Ștefan cel mare

- personaj principal de drama istorica -

- personaj dramatic atestat istoric -
- personaj romantic și legendar -
"Apus de soare",
de Barbu Stefanescu Delavrancea
- drama istorica si romantica -

Sub influența ideologiei pasoptiste, în literatura romana se dezvolta interesul pentru trecutul
național, pentru istoria patriei și apar primele opere literare și în domeniul dramaturgiei. O prima
izbanda a acestui gen literar este drama lui Bogdan Petriceicu Hasdeu-Razvan si Vidra" (1867),
urmată de drama "Despot Vodă" (1879) a lui Vasile Alecsandri, iar în 1902 apare "Vlaicu Vodă" de
Al. Davilla.Barbu Stefanescu Delavrancea (1858-1918) desavarseste evocarea istorică a
evenimentelor și personalităților eroice ale acestui neam, într-o trilogie care începe cu vremea lui
Ștefan cel Mare în "Apus de soare"(1909), continua cu domnia tiranică a lui Stefanita din
"Viforul"(1910) și se încheie cu personalitatea stralucita a lui Petru Rares în "Luceafărul" (1911). În
acest triptic, "Apus de soare" este o adevărată capodoperă a dramei romantice românești, în care sunt
evidente, ca sursă de inspirație, creațiile folclorice care ilustrează dimensiunea legendară a
domnitorului, Letopisetele Tarii Moldovei ce fusesera publicate recent de Mihail Kogălniceanu,
"Hronica romanilor si a mai multor neamuri" de G Sincai, "Ștefan cel Mare" de E.Esarcu. Ștefan cel
Mare, personajul central al dramei "Apus de soare", este un personaj atestat istoric, un personaj real
și"rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint și exact", E.M.Forster), construit cu o psihologie
complexă, compusă din două ipostaze: conductor de țara și om batran si bolnav, intrucat piesa
ilustrează ultimul an de domnie și de viață al marelui voievod (1504). Personajul este măcinat de doua
conflicte puternice: un conflict interior intre datoria de domn si slăbiciunile omenești și un conflict
exterior, dintre statutul de conducator al Moldovei și dușmanii care vor sa destabilizeze
randuielile țării.:Inițial, Ștefan cel Mare se conturează din replicile celorlalte personaje, ce se
constituie într-un personaj colectiv, care-si exprimă, în mod direct, profundul atașament și admirația
pentru bravul domnitor : "ca mult e bun și viteaz si nepartinitor","preaslavitul nostru stapan", "si
slavitul nostru voievod", chiar și dușmanii lui îl numesc "soiman" și "vultur". Caracterul romantic și
legendar al personajului se conturează prin epitete hiperbolice, ca "zmeul", "soarele", "sfantul",
"inzaoat", "scaidat în sange de serpoaica", "va trai cat Matusalem", evidențiind astfel dimensiunea
mitică a personajului. Trăsătura dominanta a lui Ștefan cel Mare este patriotismul fierbinte și inaltator
care i-au determinat faptele și atitudinile în întreaga perioada cât a condus Moldova și chiar și acum,
în ultimul an de viata și de domnie.Realismul și legendarul se îmbina armonios, conturand un
personaj excepțional, romantic, care se va creiona și indirect, prin propriile fapte și vorbe.
Autocaracterizarea sunt numeroase: "ca sunt batran, ca sunt bolnav", dar "sufletul nu vrea și
trupul nu mai poate".Conflictul interior se manifesta permanent între puternicul, viteazul, nemuritorul
voievod și omul care este batran si bolnav, ce are conștiința limitelor sale: "batran, bolnav și
neputincios ... mantia asta e prea grea". Întrebat ce-l doare, voievodul da un răspuns sugestiv pentru
cele două ipostaze: "Nimic pe domnul Moldovei... [...] și toate pe Stefan Musatin, fiul lui Bogdan și
nepotul lui Alexandru cel Bun".
În acest conflict, domnitorul învinge totdeauna omul, deoarece puternica dragoste pentru Moldova
este mai presus de slăbiciunile omenești si-i da voievodului voința și forța de acțiune. Ștefan își
identifica destinul cu acela al Moldovei, idealul conducatorului de tare se contopește cu istoria
neamului: "Maria și Moldova e totuna... Sunt patruzeci și șapte de ani... de cand Moldova îmi iese
înainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, razesi și țărani, în Câmpul de la Direptate. Și cum vru
Moldova, asa vrusei și eu. Ca vru ea un domn drept, si n-am despuiat pe unii ca sa imbogatesc pe
alții.. că vru ea un domn treaz si-am vegheat ca să-și odihnească sufletul ei ostenit... că vru ea ca
numele ei sa stie și să-l cinstească cu toții și numele ei trecu granița de la Calfa pana la Roma...".
Ca procedeu artistic, dramaturgul utilizează tehnica basoreliefului pentru reliefarea personalității
marelui voievod. Faptele sunt puține, dar evidențiază indirect același profund sentiment patriotic al
domnitorului care este pus in antiteza romantică fata de meschinăria boierilor potrivnici, iar vigoarea
și fermitatea sa sunt accentuate în contrast cu blandetea doamnei Maria. Natura contribuie și ea la
completarea figurii monumentale a domnitorului, privirile lui ațintite sfredelitor asupra boierilor
trădători sunt amplificate de fulgerele de afara, vorbele se contopesc cu tunetul ce însoțește ploaia,
dând
astfel personajului dimensiuni hiperbolice și naturaliste. Furtuna dezlantuita în sufletul său este
preluată de furtuna de afara amplificand astfel zbuciumul și framantarea din inima sa.
Puterea de sacrificiu, vitejia și curajul domnitorului, care este totdeauna exemplu în lupta pentru
ostasii sai, sunt evidentiate indirect, prin intruziune narativă, de către clucerul Moghila, care relateaza
impresionat și exaltat expediția din Pocutia:"Matura tot înaintea lui. Și toate îi jură credință, și
moldoveni, și rusnaci, și lesi. [...] Strasnic răcnea leul Moldovei, că vuia
valea și codrii".Cunoașterea și evocarea tuturor vitejilor căzuți pe câmpul de bătălie, rememorarea
locurilor, a luptelor, a jertfelor este o inspire care-l particularizează dintre toți domnitorii Moldovei și
argumentează legătură stransa dintre măritul voievod și eroii neamului, precum și dragostea lui
imensă pentru neam si tara: "și pe oasele lor s-a asezat si sta tot pământul Moldovei cape umerii unor
uriași".Inima domnitorului bate la unison cu marea și iubitoarea inima a poporului moldovean, a
luptatorilor care vin fără șovăială chemarea Mariei Sale. Vodă îi vede și îi aude sosind, comparatia
amplificand imaginea vizuala a ostasilor: "cum se varsă apele în Siret așa vin suvoaiele în Suceava la
chemarea voievodului lor!... Oh! săracii!... Săracii mei s ai vostri... Săraci și voi și eu... Ce beata e
Moldova!...".Identificarea lui Ștefan cu Moldova este elocventă pe parcursul întregii piese, monologul
dramatic evidențiind alte însușiri ale patriotului domnitor, care se autocaracterizeaza: "și cum vru
Moldova, asa vrusei și eu. Ca vru ea un domn drept si n-am despuiat pe unii ca sa imbogatesc pe
alții ... că vru ea un domn treaz si-am vegheat ca să-și odihnească sufletul ei ostenit...ca vru ea numele
ei sa stie si sa cinsteasca cu toții și numele ei treci granița". Vitejia, curajul, spiritul de sacrificiu reies,
indirect, și din evocarea clucerului Moghila a expeditiei din Pocuția: "Strasnic Răcnea Leul Moldovei
de vuia valea și codrii... Matura tot înaintea lui și toți îi jură credință și moldoveni și rusnaci și
lași".Puterea exemplului personal și spiritul justițiar sunt recunoscute nu numai de cei loiali
domnitorului, ci și de dușmanii săi:"boier, razas, batran supus, era tot una în fața lui". Metafora
"soarelui" este adesea folosită de celelalte personaje pentru a ilustra personalitatea marelui voievod:
"Răsare soarele, și incalzeste și pe boieri și pe oase goale, fără deosebire, ca nimeni nu s-a plans de
judecățile lui în vreme de pace, ori ca-n războaie n-a sărit unde a fost mai greu, insufletind pe cei cu
inima scăzută...".Figura legendară a domnitorului este construită și prin opiniile celorlalte personaje
despre el. Oana îl venerează si-l numește: "Slavitul domn al Mare", Domnul cel Sfant", "preaslavitul
nostru stapan", "Slăvitul nostru voievod". Doamna Maria Are pentru Ștefan o dragoste profundă:
"Viteazul meu, Sfântul meu stapan". Clucerul Moghila îl divinizează, aidoma nu numai supușilor
măriei sale - "Leul Moldovei", "Soarele nostru"-, ci chiar dușmanilor: "Mare a fost", "Soimanul",
"vulturul".Stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavar, deși ostili domnitorului, recunosc bunătatea acestuia
față de supușii loiali, spiritul justițiar, precum și măiestria conducatorului de tara in ceea ce priveste
politica interna: "A fost bun [...] si drept...", "Boier,razas, țăran supus, era tot una în fața lui...",
"Moșiile le împarte numai la ostași"...", "Din supuși îi făcea razasi,din razasi boieri sa dea...".Un
adevărat testament istoric pentru viitorime rostește Ștefan cel Mare atunci cand il inscauneaza ca
domn pe fiul sau,Bogdan "Jineti minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci pana la adanci
batranete ... ca Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor
vostri, si a urmasilor urmasilor vostri, în veacul vecilor".Piesa "Apus de soare" este o drama
romantica atat prin tema inspirată din istoria nationals, cât și prin crearea unui personaj excepțional,
de dimensiuni legendare și mitice, care creeaza o atmosfera fabuloasă, pastrand insa și o anumită
solemnitate George Calinescu definea drama lui Barbu Stefanescu Delavrancea "o capodoperă a
dramaturgiei politice și oratorice și nu mai putin o drama de observare a tipicului, singura din
literatura noastra in care toate aceste aspecte se unesc armonic".