explicitly and with a
greater accuracy (compared to the equivalent formulations of the Convention).
Therefore, it is clear that the EU law includes both rules of substantive law and
conflicting rules for international trade activities. On the other hand, it can be easily noticed the
lack of a text (Regulation or Directive) on the common law of contracts39.
The lack of text on the common law of contracts, containing general rules, transforms the
European private law into an incomplete puzzle. Directives cover a relatively narrow sector of
private law. Moreover, “the amalgam of directives”40 has “disruptive effects”41 on the integrity
and coherence of the national systems of private law. The Directives govern specific issues
(consumer protection when signing contracts at distance, electronic signatures etc.) which
represent, in the national systems of private law, only a part of a wider issue, which, in turn, is
linked to other institutions of law. From this perspective, the EU is interested in specific changes
in law, which it deems desirable in terms of economic, social or political perspective; however, it
is not interested in the rest of the national law system, where the directive is to be implemented.
Being compelled to transpose a directive into the national law, some Member States have had to
modify larger areas of law. The harmonization of a large part of the private law through
Directives represents a distant prospect; in addition, it contains the germ of possible
contradictions, difficult to resolve, since the harmonization would not be done by a single act,
but by a series of directives, which may differ in philosophy and whose scope would overlap
occasionally.

III. Towards a uniform framework of contracts in the European Union

Given these major impediments to the development of the European private law and
taking into account that the legal systems of the EU countries broadly present similar solutions or
at least compatible ones, and also taking into account the set of common cultural and legal
values, many theorists of law reflected on the possibility of making a coherent body of legal
rules in private law matters. The practical ways ranged from the adoption of a European Civil
Code to optional instruments (such as the UNIDROIT Principles).
There cannot be found a zero point, a voice, which would have proposed the problem for
discussion; however, in the early 1990s, there arose a great trend on the Europeanization of
private law. The steps taken largely relied on the comparative method. This first decade of the
European private law has been one of great ferment. There were supported numerous directions
for the development of the European law: legal education, comparisons of the common essence,

39
Codrin Macovei, Unificarea dreptului contractelor. O perspectivă europeană, Ed. Junimea, Iaşi, 2005, p. 30; Codrin Macovei,
Perspectivele unui drept european al contractelor, in Revista de drept comercial, no. 7-8/2004.
40
The expression belongs to Reinhard Zimmermann, Dreptul comparat şi europenizarea dreptului privat, Ed. Themis Cart,
Slatina, 2009, p. 8 et al.
41
See Martijn Hesselink, Studii de drept privat comparat, Ed. Themis Cart, Slatina, 2008, p. 29 at al.
development of principles, rediscovery of the ius commune, competitions between legal systems,
development of a modern European private law based on completely new foundations42.
The efforts of those involved have resulted in many forms: there were written scientific
articles and monographs43; there were created new magazines; there were launched new master
programs; there were organized international conferences. A new phenomenon was represented
by the creation of research groups that cooperated in the study of comparative law, in the
creation of collections of texts, identifying and crystallizing the rules and principles of the
European private law, particularly of contract law. The Lando Group – the Commission on
European Contract Law44 was, for a decade, the only research group; however, in the 1990,
numerous groups emerged: The Common Core of European Private Law 45; the Gandolfi Group –
the Academy of Specialists in European Private Law (Accademia dei Giusprivatisti Europei) 46;
the Study Group for a European Civil Code 47. It should be noted that these groups are private
initiatives, not directly related to the institutional structure of the European Union.
The need for a European private law, leading to the further consolidation and
strengthening of the internal market was felt not only at the academic level, but also at the
institutional level of the European Union. Although, currently, there is not a (binding) text
containing a uniform regulation of commercial (and civil) contracts 48, the harmonization of
42
Martijn Hesselink, op. cit., p. 87.
43
Several works on European private law are: Reinhard Zimmerman, Savigny’s Legacy: Legal History, Comparative Law and
the Emergence of a European Legal Science, 112 Law Quarterly Review, 1996; Reinhard Zimmerman, Roman Law,
Contemporary Law, European Law: The Civilian Tradition Today, Oxford University Press, 2001; Jan Smits, The Making of
European Private Law: Towards a Ius Commune Europaeum as a Mixed Legal System, Ed. Intersentia, Cambridge, 2002;
Martijn W. Hesselink, The New European Private Law: Essays on the Future of Private Law in Europe, Ed. Kluwer Law
International, Londra, 2002; Arthur Reimann, Martijn W. Hesselink, Ewoud Hondius, Clara Jousta, Edgar du Perron, Muriel
Veldman, Towards a European Civil Code, ediţia a 3-a, 2004; Stefan Grundmann, Martin Shauer, The Architecture of European
Codes and Contract Law, Ed. Kluwer Law International, Londra, 2006.
44
The Commission on European Contract Law is a body without an official status, established by the private initiative of
Professor Ole Lando of Copenhagen. This committee brought together academics from all EU countries, and, with the EU
enlargement, the number of commission members increased. The Commission’s objective was to draw the Lando Principles of
European Contract Law; the work started in 1982 and the Principles were published in three parts, in 1995, 2000, 2003 (see
Reinhard Zimmerman, op. cit., p. 43).
45
The greatest scientific network in Europe today, in terms of the number of participants, is designed around the Common Core
of European Private Law. Its origins are quite modest: it started from a meeting of five people at the University of Trento, in the
summer of 1993. The goal of the Trento project is descriptive - identifying common private law points within the Member States
of the European Union. In this way, the works appeared under Trento, attempt to provide a map of the private law as it is, rather
than a plan for legal harmonization. The research of the group includes: good faith in European contract law, contract law (in
general), torts, property rights (see Reinhard Zimmerman, op. cit., p. 36-39, and the group web site - http://www.common-
core.org/).
46
Accademia dei Giusprivatisti Europei was established in 1992 by Giuseppe Gandolfi , and, currently, it has about 100
members. The purpose of this group is to compile a draft project for a European contract code. The project represents mainly the
work of one man, Giuseppe Gandolfi, presented with much modesty as coordinator. The Academy had only an advisory function:
it gave suggestions, commented on the preliminary draft and met occasionally in plenary sessions or national subgroups. The
draft code of contracts is based on two sources: the new Italian Civil Code (combining elements of French and German law) and
a contract code drawn up by a commission in the late 1960s, in England (which was never published). The main shortcomings of
this project contract code are that it is not the result of a detailed comparative study and it is not a genuine product of
international collaboration (see Reinhard Zimmerman, op. cit., p. 58-59 and the group web site -
http://www.accademiagiusprivatistieuropei.it/).
47
The Study Group for a European Civil Code was established in 1998, at the proposal of, and chaired by, Christian von Bar. The
group became a vast international network consisting of individual researchers, working groups, steering groups; it is funded
heavily by a number of national research organizations. Somehow, the Study Group for a European Civil Code resumes the work
of the Lando Commission, in order to develop a model set of rules for specific areas: contract law, representation, liability, unjust
enrichment, personal guarantees, transfer of movable ownership etc. The first complete results of the group work were published
in 2006 (see Reinhard Zimmerman, op. cit., p.59-60 and the group web site - http://www.sgecc.net/pages/en/home/index.htm).
48
We refer here both to the common law of contract provisions, as well as to special provisions for various types of contracts
(sale and purchase, lease, office, warehouse and so on).
private law is an ongoing and important concern of the European authorities. In this respect, the
European Parliament adopted several resolutions to objectify this intention, and some official
statements of the EU Council. Moreover, the European Commission invited experts from
Member States to participate in the debate on the issue of private law codification.
An important point in this regard is represented by the European Commission’s
Communication to the European Council and Parliament on the European Contract Law of 11
July 200149. In Annex III of the text, entitled “Structure of the acquis and relevant international
binding instruments”, the European Commission gathers, in a single text, all the Community
provisions affecting contractual relationships. These texts are grouped in different categories that
obviously remind of those forming the common national rights. Therefore, there are evoked the
conclusion of the contract, its form, the obligation to inform, the non-execution of the contract
and the liability in case of breach of contractual obligations. It should be noted that the said
document includes, before the summary of the Community provisions relating to each of the
cited issues, the provisions of the Vienna Convention on the international sale of goods (1980).
Beyond the fact that this international instrument regards only the international contract for the
sale of goods, many of its provisions have the nature of a true common law of contracts. This
combination betrays the European Commission’s intention to outline the principles and the
benchmarks of a future European (civil and commercial) contract law50.
The European Commission identified (in the document analyzed) four possible solutions
for the uniformization of contract law and asked the stakeholders to express their option: 1.
abandoning the uniformization of the contract law to the market; 2. promoting the development
of a set of principles of contracts without a binding nature; 3. reviewing and improving the EU
law on contracts; 4. adopting a text containing rules in order to achieve a general theory of
contracts, as well as various types of special contracts.
If the best solution envisaged would be the adoption of a coherent and comprehensive
text, the Commission stated that there should be taken into consideration several variables and
suggested the reflection on this subject. Thus, this should be discussed in relation to: a) the
nature of the act to be adopted (regulation, directive or recommendation); b) the relationship with
the national law (which could be replaced or could coexist with the European legislation); c) the
possibility of establishing a distinction between binding and non-binding rules; d) the possibility
for the contracting parties to choose between the application of the European rules and the
automatic application of certain rules if they do not reach an agreement on a specific solution.
The Commission asked for viewpoints (from the Member States, the private sector and
the academic world) on the possibilities of a uniform contract law in Europe. In addition, the
Commission wanted to know if the differences between the national systems of private law in the
Member States represented obstacles to the proper functioning of the common market.
In 2001 (on 15th November), as a response (to the European Commission’s
Communication on the European contract law), the European Parliament adopted a resolution on
the approach and the need for the harmonization of the civil and commercial law of the Member
States; moreover the Council adopted (on 16th November 2001) a report on the need to
harmonize the laws in matters of civil law.
Following this process, on 12th February 2003, the Commission issued a Communication
COM (2003) 68, final part, focusing on an Action Plan for a more coherent European contract

49
European Commission Communication to the European Council and Parliament, COM (2001) 398 final on the European
Contract Law, published in JOCE C-255, 13.09.2001, p.4-44.
50
Codrin Macovei, op. cit., p. 41-42.
law. In this Communication, the Commission started from the systematization of the responses to
the four options presented in COM (2001) 398, final part, in order to make recommendations for
the further unification of the contract law within the EU. The Communication on the European
contract law triggered more than 181 reactions of EU governments, organizations, traders,
consumers and academics. Most of them supported the option of improving the EU contract law
(option 3). With the exception of Britain, option 1 had a weak support. Option 4 (a European
contract code) was supported by the academia and MEPs, but not by the business environment.
Finally, a significant number of responses supported the idea of a non-binding instrument,
providing Parties a body of rules specifically adapted to the transactions within the EU.
In the Action Plan (2003), the Commission came to specific conclusions and made some
clear choices about the future of the European private law. The Commission concluded that both
the differences in the national systems on contract law and the incoherence of the acquis in the
same field constitute impediments to the proper functioning of the common market.
Given the responses, in COM (2003) 68, final part, the Commission expressed its view,
in the sense of adopting a Common Frame of Reference for contract law. This version represents
an important step in achieving consistency in EU contract law. Additionally, in recognition of the
substantial support which could be achieved through the adoption of Option 2 by itself, or in
addition to other options, the Commission seemed particularly interested in examining the
hypothesis that a better functioning of the internal market would require solutions emerging from
the classic patterns, such as an optional instrument applicable in the field of European contract
law51. In addition, the Commission announced that it would finance (by the FP6 research
program) the academic research that would contribute to the creation of a Common Frame of
Reference.
In the next period, the Commission issued several communications on the state of the
elaboration of a Common Frame of Reference. By the Communication of 11 th October 2004 -
COM (2004) 651 final52, the Commission resumed the listing of the gaps within the European
acquis in private law matters, identified the ways to exploit a future Common Frame of
Reference, and expressed its views on the legal force and nature of the instrument which will
incorporate the Common Frame of Reference and also outlined its minimal structure. According
to the Commission, the European acquis in contractual matters had several shortcomings: the use
of non-defined or too broadly defined terms, differences in the national implementations of
directives, various other (conceptual) inconsistencies in the European contract law. The Common
Frame of Reference designed according to the Commission should contain definitions,
classifications, fundamental principles and coherent model rules. The Common Frame of
Reference was to become the backbone of the European acquis in contractual matters and, in
relation to it, (in the revision and drafting process) it should be able to ensure the consistency and
accuracy necessary to European Directives and Regulations. Another use would be that national
legislators, when reviewing the contract law in the Member States, would have a set of principles
and rules from which to embark on their quest, and thus would provide a deeper harmonization
(in time) of national legislations. Finally, contractors could use the Common Frame of Reference
as an optional instrument, like the UNIDROIT Principles or the Principles of the European
Contract Law. Regarding the discussion on the status of the future Common Frame of Reference,
the Commission underlined that it does not intend to propose a binding instrument (regulation or
51
For an analysis of the Communication COM (2003) 68, final part, An action plan for a more coherent European contract law,
see Codrin Macovei, op. cit. p. 250-252.
52
Commission Communication of 11 October 2004 to the European Parliament and the Council: The European Contract Law
and the revision of the acquis: the way forward, COM (2004) 651 final - Not published in the Official Journal.
directive), but an optional one, used in the manner explained above. In the Commission’s
perspective, the structure of the minimal Common Frame of Reference should comprise three
chapters: Chapter I - principles ( the principle of freedom of contract, the good faith principle,
the principle of the binding force of the contract, etc.), Chapter II - Definitions ( of abstract legal
terms used in contract law ), Chapter III – model rules ( pre obligations , end of contract , form ,
representation, validity, interpretation, effect, execution / non-execution of the contract, the
plurality of parties - debtors or creditors, the debtor substitution, assignment agreement,
prescription, special rules regarding sale and insurance contracts).
The European Commission has funded two research groups (Study Group on a European
Civil Code and Research Group on EC Private Law), who have joined forces (since 2005), in
order to create an academic version of the Common Frame of Reference for the contract law
(Draft Common Frame of Reference)53. This paper was submitted to the Commission in 2007
and, in 2008 and 2009, two editions were published under the title “Principles, Definitions and
Model Rules of European Private Law. Draft Common Frame of Reference - DCFR. Interim
Outline Edition”, the electronic version being published on the Internet 54. The Commission
received, in December 2008, the final edition of the Draft Common Frame of Reference, together
with an explanatory note and numerous comments on each model rule55.
The Draft Common Frame of Reference is divided into ten books: Book I General
Provisions; Book II Contracts and other juridical acts; Book III Obligations and corresponding
rights; Book IV Specific contracts and the rights and obligations arising from them; Book V
Benevolent intervention in another’s affairs; Book VI Non-contractual liability arising out of
damage cause to another; Book VII Unjustified enrichment; Book VIII Acquisition and loss of
ownership of goods; Book IX Proprietary security rights in movable assets; Book X Trust. Since
the beginning of the study it was established that the text would be divided into books, chapters,
sections, sub-sections (if applicable) and articles. The book on special contracts was divided into
parts, due to its large size, each part dealing with a particular contract.
The rules contained in the Common Frame of Reference for contract law (in its current
form) can be applied to commercial and civil contracts, both to those solely conducted on the
internal market of a state and to those presenting internationality elements, if the parties provide
for it. The national legislator can use them for the construction of (internal) normative acts;
moreover, courts can use them in order to interpret the domestic law; they can also represent a
teaching material studied in law schools56.
After the publication of the document, Christian von Bar, Chairman of the Study Group
of the European Civil Code, stated that the fate of the academic version of the Common Frame of
Reference for the contract law is uncertain, in the sense that it is not known whether this work
will acquire the legal force of an EU act or whether it will remain only a facultative instrument,
like the UNIDROIT Principles or the European Principles of contract law57.

53
See Christian von Bar, A Common Frame of Reference for European Private Law - Academic Efforts and Political Realities,
Electronic journal of comparative law, http://www.ejcl.org/121/art121-27.pdf and the group web site for the European Civil
Code (Study Group on a European Civil Code) - http://www.sgecc.net/pages/en/home/index.htm.
54
Principles, Definitions and Model Rules of European Private Law. Draft Common Frame of Reference (DCFR). Interim
Outline Edition, http://webh01.ua.ac.be/storme/2009_02_DCFR_OutlineEdition.pdf.
55
Liviu-Marian Vîtcă – Draft Common Frame of Reference in the field of European private law: the starting point of future
European Civil Code, legislative newsletters, No. 2/2009, http://www.clr.ro/eBuletin/2_2009/Buletin_2_2009.pdf.
56
Christian von Bar, op. cit., p. 1-3.
57
Ibidem
 In 2010, the Commission adopted a Decision setting up the Expert Group on a Common
Frame of Reference in the area of the European contract law58. The Expert Group aimed to assist
the Commission in preparing a proposal for a common frame of reference in the field of the
European contract law, including the contract law on businesses and consumers, using the Draft
Common Frame of Reference as a starting point and taking into consideration other research
work in this field and the Union acquis. The group should assist the Commission in particular in
selecting those parts of the Draft Common Frame of Reference that are relevant to contract law,
directly or indirectly, as well as restructuring, revising and supplementing the selected content.
The mandate of the expert group ended on 26th April 2012.
The group met monthly and held a permanent dialogue on issues related to the work with
business representatives - including small and medium enterprises (SMEs) - consumer
organizations and legal practitioners. There also participated observers from the European
Parliament and Council59.
In July 2010, in a Green Paper 60, the Commission presented several options regarding a
more coherent approach of the contract law. Given that the diversity of the national systems of
law may generate additional transaction costs and legal uncertainty for businesses, leading to a
lack of consumer confidence in the internal market, the Commission proposed to debate several
options in order to standardize the contract law at EU level. They are seven, as follows: 1. the
publication on the Internet of several (non-binding) model rules for contracts that could be used
on the single European market; 2. a (mandatory or non-mandatory) “toolbox” for the EU
decision makers when they adopt new legislation in order to ensure better and more consistent
rules; 3. a recommendation on a contract law that would require EU Member States to include a
European contract law in their national legal systems and partly following thus the U.S. model,
where all 50 states, except one, have voluntarily adopted the uniform Commercial Code; 4. an
optional European contract law (or the “28th system”), which may be chosen freely by
consumers and businesses in their contractual relations. This optional legislation would be an
alternative to the existing national contract laws and should be available in all languages and
would be applicable only to cross-border contracts or both to cross-border contracts and internal
ones; 5. the harmonization of national contract laws by means of an EU Directive; 6. the
harmonization of national contract laws by means of an EU regulation; 7. the creation of a
freestanding European Civil Code replacing all national rules on contracts.
The consultation launched by the Commission, by the Green Paper of July 2010, received
320 responses. Several stakeholders considered useful the option of a “toolbox”, while option 4
(an optional European contract law) received support either independently or in combination
with a “toolbox”, subject to the fulfilment of certain conditions, namely to ensure a high level of
consumer protection, as well as the clarity and easiness in the application of dispositions.
In May 2011, the Group of Experts submitted a feasibility study on the European contract
law. The feasibility study was published on 3rd May 2011 as a “toolbox” to inspire the future
work of EU institutions and generated valuable contributions from stakeholders and legal
experts61.

58
Commission Decision of 26 April 2010 setting up the Expert Group on a Common Frame of Reference for European contract
law, published in the Official Journal of the EU, no. L 105/109 of 27th April 2010.
59
On the activity of the Expert Group see the Commission’s website -
http://ec.europa.eu/romania/news/030511_dreptul_european_al_contractelor_ro.htm
60
The Commission’s Green Paper on policy options for the progress towards a European contract law for consumers and
businesses COM(2010)348 final.
 In June 2011, in response to the Commission’s Green Paper, the European Parliament
voted, by a four-fifths majority, in favor of the imposition of contractual rules applicable at the
EU level, which would facilitate cross-border transactions (option 4 of the Green Paper); the
European Economic and Social Committee adopted a notice in favor of an optional advanced
regime of contract law62.
Following consultations, the Commission decided to submit a proposal for a Regulation
of the European Parliament and of the Council establishing a common European legislation for
sale contracts. This proposal was intended as a contribution to the promotion of growth and trade
in the internal market, based on the respect of contractual freedom, of a high level of consumer
protection, in accordance with the principles of subsidiarity and proportionality. The proposal
included the “toolbox” developed by the Expert Group on European contract law, taking into
consideration the input from relevant stakeholders. The Commission’s proposal for a common
European legislation on Sales provides for a comprehensive set of uniform contract law rules
which would govern the entire life cycle of a contract and become part of the domestic law of
each Member State, as an alternative framework for contract law.
The Commission’s Communication states that the proposed instrument is characterized
by the following features: a) it is a common legal framework of contracts for all Member States;
b) it is an optional framework; c) it is focused on the contracts of sale; d) it is limited to cross-
border contracts; e) identical set of consumer protection rules; f) it is a comprehensive set of
contract rules; g) it has an international dimension63.

IV. Conclusions
For about ten years, the European institutions have been working in order to create a
common private law. This approach is facilitated by the common legal culture; beyond the
inherent differences, the solutions to the big problems of private law contained in the national
laws of EU Member States are compatible. Continental private law systems have a common
ancestor, i.e. the Roman law, and, in their formation process, they have influenced each other
(since they have developed within the same politico-geographical framework, i.e. Europe); in
addition, the so- called period of legal nationalism, when civil and commercial codes have been
adopted (nineteenth century, early twentieth century), did not represent a split in the European
legal culture, since some civil (also commercial) codes greatly influenced the content of the
codes from other countries, such as the French Civil Code of 1804 (the Napoleonic civil Code)
or the German Civil Code in 1900.
Through various initiatives, especially using methods of comparative law, theorists have
shown the existence of a common legal culture and sought to identify the rules and principles of
the European private law. The contract law played an important role both in the researchers’ and
European institutions’ preoccupations; thus, there have been achieved, as we have seen, a
61
Kåre Lilleholt, Model Rules of European Contract Law. From Draft Common Frame of Reference to Draft Optional
Instrument, http://www.uio.no/studier/emner/jus/jus/JUS5240/h11/undervisningsmateriale/KursmaterialeJUS5240_h11.pdf.
62
The opinion of the European Economic and Social Committee on the Green Paper on policy options for progress towards a
European contract law for consumers and businesses, the Official Journal of the European Union, C 84/1 of 17 March 2001.
63
The proposal has an international dimension, i.e., in order be applicable, it is sufficient that one party to be established in an
EU Member State. Traders could use the same set of clauses in relation to other traders inside and outside the EU. European
consumers would benefit from a wider range of products with a level of protection guaranteed by the common European
legislation on sales when traders from third (country) parties are willing to sell domestic products on this basis. This international
dimension allows the Common European Sales Law to become a landmark in setting the standards of the international
transactions in contracts of sale.
number of works such as the Principles of the European Contract or the Draft Common Frame of
Reference. The Commission’s Communication in 2001 officially launched a program for the
uniformization of the European private law, with the contract law as its central issue.
At present, we believe that it is too early to talk about the adoption of a unified European
Civil Code or of a Code of contracts. A unified code would remove national civil and
commercial codes, some with a long and rich history (as the French Civil Code of 1804), which
would certainly hit the opposition of many EU countries. In addition, to the moment, the creation
of a European private law does not seem to have reached that threshold of maturity required by
such a difficult process. The hypothesis of adopting a uniform code of contracts, applicable only
to international contracts, has the advantage of not removing the existing national laws (thus,
such an initiative would not hit a strong opposition), but it also has the disadvantage of doubling
the substantive law of contracts, which is not even likely to achieve the goal of EU institutions
(i.e. simplifying the issue of the law applicable to contracts, in order to strengthen and develop
the internal market). From this perspective, the solution found by the Commission seems to be
optimum for the moment – the optional adoption of an alternative instrument by the parties to a
contract with a foreign element (Commission Communication of 11.10.2011 - COM (2011) 636
final). The course of events seems to indicate that the adoption of such an instrument is likely to
succeed.
On a long term, however, with the growth of the European private law, we believe that
the hypothesis of the adoption of a Code of contracts or even of a Civil Code is not unfounded.
In this regard, Jo Shaw wrote that when a policy area is within Community competence, the
development of a common Community policy could easily move from quasi-legal instruments to
regulations, over a period, by initially adopting soft measures... a useful prelude to the imposition
of more stringent measures64.

Bibliografie / Bibliography
 Chatillon, Stéphane, Droit des affaires internationales, 3e édition, Ed. Ed. Vuibert, Paris,
2002
 Chatillon, Stéphane, Le contrat international, 2e édition, Ed. Vuibert, Paris, 2006
 Lefter, Cornelia, Drept comunitar instituţional, Editura Economică, Bucuresti, 2001.
 Hesselink, Martijn, Studii de drept privat comparat, Ed. Themis Cart, Slatina, 2008
 von Bar, A Common Frame of Reference for European Private Law - Academic Efforts
and Political Realities, Electronic journal of comparative law,
http://www.ejcl.org/121/art121-27.pdf
 Lilleholt, Kåre, Model Rules of European Contract Law. From Draft Common Frame of
Reference to Draft Optional Instrument,
http://www.uio.no/studier/emner/jus/jus/JUS5240/h11/undervisningsmateriale/
KursmaterialeJUS5240_h11.pdf
 Macovei, Codrin, Unificarea dreptului contractelor. O perspectivă europeană, Ed.
Junimea, Iaşi, 2005.
 Macovei, Codrin, Perspectivele unui drept european al contractelor, în Revista de drept
comercial, nr. 7-8/2004.
 Manolache, Octavian, Tratat de drept comunitar, ediţia a 5-a, Ed. CH BECK, Bucureşti,
2006.
64
Jo Show, Law of the European Union, 3rd edition, Ed. Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2000, p. 248.
 Militaru, Ioana Nely, Dreptul Uniunii Europene. Cronologie. Izvoare. Principii. Instituţii,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
 Militaru, Ioana Nelly, Obiectivele Uniunii Europene potrivit Tratatului de la Lisabona,
volumul ,,Istorie, Cultură, Cetăţenie în Uniunea Europeană”;, Piteşti, ICCU, 2011, ISBN
978- 973-690-884-2
 Toader, Camelia, Aquis-ul comunitar în domeniul dreptului privat – o sinteză, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2002.
 Vîtcă, Liviu-Marian, Proiectul Cadrului comun de referinţă în materia dreptului privat
european: baza de pornire a viitorului Cod civil european, Buletin de informare
legislativă, Nr. 2/2009, http://www.clr.ro/eBuletin/2_2009/Buletin_2_2009.pdf
 Zimmermann, Reinhard, Dreptul comparat şi europenizarea dreptului privat, Ed. Themis
Cart, Slatina, 2009
 Show, Jo, Law of the European Union, ediţia a III-a, Ed. Palgrave Macmillan,
Basingstoke, 2000.