You are on page 1of 8

APROB

Decan facultate Științe militare


locotenent-colonel Pavel CROITORU

„______”___________________________ 2022

PROIECT DIDACTIC

la disciplina: BAZELE MANAGEMENTULUI MILITAR

Tema 4. Management și sistem decizional


Lecţia 3. Fundamentele organizării, coordonării şi controlului în managementul militar

Discutat şi aprobat la şedinţa catedrei ȘULM


Proces verbal nr. 215 din 29.08.2022

Chişinău
2022
PLANUL
de educaţie a militarilor în timpul desfăşurării lecţiei

I. PARTEA INTRODUCTIVĂ:
- se va aminti studenţilor prezenţi unele prevederi ale Regulamentului serviciului interior;
- se va aminti şi se va insista asupra respectării regulilor comportamentale ale militarilor şi menţinerea
disciplinei militare în cadrul lecţiilor.

II. PE PARCURSUL ŞEDINŢEI:


- se va supraveghea asupra respectării regulilor comportamentale şi de disciplină militară;
- se va supraveghea asupra păstrării integrităţii bunurilor materiale din aula de studii.

III. PARTEA FINALĂ:


- se va aprecia respectarea disciplinei militare în timpul desfăşurării lecţiei.

I. SECVENŢA INTRODUCTIVĂ
(5 MIN – PLUTON; 10 MIN – LA TORENT)
1. Se va lua cunoştinţă de raportul militarului de serviciu cu salutarea ulterioară a pluton
2. Se va indica militarului de serviciu în vederea pregătirii bazei material-instructive
3. Se va verifica prezenţa militarilor conform registrului şi aspectul lor exterior
4. Se vor da indicaţii în vederea eliminării deficienţelor depistate
5. Se va verifica asimilarea materialului expus şi analizat în lecţiile anterioare (4-5 întrebări de control)
6. Se va aduce la cunoştinţă tema, scopul lecţiei şi subiectele de studiu
7. Se va trece la expunerea şi analiza materialului propus spre studiere.

Tema 4. Management și sistem decizional


Lecţia 3. Fundamentele organizării, coordonării şi controlului în managementul militar

SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Organizarea – noțiuni generale
2. Organizarea în domeniul militar
3. Abordarea metodologică a organizării activităţilor

OBIECTIVELE DE REFERINŢĂ:
- să explice punctele de vedere privind conceptul de organizare;
- să descrie conţinutul organizării structurale;
- să enumere elementele organizării structurale;
- să cunoasă principiile, etapele şi cerinţele organizării structurale;
- să argumenteze ce presupune organizarea procesuală;
- să numească fazele organizării activităţilor;
- să exemplifice metodele folosite în perfecţionarea organizării muncii.

DURATA: 2 ore.
FORMA DE DESFĂŞURARE: seminar (lecţie de evaluare/aprofundare a cunoştinţelor asimilate)
METODE DIDACTICE: povestirea, asaltul de idei, expunerea, problematizarea
MODUL DE ORGANIZARE A LUCRULUI: frontal, în grupuri
LOCUL DESFĂŞURĂRII: auditoriul 327/323/134

LITERATURA RECOMANDATĂ:

ASIGURAREA MATERIALĂ: planşe, cretă, proector, caiete, stilouri/colorate.

REPARTIZAREA TIMPULUI:
1. Secvenţa introductivă: 5 min.
2. Secvenţa de bază: 80 min.
- subiectul nr. 1 (30 min.)
- subiectul nr. 2 (30 min.)
- subiectul nr. 3 (20 min.)
Secvenţa finală: 5 min

II. SECVENŢA DE BAZĂ


1. Organizarea – noțiuni generale
Conţinutul funcţiei de organizare
În orice domeniu de activitate organizarea, ca funcţie a conducerii semnifică folosirea judicioasă a
resurselor umane şi materiale în rezolvarea unor probleme concrete; utilizarea eficientă a resurselor solicită
armonizarea, stabilirea unor raporturi şi proporţii juste între toate categoriile de resurse.
Puncte de vedere privind conceptul de organizare
- organizarea constă în definirea conţinutului lucrărilor şi gruparea lor sub autoritatea cadrelor pe diverse
niveluri ierarhice;
- a organiza înseamnă a grupa activităţile în unutăţi de gestiune pentru a realiza planurile şi a defini
raporturile între conducători şi executanţi din unităţile astfel constituite;
- rolul organizării este de a crea în afară de structuri şi procedee, şi metode necesare realizării
obiectivului;
- a defini raporturile ierarhice dintre funcţii, precizând calităţile personale necesare pentru fiecare funcţie
să fie îndeplinită în cele mai bune condiţii.
Organizarea are ca scop folosirea superioară a resurselor, permiţând o mai bună comunicare şi înţelegere
în muncă, prin constituirea sistemului informaţional, stabilirea regulilor reciproce necesare dintre elementele
sistemului; introducerea ordinii în desfăşurarea acţiunilor.
Obiectivul organizării poate fi: munca, producţia şi conducerea, a realizării unui obiectiv, corespunzător
reglementărilor, pornind de la unităţi, sisteme de conducere cu elementele componente, variabile, legăturile (între
elemente şi cu alte sisteme) etc.
Sub raportul conţinutului său, organizarea se defineşte ca un proces operaţional prin care se precizează
şi se delimitează responsabilităţile, atribuţiile şi sarcinile concrete necesare realizării unor scopuri, precum şi
relaţiile dintre compartimentele şi persoanele care primesc aceste atrubuţii.

2. Organizarea în domeniul militar


Organizarea în domeniul militar are în vedere:
a) crearea şi perfecţionarea sistemelor militare, cuprinzând stabilirea elementelor componente ale
structurii organizatorice, caracteristicile specifice care stau la baza funcţionării lor şi a sistemului în ansamblu;
b) organizarea conducerii prin care se stabilesc parametrii constructivi, dinamici şi funcţionali ai structurii
acesteia;
c) organizarea operaţiei (luptei) cu aspectele ce se referă la activitatea comandamentelor în ansamblu şi a
componentelor structurale pentru conducerea nemijlocită a forţelor;
d) orgnizarea îndeplinirii deciziilor şi activităţilor la pace şi război ce asigură repartiţia şi îmbinarea, în
timp şi spaţiu a resurselor umane şi materiale şi normele de muncă stabilite, în vederea obţinerii, la termenele
determinate a anumitor rezultate;
e) organizarea producţiei pentru unităţile şi formaţiunile de profil sau cu sarcini în acest domeniu;
f) organizarea muncii individuale şi echipă în strânsă legătură cu principiile de conducere, diviziunea
muncii, individualizarea funcţiilor, cooperarea în muncă, amenajarea şi perfecţionarea locului de muncă, ordinea,
discipina şi protecţia muncii etc.
Pe scurt, organizarea vizează structurile, conducerea, operaţia (lupta), activităţile din
comandamente, producţia şi munca.

1.1. Organizarea structurală


Conţinutul organizării structurale
Organizarea structurală are ca obiect: înfiinţarea, restructurarea în scopul perfecţionării permanente a
sistemelor militare (subunităţi, unităţi, diverse formaţiuni etc.) considerate drept ansamblu de elemente
interconectate funcţional, constituite în vederea îndeplinirii unor obiective derivate din obiectivul unui sistem
militar integrator.
Un sistem militar bine organizat şi echilibrat se caracterizează prin: - circulaţia şi folosirea optimă a
informaţiilor şi resurselor; - faptul că elementele sale componente sunt bine proporţionate şi coordinate între ele,
subordonate intereselor întregului ansamblu şi ierarhizate după gradul lor de importanţă.
Prin structură organizatorică se înţelege totalitatea persoanelor şi compartimentelor unităţii, modul în
care acestea sunt integrate într-o configuraţie coerentă, precum şi totalitatea relaţiilor dintre ele.
Structura organizatorică integrează într-un ansamblu unitar coerent, elementele materiale ale unităţii, care
se găsesc în subsistemele conducător şi condus ale sistemului de conducere ale acestuia, fiind precizată printr-un
ansamblu de texte (regulament de organizare şi funcţionare, descrieri de posturi, descrieri de proceduri sau
instrucţiuni de lucru) şi de scheme (organigrama, scheme-bloc, diagrame de atribuţii etc.).
Elementele organizării structurale
Postul: obiective; sarcini; competenţe (autoritatea); responsabilităţi.
Funcţia: de conducere; de execuţie.
Ponderea ierarhică
Compartimentul: operaţionale; funcţionale.
Nivelul ierarhic
Relaţiile organizatorice:
- relaţii de autoritate:
- relaţii ierarhice:
- de conducere;
- de execuţie;
- de informare;
- relaţii funcţionale;
- relaţii de stat-major;
- relaţii de cooperare;
- relaţii de control.

Principii, etape şi cerinţe ale organizării structurale


Principii:
a) respectarea logilor, regulamentelor militare şi a altor acte normative;
b) concordanţa structurii organizatorice cu nivelul de dezvoltare al armamentului şi tehnicii de luptă;
c) supremaţia obiectivelor;
d) eficienţa structurilor;
e) unitatea de conducere;
f) număr raţional de subordonaţi;
g) delimitarea răspunderilor între funcţii şi compartimentele organizatorice;
h) echilibrul;
i) apropierea conducerii de execuţie;
j) coordonarea între funcţii şi compartimente;
k) supleţea structurilor.
Etape
Procesul de concepere şi proiectare a structurilor organizatorice cuprinde următoarele etape:
a) analiza obiectivelor unităţii, a principalelor sale caracteristici şi a mediului ei exterior;
b) definirea în funcţie de obiectivele stabilite a activităţilor
necesare realizării acestora şi detalierea conţinutului activităţilor respective;
c) determinarea volumului de muncă specializată necesară pentru fiecare activitate în parte şi crearea
compartimentelor;
d) stabilirea propriu-zisă a structurii:
e) alegerea variantei de structură ierarhică funcţională adecvată;
f) dispunerea compartimentelor în noua configuraţie;
g) definirea legăturilor între compartimente;
h) evaluarea pe plan constructiv şi funcţional a structurii astfel conturate, etapă care poate marca iniţierea
unui nou proces de perfecţionare a acestei structuri.
Organizarea structurală poate fi realizată şi pe următorul cadru metodologic:
a) perfecţionarea obiectivelor generale ale structurii ce se proiectează ori a structurii ce se perfecţionează;
b) stabilirea elementelor de bază care decurg din dezvoltarea armamentului şi tehnicii de luptă;
c) identificarea cerinţelor şi restricţiilor legale;
d) determinarea obiectivelor parţiale şi a sarcinilor şi gruparea lor pe posturi; definirea autorităţii,
responsabilităţii şi sarcinilor;
e) precizarea funcţiilor de conducere şi a funcţiilor de execuţie;
f) reunirea posturilor în compartimente şi a acestora într-o structură complexă;
g) se stabileşte structura organelor de conducere colectivă (când sunt instituţionalizate la respectivul
sistem);
h) întocmirea de organigrame, a descrierilor de posturi şi de funcţii;
i) întocmirea proiectului de regulament pentru organizarea şi funcţionarea structurii proiectate (când este
cazul).
Soluţiile propuse pe această cale se analizează şi se supun aprobării organelor competente.

Cerinţe:
a) elaborarea şi actualizarea periodică a atribuţiilor funcţionale;
b) încadrarea funcţiilor din statul de organizare cu cadre corespunzătoare sub raportul pregătirii,
competenţei, profilului moral, ş.a.;
c) cunoaşterea, difuzarea, însuşirea şi aplicarea în practică a actelor normative referitoare la activităţile
sistemului militar;
d) înzestrare şi dotare corespunzătoare cu armament şi tehnică de luptă;
e) stabilirea structurii, înzestrării şi modului de funcţionare a sistemului informaţional;
f) corelarea structurii organizatorice cu structura sistemului informaţional;
g) asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţă întregului personal din cadrul structurii respective;
h) stabilirea programului cadru al activităţilor ţinând seama de ordinele în vigoare, sarcinile şi specificul
unităţii;
i) realizarea unui cadru strict regulamentar de ordine interioară şi disciplină militară;
j) adaptarea şi materializarea în practică a oricăror altor măsuri referitoare la oameni, informaţii, fonduri,
energie şi material adecvate unor obiective, sarcini sau situaţii specifice fiecărei unităţi.

1.2. Organizarea activităţilor


Conţinutul organizării activităţilor
Organizarea proceselor şi activităţilor denumită sintetic organizarea procesuală constă în adaptarea şi
traducerea în fapt a tuturor măsurilor care vizează aspectele umane, informaţionale, tehnico-materiale şi
financiare ale proceselor sau activităţilor respective astfel încât toate elementele care le determină (scopul,
subiectul, obiectul, subactivităţile şi sarcinile, resursele, metodele şi procedeele de lucru, condiţiile şi cadrul de
desfăşurare), să fie cât mai complet şi mai detaliat definite pentru întregul personal implicat în conducerea şi
execuţia lor.
Organizarea procesuală presupune:
- stabilirea categoriilor de muncă;
- stabilirea proceselor necesare realizării obiectivelor fundamentale (activităţi, atribuţii, sarcini, operaţii).
Domeniul organizării activităţilor are o poziţie specială în înţelegerea şi manifestarea funcţiei de
organizare. Ea este determinată de faptul că în sistemele militare, procesul conducerii constă în esenţă, în
pregătirea şi desfăşurarea coordonată a unui număr mare de activităţi.
Ele decurg din atribuţiile sistemului respectiv şi delimitează cadrul de manifestare a competenţei şi
responsabilităţii cadrelor pentru înfăptuirea obiectivelor şi planurilor elaborate.
Cerinţele organizării activităţilor
Pentru a fi eficientă, organizarea proceselor şi activităţilor trebuie să respecte o serie de cerinţe specifice:
a) să răspundă cerinţelor actelor normative;
b) să fie raţională (să adopte măsurile logice şi eficiente);
c) să ţină seama de situaţiile şi condiţiile concrete;
d) să asigure punctualitatea, spirit de răspundere, de iniţiativă, de ordine;
e) să asigure conexiunea inversă permanentă;
f) să asigure repartiţia justă şi echilibrată a sarcinilor;
g) să utilizeze experienţa organizatorică proprie şi a altor eşaloane.

2. Abordarea metodologică a organizării activităţilor


Un cadru al oragnizării unei activităţi ar putea cuprinde următoarele faze:

1. Faza de pregătire a activităţii care cuprinde:


- însuşirea cerinţelor actelor normative;
- precizarea subobiectivelor şi a modului de concretizare a lor la încheierea activităţii;
- stabilirea subactivităţilor ce trebuie executate pentru îndeplinirea obiectivelor generale şi
subobiectivelor;
- determinarea necesarului de timp, forţe şi mijloace pentru realizarea cerinţelor;
- aprecierea posibilităţii, examinarea corelaţiilor şi luarea unor decizii;
- stabilirea sistemului informaţional şi a modalităţilor de control privind înfăptuirea activităţilor.
2. Faza de execuţie a activităţii:
- îndrumarea preventivă, urmărirea declanşării la timp a subactivităţilor;
- control pe timpul execuţiei ectivităţii;
- analiza realizării subobiectivelor;
- analiza finală a îndeplinirii activităţii.
În îndeplinirea acestor faze se pot folosi următoarele metode şi procedee:
- metoda scenariilor;
- metoda PERT;
- analiza morfologică;
- metodele de analiză şi proiectare a sistemelor informatice militare şi a activităţilor corespunzătoare;
- metoda drumului invers.
Există şi alte metodologii care se referă la pregătirea şi desfăşurarea aplicaţiilor, antrenamentelor de stat
major, exerciţiilor demonstrativ-metodeice etc.

1.3. Organizarea muncii


Conţinut
Organizarea muncii constă în crearea cadrului şi condiţiilor cele mai adecvate de muncă, stabilirea şi
aplicarea regulilor generale şi specifice de muncă eficientă care să asigure individului şi colectivităţii un
randament optim într-un timp de muncă dat, cu minimum posibil de solicitare fizică şi psihologică şi într-o
atmosferă de calm.
Metode folosite în perfecţionarea organizării muncii:
a) fotografierea şi autofotografierea zilei de muncă;
b) cronometrarea şi autocronometrarea timpului pentru desfăşurarea activităţilor;
c) procedeul de observare instantanee a lucrului cadrelor;
d) analiza organizării şi dotării locului de muncă;
e) studiul regimului de muncă şI de odihnă;
f) analiza calităţii muncii şi rezultatelor ei;
g) analiza disciplinei muncii;
h) metoda analizei postului;
i) studiul metodelor de organizare a muncii;
j) studiul aspectelor ergonomice ale muncii;
k) normarea, cel puţin orientativ, a muncii.

SECVENŢA FINALĂ

1. Se va reitera tema şi obiectivele lecţiei.


2. Se va verifica nivelul de realizare a obiectivelor propuse pentru lecţia în cauză.
3. Se for formula concluziile generale vizavi de problematica studiată.
4. Se vor clarifica întrebările survenite.
5. Se vor formula 2-3 întrebări de control în vederea determinării nivelului de asimilare a
materialului.
6. Se vor repartiza însărcinări pentru realizarea în cadrul şedinţei ce va urma, se va indica literatura.
7. Se vor anunţa calificativele atribuite cu argumentările de rigoare.
8. Se vor da indicaţii privind ordinea în aulă.
9. Se va anunţa sfârşitul lecţiei.

Întocmit:
Șef catedra ştiinţe umanistice
locotenent-colonel Valeriu BULAT

„______”_________________________ 2022

You might also like