FEBRA TIFOIDA

Febra tifoida care mai este numita si febra galbena deorece este este o boală infecțioasă
specifica omului. .

ETIOLOGIA
Salmonella typhi, familia Enterobacteriaceae, gen Salmonella
Rezistentă: în gheaţă – luni de zile, în apă – 2-3 luni, în materii fecale – 20-30 de zile, în lapte
35 de zile
Sensibilă la: Cloramină1-2%, Bromocet, fenol, formol 5%o (distrusă în 30 minute până la 2h);
în 5-7 minute sunt distruse la 1000C.
Febra galbena este specifica zonelor cu climat tropical si subtropical, si reprezinta o boala virala
transmisa la om prin intapatura de tantar din speciile Aedes sau Haemagogus spp, infectat cu
virusul febrei galbene (VFG). Infectia cu virusul febrei galbene (un ARN virus din genul Flavivirus,
inrudit cu virusul West Nile si virusul encefalitei St. Louis) poate crea probleme serioase de
sanatate, iar in cazurile severe este fatala.Numele de „galben” provine de la posibilul icter
cutanat a celor infectați.
Febra tifoidă nu trebuie confundată cu tifosul exantematic, care este o boală diferită.
Evoluția bolii este caracterizată prin creșterea treptată a febrei, dureri abdominale, constipație
și bradicardie relativă (scăderea ratei pulsului); urmează stare tifică (vide infra). Netratată,
boala poate fi mortală. În multe țări, anunțarea îmbolnăvirilor de febră tifoidă la autoritățile
sanitare abilitate este obligatorie.
Virusul provoacă degenerarea țesuturilor hepatic și renal, iar Organizația Mondială a Sănătății
(OMS) avertizează ca la 50% dintre pacienții cu febră galbenă care nu primesc tratament
survine decesul.
Boala nu se transmite prin contactul direct cu o persoană infectată. Este o boală ce poate fi
prevenită prin vaccinare. Pentru a intra în ţările din zonele geografice cu risc (regiunile tropicale
ale Africii și regiunile nordice America de Sud), vaccinarea este obligatorie, iar la punctele de
frontieră trebuie prezentat certificatul de vaccinare obţinut de la medicul specialist din ţară.

SIMPTOME
Cele mai multe persoane infectate cu virusul febrei galbene pot prezenta o
evolutie asimptomatica sau cu simptome usoare, dupa care se vor recupera
complet. Pentru persoanele care dezvolta simptome, intervalul de timp de la
contractarea infectiei si pana la imbolnavire este de obicei cuprins intre de 3 si 6
zile.

Simptomele initiale ale febrei galbene pot include:

Febra cu debut brusc

Frisoane
Dureri severe de cap
Dureri de spate
Mialgii (durere generalizata in tot corpul)
Greata
Varsaturi
Oboseala
Slabiciune.
Simptomele se amelioreaza in circa o saptamana de la debut, insa sunt si situatii in care unele
simptome, precum senzatia de slabiciune si oboseala, se pot prelungi pana la cateva luni.

Simptomele persoanelor care dezvolta o forma mai severa a febrei galbene:

Febra foarte mare

Icter
Hemoragie
Soc si insuficienta multiorganica.
Conform INSP, 15% dintre pacienti pot dezvolta o forma severa sau toxica a febrei galbene,
dupa o scurta remisie de doar cateva ore sau de o zi.

MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Afecţiunea evoluează sporadic, incidenţa la 100.000 locuitori, în anul 1998, fiind de 0,07 în România şi
de 0 în vestul ţării (nici un caz din anul 1993).

Epidemiile când apar pot fi accidentale, explozive, hidrice şi alimentare sau lente, de contact. Grupele de
vârstă cele mai afectate sunt 20-40 ani şi 7-10 ani, cu sezonalitate de vară-toamnă.

DIAGNOSTIC POZITIV

1. DIAGNOSTIC CLINIC

Fără tratament antibiotic, febra tifoidă evolueză timp de 4 săptămâni.

Incubaţia: este în medie 10-14 zile, cu limite de 7-21 zile.

Debut: durează 5-7 zile, se instalează insidios în majoritatea cazurilor, cu febra care creşte gradat spre
39°C, cefalee persistentă, astenie, ameţeli, dureri musculare, anorexie, creşterea treptată a splinei.
Debutul poate fi atipic, monosindromic: pneumotifos, meningotifos, colotifos, nefrotifos etc.

Perioada de stare: durează 2 săptămâni, în care febra se menţine în platou, cu oscilaţii minime;
bolnavii sunt apatici, adinamici, cu tulburări de senzoriu (stare tifică; tifos = ceaţă ), hipoacuzie,
indiferenţă, delir, până la stare confuzională. Cefaleea este intensă, continuă, determină insomnie.

Erupţia lenticulară apare la 7-8 zile de la debut şi este reprezentată de macule congestive, roz, de
mărimea unui bob de linte, situate mai ales, pe flancurile abdominale şi la baza toracelui. Maculele
dispar fără urmă în 3-4 zile.

Manifestările digestive: anorexie, hiposecreţie salivară şi gastrică, uscăciunea mucoaselor, limbă uscată
''de papagal'', cu depozite saburale, central, dar cu vârfurile şi marginile roşii. Faringele este difuz
congestionat, şi uneori prezintă ulceraţii ovalare, cenuşii, nedureroase (angina Duguet). Durerile
abdominale sunt difuze, mai pronunţate în fosa iliacă dreaptă unde la palpare se percep zgomote
hidroaerice. Formele severe se însoţesc de meteorism şi constipaţie prin pareze intestinale Diareea
apare doar în 1/3 din cazuri, scaunele sunt verzui.

Splenomegalia apare precoce, este constantă şi uneori (mai ales la copii) se însoţeşte de hepatomegalie.

Modificările cardio-vasculare: apare de regulă bradicardia cu asurzirea zgomotelor cardiace şi

hipotensiunea arterială. Pulsul dicrot se datoreşte hipotoniei pereţilor vasculari.

Sindromul anemic este accentuat în formele severe şi prelungite. Leucopenia evoluează cu limfocitoză
relativă prin neutropenie şi aneozinofilie.

Sindromul hemoragic se manifestă prin epistaxis, gingivoragii, metroragii etc şi este determinat de
trombocitopenie, hipovitaminoză K şi/sau de coagulopatia de consum.
 Perioada de declin: se suprapune cu a 4-a săptămână de la debut, în care febra scade treptat cu
oscilaţii mari între valorile matinale şi cele vesperale. Anorexia poate fi înlocuită de foame imperioasă,
iar oliguria cu criză poliurică.

Convalescenţa: remiterea treptată a simptomatologiei cu normalizarea parametrilor clinici şi biologici.

Evoluţia este mult scurtată prin tratament cu antibiotice care, administrate corect, pot preveni
recrudescenţele, recăderile şi portajul de bacili tifici.

PROFILAXIE
Interventia medicala consta in acordarea unui tratament suportiv pacientului pentru a-i ajuta organismul sa se
refaca.

Sunt recomandate odihna, hidratarea si analgezicele pentru ameliorarea febrei si a durerilor.

izolarea pacientului

dezinfecția excrețiilor

repaus la pat, în special în perioada febrilă

dietă hidrică, în special în perioada febrilă

tratament etiologic: medicamente ce acționează pe sistemul limfatic, administrate p. o.

cloramfenicol: bacteriostatic ce se concentrează bine în sistemul limfatic; 50 mg/kg/zi pe durata febrei + 7-10 zile
există tulpini rezistente

biseptol 2x2 tablete/zi

ampicilină

amoxicilină

fluoroquinolone: concentrații optime la nivel intestinal, biliar, formațiuni limfatice

ciprofloxacin 2 a 500 mg

norfloxacin

pefloxacin

cefalosporine, generația a III-a

Tratament adjuvant
cortizon, în special la formele severe, hipertoxice, și la complicații (encefalite, poliradiculonevrite)

vitamine grup B, vitamina C, vitamina K

Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea tuturor copiilor din zonele unde boala este comună. De
altfel, recomandă vaccinarea tuturor persoanelor expuse unui risc ridicat de îmbolnăvire. Campaniile de vaccinare
pot ajuta la prevenirea răspândirii bolii. În funcție de situație, sunt recomandate doze suplimentare la fiecare șapte
ani. În Statele Unite ale Americii, vaccinul este recomandat doar celor expuși unui risc ridicat de contactare a bolii,
cum ar fi turiștii care călătoresc spre zone ale lumii unde boala este comună.[2]

Vaccinurile actuale sunt foarte sigure. Pot apărea efecte secundare minore la locul injecției

CONCLUZIE
Imunizarea activa impotriva febrei tifoide este recomandata atat persoanelor care locuiesc in tari endemice, cat si
celor care calatoresc in regiuni ale globului la nivelul carora incidenta acestei patologii este crescuta, personalului
medical si celui militar care isi desfasoara activitatea in aceste zone.

Fiecare doza de vaccin tifoidic polizaharidic contine polizaharid capsular purificat de Salmonella typhi si ofera
protectie impotriva infectiilor generate de catre tulpina Ty2. Vaccinul poate fi administrat la adulti, adolescenti si
copii cu varsta mai mare de 2 ani in doza unica, cu cel putin 2 saptamani inainte de o potentiala expunere in cazul
deplasarilor catre zone endemice. Persoanele care traiesc in zone geografice cu risc crescut de a contracta infectia
cu bacil tific prezinta indicatie de revaccinare la interval de 3 ani.