You are on page 1of 1

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n.

15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova –


d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român,
considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din
literatura română.[7] A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele
publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea,
din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se numără Luceafărul,
Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10] Făcând parte
din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie,
filosofie și istorie, în timp ce proza sa conține și elemente sociologice.[10][11]
Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care, în
cazul lui Eminescu, este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea,
uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și
condiția geniului.[10][12] Într-un articol din Encyclopædia Britannica, actualizat
în ianuarie 2023, se menționează: „A transformat atât forma cât și conținutul
poeziei românești, creând o școală de poezie care i-a influențat puternic pe
scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul
secolului al XX-lea”.[13] S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești,
mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la
vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[14][15] La vârsta de 19 ani a
început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile
unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz,
Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum
Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][16] Tot în această perioadă începe să publice
în revista Convorbiri literare.[17] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și
continua studiile.[18] Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se
inițial la Iași.[19] Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat
între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul
Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[20]
Articolele de gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar
nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al
naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un oponent al liberalismului
burghez.[20][21][22] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni
ai vremii.[21][22] Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare
bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.[23][24] În urma unei
căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost
interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu
injecții de clorură de mercur.[23][25][26] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în
sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la
cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil,
intoxicației cu mercur.[25][27][26] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46 de
volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu
Maiorescu în anul 1902.[28] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în
anul 1948.[29]

You might also like