Riga Crypto şi lapona Enigel

Poemul „Riga Crypto şi lapona Enigel” este una dintre cele mai
semnificative opere ale lui Ion Barbu din sfera ciclului baladesc, demonstraţie
lirică încărcată de semnificaţii, poem alegoric şi de cunoaştere. Poezia a fost
integrată în volumul „Joc secund” (1930) şi subintitulată baladă, aceasta făcând
parte din cea de-a doua etapă a creaţiei autorului, cea baladic-orientală. Opera
anunţă dezvoltarea spre ermetism şi prezintă într-un mod original marile teme şi
motive ale creaţiei autorului, încadrându-se în direcţia culturală a modernismului.
O primă trăsătură care face posibilă încadrarea în modernism este renunţarea
la forma clasică, tradiţionalistă a textului poetic. Barbu recuperează din literatura
veche formele arhaice ale baladei populare, dar şi limbajul specific al acesteia.
Barbu păstrează de la tradiţionalism schema epică şi personajele antagonice; el
creează un poem modern în care este surprinsă alegoric dualitatea fiinţei umane.
O a doua trăsătură a modernismului prezentă în text este intelectualizarea
emoţiei (E. Lovinescu) prin utilizarea simbolurilor şi a limbajului ambiguizat. Este
anticipată dezvoltarea spre ermetism prin simbolurile ermetice prezente în text. În
opera poetului sunt valorificate trei mituri fundamentale: al oglinzii, al soarelui şi
al nunţii. Drumul laponei către sud, către soare (absolut) este un drum iniţiatic.
Popasul în ţinutul rigăi este o probă pe care ea o trece prin respingera nunţii.
Tema poeziei o reprezintă iubirea ca modaliatate de cunoaştere a lumii. O
secvenţă poetică relevantă pentru temă este cea dialogată din incipitul textului. La
o nuntă tradiţională, menestrelul este rugat să recite cântecul despre riga Crypto şi
lapona Enigel. El este comparat cu vinul vechi şi se lasă rugat, fiind conştient de
propria sa valoare. Aceasta reprezintă o ipostază a eului liric, iar cântecul
presupune receptări diferite în funcţie de modul care este recitat: „cu foc” acum o
vară şi „stins încetinel” în prezent. Spaţiul „în cămară” este unul privilegiat, doar
pentru cei iniţiaţi, capabili să înţeleagă mesajul. Primele patru catrene constituie
rama povestirii, iar întâlnirea dintre Enigel şi Crypto constituie povestea propriu
zisă, fantastică redată de menestrel. Întâlnirea dintre cei doi se produce primăvara,
anotimp de metamorfoză şi tranziţie a naturii. Reluând dintr-o nouă perspectivă
motivul „Luceafărului” eminescian, Barbu prezintă incompatibilitatea dintre două
lumi, mai exact două ranguri, între care există o diferenţă uriaşă în planul valorilor.
 O altă idee poetică ilustrativă pentru temă apare în cea de-a doua parte a
poeziei. Enigel îşi duce renii spre sud, pe un traseu iniţiatic. Ea adoarme în ţinutul
rigăi, numit „mirele poienii”. Întâlnirea lor are loc în vis, ca şi în „Luceafărul”
eminescian. De data aceasta, rolurile sunt inversate: fiinţa feminină este cea
superioară, iar fiinta masculină este cea inferioară. Dialogul dintre cei doi, cu cele
trei chemări halucinante ale lui Crypto, deschide spectacolul tragic al unei nunţi
eşuate. El îi oferă fetei delicatese („fragi”, „dulceaţă”) menite să o oprească din
drumul ei iniţiatic, spre soare. Intuind caracterul său infertil, lapona îl respinge,
conştientă de viaţa dominată de „umbră” şi „răcoare” pe care acesta putea să i-o
ofere. Deşi îl refuză, fata este tentată să accepte oferta rigăi, fapt evidenţiat în
versul: „te-aş culege, rigă blând”. Crypto încearcă să îşi depăşească condiţia prin
nuntirea cu o fiinţă superioară, dar este pedepsit pentru nebunia sa şi este
transformat într-o ciupercă otrăvitoare. El apare în visul fetei, reprezentând tentaţia
şi tot ceea ce stinghereşte omul în drumul spre absolut. Enigel reuşeşte să-şi
învingă tentaţia şi îl ucide pe Crypto. Îl ucide şi îl deplânge, deplângând, în fond,
dualitatea fiinţei umane, care se află într-o veşnică asociaţie între ideal şi material,
spiritual şi instinctual, între cunoaştere apolinică şi trăire dionisiacă, între viaţă şi
moarte.
Titlul este un important element de compoziţie. Prin stuctura sa, aduce
aminte de marile poveşti de dragoste din literatura universală: „Romeo şi Julieta”,
„Tristan şi Isolda”. La Ion Barbu, membrii cuplului sunt personaje contrare, cu
aspiraţii diferite: „spre soare” şi „spre umbră”, sugerând atitudinea lor faţă de
cunoaştere. Numele „Riga Crypto” are o dublă semnificaţie: simbolizează atât
misterul şi încriptarea, „taina inimii ascunse”, cât şi regnul căruia aparţine.
„Enigel” este un nume de origine nordică şi trimite la cuvântul „angel”, care pe
engleză înseamnă „înger”. Astfel, titul indică o situaţie a iubirii imposibile.
Sub aspectul limbajului, se remarcă metafora şi simbolul, prin care Ion
Barbu încifrează ermetic semnificaţiile textului. Soarele este ilustrat prin
metaforele: „roata albă” şi „aprins inel”, fiind în antiteză cu „carnea”: „La soare,
roata se măreşte/ La umbră, numai carnea creşte”. Sufletul şi spiritualitatea sunt
atribute ale fiinţei umane: „Căci sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară bătrână”.
Făpturile inferioare ce aspiră să dobândească spiritualitate, ajung să fie ucise de
propriul lor vis, precum Crypto.
Accentul în această baladă cade pe antagonismul slab-puternic. Ideea,
impusă în literatură, că dragostea e un miracol, nu are locul în această baladă.
Poetul prezintă drama incompatibilităţii şi legea nemiloasă a iubirii
(supravieţuieşte cel puternic, cel slab este sacrificat).
În concluzie, poezia este o alegorie simbolică, un scenariu iniţiatic, în care
este implicată fiinţa umană ca fiinţă a cunoaşterii.