Info Jud Sem 2

Conf. dr.
Radu Şerban-Suport de curs Informatică, 2021
Sinteza cursului Informatică, An universitar 2020-2021 semestrul II
Contents
Tema 1 Scurt istoric...................................................................................................................................... 2
1.2 Structura von Newmann a sistemelor de calcul .................................................................................. 4
Tema 2 Generaţii de calculatoare ................................................................................................................. 6
Tema 3 Arhitectura generală a sistemelor electronice de calcul ................................................................. 10
Unitatea de comandă şi control .............................................................................................................. 11
Tema 4 Memoria internă ............................................................................................................................ 13
Tema 5 Memoria externă............................................................................................................................ 16
Hard discul ............................................................................................................................................. 17
Compact discul ....................................................................................................................................... 19
Unităţile optice de stocare DVD ............................................................................................................. 21
Tema 6 Sisteme de numeraţie ..................................................................................................................... 22
Sistemul de numeraţie binar .................................................................................................................. 23
Sistemul de numeraţie octal. Tabelul de conversie între binar şi octal .................................................. 23
Sistemul de numeraţie hexazecimal. Tabelul de conversie între binar şi hexazecimal ........................... 24
Tema 7 Descrierea elementelor calculatorului şi a principalelor periferice .............................................. 26
Microprocesorul ..................................................................................................................................... 27
Dispozitive periferice de intrare şi dispozitive periferice de ieşire ......................................................... 29
Dispozitivele periferice de intrare ...................................................................................................... 30
Dispozitive periferice de ieşire ........................................................................................................... 37
Tema 8 Sisteme de operare......................................................................................................................... 40
Sisteme de operare .................................................................................................................................. 40
Fişiere ..................................................................................................................................................... 45
Directoare ............................................................................................................................................... 46
Sisteme de fişiere .................................................................................................................................... 47
Tema 9 HTML – elemente introductive ..................................................................................................... 49
Titluri HTML (Headings) ....................................................................................................................... 49
Paragrafe HTML (Paragraphs) ............................................................................................................... 50
Atribute HTML ...................................................................................................................................... 51
1
Conf. dr. Radu Şerban-Suport de curs Informatică, 2021
Tema 1 Scurt istoric

Actualele calculatoare electronice sunt urmaşele unor dispozitive de calcul
mult mai simple dar nu mai puţin ingenios realizate. Menirea acestor dispozitive era
aceea de a efectua calcule matematice pe cât posibil exacte, într-un interval de timp
cât mai mic. Problemele de calcul care puteau fi rezolvate cu ajutorul acestor
dispozitive erau exclusiv probleme de calcul numeric, nepunându-se problema
prelucrării unor date de altă natură (șiruri de caractere, imagini, sunet) sau a
rezolvării unor probleme complexe.
Scoțianul John Napier de Merchistoun (1550-1617) a realizat un astfel
de aparat cu bastonaşe pe care erau înscrise produsele cu 1,2,..., 9 ale cifrelor de la 1
la 9 pentru simplificarea înmulţirii. Matematicianul și astronomul Edmund Gunter
(1581-1626) a definit scara logaritmică. Aceasta a dus la posibilitatea reducerii
operaţiei de înmulţire a două numere la operaţia de adunare a două segmente.
Această simplificare era posibilă prin utilizarea (în practică) a formulei log (a * b)
=log (a)+log (b). Ulterior a fost utilizată scara logaritmică cu două rigle gradate care
pot culisa una de-a lungul celeilalte. A fost realizată astfel rigla de calcul
logaritmică.
Aceste prime dispozitive, prin natura lor, nu efectuează adunări.
Blaise Pascal (1623-1662) a inventat o maşină capabilă să efectueze operaţia
de adunare. Maşina consta din şase cilindri ce aveau reprezentate cifrele din baza
zece. Suma a două numere rezulta în urma rotaţiilor succesive făcute pentru
reprezentarea numerelor. Dispozitivul realizat de Pascal a fost perfecţionat de
Lepine (1725).
Ulterior Gottfried von Leibniz (1646-1716) a construit maşini de adunat şi
înmulţit introducând un cilindru suplimentar care permitea repetarea adunărilor în
2
vederea realizării unei înmulţiri. Dispozitivele de calcul descrise de el puteau efectua

adunări, scăderi, înmulţiri şi împărţiri. Charles Xavier Thomas de Colmar a patentat
în 1820 prima maşină de calcul (numită Arithmometer) care a fost efectiv folosită în
activităţi economice. Această masină de calcul a fost produsă începând cu 1851.
Charles Babbage a proiectat la jumatatea secolului XIX un dispozitiv care de
asemenea urma să efectueze operația de adunare. Această maşină nu a fost realizată,
dar Babbage (şi Ada Byron) au formulat principii general valabile în informatică
precum separarea memoriei de unitatea de execuţie în construirea unui calculator.
LeonardoTorres y Quevedo a prezentat în anul 1920 o maşină care efectua
înmulţiri şi împărţiri. Leonardo Torres Quevedo este și autorul unei lucrari
considerate a fi importantă în contextul evoluției calculatoarelor (Essais sur
l’automatique). În cazul acestei maşini valorile numerice erau introduse prin
apăsarea unor clape.
O etapă importantă in evoluția calcuatoarelor este marcată de existența
maşinilor analogice de calcul. Principiul de funcţionare al acestor maşini consta în
transformarea unei probleme de calcul matematic într-o problemă formulată de data
aceasta nu prin valori numerice ci prin intermediul unor mărimi fizice (măsurabile
desigur) precum lungimea unor segmente, măsura unor unghiuri sau intensitatea
curentului electric. Valorile rezultate prin aceste reprezentări nu sunt extrem de
precise dar pot fi folosite in rezolvarea unor probleme de calcul.
După 1940 sunt realizate primele calculatoare electronice capabile să rezolve
probleme complexe. Este definită de asemenea în această perioadă arhitectura unui
calculator (de către von Newmann). Conform acesteia orice calculator trebuie să
poată memora informaţii (trebuie să includă un dispozitiv de memorie), trebuie să
comande execuţia operaţiilor, (trebuie să includă un dispozitiv de comandă) şi să le
execute (trebuie să includă un dispozitiv aritmetico-logic). Toate aceste componente
trebuie interconectate pentru a permite funcţionarea calculatorului.
De asemenea pentru a face posibilă comunicarea dintre calculator şi utilizatori,
apar dispozitive de introducere a datelor, respectiv extragere a rezultatelor. Acestea
sunt numite dispozitive de intrare respectiv dispozitive de ieşire.
Părţile hard (componente) şi soft (programe) ale unui calculator alcătuiesc
împreună sistemul de calcul.
În 1947, John von Neumann stabileşte principiile de bază pentru calculatoarele
clasice (arhitectură von Neumann), valabile până astăzi: la un moment dat, unitatea
3
centrală a calculatorului execută o singură instrucţiune, instrucţiunile programului

fiind reţinute în memoria internă calculatorului.
Evoluţia în timp a sistemelor de calcul (cu referire strict la calculatoarele
electronice, nu şi la cele bazate pe roţi dinţate, rigle de calcul care utilizează
logaritmi, abace, etc) este prezentată sub forma generaţiilor de calculatoare. Desigur
fiecare generație este caracterizată de realizarea unor progrese față de generatiile
anterioare, în sensul creșterii puterii de calcul, în sensul miniaturizării
componentelor calculatoarelor si al scăderii costurilor producerii acestora.
1.2 Structura von Newmann a sistemelor de calcul
Structura de bază a stabilită de John von Neumann în 1945, este reprezentată în

figura următoare şi cuprinde cinci unităţi funcţionale:
• unitatea de intrare ( UI );
• unitatea de ieşire ( UE );
• unitatea de comandă ( UC ).
• unitatea de memorare ( M );
• unitatea aritmetico-logică ( UAL );
Acest model descris de John von Neumann s-a dovedit în timp a fi unul
funcţional.
4
Unitatea de intrare are rolul de a permite introducerea informaţiilor în

calculator. Informaţiile introduse sunt furnizate sistemului de calcul prin
dispozitivul periferic de intrare şi transferate spre unitatea comandă. Unităţile de
intrare au avut în timp mai multe forme şi principii de funcţionare, de la cititoare de
cartele la tastaturi asemănătoare cu cele utilizate în prezent. Tehnologia pe care se
bazează realizarea unității de intrare se schimbă dar rolul acesteia rămâne neschimat.
De asemenea, unitatea de intrare are rolul esenţial de a realiza conversia
informaţiilor introduse din forma externă, cea accesibilă utilizatorului (precum
numere exprimate în baza zece, texte, imagini, etc) în formatul intern folosit de
calculator, formatul binar. Acesta este caracterizat de existența a doua semne
corespunzătoare valorilor 0 și 1.
Formatul intern binar este rezultatul utilizării în construcţia calculatoarelor a
circuitelor electronice care prezintă la ieşire două stări stabile. Convenţional cele
două stări se reprezintă prin cifrele binare “0” şi “1”.
Unitatea de memorie reprezintă acea unitate a unui sistem de calcul în care se

stochează , permanent sau temporar, informaţia constând din date şi programe.
Memoria unui calculator este formată din memoria principală şi din memoria
secundară.
Memoria principală, denumită şi memorie internă, are rolul de a păstra
programele şi datele ce se utilizează la un anumit moment dat. Echivalentul actual
este memoria RAM.
Memoria secundară denumită şi memorie externă păstrează programele şi
datele care trebuie să se afle la dispoziţia sistemului de calcul, urmând sa fie
utilizate la solicitarea sistemului. Echivalentul actual al memoriei secundare :
compact disc, DVD, stickuri de memorie, etc
Unitatea de comandă (UC) este unitatea responsabilă cu administrarea şi

prelucrarea informaţiilor.
Unitatea aritmetico-logică (UAL) realizează prelucrarea informaţiei preluate
din memorie, iar rezultatele fie se depun din nou în memorie fie sunt furnizate
unităţii de ieşire. Unitatea aritmetico-logică realizează atât operaţii aritmetice
(adunare, scădere, înmulţire, împărţire) cât şi operaţii logice ( şi logic, sau logic, sau-
exclusiv, negaţie ).
5
Unitatea de ieşire realizează trimiterea, în exteriorul sistemului de calcul, a

rezultatelor prelucrărilor efectuate. În cazul în care rezultatele sunt destinate
utilizatorului uman, unitatea de ieşire execută conversia din formatul intern (binar)
într-un format direct accesibil omului precum numere în baza 10 sau caractere
respectiv șiruri de caractere. În cazul în care rezultatele sunt destinate acţionării unor
echipamente, unitatea de ieşire generează semnale analogice sau digitale
recunoscute de acestea.
Tema 2 Generaţii de calculatoare
Generaţia I - generaţia calculatoarelor realizate pe baza tehnologiei tuburilor

cu vid (1943-1955)
Caracteristici:
• Calculatoarele erau construite folosind relee electromagnetice, tuburi
electronice, diode, rezistoare, bobine şi condensatoare.
• Aceste elemente din componența calculatoarelor erau interconectate cu
fişe, cablajul fiind realizat prin fire
• Utilizarea tuburilor electronice avea drept consecință directă un
consum mare de putere
• Calculatoarele utilizau structura de tip serie, executând seturi de câteva
zeci de instrucţiuni simple;
• Maşinile din această generaţie aveau puţine dispozitive periferice
(lector/perforator de bandă) pentru operațiie de intrare și ieșire;
• Memoria era memorie lentă şi de capacitate mică
• Viteza de calcul era mică (de ordinul sutelor cel mult miilor de operaţii
pe secundă)
• Prelucrarea datelor se efectua pe biţi (bit cu bit)
• Programele erau scrise direct în cod maşină.
Cel mai cunoscut calculator din această perioadă a fost ENIAC. Acronimul
derivă din Electronic Numerical Integrator And Computer (Calculator Şi Integrator
Electronic Numeric). Acest calculator, emblematic pentru generaţia I de
calculatoare, a fost construit între anii 1943-1944 în Statele Unite. ENIAC era un
6
calculator compus din mai multe elemente (mai multe panouri) separate care
efectuau diferite funcţii. ENIAC putea memora numere cu până la zece cifre
zecimale. Deoarece continea un număr mare de tuburi electronice care se ardeau
relativ repede fiabilitatea nu era un punct forte (o altă consecință era faptul că
ENIAC cântărea 30 de tone). De asemenea programarea era cunoscuta ca fiind atât
dificilă cât și mare consumatoare de timp.
• Echipamentele de intrare respectiv echipamentele de ieşire constau în
cititoare de cartele respectiv perforatoare de cartele.
Generaţia II (1955-1965) Această generaţie este marcată de tehnologia

tranzistoarelor. Este utilizată o tehnologie şi o structură organizatorică nouă, efectul
imediat fiind mărirea performanţelor. Principalele caracteristici sunt:
• Folosirea diodelor şi tranzistoarelor cu siliciu şi germaniu
interconectate prin cablaj imprimat. Utilizarea cablajelor imprimate reprezintă un
mare pas înainte faţă de folosirea firelor şi a fişelor caracteristice conectării
elementelor calculatoarelor din prima generaţie. De asemenea folosirea cablajelor
imprimate a permis tipizarea circuitelor, întreţinerea maşinilor de calcul fiind astfel
mai simplă.
• Înlocuirea tuburilor electronice cu dispozitive semiconductoare (diode
şi tranzistori) a avut ca efect imediat reducerea semnificativă a dimensiunilor
calculatoarelor.
• Calculatoarele din această generaţie consumă mai puţină energie
electrică, siguranţa în funcţionare este mai mare
• Construirea memoriilor cu ferite (mai rapide decât cele cu tambur)
• Apar echipamente periferice, banda magnetică, discul magnetic,
dispozitive de imprimare, şi echipamente de afişare pe tub catodic; Astfel
calculatoarele au început să fie dotate cu tastatură şi monitor
• Viteza de calcul și capacitatea de memorare cresc.
• Se constată de asemenea evoluţia semnificativă a echipamentelor
periferice de intrare/iesire
• Au apărut acum şi limbajele evoluate de programare (Fortan, Algol,
Cobol).
7
Generaţia III (1965-1980), marcată de înlocuirea tranzistoarelor din structura

computerelor cu circuitele integrate. Caracteristicile calculatoarelor din generația III
sunt:
• utilizarea circuitelor integrate pe scară simplă (până la 10 tranzistoare
pe cip) SSI şi MSI conectate pe circuite imprimate pe mai multe niveluri (straturi);
• utilizarea memoriilor semiconductoare
• creşte viteza de calcul
• memorii externe de mare capacitate, reprezentate prin discuri de masă
(capacităţi mai mari de 1Moctet);
• dezvoltarea echipamentelor periferice este smnificativă
• utilizarea limbajelor de programare evaluate, utilizarea multiprocesării
(separarea programelor în task-uri şi operaţii de I/O), apariţia sistemelor de operare
şi a memoriilor virtuale.
• Aceste calculatoare au viteze de lucru mai mari ( aproximativ 5
milioane de operaţii pe secundă)
• capacităţi de stocare superioare calculatoarelor din generaţia anterioară,
ajungând la 2 MB
Generaţia IV (1980-1990), generaţia circuitelor VLSI, ale cărei principale

caracteristici sunt utilizarea circuitelor integrate pe scară largă LSI (“Large Scale
Integration”) şi a circuitelor integrate pe scară foarte largă VLSI (“Very Large Scale
Integration”); În această perioada a început era calculatoarelor personale. Apar noi
tipuri de memorii şi sunt dezvoltate noi echipamente periferice.Acestea sunt
miniaturizate și mai rapide. De asemenea, în această perioadă sunt utilizate
microfilmele pentru înregistrarea afişajelor de pe tuburile electronice.
Sunt realizate și utilizate pentru prima dată limbajele de programare de nivel
înalt orientate pe prelucrarea masivelor de date, făcându-şi apariţia conceptele de
multimedia şi de programare orientată pe obiecte.
Consumul semnificativ mai redus de energie precum şi noile dimensiuni ale
calculatoarelor determină creşterea spectaculoasă a numărului de utilizatori.
Generaţia V este generaţia calculatoarelor realizate după 1990. Calculatoarele

acestei generaţii sunt caracterizate de gradul mare de modularizare şi de densitatea
8
crescută de integrare, determinată de utilizarea circuitelor realizate în tehnologie

ULSI şi 3D; Arhitectura microprocesoarelor este mult îmbunătăţită. Apar
microprocesoare cu mai multe nuclee.
Un efect imediat este creşterea frecvenţei de lucru de la câteva sute de MHz la
peste 3 GHz
Sunt realizate sisteme multiprocesor, performanţele acestora fiind sensibil
îmbunătăţite.
Utilizarea circuitelor VLSI, circuite care conţin peste un milion de tranzistoare
pe chip, determină o viteză de lucru foarte mare. Viteza mare de lucru este direct
influenţată şi de creşterea memoriei interne (RAM) de la sute de Mocteti până la 8
sau chiar 16GB.
Software-ul acestor calculatoare evoluează rapid, apărând bazele de cunoştinţe,
sistemele expert evoluate, programele de realitate virtuală, precum şi numeroase
versiuni ale sistemului de operare Windows (cea mai recenta fiind Windows 10).
În concluzie putem remarca faptul că dezvoltarea caracteristicilor fizice şi
implicit a performantelor calculatoarelor a fost extrem de dinamică. Domeniul
sistemelor de calcul, privit atât din punctul de vedere hard, cât şi soft, a avut
probabil cea mai rapidă şi spectaculoasă evoluţie dintre industriile şi tehnologiile de
după 1930.
Putem constata faptul că sistemele de calcul au evoluat şi evoluează odată cu

dezvoltarea tehnologiei de realizare a circuitelor electronice, fiind o legătura directă
între progresele înregistrate în domeniul electronicii şi evoluţia sistemelor de calcul.
Cu toate acestea performanţele unui sistem de calcul pot fi îmbunătăţite şi fără
schimbarea tehnologiei, acest lucru fiind posibil prin modificarea arhitecturii
sistemului.
Arhitectura precizează modul de organizare, de interconectare a unităţilor din
care este format sistemul.
Se poate defini un sistem de calcul că fiind un sistem fizic care are rolul de a
prelucra automat informaţia, conform unui program.
La rândul său programul indică o succesiune bine determinată de operaţii
aritmetice şi logice.
Un sistem de calcul este un ansamblu alcătuit din două componente
principale:componenta hardware şi componenta software (programele şi structurile
9
de date). Componenta hardware se referă la echipamentele fizice, precum

procesoare, memorii, plăci de bază, echipamente periferice, etc. Componenta
software se referă la programe, compilatoare, sisteme de operare, limbaje de
programare, etc.
Tema 3 Arhitectura generală a sistemelor

electronice de calcul
Arhitectura generală a sistemelor electronice de calcul
Un sistemul electronic de calcul este alcătuit din două componente:

• sistemul de echipamente (hardware), format din totalitatea
componentelor fizice utilizate în culegerea, memorarea, prelucrarea şi transmiterea
datelor
• sistemul de programe (software) de bază şi de aplicaţie. Software-ul de
bază este format din ansamblul programelor care asigură gestionarea proceselor care
se desfăşoară în calculator.
Cele mai importante funcţii realizate de componenta hardware sunt:
• memorarea datelor şi a programelor;
• efectuarea operaţiilor aritmetice şi logice asupra datelor stocate în
memoria internă;
• controlul procesului de prelucrare automată a datelor;
• introducerea datelor şi a programelor în memoria internă,
• redarea rezultatelor (pe hârtie în cazul imprimării sau prin intermediul
dispozitivelor de stocare a datelor).
Pentru realizarea acestor funcţii sistemele electronice de calcul au fost
concepute cu următoarele componente:
• unitatea centrală
• unităţi periferice
• unităţi de memorare
10
Unitatea centrală
Unitatea centrală este componenta care realizează efectiv atât memorarea cât şi
prelucrarea datelor. Unitatea centrală controlează practic întregul sistem de
echipamente.
Unitatea centrală este compusă din microprocesor şi din memoria internă.
La rândul său microprocesorul cuprinde unitatea de comandă şi control şi
unitatea aritmetico-logică.
Unitatea de comandă şi control

Unitatea de comandă şi control prelucrează instrucţiunile programului care este
in curs de execuţie. Unitatea de comandă şi control reprezintă deci componenta care
urmăreşte executarea programelor, comandă unităţile de memorie şi unităţile
periferice şi asigură sincronizarea acestor elemente.
11
Unitatea de comandă şi control este compusă din următoarele elemente:

• Contorul ordinal
• Extractorul de instrucţiuni
• Registrul de instrucţiuni
• Decodorul de funcţiuni
• Ceasul intern – direct legat de frecvența de lucru
• Circuite de comandă a diferitelor unităţi.
Astfel, execuţia unui program presupune introducerea lui în memoria internă

şi apoi executarea de către unitatea de comandă şi control a fiecărei instrucţiuni în
parte.
Unitatea aritmetico-logică
Unitatea aritmetico-logică este acea componentă inclusă in microprocesor care
realizează efectiv instrucţiunile aritmetice şi cele de tip logic. Unitatea aritmetico-
logică este alcătuită din registre şi din circuite. Registrele au rolul de a memora
temporar atât operanzii cât şi rezultatele operaţiei de natură aritmetică sau logică.
Circuitele determină succesiunea operaţiilor.
12
Tema 4 Memoria internă

Memoria internă este o componentă esenţială a unui sistem electronic de
calcul, componentă care influențează direct performanța sistemului. Memoria
internă conţine informaţii despre programele care se execută, despre date folosite și
despre rezultatele prelucrărilor. Memoria internă este acea componentă esențială a
unităţii centrale care stochează informaţiile sub formă binară în circuite integrate
specializate. Memoria internă lucrează direct cu microprocesorul.
Memoria internă este alcătuită din mai multe părţi de dimensiuni egale. Aceste
segmente egale sunt denumite locaţii de memorie. Locaţiile de memorie sunt
numerotate începând cu valoarea zero. Aceste valori numerice sunt numite adrese de
memorie. Astfel fiecare locaţie de memorie este identificată (unic) de o adresă de
memorie.
O locaţie de memorie poate fi 1 byte sau de 2 respectiv 4 baiţi, caz în care se
numeşte cuvânt respectiv dublu-cuvânt. Accesul la memorie presupune realizarea
legăturii cu memoria în vederea unui schimb de date în timp ce adresare de memorie
înseamnă accesul la o anumită locaţie de memorie prin intermediul adresei sale.
Memoria internă este alcatuită din doua tipuri principale de memorie: memorie
RAM (memorie cu acces aleator) şi memorie ROM care contine date preînregistrate
care pot fi citite dar nu rescrise.
13
Există mai multe tipuri de memorii, principalele dintre acestea fiind :

• ROM (Read Only Memory), memorie caracterizată de faptul că
permite doar citirea, nu şi scrierea datelor. Toate calculatoarele conţin memorie
ROM. În memoria de tip ROM sunt scrise instructiunile legate de procesul de
pornire a calculatorului.
• RAM (Random Access Memory), memoria cu acces aleator
caracterizată de faptul că permite atât citirea cât şi scrierea de date. La oprirea
calculatorului (sau la întreruperea alimentării) datele din memoria RAM care nu au
fost salvate pe disc sau pe alt suport de memorie se pierd, motiv pentru care
memoria RAM este numită şi memorie volatilă. Accesul la datele stocate se poate
face aleator, nu secvenţial, oricare celulă de memorie poate fi apelată independent.
Există şi memoria de tip SAM (Serial Access Memory), cu acces serial sau
secvenţial, ca o bandă magnetică.
• PROM (Programmable ROM), aceasta fiind o memorie în care se poate
stoca un program. Ca şi memoria ROM, şi PROM este ne-volatilă, datele înscrise în
ea neputând fi şterse.
• EPROM (Erasable PROM), este un tip special de PROM care se poate
şterge prin expunerea la ultraviolete.
• EEPROM (Electrically EPROM), este un tip special de PROM care se
poate şterge prin expunerea la sarcină electrică.
• DRAM (Dynamic RAM) este construită din perechi de tranzistori şi
condensatori. Fiecare pereche de tranzistori şi condensatori formează o celulă de
memorie care reprezintă un bit. Condensatorul are rolul de a reţine informaţia în una
din cele două stări posibile, corespunzătoare valorilor 0 sau 1, iar tranzistorul
permite citirea sau schimbarea stării condensatorului. Starea condensatorului nu este
permanentă, el se menţine încarcat doar câteva milisecunde, după care se descarcă.
Pentru pastrarea informaţiei, condensatorul trebuie reîncarcat periodic, de unde şi
numele de memorie dinamică.
• SDRAM (Synchronous DRAM), memorie capabilă de a se sincroniza
cu frecvenţa de lucru dată de ceasul procesorului. DDR-SDRAM (Double Data
Rate-SDRAM).
14
Datele sunt reprezentate în memoria internă în format binar, direct în cazul

datelor de tip numeric şi prin intermediul unor coduri în cazul datelor de tip
alfanumeric (caractere).
Codul ASCII - American Standard Code for Information Interchange –
asociază fiecărui caracter imprimabil în modul text o valoare numerică. Valorile
numerice sunt numere naturale cuprinse în intervalul 0 – 255. Aceasta deoarece
utilizând un byte se pot reprezenta 28 adică 256 de situaţii (de semne) distincte.
Aceste 256 de combinații distincte sunt suficiente pentru codificarea
caracterelor din componența mesajelor, având suficiente combinații posibile pentru
reprezentarea literelor mari, a literelor mici, a diferitelor diacritice (de exemplu ș, ț,
â, î în cazul limbii române), a cifrelor 0-9 și de asemenea pentru codificarea a
numeroase alte caractere speciale (@, %, #, ! și altele)
Dacă considerăm un bit putem codifica doua situații distincte: poate fi 0 sau 1.
În cazul in care considerăm un grup de 2 biți putem codifica 4 (sau 22) situații
distincte : 0 0, 0 1, 1 0, 1 1
Varianta1 0 0
Varianta2 0 1
Varianta3 1 0
Varianta4 1 1
În cazul in care considerăm un grup de 3 biți putem codifica 8 (sau 23) situații
distincte. Se dublează practic numărul de codificări posibile cu 2 biți, la fiecare
dintre acestea putând fi adăugat la sfărșit un 0 sau 1
Varianta1 0 0 0
Varianta2 0 0 1
Varianta3 0 1 0
15
Varianta4 0 1 1
Varianta5 1 0 0
Varianta6 1 0 1
Varianta7 1 1 0
Varianta8 1 1 1
Dacă folosim 4 biți putem avea 24 deci 16 situații distincte, cu 5 biți 25 deci 32
situații distincte ș.a.m.d.
Grupul de 8 biți permite codificarea a 28 deci cele 256 situații distincte
menționate mai sus, cu valori între 00000000 și 11111111.
Unitatea elementară de memorie se numeşte celulă binară sau bit. Unitatea

elementară de memorie poate să reţină valorile numerice 0 sau 1 ale unei variabile
binare. Un bit mai are de asemenea semnificația fizică a unei celule elementare din
memoria calculatorului. Informaţiile elementare se măsoară în biţi dar în practică se
folosesc următorii multiplii:
• 8 biţi reprezintă 1 byte. Byte-ul reprezintă unitatea elementară
care poate fi adresată individual în memoria internă.
• kB sau kO- kilobait sau kilooctet -210 baiţi deci 1024 baiţi sau
aproximativ 1 000 baiţi
• MB sau MO- megabait sau megaoctet- 220 baiţi deci 1 048 576
baiţi sau aproximativ 106 baiţi
• GB sau GO -gigabait sau gigaoctet -230 baiţi sau aproximativ 109
baiţi
• TB sau TO- terabait sau teraoctet -240 baiţi sau aproximativ 1012
baiţi
Tema 5 Memoria externă

Memoria externă, spre deosebire de cea internă, nu operează direct cu
microprocesorul. Memoria externă este numită şi memoria secundară a
calculatorului. Ea are rolul de a păstra datele care vor fi necesare calculatorului sau
utilizatorului la un moment dat. Fizic memoria externă este constituită din diferite
16
medii de stocare situate atât în interiorul carcasei calculatorului ( hard disk intern
sau memorie SSD ) cât și în exteriorul acesteia ( hard disk extern, CD, DVD,
memory stick și altele). Aceste medii de stocare a datelor erau inițial de tipul bandă
magnetică (permit numai accesul secvenţial la datele stocate) și ulterior de tipul
disk(permit accesul direct la datele stocate).
Din punct de vedere al tehnologiei folosite pentru stocarea datelor se disting
mediile magnetice de stocare şi mediile optice de stocare. În ambele situaţii datele
sunt memorate în format binar dar în cazul mediilor magnetice cele două semne ale
alfabetului binar sunt reprezentate fizic de zone magnetizate respectiv de zone
nemagnetizate corespunzătoare cifrelor 0 şi 1. În cazul mediilor optice cele două
semne ale alfabetului binar sunt reprezentate fizic de zone care reflectă lumina ( o
rază laser) respectiv de zone care nu reflectă lumina.
Independent de tehnologia utilizată memoria externă este considerată o
memorie nevolatilă (este o memorie permanentă).
Principalele medii de stocare sunt hard disk-ul (disc rigid sau disc dur),
discurile optice (CD şi DVD), stick-urile de memorie (memory stick). În trecut erau
folosite și discurile flexibile (Floppy disk).
Hard discul
Hard discul este principalul mediu magnetic de stocare a datelor situat iniţial
în interiorul carcasei calculatorului. Ulterior au fost realizate şi hard disk-uri externe
care se conectează la calculator prin porturile de intrare/ieşire , cel mai des fiind
folosit un port USB. Hard discul se mai numeşte disc dur, disc fix sau disc
Winchester.
17
Elementele componente ale unui hard disc sunt:

• carcasa închisă ermetic care are rol de protecţie
• mai multe discuri numite platane montate pe un singur braţ (sau ax) de
acţionare și care nu se pot mişca independent
• capetele de citire şi scriere; capetele de citire şi scriere sunt dispuse pe
fiecare dintre feţele discurilor numite platane fiind montate pe un dispozitiv comun
care le acţionează.
• motorul care realizează mişcarea de rotaţie a discurilor
• controlerul de disc care are rolul de a gestiona rotirea discurilor,
poziţionarea capetelor în vederea scrierii sau a citirii, verificarea poziţionării corecte
a capetelor, transferul de informaţii, etc. De asemenea controlerul converteşte datele
la forme compatibile cu caracteristicile interne ale calculatorului.
• memoria proprie (cache) cu rolul de a reţine temporar date sau comenzi
primite de la procesor, memorie care creşte semnificativ performanţele hard
discului.
Principalele tipuri de interfeţe utilizate sunt: IDE si EIDE, SCSI, RAID
18
• Interfaţa foloseşte o metodă de adresare a discului numită LBA

(Logical Block Addressing).
• Interfaţa care este o interfaţă inteligentă care poate efectua o serie de
prelucrări fă,ra a mai aplela la procesor.
• Interfaţa permite ca două sau mai multe hard disc-uri să fie unite logic
Principalii parametri caracteristici ai hard discului sunt:

• capacitatea de stocare a informaţiilor, exprimată în gigabaiţi (şi mai
recent în tera baiţi)
• timpul de căutare este o măsură (exprimată în milisecunde) a vitezei cu
care se deplasează capetele de scriere citire de la o locaţie la alta. Există şi o
întârziere produsă de timpul necesar pentru că sectorul dorit să ajungă în dreptul
capului de citire şi scriere chiar dacă capul s-a poziţionat pe pista respectivă.
• rata de transfer a hard discului respectiv viteza cu care datele sunt
transferate spre şi dinspre platan. Unitatea uzuală de măsură a acestei caracteristici
este numărul de biţi pe secundă. Parametrul care influenţează de asemenea rata de
transfer pe lângă viteza de rotaţie este densitatea datelor pe platan exprimată fie prin
număr de piste / inch fie prin cantitate de biţi / inch.
• numărul de rotaţii pe minut reprezintă viteză constantă de rotaţie a
discului. O valoare considerată normală este de 7200 rotaţii pe minut.
• Dimensiunea memoriei proprii (cache) se reflectă în mod direct în
performanţele hard discului. Anumite instrucţiuni de scriere/citire folosite uzual, nu
mai sunt apelate din memoria RAM a calculatorului ci sunt accesate direct din
memoria cache a hard discului.
Compact discul
Compact discul constituie un suport de stocare a datelor cu performanţe

remarcabile.
Compact discul este un mediu pe care sunt stocate informaţii prin intermediul
tehnologiei laser. Din acest motiv atât CD cât şi DVD sunt numite şi medii optice de
stocare a datelor. Suportul este constituit dintr-un disc din material plastic acoperit
cu un strat metalic subţire. Procesul de scriere a informaţiei presupune perforarea cu
19
ajutorul unei raze laser a unor orificii mici (pits) în stratul metalic, orificii cu
dimensiuni de ordinul micronilor. Citirea datelor se realizează tot optic cu ajutorul
unei raze laser care va fi sau nu reflectată de suprafaţa metalică în sensul că metalul
reflectă raza iar orificiile nu. Un detector măsoară energia razei laser reflectate,
interpretând informaţia înscrisă pe disc ca succesiuni de 0 şi 1, cele două semne ale
alfabetului binar . Informaţia este înregistrată pe o pistă continuă în formă de spirală.
Pista discului este împărţită în sectoare de 2048 octeţi. Discurile CD pot avea mai
multe variante:
• CD-ROM sunt discuri care conţin date. Aceste discuri pot fi
inscripţionate o singură dată, conţinutul nu poate fi modificat, dar evident se poate
citi de oricâte ori. Şi în acest caz ROM provine de la Read-Only Memory
• CDA sunt discuri CD de audio asemănătoare cu discurile CD-ROM dar
diferă unităților hard necesare pentru redare. Au rata de transfer 1X, deci
150KB/secundă.
• CD-R sunt discuri care permit o singură înregistrare efectuată de
utilizator, aceasta realizându-se tot prin intermediul tehnologiei laser.
• CD-RW (re-writable) - discuri care pot fi înregistrare de mai multe ori
de către utilizatori.
Principalele caracteristici ale discului compact sunt:

• capacitatea de stocare: la un CD aceasta este de 650MB, 700MB sau
800MB. Capacitatea de stocare depinde de distanţa dintre două spire consecutive
deoarece diametrul CD este constant și anume 12 cm.
• timpul de acces: este timpul ce se consumă din momentul emiterii unei
cereri de citire sau scriere şi momentul începerii transferului de date. Acest
parametru se măsoară în milisecunde.
• rata de transfer se referă la cantitatea de informaţie care se transferă
într-o secundă. Valoarea minimă este de 150 KB pe secundă, valoare
corespunzătoare vitezei de lucru notată 1X corespunzătoare compact discului audio.
• viteza de lucru se stabilește în raport cu primul tip de unitate CD care
lucra cu un transfer de 150 KB pe secundă. Ulterior s-au dezvoltat viteze de 2x, 4x,
până la 54x, pentru care ar corespunde, cel puțin teoretic, unei rate de transfer de
20
8100 KB pe secundă (practic aceasta se întâmplă doar la citirea informaţiilor aflate

spre exteriorul spirei).
Unităţile optice de stocare DVD
Suportul fizic al DVD (Digital Video Disc sau Digital Versatile Disc) este
asemănător cu cel al discului compact, şi anume un disc cu diametrul de 12
centimetri. Şi în acest caz scrierea informaţiei presupune perforarea cu ajutorul unei
raze laser a unor orificii mici în stratul metalic iar citirea se realizează tot optic cu
ajutorul unei raze laser care va fi sau nu reflectată de suprafaţa metalică. Spre
deosebire de CD distanţa dintre două spire consecutive şi de asemenea distanta
dintre două puncte de pe spiră sunt mai mici. Este posibilă astfel memorarea unui
volum mult mai mare de date. O altă deosebire constă în faptul că un DVD poate
avea înregistrate date pe ambele feţe. Principalele tipurile de DVD sunt.
• DVD-ROM Aceste discuri pot fi inscripţionate o singură dată şi
conţinutul nu poate fi modificat,. Şi în acest caz ROM provine de la Read-Only
Memory. Sunt utilizate cel mai des pentru distribuţia de software şi multimedia.
• DVD-R (Recordable) permite inscripţionarea de către utilizator, dar
este posibilă o singură operaţie de scriere.
• DVD-RAM permite multiple operaţii de scriere, teoretic de zeci de mii

de ori.
Benzile magnetice au fost unul dintre primele medii de stocare a datelor. Din
cauza faptului că permit numai accesul secvenţial la date sunt folosite preponderent
pentru arhivare.
Ultimele elemente care definesc arhitectura calculatorului sunt dispozitivele

periferice de intrare şi dispozitivele periferice de iesire. Dispozitivele periferice de
intrare (tastatură, mouse, scanner etc) au rolul de a permite introducerea
informaţiilor în calculator şi de a realiza conversia din formatul extern în formatul
intern folosit de calculator. Funcţia inversă este realizată de dispozitivele periferice
de ieşire (monitor, imprimantă).
21
Tema 6 Sisteme de numeraţie

Un sistem de numeraţie este format din mulţimea regulilor de reprezentare a numerelor.
Numerele se reprezintă cu ajutorul unor simboluri numite cifre.
Există două feluri diferite de sisteme de numeraţie:
• poziţionale (sistemul zecimal), caz în care valoarea unei cifre din cadrul unui
număr este determinată de poziţia ei în cadrul numărului. Un sistem de
numeraţie poziţional conţine un alfabet care este format din cifre. Numărul de
cifre determină baza sistemului respectiv de numeraţie.
• nepoziţionale (sistemul roman)
În informatică se folosesc sisteme de numeraţie poziţionale, fiind utilizate

sistemul binar, sistemul octal şi sistemul hexazecimal (evident şi sistemul de
numeraţie zecimal care este sistemul natural pentru utilizatori). În fiecare dintre
aceste cazuri se folosesc pentru reprezentarea numerelor cifre cuprinse între zero şi
baza minus o unitate.
Secvenţa de cifre anan-1an-2…a1a0 este o reprezentare a unui număr întreg N
în baza b (notat N(b)) dacă şi numai dacă sunt satisfăcute proprietăţile:
• cifrele an,an-1, … a1,a0 sunt numere naturale şi respectă restricţia:
0  ai  b-1, i=1, n
• avem egalitatea:
N(b)= an*bn + an-1*bn-1 + … +a0 *b0
În cazul numerelor reale cu n cifre pentru partea întreagă şi m cifre pentru partea zecimală
reprezentarea va fi de forma:
an*bn +an-1*bn-1+ … +a1*b1+a0*b0+a-1*b-1+ a-2*b-2+ … +a-m*b-m
22
Sistemul de numeraţie binar
Sistemul de numeraţie binar are alfabetul format din două cifre sau din doua
semne respectiv 0 şi 1. Sistemul binar este cel mai potrivit pentru utilizarea în
calculatoarele numerice deoarece acestea sunt construite din elemente cu două stări
stabile. Este posibilă astfel o reprezentare fizică a informaţiei prin atribuirea uneia
dintre stările stabile ale dispozitivului cifrei 0, urmând ca cealaltă stare stabilă să fie
atribuită cifrei 1. Cele două semne ale sistemului binar se numesc cifre binare.
Poziţia pe care cele două semne o ocupă în interiorul grupării binare se numeşte
poziţie binară.
Sistemul de numeraţie octal. Tabelul de

conversie între binar şi octal
Sistemul de numeraţie octal utilizează drept simboluri ale cifrelor caracterele

0, 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 (opt semne care dau dimensiunea bazei). Între cifrele din
sistemul de numeraţie octal şi cifrele din sistemul de numeraţie binar există o
legătură directă în sensul că oricare dintre cifrele utilizate în baza 8 se poate
reprezenta prin trei caractere binare(8=23).
Cifra din Reprezentarea cifrei
baza 8 din baza 8 în binar
0 0 0 0
1 0 0 1
2 0 1 0
3 0 1 1
4 1 0 0
5 1 0 1
6 1 1 0
7 1 1 1
Tabelul este uşor de construit ţinând cont că
23
7=1*22 +1*21+1*20 =4+2+1

6=1*22 +1*21+0*20 =4+2+0
5=1*22 +0*21+1*20 =4+0+1
4=1*22 +0*21+0*20 =4+0+0
3=0*22 +1*21+1*20 =0+2+1
2=0*22 +1*21+0*20 =0+2+0
1=0*22 +0*21+1*20 =0+0+1
0=0*22 +0*21+0*20 =0+0+0
Pentru conversia unui număr din binar în octal se procedează în felul următor:
• pentru partea întreagă se porneşte spre stânga de la poziţia zecimală şi se
formează grupe de trei cifre binare. Dacă ultimul grup din stânga nu are trei
biţi atunci se completează cu cifre de 0 nesemnificative.
• Pentru partea zecimală se porneşte de la poziţia zecimală, se grupează cifrele
binare câte trei spre dreapta, ultimul grup fiind completat dacă este cazul cu
cifre de 0 nesemnificative.
• Grupurile de trei cifre binare sunt înlocuite cu cifra din baza opt
corespunzătoare (din tabelul de conversie)
Pentru conversia unui număr din octal în binar se procedează invers,

înlocuindu-se fiecare cifră din baza opt cu grupul de trei cifre binare
corespunzătoare (din tabelul de conversie). Se renunţă apoi la cifrele de 0
nesemnificative aflate la începutul părţii întregi sau la sfârsitul părţii zecimale.
Exemplu:
246(8) = 010 100 110(2)

Prin eliminarea cifrei de 0 nesemnificativă de la începutul numărului se obţine
246(8) = 10100110(2)
Sistemul de numeraţie hexazecimal. Tabelul de conversie

între binar şi hexazecimal
24
Sistemul de numeraţie hexazecimal utilizează drept simboluri ale celor 16

cifre caracterele 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E şi F (16 semne, numărul lor
determinănd dimensiunea bazei). Prin convenţie, deoarece pentru a reprezenta o
cifră se foloseşte un singur semn, (caracteristică a sistemelor de numeraţie
poziţionale) pentru reprezentarea cifrelor 10,11,12,13,14 şi15, se utilizează
respectiv literele A,B,C,D,E şi F.
Între cifrele sistemului de numeraţie hexazecimal şi cifrele din sistemul de
numeraţie binar există de asemenea o relaţie de corespondenţă. În acest caz oricare
dintre cifrele utilizate în baza 16 se poate reprezenta prin patru caractere binare
(16=24).
Cifra
Reprezentarea cifrei din baza 16 în
din
binar
baza 16
0 0 0 0 0
1 0 0 0 1
2 0 0 1 0
3 0 0 1 1
4 0 1 0 0
5 0 1 0 1
6 0 1 1 0
7 0 1 1 1
8 1 0 0 0
9 1 0 0 1
A(10) 1 0 1 0
B 1 0 1 1
C 1 1 0 0
D 1 1 0 1
E 1 1 1 0
F(15) 1 1 1 1
25
Tema 7 Descrierea elementelor

calculatorului şi a principalelor periferice
Placa de bază
Placa de bază (motherboard) este o componentă importantă a unui calculator.
Pe placa de bază sunt montate aproape toate componente hardware ale
calculatorului. Componenta principală este chipset-ul plăcii de bază. Acesta are
două componente principale, northbridge şi southbridge.
De prima componentă sunt legate sloturile de memorie şi slotul dedicat plăcii
grafice. Cea de a doua componentă (southbridge) realizează legătura cu slotul PCI şi
cu porturile seriale sau paralele. Chipset-ul plăcii de bază influenţează direct
performanţa plăcii de bază şi implicit performanţa întregii configuraţii. Legătura
dintre cele două parţi ale chipsetului este implementată în diferite moduri de către
producători, dar se urmăreşte ca ea să fie cât mai rapidă.
În unele cazuri placa de bază conţine plăci integrate pentru sunet, video şi plăci
de reţea.
Principalele componente ale plăcii de bază sunt

• Chipset-ul plăcii (northbridge şi southbridge)
26
• soclul (socket) procesorului

• sloturi pentru memoria RAM
• sloturi ISA, PCI, PCI-Express
• cip BIOS
• baterie BIOS
• porturi USB, SATA
Microprocesorul
Principala componentă a unui calculator personal (PC) este
microprocesorul(µP). De multe ori microprocesorul este numit şi creierul
calculatorului. Microprocesorul este realizat din circuite integrate. Circuitele
integrate pot conţine zeci de milioane de componente precum rezistoare, diode,
tranzistoare, etc. Toate aceste elemente sunt grupate in cipuri. Primul microprocesor
se baza pe o structură de 4 biţi. În prezent există microprocesoare bazate pe structuri
de 4, 8, 16, 32 sau 64 de biţi. Cel mai des sunt intâlnite cele care se bazează pe
structuri de 32 de biţi şi cele care se bazează pe structuri de 64 de biţi.
Microprocesorul este implantat pe placa de bază a calculatorului.
Microprocesorul reprezintă elementul de bază a unui computer, având rolul de a
prelucra toate informaţiile venite de la toate celelalte componente aflate în computer.
27
De asemenea microprocesorul are menirea de a decodifica şi de a efectua

operaţiile cerute de programele care rulează pe computerul respectiv.
Microprocesorul computerului este numit CPU - Central Processing Unit - Unitatea
Centrală de Prelucrare.
Ultima perioadă este marcată de apariţia multi-microprocesoarelor care au o
putere de calcul ridicată şi care sunt caracterizate de o viteză de lucru semnificativă.
Multimicroprocesoarele sunt formate din două până la opt nuclee, în timp ce
microprocesoarele obişnuite conţin unul singur.
Cele mai des utilizate microprocesoare sunt cele create de Intel şi cele create de
AMD (Advanced Micro Devices).
Dezvoltarea microprocesoarelor a urmat dezvoltării circuitelor integrate,
complexitatea acestora dublându-se practic în fiecare an. Gordon Moore, creatorul şi
cofondatorul Intel, a prezis ca numarul tranzistorilor dintr-un cip se va dubla o data
la 2 ani. Predictia sa este cunoscuta şi ca Legea lui Moore. Miniaturizarea
tranzistorilor cauzează însă probleme legate de temperatura ridicată şi de putere.
Funcţia principală a microprocesorului este aceea de a executa programele
memorate în memoria internă. Execuţia acestor programe se realizează în trei etape,
şi anume extragerea instrucţiunilor, decodificarea acestora ( a instrucţiunilor) şi
executarea propriu-zisă.
Pentru a putea să îşi realizeze funcţia de prelucrare a programelor aflate în

memoria internă microprocesorul controlează şi coordonează memoria internă,
memoria externă precum şi dispozitivele periferice de intrare-ieşire.
Performanţa microprocesorului este direct influenţată de factori precum viteza
de lucru (frecvenţa de lucru), organizarea şi capacitatea memoriei interne sau
prezenţa unui coprocesor matematic.
Procesoarele se împart de asemenea în
• procesoare cu instrucţiuni complexe (Complex Instruction Set
Computer, CISC)
• procesoare cu instrucţiuni reduse (Reduced Instruction Set Computer,
RISC)
Procesoarele RISC sunt sensibil mai rapide, instrucţiunile din setul respectiv
fiind mai puţine şi mai simple. De asemenea, procesoarele RISC sunt şi mai ieftine
şi mai uşor de executat din punct de vedere tehnologic.
28
Pentru a evita âncălzirea excesivă a microprocesorului se montează deasupra

acestuia o componentă numită cooler. Coolerul este format dintr-un radiator care are
rolul de a disipa căldura şi un ventilator.
Carcasa calculatorului
Carcasa reprezintă spaţiul în care se asamblează toate componentele interne ale

calculatorului. Forma este aceea a unui paralelipiped vertical (carcase tower) sau
orizontal (carcase desktop).
Interiorul carcasei cuprinde
• sursa de alimentare, o componentă importantă care furnizează energie
tuturor componentelor prin intermediul unor cabluri terminate cu diferiţi conectori
• elementele de prindere ale componentelor (sine, ghidaje etc).
Dispozitive periferice de intrare şi dispozitive periferice de

ieşire
Pentru a putea fi funcţional, un calculator trebuie să fie înzestrat cu dispozitive
periferice de intrare şi de ieşire. Principalele dispozitive periferice de intrare sunt
tastatura şi mouse-ul. Cele mai importante dispozitive periferice de ieşire sunt
monitorul şi imprimanta.
29
Dispozitivele periferice de intrare
Dispozitivele periferice de intrare au rolul de a permite introducerea

informaţiilor în calculator. Informaţiile introduse sunt furnizate sistemului de către
dispozitivul periferic de intrare şi transferate spre unitatea de comandă.
Principalele dispozitive de intrare ale unui calculator sunt tastatura şi mouse-ul
dar există numeroase astfel de periferice de intrare precum:
• joystick-ul
• scanner-ul
• tăbliţele cu creion grafic
• web-camerele
• microfoanele
• dispozitivele de intrare derivate din mouse
Tastatura
Tastatura (numită şi “keyboard”) este principalul element de legătură dintre

utilizator şi calculator. Tastatura este principalul periferic de introducere a datelor şi
a comenzilor. Tastatura este un dispozitiv cu taste (butoane) alfanumerice şi
numerice. în număr de 101 sau 104 taste. Microsoft a elaborate specificaţia pentru
tastatura Windows care are un set nou de taste şi de combinaţii de taste. Cele trei
taste adăugate sunt folosite în cadrul unor combinaţii de taste care generează
comenzi pentru sistem sau pentru aplicaţii, în mod asemănător tastelor Ctrl şi Alt.
30
Tastatura este cel mai vechi dispozitiv de intrare care face parte din structura
computerelor. Primele tastaturi au fost realizate înaintea construirii primelor
monitoare şi evident înaintea construirii primelor mouse-uri.. Fiecare buton de pe
tastatură are asociat un anumit număr de identificare. Acest numar de identificare al
tastelor se numeşte cod de scanare.
Apăsarea unei taste determină trimiterea acestui cod către calculator şi apoi
identificarea caracterului corespunzător din codul ASCII .
Este urmărit atât evenimentul apăsării unei taste cât şi momentul eliberării
acesteia. Cele două evenimente sunt tratate individual deoarece există două tipuri de
taste, tastele comutatoare şi tastele de control. Tastele comutatoare au efect atât când
sunt apăsate cât şi atunci când sunt eliberate.Tastele de control au efect numai
atunci când sunt apăsate.
Configuraţia tastaturii conţine patru secţiuni:

• zona de tastare care cuprinde cele 26 de litere ale alfabetului englez
precum şi cifrele de la 0 la 9, simboluri (!,@,#,$,%,^,&,* etc) şi tastele speciale
Enter, Space, Shift, Control (Ctrl), Alt, Backspace, Tab, şi Capitals Lock;
• zona numerică care contine tastele utilizate pentru introducerea datelor
numerice precum şi caracterele care definesc operaţiile aritmetice elementare (+,-,*
şi /); Zona tastelor numerice se activează respectiv se dezactivează prin apăsarea
tastei Num Lock. O parte a tastelor din acest ultim grup are un rol dublu, ele putând
fi folosite şi pentru navigare. Activarea zonei numerice determină aprinderea unui
LED pe tastatura.
31
• tastele direcţionale folosite pentru mişcarea cursorului (tastele săgeţi),

tastele de deplasare pagină cu pagină (Page Up respectiv Page Dn), înserare şi
ştergere în cadrul unui text;
• tastele funcţionale (F1-F12) al căror rol este să lanseze comenzi în mod
direct pentru calculator. Aceste comenzi sunt diferite în funcţie de softul utilizat în
momentul respectiv.
Tastele speciale menţionate anterior nu produc apariţia pe ecran a unui semn la

apăsarea lor. Ele au rolul de a lansa direct comenzi, putând fi apasate singure sau
împreună cu alte taste. Pe orice tastatură găsim următoarele taste speciale:
Tasta Enter are rolul de a determina calculatorul să execute o comandă
introdusă sau crearea unui paragraf nou de text.
Tasta spaţiu (spacebar, bara de spaţiu): pentru introducerea de spaţii goale în
texte.
Tasta Shift: Tasta Shift este utilizată pentru scrierea cu majuscule, prin
apăsarea simultană a tastei şi a literei respective.
Tasta Backspace şterge caracterul aflat la stânga cursorului dintr-un text.
Tasta Ctrl (Control) este cel mai des utilizată în combinație cu alte teste pentru
diferite comenzi (salvarea documentului curent , deschiderea unui document nou,
operaţii de copiere si lipire, cautare etc)
Tasta Alt (Alternate) determină activarea barei de meniuri a softurilor. De
asemenea este utilizată în combinație cu alte teste pentru diferite comenzi
Tasta WINDOWS: produce acelaşi efect ca şi apăsarea butonul "Start" din
bara sistemului de operare Windows. De asemenea este utilizată în combinație cu
alte teste pentru diferite comenzi
Tasta Escape se găseşte pe majoritatea tastaturilor în colţul din stânga sus.
Tasta Escape determină anularea (sau întreruperea) executării unei operaţii.
Tasta Tabulator (TAB)este folosită pentru realizarea alineatelor (rândurilor
dintr-un text care încep mai la dreapta faţă de celelalte).Tasta Tab este utilizată şi
pentru navigarea rapidă între elementele unei ferestre sau ale unei pagini web.
Tasta Caps Lock (Capitals Lock): Urmarea apăsării acestei taste este scrierea
cu majuscule. Următoarea apăsare a tastei determină scrierea cu litere mici.
Apăsarea acestei taste determină aprinderea unui LED pe tastatură.
32
Tasta "Num Lk" (Numeric Lock) controlează activarea respectiv dezactivarea

grupului de taste numerice aflate în partea dreapta a tastaturii.
Tastele de navigare:
Grupul tastelor de navigare este format din tastele Home, Page Up, Page
Down, End la care se adaugă tastele săgeată (tastele direcţionale).
• Tasta Home deplasează cursorul la începutul textului
• Tasta End deplasează cursorul la sfârşitul unui text
• Tastele Page Up urcă cu o pagină în cadrul unui text.
• Page Down coboară cu o pagină în cadrul unui text.
• Tastele săgeată (tastele direcţionale) permit deplasarea cursorului în
cadrul unui text cu câte un caracter la stânga sau la dreapta, respectiv cu câte un rând
în sus sau cu câte un rând în jos.
Tastaturile realizate recent au o serie de butoane suplimentare dedicate
aplicaţiilor multimedia şi navigării pe Internet
Tastaturile calculatoarelor pot fi caracterizate una sau de mai multe din
următoarele caracteristici simultan (o tastatură multimedia poate să fie în acelaşi fără
fir):
• tastaturi standard
• tastaturi fără fir
• tastaturi multimedia
• tastaturi ergonomice
• tastaturi speciale (ca de exemplu cele cu taste luminoase)
Fizic tastatura este formată dintr-o serie de butoane şi de comutatoare. La
apăsarea unei taste procesorul aflat în tastatură o identifică prin detectarea poziţiei
din matricea tastelor.
Tastele sunt dispuse astfel încât să uşureze introducerea informaţiilor în
calculator. Aşezarea literelor pe tastatură a fost facută ţinând cont de frecvența
apariţiei diverselor litere într-o anumită limbă. de Astfel o tastatură franţuzească sau
germană are literele altfel aşezate decât o tastatură americană. Această aşezare a
literelor este influenţată şi de diacriticele din limba respectivă.
Combinaţiile de taste permit lansarea rapidă a unor comenzi fară a utiliza
mouse-ul. De cele mai multe ori se folosesc combinaţii de două sau trei taste
apăsate simultan.
33
Mouse-ul
Mouse-ul a fost inventat în anul 1963. Inventatorul acestuia este Douglas
Engelbart, cercetător la Stanford Research Center, centrul de cercetare al Stanford
University, California, SUA. Apariţia mouse-ului a schimbat radical modul de
comunicare dintre utilizator şi calculator, această comunicare devenind mult mai
naturală şi în egală măsură mai eficientă. Deplasările mouse-ului şi click-urile pe
care le efectuează utilizatorul sunt transformate în semnale şi transmise
computerului care reacţionează corespunzător la toate aceste evenimente.
Gama de operaţii care se pot executa cu mouse-ul este variată, de la activarea
unui meniu, la selectarea unui text,la deschiderea sau închiderea ferestrelor din
aplicații sau mutarea respectiv copierea fişierelor.
Există mai multe tipuri de mouse:
Mouse-ul clasic (track ball mouse). Acesta are următoarele componente interne
O bilă care este în contact cu suprafaţa pe care se află mouse-ul. Mişcările
efectuate de mouse sunt transmise acestei bile.
Două tije (axe ) perpendiculare aflate de asemenea în contact cu bila. Mişcările
bilei sunt transmise celor două tije, una preluînd componenta mişcării pe axa x şi
cealaltă componenta mişcării pe direcţia y.
34
În imagine se pot vedea următoarele elemente:

• bila care preia mişcarea mouse-ului pe suprafaţa plană
• cilindrii (tijele) care preiau mişcarea bilei
• discurile cu fante prin care trece lumina
• LED-urile care emit lumină spre discuri
• Senzorii care captează pulsurile de lumină
• Rotiţa de derulare
Cele două tije transmit prin intermediul unor roţi dinţate mişcarea de rotaţie
către două discuri. Spre exteriorul acestor discuri se află un număr de perforaţii. Pe o
parte a discului se găseşte un LED iar pe partea opusă un senzor de infraroşii. Razele
emise de LED sunt blocate de disc putând în schimb să treacă prin perforaţii. Astfel
la senzorul aflat pe partea opusă a discului ajung pulsuri de lumină. Frecvenţa cu
care acestea ajung la senzor este evident direct proporţională cu viteza cu care este
deplasat mouse-ul pe suprafaţa plană.
Pulsurile de lumină recepţionate de senzori sunt transmise unui microcip,
împreună cu semnalele generate de apăsarea butoanelor mouse-ului, care le
transformă în semnale binare interpretabile de către computer. Ĩn final aceste
semnale sunt transmise computerului (prin fir sau prin unde radio).
Interfaţa de comunicare a datelor între mouse şi computer este un port USB. Ĩn
cazul calculatoarelor de generaţie mai veche, conectarea se realiza printr-un port
PS2 sau un port serial.
Mouse-ul optic. Acest tip de mouse a fost lansat pe piaţă după mouse-ul
mecanic, principiul de funcţionare al mouse-ului optic fiind diferit de cel al mouse-
35
ului clasic. Ĩn cazul mouse-ului optic, lumina roşie emisă de un LED este reflectată
de suprafaţa pe care se află mouse-ului optic spre un senzor CMOS
(Complimentary Metal Oxide Semiconductor).
Acest senzor trimite imaginile captate ( imaginile reflectate de suprafaţa pe
care se află mouse-ul) spre un procesor de semnale digitale (Digital Signal
Processor). Procesorul analizează diferenţele faţă de imaginea primită anterior şi
determină pe baza acestor diferenţe direcţia în care a fost deplasat mouse-ul.
Rezultatele acestei procesări a imaginilor sunt transmise computerului care
“deplasează” cursorul pe ecran (desigur sunt transmise şi informaţiile legate de
butoanele apăsate, etc).
Faţă de mouse-ul clasic, cel optic prezintă următoarele avantaje:
• Nu conţine piese în mişcare (piese care sunt supuse uzurii)
• Nu necesită o suprafaţă specială, dedicată acestuia (mouse pad)
• Nu permite pătrunderea prafului şi a altor impurităţi în interiorul său și
implicit nu trebuie curățat periodic.
Acurateţea cu care funcţionează un mouse optic este influenţată de mai mulţi

factori precum numărul de puncte /inch detectate de senzor la mişcarea mouse-ului,
dimensiunea senzorului optic și numărul de imagini pe care le poate prelucra
senzorul într-o secundă.
O altă inovaţie foarte importantă adusă mouse-ului este rotiţa de derulare care
s-a dovedit a fi foarte utilă pentru navigarea într-un document sau pentru navigarea
pe Internet.
La cele mai multe dintre mouse-urile cu două butoane, rotiţa de derulare poate
fi nu numai rototă ci şi apăsată, înlocuindu-se astfel al treilea buton. Apăsarea rotiţei
activează autoderularea în sistemul de operare Windows şi în produsele din pachetul
Microsoft Office. De asemenea, rotiţa poate fi folosită în Microsoft Word împreună
cu tasta specială Control pentru a mări sau micşora dimensiunea caracterelor.
Există următoarele utilizări uzuale ale butoanelor mouse-ului (rolul principal al
mouse-ului fiind deplasarea cursorului pe ecran):
• clic simplu
• dublu clic
• tragere şi plasare (clic-glisare sau drag and drop)
36
• clicuri multiple - clicurile multiple se referă la apasarea unui buton de

mai multe ori într-o succesiune rapidă. Clicul triplu permite de exemplu selectarea
unui întreg paragraf în procesoarele de text (Microsoft Word) şi în browser-ele web.
Mouse-urile fără fir se conectează la calculator prin intermediul undelor radio,
prin infraroşu sau prin tehnologia Bluetooth. Pentru fiecare deplasare, apăsare de
buton sau eliberare de buton, mişcare sau apăsare a rotiţei un mouse trimite prin
portul la care este conectat o secvenţă de biţi.
Scanner-ul
Scanner-ul este un echipament periferic de intrare. Prin intermediul scannerului
se transformă imaginile în reprezentări binare. Procesul se numeşte digitizare.
Aceste reprezentări binare sunt apoi transmise calculatorului în vederea stocării şi
eventual a prelucrării.
Dacă se foloseşte 1 bit se disting 2 nuanţe alb şi negru. În acest caz imaginea
este monocromă.Dacă se folosesc 4 biţi se disting 16 nuanţe de gri sau 16 culori.
Dacă se folosesc 8 biţi se disting 256 nuanţe de gri
Rezoluţia la care se pot scana imagini este de asemenea un factor care descrie
performanţele unui scanner, Cu cât rezoluţia la care se scanează o imagine este mai
mare, cu atât rezultatul va fi mai aproape de imaginea iniţială (dar și memoria
ocupată de respectiva imagine crește).
Camerele foto digitale actuale pot fi considerate ca fiind o formă specială de
scanner.
Dispozitive periferice de ieşire
Monitorul
Monitorul (numit şi ecran sau display,) este principalul dispozitiv periferic de

ieşire al unui calculator. Monitoarele pot funcţiona în două moduri de lucru
distincte, modul de lucru text şi modul de lucru grafic.
În modul de lucru text ecranul este împărţit în 25 de linii şi 80 de coloane. În
căsuţele opţinute astfel se pot afişa caractere alfanumerice din codul ASCII. În
modul de lucru text ecranul este controlat la nivel de caracter. Pentru reprezentarea
37
fiecare caracter în modul de lucru text este nevoie de doi octeţi, unul pentru
identificarea caracterului şi altul pentru atributul acestuia care poate fi inversat,
subliniat,clipire etc. Folosirea primului octet permite identificarea a 256 ( altfel spus
28 ) caractere distincte, 256 fiind de altfel numărul caracterelor din codul ASCII.
În modul grafic ecranul este controlat la nivel de pixel. Pixelul este un element
component, un punct, al imaginilor grafice digitale. Cuvântul pixel provine din
engleză de la PICture ELements (elemente de imagine). Fiecare pixel este descris de
trei atribute care se pot exprima digital:
• culoarea
• opacitatea sau transparenţa
• poziţia în matricea de pixeli care formează imaginea.
În funcţie de tipul constructiv al ecranului identificăm monitoare cu tuburi

catodice (CRT – Catode Ray Tube) şi ecrane plate (LCD – Liquid Crystal Display,
TFT sau plasma )
Primele monitoare CRT (cu tub electronic) puteau afişa doar informaţia de tip
text şi doar în 2 culori. Dimensiunile diagonale ale tuburilor folosite erau iniţial
mici: 10, 12, 14, 15 inchi. În prezent, valorile uzuale ale monitoarelor de tip CRT
sunt de 15, 17, 19, 21, 22, 24 sau şi 27 de inch pentru monitoarele la care raportul
dintre lăţime şi înălţime este 4 la 3. Mărimea unui ecran este determinată astfel de
distanţa dintre două colţuri opuse ale acestuia.
Principalele tipuri de adaptoare grafice asociate monitoarelor sunt:
• MGA, Monochrome Display Adapter, folosit în cazul monitoarelor
monocrome care lucrau numai în modul text, fără facilităţi grafice;
• HERCULES folosit în cazul monitoarelor monocrome care lucrau însă
cu facilităţi grafice;
• CGA, Colour Graphics Adapter, adaptor video care permite afişarea
grafică cu rezoluţie destul de mică si numai 4 culori;
• EGA, Enhanced Colour Graphics Adapter, adaptor video care permite
afişarea grafică în 16 culori;
• VGA, Video Graphics Adapter, adaptor video care permite afişarea
grafică în 256 culori;
38
• SVGA, Super Video Graphics Adapter adaptor video care permite

afişarea grafică în aproximativ 65 de mii de culori;
• XVGA Extended VGA adaptor video care permite afişarea grafică în
milioane de culori, la rezoluţii mari.
O altă caracteristică a monitoarelor, de orice tip constructiv (CRT, LCD, etc ),
este rezoluţia. Aceasta este formulată ca produsul dintre numărul de pixeli de pe
laturile ecranului (mai exact lungime * lăţime). Se mai poate exprima rezoluţia în
megapixeli (Mp), în acest caz ea exprimând direct numărul de pixeli cuprinşi in aria
monitorului. De exemplu 1280x800are semnificaţia:
• 1200 pixeli pe lungimea monitorului
• 800 pixeli pe lăţimea monitorului
• Aproximativ 1 Mp; 1280x800=1024000 pixeli care prin rotunjire
înseamnă 1 Mp
Rezoluţia este direct legată de claritatea imaginilor redate pe monitor. De
asemenea claritatea unei imagini este legată de o caracteristică numită D.P.I. (dot
per inch – puncte pe inch ). Această caracteristică reprezintă numărul de puncte
tipărite sau afişate pe lungimea de un inch (2,54cm).
Alţi parametrii de performanţă ai monitoarelor sunt:
• Timpul de răspuns
• Rata de reîmprospătare. Rata de reîmprospătare exprimă numărul de
cadre ce pot fi afişate pe ecran într-o secundă.
• Luminozitatea ecranului
• Consumul
• Raportul dintre lungimea şi lăţimea ecranului, 4:3 fiind raportul
standard de aspect. Un ecran widescreen are raportul de aspect 16:9
Imprimanta
Imprimanta este un dispozitiv periferic de ieşire care permite tipărirea pe hârtie

a documentelor rezultate din prelucrările efectuate de calculator. Principiul de
funcţionare al imprimantelor se bazează pe una dintre tehnicile următoare:
• lovirea indirectă a hârtiei cu un număr de ace (numite pini) Între hârtie
si ace se află o bandă cu tuş.
• stropirea directă a hârtiei cu un jet subţire de cerneală.
39
• inscripţionarea cu un cărbune fin numit toner a unui tambur şi ulterior a

hârtiei. Inscripţionarea se realizează utilizând un LASER.
• pe cale termică.
Imprimantele cu jet de cerneală sunt cele mai des. Se utilizează două tehnologii
pentru imprimarea cu jet de cerneală, imprimarea bubble-jet şi imprimarea piezo-
electrică.
Imprimantele termice sunt singurele imprimante care nu pot folosi hârtie
obişnuită.
Deşi sunt diferite din punct de vedere al tehnologiei folosite, toate
imprimantele includ în principiu următoarele componente:
• un mecanism pentru tipărirea caracterelor şi a graficii;
• un mecanism pentru antrenarea hârtiei;
• un panou de comandă;
• o memorie proprie cu rol de buffer, în care se stochează datele cu
privire la textul sau imaginea care se imprimă
• cablu de alimentare la reţea şi cablu de conectare la calculator
Iniţial conectarea imprimantelor la calculator se făcea prin intermediul unui

cablu conectat fie la un port serial fie la un port paralel (variantă mai rapidă). În
prezent majoritatea imprimantelor se conectează la calculator printr-un port USB.
Caracteristicile imprimantelor sunt definite de următorii parametri:
• viteza de imprimare
• rezoluţia de
• dimensiunea maxima hârtiei care de regulă este A4 sau A3.
• numarul de culori
Tema 8 Sisteme de operare

Sisteme de operare
Software-ul calculatorului poate fi grupat în două mari categorii:
40
• programe de sistem, care gestionează buna funcţionare a calculatorului

însuşi. Acestea nu sunt folosite direct de utilizatori.
• programe de aplicaţie, dedicate direct utilizatorilor calculatorului.
Sistemul de operare (prescurtat SO), parte a programelor de sistem, este
fundamental deoarece controlează toate resursele calculatorului. Principalul rol al
sistemului de operare este de a gestiona folosirea resurselor hard (a procesorului, a
memoriei interne şi externe precum şi a dispozitivelor periferice de intrare, a
dispozitivelor periferice de ieşire). Sistemul de operare trebuie de asemenea să
permită gestiunea fişierelor, sistemele moderne de operare realizând această gestiune
prin intermediul unor interfeţe grafice cu utilizatorul.
Practic sistemul de operare este o colecţie de programe, un sistem de
programe, care are două componente principale. Cele două componente sunt nucleul
şi programele utilitare.
• nucleul sau programele de bază reprezintă partea SO care se încarcă de
pe hard disk în memoria internă la pornirea calculatorului.
• comenzile incluse în SO respectiv programele utilitare realizează
servicii legate de utilizarea resurselor sistemului de calcul. Programele utilitare se
execută în mod utilizator.
Astfel sistemul de operare este acela care permite componentelor hardware să
interacţioneze cu partea de software.
Sistemele de operare pot fi multi-utilizator în măsura în care permit mai multor
utilizatori să foloseasca acelaşi calculator.
Cel mai cunoscut şi implicit cel mai utilizat sistem de operare este Microsoft
Windows. A fost lansat în 1983 de Bill Gates. Au existat numerose versiuni ale
sistemului de operare Windows, cele mai recente fiind Windows XP lansat în 2001,
Windows Vista în 2006, Windows 7 în anul 2009, Windows 8 în anul 2012. În 2015
a fost lansat sistemul de operare Windows 10.
Câteva dintre programele utilitare (menţionate mai sus) care însoţesc sistemul
de operare Windows sunt:
Calculator. Se poate activa şi tastând comanda calc în fereastra de comenzi
Command Prompt.
41
Character Map Se foloseşte pentru a insera în documente caractere caractere

speciale care nu se regăsesc pe tastatură.
Command Prompt este un utilitar folosit preponderent de utilizatorii avansaţi.

Acesta permite realizarea unor activităţi fără utilizarea interfeţei grafice din
Windows.
42
Disk Cleanup respectiv Disk Defragmenter – programe utilitare folosite

pentru întreţinerea HDD.
Media Player pentru redarea fişierelor audio şi video
Notepad şi Wordpad pentru editarea documentelor
On-Screen Keyboard, tastatura virtuală pe ecran. Se poate activa şi tastând
comanda osk în fereastra de comenzi command prompt.
Paint, pentru vizualizarea şi editarea imaginilor.

De asemenea sunt prezente mai multe jocuri (Solitaire, Minesweeper, Hearts
ş.a.)
În sistemul de operare Microsoft Windows pot fi utilizate numeroase

combinaţii de taste (shortcut keys). Combinaţiile de taste sunt folosite pentru
realizarea directă, mai rapidă, a unor acţiuni.
Alt+Tab Realizează comutarea între aplicaţiile deschise la un moment dat în

Windows. Cu Alt+Shift+Tab se inverseză direcţia în aceasta comutare.
43
Ctrl+Tab Comută între elementele unui program, de exemplu între mai multe
pagini deschise în browser.
Alt+ click dublu afişază proprietăţile obiectului selectat
Ctrl+Alt+Del Determină aparitia unui ecran din care se pot selecta opţiuni
legate de blocarea calculatorului, schimbarea utilizatorului, deschiderea Task
Manager ş.a.
Ctrl+Shift+Esc pentru deschiderea Task Manager
Ctrl+Esc deschide meniul de start (Start Menu)
Alt+Esc comută între aplicaţiile deschise în Taskbar
Alt+Spacebar deschide meniul de control al ferestrei aplicaţiei active:
Alt+Enter Deschide fereastra de vizualizare a proprietăţilor pentru programul

selectat.
Shift+Del realizează ştergerea (nu mutarea în Recycle Bin)
Alt+Print Screen relizează o captură de ecran care conţine strict fereastra

activă.
Organizarea datelor în calculator
44
Sistemele de operare folosesc pentru organizarea datelor struturi ierarhice sau

structuri arborescente formate din directoare (sau foldere) care contin fișiere.
Fişiere
Stocarea permanentă a datelor în calculator impune o organizare, o structurare
a spaţiului de memorie care să facă posibil accesul la date și să asigure integritatea
lor. Elementul principal al organizării datelor este fişierul (file).
Fişierele se identifică cu ajutorul a două elemente: numele şi extensia. Extensia
este separată de numele fişierului prin caracterul punct (.) Extensia precizează tipul
fişierului şi implicit modul în care va fi recunoscut şi accesat de către sistemul de
operare, respectiv cu ce aplicaţie va fi deschis respectivul fişier.
În afară de nume și de extensie fișierele conțin și alte date legate de
caracteristicile lor, precum data creării, data modificării, data ultimei accesări, data
la care acesta a fost tipărit ș.a. Aceste caracteristici anexate fişierelor se numesc
metadate.
45
Există diverse tipuri de fişiere cărora le corespund sute de extensii standard

recunoscute de sistemele de operare şi de aplicaţii. Cele mai cunoscute şi folosite
extensii sunt:
• .exe, .com, .bat pentru fişierele executabile
• .txt, .doc, .rtf pentru fişiere de tip text
• .gif, .bmp, .tif, .jpg pentru fişiere grafice (imagini)
• .dbf, .dat pentru fişiere cu colecţii de date
• .doc, .docx, .xls, .ppt pentru fişiere realizate cu Microsoft Office
Directoare
Directorul (numit şi folder) este tot un fişier, dar care nu conţine date, ci o
colecţie de elemente care conţin date despre un fişier sau un alt director.
46
Directoarele alcătuiesc o structură arborescentă. Directorul principal se numeşte

director rădăcină. Această structură arborescentă reprezintă, pentru utilizatorul
calculatorului, organizarea logică a datelor în calculator. Rolul directoarelor este de
a facilita regăsirea fişierelor memorate pe disc.
Informaţiile care se stochează cu privire la fiecare fişier sunt urmatoarele :
• numele fişierului
• calea de acces către fişier în structura de directoare
• adresele locaţiilor fizice în care este stocat conţinutul fişierului
• dimensiunea fişierului
• data şi ora creării, respectiv data şi ora ultimei modificări
• drepturile de acces la fişier
Sisteme de fişiere
Sistemul de fişiere este o structură arborescentă formată din directoare şi

subdirectoare care conţine fişiere grupate după anumite criterii într-o organizare
logică.Structura se poate vizualiza la nivel de linie de comandă
Sau în varianta grafică
47
Sistemul de fişiere permite ca datele să fie gestionabile de către utilizator prin

intermediul sistemului de operare. Această grupare a datelor este abstractă şi nu se
regăseşte fizic pe hard disk în această formă. Structura vizibilă la deschiderea unei
ferestre (Windows Explorer sau My Computer) în sistemele de operare Windows
este doar o reprezentare care ajută utilizatorul. Două fişiere care apar ca fiind
alăturate în structura ierarhica vizualizată cu Windows Explorer nu sunt neapărat
alăturate pe hard disk.
Principalele funcţii ale sistemului de fişiere sunt:

• stocarea informaţiei,
• regăsirea informaţiei memorate
• protecţia informaţiei
Operaţiile pe care sistemul de operare le face asupra sistemului de fişiere sunt:

• căutarea de fişiere,
• crearea de fişiere,
• modificarea conţinutului unui fişier,
• ştergerea fişierelor,
• listarea conţinutului unui director,
• citirea conţinutului unui fişier.
Organizarea fizică a datelor nu reflectă structura logică a datelor.Un fişier nou

creat va fi memorat pe disc într-o zonă care nu este ocupată de alte date. Sistemul de
48
operare va memora adresa acestei zone şi va ţine în permanenţă evidenţa zonelor

ocupate de pe disc. Această evidenţă îl va ajuta să regăsească oricînd fişierele
stocate.
Drepturile de acces la fişiere sunt stabilite prin asocierea unor atribute care
specifică dacă fişierul poate fi doar citit (read only) sau dacă este posibilă şi
scrierea.
Fişierele pot fi marcate cu cel mult patru atribute, acestea rămânând asociate
fişierului chiar dacă acesta este mutat la altă locaţie pe hard disk sau pe un alt mediu
de stocare.
• Atributul Read Only insoţeşte fişierele care pot fi deschise dar nu pot fi
modificate. Se pot salva cu alt nume şi pot fi sterse, dar în acest ultim caz se
generează un mesaj de avertizare.
• Hidden este atributul care marchează fişierele ascunse. Sistemul de
operare Windows este configurat implicit să nu afişeze fişierele marcate cu acest
atribut.
• Atributul Archive este atributul implicit al fişierelor nou create.
• Atributul System – pentru fişierele de sistem care sunt fişiere folosite
de sistemul de operare.
Tema 9 HTML – elemente introductive

Elementele HTML sunt cuprinse între o etichetă de început si o eticheta de sfarsit
<nume_eticheta>continut </nume_eticheta>
Titluri HTML (Headings)

Titlurile (headings) sunt definite prin etichetele <h1> … <h6>
Exemplu:
49
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
<h1>Acesta este un titlu 1</h1>
</body>
</html>
Codul va avea ca efect afișarea in browser:
Acesta este un titlu 1

Paragrafe HTML (Paragraphs)

Definirea unui paragraf se realizează cu etichetele <p> respectiv </p>
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
<p>Acesta este primul paragraf.</p>
<p>Acesta este un alt paragraf.</p>
<p>Acesta este ultimul paragraf din această pagină.</p>
</body>
</html>
Rezultatul este
Acesta este primul paragraf.

Acesta este un alt paragraf.
50
Acesta este ultimul paragraf din această pagină.
Atribute HTML
Atributele se referă la informaţii suplimentare legate de un element HTML. Atributele sunt
specificate in eticheta de început a elementului şi au sintaza
nume=”caracteristica:valoare"
<nume_eticheta style="atribut:valoare">
Exemple:
<!DOCTYPE html>
<html>
<body >
<h1 style="background-color:red;color:yellow"> ACESTA ESTE UN TITLU</h1>

<h1 style="background-color:blue;color:yellow"> Acesta este alt titlu</h1>
<p style="color:green;">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:rgb(20,20,200);">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:gray;">Acesta este un paragraf.</p>
</body>
</html>
Rezultatul este:
ACESTA ESTE UN TITLU

Acesta este alt titlu
Acesta este un paragraf.
Exemplu:
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
<h2 style="color:blue;">style="ce caracteristica modific:care este noua valoare"</h2>
<p style="color:red;font-size:300%">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:green;font-size:200%">Acesta este un paragraf.</p>
51
<p style="color:magenta;font-size:150%">Acesta este un paragraf.</p>

<p style="color:yellow;background-color:black;font-size:100%">Acesta este un
paragraf.</p>
</body>
</html>
Efectul codului de mai sus este:
style="ce caracteristica modific:care este noua

valoare"

Observații
Descrierea unei culori in HTML se poate realiza în trei moduri:

1 prin denumirea culorii (desigur în engleză)
<h1 style="background-color:blue;color:yellow">
2 prin functia rgb(p1,p2,p3)
p1- ponderea de roșu
p2- ponderea de verde
p3- ponderea de albastru
p1,p2 și p3 sunt numere naturale intre 0 si 255

<h1 style="background-color:rgb(0,0,255);color:rgb(100,100.150)”>
3 prin valori hexazecimale #RRGGBB , unde RR,GG, BB sunt valori hexazecimale
de asemenea in intervalul 0-255 în zecimal (vezi tema sisteme de numeratie)- 00
este 0 iar FF este 255 (15*16 + 15*1)
Elemente de formatare HTML
<b> - Bold text
52
<strong> - Important text

<i> - Italic text
<em> - Emphasized text
<mark> - Marked text
<small> - Small text
<sub> - Subscript text
<sup> - Superscript text
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
<h2 style="color:blue;">Exemplu pentru formatari ale textului</h2>
<p style="color:brown;font-size:120%">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:brown;font-size:120%"><b>Acesta este un paragraf.</b></p>
<p style="color:brown;font-size:120%"><i>Acesta este un paragraf.</i></p>
<p style="color:brown;font-size:120%"><mark>Acesta este un paragraf</mark>.</p>
<p style="color:brown;font-size:120%">Acesta <b>este</b> <mark>un</mark>
<i>paragraf.</i></p>
</body>
</html>
are ca rezultat:
Construirea unui tabel in HTML
Tabelele sunt definite cu ajutorul etichetei <table>

Prima linie din tabel (antetul) se defineste cu eticheta <th>
Fiecare linie a tabelului este definită cu eticheta <tr>
Fiecare celula a tabelului este definită cu eticheta <td>
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
53
<table style="width:75%;background-color:lightgray">
<tr style="color:red;background-color:yellow">
<th>Produs</th>
<th>Cod</th>
<th>Pret</th>
</tr>
<tr>
<td>Laptop</td>
<td>l100</td>
<td>2000</td>
</tr>
<tr>
<td>Mouse</td>
<td>m100</td>
<td>55</td>
</tr>
<tr>
<td>Monitor</td>
<td>m200</td>
<td>300</td>
</tr>
</table>
</body>
</html>
Rezultatul codului de mai sus este:
Prezentăm spre exemplificare codul HTML aferent unei pagini web in care sunt prezentate
primele 10 numere prime care sunt și palindromice (simetrice) în binar.
<!DOCTYPE html>
<html>
<head>
<style>
table,td,tr,th {font-size:110%;border:2px solid; color:blue;
background-color:rgb(200,250,255); border-color:black;
margin-left:10%; margin-right:10% ; text-align:center; "}
</style>
</head>
<body style="background-color:rgb(20,220,200);border:10px; border-color:yellow;
border-style:solid;">
<h1 style="color:yellow; background-color:black; margin-left:100px;margin-right:100px;
text-align:center ;border-style:solid;;">
54
Numere prime si simetrice binar</h1>

<h1 style="color:black;background-color:rgb(150,250,150); border:3px; border-color:yellow;
border-style:solid; margin-left:150px;margin-right:150px;text-align:center">
Primele zece numere prime care sunt si simetrice binar
</h1>
<table style="width:80%">
<tr><td>zecimal</td> <td>binar</td></tr>
<tr><td>1</td><td>1</td></tr>
<tr><td>3</td><td>11</td></tr>
<tr><td>5</td><td>101</td></tr>
<tr><td>7</td><td>111</td></tr>
<tr><td>17</td><td>10001</td></tr>
<tr><td>31</td><td>11111</td></tr>
<tr><td>73</td><td>1001001</td></tr>
<tr><td>107</td><td>1101011</td></tr>
<tr><td>127</td><td>1111111</td></tr>
<tr><td>257</td><td>100000001</td></tr>
</table>
<p style="color:yellow;background-color:green; font-size:150%; margin:50px">
Bizar este faptul ca primele 10 numere din acest sir
verifica relatia <br> 1 + 3 + 5 - 7 + 17 + 31 - 73 - 107 - 127 + 257=0
</p>
<p style="color:blue;background-color:rgb(200,250,255); border:3px; border-color:yellow;
border-style:solid; font-size:140%; margin-left:150px;margin-right:150px;text-
align:center">
Programele care genereaza numerele prime si testeaza simetria binara au fost scrise in C++
</p>
<p style="color:red; background-color:yellow; text-align:center; margin:10px">Copyright

© Radu Serban</p>
</body>
</html>
Rezultatul interpretării acestui cod este pagina:
55
56

Info Jud Sem 2

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Info Jud Sem 2

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Conf. dr.

Radu Şerban-Suport de curs Informatică, 2021

Sinteza cursului Informatică, An universitar 2020-2021 semestrul II

Tema 1 Scurt istoric

vederea realizării unei înmulţiri. Dispozitivele de calcul descrise de el puteau efectua

centrală a calculatorului execută o singură instrucţiune, instrucţiunile programului

1.2 Structura von Newmann a sistemelor de calcul

Structura de bază a stabilită de John von Neumann în 1945, este reprezentată în

Unitatea de intrare are rolul de a permite introducerea informaţiilor în

Unitatea de memorie reprezintă acea unitate a unui sistem de calcul în care se

Unitatea de comandă (UC) este unitatea responsabilă cu administrarea şi

Unitatea de ieşire realizează trimiterea, în exteriorul sistemului de calcul, a

Tema 2 Generaţii de calculatoare

Generaţia I - generaţia calculatoarelor realizate pe baza tehnologiei tuburilor

Generaţia II (1955-1965) Această generaţie este marcată de tehnologia

Generaţia III (1965-1980), marcată de înlocuirea tranzistoarelor din structura

Generaţia IV (1980-1990), generaţia circuitelor VLSI, ale cărei principale

Generaţia V este generaţia calculatoarelor realizate după 1990. Calculatoarele

crescută de integrare, determinată de utilizarea circuitelor realizate în tehnologie

Putem constata faptul că sistemele de calcul au evoluat şi evoluează odată cu

de date). Componenta hardware se referă la echipamentele fizice, precum

Tema 3 Arhitectura generală a sistemelor

Arhitectura generală a sistemelor electronice de calcul

Un sistemul electronic de calcul este alcătuit din două componente:

Unitatea de comandă şi control

Unitatea de comandă şi control este compusă din următoarele elemente:

Astfel, execuţia unui program presupune introducerea lui în memoria internă

Tema 4 Memoria internă

Există mai multe tipuri de memorii, principalele dintre acestea fiind :

Datele sunt reprezentate în memoria internă în format binar, direct în cazul

Unitatea elementară de memorie se numeşte celulă binară sau bit. Unitatea

Tema 5 Memoria externă

Elementele componente ale unui hard disc sunt:

Principalele tipuri de interfeţe utilizate sunt: IDE si EIDE, SCSI, RAID

• Interfaţa foloseşte o metodă de adresare a discului numită LBA

Principalii parametri caracteristici ai hard discului sunt:

Compact discul constituie un suport de stocare a datelor cu performanţe

Principalele caracteristici ale discului compact sunt:

8100 KB pe secundă (practic aceasta se întâmplă doar la citirea informaţiilor aflate

Unităţile optice de stocare DVD

• DVD-RAM permite multiple operaţii de scriere, teoretic de zeci de mii

Ultimele elemente care definesc arhitectura calculatorului sunt dispozitivele

Tema 6 Sisteme de numeraţie

În informatică se folosesc sisteme de numeraţie poziţionale, fiind utilizate

an*bn +an-1*bn-1+ … +a1*b1+a0*b0+a-1*b-1+ a-2*b-2+ … +a-m*b-m

Sistemul de numeraţie binar

Sistemul de numeraţie octal. Tabelul de

Sistemul de numeraţie octal utilizează drept simboluri ale cifrelor caracterele

Tabelul este uşor de construit ţinând cont că

7=1*22 +1*21+1*20 =4+2+1

Pentru conversia unui număr din octal în binar se procedează invers,

246(8) = 010 100 110(2)

Sistemul de numeraţie hexazecimal. Tabelul de conversie

Sistemul de numeraţie hexazecimal utilizează drept simboluri ale celor 16

Tema 7 Descrierea elementelor

Principalele componente ale plăcii de bază sunt

• soclul (socket) procesorului

De asemenea microprocesorul are menirea de a decodifica şi de a efectua

Pentru a putea să îşi realizeze funcţia de prelucrare a programelor aflate în

Pentru a evita âncălzirea excesivă a microprocesorului se montează deasupra

Carcasa reprezintă spaţiul în care se asamblează toate componentele interne ale

Dispozitive periferice de intrare şi dispozitive periferice de

Dispozitivele periferice de intrare

anbn +an-1bn-1+ … +a1b1+a0b0+a-1b-1+ a-2b-2+ … +a-m*b-m

7=122 +121+1*20 =4+2+1