Opt strofe despre Supremul Divin

Anuttarastika de Abhinavagupta
 
 
        
Aici, procesul evoluţiei nu mai este necesar;
Nici contemplarea imaginativă, nici vorbirea sau dezbaterea,
Nici meditaţia, nici concentrarea, nici măcar strădania rugăciunii
Spuneţi-mi, ce este această Supremă Realitate Divină, Conştientă şi Absolută?
Ascultaţi răspunsul: nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic,
Ia parte la bucuria totului şi fii aşa cum eşti!

In realitate, lumea fenomenelor trecătoare, nici nu există;

Atunci, cum poate să apară ideea vreunei înlănţuiri?
Dacă Sinele cel veşnic liber nu poate fi niciodată înlănţuit, la ce s-ar mai strădui să se elibereze?
Toate acestea nu sunt altceva decat păcăleala umbrei unei fantome,
Sau funia considerată din greşeală drept un şarpe, producând astfel o teamă fără sens.
Nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic,
Bucură-te, stabilit în Sinele tău, exact aşa cum eşti!

Cum s-ar putea distinge în Supremul Divin între adorator, cel adorat şi adorarea însăşi?
Cum s-ar putea vorbi despre aşa ceva? Pentru cine ar exista vreun progres, oare cum ar fi acesta
Si cine ar păşi pe o cale ascendentă? Chiar dacă această iluzie apare ca fiind diferită,
Ea nu este totuşi separată de Conştiinţa Divină Supremă.
O, totul nu este altceva decât pura natură a cunoaşterii de sine;
Nu-ţi mai fă griji inutile!

Această beatitudine nu este comparabilă cu bucuria adusă de bogăţie

Ori de o beţie cu vin sau de fuziunea amoroasă cu iubita.
Apariţia acestei Lumini nu este nicidecum comparabilă cu aprinderea unei lămpi
Si nici cu strălucirea Lunii sau a Soarelui; repausul ce apare prin eliberarea
De separarea inerentă existenţei în diversitate
Este precum uşurarea resimţită după ce o povară grea a fost lăsată la pământ.
Răsăritul acestei lumini este ca regăsirea unei comori pierdute:
Comoara tărâmului non-dualităţii universale.

 
Iubirea şi ura, bucuria şi suferinţa, încrederea în sine şi adânca disperare,
Sunt toate niste stări ce apar în lume ca fiind separate, nefiind însă, în realitate, diferite.
Oricând esti cuprins de vreo formă individuală a acestor stări,
Fii conştient de identitatea ta şi Fiinţa Divina Supremă.
Implinit fiind de această contemplare, nu te vei bucura tu din tot sufletul?

Ceea ce înainte nu exista, devine brusc activ; aşa sunt şi stările firii în această lume.
Cum pot ele să existe în realitate cât timp există o rătăcire
Provocată de modificarea "stării de mijloc"?
Unde ai putea găsi oare adevărul în irealitate şi nestatornicie,
In multitudinea formelor manifestate în iluzia unui vis, ori în frumoasa înşelăciune?
Depăşeşte-ţi nedesăvârşirea de care este legată teama şi îndoiala şi trezeşte-te!

Nu cel primordial e creatorul stărilor de conştiinţă condiţionate,

Mintea ta este cea care le creează. Ele nu posedă o constiinţă reală, prinzând o formă aparentă
Doar printr-o păcăleală de moment. Frumuseţea iluzorie a universului apare
Prin puterea imaginaţiei tale, ea nu are vreo altă origine.
Din acest motiv, tu luminezi prin propria-ţi strălucire -
Tu ai atât natura Unicului Divin cât şi o manifestare multiplă.

Realul şi irealul, Unicul şi multiplul, ceea ce este pătat de iluzie şi Sinele pur,
Toate acestea strălucesc în oglinda pură a conştiinţei iluminate.
Daca vei recunoaşte toate acestea ca având forma Luminii Necreate,
Daca vei recunoaşte în tot şi în toate strălucirea copleşitoare a Sinelui tău Divin,
Iar această strălucire îţi va fi mereu înrădăcinată ferm în propria-ţi trăire,
Atunci vei lua parte pe deplin la atotputernicia Domnului Dumnezeu.