CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

Basmul este ”oglindirea vieții în moduri fabuloase”, afirma G. Călinescu, în care

personajele sunt înzestrate cu valori simbolice, reprezentând forțele binelui și ale răului. În
basmul cult, acestea sunt individualizate psihologic, autorul urmărind transformarea lor pe
parcursul mai multor episoade. Cu umor și expresivitate narativă, Ion Creangă își conturează
personajele din ”Povestea lui Harap-Alb” în maniera umanismului renascentist, înfățișând ”o
lume pe dos” în care răul se deghizează în bine și binele, în rău.
Construcția personajului central, lipsit inițial de individualitate, are la bază o schemă
realistă. Spre deosebire de eroii basmelor populare, fiul de crai nu este înzestrat cu puteri
supranaturale, are trăiri și sentimente umane și nu posedă calități excepționale.
Inițierea ”în trepte” a protagonistului are în vedere afirmarea unor calități sau
consolidarea unor virtuți: milostenia față de Sfânta Duminică, ascultarea față de tatăl său,
curajul și destoinicia pornirii la drum etc.
Deși pe parcursul basmului personajul devine mai complex din punctul de vedere al
comportamentului și al psihologiei, inițial el este un tânăr naiv, care se lamentează ușor, fiind
incapabil de a discerne aparența de esență. Acest fapt este dovedit în relație cu Sfânta
Duminică, care vine la feciorul de împărat ca bătrână cerșetoare și îi cere să o miluiască.
Tânărul nu o recunoaște pe sfântă, o roagă să-i dea pace fiind necăjit din pricina respingerii
intenției sale de a porni în călătorie, dar, apoi, cedează firii sale generoase și îi dă un bănuț.
Sfânta i se adresează cu apelativul ”luminate crăișor”, pentru a anticipa destinul său de
excepție. Sfătuindu-l să ceară de la tatăl său calul, armele și straiele cu care a fost el mire,
tânărul repetă inițierea tatălui.
Lipsa succesorilor împăratului Verde determină aventura tânărului care trebuie să-și
asume rolul de ”restaurator al lumii”. Încălcând interdicția paternă, în pădurea-labirint îl
primește ca tovarăș pe ”spânul din urmă”, dovedint lipsa discernământului. Coborând în
fântână, el primește, în urma unui botez simbolic, numele de H-A, ceea ce relevă dualitatea
ființei umane, scindată între grotesc (”harap”, adică statutul inferior) și sublim (albul denotă
condiția regească pierdută, puritatea morală și noblețea sufletească). Aceste două fețe se
armonizează în aceeași ființă, individualizând personajul, oferindu-i o complexitate morală și
psihologică.
La curtea împăratului Verde sunt repetate simbolic ”muncile lui Hercule”, fiind supus
unui alt set de probe care îi testează curajul și priceperea (aducerea salatelor), stăpânirea de
sine în situații-limită (obținerea nestematelor cerbului) și devotamentul (pețirea fetei
împăratului Roș). Dacă primele două probe sunt depășite prin intervenția ajutoarelor (calul
năzdrăvan și Sf. Duminică), cel de-al treilea set de probe necesită intervenția cetei de monștri
simpatici. În raport cu giganții care se comportă destul de omenește, H-A se dovedește a fi
un spirit conducător. Cei cinci prieteni sunt doar instincte convertite în forțe miraculoase
puse în slujba Binelui.
 Personajul central este surprins în puține modalități de caracterizare directă, realizată
fie prin observațiile psihologice ale naratorului (”se făcu roș cum îi gotca”, ”plânse în inima
sa” , ”Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului…”), fie prin
vocea altor personaje sau prin autoportretizare. Prin intermediul autocaracterizării, fiul
craiului mărturiseşte Spânului: ,,din copilăria mea sunt deprins a asculta de tată”. Bătrâna
care îl ajută, i se adresează cu ,,luminate crăişor”, fiind convinsă că tânărul are un destin
strălucit pe care trebuie să-l împlinească. Dominantă este însă caracterizarea indirectă,
desprinsă din reacțiile definitorii, detaliul psihologic semnificativ, incertitudinile și
frământările interioare ale personajului (”mâhnit în sufletul său”).
Pentru a-şi desăvârşi destinul, trebuie sa treacă proba bunătății. Celelalte însuşiri se
pot dobândi, însă bunătatea este înnăscută. Drumul inițierii fiului este o călătorie în sinele
său. Bătrâna îşi ia în primire rolul de mentor şi îi fixează fiului de crai traseul existențial.
A conduce sub semnul iubirii, al gloriei şi al cinstirii, a fi puternic prin milostenie este
ceea ce îl aşteaptă pe erou. Inocența, lipsa de experiență în a vedea dincolo de aparențe, se
manifestă la alegerea calului. Personaj năzdrăvan, cu calități supranaturale, calul acumulează
funcțiile de inițiator şi de adjutant. Apariția sa respectă un anumit tipar: la început este cel
mai urât, jigărit şi răpciugos, apoi, după ce mănâncă jar, se transformă într-un cal arătos, cu
puteri supranaturale – zboară, vorbeşte, deține cunoştințe inaccesibile eroului. În
descoperirea calului de către erou se poate vedea o probă pregătitoare, căci inițial, feciorul îl
tratează cu dispreț şi cu violență. Răsplata ia forma unei lecții de viață. După ce se
transformă într-un cal mândru, acesta îl ia pe erou şi zboară cu el până la lună şi soare, încât
pe acesta îl trec „toate grozile morții”. E o lecție pe care i-o dă calul, anume că nimic în viață
nu rămâne nerăsplătit, binele cu binele, răul cu răul.
În strânsă legătură cu acțiunea se află relația protagonistului cu celelalte personaje şi,
implicit, conflictul acestuia cu personajele opozante, acestea fiind alte modalități de
construire a acestui personaj şi de evidențiere a însuşirilor lui.
În relație cu ajutoarele sale- Sfânta Duminică, Ochilă, Flămânzilă, Setilă, Gerilă,
Păsări-Lăți-Lungilă, calul, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor, fata lui Roşu-Împărat, care ca şi
el reprezintă forțele binelui-,Harap-Alb dovedeşte prietenie, toleranță, milă şi generozitate.
Însă cu celelalte personaje, care reprezintă forțele răului, Spânul si Roşu-Împărat-el intră în
conflict şi este prezentat în antiteză cu acestea, mai ales cu Spânul. Dacă Harap-Alb este
blând, supus, respectuos, cinstit, prietenos şi iertător, Spânul este aspru, viclean, arogant,
mincinos şi lipsit de omenie. Datorită calităților sale, Harap-Alb este iubit de cei din jur, pe
când Spânul este disprețuit pentru răutatea sa.
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului şi
restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător şi tolerant,
a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleşugurile. Deşi
este cea mai dificilă încercare,duce Spânului pe fata împăratului Roş şi îşi respectă cuvântul
dat. Spânul urzeşte planuri de răzbunare şi ,,icneşte în sine”. Deconspirat, retează capul lui
Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului şi ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie şi de
apa moartă a fetei împăratului Roş, este pregătit să conducă împărăția.
 Harap-Alb este un personaj construit prin numeroase modalități de caracterizare şi
parcurge un drumal înțelepciunii, deoarece în urma pățaniilor prin care a trecut, a dobândit
o eficientă lecție de viață. Personajul este construit pe baza schemei narative a inițierii, după
modelul personajului din basmele populare, pe baza antitezei cu personajul negativ şi prin
diversitatea relațiilor pe care le stabileşte şi cu ceilalți actori ai acțiunii. Cu toate acestea, el
se deosebeşte de personajele basmelor populare prin aceea că nu este înzestrat cu puteri
miraculoase, supranaturale, ci este un om obişnuit, cu defecte şi cu calități.