ca impuls spre acțiune

Anexa 1 – Fișă de lucru

1. Deicid
Timp de milenii, mulți oameni au crezut (și unii încă mai cred) că evreii l‑au ucis pe Iisus. Potrivit majorității
istoricilor, romanii sunt de vină pentru uciderea lui Iisus. La momentul morții lui Iisus, Țara lui Israel era ocupată
de romani, într‑un regim dur și brutal, iar evreii erau ocazional nesupuși. Iisus era evreu și spunea mereu ceea ce
gândea. Unii dintre adepții săi îl numeau „Regele evreilor”. Acesta a fost un motiv suficient pentru ca romanii
să dorească să‑l reducă la tăcere. Pe de altă parte, comunitatea evreiască avea diferite facțiuni – farisei, saduchei,
esenieni și alții – dar, în ciuda numeroaselor dezacorduri dintre aceste facțiuni, niciun grup nu s‑a angajat în
execuții ale liderilor celorlalte grupuri.
În 1946, Biserica Catolică, sub conducerea Papei Paul al VI‑lea, a discreditat definitiv noțiunea de deicid
evreiesc în „Declarația privind relația Bisericii cu religiile necreștine” (Nostra aetate), publicată de Conciliul
Vatican II. În termeni clari și fără echivoc, Declarația afirmă că răstignirea lui Iisus „nu poate fi imputată tuturor
evreilor, fără deosebire, aflați atunci în viață, și nici evreilor de astăzi”. De asemenea, Coranul afirmă, în mod
explicit, că evreii nu l‑au ucis pe Iisus.

2. Acuzația de omor ritual

Acest termen se referă la acuzațiile false potrivit cărora evreii ar fi folosit sângele copiilor creștini sau al
altor copii neevrei în scopuri ritualice. Din punct de vedere istoric, acuzațiile de omor ritualic aveau loc adesea în
apropierea sărbătorii de Pesah, când evreii erau acuzați că foloseau sângele copiilor creștini pentru a coace matzo
(un tip de pâine care se coace de obicei de Pesah, o sărbătoare care are loc în aceeași perioadă cu Paștele). Astfel,
emiterea unor astfel de acuzații în perioada Paștilor a fost, de asemenea, adesea asociată cu convingerea continuă
că evreii sunt responsabili de uciderea lui Iisus. În Evul Mediu, au fost înregistrate multe cazuri de acuzații de
omor ritual. În diferite părți ale Europei, atunci când copiii dispăreau sau erau uciși în situații necunoscute,
comunitatea evreiască era învinuită. Acuzația de omor ritual era combinată cu acuzațiile de otrăvire a puțurilor
de către evrei în timpul Ciumei Negre (ciuma bubonică) de la mijlocul secolului al XIV‑lea. Până în secolul al
XVII‑lea, acuzațiile de omor ritual au devenit din ce în ce mai frecvente în Europa de Est și au dus adesea la
izbucnirea pogromurilor sau a revoltelor antievreiești, chiar și după Holocaust. În 1946, comunitatea evreiască
a fost acuzată de răpirea unui băiat neevreu, Henryk Blaszczyk, care, de fapt, plecase de acasă fără să‑și anunțe
părinții. Deși băiatul s‑a întors acasă după două zile, a izbucnit un pogrom în care au fost uciși 42 de evrei.

3. Cămătăria (împrumutul de bani)

În Evul Mediu, evreilor le era interzis să dețină terenuri sau să facă parte dintr‑o breaslă. Prin urmare, din
necesitate, unii evrei au devenit cămătari sau colectori de taxe și chirii. Mai multe pasaje din Vechiul Testament
condamnă practica cămătăriei, în special atunci când se acordă împrumuturi unor persoane mai puțin bogate.
În comunitatea evreiască, acest lucru a creat regula de a împrumuta bani cu dobândă doar celor care nu sunt
evrei. Împrumutul de bani era interzis și în creștinism, însă au existat mulți bancheri creștini. Aceștia dădeau
sume mari de bani bisericii lor, pentru ca păcatul (păcatele) lor să fie iertat(e). Regii și nobilii profitau de pe
urma împrumuturilor de bani în multe feluri, inclusiv prin încasarea de taxe din aceste tranzacții. Atunci când
țăranii luau împrumuturi de la cămătari evrei, trebuiau să plătească dobânzi cămătarului și să plătească impozite
către nobil. Deși țăranii aveau nevoie să împrumute bani pentru lucrările agricole, ei îi considerau pe evreii care
le acordau împrumuturi ca fiind lacomi. Chiar dacă nobilii erau cei care beneficiau cel mai mult de pe urma
acestei practici, împrumutul de bani – care era de fapt practicat de puțini evrei (1‑5% dintre evrei, în funcție de
zonă) – a fost încă un factor care a sporit ura față de evrei, în special în zonele rurale.

31