Eseu:

’’Principalii factori care determină

necesitatea transformării grădiniței într-
o instituție incluzivă’’

Diacenco Cristina
Mottou:’’ Eu sunt copilul!Tu ții în mîinile tale destinul meu.Tu determini în
cea mai mare măsură,dacă voi reuși sau voi eșua în viață!Dă-mi,te rog,acele
lucruri care să mă îndrepte spre fericire.Educă-mă,te rog,ca să pot fi o
binecuvîntare pentru lume ‘’.(Din’’Child’s Appeal,Mamie Gene Cole).

Fiecare copil este diferit și special și are propriile sale nevoi,fie că este sau un copil
cu dizabilități.Toți copii din lume au dreptul la o familie,educație în funcție de
nevoile lor.Educația incluzivă are ca principiul fundamental un învățămînt pentru
toți,împreună cu toți,care constituie în bune practice de integrare,incluziune.

Educația de tip incluziv este o educație de calitate,accesibilă pentru toți și care își
îndeplinește menirea de a se adresa tuturor copiilor,fără a fi descriminați.În
întreaga lume,din ce în ce mai mulți copii care provin din medii defavorizate
frecventează grădinițele,școlile primare sau gimnaziale.Sunt foarte multe țări în
care se stipulează prin lege că toți copii trebuie să beneficieze de educație.Educația
incluzivă în grădinița de copii desemnează o nouă abordare educațională care se
pornește de la nevoile individuale și de la mobilizarea și organizarea tuturor
resurselor educaționale,pentru a răspunde de toate nevoile și necesitățile
copiilor.Grădinița are ca scop crearea unui program coerent și coordonat de
incluziunea copiilor preșcolari cu diferite dezabilități,de alte etnii și pregătirea
celorlalți copii în vederea acceptării acestora alături de ei.Cu siguranță că părinții
au în present nenumărate griji în ceea ce privește asigurarea sănătății copilului și
nenumărate temeri în ceea ce privește viitorul,dar Instituția de Educație Timpurie
contribuie la o educație,îngrijire cît mai sănătoasă a copilului în accord cu ceea ce
ne dorim să fie copii cînd vor crește mari.Educația incluzivă în instituția de
Educație Timpurie desemnează o nouă abordare educațională,în care se pornește de
la nevoile individuale și de la mobilizarea și organizarea tuturor resurselor
educaționale pentru a răspunde nevoilor copiilor.Integrarea/ incluziunea poate fi
susținută de existența unui cadru legislativ flexibil și realist, de interesul și
disponibilitatea cadrelor didactice din școala de masă și din școala specială, de
acceptul și susținerea părinților copiilor integrați, de implicarea întregii societăți
civile, dar și de nivelul de relații ce se formează și se dezvoltă la nivelul clasei
integratoare care se bazează pe toleranță și respect față de copilul cu probleme.
Grădinița care îi receptează în colectivitatea sa pe c opiii defavorizați și își
determină intern ,,direct și indirect”, atitudinea față de aceștia este alcătuită din:
educatoare, părinți, copii, iar la nivel extern, societatea cu numeroase instituții și
diverși factori media. O condiție esențială pentru reușita acestor acțiuni comune ale
celor trei factori activi din grădiniță este existența unor relații de înțelegere,
constructive care se realizează prin atitudini deschise, prin disponibilitate, printr-un
,,pozitivism” specific ce se cimentează cu voință și convingere.

Grădinița are o misiune de promovare a prieteniei.Pentru a defini mai bine educația

incluzivă,se vor stabili următoarele principii:

*Interesul superior al copilului;

*Sprijin emoțional;

*Intervenția timpurie în educația copilului;

*Egalitatea de șanse este prioritatea;

*Parteneriat dintre grădiniță-copil-familie-comunitate;

*Sprijin și resurse ferente pe întreaga durată a experienței de aflare la grădiniță;

O grădiniță incluzivă ar trebui să fie:

-O grădiniță în care copii zîmbesc,cîntă și se mișcă;

-O grădiniță în care culorile,sunetele și mobilierul emană respect și armonie;

-O grădiniță în care părinții sunt bineveniți oricînd alături de educătoare și copii;

-O grădiniță în care copilul este încurajat să experimenteze,să pună întrebări,să

spună ce simte;

-O grădiniță în care toți sunt importanți și fiecare are propria valoare;

Cînd spunem cuvîntul grădiniță incluzivă nu trebuie să ne ducem cu gîndul la

copii cu CES,ci la fiecare copil în parte pentru că fiecare are un ritm propriu de
dezvoltare și la un moment dat poate avea nevoie de anumite cerințe special în
ceea ce privește educația.Există,de asemenea,și anumite situații de risc,în care
educătoarea trebuie să cunoască trăirile și comportamentele copilului,pentr a-l
sprijini.Riscurile pot apărea din mediul socio-cultural din care acesta face
parte ,din relațiile de familie care îl determină existența zilnică,precum și modul de
dezvoltare,din modelele formale educaționale ce pot exercita un stress deosebit
asupra copilului care nu corespunde normalității cu care ne-am obișnuit.Este o
nevoie de un parteneriat între grădiniță-familie-comunitate,de o construcție
comună în folosul copilului,fără prejudecăți,care ar trebui să fie bazată pe respect
reciproc,acceptare,toleranță,indifereent de situația economic,social sau
educațională a părinților.Este foarte important atitudinea cadrului didactic la
acțiunile copilului,aprecierea pozitivă sau negativă,pentru a-i da copilului
încrederea în forțele proprii.

Grădiniţa are rolul de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să

facă faţă greutăţilor cu care acestea se confruntă. Educaţia părinţilor şi consilierea
acestora au un rol important în integrarea copiilor cu afecţiuni de natură psihică,
emoţională ori de altă natură în grădiniţă. Rezultatele muncii pentru promovarea
incluziunii, atât directe cât şi indirecte, faţă de partenerii educaţionali, părinţi, apar
după intervale mari de timp şi sunt efectul unui exerciţiu asiduu, susţinut.
Centrarea atenţiei educaţionale pe grupurile vulnerabile este un indiciu al nivelului
de civilizaţie atins de o anumită societate şi aceasta impune căutarea unei noi
formule de solidaritate umană, fapt ce are o semnificaţie aparte în societatea
noastră.

Succesul integrării poate fi realizat numai prin funcţionarea unor parteneriate

autentice la nivelul instituţiilor guvernamentale, al asociaţiilor nonguvernamentale
al elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi al comunităţii locale. O grădiniță
incluzivă este benefică pentru toți actorii responsabili de educație, dar în special
pentru copii. De exemplu, copiii învațî "socializarea" prin comunicarea și
interacțiunea cu ceilalți colegi de grupă. Copiii leaga prietenii prin aceste contacte,
află despre interesele și preferințele pentru anumite activități(de exemplu, unii
copii desenează, pictează, alții încep să cînte la un instrument, alții sunt
"povestitori", altora le place să creeze colaje, să vizioneze desene animate, să
învețe poezii, iar alții sunt "campioni" la practicarea unui sport sau le place să
observe natura etc.), se cunosc, iar bunele relații, starea de bine dintre ei, reprezintă
o conditie facilitatoare pentru învățare și dezvoltare.In mediul incluziv, copiii obțin
rezultate mai bune, la . nivel academic;au o stimă de sine crescută;. rezolvă mai
ușor conflicte;. Reacționează pozitiv la . schimbări;sunt mai inteligenți emoțional;.
dezvoltă abilități personale dar și. sociale;manifestă interese . profesionale
variate;nu au prejudecăți și stereotipuri;au o atitudine pozitivă fața de viață.

Pentru ca o instituție incluzivă să funcționeze în favoarea tuturor

copiilor,indifferent de gradul de problem al acestora,este absolute necesară
pregătirea acesteia din toate punctele de vedere,investiția în toate departamentele
acesteia constituind baza reușitei.Pregătirea resursei material este cea care ajută
foarte mult la transformarea unui învățămînt obișnuit într-un învățămînt incluziv de
calitate,cît se poate de diversificat și care este adaptat la toate cerințele
educaționale ale beneficiarelor direcți al educației sau ai copiilor cu necesități
diverse.
Din punctual meu de vedere,în prioritățile unui plan managerial al unei instituții
inclusive ar trebui să țină cont de următoarele aspecte:

1)Accesibilizarea:Adaptarea grădiniței de la premisa că vor fi folosite de copii cu

nevoi speciale,asigurarea echipamentului necesar pentru copii cu nevoi speciale
care să poată participa la activitățile educaționale alături de cei care au aceeași
vîrstă.

2)Curricula:Să privim curriculumul ca ceva ce este prezent într-un mod

flexibil,permițăndu-le copiilor cu abilități forte diferite să îl acceseze la diferite
niveluri.

3)Formarea continuă a cadrelor didactice:dezvoltarea personală și profesională a

educatorilor prin diferite crsuri astfel încît să știe că vor avea de lucrat în grupele
cu copii cu nevoi speciale,astfel încît să se simtă încrezători în capacitatea lor de a
obține succes cu toți copii.
Ce pot face părinții intr-un mediu incluziv?

Părinții pot să se împlice in viața grădiniței, să aibă încredere în politicile

promovate de grădiniță, să încurajeze talentele și succesele copiilor lor, să nu se
descurajeze dacă au copii cu CES, să accepte diversitatea, să accepte propriul copil
ca pe o ființă distinctă, unică, specială, să-i accepte pe ceilalți, să apeleze la servicii
de suport oferite de gradiniță și de comunitate (psihologi, asistenti sociali
mediatori, etc.), să propună grădiniței să dezvolte programe educaționale, în
funcție de nevoile identificate, să-și asume responsabilități și să practice
voluntariatul în gradinița de copii, să acorde feedback pozitiv, sa fie buni
ascultatori, să aibă o inițiativă și să participe la activitățile propuse de gradinită
(de tipul "O familie pe saptamana", "Ziua tatilor", "Centru/ club pentru parinti",
"Cercul parintilor liberi", "Parintii, agentii diversitatii", "Tabara de vara a
parintilor", "Bunicii sunt cu noi", petrecerea zilelor de nastere etc.).

Ce poate face comunitatea?

Comunitatea poate să asigure suport logistic și financiar grădiniței (de exemplu,

buget pentru tutorii care asistă copiii cu CES), să vină la intalniri cu copiii din
gradinită, cu educatorii și părintii, să motiveze comunitatea oamenilor de afaceri
pentru susținerea prin campanii de strangere de fonduri copiii cu CES și pentru
familiile acestora, mai ales cele aflate în situație de risc (familii monoparentale,
familii cu nivel socio-economic scăzut), să inițieze parteneriate în dezvoltarea
unor proiecte educaționale (copiii autiști, copiii cu ADHD, copiii supradotați etc.),
să ofere modalitati atractive de petrecere a timpului liber (spatii destinate relaxarii,
jocului, sportului, centre de resurse etc.)..
În concluzie,pentru abordarea unei educații inncluzive în grădiniță,cadrele
didactice dar și menagerul instituției ar trebui să respecte următorii pași:

-să elaboreze un plan de dezvoltare a grădiniței în care să se precizeze parteneriatul

cu familia și comunitatea;

-să asigure un climat favorabil prin organizarea mediului educațional cît mai
eficient;

-să fie pregătit întregul personal al grădiniței pentru a primi toți copii,fără
descriminări;

-să realizeze schimb de idei cu celelalte college din grădiniță sau din alte instituții;

-să se elaboreze planuri individuale pentru copii care au nevoie de sprijin în

anumite moment.

În afară de toate aceste încercări,nu trebuie să uităm faptul că,educația incluzivă

înseamnă și un respect față de ființa umană,și în special față de copil,iar prin
acceptarea acestei forme de învățămînt înseamnă,de fapt,să acceptăm diversitatea
ca sursă a propriei dezvoltări,aducația incluzivă dînd valoare ființei
umane,indifferent de problem,deoarece societatea actual are nevoie de toți membrii
acesteia,fiecare fiind important prin felul lui de a fi,valoarea umană venind chiar
din străfundurie esenței sale,motiv pentru care societatea trebuie să accepte și să
identifice nevoile de formare.