ARME NUCLEARE

Arma nucleară (sau bomba

nucleară) este un dispozitiv ce
eliberează într-o manieră
explozivă energia nucleară produsă
de o reacție în
lanț de fisiune sau fuziune. Arma
nucleară face parte din
categoria armelor de distrugere în
masă destinate uciderii unui număr
mare de oameni și distrugerii
structurilor construite de om,
respectiv a biosferei în general.
Prima armă nucleară cu fisiune a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu cea
rezultată din explozia a 20.000 tone de TNT (trinitrotoluen), în timp ce prima armă
termonucleară (cu fisiune și fuziune) a eliberat o energie echivalentă cu 10.000.000 tone
de TNT. La nivelul anului 2012 pe plan mondial existau circa 19.000 de focoase nucleare
din care 4.400 sunt menținute în stare operațională, gata oricând pentru a fi utilizate.
Distrugerea reciprocă este asigurată în cazul folosirii acestora împotriva unei entități care
posedă arme nucleare.
În prezent există două tipuri de arme nucleare: cele bazate exclusiv pe reacția de fisiune
nucleară și cele care utilizează fisiunea nucleară pentru amorsarea reacției de fuziune
nucleară.
Armele bazate pe fisiunea nucleară constau dintr-o cantitate de uraniu îmbogățit care
formează o masă supra-critică în care se dezvoltă exponențial reacția în lanț. Masa supra-
critică se realizează fie prin implantarea unei piese din material fisionabil în masa
subcritică (metoda proiectilului) fie prin comprimarea (cu explozivi chimici) unei sfere de
material fisionabil până se atinge masa supra-critică (metoda imploziei).
Arma nucleară cu fuziune (arma termonucleară, bomba cu Hidrogen) folosește energia
rezultată din
fisiune pentru a
comprima și
încălzi deuteriu
l și tritiul până
aceștia
fuzionează.
Există și arme
nucleare cu
destinații
speciale precum
arma
cu neutroni sau
arma
cu contaminare
radioactivă. Ar
ma cu
neutroni este o
armă termonucleară construită special pentru a produce un flux mare de neutroni ce
produce multe decese dar nu produce contaminare radioactivă și nu afectează
construcțiile. Arma cu contaminare este o armă cu fisiune învelită cu un material (cobalt,
aur) care prin activare produce o contaminare radioactivă extrem de puternică. Proiectile
cu uraniu sărăcit au fost dezvoltate și testate în anii `70 în scopul întăririi puterii de
penetrare. Aceste muniții sunt cu dispersie de substanțe radioactive care, inhalate sau
ingerate devin letale.
Din punct de vedere al strategiei militare armele nucleare se împart în : arme
strategice (care vizează țări sau populații mari) sau tactice (utilizate numai pe câmpul de
luptă). Armele nucleare strategice sunt transportate la țintă cu avioane sau rachete. Armele
tactice sunt transportate cu rachete, artilerie, torpile, etc.
În perioada 1960-1980 SUA și URSS au folosit dispozitive explozive bazate pe energie
nucleară pentru scopuri comerciale (explozii nucleare pașnice). Tratatul de eliminare a
testelor nucleare din 1966 a interzis toate exploziile nucleare, indiferent de scopul lor.
Explozia nucleară are efecte imediate și întârziate. Unda de șoc, radiația termică, radiația
ionizantă promptă produc distrugeri mari în câteva secunde sau minute de la detonare.
Efectele întârziate precum căderile radioactive acționează pe perioade mari de timp, de la
ore la ani.
Unda de șoc produce modificarea bruscă a presiunii aerului și vânturi puternice.
Construcțiile mari sunt distruse de modificarea presiunii aerului în timp ce vânturile
puternice distrug vegetația și omoară oamenii. Dacă explozia are loc la suprafața sau în
apropierea solului se produce un crater din care materialul este ridicat în atmosferă, de
unde revine sub forma
de depuneri radioactive.
Circa 35% din energia
exploziei este sub forma
de radiație luminoasă și
termică (căldură).
Radiația luminoasă
produce orbirea prin
arderea retinei. Radiația
termică produce arsuri
ființelor vii și
incendierea materialelor
combustibile.
Efectele radiațiilor
nucleare directe sunt în general mai mici decât cele ale undei de șoc sau radiației termice.
La armele cu neutroni spre exemplu efectul radiației directe (neutroni) este cel mai
puternic. Iradierea directă cu radiații nucleare duce la deces sau în cazul dozelor mai mici
la boala de iradiere.
Particulele radioactive ridicate în atmosferă (norul în formă de ciupercă) revin pe pământ
în apropierea locului exploziei. Ele nu produc multe decese deoarece afectează zona unde
oamenii au fost deja uciși de celelalte efecte. În funcție de condițiile meteorologice, norul
radioactiv poate fi deplasat la distanțe mari iar depunerile pe sol pot afecta zonele mai
îndepărtate. Undele electromagnetice produse de explozie rezultă prin absorbția radiației
gama în aer și în sol. Pulsul de unde electromagnetice generează câmpuri electrice de mii
de volți pe durate extrem de scurte. Consecințele privesc în special comunicațiile și
rețelele electrice.
Istoria armei nucleare începe cu scrisoarea trimisă de Albert Einstein la 2 august 1939
președintelui Franklin D. Roosevelt. La scurt timp guvernul SUA a lansat proiectul de
realizare a armei nucleare cunoscut sub numele de “Proiectul Manhattan”.
Deoarece pentru
realizarea armei
nucleare era nevoie
de uraniu
îmbogățit a fost
construită la Oak
Ridge – Tennessee
o instalație de
îmbogățire prin
procedeul
de difuzie gazoasă,
pus la punct de
Harold Urey, iar la
Universitatea
California, Ernest
Lawrence a pus la
punct procedeul separării magnetice a izotopilor uraniului. Pe parcursul a șase ani, 1939-
1945 în proiectul Manhattan au fost cheltuiți peste 2 miliarde de dolari.
La proiectul Manhattan au participat a pleiadă de savanți conduși de Robert Oppenheimer:
David Bohm, Leo Szilard, Eugene Wigner, Otto Frisch, Rudolf Peierls, Felix Bloch, Niels
Bohr, Emilio Segre, Enrico Fermi, Klaus Fuchs, Edward Teller. Prima armă nucleară a
fost testată la 16 iulie 1945 în deșertul New Mexico.
Armele nucleare s-au folosit împotriva oamenilor doar de două ori, și anume în anul 1945
în jurul încheierii celui de-al doilea război mondial, când SUA au aruncat câte o singură
bombă atomică cu fisiune asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki. Primul
eveniment a avut loc în dimineața zilei de 6 august 1945, când Statele Unite ale Americii
au aruncat un dispozitiv tip pistol, cu uraniu, cu codul „Little Boy” (Băiețelul), asupra
orașului Hiroșhima. Al doilea eveniment a avut loc după trei zile, la 9 august 1945, când
un dispozitiv tip implozie, cu plutoniu, cu codul „Fat Man” (Grasul), a fost aruncat asupra
orașului Nagasaki. Norul, sau „ciuperca” acestei bombe s-a înălțat mai mult de 18
kilometri deasupra hipocentrului exploziei.
Folosirea acestor 2 bombe, din care a rezultat moartea imediată a aproximativ 100.000 –
200.000 de oameni (majoritatea civili) și chiar și mai mulți cu trecerea timpului, a fost și
rămâne controversată. Criticii spun că a fost un act de omucidere în masă inutil, în timp ce
alții sunt de părere că de fapt s-a limitat numărul de victime de ambele părți prin grăbirea
sfârșitului războiului și evitarea unor lupte sângeroase pe teritoriul Japoniei; de asemenea
se aduce argumentul reducerii înaintării sovietice (și comuniste) în Asia drept una din
consecințele acestor bombe.
Tratatul de neproliferare nucleară are ca obiectiv prevenirea răspândirii armelor nucleare
și a tehnologiilor de fabricare a
acestora, promovarea
cooperării în domeniul
utilizării pașnice a energiei
nucleare și în final dezarmarea
nucleară.
Deschis pentru semnare în
1968 tratatul a intrat vigoare în
1970 și în prezent este semnat de 190 de state inclusiv cele 5 state deținătoare în mod
oficial de arme nucleare. Pentru asigurarea neproliferării și întărirea încrederii între statele
semnatare tratatul stabilește un sistem de garanții nucleare în responsabilitatea AIEA.
Tratatul promovează cooperarea și accesul egal al statelor la utilizarea pașnică a energiei
nucleare și în același timp previne deturnarea materialului fisionabil pentru fabricarea de
arme.
Riscul proliferării armelor nucleare nu este complet eliminat deoarece unele țări
precum India (80-110 focoase active), Pakistan (90-110 focoase active), Coreea de
Nord (10 focoase active) și Israel (75-200 focoase active) nu au semnat tratatul și au
dezvoltat în secret arsenale nucleare.
În 1996, la solicitarea ONU, Curtea Internațională de Justiție a emis o opinie consultativă
privind « Legalitatea amenințării sau folosirii armelor nucleare ». Curtea a stabilit că
amenințarea sau folosirea armelor nucleare ar putea viola diferite articole ale dreptului
internațional, inclusiv Convenția de la Geneva, Convenția de la Haga, carta
ONU și Declarația universală a drepturilor omului.
Producerea și testarea armelor nucleare în Rusia (fosta URSS) a condus la contaminarea
excesivă a anumitor regiuni, peste limitele admisibile.
Numai suprafața contaminată de activitățile Minatom depășește 480 km2. O problemă
gravă privește stocarea necorespunzătoare a deșeurilor nucleare. Circa 650 milioane m 3 de
deșeuri stocate de Minatom conțin o activitate de 2 miliarde de Ci. Alte organizații dețin
12 000 tone de combustibil ars cu o activitate de 8,2 miliarde de Ci. În plus, cantități
foarte mari de ape puternic contaminate (1,5 miliarde Ci) au fost injectate în subteran sau
pur și simplu aruncate în lacurile sau râurile din apropiere. Din cele 184 submarine
nucleare scoase din uz acum 10-15 ani 104 au rămas cu combustibilul ars la bord, iar
starea lor precară reprezintă un mare pericol pentru mediu.
Începând din 1989 SUA a înființat la Departamentul Energiei un oficiu dedicat eliminării
riscurilor asociate moștenirii Războiului Rece.[10]
Cea mai mare parte din
această moștenire
radioactivă provine din
instalațiile de producere
a uraniului îmbogățit și
a plutoniului (minele de
uraniu, prelucrarea
chimică a uraniului,
îmbogățirea, fabricarea
combustibilului și a
țintelor, iradierea în
reactor, separarea
chimică a plutoniului).
Deșeurile generate la
extragerea plutoniului reprezintă 85% din radioactivitatea asociată producerii
armamentului nuclear, 71 % din apele contaminate și 33 % din terenurile contaminate.
Activitățile de producere a armamentului nuclear au lăsat o moștenire de 1500 milioane
metri cubi de ape contaminate (inclusive ape subterane) și 73 milioane metri cubi de
solide contaminate.

Realizat de:
 Mocan Sebastian
Jurca Rares Octavian
Iovan Stefan Marco