Tema: Igiena solului.

Importanţa igienică a solului şi rolul lui în transmiterea

diferitor boli şi helmintiaze. Autoepurarea solului.

Planul:

1. Proprietăţile fizice ale solului şi caracteristica igienică.

2. Compoziţia chimică a solului şi influenţa exercitată. Zonele biogeochimice.
Endemii geochimice.
3. Rolul solului în răspîndirea bolilor contagioase şi a parazitozelor. Poluarea şi
autoepurarea solului.
4. Poluarea solului
5. Poluarea chimică a solului
6. Sistemele de salubrizare a localităţilor
4. Metodele de neutralizare a deşeurilor lichide şi solide.

1. Proprietăţile fizice ale solului şi caracteristica igienică.

Definiţie - solul este partea scoarţei terestre în care se petrec toate

procesele biologice. Solul - factor important din mediu cu importanţă vitală şi
complexă asupra sănătăţii populaţiei prin interacţiunea permanentă cu ceilalţi
factori biologici (apa, aerul). Solul - partea fertilă a scoarţei terestre .
În afară de noţiunea adusă este de dorit să ştim noţiunea de: stratul cultural
al solului - stratul de sol al scoarţei terestre modificat pe un spaţiu limitat de
activitate a omului prin determinarea grosimii stratului suprafeţei şi înlocuirea lui
prin acumularea de deşeuri industriale sau menajere sau prin construcţii.
Interesul problemei igienice sanitare a solului este legată de partea
superficială a scoarţei terestre în care au loc numeroase procese chimice şi
biologice .
Igiena consideră solul ca un element de mediu al omului care inluenţează
sănătatea acestuia şi din această cauză întâlnim noţiunea de importanţă atît
nefavorabilă cît şi patologică şi sanogenă.
Igiena solului se ocupă de relaţiile dintre :
- sol şi apa
- sol şi aer
- sol şi alimente
- sol şi epidemiologia infecţioasă care caută să stabilească corelaţiile
directe între calitatea solului şi starea de sănătate pe solul dat.
 Proprietăţile fizice ale solului
Structura mecanică a solului determinată de o serie de calităţi sau proprietăţi
cu rol important sanitaro-igienic.

Porozitatea solului - volumul sumar al porilor de aer din sol la unitate de

volum exprimat în %,cu cît este mai mare porozitatea cu atît este mai mică
capacitatea de filtrare a solului :
Porozitatea nisipului = 40%
Solul de turba 60%
Porozitatea solului :1. naturală
2. artificială
Canale cu fisuri formate artificial de animale şi viermi precum şi canale
create de om în timpul diferitor lucrări terestre, instalaţia ţevilor, instalaţia
canalizaţiilor, săparea fântânilor. In sol cu porozitatea joasă şi cu dimensiuni mari
ale porilor poluanţii chimici şi biologici pot pătrunde uşor în adânc poluând
stratului cu ape freatice. La porozitatea a 70 % se crează condiţii optime pentru
procesul de autopurificare a solului.
Permiabilitatea pentru aer:
Capacitatea solului de a permite trecerea aerului prin grosimea sa . Ea
depinde de mărimea porilor şi cu volumul lor total Solul cu particule mari cum ar
fi prundişul, pietrişul, nisipul sunt foarte permiabile pentru aer deşi porozitate lor
este foarte mică . Cu cît solul conţine o cantitate mai mare de aer cu atît procesele
biologice sunt mai active, iar solul devine mai salubru. Cantitatea de aer din sol
depinde de presiunea atmosferică şi de cantitate şi mişcarea apei subterane. Ca
urmare a proceselor biologice ce au loc în sol calitatea aerului teluric diferă de la
calitatea aerului atmosferic % O 2 fiind mai mic iarCO2 mai mare . În componenţa
aerului din sol pot apărea şi alte gaze. Cu cît aerul teluric este mai apropiat ca
compoziţie cu aerul atmosferic cu atît solul este mai curat.
Permiabilitatea pentru apă - proprietatea rolului de a permite trecerea apei
prin grosimea sa a apei. Această proprietate este dependentă de mărimea şi
volumul porilor solului , astfel cu cît porozitatea este mai mare cu atît este mai
mare permiabilitatea pentru apă. Apa în sol este amplasată în straturi succesive
care sunt cunoscute sub denumirea de zonele lui Goffman. Ele sunt:

1 Zona de evaporare-cea mai superficială este supusă permanent fluctuaţiilor

determinate de variaţiile de temperatură .
2 Zona de filtrare este stabilă şi străbătută de apă în timp ce diverse impurităţi pot
fi reţinute în sol , ceea ce are importanţă în protecţia apelor subterane
3 Zona de capilaritate-apa solului se ridică menţinând starea de îmbibiţie.
4 Zona apelor subterane-ara o grosime variabilă
5 Zona stratului impermiabil de sol
Apa din sol are un rol important pentru diverse procese biochimice şi
biologice ce au loc în sol.
Capilaritatea - capacitatea de a ridica apa din straturile inferioare prin
capilare în straturile superioarioare. Capilaritatea este invers proporţională cu
permiabilitatea. Ea este dependentă de porozitate. Importanţa igienică a
capilarităţii este strâns legată de salubritate şi starea construcţiilor, cu cît solul are
o capacitate mai mare de a mişca apa din profunzime în straturile superficiale cu
atît stratul de apă subterană se poate ridica mai sus prin porii acestora şi poate trece
în porii materialului de construcţie provocând „igrasie ” – umiditatea sporită a
materialelor de construcţie şi astfel se favorizează creşterea concomitentă a
diferitor ciuperci.
Capilaritatea are o importanţă sanitară pentru amplasarea corectă a latrinelor
de gunoi, platformele de depozitare a gunoiului şi pentru amplasarea fântânilor
absorbante .
Hidroscopicitatea - proprietatea care caracterizează cantitatea de apă pe
care solul este capabil să o menţină datorită forţelor de sorbţie şi capilaritate .

Importanţa igienică - datorită ei se produce umezirea solului şi a clădirilor

şi astfel se micşorează permiabilitatea pentru aer şi apă ,se complică epurarea
apelor reziduale.

Selectivitatea - capacitatea solului de a reţine în sol diferite impurităţi care-

l srăbat, acestea fiind purtate de aer şi mai ales de apă. Selectivitatea are la bază
fenomenul de absorţie şi mai ales de reţinere a impurităţii pe suprafaţă granulelor
de sol, solurile granolopermiabile sunt şi solurile cu grad mare de selectivitate.

Reziduurile ce sunt reţinute în primul rând sunt reziduuri aflate în suspensie

inclusiv micro organisme, dacă se trece printr–un strat de sol o suspensie de mi/o,
iar apa în care au fost aceste mi/o se culege şi se seamănă pe medii nutritive ea
poate fi practic sterilă. Astfel de soluri au proprietatea selectivă faţă de m/o.

Temperatura solului dependentă atît de structura mecanică cît şi de natura şi

compoziţia chimică a solului. Solul primeşte căldură cît şi de la soare prin radiaţiile
calorice cît şi de la masa incadescentă din centrul pământului plus căldură degajată
la procesele biochimice endogene, formează în întregime temperatura solului. În
general solul este rău conductor de căldură. Conductibilitatea sa termică fiind
determinată de stuctura mecanică , compoziţia chimică, gradul de încălzire.
 Solurile cu granule fine şi medii se încălzesc mai rău, dar acest tip de sol şi
se răceşte mai greu, deoarece înmagazinează căldură, solurile cu granule mari au o
capacitate de a se încălzi repede dar la fel şi se răcesc repede .

Solul are o importanţă şi în păstrarea căldurii de aceea terenurile deschise

reflectă o mare cantitate de radiaţie calorică , iar cele închise o înmagazinează. La
profunzimea de 1 m variaţiile de temperatură de la exterior nici nu se percep, dacă
la suprafaţă temperatura minimă se înregistrează în luna ianuarie temperatura va fi
percepută la 1m în februarie. La adâncimea mai sus de 8 m variaţia temperaturii al
suprafaţă nu se percep (nu se transmit). La adâncimea 8 – 30 m temperatura
rămâne constantă .

Temperatura solului are o importanţă sanitară în procesele biochimice a

solului mai ales în procesul de autopurificare care îi induce solului o proprietate
„fertilitate ”. De temperatură depinde N mi/o şi de efectuarea reacţiei chimice.
Temperatura este o proprietate sanogenă şi are rol important în protecţia diferitor
instalaţii ; sistem de apeduct, sistem canalizare, gazificare, protejate, de îngheţ şi le
evită poluarea .

Apa din sol are un rol îndeseobi important pentru întreţinerea vegetaţiei şi
diferitor procese biologice ce au loc aici . Elementele aerului se înlocuiesc cu apa
din porii solului astfel influenţează – „gradul de salubritate a solului ”.

2. Compoziţia chimică a solului şi influenţa exercitată. Zonele biogeochimice.

Endemii geochimice.

Chimic solul conţine o totalitate de substanţe cunoscute la zi în lume.

Frecvent aceste substanţe sunt depuse în sol apoi în apă conţinutul lor poate fi
variabil de la unul la altul. Solul este în interdependenţă reciprocă cu atmosfera,
hidrosfera, biosfera ca rezultat cele mai multe substanţe trec prin sol în aer.
Carenţa, excesul mineral a solului va determina carenţa sau excesul mineral a apei.
Omul fiind consumatorul principal a tuturor produselor este direct influenţat
indirect de componenţa mineralizării a solului. Observând această relaţie a unui
grup de cercetători au întocmit hărţi privind conţinutul mineral al solului din zone
anumite, apoi au suprapus aceste hărţi cu patologiile documentate din aceste zone.
Astfel sau stabilit unele relaţii cauzale, în sensul că anumite carenţe sau excese de
elemente din sol au determinat apariţia patologiei geografice a populaţiei
respective. Miloslowsschi a denumit aceste afecţiuni endemice ca biogeochimice,
deoarece ele se găsesc în stare permenentă endemică în zona studiată, iar zona se
numeşte zona biogeochimică. Toate acestea sunt consecinţa a interrelaţii:
 Sol - apă – flora – fauna – omul - a tuturor elementelor chimice al căror
rol fiind patologic sau mai bine sau mai rău cunoscut.

Carenţa sau excesul elementelor chimice în sol poate fi cauza insuficienţei

sau excesului lor în plante, din plante în apă, apoi în organismele animalelor.
Acestea pot provoca în regiunile geografice anomalice dereglări de metabolism,
modificări funcţionale şi morfologice, diferite boli la oameni, animale şi plante.
Caracterul modificărilor metabolice, clinica bolilor depinde de excesul sau carenţa
microelementelor din regiunea dată.
Până la perioada actuală la animale au fost înregistrate un şir de endemii
geochimice cauzate de carenţa sau excesul de I, F, B, Mn, Zn, Co, Cu, Se, Sr, Be,
Li, Hg şi alte microelemente. Sunt descrise „endemii geochimice mixte”, din cauza
insuficienţei, dezechilibrului mai multor microelemente.
Relaţiile dintre condiţiile chimice ale localităţilor şi sănătatea populaţiei au
fost determinate încă la începutul secolului XIX, când s-a stabilit, că guşa
endemică, iar în localităţile montane şi cretinismul, este cauzată de carenţa iodului
în sol şi în produsele alimentare.
Ulterior au fost depistate endemii geochimice în legătura cu cantitatea
excesivă de molibden (molibdenoza sau gut endemică), plumb (dereglările din
partea sistemului nervos), stronţiu (hondro- şi osteodistrofii), seleniu în sol
(afecţiuni ale ficatului şi altor organe ale tubului digestiv), etc.
Măsurile de profilaxie a bolilor şi dereglărilor endemice geochimice sunt
introducerea microelementelor de carenţă în sol, nutreţuri pentru animale,
raţionalizarea alimentaţiei populaţiei, importarea produselor alimentare din alte
regiuni, adăugarea iodului sau a altor microelemente în sarea de bucătărie sau în
pâine, înlocuirea sursei de apă, cu altele bogate în fluor sau alte microelemente,
defluorizarea sau invers, fluorizarea apei, etc.

3. Rolul solului în răspândirea bolilor contagioase şi a parazitozelor. Poluarea

şi autoepurarea solului.

În afara de localităţile populate microflora din sol în fond e saprofită.

Microflora patogenă nimereşte în sol cu fecalii, urină, gunoaie, cadavre, băligar,
ape reziduale.
Fiind obişnuit cu parazitarea în organismul uman sau al animalelor, agenţii
patogeni nu află în sol condiţii favorabile pentru dezvoltare şi mai devreme sau mai
târziu pier sau îşi pierd virulenţa. Distrugerea microorganismelor patogene în sol e
înlesnită de anumiţi factori – uscare, condiţii termice nefavorabile, acţiunea
bactericidă a razelor solare, lipsa de substanţe nutritive, acţiunea antagonistă a
microflorei din sol etc.
Majoritatea microorganismelor saprofite şi patogene se află la adâncimea de
1-10 cm. Odată cu adâncimea, numărul de microorganisme scade considerabil.
Microorganismele patogene nesporigene (de exm: dezinteria, holera, tifosul
abdominal, tularemia, ciuma, bruceloza, leptospiroze, poliomielita, tuberculoza) nu
găsesc în sol condiţii favorabile pentru înmulţirea şi pier peste câteva zile sau
săptămâni.
Dar până a pieri aceşti microbi pot nimeri din sol în apele freatice sau cele
subterane, pe suprafaţa legumelor şi pomuşoarelor, pe mâinele oamenilor.
Microorganismele sporigene, care supravieţuiesc în sol ani întregi, sunt agenţii de
botulism, tetanos, antrax, gangrena gazoasă. Aceşti germini nimeresc în sol, în
fond, cu excrementele oamenilor şi ale animalelor.
O mare influenţă are solul în răspândirea helminţilor – ascaridozelor,
tricocefalozelor, stronghiloidozelor, anchilostomiazelor. Helminţii de acest gen se
numesc geohelminţi, deoarece solul este mediul, care condiţionează dezvoltarea
ouălor până la stadiul invaziv şi în care supravieţuesc timp îndelungat.
Solul se impurifică cu plante sau animale moarte ori cu produsele activităţii lor. La
aceste impurităţi în centrele populate se mai adaugă cantităţi mari de reziduuri
menajere. Dacă concomitent cu poluarea, nu ar avea loc procesele de autoepurare a
solului, acumularea murdăriilor la suprafaţa pămîntului ar putea face imposibilă
existenţa oamenilor.
Autoepurarea solului este un proces biologic complicat şi de lungă durată, pe
parcursul căreia substanţele organice se transformă în apă, bioxid de carbon, săruri
minerale şi humus, iar agenţii patogeni se distrug. Procesul de autoepurare include
2 etape: descompunerea substanţelor organice şi mineralizarea.

4. Poluarea solului
OMS consideră că poluarea solului este o consecinţă a unor obiceiuri ne
igienice sau practice necorespuzătoare a alimentaţiei şi a menţinerii condiţiilor
igienice .

În realitate poluarea solului se datorează îndepărtării şi depozitării ne igienice a

reziduurilor şi deşeurilor lichide, solide, rezultate din activitatea omului, dejecţiile
animaliere, cadavre a organismelor vii, utilizarea necorespunzătoare în practica
agricolă a substanţelor chimice .

Principalele elemente poluante ale solului sunt.:

- mi/o patogene
- paraziţi intestinali
- substanţe organice
- substanţe chimice potenţial toxice
- substanţe radioactive.
Poluarea solului este subdivizată în 2 categorii :

- poluare biologică
- poluare chimică
Poluarea biologică – desiminarea pe sol odată cu diferite reziduuri a
agenţilor patogeni supravieţuirea în sol a cărora este variabilă şi depinde de atît
specia microbiană cît şi de:
a. calitatea solului

b. condiţiile meteoriologice

În general solul este bogat în flora microbiană proprie numită FLORA

TELURICĂ ce participă foarte activ la procesele biologice şi biochimice ce se
petrec în sol. În cea mai mare parte această „floră telurică ”are o calitate „antibiotic
” faţă de flora microbiană de suprafaţă, contribuie astfel la distrugerea germinilor
patogeni şi în apa solului astfel nu se conferă condiţiile de temperatură umiditate
şi mai ales în straturile superficiale unde supraadăugător se concentrează flora de
impurificare aceasta aici este supusă la radiaţiile solare care este un factor pozitiv
Totodată solul nu conferă condiţii optime referite la asigurarea nutriţională a florei
patogene din cauza germenilor patogeni dispar sau sunt supuşi anumitor condiţii
insuportabile ceea ce peste un timp duce la distrugerea lor .

Timpul de viabilitate a m/o este diferit deoarece unii sunt prezenţi în forma
vegetativă şi alţii în forma sporulată. Cei în forma vegetativă se menţin de la
câteva zile la câteva săptămâni . Speciile formatoare de spori rezistă câteva luni -
ani . Ele (speciile sporulate ) prezintă pericol cel mai mare pentru sănătatea omului
din punct de vedere al provenienţei şi modul de transmitere a germenilor ei pot fi
divizaţi :

- germenii patogeni excretaţi de om şi transmişi prin contaminare

- germeni patogeni ai animalelor care se transmit prin sol.
Contaminarea are loc prin schema animal – sol – om Contaminarea
sol - om este caracteristică îndeosebi pentru grupul de maladii de
provenienţă intestinală ,respectiv acesteia pot fi agenţi patogeni ai:
- B titanic
- germenii gangrenii gazoase
- richettiile
- leptospirozele
- bruceloza (provocarea spontană avorturilor de către animalele
cornute mici ). Variabilitatea lor este de la câteva zile -
săptămâni .Astfel sunt cunoscute zone denumite ca ,,câmpuri
blestemate,, cotntaminate cu bacilul antraxului
Prin sol are loc transmiterea organismelor naturale ,ciuperci, prin
intermediul solului de asemeni se poate transmite inclusiv diferite grupe de
paraziţi intestinale (helmintiaze)cît şi bio şi geo helminteaze care necesită gazdă
intermediară : ascarida, tenia, tenia boului, oxiuri.
5. Poluarea chimică este produsă prin diverse reziduuri

- menagere
- zootehnice
- industriale
- radioactive
- ca urmare a utilizării a substanţelor chimice în agricultură
Luând în consideraţie sursele de poluare cît şi elementele poluante tipurile de
poluare se clasifică :

 Poluarea organică
 Poluarea industrială
 Poluarea agricolă
 Poluarea radioactivă
Poluarea organică - se datoreză în principiu reziduurilor menagere
zootehnice cît şi unor reziduuri industriale zootehnice cît şi interprinderile
industriei alimentaţiei .Poluarea organică persistă sol timp îndelungat dar limitat, .
datorită capacităţii solului de a degrada, descompune aceste substanţe prin
intermediul organismelor telurice Prin această disiminare a materiilor organice în
sol şi transformarea ei de către m/o telurice în substanţe minerale şi realizarea unui
ciclu natural al elementelor după schemă, acesta conţine :sol, plante , animale, om,
şi astfel substanţele revenite în sol formează un ciclu . Acest ciclu e caracteristic
pentru azot , C ,S ,P, etc.

Poluarea industrială - poate fi de componenţă organică, dar de cele

mai deseori conţine un conţinut bogat cu substanţe chimice potenţial toxice .

Poluarea industrială are loc cu substanţe ce se obţin prin depunerile pe sol a

poluanţilor răspândite în atmosferă, precum şi depozitarea incorectă a deşeurilor ,
poluarea apelor de la industrii şi diversarea pe sol a substanţelor toxice . Sunt
statistici care consideră că 50% din materia primă utilizată în industrie ajung sub
formă de deşeuri industriale dintre care 15% sunt toxice , periculoase pentru om.

Solurile cu cea mai mare poluare chimică de natură minerală sunt cele din jurul
întreprinderilor industriale .Substanţele poluate sunt variabile şi cuprind
aproximativ toate micro şi macro elementele cunoscute şi necunoscute .
Consecinţele acestor substanţe poate induce la degradarea totală a solului , totadată
aceste substanţe pot migra din sol în apă şi în vegetaţie astfel acţionând asupra
sănătăţii omului . Sunt descrise multiple cazuri de acumulare în mod agricol sau
animalier a unor substanţe : Ca, Se, Pb , Fe, Hg.

Poluarea radioactivă - acest tip este o poluare recentă şi se efectuează

prin sedimentări din atmosferă, depozitarea incorectă a reziduurilor cu conţinut de
izotopi , cei mai răspândiţi din acestea sunt ; St 90, Cz 137 , I 130 , Rn 160 , I 132
Durata de viaţă a ionilor este diferită de la zeci de ani -St , Cz 20 -30 ani până la 3
zile I 130 - 14 zile . Aceste substanţe influenţează radiaţia de fond gamă globală .

St. ce acumulează în sol ca urmare a precipitaţiilor abundente acide. Cg este

prezent în sol unde poate trece de la plante la animale care mai apoi le consumă
cerbii, renii astfel influenţează organismul uman . În ultimul timp o atenţie mare se
acordă C14 care ia naştere în natură sub acţiunea radiaţiilor cosmice el se poate
depozita în sol de unde intră în nivelul metabolismului al plantelor şi animalelor şi
ajunge la om .În prezent nu se cunosc consecinţele nedorite de influenţa acestui
element dar se tratează cu precauţie. S-a stabilit că radioactivitatea solului în
ultimul timp a crescut cu 10 – 30 % .

Poluarea cu produşii chimici folosiţi în agricultură - această poluare

reprezintă la etapa actuală una din cele mai importante, contraversate probleme de
sănătate În ultimul timp se utilizează substanţe chimice în mare parte sintetice
pentru obţinerea unor cantităţi superioare de produceri agricole . Este vorba despre
grupele de substanţe:
Fertilizante
Biostimulatoare
Antidăunătoare
În ultimul timp apare noţiunea de Substanţe genetic modificate
Cea mai mare parte a acestor substanţe sunt de natură organică şi anorganică
în sol ele sunt supuse unui proces de descompunere, degradare şi biodegenerare.
Aceste substanţe sunt metabolizate de m/o din sol ce posedă o mare capacitate de
adaptare, utilizîndu – le ca elemente nutritive şi ca urmare ca produse chimice
dispar din sol şi solul are necesită o tratare repetată . Substanţele fertilizante sunt
substanţe schimbate anorganice ce pot conţine N 3, P şi pot fi folosite ca substanţe
pure unice şi se pot regăsi în solul tratat sub formă de compuşi intermediari sau
finali (N3 - NO2 – NO3) aceşti compuşi migrează din sol în ape subterane şi sunt
înglobaţi de plante, consumate de animale - om . Nitraţii produc o intoxicaţie cel
mai des întâlnită şi produc methemoglobinemie. Există şi corelaţie între poluarea
solului cu nitraţi şi concentraţia acestora în ape , vegetaţie , valorile lor pot varia de
la probele de control la 10 – 100000 ori.

Pesticidele grupe de substanţe chimice a căror utilizare în agricultură

contribuie la majorarea randamentelor agriculturii. Pesticidele fiind toxice pentru
anumite forme în general ele sunt puţin solubile în H 2O stabile la biodegradare şi
gradul de degradare va depinde de structura lor chimică.
 Pesticidele organice se păstrează în sol mai mult de 5 ani , iar pesticidele
organofosforice sunt mai uşor biodegenerate şi se păstrează de la câteva zile la
câteva luni. Prezintă pericol compuşii ce se pot forma în urma biodegradării ,
aceste substanţe sunt mai nocive ca substanţe iniţiale .

Solul centrelor populate, în care starea solubrizării se află la un nivel scăzut,

se supune permanent pericolului de infectare cu microorganisme patogene şi cu
ouă de helminţi. Agenţii patogeni nimeresc în sol împreună cu reziduurile. Sursele
formării reziduurilor în centrele populate şi însuşi reziduurile sunt foarte variate.

Deosebim două categorii de reziduuri:

- lichide
- solide
Reziduurile lichide sunt: excrementele, resturile de la pregătirea bucatelor,
apa după spălatul corpului, rufelor, podelelor, apele de scurgere după băi şi
întreprinderile industriale, scurgerile depunerilor atmosferice.
Reziduurile solide sunt: gunoiul (de casă, de stradă),deşeurile şi resturile de
bucătărie, băligarul, reziduurile industriale, de la abatoare, cadavrele de animale,
reziduurile speciale (reziduurile de spital).

6.Sistemele de salubrizare a localităţilor

Salubrizarea centrelor populate are nu numai importanţă igienică ci şi

economică, deoarece unele reziduuri sunt folosite în calitate de îngrăşăminte.

Deosebim 2 tipuri de evacuare a reziduurilor din centrul populat:

- sistemul de evacuare a deşeurilor utilizînd mijloacele de transport

- sistemul de evacuare a deşeurilor prin conductele de canalizare.
În cazul evacuării cu ajutorul mijloacelor de transport, reziduurile lichide şi
solide se transportă pe sectoare speciile rezervate pentru neutralizare şi
dezinfectare.

Sistemul de canalizare prevede evacuarea reziduurilor lichide (fecalele,

urina, apele reziduale, industriale şi alte ape de scurgere) prin conducte speciale în
afara limitelor centrului populat. Reziduurile solide se evacuează cu ajutorul
mijloacelor de transport sau după mărunţirea lor, se aruncă în reţeaua de
canalizare.

Sistemul de canalizare a reziduurilor lichide prin conductele de canalizare

este mai perfect, deoarece aflându-se într-un sistem închis de conducte , ele nu
impurifică solul, aerul, blocurile locative şi populaţia nu vine în contact direct cu
ele.
 Introducerea sistemului de canalizare reduce morbiditatea generală, în
special morbiditatea prin infecţii intestinale.

Colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea reziduurilor solide.

Reziduurile solide sunt constituite din resturile care rezultă din activitatea
omului şi care nu sunt solvite în apă sau şi nu sunt purtate în apă.
O clasificare a reziduurilor solide este dificil de făcut, dată fiind marea lor
eterogenitate. Totuşi, luând în consideraţie provinienţa lor şi unele particularităţi de
compoziţie, reziduurile solide pot fi clasificate în:
1. Reziduuri menajere – rezultă din activitatea zilnică a oamenilor din
locuinţă şi localuri publice. Cantitatea acestor reziduuri este în continuă creştere;
dacă în trecut se considera aproximativ 0,5 – 1,0 kg. pentru fiecare locuitor pe zi,
astăzi în unele ţări s-a ajuns la 1,5 – 2,5 kg. OMS arată că anual cantitatea de
reziduuri menajere creşte cu 1 – 3%.
Din compoziţia acestor reziduuri fac parte:
- resturile alimentare, cenuşa, sticla, hârtia, ambalajele, ţesăturile, masele
plastice etc.
O dată cu creşterea cantităţii sau produs şi modificări în compoziţia or. Au
scăzut astfel resturile alimentare şi cenuşa, crescând hârtia, materiile plastice, sticla
şi altele. Aceasta a dus la scăderea densităţii dar la creşterea volumului.
2. Reziduurile de stradă cuprind resturile cele mai variate care se găsesc pe
străzi, în parcuri, în pieţe etc. Cantitatea lor se consideră a fi egală cu 15 – 20m 3 la
1000 m2 pe an sau 0,2 -0,3 kg pentru fiecare locuitor pe zi.
3. Reziduurile industriale provin din diferite procese tehnologice şi pot fi
formate din materii brute, finite sau intermediare şi au compoziţie foarte variată în
funcţie de ramura industrială şi tehnologia utilizată. Cele provenite din industria
alimentară au o componenţă organică predominantă, în schimb cele din industria
chimică, metalurgică sederurgică, minerală şi altele, au în compoziţia lor mai ales
metale, metaloizi, substanţa chimice etc.
4. Reziduurile agrozootehnice, legate în deosebi de creşterea şi îngrijirea
animalelor, sunt formate din degectele acestora, furage şi aşternut. Ele se întâlnesc
cu precădere în mediul rural dar şi în zonele peri şi preorăşăneşti. Cantitatea lor
este foarte mare, atingând 10 – 15 tone pentru un animal mare şi 3 – 5 tone pentru
un animal mic pe an.
5. Reziduurile speciale, datorită caracteristicilor lor deosebite, sunt în pericol
pentru sănătatea populaţiei. Este vorba de reziduurile de spital, considerate apriori
ca şi contaminate cu germeni patogeni şi reziduurile radioactive, formate din
diverşi izotopi folosiţi în industrie, agricultură, medicină, cercetarea ştiinţifică etc.
7. Metodele de neutralizare a deşeurilor lichide şi solide.
La formarea şi dezvoltarea oraşelor sunt 2 metode de epurare a reziduurilor
solului: metoda de utilizare (prelucrarea reziduurilor) pentru obţinerea
îngrăşămintelor minerale organice, combustibil biologic.

1. metoda de lichidare (îngroparea deşeurilor în sol ), evacuarea în mare

efectuarea ordine fără utilizarea căldurii.
În funcţie de procesul tehnologic destingem;

Metode bioterme (gunoişte ) câmpuri de compostare, câmpuri de îngropare ,

îngropare sub brazdă .

Metode termice - arderea fără energie, piroliza cu captarea gazelor în calitate de

combustibil .

Metoda biotermică - este cea mai răspândită metoda la baza căreia este un proces
complex bazat pe ;

Interacţiunea între substanţe (proteine , lipide, glucide ) şi m/o bacterii vii alge
+O2 din aer în rezultat se formează humus m/o sintetizate de substanţe organice noi
şi carbonaţi SO4 CL cu degajare de energie.

Epurarea biotermică are 2 scopuri :

1. descompunerea compuşilor organici din reziduri şi produse

metabolice în compuşi mai simpli care mai apoi în prezenţa m/o
din aer ajută la sinteza substanţelor stabile- humus
2. de a distruge forme vegetative a bacteriilor patologice şi viruşii .
Aceste sarcini se îndeplinesc în felul următor.

Substanţe organice sub formă de proteine compuse se descompun până la

aminoacizi, acid uric, aminoacizi, acestea pot penetra prin membranele biologice a
m/o alimentîndu –le. Aceste m/o mezofile la înmulţire contribuie la creşterea
temperaturii de t040 – 45 0C. Când temperatura ajunge la 40 – 45 0C mezofilele
încep să se dezvolte mai intensă la t0 mai mare sunt m/o termofile . Această fază
are o importanţă mai mare deoarece are loc distrugerea substanţelor organice.
Temperatura mai sus de 75 0C această fază este caracterizată printr – o t 0 mai mare
stabilită care se menţine de la 24h (metoda accelerată)până la 60 zile(metoda
biocamere) 1 an ( composturi ). Această fază are denumirea de „faza temperaturii
staţionare”

La creşterea t0 până la 750C activează m/o termofile scade, ele pier deoarece
se termină substanţa nutritivă .
Faza III se dezvoltă un tip de mezofili capabil să distrugă substanţe ce se supun
greu acestui proces. Substanţa organică compusă sintetizată din nou cu ajutorul
m/o mezofile şi termofile în etapa I – III au denumirea de „humus” procesul este
denumit humificaţie.
Humusul este supus procesului de mineralizare nitrificare cu greu dar sub
acţiunea m/o acest proces are loc, de aceea humusul nu putrezeşte nu ademeneşte
rozătoarele, muştele şi nu crează mediu favorabil pentru germeni .
Câmpuri de compostare
Sunt sisteme de sectoare speciale la o distanţă nu mai mică de 300 m de la
zona locativă şi pot fi organizate centralizat pentru centrul populat . Stivele
reziduale trebuie să aibă o lungime de 10-25 m , lăţimea 1,5 cm amplasarea în
rînduri paralele la distanţa de 3 metri . La baza stivelor se pune material
hidroscopic pentru reţinerea lichidelor care se formează la compostare, în
dependenţă de condiţiile climaterice compostarea durează 5 – 12 luni .
Camera biotermică
Încăperile cu pereţi îngrădiţi din beton, cărămidă cu capacitate 2 -20m 3 ,t0
maximal 65 - 70 0C. Aici deşeurile se păstrează 20 – 30 zile . Aici se distrug ouă
de helminţi. Termenul de compostare a trebuie să constituie până la 40 zile , iarna
- 60 zile pentru accelerarea proceselor în camerele biotermice pentru ca efectul să
fie vizibil peste 10 - 12 zile în cameră se insuflă aer încălzit. Durata epurării este
micşorată la amestecarea la fiecare 10 zile cu adăugarea compostului gata
Gunoiştile
Sunt terenuri autorizate pentru acumularea reziduurilor. Este interzis
aruncarea ne autorizată a deşeurilor în gropi în locuri ne permise. Dar pentru
evitarea acestui fapt e/e interzis organizarea gunoiştelor ne autorizate.
Îngroparea reziduurilor pe poligonuri
În perioada de trecere de la metodele de epurare naturală la cele individuale
au apărut poligoane cu îngroparea reziduurilor. Actual se îngroapă = 80% din
reziduurile solului din SUA şi Rusia . Poligoanele se amplasează la o distanţă de
1000 m de la centrul populat şi gunoirile momentan se acoperă cu sol pentru a
preveni apariţia muştelor, rozătoarelor. Procesele biochimice decurg la t 0 de 40 –
70 0 C.
Compostarea biochimică la uzine
Procesele tehnologice de prelucrare se realizează sub influenţa florei aerobe
din tambure rotative în condiţii optime de aerisire şi umezeală Metoda DANA -
face parte din acest principiu.
 Metodele termice
Din ele fac parte :
1- arderea
2- piroliza
Arderea - compostul se arde în cuptoare speciale numite crematorii de gunoi
la o t0 de 900 – 1000 0C. Crematoriile sunt distanţate la 300m de la zona locativă.
Prioritatea igienică şi economică a acestei metode constă în faptul că neutralizarea
are loc rapid şi radical , dar este necesitatea de a transporta reziduurile de la locul
de formare la locul de ardere .
Piroliza - se realizează în sectoare numite sectoare cu t 0 mari care ajunge la
16400C. La insuficienţa O2 nu este nevoie pregătirea iniţială a reziduurilor şi
temperatura înaltă asigură distrugerea tuturor compuşilor compleţi transformaţi în
carburanţi simpli (combustibil gazos, uleiuri, în rezultat se pot folosi produşii finali
+ căldura, şi gaze evacuate) .