Ce este un adlerian?

Nita Arnold, M.D.

Los Angeles,
California

Ce principii de bază ale Psihologiei Adleriene ar trebui să fie acceptate de orice

adlerian? înainte de a putea răspunde la această întrebare ar trebui să clarificăm: ce este
Psihologia Adleriană? Este o ştiinţă dezvoltată de Adler, care încearcă să înţeleagă şi să
explice comportamentul uman. Nu toţi psihologii fac asta. Ca şi student la psihologie, cineva
poate să fie interesat de testare sau măsurare, de experimente pe animale, de perfecţionarea
descrierii psihozelor în scopul diagnosticării bolii mentale. Toate aceste abordări nu vor face
din tine un adlerian şi nici nu te vor exclude de la a fi unul.
Psihologia adleriană este interpretativă; este o încercare de a înţelege comportamentul
uman. Sunt şi alte psihologii care, precum cea a lui Adler, sunt dinamice, psihologii de
profunzime. Principale printre acestea sunt sistemele lui Freud şi Jung. Totuşi Adler şi-a
dezvoltat ştiinţa într-o direcţie esenţialmente diferită de a lui Freud şi Jung. Unele dintre
principiile lui nu sunt exclusiv ale psihologiei lui sau nu sunt originale ale lui Adler. Idei
similare, de exemplu, au fost exprimate fie în filozofie secole în urmă sau chiar în psihologie
cu puţin înainte de publicarea principalelor sale lucrări. Mai degrabă totalitatea principiilor lui
Adler, adunate împreună într-un sistem funcţional, este cea care furnizează o cheie pentru
înţelegerea comportamentului uman şi pentru posibilitatea de a-1 schimba. Aceasta este marea
lui contribuţie, şi acceptarea sistemului în totalitate este ceea ce face să fii adlerian.
în toate domeniile unde comportamentul uman, fie individual fie în grup, este studiat,
precum în psihologie, antropologie, sociologie, criminologie, psihiatrie sau acolo unde se fac
eforturi de a modifica comportamentul, precum în educaţie sau psihoterapie, sistemul lui este
aplicabil. Toate principiile sistemului său sunt interdependente; de aceea, următoarea
enumerare a acestor principia, în ordine numeric, este din necesitate artificială.

1. Viaţa este o mişcare direcţionată. Forţa de mişcare este dorinţa de a

supravieţui, scopul este siguranţa. Viaţa poate fi interpretată ca o mişcare de
compensare a sentimentelor de inferioritate, ca şi cum cineva ar dori să atingă
de jos un punct de deasupra., unde cineva ar fi eliberat de toate sentimentele de
inferioritate.

2. Scopul siguranţei determină toate acţiunile noastre, dar conceptul de

siguranţă diferă la toţi indivizii. Acest concept de siguranţă, sau succes, se
formează în primii ani ai copilăriei, în jurul primilor cinci ani de viaţă, în
concordanţă cu experienţele timpurii din mediul limitat al copilului.
Atunci este momentul când copilul îşi formează un plan de viaţă sau un model
de viaţă, care este un plan - creaţia lui unică - pentru a se descurca în această lume pe
care o vede el şi pe care ajunge să o cunoască. El îşi fixează scopul, care este
conceptul lui despre siguranţă; el separă metodele, alegând unele şi renunţând la altele.
Pe scurt, el îşi dezvoltă stilul de viaţă, care este modul lui de a relaţiona cu viaţa.
Scopul lui de siguranţă este normal să nu poată fi atins niciodată; nu este
cunoscut de el în mod conştient şi nici nu poate fi exprimat verbal de către copil. Acest
scop determină toate expresiile personalităţii lui, acţiunile lui, sentimentele, cuvintele,
visele, ceea ce uită, ceea ce-şi aduce aminte.

1
 3. Toate comportamentele sunt îndreptate către un scop; nu suntem împinşi de o
cauză, ci suntem traşi către un scop, pe care, totuşi, am fost liberi să ni-1
stabilim în copilărie. Odată ce scopul este stabilit suntem determinaţi de el în
toate" acţiunile noastre ca şi cum am fi "prinşi într-o cămaşă de fier".

4. Adler îşi numeşte psihologia "psihologie individuală" , potrivit latinescului

individiere, "a nu divide (separa)." Organismul ca întreg acţioneză şi
reacţionează întotdeauna în întregime, niciodată prin una dintre părţile sale.

5. Comportamentul unui individ poate fi înţeles doar în relaţie cu societatea.

Aici, conceptul său specific şi unic despre siguranţă îl determină să dezvolte
metode fie cooperante, fie alte metode în eforturile sale de a obţine succesul,
bazându-se pe "logica sa privată" ficţională.

6. Adler a ajuns la descoperirile sale din observarea "comportamentului

anormal". Astfel el a descoperit o nouă abordare a psihopatologiei.
Comportamentul anormal, acţiunile criminale, copiii problematici, prostituţia,
patologia sexuală, pot fi înţelese prin aplicarea principiilor generale
menţionate mai sus.

7. Mai mult, un adlerian crede de asemenea în posibilitatea de a modifica

comportamentul; această modificare poate fi obţinută prin metodele ştiinţifice
dezvoltate de Adler. Un adlerian aplică în domeniul său metode specifice de
educaţie şi psihoterapie, respectiv ca professor, părinte, medic, etc, bazându-se
pe un cadru al principiilor generale. Acestea sunt esenţialmente: o încercare de
a recunoşte scopul individului, planul său de viaţă, metodele pe care le
foloseşte pentru a se raporta la viaţă şi de a-i da şi lui această cunoştere.
Această cunoştere furnizează "insight". Este o abordare esenţială adleriană să
încurajezi pentru a schimba concepţiile greşite ale pacientului pe care şi le-a
format în timpul copilăriei timpurii. Asta îi dă posibilitatea acestuia să renunţe
la eforturile lui de a se asigura potrivit conceptelor sale personale şi de a
accepta un scop cooperant. Apoi el poate învăţa să folosească metode
cooperante. Terapia adleriană îl ajută să-şi dezvolte sentimentul social, pe care
noi toţi îl avem la naştere dar care, potrivit lui Adler, trebuie dezvoltat.

8. Un adlerian este acela care acceptă principiile lui Adler despre psihologie şi
psihopatologie şi foloseşte metodele sale, aplicând ştiinţa sa în toate domeniile
vieţii pentru binele oamenilor.

Source: Arnold, N. (1951). What is an Adlerian? Individual Psychology Bulletin, 9(3&4),

143-145.