You are on page 1of 4

Hai la

drum!
Blog de calatorie

In septembrie am fost intr-o vacanta in Londra.Si nu am regreatat


deloc in ciuda vremii specifice Londrei in care ceata si ploaia si-au dat
rand in cele 4 zile petrecute aici.O cursa directa Wizzair ne duce din
Galati in Londra in mai putin de 3h. Apoi ne-am cazat la un hotel.
Asadar, pornim din Victoria Station si ne indreptam spre Buckingham
Palace, ca sa prindem schimbarea garzii. Regina era la Palat, pentru ca
steagul care ii marca prezenta era ridicat, dar n-am intalnit-o. Am avut
ocazia, in schimb, sa vedem defilarea garzilor.

Palatul Buckingham, resedinta actuala a familiei regale a fost construit


in 1700 de ducele Buckingham. A fost cumparat de regele George al
III lea, a fost modificat si a primit fatada actuala dupa anii 1900. A
devenit resedinta oficiala a reginei Victoria in anul 1837. Aceasta a
introdus si obiceiul ca atunci cand suverana e in palat sa se arboreze
steagul Marii Britanii.
Imediat, in ceata londoneza, incepem sa deslusim conturul celebrului
Big Ben si inconfundbilele double-decker, autobuzele etajate ce
“muta” deopotriva localnici si turisti intr-o parte in alta a metropolei.
Palatul Westminster (Palatul Parlamentului) este o cladire impunatoare
de pe malul Tamisei si un obiectiv turistic deosebit de important din
Londra, considerat o minune arhitectonica. A fost construit intre anii
1840 si 1888. Cladirea gazduieste celebra “Sala Westminster”,
“Camera Comunelor” si “Camera Lorzilor” si poate sa fie vizitata de
turisti. Un loc absolut incantator care nu trebuie sa lipseasca din vizita
dumnevoastra la Londra. Galeria Nationala este un alt obiectiv turistic
importand din Londra, mai ales pentru iubitorii de arta, gazduind in jur
de 2300 de opera de arta din cele mai interesante colectii. Daca nu
sunteti convinsi ca este un loc care merita vazut, va spun ca printre
pictorii faimosi a caror opere de arta sunt expuse aici se numara Van
Gogh, Renoir, Leonardo da Vinci sau Michelangelo. Urmatorul punct
pe traseu a fost Catedrala Sf. Paul care este un obiectiv turistic
deosebit, o capodopera construita din piata de Portlan, avand un dom
minunat (inalt de 111 metri, cantarind 65000 tone si sustinut de opt
stalpi) si doua turnuri. In turnul din stanga se gaseste cel mai mare
clopot din Anglia. „Marele Paul” care cantareste 17 tone si este
fabricat in anul 1882. In altarul din partea nordica se gaseste “Capela
Sufletelor”.

Si bineinteles ca nu puteam omite ca obiective de interes Turnul si


Podul Londrei, doua constructii impozante si puncte de referinta ale
capitalei britanice. Iar introducerea in istoria lor nu se putea face mai
bine decat cu o tinuta ce sa ne aminteasca de acele vremuri.

Turnul Londrei este obiectivul turistic si istoric cel mai popular printre
turisti. In interior se pot admira bijuteriile coroanei. Aici este locul in

You might also like