Unitatea de învăţare 6

Organizarea contabilităţii în cadrul

instituţiilor publice (I)
6.1. Particularităţi ale organizării şi conducerii contabilităţii la
nivelul instituţiilor publice;
6.2. Contabilitatea creditelor bugetare
6.3. Contabilitatea veniturilor
6.4. Contabilitatea cheltuielilor de capital şi a surselor de
finanţare.
6.5. Teme de referate
6.6. Evaluare
6.7. În concluzie
6.8. Bibliografie

;
;

Însuşirea tipologiei specifice contabilității

bugetare
Înţelegerea rolului şi locului contabilității în
economie
Însuşirea conceptelor contabile

115
 Unitatea de învăţare 6. - Organizarea contabilităţii în cadrul instituţiilor publice (I)

6.1. Particularităţi ale organizării şi conducerii

contabilităţii la nivelul instituţiilor publice 00:00

Contabilitatea este considerată o ştiinţă fără bariere,

fără frontiere, izvorâtă din necesitate, de-a lungul
timpului teoria contabilă fiind cea care a urmat
îndeaproape practica.
Obiectul de studiu şi metodele contabilităţii
instituţiilor publice sunt aceleaşi cu cele ale
contabilităţii agenţilor economici (contabilităţii
Timp necesar: 110 minute financiare).
După parcurgerea unităţii Altfel spus, contabilitatea instituţiilor publice are ca
veţi fi în măsură să
răspundeţi la întrebările: obiectiv principal oferirea unei imagini fidele,
Care sunt particularitățile clare şi complete a patrimoniului, rezultatelor şi
care stau la baza
organizării și conducerii situaţiei financiare.
contabilității ?
Ce presupune
contabilitatea creditelor
Obiectul de studiu, patrimoniul, reprezintă
bugetare?
Care este rolul contabilității totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le
veniturilor
Care este importanța gestionează o instituţie publică, precum şi totalitatea
contabilității cheltuielilor
de capital? drepturilor şi obligaţiilor pe care aceasta şi le asumă
în legătură cu bunurile pe care le posedă.
De remarcat faptul că patrimoniul poate fi definit şi
ca totalitate a activului şi pasivului unei instituţii
publice.
Activul se referă la patrimoniul economic, adică la totalitatea bunurilor şi valorilor
economice sub forma fizică concretă, precum şi a drepturilor, cum ar fi spre exemplu un
mijloc de transport, clădirea unei grădiniţe, podurile de interes public şi parcurile, sumele
de primit de la debitori (creanţele) în urma vânzării către aceştia a unor bunuri etc.
. Pasivul unei instituţii publice se referă la patrimoniul juridic al acesteia, adică la
relaţiile în care se află instituţia publică cu valorile care fac parte din activul patrimonial şi
fonduri, relaţii ce se concretizează în obligaţii faţă de salariaţi, bugete etc..

116
 De asemenea, cheltuielile unei instituţii publice sunt elemente de activ, iar
veniturile de pasiv.
Atât în teorie cât şi practică, este obligatorie egalitatea dintre total activ şi total
pasiv, lucru uşor de înţeles din moment ce activul reprezintă mijloacele economice ale
instituţiei, iar pasivul sursele de provenienţă a activului. În realitate, activul şi pasivul sunt
reprezentări ale aceluiaşi patrimoniu privit din cele două puncte de vedere: al destinaţiei şi
al surselor de provenienţă. Această egalitate se întâlneşte în literatura de specialitate sub
denumirea de principiu al dublei reprezentări.
Cel mai reprezentativ dintre toate procedeele metodei contabilităţii este contul, de
la care derivă însăşi denumirea contabilităţii. Cu ajutorul contului, contabilitatea
înregistrează, urmăreşte şi controlează existenţa şi mişcarea fiecărui mijloc economic sau
sursă economică, precum şi fazele fiecărui proces economic.
În practică, conturile utilizate pentru reflectarea elementelor patrimoniale de activ
ale unei instituţii publice constituie planul de conturi general pentru instituţiile publice.
Planul de conturi facilitează informatizarea lucrărilor contabile, pentru fiecare
element patrimonial existând un cont a cărui denumire coincide, de regulă, cu denumirea
elementului în cauză..
Obiectul contabilităţii instituţiilor publice finanţate din bugetul de stat, bugetele
locale şi din mijloace extrabugetare îl constituie patrimoniul public şi cel privat, aflat în
administrarea acestora, veniturile şi cheltuielile bugetare şi extrabugetare, precum şi
drepturile şi obligaţiile rezultate din activitatea desfăşurată.
Patrimoniul public1 aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale,
bunurile de uz sau interes public din această categorie neputând face obiectul actelor de
vânzare-cumpărare, donaţii sau alte forme de schimbare a proprietăţii, putând fi totuşi
concesionate sau închiriate temporar. Spre deosebire de cea publică, proprietatea privată
face parte din circuitul civil, bunurile din această categorie putând fi înstrăinate cu
respectarea prevederilor legale2.
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională, având la bază planul
de conturi general pentru instituţii publice şi Normele elaborate de Ministerul Finanţelor
Publice.
Contabilitatea instituţiilor publice se conduce în partidă dublă, excepţie făcând
primăriile comunale, care conduc contabilitatea în partidă simplă.
1
Conform Constituţiei, proprietatea publică este inalienabilă.
2
Legea nr.213/17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare.

117
 Trimestrial şi anual, instituţiile publice întocmesc darea de seamă contabilă care
se depune la organele ierarhice superioare, iar consiliile locale şi judeţene depun darea de
seamă la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, care le
centralizează şi le depune la Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru o bună organizare a contabilităţii instituţiilor publice trebuie avut în vedere,

de către fiecare ordonator de credite, următoarele cerinţe:

 încadrarea cu personal specializat a compartimentului financiar-

contabil, pe bază de concurs;
 întocmirea circuitului documentelor justificative privind operaţiile
patrimoniale. De exemplu pentru documentele interne: documentele care se
întocmesc, cine întocmeşte documentul, cui se predă documentul, cine
aprobă operaţia, cine contabilizează documentul, cine arhivează
documentul etc.;
 organizarea şi ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii în mod
cronologic şi sistematic;
 controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate, a procedeelor de
prelucrare utilizate şi a exactităţii datelor contabile furnizate;
 păstrarea şi arhivarea documentelor justificative, a registrelor de
contabilitate şi a bilanţurilor contabile;
 organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului şi valorificarea
rezultatelor acesteia;
 respectarea regulilor de întocmire a bilanţului contabil şi depunerea
la termen la organele în drept;
 furnizarea de informaţii necesare stabilirii patrimoniului naţional,
execuţiei bugetului public naţional, precum şi întocmirea balanţelor
financiare şi a bilanţului pe ansamblul economiei naţionale.

Comentați obiectivele principale ale contabilității bugetare.

118
 6.2. Contabilitatea creditelor bugetare

00:15
Instituţiile publice au nevoie de fonduri pentru a-şi îndeplini toate funcţiile şi
sarcinile ce le revin. Aceste fonduri pot proveni din:
 finanţări de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pe bază de alocaţii bugetare;
acoperirea tuturor cheltuielilor se realizează pe seama cheltuielilor bugetare,
eventualele venituri încasate de aceste instituţii fiind virate integral la bugetul de
stat sau bugetele locale, după caz;

 finanţare integrală din venituri extrabugetare (instituţii autofinanţate 3). În acest caz,
instituţiile publice obţin venituri proprii pe seama cărora îşi acoperă cheltuielile
proprii. Există, de asemenea, şi posibilitatea contractării unor credite bancare;

 finanţare parţială, respectiv pe seama veniturilor obţinute şi a alocaţiilor bugetare

pentru acoperirea diferenţei dintre cheltuieli şi venituri;

 finanţare din credite externe guvernamentale sau cu garanţia statului.

Evidenţa contabilă a finanţărilor instituţiilor publice se ţine cu ajutorul conturilor

sintetice şi analitice din clasa a VII-a „Finanţări şi credite bancare”.
Toate conturile din această clasă au funcţia contabilă de pasiv.

Contul 700 „Finanţare de la buget privind anul curent” reflectă plăţile efectuate de
la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de instituţiile publice, în limita
creditelor aprobate şi deschise de ordonatorii principali sau Ministerul Finanţelor Publice,
după caz. Pentru instituţiile publice finanţate de la bugetele locale, contul înregistrează
sumele primite de la organele financiare locale sub formă de alimentare cu mijloace
băneşti pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli.

3
În cazul instituţiilor integral sau parţial autofinanţate se utilizează conturile
120 „Disponibil al instituţiei publice finanţate din venituri extrabugetare”;
420 „Cheltuielile instituţiilor publice finanţate din venituri extrabugetare” şi
520 „Venituri extrabugetare ale instituţiilor publice”.

119
 Se creditează cu sumele plătite de instituţiile finanţate din bugetul de stat, precum şi
cu mijloacele băneşti primite de instituţiile finanţate din bugetele locale.
Se debitează cu reconstituirea creditelor bugetare4, cu veniturile proprii încasate şi
lăsate la dispoziţia instituţiilor pentru acoperirea cheltuielilor proprii, precum şi la sfârşitul
anului cu închiderea cheltuielilor efectuate pe parcursul anului.
Soldul creditor înaintea închiderii de la finele exerciţiului bugetar reflectă totalul
plăţilor efectuate în cursul anului de la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
Contul 702 „Finanţare de la buget privind anii precedenţi şi alte surse”
evidenţiază sursele bugetare provenite din finanţarea anilor precedenţi.
Se creditează cu valoarea animalelor tinere şi la îngrăşat şi a celor pentru experienţe
obţinute din prăsilă, cu valoarea lucrărilor de investiţii neterminate la sfârşitul anului,
precum şi cu valoarea materialelor, debitorilor şi altor stocuri preluate de alte instituţii.
Se debitează cu valoarea materialelor, produselor, animalelor distruse din calamităţi
naturale, cu valoarea animalelor obţinute din prăsilă care au ajuns la maturitate şi sunt
trecute la mijloace fixe, cu debitele prescrise, precum şi cu valoarea lucrărilor de investiţii
neterminate la finele anului precedent care se recepţionează, se pun în funcţiune şi se
înregistrează la mijloace fixe.
Soldul creditor al contului reflectă sursele mijloacelor bugetare provenite din
finanţarea anilor precedenţi.

Contul 704 „Credite bancare” se utilizează în contabilitatea instituţiilor integral

sau parţial autofinanţate care apelează la surse împrumutate din sistemul bancar pentru
finanţarea unor cheltuieli cu caracter economic sau pentru completarea alocaţiilor bugetare.
Se creditează cu sumele încasate reprezentând credite bancare obţinute, şi se
debitează cu rambursarea la scadenţă a creditelor obţinute anterior.
Soldul creditor reflectă creditele bancare nerambursate care nu au ajuns la scadenţă.

Contul 7065 „Finanţare din credite externe guvernamentale” evidenţiază creditele

externe contractate de instituţiile publice şi garantate de guvern pentru achiziţia de
mijloace fixe sau obiecte de inventar de la furnizori externi.
Se creditează cu creditele externe obţinute şi se debitează cu achitarea ratelor
scadente, precum şi cu închiderea contului de cheltuielilor din credite externe.
4
Sumele recuperate din finanţarea anului curent, ca de exemplu restituirile din sumele ridicate din
cont etc.
5
Contul 706 „Finanţare din credite externe cu garanţia statului” funcţionează similar.

120
 Soldul creditor reflectă creditele externe guvernamentale nerambursate, care nu au
ajuns la scadenţă.

Comentați importanța evidențierii în contabilitate a creditelor

bugetare

00:35

6.3. Contabilitatea veniturilor

Evidenţa contabilă a veniturilor instituţiilor publice se realizează cu

conturile din clasa a V-a „Venituri”.
Cu ajutorul conturilor din această clasă se contabilizează veniturile realizate de
instituţiile publice pentru acoperirea cheltuielilor proprii, cele obţinute din mijloace
extrabugetare, a celor încasate anticipat, precum şi a celor ce urmează a se încasa. Din
punct de vedere al semnificaţiei, cele mai importante sunt următoarele conturi sintetice de
gradul II:

 510 „Veniturile instituţiei”;

 520 „Venituri extrabugetare ale instituţiilor publice”;
 528 „Venituri din anii precedenţi şi din alte surse”;
 530 „Venituri anticipate”;
 531 „Venituri de realizat”.

Contul 510 „Veniturile instituţiilor” ţine evidenţa veniturilor proprii lăsate la

dispoziţia instituţiilor publice (instituţii de învăţământ, unităţi sanitare ce acordă asistenţă
medicală cu plată etc.) în scopul acoperirii cheltuielilor efectuate de acestea şi care au fost
aprobate prin bugetele de venituri şi cheltuieli şi are funcţia contabilă de pasiv.

121
 Se creditează cu veniturile realizate pe parcursul exerciţiului bugetar în
corespondenţă cu debitul conturilor 13 „Casa” şi 700 „finanţare de la buget privind anul
curent”, pentru sumele încasate în numerar şi respectiv prin virament.
Se debitează la sfârşitul fiecărui exerciţiu bugetar cu închiderea acestuia în
corespondenţă cu cheltuielile efectuate şi acoperite pe seama veniturilor proprii, respectiv
cu creditul contului 410 „Cheltuielile instituţiilor de la buget”. În situaţia în care soldul
creditor al contului 510 este inferior soldului debitor al contului 410, închiderea acestuia
din urmă se realizează prin debitarea contului 700 „Finanţare de la buget privind anul
curent”.
Soldul creditor al contului înainte de operaţia de închidere de la finele anului
reflectă veniturile nete obţinute. La sfârşitul anului contul nu prezintă sold.
Contabilitatea analitică se ţine pe surse de venituri conform clasificaţiei bugetare şi
bugetului aprobat.

Contul 520 „Venituri extrabugetare ale instituţiilor publice” se utilizează numai în

contabilitatea instituţiilor publice care desfăşoară activităţi autofinanţate şi are funcţia
contabilă de pasiv.
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa veniturilor încasate din desfăşurarea
activităţilor autofinanţate de către instituţii publice, care se lasă la dispoziţia acestora
conform dispoziţiilor legale în vigoare, inclusiv veniturile instituţiilor artistice, cantinelor
pentru elevi şi studenţi, târgurilor şi oboarelor etc.
Se creditează cu veniturile încasate din activităţi autofinanţate în numerar sau prin
virament, în corespondenţă cu debitul conturilor 13 „Casa” şi 120 „Disponibil al instituţiei
publice finanţate din venituri extrabugetare”, după caz:
Se debitează cu unele operaţiuni care diminuează veniturile, precum şi cu ocazia
închiderii de la sfârşitul exerciţiului bugetar în corespondenţă cu creditul contului 420
„Cheltuielile instituţiilor publice finanţate din venituri extrabugetare”. În situaţia în care
veniturile depăşesc cheltuielile, contul 520 se închide prin debitarea acestuia la începutul
anului următor în corespondenţă cu creditul contului 528 „Venituri din anii precedenţi şi
din alte surse”.
Soldul creditor al contului înaintea închiderii de la finele anului reprezintă
totalitatea veniturilor nete obţinute din activităţi autofinanţate.
Conducerea contabilităţii analitice se realizează pe feluri de venituri potrivit
bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat.

122
 Contul 520 „Venituri extrabugetare ale instituţiilor publice” se dezvoltă în două
conturi analitice, conform planului de conturi general pentru instituţii publice, şi anume:
 520.01 „Venituri din activitatea de bază”;
 520.02 „Alocaţii de la buget”.

Contul 528 „Venituri din anii precedenţi şi din alte surse” evidenţiază veniturile
din anii precedenţi, respectiv soldul rămas după închiderea conturilor 520 şi 420 de la
finele anului, precum şi unele resurse ale mijloacelor rezultate din activitatea instituţiilor
autofinanţate. Contul are funcţia contabilă de pasiv.
Se creditează la începutul anului, după aprobarea dării de seamă contabile, cu
soldul creditor al contului 520 „Venituri extrabugetare ale instituţiilor publice” rămas după
operaţiunea de închidere a contului 420 „Cheltuielile instituţiilor publice finanţate din
venituri extrabugetare”.
Se debitează cu valoarea materialelor, produselor şi animalelor tinere etc. Distruse
din calamităţi, valoarea animalelor tinere trecute în categoria mijloacelor fixe, debite
prescrise etc.
Soldul creditor reflectă sursele mijloacelor activităţilor autofinanţate, provenite din
finanţarea anilor precedenţi.
Contul se dezvoltă în trei conturi analitice, respectiv:
 528.01 „Venituri din anii precedenţi din activitatea de bază”;
 528.02 „Venituri din anii precedenţi aferente investiţiilor în continuare”;
 528.03 „Venituri din anii precedenţi şi alte surse aferente dezvoltării”.

Contabilitatea analitică se ţine pe feluri de venituri.

Contul 530 „Venituri anticipate” evidenţiază sumele încasate în perioada curentă

care reprezintă venituri ale perioadelor viitoare de activitate (abonamente la publicaţii, cărţi
şi bilete de spectacole, contravaloarea legitimaţiilor de masă, pentru luna ianuarie a anului
următor, încasate la cantine până la sfârşitul anului curent, abonamente la spectacole sau
concerte etc.). Contul are funcţia contabilă de pasiv.

123
 Se creditează cu veniturile încasate anticipat în numerar sau prin virament, în
corespondenţă cu debitul conturilor 13 „Casa” şi 120 „Disponibil al instituţiei publice
finanţate din venituri extrabugetare”, după caz.
Se debitează la începutul fiecărui trimestru6 cu veniturile încasate anticipat care au
devenit venituri ale perioadei curente, în corespondenţă cu creditul contului 520 „Venituri
extrabugetare ale instituţiilor publice”.

Contabilitatea analitică se ţine pe feluri de venituri încasate anticipat.

Contul 531 „Venituri de realizat” reflectă sumele de încasat ca venituri şi pentru

care se creează debite, având funcţia contabilă de pasiv.
Se creditează cu:
 valoarea nominală a biletelor şi programelor de spectacole, a biletelor de
intrare în muzee, expoziţii, parcuri, grădini zoologice, carnetelor
chitanţiere pentru taxe forfetare şi prestări de servicii, a legitimaţiilor de
masă pentru cantine etc., eliberate gestionarilor sau distribuitorilor în
vederea vânzării lor, în corespondenţă cu debitul contului 159 „Alte
valori”;
 taxele de spitalizare care nu au fost achitate la termenul stabilit, sumele
trecute în sarcina persoanelor vinovate de lipsuri la obiectele de inventar,
cu diferenţele între preţurile de înregistrare (valoarea de intrare) şi sumele
imputate persoanelor vinovate de lipsuri la materiale, animale tinere,
animale la îngrăşat şi păsări, sumele trecute în sarcina persoanelor
vinovate pentru cheltuieli nelegale şi neeconomicoase, provenite din anii
precedenţi, constatate în anul curent, cu cota parte din valoarea
echipamentului şi uniformelor care se recuperează de la personalul
instituţiei publice, în corespondenţă cu debitul contului 220 „Debitori”;
 preţul de înregistrare al serviciilor prestate, facturate care se încasează
ulterior prin bancă sau trezorerie, în corespondenţă cu debitul contului 225
„Clienţi”;

6
Repartizarea la începutul fiecărui trimestru corespunde atât deschiderilor de credite trimestriale,
cât şi raportărilor prin dările de seamă contabile trimestriale.

124
  preţul de înregistrare al materialelor rezultate din declasarea sau scoaterea
din folosinţă a obiectelor de inventar, în corespondenţă cu debitul contului
600 „Materiale”;
 preţul de înregistrare al produselor obţinute din activitatea proprie sau a
altor activităţi productive care funcţionează în cadrul instituţiei, în
corespondenţă cu debitul contului 620 „Produse”;

Se debitează cu:
 valoarea legitimaţiilor de masă distribuite şi încasate prin creditul contului
159 „Alte materiale”;
 valoarea legitimaţiilor nedistribuite şi ale căror termene de valabilitate au
expirat, în corespondenţă cu creditul contului 159 „Alte valori”;
 creanţele înregistrate în acest cont, care se scot din activul instituţiei ca
urmare a insolvabilităţii, dispariţiei debitorilor sau prescrierii dreptului de
urmărire, în corespondenţă cu creditul contului 220 „Debitori”;
 sumele încasate din imputaţii şi din venituri pentru care au fost create în
prealabil debite şi care, potrivit normelor legale în vigoare, urmează a se
vărsa la bugetul statului, sau cu sumele virate direct bugetului de stat de
către debitori, pe baza documentelor prezentate de către debitorii
respectivi, în corespondenţă cu creditul contului 232 „Decontări cu bugetul
statului”;
 veniturile efective pentru care au fost create, în prealabil, debite, în
corespondenţă cu creditul contului 520 „Venituri extrabugetare ale
instituţiilor publice”;
 sumele încasate din vânzarea produselor şi serviciilor prestate, în
corespondenţă cu creditul contului 520 „Venituri extrabugetare ale
instituţiilor publice”;
 sumele încasate din vânzarea biletelor şi programelor de spectacole, în
corespondenţă cu creditul contului 520 „Venituri extrabugetare ale
instituţiilor publice”;
 sumele reţinute din imputaţii şi care constituie venituri proprii ale
instituţiei, potrivit reglementărilor în vigoare, în corespondenţă cu creditul
contului 520 „Venituri extrabugetare ale instituţiilor publice”;

125
  preţul de înregistrare al produselor rezultate din activitatea proprie
consumate pentru nevoile instituţiei, indiferent de anul în care au fost
realizate, în corespondenţă cu creditul contului 620 „Produse”;
 preţul de înregistrare al produselor distruse din cauza calamităţilor, în
corespondenţă cu creditul contului 620 „Produse”;

Soldul creditor al contului reflectă veniturile de încasat în perioadele următoare.

Contabilitatea analitică se ţine pe feluri de venituri.

Clasificaţi preţurile după forma lor, în funcţie de modul de

formare.

01:00

6.4. Contabilitatea cheltuielilor de capital şi a surselor de finanţare.

Evidenţa contabilă a cheltuielilor instituţiilor publice se realizează cu ajutorul

conturilor din clasa a IV-a „Cheltuieli”.
Cele mai semnificative conturi sintetice de gradul II, sunt:

 410 „Cheltuielile instituţiilor de la buget”;

 411 „Cheltuieli din credite externe”;
 412 „Diferenţe de curs valutar”;
 415 „Cheltuieli pentru investiţii în continuare”;
 420 „Cheltuielile instituţiilor publice finanţate din venituri extrabugetare”;
 421 „Cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială”.

Contul 410 „Cheltuielile instituţiilor de la buget” ţine evidenţa cheltuielilor

efectuate pentru realizarea acţiunilor care au fost cuprinse în bugetele de cheltuieli,
respectiv consumul de combustibili şi materiale, plata serviciilor prestate şi lucrărilor

126
executate, indemnizaţiile datorate personalului, bursele cuvenite studenţilor şi
doctoranzilor etc. Având funcţie contabilă de activ.
În debitul contului se reflectă totalitatea cheltuielilor efectuate în cursul anului.
La sfârşitul anului bugetar, contul se închide cu totalul cheltuielilor efectuate şi înregistrate
în cursul anului în debitul contului 410 „Cheltuielile instituţiilor de la buget”. În acest sens,
contul 410 se creditează în corespondenţă cu debitul contului 700 „Finanţare de la buget
privind anul curent”. În situaţia în care după această operaţie contul 410 rămâne cu sold,
pentru închidere acesta se va credita în corespondenţă cu debitul contului 702 „Finanţare
de la buget privind anii precedenţi şi alte surse”. Astfel, la sfârşitul fiecărui an bugetar,
conform legii finanţelor publice, contul nu prezintă sold.
Soldul debitor existent înaintea operaţiunilor de închidere reflectă cheltuielile
efectuate de instituţia publică în cursul anului, finanţate din bugetul de stat.
Contabilitatea analitică se ţine pe articole şi alineate în cadrul fiecărui capitol şi
subcapitol conform structurii cadrului comun al clasificaţiei indicatorilor financiari.

Contul 411 „Cheltuieli din credite externe” se utilizează de către instituţiile

publice care contractează credite externe garantate de stat sau de guvern. În contabilitatea
acestor instituţii contul evidenţiază cheltuielile efectuate pe seama acestor credite, până la
rambursarea acestora şi are funcţie contabilă de activ.
Se debitează cu cheltuielile efectuate din creditele externe pentru importuri de
bunuri, pe baza acordurilor de împrumut.
Se creditează cu ratele achitate din credite bugetare sau din alte surse pentru
rambursarea creditelor externe contractate anterior.
Soldul debitor al contului evidenţiază cheltuielile efectuate din credite externe,
nerambursate încă.
Contabilitatea analitică se ţine pe fiecare credit extern contractat în parte şi pe
surse de rambursare.

Contul 412 „Diferenţe de curs valutar” reflectă în contabilitatea instituţiilor

publice diferenţele de curs valutar determinate de încasarea creanţelor sau decontarea
datoriilor în valută, diferenţele aferente disponibilităţilor în devize aflate în conturi bancare
sau în casierie, precum şi cele aferente creditelor externe garantate de stat sau de guvern,
ca urmare a convertirii acestora la cursul valutar existent în ultima zi a lunii. Ca urmare a

127
faptului că ţine evidenţa atât a diferenţelor favorabile cât şi a celor nefavorabile de curs
valutar, contul este bifuncţional.
Se debitează cu diferenţele de curs valutar nefavorabile şi se creditează cu
diferenţele de curs valutar favorabile.
Soldul debitor sau creditor reflectă diferenţele nefavorabile sau favorabile, după
caz. La sfârşitul exerciţiului bugetar soldul contului se reportează în anul următor.

Contul 415 „Cheltuieli pentru investiţii în continuare” are funcţie contabilă de

activ şi înregistrează totalitatea cheltuielilor efectuate pentru lucrările de investiţii
neterminate şi nerecepţionate până la sfârşitul anului, ce vor fi reportate în anul următor.
Se debitează cu cheltuielile aferente investiţiilor ce se continuă şi în anul următor,
fiind neterminate la finele anului.
Se creditează cu investiţiile finalizate şi recepţionate, puse în funcţiune şi
înregistrate la mijloacele fixe.
Soldul debitor al contului reprezintă cheltuielile aferente investiţiilor ce se
execută şi în anul următor.
Contabilitatea analitică se ţine pe obiective de investiţii şi pe surse de finanţare,
respectiv credite bugetare, venituri proprii sau fonduri speciale.

Contul 420 „Cheltuielile instituţiilor publice finanţate din venituri

extrabugetare” evidenţiază cheltuielile efectuate pe seama mijloacelor proprii constituite în
cadrul instituţiilor publice pe principiul autofinanţării, conform reglementărilor legale în
vigoare, şi are funcţie contabilă de activ.
Se debitează cu totalitatea cheltuielilor efectuate din mijloace extrabugetare în
cursul anului.
Se creditează, la sfârşitul fiecărui exerciţiu bugetar, în corespondenţă cu debitul
contului 520 „Venituri extrabugetare ale instituţiilor publice”. În cazul în care soldul
debitor al contului 420 este mai mare decât soldul creditor al contului 520 (cheltuielile
depăşesc veniturile), închiderea contului 420 se efectuează prin creditarea acestuia prin
debitul contului 528 „Venituri din anii precedenţi şi din alte surse”.
La sfârşitul anului contul nu prezintă sold. Soldul debitor al contului înaintea
închiderii de la finele anului reflectă cheltuielile efectuate în cursul anului din surse
extrabugetare.

128
 Contabilitatea analitică se ţine pe articole şi alineatele structurii cadrului comun al
clasificaţiei indicatorilor financiari şi pe fiecare activitate autofinanţată.
De remarcat că la instituţiile publice finanţate atât din venituri extrabugetare, cât
şi alocaţii bugetare, soldul rămas în contul de disponibil (contul 120 „Disponibil al
instituţiei publice finanţate din venituri extrabugetare) la finele exerciţiului bugetar se
virează total la bugetul din care s-au primit alocaţiile bugetare sau până la limita alocaţiilor
bugetare primite.

Contul se desfăşoară în două conturi analitice, şi anume:

 420.01 „Cheltuieli pentru activitatea de bază”;
 420.02 „Vărsăminte la buget”:

Contul 421 „Cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială” se utilizează pentru

evidenţa cheltuielilor efectuate din fonduri speciale constituite la nivelul ordonatorilor de
credite, având funcţie contabilă de activ.
Se debitează cu plăţile efectuate din fondurile cu destinaţie specială, conform
dispoziţiilor legale în vigoare.
Se creditează, la sfârşitul exerciţiului bugetar, odată cu închiderea execuţiei
bugetare. Contabilitatea analitică se ţine pe categorii de fonduri.

01:25

6.5. Teme de referate

1. Contabilitatea bugetară, concept.

2. Rolul economic al contabilității bugetare.
3. Importanța contabilității bugetare.

129
 01:30
5

1. Contabilitatea instituţiilor publice are ca obiectiv principal:

a) oferirea unei imagini fidele, clare a patrimoniului, rezultatelor şi situaţiei
financiare;
b) oferirea unei imagini complete a patrimoniului, rezultatelor şi situaţiei
financiare;
c) oferirea unei imagini fidele, clare şi complete a patrimoniului, rezultatelor şi
situaţiei financiare;
d) oferirea unei imagini fidele şi complete a patrimoniului, rezultatelor şi
situaţiei financiare.
2. Obiectul de studiu al contabilității, patrimoniul, reprezintă:
a) totalitatea valorilor economice pe care le gestionează o instituţie publică, precum şi
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care aceasta şi le asumă în legătură cu
bunurile pe care le posedă;
b) totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le gestionează o instituţie
publică, precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care aceasta şi le asumă
în legătură cu bunurile pe care le posedă;
c) totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le gestionează o instituţie
publică, precum şi drepturile şi obligaţiile pe care aceasta şi le asumă în legătură cu
bunurile pe care le posedă;
d) totalitatea bunurilor, a serviciilor economice pe care le gestionează o instituţie
publică, precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care aceasta şi le asumă
în legătură cu bunurile pe care le posedă.
3. Activul se referă la patrimoniul economic:
a) adică la totalitatea bunurilor şi valorilor economice sub forma fizică concretă,
precum şi a drepturilor, cum ar fi spre exemplu un mijloc de transport, clădirea unei
grădiniţe, podurile de interes public şi parcurile, sumele de primit de la debitori
(creanţele) în urma vânzării către aceştia a unor bunuri etc.;

130
 b) adică la totalitatea bunurilor sub forma fizică concretă, precum şi a drepturilor, cum
ar fi spre exemplu un mijloc de transport, clădirea unei grădiniţe, podurile de
interes public şi parcurile, sumele de primit de la debitori (creanţele) în urma
vânzării către aceştia a unor bunuri etc.;
c) adică la totalitatea valorilor economice sub forma fizică concretă, precum şi a
drepturilor, cum ar fi spre exemplu un mijloc de transport, clădirea unei grădiniţe,
podurile de interes public şi parcurile, sumele de primit de la debitori (creanţele) în
urma vânzării către aceştia a unor bunuri etc.;
d) adică la totalitatea bunurilor şi valorilor economice sub forma concretă, precum şi a
drepturilor, cum ar fi spre exemplu un mijloc de transport, clădirea unei grădiniţe,
podurile de interes public şi parcurile, sumele de primit de la debitori (creanţele) în
urma vânzării către aceştia a unor bunuri etc.
4. Pasivul unei instituţii publice se referă la patrimoniul juridic al acesteia:
a) adică la relaţiile în care se află instituţia publică cu serviciile care fac parte
din activul patrimonial şi fonduri, relaţii ce se concretizează în obligaţii faţă de
salariaţi, bugete etc.;
b) adică la relaţiile în care se află instituţia publică cu valorile care fac parte
din activul patrimonial şi relaţii ce se concretizează în obligaţii faţă de salariaţi,
bugete etc.;
c) adică la relaţiile în care se află instituţia publică cu valorile care fac parte
din activul patrimonial şi fonduri, relaţii ce se concretizează în necesități faţă de
salariaţi, bugete etc.;
d) adică la relaţiile în care se află instituţia publică cu valorile care fac parte
din activul patrimonial şi fonduri, relaţii ce se concretizează în obligaţii faţă de
salariaţi, bugete etc.
5. Obiectul contabilităţii instituţiilor publice finanţate din bugetul de stat, bugetele locale şi
din mijloace extrabugetare îl constituie:
a) patrimoniul public aflat în administrarea acestora, veniturile şi cheltuielile bugetare
şi extrabugetare, precum şi drepturile şi obligaţiile rezultate din activitatea
desfăşurată;
b) patrimoniul privat, aflat în administrarea acestora, veniturile şi cheltuielile bugetare
şi extrabugetare, precum şi drepturile şi obligaţiile rezultate din activitatea
desfăşurată.

131
 c) patrimoniul public şi cel privat, aflat în administrarea acestora, veniturile şi
cheltuielile bugetare şi extrabugetare, precum şi drepturile şi obligaţiile rezultate
din activitatea desfăşurată;
d) patrimoniul public şi cel privat, aflat în administrarea acestora, cheltuielile bugetare
şi extrabugetare, precum şi drepturile şi obligaţiile rezultate din activitatea
desfăşurată.
6. Patrimoniul public aparţine:
a) unităţilor administrativ-teritoriale, bunurile de uz sau interes public din
această categorie neputând face obiectul actelor de vânzare-cumpărare, donaţii sau
alte forme de schimbare a proprietăţii, putând fi totuşi concesionate sau închiriate
temporar;
b) statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, bunurile de uz sau interes
public din această categorie neputând face obiectul actelor de vânzare-cumpărare,
donaţii sau alte forme de schimbare a proprietăţii, putând fi totuşi concesionate sau
închiriate temporar;
c) statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, bunurile de uz sau interes
public din această categorie făcând obiectul actelor de vânzare-cumpărare, donaţii
sau alte forme de schimbare a proprietăţii, putând fi totuşi concesionate sau
închiriate temporar;
d) statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, bunurile de uz sau interes
public din această categorie neputând face obiectul actelor de vânzare-
cumpărare,schimbării proprietăţii, putând fi totuşi concesionate sau închiriate
temporar.

132
 01:50
5
Contabilitatea este considerată o ştiinţă fără bariere, fără
frontiere, izvorâtă din necesitate, de-a lungul timpului teoria
contabilă fiind cea care a urmat îndeaproape practica.
Obiectul de studiu şi metodele contabilităţii instituţiilor
publice sunt aceleaşi cu cele ale contabilităţii agenţilor
economici (contabilităţii financiare);
Altfel spus, contabilitatea instituţiilor publice are ca obiectiv
principal oferirea unei imagini fidele, clare şi complete a
patrimoniului, rezultatelor şi situaţiei financiare. Obiectul de
studiu, patrimoniul, reprezintă totalitatea bunurilor, a
valorilor economice pe care le gestionează o instituţie
publică, precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care
aceasta şi le asumă în legătură cu bunurile pe care le posedă;
Activul se referă la patrimoniul economic, adică la totalitatea
bunurilor şi valorilor economice sub forma fizică concretă,
precum şi a drepturilor, cum ar fi spre exemplu un mijloc de
transport, clădirea unei grădiniţe, podurile de interes public şi
parcurile, sumele de primit de la debitori (creanţele) în urma
vânzării către aceştia a unor bunuri etc.
Pasivul unei instituţii publice se referă la patrimoniul juridic
al acesteia, adică la relaţiile în care se află instituţia publică
cu valorile care fac parte din activul patrimonial şi fonduri,
relaţii ce se concretizează în obligaţii faţă de salariaţi, bugete
etc.;
Atât în teorie cât şi practică, este obligatorie egalitatea dintre
total activ şi total pasiv, lucru uşor de înţeles din moment ce
activul reprezintă mijloacele economice ale instituţiei, iar
pasivul sursele de provenienţă a activului. În realitate, activul
şi pasivul sunt reprezentări ale aceluiaşi patrimoniu privit din

133
 cele două puncte de vedere: al destinaţiei şi al surselor de
provenienţă. Această egalitate se întâlneşte în literatura de
specialitate sub denumirea de principiu al dublei
reprezentări.;
Cel mai reprezentativ dintre toate procedeele metodei
contabilităţii este contul, de la care derivă însăşi denumirea
contabilităţii. Cu ajutorul contului, contabilitatea
înregistrează, urmăreşte şi controlează existenţa şi mişcarea
fiecărui mijloc economic sau sursă economică, precum şi
fazele fiecărui proces economic.
În practică, conturile utilizate pentru reflectarea elementelor
patrimoniale de activ ale unei instituţii publice constituie
planul de conturi general pentru instituţiile publice.
Planul de conturi facilitează informatizarea lucrărilor
contabile, pentru fiecare element patrimonial existând un cont
a cărui denumire coincide, de regulă, cu denumirea
elementului în cauză..
Obiectul contabilităţii instituţiilor publice finanţate din
bugetul de stat, bugetele locale şi din mijloace extrabugetare
îl constituie patrimoniul public şi cel privat, aflat în
administrarea acestora, veniturile şi cheltuielile bugetare şi
extrabugetare, precum şi drepturile şi obligaţiile rezultate din
activitatea desfăşurată.
Patrimoniul public aparţine statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale, bunurile de uz sau interes public din
această categorie neputând face obiectul actelor de vânzare-
cumpărare, donaţii sau alte forme de schimbare a proprietăţii,
putând fi totuşi concesionate sau închiriate temporar. Spre
deosebire de cea publică, proprietatea privată face parte din
circuitul civil, bunurile din această categorie putând fi
înstrăinate cu respectarea prevederilor legale7.

7
Legea nr.213/17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare.

134
 Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda
naţională, având la bază planul de conturi general pentru
instituţii publice şi Normele elaborate de Ministerul
Finanţelor Publice.
Contabilitatea instituţiilor publice se conduce în partidă
dublă, excepţie făcând primăriile comunale, care conduc
contabilitatea în partidă simplă.
Trimestrial şi anual, instituţiile publice întocmesc darea de
seamă contabilă care se depune la organele ierarhice
superioare, iar consiliile locale şi judeţene depun darea de
seamă la direcţiile generale ale finanţelor publice şi
controlului financiar de stat, care le centralizează şi le depune
la Ministerul Finanţelor Publice.

 Popeangă P, Bragadireanu C., buget și contabilitate bugetară, Ed. Pro Universitaria,

București, 2010, - suport de curs
 Popeangă, G., - Managementul bugetelor locale, Ed. Expert, Bucureşti 2002.
 Popeangă, P., Popeangă, G - Fiscalitate, Ed. Academica Brâncuşi, Tg. Jiu, 2002.
 Văcărel, I., Bercea, FL, Anghelache, G., Bistriceanu, Gh., Bodnar, M., Georgescu,
Fl., Moroşanu, T. - Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA Bucureşti
2004;
 Dochiţă, E., Neamţu, Gh., Voicu, E. - Bugetul public şi contabilitatea unităţilor
bugetare;
 Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările ulterioare;

135
  H.G. nr. 22/2003, privind pentru abrogarea unor dispoziţii legale, precum si pentru
modificarea si completarea unor metodologii contabile si fiscale, publicată în M.O.
nr.44 din 27 ianuarie 2003;
 Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, publicată în M.O. nr. 597/13 august
2002; cu modificările ulterioare,
 Legea bugetului de stat pe anul 2011.

1. c; 2. b; 3. a; 4.d; 5. c; 6. b.

136