Povestea vorbei – cina

Cina, sau masa de seară, sunt cuvinte intrate de mult în vocabularul uzual al românilor, al
majorității popoarelor, de fapt, dar și practici cotidiene ale acestora. Este ultima masă sau
mâncare înainte de culcare, asta dacă nu suntem pe la vreo petrecere unde masa și cheful se
întind până în zori. Cea mai cunoscută cină este „Cina cea de taină”, Cina Lui Iisus Hristos cu
apostolii în seara de dinaintea răstignirii. Dar nu întotdeauna cina a însemnat masa cu care se
încheie ziua. Cuvântul „cină” provine din limba franceză veche, „disnar” însemnând, de fapt,
micul dejun. Cum a ajuns acest cuvânt să fie mutat către finalul zilei, pentru a descrie ultima
dintre mese? În mod tradițional cina, sau micul dejun, era prima dintre mesele zilei, mâncarea
fiind servită în jurul amiezii sau prânzului. Era cea mai consistentă dintre mesele zilei, fiind
urmată, câteva ore mai târziu, de o masă mai ușoară, cunoscută mai târziu drept cină. Treptat, au
fost adăugate mai multe mese peste zi, înainte de masa cea mare a prânzului. Prima dintre ele
începe treptat să fie numită mic dejun, cina rămânând să desemneze ultima dintre aceste mese.
Treptat, în majoritatea culturilor care folosesc acești termeni pentru a-și descrie mesele, cea mai
consistentă masă a zilei a fost mutată tot mai târziu în cursul zilei, ajungând să fie cina așa cum
folosim astăzi acest termen și această practică. Mesei de dimineață i se va spune mic dejun, sau
breakfast. În majoritatea culturilor în care s-a produs această schimbare, cina este considerată
numele potrivit pentru a descrie ultima dintre mesele zilei. Există, însă, multe culturi care nu-și
descriu mesele după schema clasică mic dejun, prânz și cină, ci mic dejun, cină, cină, masa de
prânz fiind numită tot cină. Spaniolii, portughezii, catalanii, în general locuitorii din Peninsula
Iberică, și-au format obișnuința de a considera cina ca fiind cea mai importantă masă a zilei,
felurile de mâncare servite fiind cele care, la alte culturi, sunt considerate mai potrivite pentru
masa de prânz. Practicile diferite au dat naștere cuvântului „brunch, desemnând combinația
dintre micul dejun și prânz, cuvântul însuși fiind format prin fuziunea cuvintelor englezești
„breakfast (mic dejun)” și „lunch (prânz)”. În prezent, mâncarea de tip fast food, tot mai
preferată, inclusiv de către români, ajunge să însemne și mic dejun și prânz și cină, fiind
consumată, practic, la orice oră din zi și din noapte.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU