You are on page 1of 2

Practica

După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat monarhia și a rezultat într-o
republică, a urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”), numit, ulterior, „Revoluția din
Octombrie”), care a produs un regim inspirat de marxism (și de diversele ideologii derivate, cea
mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de tradițiile politice ruse.

Potrivit concepției marxist-leniniste a progresului în istorie, există patru faze ale dezvoltării
economice a societății: sclavia, feudalismul, capitalismul, socialismul, și, în final, comunismul.
Această concepție materialist-istorică a comunismului, arată că din sistemul economic derivă
toate celelalte sisteme (social, juridic, cultură). De asemenea, dezvoltă concepția
determinismului, potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus
nu de gândirea acelui individ, ci de clasa la care aparține, și de aceea el trebuie reeducat în
lumina noii societăți comuniste. Acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea
lagărelor de reeducare, în care au murit zeci de milioane de oameni în decursul secolului XX, în
Rusia sovietică a lui Stalin, China, și în celelalte state frățești.[20] De asemenea, comuniștii au
naționalizat proprietățile private prin procesul de colectivizare în agricultură, sau etatizare în
industrie și comerț.[21]

Tradiția politică rusă reprezintă unul din factorii care au influențat în mod decisiv practica noului
regim postrevoluționar rus: există o aproape perfectă continuitate de metodă și practică în
materie de politici represive și antidemocratice între autocrația țaristă, pe de-o parte, și regimul
bolșevic care a înlocuit-o, pe de altă parte, diferențele existând eventual, acolo unde ele chiar
există, la nivel de eficacitate ale acestor politici: birocrația și aparatul represiv bolșevice s-au
dovedit a fi mai eficiente decât cele aristocratice, țariste, cu tot ce-a însemnat asta bine și rău.
Cenzura, pușcăria politică, lagărul de muncă siberian, teroarea polițienească, crima politică,
reprimarea libertăților individuale, controlul populației prin agenți ai serviciilor secrete, toate au
existat în Rusia țaristă înainte de a fi folosite de regimul bolșevic.

Tot parte a influenței tradiției politice ruse asupra practicii comunismului bolșevic este și
terorismul aplicat ca metodă de luptă politică de către opoziția clandestină la țarism, această
opoziție clandestină apărută fiind ca reacție disperată și ultra-radicală la regimul lui Nicolae al 2-
lea și al predecesorului lui (un important inspirator al bolșevismului, Neceaiev, considera că
numai metodele brutale și inumane ale țarismului, ale statului polițienesc, pot învinge țarismul).
[22]
Unii istorici (precum britanicul Orlando Figes) consideră tradiția revoluționară rusă a fi chiar
elementul cheie în înțelegerea sursei de inspirație a regimului bolșevic (comunist), mai mult
chiar decât marxismul sau faptul că regimul și-a forjat aparatul și practicile într-un violent război
civil peste care s-a adăugat și o importantă intervenție militară străină: Lenin a devenit
revoluționar nu citindu-l pe Marx, ci făcând lectura autorilor tradiției revoluționare rusești, aceste
scrieri cunoscându-le înainte de a-l fi citit pe Marx. Disprețul lui Lenin pentru liberalism și
democrați (fie ei și socialiști) ca și înalta apreciere a acestuia pentru metodele dictatoriale își au
originea mai mult în tradiția revoluționară rusă decât în scrierile si filozofia lui Marx. [23]
Marxism-Leninismul este astfel leninist pentru că prima iubire a lui Lenin a fost un individ gen
Cernișevschi, căci prin scrierile acestuia din urmă a devenit Lenin revoluționar, și asta cu mult
timp înainte de a-l fi citit pe Marx. Când, în fine, Lenin l-a citit pe Marx, acesta era deja înarmat
cu ideile lui Cernișevschi, Tkaciev și a grupului Voința Poporului, și aceste idei au făcut
distinctiv aportul leninist al marxismului.[24] Nu marxismul l-a făcut pe Lenin revoluționar, ci
Lenin a făcut marxismul revoluționar.[25] Dacă, inițial, sub influența scrierilor și practicilor
radicale ale grupurilor revoluționare ruse Lenin considera că e de dorit o lovitură de stat care să
înlocuiască dictatura țaristă cu un regim comunist, ulterior, sub influența ideilor marxiste
răspândite de Plehanov aflat în exilul occidental, Lenin renunță temporar atât la ideea loviturii de
stat cât și la aceea că teroarea este dezirabilă sau măcar necesară. [26] Întru convertirea rușilor la
revoluție Cernișevschi a avut o influență mai mare decât toate scrierile lui Marx și Engels
împreună.[27] Marx, de altfel, avea temeri în ce privește posibilitatea că, dacă izbucnește în Rusia
o revoluție, aceasta va fi inerent țărănească în caracter și va căpăta "nuanțe asiatice". [28] Practica
bolșevicilor a fost inspirată de radicalismul unor oameni precum Neceaiev, un individ care n-
avea nevoie de intrigile intelectuale ale marxismului pentru a deveni un ultra-radical care să
propovăduiască masacrul contra aristocrației, burgheziei și, în definitiv, contra tuturor celor care
i se opun, și care să exprime ură prin orice por al ființei lui: istoria individuală și a familiei lui
sunt suficiente, acesta născut fiind într-o familie de iobagi și mort în pușcăriile țariste, ajunge să
muncească într-o fabrică de copil (de la 9 ani), se dovedește autodidact și învăță singur să scrie și
ajunge chiar instructor de religie, fără a renunța însă la ura tipică clasei din care provenea pentru
toate celelalte clase, ură care așa cum declara Vera Jasulici (o populistă) n-avea nimic în comun
cu opiniile intelectuale al "intelighenției".[29] Morala partidului bolșevic datorează tot atât de mult
unui individ precum Neceaiev pe cât datorează și lui Marx,[30] Neceaiev urmărit de poliție și în
exil fiind la un moment dat, și copleșit de distrugerea organizației lui secrete de către poliția
secretă țaristă, va ajunge la concluzia că o astfel de organizație inevitabil clandestină în Rusia
vremii, pentru a supraviețui, trebuie să se bazeze pe principiile lui Machiaveli și să urmeze moto-
ul iezuiților: "violență pentru trup, minciună pentru minte".[31]

You might also like