Incursiune istorică a pandemiilor de-a lungul timpului evul

mediu și modernitate în Țările Române.

De milenii se produc două mari epidemii într-un secol și

multe alte epidemii de mai mică importanță. Frecvența lor crește
totuși din ce în ce mai mult și concentrarea populației în
civilizația noastră urbană, circulația favorizată de mondializare,
ca și multiplele mijloace de transport rapide le-au trasformat cu
ușurință în pandemii. Epidemiile sunt, simplu vorbind, boli care
sunt deosebit de contagioase și se răspândesc rapid la o parte
importantă de populație.
De-a lungul istoriei omenirea s-a luptat cu un dușman
invizibil. Alături de catastrofele naturale, foamete, războaie,
micile vietăți microscopice (microbi, bacili, bacterii, virusuri) au
devastat teritorii întinse, punând în pericol chiar și existența
popoarelor.
Recenta pandemie de coronavirus SARSCOV-2 ne arată că
războiul nu a fost câștigat definitiv de oameni. Cu toate că
medicina s-a dezvoltat mult în ultimul secol, acești dușmani
minusculi au capacitatea de a se adapta și de a ocolii toate
remediile medicinei de astăzi.
Ciuma poate fi considerată cea mai distrugătoare molimă
care a a afectat vreodată omenirea.Informații despre această
molima apare pentru prima dată în Sfintele Scripturi -ciuma care
a decimat tabăra lui David după recensământ (2 Regi 24, 15).
Prima formă clinică de ciumă considerată ca pandemie a fost în
anul 430 îdHr. amintită de istoricul grec Tucicide, molimă care a
ucis o treime din populațiile cetăților grecești respectiv populația
1
Atenei. Cu acest prilej marele conducător Pericle moare de
ciumă. Imperiul Roman este lovit de ciumă numită
ciuma ,,antonină,, din anul 165 dHr. iar în imperiul bizantin de
două epidemii devastatoare de ciumă între anii 541-588 istoricul
Procopius de Cezareea scrie de pildă în istoria secretă că la
Constantinopol mureau zilnic cate 1000 de oameni orașul
pierzând jumatate din populatie.
La mijlocul secolului al-XIV-lea o serie lungă de pandemii
de ciumă au bântuit Europa, Orientul, Nordul Africii, timp de
cinci veacuri continuând să existe focare în aceste zone. Primele
focare de ciumă sunt atestate la anul 1330 în Asia Centarală
făcând prăpăd în India, China, Orientul Mijlociu apoi se va
răspândi in toată Europa.Ciuma neagră sau ciuma bubonică a
secerat o treime din populația Europei potrivit istoricului
medieval Froissart, care mentionează csa pandemia s-a încheiat
în anul 1351. Ciuma va continua să apară în Europa la intervale
regulate aproape în fiecare deceniu făcând sute de mii de
victime 40.000 Paris, 68.000 Londra, 50.000 Florența.
Teritoriile locuite de populație românească nu au fost scutite de
ciumă mai ales în spațiul nord-dunărean, se aflau culoare de
răspândire a pandemiilor dintre Rusia și Constantinopol spre
Occident și Europa Centrală. Relatările despre pandemia de
ciumă în Țările Române apar în anul 1576 când au murit 7000
de locuitori în Brașov, iar în Moldova izbucnește în anul 1585
asociată cu foamete fac victime și pagube materiale. 1 Abia în
anul 1684 apar primele măsuri de combatere a pandemiei de
ciumă.
Se închid granitele, locuitorii sunt îndemnați să-și
părăsească casele, străinii sunt atent supravegheați asa cum
1
Pompei Gh.Samarian, ,,Din epidemiologia trecutului românesc.Ciuma,,București 1932, p.37
2
noteaza Gheorghe Pompei într-o lucrare de referință ,,Ciuma din
epidemiologia trecutului românesc,,2 Domnitorul fanariot
Grigore Ghica este cel care a dat ordinul să se construiască un
spital de ciumați în Pantelimon, și tot el a înființat o asociație de
cioclii oameni care se vindecase-ră de boală având o imunitate
crescută ajutând la supravegherea ciumaților și îngroparea lor,
fiind scutiți de impozite de către domnitor.
În perioada 1726-1747 ciuma se manifestă din nou în Asia
mică, Țările Române, Balcani, Ungaria. Numai în Ardeal au
murit 41.000 de locuitori în anul 1738 fiind contaminate 23 de
districte si comitate.În timpul domnitorului Constantin
Movrocordat ciuma a răpus 30.000 de locuitori dintre care 233
preoți și 3 arhierei. 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciumă
fiind îmormântat la Mănăstirea Văcărești. În timpul războiului
ruso-turc din secolul al-XIX, foametea, dezordinea socială, au
condus la răspândirea epidemiei de ciumă. Locuitorii Moldoveni
mai ales cei din clasa săracă în timp de ciumă conduc pe ascuns
rudele atinse de boală prin pădurile din înprejurimi punându-le
alături un vas cu apă și ceva alimente lăsându-i în voia sorții.
,,Am văzut de multe ori ân mijlocul verii cadavre rămase mai
multe zile rămase neîngropate din lipsă de căruțe.,, Românii
foloseau remedii băbești pentru vindecarea rănilor: cataplasme
din făină cu miere și cărbune.
Cea mai cuplită epidemie în Tările Române a avut loc 1812-
1813 în Muntenia în timpul domniei lui Caragea Vodă când se
estimează că ar fi murit 90.000 de oameni. Ciuma a venit după
alte două mari încercări un mare incendiu 1798 si cutremurul
din 1802. Ultimele cazuri de ciumă sunt consumate pe la anul
1830 după care molima dispare. Abia scăpați de ciumă o nouă
2
Pompei Gh.Samarian, ,,Din epidemiologia...,pp.34-35
3
epidemie se abate asupra Țărilor Române holera boală
contagioasă provenită din India și Asia de sud-est Pandemia s-a
răspândit în Rusia de unde va fi adusă prin intermediul armatei
ruse la noi în 1831. Moldova și Țara Românească se afla atunci
sub administrația armatei rusești. Orașul Iasi este cel mai afectat.
Consulul francez Charles Lagan raporta la 22 mai 1831 ca în 4
zile de la debul epidemiei de holeră mureau intre 54 și 120 de
oameni consemnat de Paul Cernovodeanu în lucrarea ,,Biciul
holerei pe pământ românesc,,.3 Generalul Pavel Kiseleff cel care
practic conducea Moldova și Tara Românească a hotărât
evacuarea a două treimi din populația Iașului. Decesele cresteau
ca număr ajungând la 180 pe zi. În oras s-a instalat haosul Mulți
medici au fugit din oraș.Tâlharii pun stăpânire pe oraș jefuind
casele boierești. Un incendiu a ars fără întrerupere timp de 14
ore, fără să intervină nimeni. Diplomații străini au plecat la
București. Potrivit unei statisti în 1832 populația din Moldova
număra 1.130.000 de locuitori din care s-au îmbolnăvit 8445
dintre aceștia murise 5182 de persoane. Cu toate că generalul
Kiseleff luase măsuri de carantinare pandemia de holeră trece și
în Muntenia izbucnind cu virulență și la București. Lipsa de
salubritate a oraselor și a altor măsuri de carantinare au făcut să
se contamineze 14.236 de locuitori din care 6.960 au murit.
Pandemia va trece munții spre Transilvania unde s-au înregistrat
1.436 de decese.4 Un al doilea val a acestei pandemii de holeră a
apărut în Tările Române tot prin intermediul soldaților rusi care
venise cu un vas turcesc ancorat la Galați, pentru a potoli
revoluția de la 1847-1848.

3
Gh.Brătescu Paul Cernovodeanu, ,,Biciul holerei pe pământ românesc,, Editura Academiei Române,2002,pp.25-
26
4
Ion Bolovan, ,,Aspecte privind impactul demograafic și mental al epidemiilor de holeră în spațiul ardelean în
secolul al XIX lea,,în vol.:Națiune și europenitate.Studii istorice.Editura Academia Română 2007 pp.241-242
4
 Medicii au conceput atunci leacuri pentru vindecarea
bolnavilor dar fără rezultatul dorit. În iunie 1913 armata română
a trecut Dunărea în Bulgaria în cadrul celui de al doilea război
Balcanic. Nu au avut loc lupte dar au avut de înfruntat un
dușman de temut: holera.5 Mijloacele sanitare precare,
dozordinea armatei au dus la îmbolnăvirea a 15.000 de militari
din care 1.600 au murit. Principesa Maria a României s-a
împlicat atunci în oprirea extinderii pandemiei iar marele medic
Ioan Cantacuzino a produc un vaccin antiholeric. Din păcate
măsurile de carantinare nu au fost respectate de comandanții
militari fiind adusă la nord de Dunăre unde a facut victime până
și după cel de al doilea război mondial.
Cea mai mare calamitate pentru noi românii a fost tifosul,
denumită și ,,febra tranșeelor,, ce a afectat mult armata română
în timpul războiului de independență 1877-1878 respectiv
primul război mondial. Tifosul exantematic rămânând pentru
mult timp cantonat în zona Balcanilor producând in total
100.000 de imbolnaviri, conform celor mentionate de Cantemir
Anghelescu autorul lucrării ,,Tifosul exantematic în
România,,6.A fost cea mai gravă epidemie a primului război
mondial pentru poporul român. La sfârșitul anului 1916 armata
română este nevoită să se retragă în Moldovă cu aproximativ
20.000 de răniți. Lipsa locuințelor a hranei, apei potabile, a
medicamentelor, a favorizat declanșarea epidemiei de tifos și a
febrei recurente. Mărturiile timpului vorbesc de 300.000 de
morți, din care 250 de medici și 1000 de sanitari voluntari.
Tifosul nu a putut fi eradicat imediat înregistrându-se câteva
sute de decese anual până în anul 1938 vârful pandemiei fiind în
anul 1936 cand au fost înregistrați 7.000 de oameni bolnavi din
5
REDACȚIA,în Ziar Unirea nr 91 Sâmbătă 13 septembrie 1913 an XXIII, Blaj, p.5
6
Cantemir Anghelescu autorul lucrării ,,Tifosul exantematic în România,,din rev.HISTORIA.
5
care 689 au murit. Mărturie consemnată de același autor
Cantemir Anghelescu din aceasi lucrare.
GRIPA –o nouă amenințare pentru omenire. Virusul gripal
se deosebește de cele care provoacă variola,rujeola, poliomelita
prin faptul că își schimbă periodic caracteristicile structurale și
biologice. Primul război mondial va oferi terenul propice pentru
declanșarea celei mai mari pandemii de gripă din istoria
omenirii dezastrul provocat fiind comparat cu pandemia de
ciumă. Denumită ,,gripa spaniolă,, virusul H1N1 a afectat
jumatate din populația globului iar estimările făcute la acea
vreme ne arată că au fost între 20 și 50 milioane de oameni care
au murit. A fost numită gripa spaniolă deoarece ziarele din
Spania au popularizat pe larg această pandemie pe când în țările
beligerante a existat o cenzură.Virusul gripei spaniole a fost
adus în Europa de soldații americani care să lupte de partea
ANTANTEI. A doua pandemie de gripă a izbucnit în 1957 în
centru Chinei fiind provocată de o nouă tulpină H2N2 având
caracteristici biologicve distincte față de virusul care a provocat
gripa spaniolă. În 10 luni pandemia a făcut ocolul pământului și
milioane de oameni au murit. În 1968 izbucneste o altă gripă la
Hong Kong cu o nouă tulpina H3N2 a virusului gripal.
Pandemia se va răspândi în SUA și apoi în Europa. În 1976 într-
o bază america din New Jersey soldații sunt infectați cu o nouă
mutație de virus de la carnea de porc la om..Se realizeaza primul
vaccin fiind vaccinati 48 milioane de oameni.
În 1977 o nouă epidemie de gripă izbucnește în China , cu
forme mai ușoare ca manifestare clinică. În 1997 la Hong Kong
apare gripa aviară la păsări. Iar în 2007 trece de la păsări la om
devenind Virusul A H5N1care se va răspândi în întreaga lume.
O alta pandemia a pornit în anul 2009 din Mexic unde are loc o
6
nouă mutație este vorba de gripa porcină A/H1N1 care de fapt a
modificat virusul provocând o reîntoarcere a gripei spaniole dar
forme ușoare. La începutul anului 2010 numărul deceselor din
cauza gripei porcine ajunge la 14.500 pe glob. România
raportând doar 100 de cazuri în condițiile în care existau ample
campanii de vaccinare a populației și s-au luat măsuri drastice
de carantinare.
În concluzie, implicarea Bisericii Ortodoxe de-a lungul
timpului s-a concretizat prin activitate social filantropică precum
bolnițele și primele spitale subtutela bisericii de pildă Spitalul
Precista Mare din Roman ctitorie a Mitropolitului Veniamin
Costache 1798, spital care a contribuit la internarea și
vindecarea celor afectați de pandemii.
În secolul al XVIII-lea se impune o medicină călugărească
naturistă după autorul Paul Cernovodeanu care menționează
acest fapt. Legat de ciuma din București din anul 1792 se
înființează ,,Comisia sanitară publică,, ca măsură de combatere
și oprirea răspândirii epidemiei. Tot atunci a fost adus capul
Sfântului Visarion de la Biserica Dușca din Macedonia în
ssperanța alungării acestei epidemii.O mare procesiune cu
Sf.Cuv.Dimitrie Basarabov patronul spiritual al Bucureștilor a
avut loc în anul 1870.În secolul al XIX lea în Moldova a avut
loc procesiunea cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și
Sf. Cuv. Parascheva de la Iași.
În Eparhia Romanului s-au desfăsurat procesiuni cu Sfanta
Icoana a Maicii Domnului de la Trifești. La 11 mai 1901 Sfântul
Sinod de atunci emite o circulară privind împărtășirea bolnavilor
pe perioada epidemiei de tifos recomandarea fiind ca după
fiecare împărtășire lingurița să fie trecută prin spirt. În luna

7
ianuarie 1908 preoții din zona Roman nu au mers cu ajunul
Bobotezei din cauza epidemiei cu scarlatină.
Agentul sanitar Gheorghe Sinov trimite scrisori parohiilor cu
indicații pentru modul cum se fac îmormântările pe vreme de
pandemie și cum se fac serviciile religoase acolo unde sunt
bolnavi contagioși. Medicii recomandau oficierea îmormântării
direct la cimitir cu sicriul acoperit și nu se făceau pomeniri. 15
ianuarie 1909 Ministerul Cultelor propune înființarea unor
depozite de medicamente mici farmacii mai ales la sate ținute
de preoți. La mai 1910 Serviciul sanitar din Roman trimite o
circulară că în zonă sunt focare de febră tifoidă și scarlatină
impunându-se măsuri severe în parohii. La 4 mai 1913
protopopul de Roman trimite circulară preotilor cu rugăciuni
speciale pentru cei bolnavi în vreme de pandemie, iar în mai
1918 tot protopopiatul Roman trimite circulară cu măsuri pentru
a se opri pandemia de tifos exantematic în zonă. În zona
Romanului sunt consemnate focare de febră tifoidă, holeră, tifos
exantematic și scarlatină prilej cu care Sfânta icoana de la
Trifești este scoasă în procesiune lunile iunie –august. La 1
decembrie 1918 preotul Grigore Drăgan preot în satul Porcești
astăzi Moldoveni a murit contaminat cu tifos după îmormântarea
unui soldat. Tot în același an au loc mai multe procesiuni cu
Sfanta icoana de la Trifesti în perioada lunilor aprilie-iunie.
Episcopi ai Romanului de la începutul secolului trecut Gherasim
Safirin (1900-1911), Teodosie Atanasiu (1912-1923) și Lucian
Triteanu (1923-1947) au trimis mai multe circulare și scrisori
pastorale cu îndemnuri pentru evitarea răspândirii unor epidemii
în eparhie.
Acum în actualitate trăind parcă vremurile de atunci, a fost
și este aceași grijă părintească pentru sănătatea poporului
8
binecredincios, de la Preaferitul Părinte Patriarh Daniel
dinpreună cu ierarhii Sfântului Sinod și pâna la toată suflarea
preoțească s-au împlicat enorm cu sacrificii în păstrarea sănătății
si alungarea bolii.
Scrisorile pastorale cu îndemnuri pentru evitarea răspândirii
pandemiei în toate eparhiile, viața liturgică asigurată online
ținând legătura cu poporul, activitățile social filantropice cu
numeroși voluntari care au mers să aducă bucuria cea mai mare
creștinătății SFÂNTA LUMINA de la Ierusalim, munca ,,cot la
cot,, cu medicii și asistenții medicali din unitățile spitalicești,
voluntarii Catedralei Naționale prezenți în mijlocul poporului
singuratic fără sprijin, campania de donare de sânge, aparatura
medicală ATI constând în ventilatoare mecanice și alte donații
în valoare de 4 mil de lei.
În eparhia Romanului punctul cel mai valoros este
Așezământul social filantropic Sfântul Voievod Stefan cel Mare
de la Hârja jud Bacău complex rezidențial unde sunt peste 100
de bătrâni care au fost ocrotiți exemplar în această perioadă prin
masurile si programele ce se desfășoară cu asistența medicală de
înaltă ținută, serviciile sociale și mediul ambiant duhovnicesc.
Fundația,,Episcop Melchisedec,, s-a implicat în toate activitățile
specifice de a proteja sănatatea oamenilor.
Scrisorile pastorale și circularele trimise de Înaltpreasfințitul
Părinte Ioachim arhipăstorul nostru a îndemnat clerul și
credincioșii la multă rugăciune și implicare socială în aceste
vremuri de încercare.
Cuvîntul Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim ținut în data de
5 aprilie a anului curent numit ,,Gânduri în vreme de molimă și
frică.,, este cel mai încurajator mesaj de îmbărbătare a preoților
și credincioșilor.
9
CORONAVIRUS numit COVID 19 actuala pandemie în
desfășurare. Caracteristica covid-19 este că el afectează grav
sistemul respirator al persoanelor vârstnice sau fragilizate de alte
patologii și că are un grad ridicat de contagiozitate, care
saturează rapid sistemele de ATI printr-un număr mare de
persoane atinse de boală simultan într-un interval scurt de timp.
Pe 26 februarie a fost confirmat primul caz de infecție cu
noul coronavirus pe teritoriul României pe 26 februarie. Pe 16
martie în contextul evoluției situației epidemiologice
determinată de răspândirea COVID-19, Președintele României,
Klaus Iohannis, a semnat luni, 16 martie 2020, decretul privind
instituirea stării de urgență pe teritoriul României pentru 30 de
zile. Pe 17 martie este emisă prima Ordonanță Militară privind
unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de
persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri. Astfel, au
fost închise restaurantele și hotelurile și au fost interzise
evenimentele publice în spații închise, fiind permise doar
evenimente cu mai puțin de 100 de participanți în spații
deschise. Aceste restricții au dus în rândurile clerului și
credincioșilor cât și vieții de mănăstire o experiență
duhovnicească inedită având șansa că această carantină impusă
de autorităță să coincide cu una din cele mai frumoase perioade
ale anului liturgic și anume cele 40 de zile ale postului mare și
marea sărbătoare a Învierii Domnului. O experiență de neuitat în
care poate ca niciodată ne-am limitat de la ieșirile noastre
distracții, consum o perioadă de calm și de mare singurătate
reîntorcându-ne la noi înșine. În mod global am experiat Isihia o
stare de însingurare de liniște exterioară și interioară. Zgomotul
și stresul parcă dispăruse fiind înlocuit cu interiorizerea noastră.

10
 Această întoarcere la sine și la viața de familie la viața de
obște din mănăstiri nu a fost totuși să fie o uitare a celorlalți.
Milostenia, care face parte din practica obișnuită a postului,
poate lua forma unei asistențe mai susținute și regulată a unor
persoane pe care le cunoaștem și sunt bolnave, însingurate sau
neliniștite. Deși privați viața activă liturgică, neparticiparea la
sfintele liturghii, imposibilitatea de a ne spovedi totuși am trăit
parcă mai intens acestă perioadă mai ales bucuria Învierii
Domnului.
În pandemie, din punct de vedere social, ființa umană are
limitatări spațiale, relaționale și comunitare. Modificările sociale
intra si interpersonale sunt destule de evidente datorită faptului
că libertatea de expresie, cognitivă, sentimentală și spirituală
este destul de limitată. Omul, cu toate acestea, are accesibiltate
mai pronunțată către autocunoștere și introspecție, șansa de
autoradiografiere este ușor de sesizat și de fructificat. Chiar dacă
s-a limitat excesiv conectivitatea cu lumea exterioară, drumul
spre adevăr, spre sublim și autentic nu a fost barat de nici o
inaccesibilitate.
Din punct de vedere spiritual persoanele religioase și
practicante nu au simțit un regres în indentificarea comuniuni cu
Hristos care ieri, astăzi și mâine este același. În duh de
rugăciune isihastul sau omul lăuntric este mai sublim, pe timp de
prigoană sau restricții sociale. În istoria creștinismului
indentificăm destul de multe perioade limitative din punct de
vedere religios, dar cu o deosebită înflorire a vieții duhovnicești.
Primele patru secole ale erei creștine au cunoscut restricții
fără precedent în istoria umanității pentru o religie.
Creștinismul, fiind o religie ilicită, interzisă din punct de vedere
social, prin pronia Bunului Dumnezeu și prin înțelepciunea Sf
11
Împărat Constantin, devine religie de stat cu o bogată înflorire și
expansiune în toată lumea.
Pandemia este doar un context social prin care religiosul
este limitat sau desființat, ea fiind o adevărată oportunitate
pentru toți nevoitorii în găsirea resurselor interioare, a celor mai
autentice daruri duhovnicești pentru creșterea și desăvârșirea
omului creat după chipul Lui Dumnezeu pentru a deveni
asemenea cu El după har. Perioada isihastă poate fi asemănată
cu perioada pandamiei deaorece curentele filozofice și adversarii
vieții noetice reprezentau pericole iminente în întâlnirea
autentică a omului cu lumina necreată a dumnezeirii. Șansa
enormă a creștinului contemporan este aceea că Biserica nu a
capitulat în drumul ei al desăvârșirii.
Cunoaștem faptul că marele lavre ale monahismului din
întregul creștinism sunt acelea care limitează accesul mirenilor
la viața liturgică și socială a comunității monahale. Un monah
autentic cu rugăciune lăuntrică neîntreruptă nu poate fi foarte
bucuros atunci când un grup gălăgios de pelerini poposește în
curtea mănăstirii. Chiar dacă în momentul în care monahul își
implinește vocația a lepădării de nume, a curăției trupești și a
dezinteresului față de cele materiale, pentru el rugaciunea nu
poate fi decât o arcă ce plutește pe marea învolburată a acestei
lumi. Din punct de vedere social pandemia este o limitare a
omului la întreaga rețea socială, iar creștinul sau monahul fac
parte din această societate constrânsă și limitativă.
Sf. Munte și alte locuri monahicești din întreaga lume au
resimțit pozitiv această pandemie, activitatea lor de bază
reducandu- se la rugaciunea lăuntrică și la implorarea milei Lui
Dumnezeu. Chiar dacă monahismul românesc a suferit la un
moment dat în istorie ( a se vedea Decretul din 1967) fiecare
12
monah sete o comoară duhovnicescă lăsată de Dumnezeu în
lume, care strălucește nu pentru el însuși, în mod paradoxal, ci
pentru o întreagă lume, lume din ce în ce mai ostilă vieții
duhovnicești autentice. Dacă aparent monahul trăiește pentru
sine însuși, defapt prin renunțarea la lume, el aduce toată lumea
în chilia lui din mănăstirea unde viețuiește sau în peșterea unde
se nevoiește. Inutilitatea socială a monahismului văzută prin
ochii omului contemporan a fost desființată prin implicarea
exemplară a mănăstirilor în viața socială a comunităților, opera
de caritate a bisericii fiind asumată și de monahismul
contemporan, chiar daca aceasta nu este vocația monahilor.
În esență monahul, chiar dacă nu stă la capul bolnavului
deși primele instituții de asistență socială au apătut în cadrul
mănăstirilor, are cea mai frumoasă și nobilă lucrare
duhovnicească din lume aceea de a se ruga pt binele social,
medical și comunitar al lumii întregi. Sf Apostol Pavel ne spune
că în Biserică Dumnezeu „a dat pe unii apostoli, pe alții
prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători”
(Efeseni 4:11), ceea ce însemnă că darurile sunt împarțite, dar cu
siguranță cel mai mare dar primit de monahi de la Dumnezeu
este acela al rugăciunii neîntrerupte. În mănăstiri sau asezăminte
sociale unde Sf Liturghie se săvârșește zilnic, chiar și în
perioada pandemiei, lucrarea Bisericii și împlinirea scopului
ultim a ei, nu este suspendat. Lucrarea mîntuirii este fără
intrerupere indiferent de condițiile sociale limitative în care se
desfășoară viața. Nicio pandemie și niciun virus nu va putea
opri revărsarea harului dumnezeiesc și a darurilor Duhului Sfânt
peste duhul tainic al lui Hristos care este Biserica Sa. Pandemia
a oferit prilejul ca în perioada de carantină sau izolare, oamenii,

13
mai ales monahii să sporească rugăciunea și nevoința
duhovnicească.
Privegherile și liturghiile se recomndă să se săvîrșească
neîntrerupt pentru ca în perioade de încercare similare (ca în
timpul domniei împăratului David), prin multă pocăință, lacrimi,
post și rugăciune, perioadele de încercare au fost depășite. Cel
care nu este încercat în credința lui, precum dreptul Iov, nu are
șanse să se mîntuiască.
Așadar pandemia, din punct de vedere spiritual și
duhovnicesc, nu a făcut decât un mare bine oamenilor căutători
de mântuire. Acceptarea condiției date este un act de smerenie și
de pocăință ce poate fi utilizat într-un mod favorabil pentru
găsirea Lui Hristos care este “Calea, Adevărul și Viața” ( Ioan
14:6) fiecăruia dintre noi.

Arhim .Andrei Ioniță

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Astazi 04 septembrie 2023

14